Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂREA nr. 2 din 27 iunie 2019  referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 26 mai 2019 şi la confirmarea rezultatelor acestuia    Twitter Facebook
Cautare document

 HOTĂRÂREA nr. 2 din 27 iunie 2019 referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 26 mai 2019 şi la confirmarea rezultatelor acestuia

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 803 din 3 octombrie 2019

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. În conformitate cu prevederile art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 46 alin. (1) şi ale art. 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 45 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională s-a întrunit în plen pentru a verifica dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 26 mai 2019, iniţiat de Preşedintele României prin Decretul nr. 420 din 25 aprilie 2019, şi pentru a confirma rezultatele referendumului.
    2. Cauza formează obiectul Dosarului nr. 1.625I/2019 şi a avut primul termen de judecată stabilit pentru data de 12 iunie 2019, când dezbaterile au fost amânate pentru data de 27 iunie 2019, ţinând seama de faptul că pe rolul Curţii Constituţionale a fost înregistrată contestaţia formulată de domnul Petru Sebastian Bărnuţiu, prin care s-au solicitat Curţii Constituţionale anularea Decretului Preşedintelui României nr. 420 din 25 aprilie 2019 şi infirmarea rezultatelor referendumului naţional desfăşurat în data de 26 mai 2019, precum şi în vederea solicitării de informaţii de la Biroul Electoral Central (denumit în continuare BEC) şi de la Autoritatea Electorală Permanentă (denumită în continuare AEP), necesare pentru lămurirea unor aspecte care au rezultat din verificarea documentelor transmise Curţii Constituţionale de către BEC în data de 4 iunie 2019.
    3. Distinct de contestaţia menţionată, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.842 din 12 iunie 2019 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.724 I/2019, pe rolul Curţii Constituţionale au mai fost înregistrate 4 contestaţii împotriva referendumului naţional din data de 26 mai 2019, formulate de domnul Aurel Bonciog, Federaţia Naţională a Muncii din România, domnul Eugeniu-Dragoş Petria şi, respectiv, de domnul Sorin-Iulian Floruţ, constituindu-se pe rolul Curţii Constituţionale dosarele nr. 1.804I/2019, nr. 1.811I/2019, nr. 1.823I/2019 şi, respectiv, nr. 1.849I/2019, toate cu termen de judecată stabilit pentru data de 27 iunie 2019.
    4. La termenul din data de 27 iunie 2019, constatând că obiectul tuturor contestaţiilor înregistrate îl constituie referendumul naţional consultativ din data de 26 mai 2019, a cărui verificare, validare şi confirmare formează obiectul Dosarului nr. 1.625I/2019, Curtea a decis, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, conexarea tuturor acestor cauze, respectiv a dosarelor nr. 1.724I/2019, nr. 1.804I/2019, nr. 1.811I/2019, nr. 1.823I/2019 şi nr. 1.849I/2019 la Dosarul nr. 1.625I/2019, care a fost primul înregistrat, urmând să pronunţe o singură hotărâre referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmarea rezultatelor acestuia.
    CURTEA,
    examinând contestaţiile formulate, documentele transmise de BEC şi de AEP, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 46 alin. (1) şi ale art. 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 45 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, reţine următoarele:
    I. Competenţa Curţii Constituţionale în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. i) din Constituţie
    5. Spre deosebire de alte atribuţii ale Curţii Constituţionale, cu referire la care textele constituţionale sau legale, după caz, menţionează explicit titularii dreptului de sesizare, obiectul sesizării şi chiar termenele de sesizare (cel puţin prin indicarea momentului când poate interveni un control de constituţionalitate, în sensul distincţiei între controlul a priori şi a posteriori), în cazul atribuţiei prevăzute de dispoziţiile art. 146 lit. i) din Constituţie, potrivit cărora Curtea „veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia“, Constituţia şi legea nu stabilesc astfel de reguli.
    6. Astfel, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale preia aceeaşi exprimare generală a Constituţiei, prin dispoziţiile art. 46 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia“. Potrivit art. 47 din Legea nr. 47/1992, „(1) Plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului. (2) Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. (3) Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.“
    7. De asemenea, Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului prevede în art. 45 alin. (1) că instanţa constituţională prezintă Parlamentului un raport „cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional şi confirmă rezultatele acestuia“, iar în alin. (3) că aceasta „publică rezultatul referendumului în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă“. Această redactare a Legii nr. 3/2000 în privinţa competenţei Curţii Constituţionale este, de altfel, în acord cu soluţia şi considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 70 din 5 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 19 mai 1999, prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra obiecţiilor de neconstituţionalitate vizând Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Prin decizia menţionată, constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor care reglementau condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale pentru anularea referendumului naţional, Curtea a reţinut că, prin formularea sa generală, „Constituţia recunoaşte dreptul Curţii de a soluţiona acţiuni specifice contenciosului constituţional şi, de pe această poziţie, de a rezolva cererile sau sesizările care privesc eventualele abateri de la regulile şi procedurile referendare. Nu este însă mai puţin adevărat că în sfera dreptului ce îi este conferit prin Constituţie de «a veghea» la respectarea procedurilor de organizare şi desfăşurare a referendumului intră şi posibilitatea Curţii de a se autosesiza atunci când constată în mod direct sau când are informaţii (de la cetăţeni, din presă, de la organizaţii neguvernamentale etc.) în legătură cu nerespectarea acestor reguli şi proceduri. Această posibilitate este indisolubil legată de exercitarea atribuţiilor Curţii de «confirmare» a rezultatelor referendumului. În cazul constatării unor fraude care pun sub semnul îndoielii corectitudinea rezultatului referendumului, Curtea nu confirmă aceste rezultate. Semnificaţia neconfirmării, care este un act juridic cu consecinţe grave, este aceea a constatării nulităţii referendumului naţional. Pentru acest motiv Curtea nu poate fi limitată în acţiunea sa de necesitatea existenţei unei cereri din partea partidelor sau a alianţelor acestora.“
    8. Având în vedere această interpretare a normelor constituţionale de referinţă, Curtea s-a considerat legal învestită cu contestaţii în materie de referendum formulate de orice subiect de drept, cu privire la orice neregularitate vizând organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional, inclusiv cu contestaţii care au avut ca obiect decretul pentru organizarea referendumului naţional consultativ. În acest sens Curtea a reţinut că, în înţelesul art. 146 lit. i) din Constituţie, „soluţionarea contestaţiilor care sunt adresate Curţii Constituţionale cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional consultativ presupune, printre altele, şi verificarea constituţionalităţii actelor normative emise în vederea organizării referendumului sau a celor prin care se stabilesc norme cu caracter procedural de organizare şi desfăşurare a acestuia, în măsura în care soluţionarea contestaţiilor nu intră în atribuţiile birourilor electorale sau ale instanţelor judecătoreşti“ (a se vedea Hotărârea nr. 1 din 15 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 17 octombrie 2003). Cu referire la aceste considerente, reiterate în Hotărârea nr. 33 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 29 decembrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că este competentă să se pronunţe asupra cererii de anulare a Decretului nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum naţional, context în care a verificat constituţionalitatea acestuia, prin raportare la prevederile constituţionale ce conferă Preşedintelui României prerogativa de a recurge la procedura referendumului cu privire la probleme de interes naţional.
    9. Cât priveşte termenul de sesizare a Curţii pentru soluţionarea de contestaţii în materie de referendum, în lipsa vreunei reglementări constituţionale şi legale sub acest aspect, sunt admisibile toate contestaţiile formulate şi înregistrate la Curtea Constituţională până la momentul la care aceasta confirmă (infirmă, după caz) rezultatele referendumului.
    10. Rezultă, aşadar, că instanţa constituţională este competentă să se pronunţe, din oficiu sau la sesizarea oricărui subiect de drept, asupra oricărei neregularităţi vizând organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional, inclusiv asupra actelor normative emise în vederea organizării referendumului sau a celor prin care se stabilesc norme cu caracter procedural de organizare şi desfăşurare a acestuia, în măsura în care soluţionarea contestaţiilor nu intră în atribuţiile birourilor electorale sau ale instanţelor judecătoreşti. Astfel fiind, pentru a decide asupra respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din 26 mai 2019 şi a confirma rezultatele acestuia, Curtea va proceda, în continuare, la soluţionarea contestaţiilor şi a cererilor formulate, la examinarea documentelor transmise de BEC şi AEP, efectuarea verificărilor impuse de art. 5 din Legea nr. 3/2000 în privinţa cvorumului necesar pentru valabilitatea referendumului şi stabilirea, în raport cu acestea, a rezultatelor referendumului.

    II. Contestaţii şi cereri prealabile
    A. Prezentarea susţinerilor autorilor contestaţiilor
    11. Contestaţia formulată de domnul Petru Sebastian Bărnuţiu a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.842 din 12 iunie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.724I/2019. Autorul contestaţiei solicită Curţii Constituţionale să anuleze Decretul Preşedintelui României nr. 420 din 25 aprilie 2019 şi să infirme rezultatele referendumului.
    12. Astfel, după o serie de consideraţii de natură să demonstreze competenţa Curţii Constituţionale în materie, autorul procedează la analiza viciilor de fond şi de procedură ce atrag, în opinia sa, nulitatea rezultatelor referendumului şi impun invalidarea lui.
    13. Se susţine, în esenţă, că „referendumul a avut ca obiect probleme ce implică revizuirea Constituţiei, fapt ce contravine procedurii specific reglementate în acest sens de art. 150 şi art. 151 din Constituţie, cu consecinţa încălcării art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie şi a recomandărilor Comisiei de la Veneţia“. În opinia autorului contestaţiei, ambele întrebări supuse referendumului „au vizat chestiuni reglementate la nivel constituţional“, respectiv amnistia, graţierea colectivă şi individuală, precum şi problema ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. Or, consultarea prin referendum asupra unor probleme reglementate la nivel constituţional aduce atingere stabilităţii constituţionale a statului de drept şi eludează procedura de revizuire a Constituţiei reglementată explicit şi limitativ de art. 150 şi 151 din Constituţie.
    14. Susţinând încălcarea, din această perspectivă, a art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, se arată că organizarea unui referendum consultativ nu poate pune în pericol stabilitatea ordinii constituţionale, prin votarea unor soluţii care să contravină acestora. Se invocă statuările Comisiei de la Veneţia cuprinse într-un aviz consultativ privind legislaţia din Azerbaidjan [CDL-AS (2009) 010] şi se subliniază concluzia pe care aceasta a enunţat-o, potrivit căreia „premisa că orice amendament constituţional poate face obiectul unui referendum înseamnă subminarea însăşi a conceptului de Constituţie şi chestionarea poziţiei sale ca normă supremă a ţării“. Se arată că această concluzie este reluată şi în alte documente ale Comisiei, citându-se din Compilaţia avizelor şi rapoartelor Comisiei referitoare la referendum, şi se conchide în sensul că un referendum consultativ care are ca obiect probleme al căror răspuns implică revizuirea Constituţiei contravine standardelor europene. Se invocă şi statuările Curţii Constituţionale cuprinse în Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, în sensul că este necesară exceptarea de la referendumul cerut de Preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei. Cât priveşte pretinsa încălcare a procedurii de revizuire a Constituţiei reglementate explicit şi limitativ de art. 150 şi 151 din Constituţie, se arată că, deşi referendumul consultativ nu produce în mod direct revizuirea Constituţiei, el are un efect indirect similar revizuirii, consecinţele fiind de o gravitate deosebită.
    15. O altă critică formulată în aceeaşi contestaţie se referă la faptul că „obiectul referendumului a privit probleme care, potrivit art. 152 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu pot fi supuse revizuirii şi nu pot face obiectul referendumului, fiind încălcate limitele revizuirii referitoare la suprimarea unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor şi independenţa justiţiei“.
    16. Astfel, cât priveşte prima întrebare, se susţine că încalcă flagrant demnitatea umană şi egalitatea în faţa legii, consacrate de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Este caracterizat în cele ce urmează principiul nediscriminării ca drept fundamental, cu trimitere deopotrivă la art. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie. Chiar dacă, în abstract, amnistia şi graţierea nu sunt în sens strict drepturi ale persoanelor condamnate, ci măsuri de clemenţă ce pot fi luate de organe ale statului, atunci când ele sunt materializate prin legi de amnistie şi graţiere, au consecinţe directe asupra libertăţii şi drepturilor individuale, înlăturând consecinţele condamnării. În ceea ce priveşte graţierea individuală, Constituţia permite fiecărei persoane condamnate să ceară Preşedintelui ţării graţierea individuală, rămânând ca acesta să dispună în mod suveran cu privire la aceasta. Ca urmare, excluderea de plano a unei singure categorii de persoane condamnate de la orice act de clemenţă din partea statului român, fără nicio circumstanţiere care să ţină cont atât de pericolul social al faptelor comise, cât şi de persoana condamnatului, reprezintă o încălcare flagrantă a principiului egalităţii în faţa legii.
    17. Cu referire la demnitatea umană se invocă mai întâi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011) şi a Curţii Constituţionale a Germaniei, prin care această valoare apare caracterizată ca fiind atribut inalienabil al persoanei şi de natură să interzică tratamentele prin care se ajunge la nesocotirea obligaţiei de respectare a acelei valori care vizează esenţa fiecărui om. Se apreciază că ceea ce Preşedintele a cerut poporului prin referendum a fost ca acesta să decidă dacă o anumită categorie de persoane trebuie exclusă în mod absolut de la iertare. Aceste persoane sunt scoase, astfel, în afara principiului umanismului, ce stă inclusiv la temelia dreptului penal, negându-se în esenţă exact atributul persoanei umane. Se invocă şi Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că „în cazul graţierii individuale Preşedintele României are în vedere, cel mai adesea, raţiuni umanitare, izvorâte din circumstanţe deosebite în care se găseşte condamnatul sau în care a săvârşit fapta“. Prin interdicţia graţierii individuale a unei persoane condamnate pentru corupţie se şterge, aşadar, calitatea de om a celui condamnat, acesta nemaifiind privit ca individ distinct, ci ca parte a unei categorii sociale a damnaţilor, nedemn de iertare.
    18. Cu referire la prima întrebare se mai susţine şi faptul că textul acesteia este neclar. Se apreciază că sintagma „infracţiuni de corupţie“ pe care aceasta o cuprinde este neclară, deoarece prin lipsa articolului hotărât „le“ este imposibil de ştiut dacă Preşedintele a avut în vedere toate cele patru infracţiuni de corupţie, prevăzute expres în Codul penal, sau numai unele dintre ele. De asemenea, lipsa articolului hotărât în cazul infracţiunilor avute în vedere de prima întrebare contrazice expunerea de motive a decretului, unde se vorbeşte despre „preocuparea intensă şi constantă a societăţii româneşti faţă de necesitatea combaterii fenomenului corupţiei“. Prin precizarea limitativă în întrebare a interzicerii amnistiei şi graţierii pentru „infracţiuni de corupţie“, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie şi cele împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sunt excluse.
    19. Cu privire la cea de-a doua întrebare se susţine că problema supusă dezbaterii excedează limitelor revizuirii stabilite de art. 152 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile în care organizarea judiciară este, în mod incontestabil, o componentă a independenţei justiţiei. Deşi, la nivel declarativ, măsura interzicerii ordonanţelor de urgenţă ar urmări consolidarea independenţei justiţiei, prin asigurarea stabilităţii legislative în materie, în realitate, această interdicţie absolută aduce atingere independenţei justiţiei în esenţa sa. Astfel, potrivit Constituţiei, ordonanţele de urgenţă se adoptă în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. A exclude în mod absolut intervenţia pe calea ordonanţelor de urgenţă în materia organizării judiciare înseamnă a lăsa justiţia fără niciun instrument de intervenţie pentru deblocarea activităţii sale sau pentru remedierea unor situaţii grave atunci când situaţii excepţionale o cer, fapt ce aduce atingere în mod vădit independenţei justiţiei, sub aspectul componentei sale instituţionale.
    20. Autorul contestaţiei mai susţine şi că „întrebările ce au făcut obiectul referendumului au cuprins mai multe probleme distincte, fiind încălcate atât prevederile art. 2 alin. (3) şi art. 36 din Legea nr. 3/2000, cât şi recomandarea repetată a Comisiei de la Veneţia privind respectarea «unităţii de conţinut» a fiecărei probleme supuse consultării“. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, „În cadrul referendumului populaţia poate fi consultată cu privire la una sau la mai multe probleme, precum şi cu privire la o problemă de interes naţional şi o problemă de interes local, pe buletine de vot separate“. De asemenea, art. 36 din lege prevede în mod explicit că: „Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin «DA» sau «NU» asupra problemei supuse referendumului.“ Interpretarea logică şi sistematică a celor două texte conduce la concluzia că, atunci când populaţia este chemată să se pronunţe cu privire la mai multe probleme în cadrul unui singur referendum, fiecare problemă trebuie să se regăsească distinct pe liste de vot separate, pentru ca cetăţenii să poată răspunde cu „DA“ sau „NU“ la fiecare problemă ce face obiectul referendumului. Or, atât prima întrebare, cât şi cea de-a doua cuprind fiecare mai multe probleme, fapt ce a fost sesizat de către public, specialişti ai dreptului şi societatea civilă.
    21. Faptul că întrebările de la referendum au cuprins mai multe probleme distincte contravine şi recomandărilor Comisiei de la Veneţia formulate în documentul intitulat „Linii directoare pentru organizarea referendumului“, adoptat la cea de-a 68-a sesiune plenară (13-14 octombrie 2007). Potrivit pct. 3.1 lit. c) din documentul precitat, problema supusă votului trebuie să fie clară, iar participanţii la scrutin trebuie să poată răspunde la întrebări doar prin „da“, „nu“ sau prin vot alb. Această regulă a fost reluată de Comisia de la Veneţia în mai multe avize referitoare la referendumuri organizate în diverse ţări, sens în care sunt citate extrase din opiniile exprimate. Se conchide în sensul că prin gruparea mai multor ipoteze de răspuns într-o singură întrebare cetăţenii sunt forţaţi să răspundă în bloc fie „da“, fie „nu“, aceştia neavând posibilitatea să îşi exprime în mod real opinia cu privire la fiecare dintre problemele în privinţa cărora sunt consultaţi.
    22. Autorul contestaţiei susţine şi că „rezultatul referendumului nu a fost cel al exprimării libere a voinţei electoratului, fiind încălcate prevederile art. 90 din Constituţie, prin raportare la obligaţia de informare obiectivă a cetăţenilor cu privire la conţinutul întrebărilor şi efectele juridice ale acesteia“. Se arată că, potrivit art. 90 din Constituţie, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional. Or, exprimarea voinţei presupune, prin definiţie, ca cel chemat să răspundă să îşi cunoască în mod real şi substanţial problema asupra căreia este chemat să se pronunţe. Ca atare, revine autorităţilor - şi în special iniţiatorului referendumului - obligaţia de a informa în mod corect şi complet cetăţenii cu privire la problemele ce fac obiectul consultării, aceştia având dreptul de a şti exact care sunt consecinţele imediate, dar şi pe termen mediu şi lung ale alegerii pe care o fac. Se invocă din nou documentul Liniile directoare (…) al Comisiei de la Veneţia, precitat, arătându-se că decretul prezidenţial ce cuprinde textul supus referendumului nu cuprinde niciun fel de raport explicativ privind efectele referendumului, nici din perspectiva juridică - implică o modificare a Constituţiei - şi nici din perspectiva drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ce sunt substanţial afectate prin referendum. Mai mult, o informare anterioară era absolut necesară în condiţiile în care problemele supuse referendumului presupun cunoştinţe juridice serioase, chestiunile dezbătute fiind strict tehnice. Se susţine, în acest sens, că „autorităţile române nu doar că nu şi-au îndeplinit obligaţia de a informa cetăţenii cu privire la problema supusă referendumului, lipsind orice dezbatere de substanţă pe tema acestuia, dar au şi promovat un discurs manipulator şi mincinos cu privire la acesta“, atitudine care încalcă prevederile art. 31 alin. (2) din Constituţie care prevede obligaţia de informare corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice. Se conchide că, în aceste condiţii, a fost afectată libera formare a voinţei electoratului, rezultatul votului fiind astfel viciat.
    23. Pentru toate aceste considerente se solicită Curţii Constituţionale anularea decretului Preşedintelui României contestat şi infirmarea rezultatelor referendumului naţional consultativ desfăşurat în baza acestuia.
    24. Contestaţia domnului Aurel Bonciog a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.070 din 18 iunie 2019, fiind constituit Dosarul nr. 1.804 I/2019.
    25. În motivarea contestaţiei, autorul enunţă, mai întâi, constatarea potrivit căreia legislaţia este deficitară, pornind de la tehnica de elaborare. În esenţă, este invocată lipsa de claritate a legislaţiei, care determină dificultăţi în aplicare („orice procuror devine legiuitor“), „aruncând în spaţiul european ideea că în România este proliferată crima organizată“.
    26. Cu referire la modul de reglementare a referendumului se arată că Legea nr. 3/2000 reglementează „organizarea şi desfăşurarea referendumului“, fără a-l defini. Cu trimitere la art. 1 din legea menţionată se invocă lipsa de claritate a sintagmei „interes naţional“, arătându-se că revine în sarcina justiţiei să o definească. În acest sens, autorul sesizării solicită Curţii Constituţionale a României să stabilească dacă tematica referendumului şi întrebările formulate se încadrează în sintagma „interes naţional“. În continuare, sunt formulate critici punctuale, în mod distinct cu privire la cele două întrebări ce au făcut obiectul referendumului.
    27. Cu privire la prima întrebare se arată că Legea fundamentală interzice, prin art. 74 alin. (2), iniţiativa legislativă a cetăţenilor în probleme de amnistie şi graţiere, de unde rezultă, per a contrario, că tema este „de politică exclusivă a autorităţilor, pornind de la caracteristica poporului meu, de exaltare a spiritului de frondă, ca rămăşiţă atavică de la romani, strămoşii noştri cruzi“. Sub acest aspect, autorul sesizării lansează întrebarea dacă, vorbind de corupţie, aceasta este o temă de interes naţional sau de interes politic, iar, cu referire la domeniile exceptate de la iniţiativa legislativă prin art. 74 alin. (2) din Constituţie, conchide că „amnistia şi graţierea sunt de competenţa exclusivă a politicii penale, pe care o face Parlamentul, fără imbold popular“.
    28. Cu privire la cea de-a doua întrebare se apreciază că aceasta se referă la restrângerea dreptului Parlamentului de a legifera suveran, în sensul art. 115 din Constituţie. Or, potrivit art. 61 din Constituţie, Parlamentul este singura autoritate legiuitoare. Dreptul Guvernului de a emite ordonanţe nu este originar, el acţionează ca împuternicit al Parlamentului, care poate da mandate în toate domeniile, exceptându-le pe cele prevăzute la art. 115 alin. (6) din Constituţie. Ca şi în cazul întrebării precedente, autorul sesizării se întreabă dacă „poate poporul să decidă restrângerea drepturilor constituţionale“, opinând în acest sens că poporul „poate să propună revizuirea Constituţiei, dar nu pe calea referendumului, ci prin procedura prevăzută de art. 150 din Constituţie.“ Ca urmare, opţiunea solicitată, implicit, de modificare a Constituţiei pe calea referendumului încalcă ordinea de drept din România, „care este nu numai un principiu constituţional, dar şi al Europei“. Se invocă, în acest sens, prevederile art. 3 din Legea nr. 3/2000, conform cărora „Problemele care, potrivit art. 148 din Constituţie, nu pot fi supuse revizuirii nu pot face obiectul referendumului“ (actualul art. 152), apreciindu-se că „acest tip de sondare a opiniilor nu este constituţional“.
    29. În final, se arată că demersul de formulare a contestaţiei a fost motivat „de un interes social şi economic“. Referendumul este un act social costisitor, suportat de contribuabilul român, fără a primi contraprestaţii, astfel încât are dreptul să îşi spună părerea „despre cheltuielile inutile ale statului“, finanţate în calitate de contribuabil, ridicând sub acest aspect problema răspunderii în situaţia în care „aceste cheltuieli sunt nu numai inutile, dar şi neconstituţionale“. În concluzie, arată că, din cele expuse, rezultă că referendumul a fost o formă ocolită de a avea un temei de revizuire a Constituţiei, deşi nu poporul decide cine stabileşte infracţiunile şi forma judecăţii şi nici forma de exercitare a delegării parlamentare. Art. 150 din Constituţie oferă posibilitatea Preşedintelui de a solicita revizuirea Constituţiei fără consult popular. Pentru motivele expuse se solicită Curţii Constituţionale să constate că referendumul a fost neconstituţional, respectiv să definească referendumul „ca un act social precis conturat“.
    30. Contestaţia Federaţiei Naţionale a Muncii din România, „la solicitarea multora dintre membrii săi de sindicat“, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.081 din 19 iunie 2019 şi formează obiectul Dosarului nr. 1.811 I/2019.
    31. În motivarea contestaţiei se susţine, mai întâi, că „referendumul din data de 26 mai 2019 a avut o hibă majoră, acesta având cel puţin o întrebare care încalcă un drept fundamental al omului, respectiv dreptul de vot.“ Referinduse în acest sens la prima întrebare, se arată că dreptul de vot sau sufragiul permite cetăţenilor unui stat să voteze pentru a-şi exprima voinţa cu ocazia unui scrutin. Alegătorii care au fost chemaţi la referendum pe data de 26 mai 2019 să îşi exprime opţiunea s-au văzut în postura de a nu putea să se exprime decât în nişte direcţii forţate, care nu reprezentau opiniile lor în ceea ce priveşte amnistia şi graţierea. De asemenea, se apreciază că se introduce şi o discriminare care nu poate fi benefică societăţii, în sensul că pot fi graţiaţi traficanţii de droguri, violatorii, criminalii şi alte categorii de infractori, dar un om care are probleme mari de sănătate nu poate beneficia de graţiere, în ultimele sale săptămâni de viaţă, pentru că are stigmatul de „corupt“ pus pe frunte, mai ales ştiind cât de uşor şi de nedrept se poate dobândi acest „calificativ“. Se apreciază că aceasta este o problemă a multor cetăţeni ai României, „care s-au simţit jigniţi de această manevră politică, optând să voteze pentru europarlamentare, dar refuzând cu vehemenţă să se exprime la referendum altcumva decât le dicta propria conştiinţă; întrucât pe buletinul de vot nu era şi posibilitatea exprimării opţiunii personale, au refuzat să voteze aşa cum îi dirijau/manipulau interese obscure, vizibil altele decât cele ale cetăţenilor români“.
    32. Referitor la datele publicate de AEP se apreciază că sunt de natură să determine suspiciuni, „întrucât acestea duc la concluzia logică a introducerii nejustificate a sute de mii de «cetăţeni români» care figurează doar ca număr, nu şi ca persoană reală, ceea ce duce cu gândul la folosirea ilegală a acestora pentru alterarea rezultatelor voturilor, fiind totodată şi o explicaţie logică pentru multe anomalii rezultate în procesul de votare şi evidenţiate în procesele-verbale“. Referitor la suspiciunea exprimată se arată că vizează faptul că „după 30 de ani în care natalitatea a scăzut masiv, când mortalitatea a crescut, populaţia scriptică a României mai are un pic şi depăşeşte populaţia de pe vremea lui Ceauşescu, când avortul şi metodele abortive erau interzise, când medicina nu făcuse progrese deosebite, când nivelul de trai era mai scăzut, locurile de muncă periculoase erau mult mai multe“. Se solicită Curţii Constituţionale analizarea aspectelor semnalate.
    33. Contestaţia formulată de domnul Eugeniu-Dragoş Petria a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.176 din 21 iunie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.823 I/2019. În data de 24 iunie 2019 a fost înregistrată la Curtea Constituţională o completare a aceleiaşi contestaţii.
    34. Autorul contestaţiei solicită Curţii Constituţionale anularea Decretului Preşedintelui României nr. 420 din 25 aprilie 2019 şi infirmarea/invalidarea rezultatelor referendumului naţional consultativ desfăşurat în data de 26 mai 2019.
    35. În cuprinsul cererii formulate se enunţă o serie de afirmaţii vizând suspiciunea de falsificare a alegerilor pentru Parlamentul European şi, implicit, cu privire la falsificarea referendumului desfăşurat în aceeaşi dată cu alegerile parlamentare, precum şi posibila justificare politică a acestei „falsificări“, de întărire sociopolitică şi mediatică a preşedintelui României, „ca să aibă şanse reale la al doilea mandat“. Se fac şi aprecieri în sensul că „dacă masonii satanişti anticreştini, antiromâni din SRI etc. au avut curajul să falsifice alegerile europarlamentare în favoarea UDMR, este evident logic că au avut curajul să falsifice şi în favoarea lor, a masonilor, referendumul din 26 mai 2019“. Sunt ataşate cererii o serie de documente, respectiv Adresa nr. 11.079 din 28 mai 2019 a AEP, prin care se arată, cu privire la un mesaj transmis pe fax, că, pentru a fi calificat ca petiţie, este necesar ca din cerere să reiasă cu claritate obiectul acesteia şi că în lipsa unor detalii suplimentare nu poate fi formulat un răspuns; adresa Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, prin care se transmite domnului Eugeniu-Dragoş Petria un exemplar al referatului procurorului din data de 27 mai 2019, prin care s-a dispus clasarea petiţiei formulate de acesta, precum şi corespondenţă cu Curtea Constituţională referitoare la depunerea unor înscrisuri în dosare ale instanţei constituţionale. În cererea de completare se dezvoltă aceleaşi susţineri şi se solicită Curţii Constituţionale „să salveze România de riscul unui al doilea mandat de preşedinte al României“ al Preşedintelui în funcţie. Se exprimă opinia potrivit căreia ar fi corect ca instanţa constituţională să aştepte rezultatele anchetei Parchetului vizând falsificarea alegerilor europarlamentare, precum şi rezultatele anchetei Parlamentului.
    36. Contestaţia formulată de domnul Sorin-Iulian Floruţ a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.217 din 24 iunie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.849 I/2019.
    37. Se susţine, în esenţă, că iniţiativa legislativă nu aparţine Preşedintelui României, conform art. 74 alin. (1) din Constituţie. Prin urmare, Preşedintele nu poate iniţia nicio acţiune vizând revizuirea Legii fundamentale, pentru că nu este abilitat de Constituţie. Prin referendumul din 26 mai 2019, Preşedintele s-a plasat în situaţia paradoxală de a cere, în eventualitatea unui răspuns pozitiv, revizuirea Constituţiei, fără a parcurge procedura de revizuire. Mai mult, iniţiind consultarea electoratului în problema amnistiei şi graţierii colective, a acţionat contrar prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţie, care stabileşte că amnistia şi graţierea nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor. Se apreciază că această modalitate de a provoca modificarea Constituţiei contravine atât literei, cât şi spiritului Constituţiei în vigoare, pentru că încalcă prevederi exprese ale Legii fundamentale şi deschide o cale neconstituţională pentru revizuirea Constituţiei fără parcurgerea procedurii de revizuire. Pe această cale devine posibil ca, oricând, să se iniţieze un referendum inclusiv asupra prevederilor constituţionale care nu sunt supuse revizuirii. Aceasta, cu atât mai mult cu cât referendumul din 26 mai 2019 este al doilea care vizează modificarea Constituţiei prin eludarea procedurii de revizuire, primul fiind cel referitor la trecerea la Parlamentul unicameral, cu 300 de parlamentari.
    38. Se mai susţine că referendumul din 26 mai 2019 este şi o încercare de limitare a procesului de legiferare, stabilit de art. 73 din Constituţie, şi a libertăţii legiuitorului de a dispune asupra actelor normative pe care le emite, precum şi o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului, între care şi cel la amnistie şi graţiere. Chiar dacă formularea „probleme de interes naţional“ este relativ largă, nerestrictivă, nu există niciun motiv serios întemeiat pe litera Constituţiei sau pe spiritul ei, pentru a crede că legiuitorul ar fi redactat art. 90 din Constituţie acordându-i Preşedintelui României dreptul de a iniţia un referendum în „probleme de interes naţional“ care să vizeze revizuirea Constituţiei. Tot astfel, nu este constituţional ca Preşedintele României să iniţieze o modificare legislativă printr-o întrebare al cărei răspuns pozitiv impune o modificare legislativă ( în cazul de faţă chiar a Constituţiei), în pofida faptului că Preşedintele nu are iniţiativă legislativă în niciun domeniu (art. 74). Mai mult, în domeniul respectiv (amnistia şi graţierea colectivă) nici măcar cetăţenii consultaţi nu au dreptul de iniţiativă legislativă.
    39. Autorul contestaţiei arată şi că întrebarea a doua de la referendum cuprinde, de fapt, două întrebări comasate, la care ar fi fost normal să se poată răspunde la una cu „DA“, iar la cealaltă cu „NU“, ceea ce, prin formularea comasată şi printr-un singur răspuns pe buletinul de vot la această întrebare, a limitat opţiunile electoratului. Pe de altă parte, întrebarea a doua vizează şi ea modificarea textului Constituţiei, prin îngrădirea şi limitarea actelor normative emise de Guvern. De asemenea, întrebarea nici nu precizează limpede cine să aibă dreptul „extins“, nici până la care limită să fie „extins“ dreptul de a contesta ordonanţele Guvernului la Curtea Constituţională a României.
    40. Faţă de aceste motive se consideră că întrebările la referendumul din 26 mai 2019 sunt neconforme cu spiritul şi litera Constituţiei în vigoare. Sunt contestate constituţionalitatea decretului prezidenţial de convocare a referendumului, precum şi validitatea referendumului însuşi.

    B. Analiza susţinerilor autorilor contestaţiilor
    (1) Obiectul contestaţiilor
    41. Examinând contestaţiile formulate, Curtea constată că acestea au ca obiect procedura de organizare şi desfăşurare a referendumului naţional din 26 mai 2019, în ansamblul său, precum şi, în mod distinct, Decretul Preşedintelui României nr. 420 din 25 aprilie 2019 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din data de 25 aprilie 2019.
    42. Prin Decretul Preşedintelui României nr. 420/2019, poporul român a fost chemat să îşi exprime voinţa cu privire la următoarele probleme de interes naţional: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie; interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe. Pentru realizarea celor prevăzute la art. 1 din decret, cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin „DA“ sau „NU“ cu privire la următoarele întrebări: „1. Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?“; „2. Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?“. Prin acelaşi decret s-a stabilit data referendumului la 26 mai 2019, în ziua desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European.

    (2) Dispoziţiile constituţionale invocate
    43. În contestaţia domnului Petru Sebastian Bărnuţiu sunt invocate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) care consacră statul de drept, demnitatea umană şi, respectiv, principiul securităţii juridice, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului cu referire la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră principiile egalităţii şi nediscriminării, art. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la demnitatea fiinţelor umane şi egalitatea în drepturi şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care consacră interzicerea discriminării, art. 31 alin. (2) din Constituţie care prevede obligaţia de informare corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice, art. 73 alin. (3) lit. i) care consacră competenţa Parlamentului de a acorda, prin lege, amnistie sau graţiere colectivă, art. 94 alin. (1) lit. d) din Constituţie, potrivit căruia Preşedintele acordă graţiere individuală, art. 90 - Referendumul, art. 115 - Delegarea legislativă, art. 146 lit. d) referitor la atribuţia Curţii Constituţionale de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate, art. 150 - Iniţiativa revizuirii, art. 151 - Procedura de revizuire şi art. 152 - Limitele revizuirii. Dispoziţiile constituţionale invocate în sesizarea formulată de Aurel Bonciog sunt cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 61 privind rolul Parlamentului, art. 74 - Iniţiativa legislativă, art. 90 - Referendumul, art. 115 - Delegarea legislativă, art. 150 - Iniţiativa revizuirii, art. 151 - Procedura de revizuire şi art. 152 - Limitele revizuirii. Dispoziţiile constituţionale invocate în sesizarea formulată de Federaţia Naţională a Muncii din România sunt cuprinse în art. 36 - Dreptul de vot. Domnul Eugeniu-Dragoş Petria a indicat în cuprinsul contestaţiei prevederile art. 51 - Dreptul de petiţionare şi art. 146 lit. i) referitoare la competenţa Curţii Constituţionale în materie de referendum. Domnul Sorin-Iulian Floruţ a invocat prevederile constituţionale ale art. 73 - Categorii de legi şi ale art. 74 - Iniţiativa legislativă.
    44. Întrucât analiza tuturor criticilor formulate impune o circumstanţiere a cadrului în care au fost invocate, Curtea va proceda, mai întâi, la caracterizarea referendumului întemeiat pe dispoziţiile art. 90 din Constituţie.

    (3) Cadrul în care au fost formulate contestaţiile. Caracterizarea şi efectele referendumului cu privire la probleme de interes naţional, iniţiat de Preşedintele României în temeiul art. 90 din Constituţie
    45. Curtea reţine că, potrivit Constituţiei, există următoarele tipuri de referendum naţional: două forme de referendum cu caracter decizional (pentru demiterea Preşedintelui în cazul suspendării acestuia de către Parlament şi, respectiv, pentru revizuirea Constituţiei) şi o formă de referendum consultativ (cu privire la probleme de interes naţional, la cererea Preşedintelui României).
    46. Spre deosebire de cele două forme de referendum decizional, în privinţa cărora efectele sunt clar reglementate, legislaţia României nu prevede în mod expres efectele referendumului consultativ, însă acestea pot fi deduse din interpretarea cadrului constituţional şi legal de referinţă.
    47. Procedând la această interpretare, Curtea Constituţională a statuat asupra efectelor referendumului consultativ prin Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 11 iulie 2012, în care a reţinut că: „1.4. (…) referendumul, indiferent de caracterul său - decizional sau consultativ - cum este cazul referendumului naţional din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale. (...) 1.6. Întrucât pot exista situaţii în care problematica asupra căreia poporul este chemat să îşi exprime voinţa să afecteze interesele reprezentanţilor aleşi (cum este cazul reducerii numărului de parlamentari sau al reducerii indemnizaţiilor parlamentarilor), Comisia de la Veneţia, în documentul intitulat Linii directoare pentru organizarea referendumului, adoptat la cea de-a 68-a sesiune plenară (13-14 octombrie 2007), a reţinut că efectele referendumului trebuie să fie expres prevăzute în Constituţie sau prin lege, fie că referendumul este consultativ, fie că este decizional. Totodată, este preferabil ca un referendum asupra chestiunilor de principiu sau a altor propuneri formulate generic să aibă caracter consultativ. Dacă însă are caracter decizional, trebuie să existe norme care să prevadă în mod expres procedura ulterioară. (...) 1.7. Faptul că, în cazul referendumului consultativ, nu este stabilită o astfel de procedură ulterioară nu se traduce într-o lipsă a efectelor acestui referendum. Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate (...), să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului. (...) 1.10. Din această perspectivă, ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare - această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral. 1.11. Această interpretare se întemeiază şi pe principiul loialităţii constituţionale, desprins şi interpretat prin coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 - Statul român, art. 2 - Suveranitatea şi art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului), principiu care, în această materie, impune ca autorităţile cu competenţe decizionale în domeniile vizate de problematica supusă referendumului (în cazul de faţă Parlamentul) să ia în considerare, să analizeze şi să identifice modalităţi de punere în practică a voinţei exprimate de popor. (...).“ Aceste considerente au fost reluate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, precitată.
    48. Jurisprudenţa citată realizează o distincţie de esenţă între efectele referendumului decizional şi ale celui consultativ. Astfel, referendumul decizional produce efecte juridice, respectiv demiterea Preşedintelui [art. 95 alin. (3) din Constituţie] şi aprobarea legii de revizuire a Constituţiei [art. 151 alin. (3) din Constituţie]. Referendumul consultativ nu produce în mod direct efecte juridice, întrucât Constituţia îl caracterizează ca fiind o formă de „consultare“ a poporului asupra problemelor pe care Preşedintele le apreciază ca fiind de interes naţional. Textul constituţional de referinţă nu realizează vreo circumstanţiere în privinţa domeniului ori a consecinţelor juridice ale consultării, ceea ce conduce la concluzia că efectele unui astfel de referendum sunt de natură politică, iar nu juridică. Tot astfel, dispoziţiile art. 45 din Legea referendumului nr. 3/2000, care se referă, în alin. (1), la toate formele de referendum naţional, stabileşte efecte juridice numai cu privire la două dintre acestea, şi anume cele decizionale, prin dispoziţiile alin. (2), potrivit cărora „Legea de revizuire a Constituţiei sau, după caz, măsura demiterii din funcţie a Preşedintelui României intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului“. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale citate rezultă că referendumul consultativ nu produce efecte juridice. Desigur că, aşa cum Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa citată, voinţa majoritară exprimată la referendumul consultativ nu poate fi ignorată. Rezultatele unui astfel de referendum relevă guvernanţilor, autorităţilor publice, iniţiatorului voinţa populară în problema/ problemele cu privire la care poporul a fost consultat, arătând direcţia care se doreşte a fi urmată în această privinţă. Un astfel de referendum poate determina inclusiv adoptarea unor acte cu caracter legislativ, în măsura în care aceasta este modalitatea prin care autorităţile decid să pună în operă rezultatul consultării populare, sau poate determina o conduită de abţinere de a reglementa în sens contrar voinţei exprimate de votanţi.
    49. În acelaşi sens sunt, de altfel, şi recomandările Comisiei de la Veneţia, care disting în privinţa efectelor între referendumul consultativ şi cel decizional, numai acestuia din urmă ataşândui efect obligatoriu [CDL-AD (2005) 034, Referendumurile în Europa - o analiză a normelor juridice din statele europene, pct. 116]. Comisia de la Veneţia reţine în acest sens că „25. Referendumul ar putea produce efecte obligatorii (decizionale) sau neobligatorii. Referendumul fără caracter obligatoriu reprezintă o formă de consultare cu alegătorii. Atunci când se referă la efectele referendumurilor, Codul de bune practici în materie de referendum, adoptat de Comisia de la Veneţia în martie 2007, sugerează că efectele referendumurilor cu caracter juridic obligatoriu sau consultativ trebuie să fie specificate în mod clar în Constituţie sau în lege. De preferinţă, referendumurile privind chestiuni de principiu sau propuneri formulate în termeni generali ar trebui să nu fie obligatorii. În cazul în care acestea sunt obligatorii, procedura ulterioară ar trebui prevăzută în norme specifice“ [CDL-AD (2008) 010, Aviz privind Constituţia Finlandei, pct. 25].
    50. În concluzie, cadrul constituţional aplicabil celor trei tipuri de referendum naţional consacră diferenţe de esenţă între referendumul consultativ şi cel decizional, în sensul mai sus arătat. Astfel fiind şi întrucât analiza Curţii Constituţionale, în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. i) din Constituţie, este în mod necesar subsumată caracterizării şi efectelor referendumului cu privire la care este sesizată, susţinerile autorilor contestaţiilor în prezenta cauză vor fi analizate în raport cu cadrul constituţional corespunzător referendumului consultativ. Întrucât unele dintre critici sunt comune mai multor contestaţii, Curtea va proceda, în continuare, la examinarea lor grupate pe categorii de critici.

    (4) Examinarea criticilor cuprinse în contestaţii
    Susţinerile potrivit cărora referendumul a avut ca obiect probleme ce implică revizuirea Constituţiei, fapt ce ar contraveni procedurii specifice reglementate în acest sens de art. 150 şi art. 151 din Constituţie, cu consecinţa încălcării art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie şi a recomandărilor Comisiei de la Veneţia
    51. Examinând aceste susţineri, Curtea constată că dispoziţiile art. 90 din Constituţie nu limitează sfera „problemelor de interes naţional“ ce pot constitui obiectul referendumului consultativ. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că „art. 90 din Constituţie stabileşte competenţa exclusivă a Preşedintelui în determinarea problemelor de interes naţional ce se supun referendumului, chiar dacă consultarea Parlamentului este obligatorie. Numai Preşedintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes naţional şi de a stabili, în cadrul acestora, prin decret, problema concretă ce se supune referendumului şi data desfăşurării acestuia“ (Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 14 iulie 2006). Ca urmare, „stabilirea problemelor de interes naţional este de competenţa Preşedintelui României, Parlamentul urmând a fi consultat în legătură cu organizarea referendumului cu privire la probleme de interes naţional“ (a se vedea Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007). Astfel fiind, dispoziţiile art. 90 din Constituţie nu oferă suportul distincţiei realizate în contestaţii, în sensul excluderii de la consultarea populară a problemelor de interes naţional a căror rezolvare ar pune în discuţie revizuirea Constituţiei.
    52. Nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 150 şi art. 151 din Constituţie şi nici critica formulată sub acest aspect în sensul că promovarea unui referendum consultativ cu un asemenea obiect ar deschide o cale neconstituţională de revizuire a Constituţiei. Rezultatul referendumului consultativ oferă doar o orientare politică în privinţa problemelor de interes naţional care au format obiectul consultării. Decizia asupra modului în care voinţa exprimată la referendum va fi pusă în operă revine însă autorităţilor publice cu competenţe în materie. De asemenea, indiferent de conţinutul întrebărilor adresate poporului cu prilejul unui referendum consultativ, revizuirea Constituţiei urmează procedura reglementată prin dispoziţiile art. 150-152 din Legea fundamentală, texte care stabilesc iniţiatorii, regulile de dezbatere, adoptare şi aprobare a legii de revizuire a Constituţiei, precum şi limitele revizuirii. Astfel, revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată atât de cetăţeni (cu respectarea regulilor referitoare la numărul minim de susţinători şi dispersia teritorială), cât şi de Preşedinte, la propunerea Guvernului, şi presupune organizarea în mod obligatoriu a unui referendum, în conformitate cu art. 151 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia „Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire a Constituţiei“. Acest referendum cu caracter decizional, care are ca efect revizuirea Constituţiei, nu se confundă cu referendumul consultativ, care, indiferent de întrebările supuse poporului şi tematica acestuia, rămâne o consultare cu efecte politice.
    53. Faţă de aceste considerente, Curtea constată că nu pot fi primite criticile de neconstituţionalitate formulate în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) coroborate cu cele ale art. 150 şi 151 din Constituţie, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză.

    Susţinerile potrivit cărora obiectul referendumului a privit probleme care, potrivit art. 152 alin. (1) şi (2) din Constituţie, nu pot fi supuse revizuirii şi nu pot face obiectul referendumului, fiind încălcate limitele revizuirii referitoare la suprimarea unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor şi independenţa justiţiei, cu referire specială la principiul demnităţii şi cel al egalităţii, consacrate de art. 1 alin. (3) şi, respectiv, art. 16 din Constituţie
    54. Cu privire la aceste critici, Curtea observă că se bazează pe aceeaşi abordare nediferenţiată a mai multor instituţii constituţionale şi tipuri de referendum. Astfel, întreaga motivare a criticilor formulate vizează revizuirea Constituţiei, inclusiv referendumul ca etapă a procedurii de revizuire, ipoteză juridică diferită de cea a referendumului consultativ. În mod firesc, dacă revizuirea Constituţiei nu poate încălca limitele revizuirii, astfel cum sunt reglementate de art. 152 din Constituţie, nici referendumul pentru aprobarea legii de revizuire nu poate încălca limitele revizuirii. Analiza modului de respectare a acestor limite se realizează însă de Curtea Constituţională în cadrul atribuţiilor sale vizând revizuirea Constituţiei. Dispoziţiile constituţionale reglementează în acest sens competenţa Curţii de control de constituţionalitate din oficiu atât al iniţiativei de revizuire a Constituţiei [art. 146 lit. a) teza a doua din Constituţie], cât şi al legii de revizuire a Constituţiei [art. 146 lit. l) din Constituţie, raportat la art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale]. De asemenea, Curtea veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului, inclusiv a celui de revizuire a Constituţiei [art. 146 lit. i) din Constituţie].
    55. Realizarea unei analize în sensul solicitat în motivarea contestaţiilor, prin prisma eventualei consacrări, la nivel constituţional sau legal, a voinţei exprimate cu prilejul referendumului iniţiat de Preşedinte în temeiul art. 90 din Constituţie ar impune o evaluare exhaustivă a ipotezelor de reglementare şi, din această perspectivă, o substituire a legiuitorului de către instanţa constituţională, ceea ce excedează limitelor competenţei Curţii în exercitarea atribuţiei stabilite de art. 146 lit. i) din Constituţie.
    56. Pentru considerentele expuse, Curtea constată că nu pot fi primite criticile formulate în raport cu prevederile art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului cu referire la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care consacră principiile egalităţii şi nediscriminării, art. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la demnitatea fiinţelor umane şi egalitatea în drepturi şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care consacră interzicerea discriminării, art. 61 referitor la rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. i) care consacră competenţa Parlamentului de a acorda, prin lege, amnistie sau graţiere colectivă, art. 90 - Referendumul, art. 94 alin. (1) lit. d) din Constituţie, potrivit căruia Preşedintele acordă graţiere individuală, art. 115 - Delegarea legislativă, art. 146 lit. d) referitor la atribuţia Curţii Constituţionale de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate şi art. 152 - Limitele revizuirii, întrucât aceste dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în cauză.

    Susţinerile potrivit cărora obiectul referendumului a privit probleme care, conform art. 74 alin. (2) din Constituţie, sunt exceptate de la iniţiativa cetăţenească, fiind încălcată astfel competenţa Parlamentului de organ reprezentativ suprem şi unică legiuitoare a ţării, consacrată de art. 61 din Constituţie
    57. Curtea constată că dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Legea fundamentală reglementează limitele iniţiativei legislative cetăţeneşti, iar nu ale referendumului consultativ. Este vorba despre două instituţii constituţionale distincte, cu un regim juridic diferit. La acest moment, nici Constituţia, nici legea nu limitează „problemele de interes naţional“ la care se referă art. 90 prin raportare la dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Constituţie, astfel încât Curtea nu poate constata încălcarea acestui din urmă text constituţional ori a rolului Parlamentului reglementat de art. 61 din Constituţie.

    Susţinerile potrivit cărora întrebările ce au făcut obiectul referendumului au cuprins mai multe probleme distincte, cu încălcarea prevederile art. 2 alin. (3) şi ale art. 36 din Legea nr. 3/2000, cât şi a recomandărilor Comisiei de la Veneţia privind respectarea „unităţii de conţinut“ a fiecărei probleme supuse consultării. Lipsa de claritate a întrebărilor. Încălcarea dreptului de vot şi a exprimării libere a voinţei electoratului, din perspectiva obligaţiei de informare obiectivă a cetăţenilor cu privire la conţinutul întrebărilor şi la efectele juridice ale acestora
    58. Examinând cele două întrebări supuse referendumului, Curtea constată că acestea implică o problematică juridică amplă şi complexă (din sfera dreptului penal, constituţional, a organizării judiciare), cu un pronunţat caracter tehnic şi de specialitate juridică (regimul juridic al măsurilor de clemenţă, regimul juridic al ordonanţelor de urgenţă, procedura şi actele supuse controlului de constituţionalitate). Cât priveşte cea de-a doua întrebare, aceasta cuprinde cel puţin două ipoteze, întrucât se referă atât la interzicerea ordonanţelor de urgenţă într-o serie de domenii (al infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare), susceptibile, în sine, de răspunsuri distincte, cât şi la posibilitatea contestării ordonanţelor de urgenţă direct la Curtea Constituţională, ceea ce ar fi impus redactarea mai multor întrebări, pentru a oferi posibilitatea de a se răspunde în mod corespunzător ipotezelor respective. Curtea mai observă şi diferenţa existentă între problema de interes naţional, astfel cum a fost enunţată la pct. 2 din decret „interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe“, şi modul în care a fost formulată întrebarea nr. 2 „sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?“ Astfel, enunţarea problemei de interes naţional vizează extinderea sferei subiecţilor competenţi să sesizeze Curtea Constituţională pentru controlul de constituţionalitate al ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, în timp ce întrebarea formulată vizează o extindere a competenţei Curţii Constituţionale în această materie.
    59. Statuând asupra liberei formări a voinţei electoratului, esenţială pentru votul liber, Comisia de la Veneţia a recomandat, în Codul bunelor practici în materie de referendum adoptat la cea de-a 70-a sesiune plenară, Veneţia, 16-17 martie 2007, ca „problema supusă votului să fie clară; nu trebuie să inducă în eroare; nu trebuie să sugereze un răspuns; alegătorii trebuie să fie informaţi cu privire la efectele referendumului; participanţii la scrutin trebuie să poată răspunde la întrebări doar prin «da», «nu», sau prin vot alb“. Tot astfel, Comisia de la Veneţia a recomandat ca „autorităţile să furnizeze o informare obiectivă. Aceasta implică faptul că textul supus referendumului, însoţit de un raport explicativ sau de un material echilibrat aparţinând partizanilor şi adversarilor propunerii, trebuie să fie pus la dispoziţia alegătorilor cu suficient timp înainte, după cum urmează: i. ele se publică într-un jurnal oficial cu suficient timp înainte de data votării; ii. trebuie expediate direct cetăţenilor şi primite de aceştia cu suficient timp înainte de data votării; iii. raportul explicativ trebuie să prezinte, în manieră echilibrată, nu numai punctul de vedere al autorităţilor (executivul şi legislativul) sau al persoanelor care îl împărtăşesc, ci şi punctul de vedere opus.“ (3. Votul liber 3.1. Libera formare a voinţei electoratului, pct. c şi d). De asemenea, „ar trebui să se asigure faptul că alegătorii răspund la întrebarea adresată, în loc să exprime o opinie privind situaţia politică şi socială a ţării. Prin urmare, o importanţă majoră trebuie acordată dezbaterilor privind problema referendumului. Cu toate acestea, există temerea că acest lucru nu va fi suficient pentru a elimina pericolul“. [Compilaţie de avize şi rapoarte ale Comisiei de la Veneţia cu privire la referendumuri, CDL-PI (2017)001, cu trimitere la CDLAD (2005)028, Avizul privind Recomandarea 1704 (2005) a Adunării Parlamentare cu privire la referendumuri: către bune practici în Europa]. De asemenea, „chestiunile care fac obiect al referendumului trebuie să respecte: unitatea de formă: aceeaşi întrebare nu trebuie să combine o propunere de amendament redactată în termeni specifici cu o propunere formulată generic sau cu o chestiune de principiu; unitatea de conţinut: exceptând revizuirea totală a unui text (Constituţie, lege), trebuie să existe un raport intrinsec între diferitele părţi ale fiecărei chestiuni supuse la vot, astfel încât să se garanteze libertatea de vot a alegătorului, care nu trebuie chemat să accepte sau să respingă în bloc dispoziţii fără legătură între ele“. [Compilaţie de avize şi rapoarte ale Comisiei de la Veneţia cu privire la referendumuri, CDL-PI (2017)001, 7. Validitatea procedurală a textelor supuse referendumului, pct. III2, cu trimitere la CDL-AD (2007)008rev, Codul de bune practici în materie de referendum].
    60. Curtea reţine că, la referendumul din 26 mai 2019, nu a existat o informare completă cu privire la toate detaliile de ordin juridic şi tehnic pe care le presupun cele două întrebări, nefiind respectate recomandările reţinute de Comisia de la Veneţia în documentele citate. De asemenea au existat mai multe ipoteze în cuprinsul întrebărilor, care ar fi impus o tratare distinctă, conform aceloraşi recomandări. Dat fiind însă faptul că referendumul are caracter consultativ, iar voinţa exprimată, chiar în condiţiile deficienţelor evidente de redactare a întrebărilor formulate, oferă o orientare autorităţilor în privinţa voinţei majoritare exprimate de votanţi, nu subzistă un temei constituţional pentru invalidarea referendumului. Întrucât a fost exprimată o voinţă cu efect politic, iar nu juridic, în sensul analizat, aspectele de ordin juridic, tehnic şi de detaliu urmează a fi apreciate în mod corespunzător de către autorităţi şi puse în operă cu respectarea cadrului constituţional şi legal de referinţă.
    61. Curtea subliniază, în acest context, necesitatea stabilirii unui cadru legal riguros pentru ca asemenea deficienţe să nu mai existe pe viitor, în sensul reglementării obligaţiei autorităţilor publice la informarea detaliată şi completă a electoratului, în conformitate cu Codul bunelor practici în materie de referendum şi celelalte recomandări ale Comisiei de la Veneţia în materie.

    Susţinerile exprimând suspiciuni cu privire la datele publicate de AEP. Suspiciuni de „falsificare“ a referendumului
    62. În contestaţiile formulate se mai susţine, referitor la datele publicate de AEP, că sunt de natură să determine suspiciuni, sens în care se fac o serie de consideraţii privind scăderea natalităţii şi alte evoluţii, precum cea a nivelului de trai. Tot astfel, sunt enunţate afirmaţii privind falsificarea referendumului desfăşurat în aceeaşi dată cu alegerile parlamentare, precum şi posibila justificare politică a acestei „falsificări“.
    63. Curtea constată însă că niciuna dintre aceste susţineri nu a fost motivată din punct de vedere juridic, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“. Curtea nu poate proceda la o eventuală suspendare a cauzei, în sensul solicitat în una dintre contestaţii, pe baza unor simple suspiciuni, consideraţii personale, neînsoţite de probe care să susţină neconcordanţa sau caracterul nereal al datelor furnizate de AEP în privinţa cetăţenilor înscrişi pe listele electorale permanente, ori de dovada săvârşirii vreunor infracţiuni (în sensul de act al autorităţilor cu competenţe în acest sens) în legătură cu referendumul.
    64. Pentru toate aceste considerente, constatând că nu pot fi reţinute criticile formulate în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate, Curtea urmează să respingă contestaţiile formulate.

    Cererea de renumărare a voturilor
    65. Ulterior termenului acordat în cauză pentru data de 12 iunie 2019, la dosarul cauzei a mai fost ataşată solicitarea formulată de domnul Petruţ Mazarine, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.079 din 19 iunie 2019, de „renumărare manuală a voturilor“. În cerere se invocă aspecte care vizează alegerile pentru Parlamentul European, „premisele unei fraude de proporţii mult mai mari“, apreciindu-se că „situaţia este identică şi la referendum“. Cererea nu a fost motivată sau fundamentată în vreun fel, autorul ei limitându-se la o simplă afirmaţie ce dă expresie unei suspiciuni personale. Constatând lipsa motivării acestei afirmaţii, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, cererea formulată.



    III. Documentele transmise de BEC, verificarea acestora la Curtea Constituţională şi corespondenţa instanţei constituţionale cu BEC şi AEP
    66. Cu Adresa nr. 1.770 din 4 iunie 2019, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.497 din 4 iunie 2019, BEC a transmis Curţii Constituţionale procesele-verbale privind rezultatele Referendumului naţional din 26 mai 2019 întocmite de BEC, birourile electorale judeţene (denumite în continuare BEJ), birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, Biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor de votare, întocmite separat pentru fiecare dintre cele două întrebări de la referendum.
    67. Din verificarea proceselor-verbale comunicate Curţii Constituţionale de către BEC s-a constatat că pe baza acestora nu poate fi determinat, cu certitudine, numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente, pentru a putea proceda, în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, la stabilirea cvorumului legal de participare. Aceasta, întrucât în procesele-verbale se utilizează o altă formulă, şi anume „numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum“, iar în unele secţii de votare s-au consemnat la această rubrică atât numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente, cât şi numărul persoanelor înscrise pe listele electorale suplimentare. Această constatare, precum şi diferenţa evidentă în privinţa numărului persoanelor înscrise pe listele pentru referendum la întrebarea nr. 1 şi întrebarea nr. 2 (număr care ar fi trebuit să fie identic, câtă vreme există o singură listă pentru referendum, iar nu mai multe) au determinat formularea unei adrese către BEC pentru a comunica următoarele:
    - precizări în legătură cu „numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum“, consemnat la pct. 1 din procesele-verbale, respectiv dacă acesta reprezintă „numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente“ (câtă vreme, din verificarea documentelor transmise rezultă situaţii în care s-a făcut menţiunea în procesele-verbale că la pct. 1 se regăsesc atât alegătorii înscrişi în listele electorale permanente, cât şi alegătorii din listele suplimentare); în ipoteza în care „numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum“ reprezintă „numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente“, dacă BEC a avut în vedere la efectuarea calculelor situaţiile în care în secţiile de votare au fost consemnaţi la rubrica nr. 1 şi alegătorii din listele suplimentare;
    – precizări vizând posibilitatea/imposibilitatea din punct de vedere legal/tehnic ca la acelaşi referendum numărul cuprins în aceeaşi „listă“ să fie diferit după cum vizează prima sau cea de-a doua întrebare cuprinsă în buletinele pentru referendum; altfel spus, care dintre cifrele consemnate la pct. 1 din cele două procese-verbale întocmite pentru întrebarea nr. 1 şi, respectiv, întrebarea nr. 2 reprezintă „numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente“;
    – care sunt diferenţele existente în procesele-verbale întocmite pentru cele două întrebări de către BEJ ce au condus la consemnarea de către BEC a unui număr diferit de persoane la pct. 1 din procesele-verbale, respectiv la rubrica „numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum“ (identificare BEJ care au transmis date diferite la pct. 1 din procesele-verbale şi diferenţa constatată la fiecare).

    68. De asemenea, Curtea s-a adresat AEP pentru a comunica „numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente“, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
    69. Răspunsul BEC a fost transmis cu Adresa nr. 1.801/c din 14 iunie 2019, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.000 din 18 iunie 2019, comunicându-se faptul că „numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum“ consemnat la pct. 1 din anexele nr. 2-4 la Legea nr. 3/2000 reprezintă, în opinia BEC, „numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente“, prevăzut la art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege. BEC a mai precizat că înscrierea la această rubrică, de către unele birouri electorale ale secţiilor de votare, şi a alegătorilor cuprinşi în listele electorale suplimentare „este o eroare generată de formularea ambiguă a textului de la pct. 1 din anexele nr. 2-4 la Legea nr. 3/2000“. Asemenea erori nu au fost corectate de BEC, întrucât nu există o astfel de atribuţie legală consemnată în sarcina sa, „în condiţiile în care legiuitorul nu a introdus, la acest punct din procesul verbal de centralizare, o cheie de control care să împiedice o astfel de înscriere eronată“. Cât priveşte diferenţa constatată în privinţa înscrierii de la pct. 1 din procesele verbale, se arată că „nu poate reprezenta decât erori de înscriere“, deoarece la acest punct ar fi trebuit consemnat „numărul de cetăţeni înscrişi într-o singură listă electorală permanentă“. Erorile au fost generate prin înscrierile operate de trei birouri electorale judeţene, respectiv Constanţa, Neamţ şi Vâlcea, iar în cele trei judeţe erorile au fost făcute în patru secţii de votare. Diferenţa constatată la nivel naţional este de 779 de persoane (mai mult la întrebarea 2 faţă de întrebarea 1). La răspunsul formulat au fost ataşate corespondenţa cu AEP, Decizia BEC privind unele măsuri pentru desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a Referendumului naţional din 26 mai 2019, copii ale proceselor-verbale la care se face referire în răspunsul transmis.
    70. Răspunsul AEP a fost înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 5.120 din 20 iunie 2019, fiind în sensul că „18.267.997 de cetăţeni români cu drept de vot la referendumul naţional consultativ din 26 mai 2019 au fost înscrişi în listele electorale permanente întocmite pentru scrutinul menţionat“. Acelaşi număr a fost comunicat de AEP către BEC, cu Adresa nr. 11.353 din 25 mai 2019, primită de Curtea Constituţională de la această din urmă autoritate, unde se consemnează că „pentru referendumul naţional, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente (LEP) este de 18.267.997 de persoane“.
    71. Verificările efectuate la Curtea Constituţională au mai relevat diverse probleme consemnate în fişele de verificare întocmite pentru fiecare BEJ, o parte dintre acestea fiind determinate, aşa cum relevă şi corespondenţa cu BEC, de imprecizia dispoziţiilor legale de referinţă. În toate fişele întocmite s-a consemnat însă verificarea respectării cheilor de control, nefiind semnalată nicio eroare.
    72. Curtea constată că, prin dimensiunea lor, problemele constatate pot fi calificate ca erori inerente unui exerciţiu electoral de amploare, care nu sunt de natură să determine consecinţe asupra validării/confirmării referendumului. Pentru ca astfel de erori să fie eliminate pe viitor, se impune o reglementare clară şi precisă, corelarea terminologiei utilizate, precum şi un sens univoc al acesteia.
    73. În concluzie, verificând procedura de organizare şi desfăşurare a referendumului consultativ din data de 26 mai 2019, Curtea a constatat o serie de deficienţe, atât în ceea ce priveşte Decretul Preşedintelui României nr. 420 din 25 aprilie 2019, cât şi în ceea ce priveşte modul de desfăşurare a referendumului. Curtea apreciază însă că deficienţele constatate nu sunt de natură să susţină o încălcare a cadrului constituţional care configurează referendumul consultativ. Astfel, în temeiul art. 90 din Constituţie, poporul este consultat de Preşedintele României, iar rezultatul consultării trebuie avut în vedere de autorităţi în abordarea problemelor de interes naţional care au format obiectul consultării, în sensul orientării politice a acestora. Această abordare se poate concretiza în diverse măsuri ale autorităţilor publice, fără a impune o opţiune pentru o categorie sau alta de măsuri, cum ar fi revizuirea Constituţiei, vizată de autorii contestaţiilor formulate în această cauză. Ca urmare, declanşarea referendumului consultativ, întrebările adresate poporului de către Preşedinte, valorificarea răspunsurilor primite de către autorităţile publice sunt subsumate unui efect politic care, la rândul său, produce consecinţe în planul răspunderii politice a actorilor instituţionali implicaţi, iar nu în planul răspunderii juridice a acestora. În măsura în care decizia politică este de adoptare a unor măsuri cu caracter legislativ, acestea pot forma obiectul controlului de constituţionalitate în conformitate cu cadrul constituţional aplicabil.

    IV. Validarea şi confirmarea rezultatelor referendumului
    74. Faţă de erorile de înscriere şi, respectiv, de calcul consemnate în procesele-verbale, confirmate şi de BEC, Curtea a avut în vedere la stabilirea cvorumului, potrivit art. 5 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 3/2000, numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente comunicat de AEP, adică 18.267.997 de persoane, iar nu numărul persoanelor înscrise pe lista/listele electorale pentru referendum, consemnat în procesele-verbale transmise de BEC. În raport cu numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente comunicat de AEP, Curtea a calculat procentele de 25% şi, respectiv, 30% prevăzute de lege.
    75. De asemenea, ca o consecinţă a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, care impun, drept condiţie de valabilitate a referendumului, ca opţiunile valabil exprimate să reprezinte cel puţin 25% din „cei înscrişi pe listele electorale permanente“, Curtea a introdus acest parametru în tabelul centralizator al rezultatului referendumului, respectiv „Numărul opţiunilor valabil exprimate“ şi a procedat la consemnarea procentului rezultat prin raportare la numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente. Cât priveşte determinarea opţiunii majoritare pentru fiecare dintre întrebările de la referendum, aceasta s-a realizat prin raportare la numărul total al opţiunilor valabil exprimate (adică număr de participanţi minus voturi nule, din care s-a calculat procentul de voturi corespunzătoare răspunsului „DA“ şi, respectiv, răspunsului „NU“).
    76. Ca urmare, Curtea reţine, pentru prima întrebare, următoarele rezultate:

┌────────────────┬──────────┬────────┬────────┐
│ │Cifre │Procente│Procente│
│ │absolute │ │ │
├────────────────┼──────────┼────────┼────────┤
│a) Numărul │ │ │ │
│persoanelor │ │ │ │
│înscrise în │18.267.997│100,00% │- │
│listele │ │ │ │
│electorale │ │ │ │
│permanente │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼────────┼────────┤
│b) Numărul │7.922.591 │43,37% │- