Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂREA nr. 66 din 1 octombrie 2019  privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României    Twitter Facebook
Cautare document

 HOTĂRÂREA nr. 66 din 1 octombrie 2019 privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 907 din 8 noiembrie 2019

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea contestaţiei formulate de „Alianţa UN OM“, alianţă electorală constituită din Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - ALDE şi Partidul PRO România, împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.
    2. Contestaţia a fost înregistrată la Curtea Constituţională la data de 28 septembrie 2019 şi formează obiectul Dosarului nr. 2.561F/2019.
    3. În temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, contestaţiile se soluţionează fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.
    4. La termenul de judecată din 30 septembrie 2019, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a redeschis dezbaterile şi a repus cauza pe rol pentru data de 1 octombrie 2019.
    5. Autoarea contestaţiei solicită pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nelegalitatea interpretării şi aplicării prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004, cu consecinţa desfiinţării Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019. În subsidiar, în situaţia în care decizia contestată îşi va produce efectele juridice, iar Curtea Constituţională va constata nelegalitatea acesteia, solicită refacerea tuturor procedurilor privind alegerea Preşedintelui României referitoare la tragerea la sorţi a ordinii candidaţilor pe buletinele de vot, completarea birourilor electorate judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi a biroului secţiilor de votare din străinătate cu membrii partidelor parlamentare.
    6. Referitor la competenţa Curţii Constituţionale în soluţionarea prezentei contestaţii, autoarea acesteia invocă prevederile art. 11 alin. (1) lit. B.a) şi ale art. 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi pe cele ale art. 3 şi art. 42 alin. (7) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.
    7. În ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac a contestaţiei, autoarea acesteia arată că, deşi nu este prevăzută o cale de atac specifică împotriva deciziilor Biroului Electoral Central emise în aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 370/2004, Curtea Constituţională se bucură de atributul de „a veghea“ la respectarea procedurii alegerii Preşedintelui României. Acest lucru presupune o modalitate concretă de supraveghere şi control cu privire la orice fel de decizie sau hotărâre a oricărei autorităţi ce intervine pe parcursul procedurii electorale de alegere a Preşedintelui României.
    8. Prin urmare, în ipoteza în care nu este prevăzută o cale de atac concretă împotriva unei decizii a Biroului Electoral Central ce ar putea fi formulată în faţa unei instanţe judecătoreşti, autorul contestaţiei apreciază că soluţionarea contestaţiei nu poate fi decât în atributul Curţii Constituţionale, în calitatea sa de supraveghetor al întregii proceduri pentru alegerea Preşedintelui României, potrivit art. 146 lit. f) din Constituţie.
    9. În continuare, prezintă elementele de fapt care au dus la adoptarea de către Biroul Electoral Central a Deciziei nr. 32/D din 27 septembrie 2019, cu consecinţa, pe de o parte, a neparticipării candidatului propus de „Alianţa UN OM“ în prima etapă a tragerii la sorţi în vederea stabilirii ordinii pe buletinul de vot, iar, pe de altă parte, a imposibilităţii de a avea de drept membri în birourile electorale judeţene, respectiv în secţiile de votare.
    10. Primul motiv al contestaţiei este reprezentat de lipsa predictibilităţii şi previzibilităţii prin raportare la activităţile şi operaţiunile electorale. Astfel, pentru ca organizarea alegerilor să fie previzibilă şi predictibilă, singurul moment de referinţă la care se poate raporta noţiunea de „partid politic parlamentar“ este primul moment în care s-a solicitat această informaţie celor două Camere ale Parlamentului, respectiv data de 30 august 2019, dată la care Biroul Electoral Central a primit aceste informaţii prin Adresa Senatului nr. 4.761 din 30 august 2019, precum şi prin Adresa Camerei Deputaţilor nr. 2/6.492 din 30 august 2019.
    11. Apreciază că interpretarea dată de Biroul Electoral Central prin Decizia nr. 32/D din 27 septembrie 2019 determină lipsa previzibilităţii procesului electoral, întrucât este posibil ca în fiecare zi să se producă mutaţii pe scena politică parlamentară, să se înfiinţeze şi/sau să se desfiinţeze grupuri parlamentare, ceea ce ar determina schimbări de structură a administraţiei electorale, schimbări care ar impieta buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Preşedintele României.
    12. În condiţiile în care din lege nu reiese clar care este momentul de referinţă pentru stabilirea îndeplinirii de către un partid a condiţiilor pentru a fi considerat „partid politic parlamentar“, apreciază că acest moment nu poate fi reprezentat decât de primul moment în care Biroul Electoral Central s-a adresat celor două Camere ale Parlamentului României, şi anume data de 25 septembrie 2019, iar nu data de 30 august 2019. Mai mult, apreciază că cea de-a doua solicitare a Biroului Electoral Central a reprezentat o antepronunţare asupra momentului de referinţă la care se poate considera, în interiorul perioadei electorale, că un partid politic îndeplineşte condiţia de partid politic parlamentar.
    13. Al doilea motiv al contestaţiei constă în soluţionarea unor situaţii similare la ultimele alegeri europarlamentare desfăşurate în anul 2019. În acest sens învederează că Biroul Electoral Central constituit în primăvara anului 2019 pentru alegerile europarlamentare a adoptat, într-o speţă identică, raportată la prevederile lacunare ale Legii nr. 33/2007, Hotărârea nr. 2/H din 7 martie 2019, în care interpretarea dată este aceea că momentul de raportare a calităţii de partid politic care are membri în Parlamentul European este cel iniţial, de la constituirea Biroului Electoral Central, aceasta fiind singura interpretare posibilă.
    14. Totodată, Biroul Electoral Central, printr-un răspuns la o solicitare adresată de Partidul Mişcarea Populară, a arătat că noţiunea de „partid politic cu membri în Parlamentul European“ este aplicabilă pentru întreaga durată a procesului electoral, cu alte cuvinte partidul rămâne în aceeaşi situaţie în care era la momentul de referinţă, respectiv constituirea Biroului Electoral Central.
    15. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că aceeaşi interpretare se aplică şi în speţa de faţă. Pentru ca un proces electoral să poată fi considerat predictibil, partidul politic cu privire la care s-a apreciat că i se aplică noţiunea de „partid politic parlamentar“ la data constituirii Biroului Electoral Central trebuie să beneficieze până la sfârşitul procesului electoral de prevederile aplicabile. În caz contrar, nu se creează decât premisa unui „joc de culise“ al celorlalte partide care vor încerca să racoleze membri strict pentru a pune un alt partid în situaţia de a nu mai îndeplini o condiţie prevăzută de lege, în cazul concret fiind racolaţi deputaţi şi senatori ce făceau parte din Grupul parlamentar ALDE, pentru ca acesta să fie în situaţia desfiinţării.
    16. Autoarea contestaţiei susţine că efectele unei astfel de interpretări date de către Biroul Electoral Central validează tendinţele politice actuale de racolare a unor membri doar în scopuri de dezechilibrare şi manipulare a procesului electoral. Arată că la data completării Biroului Electoral Central cu reprezentanţii partidelor parlamentare, ALDE era considerat partid politic parlamentar, întrucât deţinea grupuri parlamentare în Camera Deputaţilor şi în Senat şi, de asemenea, participase la ultimele alegeri parlamentare din anul 2016. Apreciază că Biroul Electoral Central, al cărui rol este tocmai de a organiza de la început, în mod corect şi imparţial, procesul electoral şi de a asigura o stabilitate şi consecvenţă în interpretarea legii, a schimbat „regulile jocului“ chiar în mijlocul procesului electoral.
    17. Autoarea contestaţiei arată că ALDE este un partid parlamentar în contextul dispoziţiilor legale aplicabile şi al interpretării date acestei noţiuni de jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale. Apreciază că sintagma „partide politice parlamentare“, aşa cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, este neconstituţională, deoarece contravine normelor cuprinse la art. 2 alin. (1), art. 61, art. 62 alin. (1), art. 64 alin. (3), art. 69, precum şi la art. 102 alin. (1) şi art. 103 alin. (1) din Constituţie.
    18. Grupurile parlamentare nu sunt structuri obligatorii ale Parlamentului rezultând din uniunea voluntară a parlamentarilor, crearea grupurilor parlamentare constituind un drept, iar nu o obligaţie. Referindu-se la acest drept al parlamentarilor, textul constituţional menţionat nu stabileşte nicio restricţie cu privire la momentul exercitării acestuia. Prin urmare, nu este contrară Legii fundamentale constituirea, pe parcursul legislaturii, potrivit regulamentelor Camerelor şi cu respectarea Constituţiei, a unui grup parlamentar care nu a existat la începutul legislaturii, cu condiţia ca pe această cale să nu fie reprezentate în Parlament partide care nu au obţinut mandate la alegeri. Susţine că orice mutaţie intervenită în structura grupurilor parlamentare existente, ca urmare a sciziunii ce se poate produce în cadrul partidelor reprezentate de fiecare grup sau a migraţiei parlamentarilor de la un grup la altul ori a părăsirii unui grup fără afilierea la altul, mutaţii posibile în condiţiile în care Constituţia stabileşte expres că orice mandat imperativ este nul, nu afectează calitatea de partid parlamentar a ALDE, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.490 din 17 noiembrie 2010.
    19. Caracterul de partid parlamentar este dat de obţinerea de mandate în Parlamentul României în urma alegerilor desfăşurate în noiembrie 2016 şi de faptul de a avea parlamentari în ambele Camere ale Parlamentului, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, în conformitate cu dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Constituţie, pe listele proprii, iar nu de constituirea în grupuri parlamentare, care ţine de organizarea internă a Parlamentului. Astfel, a interpreta noţiunea de partid parlamentar doar în funcţie de faptul că un partid este sau nu organizat într-un grup sau altul contravine Constituţiei şi mai ales acelor norme constituţionale care vorbesc de partide reprezentate în Parlament, şi anume art. 102 alin. (1) şi art. 103 alin. (1) din Constituţie.
    20. Autoarea contestaţiei subliniază necesitatea asigurării independenţei şi imparţialităţii Biroului Electoral Central faţă de locurile politice din Parlament sau ale Guvernului menite să dezechilibreze procesul electoral. Apreciază că în orice stat democratic organizarea alegerilor este asigurată de către organele statului prin intermediul unor instituţii de stat independente şi imparţiale faţă de partidele politice reprezentate sau nu în Parlament. Independenţa şi imparţialitatea birourilor electorale care organizează alegerile sunt esenţiale pentru procesul electoral, deoarece în lipsa acestora credibilitatea şi corectitudinea alegerilor ar dispărea, efectul imediat fiind acela că cetăţenii şi-ar pierde încrederea în toate instituţiile statului, dar şi în noţiunea de democraţie în general. Arată că Biroul Electoral Central, anterior momentului punerii în discuţie a problematicii care a generat adoptarea Deciziei nr. 32/D din 27 septembrie 2019, fără a avea o solicitare prealabilă de la un alt competitor electoral, a avut iniţiativa de a verifica rezultatul jocurilor politice din Parlament, solicitând o dată în plus furnizarea de noi informaţii cu privire la partidele care au grupuri parlamentare. Cu alte cuvinte, Biroul Electoral Central, în loc să fie preocupat de îndeplinirea atribuţiilor sale, respectiv organizarea corectă şi imparţială a procesului electoral, se erijează într-un arbitru-jucător între competitorii electorali, afectând astfel grav credibilitatea procesului electoral, cu consecinţa vicierii rezultatului alegerilor. Lipsirea unui competitor electoral de anumite drepturi pe care acesta le deţinea în temeiul legii la data începerii perioadei electorale este de natură a spori neîncrederea cetăţenilor în procesul electoral şi ulterior în toate celelalte instituţii ale statului, mergând până la sistemul politic în general. În acest context, astfel de derapaje de la principiile procesului electoral şi de la principiile democraţiei trebuie imediat corectate şi condamnate vehement.
    21. Reprezentantul Ministerului Public, punând concluzii, în temeiul art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei formulate. Se arată că, potrivit art. 146 lit. f) din Constituţie şi art. 11 alin. (1) lit. B.a) din Legea nr. 47/1992, Curtea veghează la respectarea procedurii de alegere a Preşedintelui României, însă tot Legea nr. 47/1992, precum şi Legea nr. 370/2004 sunt cele care fixează cadrul procesual, iar acestea au reglementat competenţa Curţii Constituţionale, în cadrul atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituţie, numai în situaţia înregistrării sau neînregistrării candidaturilor, în situaţia în care un partid sau o formaţiune politică ori un candidat este împiedicat să îşi desfăşoare campania electorală, în situaţia cererilor de anulare a alegerilor în caz de fraudă, precum şi în ipoteza confirmării şi validării rezultatelor alegerilor pentru Preşedintele României. În acest sens, se menţionează art. 31, 42, 52 şi 53 din Legea nr. 370/2004. Totodată, se arată că actul Biroului Electoral Central adoptat pentru aplicarea şi interpretarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 370/2004 nu este supus controlului Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    examinând contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine următoarele:
    22. Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum şi celor ale art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României. În acest sens se reţine că, potrivit art. 146 lit. f) din Constituţie, Curtea Constituţională are atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României. Această atribuţie a Curţii Constituţionale nu se limitează numai la ipotezele reglementate la art. 38 din Legea nr. 47/1992, respectiv soluţionarea contestaţiilor cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de Preşedinte al României, precum şi a celor cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală. O atare concluzie se desprinde din faptul că formularea generală cuprinsă în Constituţie nu poate fi limitată numai la două situaţii punctuale descrise în Legea nr. 47/1992. Din contră, se constată că art. 38 din Legea nr. 47/1992 reglementează două ipoteze expressis verbis în care este angajată, în mod obligatoriu, competenţa Curţii Constituţionale, fără a exclude competenţa sa derivată din însuşi textul Constituţiei. Prin urmare, atribuţia Curţii Constituţionale prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituţie implică o componentă expres prevăzută de art. 38 din Legea nr. 47/1992 şi una implicită care intervine atunci când subiectele de drept interesate nu dispun de niciun alt remediu pentru corectarea unei pretinse situaţii de nerespectare a Legii nr. 370/2004.
    23. Având în vedere cele expuse, rezultă că prevederile art. 146 lit. f) din Constituţie stabilesc competenţa Curţii Constituţionale de a verifica, în ultimă instanţă, toate operaţiunile electorale care privesc procedura de alegere a Preşedintelui României pe întreaga perioadă cuprinsă între declanşarea procedurii de alegere şi finalizarea sa. Astfel, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze prezenta contestaţie din moment ce decizia contestată este obligatorie pentru toate autorităţile, instituţiile publice, birourile electorale, organismele cu atribuţii în materie electorală, precum şi pentru toţi participanţii la alegeri.
    24. În ceea ce priveşte fondul problemei deduse judecăţii, Curtea constată că, potrivit art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004, în 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, Biroul Electoral Central stabileşte ordinea de înscriere în buletinul de vot, prin tragere la sorţi, în prima etapă din rândul candidaţilor propuşi de formaţiunile politice reprezentate în Parlament, iar în a doua etapă din rândul celorlalţi candidaţi; comunică ordinea înscrierii candidaţilor şi a semnelor electorale ale acestora în buletinul de vot Curţii Constituţionale şi Regiei Autonome „Monitorul Oficial“ şi o aduce la cunoştinţa publică prin intermediul serviciilor publice de radio şi de televiziune, precum şi prin afişare pe pagina proprie de internet. Totodată, potrivit art. 17 alin. (3) din lege, Biroul Electoral Central adoptă decizii pentru aplicarea unitară a legii, decizii care sunt obligatorii.
    25. Art. 1 din decizia contestată stabileşte că „La prima etapă a tragerii la sorţi pentru stabilirea ordinii pe buletinul de vot pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2019 vor participa candidaţii propuşi de formaţiunile politice care deţin calitatea de partid politic parlamentar la momentul respectiv“. Este adevărat că în componenţa Biroului Electoral Central, potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 370/2004, intră şi câte un reprezentant al fiecărui partid politic parlamentar, iar aprecierea calităţii de partid politic parlamentar se va face la data constituirii Biroului Electoral Central, însă, potrivit deciziei contestate, dată în interpretarea art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004, aprecierea calităţii de partid politic parlamentar pentru stabilirea ordinii de înscriere în buletinul de vot se va face după ce a fost constatată rămânerea definitivă a candidaturilor şi a semnelor electorale, şi nu la momentul constituirii Biroului Electoral Central. Prin urmare, interpretând art. 17 alin. (1) lit. a) din lege, Biroul Electoral Central a apreciat, din conţinutul său, că partidul politic trebuie să fie parlamentar la momentul la care va avea loc tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii de înscriere în buletinul de vot, şi nu la vreun alt moment temporal. O asemenea interpretare, având în vedere că textul interpretat nu distinge, nu poate fi considerată contrară acestuia. Faptul că Biroul Electoral Central a valorificat una dintre posibilele interpretări date textului respectiv nu conduce la nelegalitatea deciziei analizate, interpretarea dată art. 17 alin. (1) lit. a) din lege subsumându-se conţinutului său normativ.
    26. În consecinţă, în concepţia deciziei antereferite, faptul că un partid politic era parlamentar la momentul constituirii Biroului Electoral Central nu duce la concluzia că un candidat propus de acesta sau de o alianţă electorală din care face parte va fi considerat ca propus de o formaţiune politică reprezentată în Parlament, dacă aceasta nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 la momentul stabilirii ordinii de înscriere în buletinul de vot, respectiv să fie un partid/ o formaţiune politică ce are grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului şi care a obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau de senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele sale ori pe listele unei alianţe politice sau electorale din care a făcut parte partidul ori formaţiunea politică respectivă. De altfel, domnul Mircea Diaconu este candidatul unei alianţe electorale, iar o astfel de alianţă nu poate beneficia de aceleaşi drepturi precum un partid politic parlamentar, chiar dacă din compunerea alianţei electorale face parte un partid politic parlamentar.
    27. Prin urmare, Curtea reţine că niciuna dintre cele două interpretări posibile ale art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004, şi anume ca aprecierea calităţii de partid politic parlamentar să se realizeze la debutul procesului electoral sau la momentul realizării unei anumite operaţiuni electorale, nu este contrară textului de lege invocat, opţiunea pentru una sau alta dintre aceste interpretări revenind Biroului Electoral Central în considerarea competenţei sale prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 370/2004.
    28. Comparaţia realizată cu alegerile pentru Parlamentul European, respectiv interpretarea dată Legii nr. 33/2007 prin Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 2/H din 7 martie 2019, nu poate constitui un motiv pentru a se da o altă interpretare art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 370/2004, diferită de cea a Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019, întrucât ambele norme juridice lasă loc marjei de apreciere interpretative a Biroului Electoral Central. Prin urmare, Decizia Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României nu încalcă Legea nr. 370/2004. În acest context, Curtea subliniază faptul că este de dorit ca interpretările Biroului Electoral Central ce privesc probleme juridice similare din procese electorale diferite (alegeri pentru Camera Deputaţilor şi Senat, pentru Parlamentul European sau pentru funcţia de Preşedinte al României) să fie concordante în măsura în care textul normativ interpretat nu prevede, în mod expres, o soluţie normativă contrară.
    29. Cu privire la cererea contestatorilor de a se constata neconstituţionalitatea sintagmei „partide politice parlamentare“, aşa cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, deoarece contravine normelor constituţionale cuprinse la art. 2 alin. (1), art. 61, art. 62 alin. (1), art. 64 alin. (3), art. 69, precum şi art. 102 alin. (1) şi art. 103 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că este competentă să realizeze un control de constituţionalitate în cadrul atribuţiei sale prevăzute la art. 146 lit. f) din Constituţie. Întrucât acest text constituţional stabileşte atribuţia Curţii Constituţionale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, rezultă că instanţa constituţională se comportă ca o instanţă de judecată care verifică legalitatea desfăşurării procesului electoral. În aceste condiţii, spre deosebire de situaţia alegerilor pentru Parlamentul European sau pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, unde verificarea legalităţii desfăşurării procesului electoral se realizează de instanţele judecătoreşti, în cadrul procesului electoral ce vizează alegerea Preşedintelui României nu există posibilitatea de principiu a creării unui cadru procesual în faţa unei instanţe judecătoreşti pentru a putea fi ridicată, în condiţiile art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie, o excepţie de neconstituţionalitate care să vizeze prevederile Legii nr. 370/2004, excepţie făcând contestaţiile care vizează deciziile de admitere/respingere a protocoalelor de constituire a alianţelor electorale, respectiv constituirea Biroului Electoral Central, unde competenţa de judecată revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât singurul cadru procesual în care se poate pune problema constituţionalităţii prevederilor Legii nr. 370/2004 este cel reprezentat de contestaţiile judecate de către Curtea Constituţională în cadrul atribuţiei sale prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituţie.
    30. Curtea reţine că şi Avocatul Poporului are atribuţia de a formula o acţiune directă în faţa instanţei constituţionale sub forma excepţiei de neconstituţionalitate reglementate de art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi astfel poate contesta constituţionalitatea prevederilor Legii nr. 370/2004. În acest caz, însă, sesizarea Curţii Constituţionale nu se realizează de persoana direct interesată şi implicată în cadrul procedurii de alegere a Preşedintelui României, ci de o autoritate publică, Avocatul Poporului, care are o marjă exclusivă de apreciere atât în privinţa deciziei de a sesiza Curtea Constituţională (a se vedea în acest sens Decizia nr. 336 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 7 noiembrie 2013, pct. 4), cât şi a momentului temporal în care aceasta se realizează. Prin urmare, atribuţia antereferită a Avocatului Poporului nu reprezintă un remediu juridic suficient pentru a surmonta într-un mod util, prompt şi eficient consecinţele negative ce decurg dintr-o normă juridică adoptată cu încălcarea Constituţiei asupra dreptului de a fi ales.
    31. Sintagma „veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui“, cuprinsă în art. 146 lit. f) din Constituţie, nu trebuie interpretată restrictiv, doar în sensul exercitării unui control de legalitate subsumat respectării Legii nr. 370/2004, ci, având în vedere art. 1 alin. (5) din Constituţie teza referitoare la supremaţia Constituţiei, se impune coroborarea art. 146 lit. f) din Constituţie cu art. 142 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel încât atribuţia Curţii Constituţionale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui nu poate fi disociată de rolul Curţii Constituţionale în arhitectura constituţională, acela de garant al supremaţiei Constituţiei. De aceea, competenţa instanţei constituţionale nu poate fi redusă numai la un control de legalitate propriu-zis, ci aceasta se alătură controlului de constituţionalitate pe care numai Curtea Constituţională are competenţa de a-l exercita. Controlul de constituţionalitate, în ansamblul său, este o garanţie juridică fundamentală a supremaţiei Constituţiei [Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012], astfel încât limitarea exercitării sale, în ipoteza unei atribuţiuni constituţionale în considerarea căreia Curtea Constituţională a fost înzestrată cu judecarea legalităţii unor acte/fapte, nu poate fi acceptată.
    32. Prin reglementarea acestei atribuţiuni în sarcina Curţii Constituţionale, şi nu a instanţelor judecătoreşti, legiuitorul constituant nu a dorit înlăturarea controlului de constituţionalitate a actelor normative care privesc domeniul alegerilor pentru Preşedintele României, ci conferirea în sarcina Curţii Constituţionale a atribuţiei de verificare a legalităţii operaţiunilor electorale realizate, îmbinând, astfel, în cadrul competenţei aceleiaşi autorităţi publice, atât controlul de constituţionalitate, cât şi pe cel de legalitate propriu-zis, efectele actului jurisdicţional al Curţii Constituţionale astfel pronunţat subsumându-se art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie.
    33. Prin urmare, având în vedere că nu există un alt mecanism constituţional prin intermediul căruia să se conteste în mod efectiv, concret şi prompt prezumţia de constituţionalitate a Legii nr. 370/2004, care, astfel, tinde să devină una absolută în contextul sferei de aplicare a acestei legi, revine Curţii Constituţionale competenţa ca, în cadrul art. 146 lit. f) din Constituţie, să evalueze, la cerere, însăşi constituţionalitatea Legii nr. 370/2004 în ceea ce priveşte procedura de alegere a Preşedintelui României. O soluţie contrară ar nega însăşi rolul constituţional al Curţii Constituţionale şi ar acorda prevalenţă aspectelor de legalitate propriu-zisă a desfăşurării procesului electoral, aşadar, exigenţelor de natură legală în detrimentul celor de natură constituţională, ceea ce este inacceptabil.
    34. Având în vedere cele de mai sus, Curtea revine asupra jurisprudenţei sale anterioare, neechivocă în privinţa faptului că nu are competenţa de a efectua un control de constituţionalitate în cadrul atribuţiei sale prevăzute la art. 146 lit. f) din Constituţie (a se vedea cu titlu exemplificativ Hotărârea nr. 45 din 7 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 24 noiembrie 2000, Hotărârea nr. 19 din 10 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.085 din 23 noiembrie 2004, Hotărârea nr. 1 din 16 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 21 octombrie 2009, sau Hotărârea nr. 3 din 20 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 26 octombrie 2009, sau Hotărârea nr. 41 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 27 septembrie 2019, paragraful 18), şi reţine competenţa sa de a efectua un control de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile legale ce reglementează procedura de alegere a Preşedintelui României în cadrul atribuţiei antereferite.
    35. În aceste condiţii, Curtea, raportat la cauza de faţă, reţine că textul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004, potrivit căruia partidele politice parlamentare se definesc ca fiind partidele şi alte formaţiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului şi care au obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora ori pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formaţiunile politice respective, cuprinde imperfecţiuni şi deficienţe majore de redactare în ceea ce priveşte definiţia partidului politic parlamentar, care pot afecta buna desfăşurare a operaţiunilor ce privesc procesul electoral. În acest sens, Curtea observă că impunerea unor condiţii care denaturează sensul noţiunii de partid politic parlamentar, precum cele ce privesc necesitatea existenţei unui grup parlamentar pentru a fi calificat ca atare, deşi textul Constituţiei stabileşte numai facultatea de a se constitui grupuri parlamentare, poate împiedica partidul politic cu reprezentare parlamentară, dar care nu şi-a constituit/nu mai are grup parlamentar, să participe în mod plenar la toate operaţiunile pe care le presupune un proces electoral. Totuşi, Curtea reţine că definiţia dată partidului politic parlamentar nu împiedică participarea candidatului/partidului politic la procesul electoral şi nu impietează asupra garanţiilor de corectitudine asociate desfăşurării procesului electoral.
    36. Mai mult, Curtea reţine că o eventuală neconstituţionalitate a tezei întâi din definiţia dată partidului politic parlamentar, aflată într-o evidentă tensiune normativă cu art. 64 alin. (3) din Constituţie, ar duce la considerarea ca partid politic parlamentar şi a acelui partid care, deşi a obţinut mandate de deputaţi/senatori, în cadrul alegerilor parlamentare, la debutul procesului electoral pentru alegerea Preşedintelui României nu mai deţine mandate de deputaţi/senatori, ceea ce poate duce la o contradicţie în termeni în sensul că ar pune un semn de egalitate între partidul politic care a intrat în Parlament în urma alegerilor şi cel care, deşi a intrat în Parlament, nu mai are niciun reprezentant la momentul desfăşurării procesului electoral de alegere a Preşedintelui României. Prin urmare, problema de constituţionalitate identificată poate fi soluţionată, în cazul de faţă, doar prin promovarea unei alte soluţii legislative care să valorifice cele indicate în prezenta decizie, întrucât orice altă soluţie cu efect sancţionatoriu din punct de vedere normativ este de natură să afecteze coerenţa în sine a Legii nr. 370/2004.
    37. În aceste condiţii, Curtea constată că revine Parlamentului obligaţia de a remedia situaţia normativă creată prin adoptarea definiţiei discutabile a partidului politic parlamentar prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 şi de a se conforma, în special, exigenţelor derivate din art. 64 alin. (3) din Constituţie.
    38. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    HOTĂRĂŞTE:
    Respinge contestaţia formulată de „Alianţa UN OM“, alianţă electorală constituită din Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - ALDE şi Partidul PRO România, împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.
    Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din 1 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Károly


    OPINIE CONCURENTĂ
    În acord cu soluţia de respingere a contestaţiei introduse de alianţa electorală - dintre Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) şi Partidul PRO România -, respectiv „Alianţa UN OM“ împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019, considerăm că această contestaţie se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:
    În materia contenciosului electoral prezidenţial Curtea Constituţională dispune de competenţa limitată ce i-a fost atribuită prin Constituţie, aşa cum dispoziţiile acesteia au fost precizate în Legea proprie de organizare şi funcţionare nr. 47/1992 şi în Legea pentru alegerea Preşedintelui României nr. 370/2004. Atâta vreme cât dispoziţiile constituţionale şi legale nu au conferit Curţii Constituţionale atribuţia de a soluţiona contestaţiile îndreptate împotriva deciziilor adoptate de Biroul Electoral Central pentru aplicarea unitară a prevederilor legii alegerilor prezidenţiale, a extinde această competenţă pe cale pretoriană prezintă riscul de a impieta asupra competenţelor constituţionale şi legale ale altor autorităţi publice, inclusiv asupra celor care dispun de competenţe de control judiciar în materie de contencios electoral.
    În plus, în cadrul contenciosului electoral prezidenţial Curtea Constituţională nu poate soluţiona excepţii de neconstituţionalitate. Un reviriment de jurisprudenţă prin care jurisdicţia constituţională ar admite că ar fi competentă să realizeze un control de constituţionalitate a legii electorale în cadrul atribuţiei sale prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituţie trebuie motivat prin raportare la elemente noi de fapt şi/sau de drept ce ar fi apărut între perioada în care s-a format jurisprudenţa sa anterioară, constantă în sensul respingerii unor astfel de cereri, şi data la care a fost pronunţată hotărârea prin care se anunţă revirimentul.
    1. Curtea Constituţională nu este competentă să soluţioneze contestaţii împotriva deciziilor adoptate de Biroul Electoral Central pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 370/2004.
    1.1. Pe de o parte, Curtea Constituţională nu dispune de plenitudine de competenţă în materia contenciosului electoral, ci doar de o competenţă limitată, ce i-a fost atribuită prin art. 146 lit. f) din Constituţie, aşa cum respectivele dispoziţii au fost precizate prin art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992 şi prin art. 31 şi 42 din Legea nr. 370/2004. Astfel, atunci când stabileşte atribuţia Curţii Constituţionale în materia contenciosului electoral prezidenţial, Constituţia utilizează verbul „veghează“, în vreme ce atunci când îi conferă Curţii Constituţionale atribuţii de control, precum în cazul verificării constituţionalităţii legilor sau ordonanţelor, foloseşte verbul „se pronunţă“. În materie electorală Curtea Constituţională este îndrituită să vegheze doar la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi să confirme ori să infirme rezultatele alegerilor, iar nu să exercite un control deplin de constituţionalitate, aşa cum ea poate face în baza art. 146 lit. a) sau d) din Constituţie. În continuarea logică a acestor prevederi constituţionale, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a stabilit în art. 38 că jurisdicţia constituţională este competentă să soluţioneze doar contestaţiile referitoare la înregistrarea sau neînregistrarea unui candidat, precum şi pe cele referitoare la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice de a desfăşura campanie electorală. Corelat cu aceste prevederi legale, Legea nr. 370/2004 arată în art. 31 subiectele de drept care pot contesta la Curtea Constituţională înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, iar în art. 42 precizează că doar contestaţiile cu privire la împiedicarea unui partid, a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală sunt de competenţa Curţii Constituţionale, alte plângeri cu privire la corecta desfăşurare a campaniei electorale fiind lăsate în competenţa birourilor electorale. În plus, detaliind prevederea constituţională referitoare la atribuţia Curţii Constituţionale de a confirma rezultatele sufragiului prezidenţial, art. 52 şi 53 din Legea nr. 370/2004 stabilesc modalitatea în care aceasta trebuie să îşi aducă la îndeplinire obligaţiile. În afară de aceste prevederi, legea alegerilor prezidenţiale mai menţionează Curtea Constituţională doar în art. 70 şi 72, alături de celelalte autorităţi publice implicate în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, stabilind obligaţiile ce le revin cu privire la arhivarea documentelor legate de alegeri, topirea lor şi informarea Autorităţii Electorale Permanente asupra modalităţii de realizare a atribuţiilor în domeniul electoral. Nicăieri în aceste prevederi constituţionale şi legale nu se precizează atribuţia Curţii Constituţionale de a soluţiona contestaţii împotriva deciziilor adoptate de Biroul Electoral Central pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 370/2004 ori vreo competenţă generală sau implicită/reziduală/subsidiară ori de ultimă instanţă a Curţii Constituţionale cu privire la toate operaţiunile electorale referitoare la alegerile prezidenţiale.
    1.2. Pe de altă parte, legea alegerilor prezidenţiale a stabilit atribuţii de control asupra actelor juridice şi activităţilor de pregătire şi organizare a alegerilor prezidenţiale în sarcina altor autorităţi publice, anume birouri electorale şi instanţe judecătoreşti. Astfel, art. 25 din Legea nr. 370/2004 arată că formaţiunile politice care participă la alegeri şi candidaţii pot contesta modul de formare şi componenţa birourilor electorale la biroul electoral ierarhic superior sau, în cazul în care contestaţia se referă la Biroul Electoral Central, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar decizia Biroului Electoral ierarhic superior sau hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă. Art. 42 din aceeaşi lege dă în competenţa birourilor electorale soluţionarea plângerilor, respectiv a contestaţiilor cu privire la corecta desfăşurare a campaniei electorale, precizând efectul suspensiv al contestaţiilor introduse împotriva modalităţilor de soluţionare a plângerilor şi arătând că deciziile adoptate în final devin executorii la datele la care expiră termenele de contestare. Nu în ultimul rând - şi extrem de relevant pentru a sublinia încă o dată competenţa generală a instanţelor judecătoreşti şi nu a Curţii Constituţionale, chiar şi în materie electorală - articolul 68 din Legea nr. 370/2004 arată că instanţele judecă cererile prevăzute de respectiva lege după regulile stabilite pentru ordonanţa preşedinţială, hotărârile lor fiind definitive şi trebuind să fie comunicate Autorităţii Electorale Permanente şi birourilor electorale interesate. Prin urmare, Legea nr. 370/2004 prevede posibilitatea contestării componenţei şi modalităţii concrete de alcătuire a birourilor electorale, în ultimă instanţă în faţa unei instanţe judecătoreşti. Deciziile adoptate de Biroul Electoral Central pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 370/2004, precum şi hotărârile adoptate de acelaşi Birou Electoral Central pentru interpretarea unitară a aceleiaşi legi au alt scop şi nu fac obiectul unor căi de atac.
    1.3. Extinderea pe cale pretoriană a competenţei Curţii Constituţionale în materie de contencios electoral prezidenţial la toate operaţiunile electorale care privesc procedura de alegere a Preşedintelui României riscă să contravină tuturor dispoziţiilor legale anterior menţionate. În plus, ea ar echivala cu depăşirea competenţei de atribuire de care jurisdicţia se bucură în baza art. 146 din Constituţie. În măsura în care jurisdicţia constituţională ar aprecia că îi revine o competenţă implicită, de ultimă instanţă, în toate acele situaţii în care subiectele de drept interesate nu dispun de un alt remediu pentru corectarea unei pretinse situaţii de nerespectare a Legii nr. 370/2004, ea ar risca să se transforme într-o instanţă de drept comun, susceptibilă să soluţioneze orice fel de plângeri sau contestaţii în materie electorală, inclusiv, de exemplu, cu privire la contravenţiile ori infracţiunile prevăzute de legea electorală, ceea ce Constituţia nu a reglementat.
    1.4. Pentru aceste motive, de vreme ce nici Constituţia şi nici legile care pun în aplicare prevederile constituţionale în materie de contencios electoral prezidenţial nu au stabilit alte atribuţii în sarcina Curţii Constituţionale, aceasta este competentă să soluţioneze doar contestaţiile referitoare la înregistrarea sau neînregistrarea unui candidat, precum şi pe cele referitoare la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice de a desfăşura campanie electorală, iar nu şi pe cele referitoare la deciziile adoptate de Biroul Electoral Central pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 370/2004.

    2. Curtea Constituţională nu poate soluţiona excepţii de neconstituţionalitate în cadrul contenciosului electoral prezidenţial.
    2.1. O jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale, citată pe larg şi în considerentele Hotărârii nr. 66 din 1 octombrie 2019, a stabilit pentru motive întemeiate că în cadrul atribuţiei sale prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituţie jurisdicţia constituţională nu poate realiza şi un control de constituţionalitate a legii electorale. Suntem de acord cu această jurisprudenţă anterioară şi apreciem că şi solicitarea în acest sens primită în prezenta cauză trebuia respinsă ca inadmisibilă.
    2.2. Un reviriment de jurisprudenţă prin care jurisdicţia constituţională ar admite că ar fi competentă să realizeze un control de constituţionalitate a legii electorale în cadrul atribuţiei sale prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituţie trebuie motivat prin raportare la elemente noi, de fapt şi/sau de drept, care ar fi intervenit între momentul la care s-a stabilit anterioara abordare jurisprudenţială şi cel la care a intervenit schimbarea opticii jurisdicţiei. Simpla susţinere că în cadrul procesului electoral ce vizează alegerea Preşedintelui României nu există un mecanism constituţional prin care să poată fi contestată efectiv, concret şi prompt prezumţia de constituţionalitate a Legii nr. 370/2004 nu se poate constitui într-un element nou, nici în fapt şi nici în drept, apt să justifice un astfel de reviriment.
    2.3. În plus, o astfel de afirmaţie, conform căreia în cadrul alegerilor prezidenţiale nu ar putea apărea un cadru procesual în care să fie ridicată o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la prevederi din Legea nr. 370/2004, nu este factual corectă, de vreme ce pe rolul Curţii Constituţionale se află în acest moment o excepţie de neconstituţionalitate care priveşte dispoziţii punctuale ale Legii nr. 370/2019. Dimpotrivă, faptul că pe rolul Curţii există o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la prevederi ale Legii nr. 370/2004, ridicată de Avocatul Poporului, ar fi un element de noutate care ar putea justifica şi confirma menţinerea jurisprudenţei anterioare tocmai pentru că cele două căi procedurale disponibile în faţa Curţii Constituţionale sunt şi trebuie să rămână distincte.
    2.4. A considera că jurisdicţia constituţională se comportă ca o instanţă de judecată ce verifică legalitatea desfăşurării procesului electoral prezidenţial nu ţine seama de prevederile explicite ale art. 142 şi 146 din Constituţie, care fac din Curtea Constituţională garantul supremaţiei Constituţiei şi nu o instanţă de drept comun în faţa căreia ar putea fi ridicată o excepţie de neconstituţionalitate pe care tot jurisdicţia constituţională specializată să o soluţioneze. În plus, o astfel de mixare a atribuţiilor Curţii Constituţionale (controlul constituţionalităţii legii alegerilor prezidenţiale în paralel cu soluţionarea contestaţiilor referitoare la înregistrarea sau neînregistrarea unui candidat şi a celor referitoare la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice de a desfăşura campanie electorală) riscă să nesocotească şi art. 126 coroborat cu art. 146 din Constituţie, de vreme ce, în sistemul juridic din România, excepţiile de neconstituţionalitate pot fi ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti dotate cu competenţă generală, iar nu direct, de către Curtea Constituţională în calitate de ultimă instanţă electorală, în faţa Curţii Constituţionale în calitate de jurisdicţie constituţională specializată. Nu în ultimul rând, o astfel de schimbare de optică din partea jurisdicţiei constituţionale ar periclita şi prevederi exprese ale Legii nr. 370/2004, care dau în competenţa instanţelor judecătoreşti soluţionarea a numeroase cauze ce ţin de contenciosul electoral prezidenţial şi care ar putea furniza cadrul procesual pentru ridicarea unor excepţii de neconstituţionalitate.
    2.5. Pentru aceste motive Curtea Constituţională nu poate soluţiona excepţii de neconstituţionalitate în cadrul contenciosului electoral prezidenţial.
    În concluzie, contestaţia introdusă de alianţa electorală „Alianţa UN OM“ împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece Curtea Constituţională nu este competentă să soluţioneze astfel de cereri în cadrul atribuţiei sale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituţie.




                    Judecători,
                    dr. Livia Stanciu
                    prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice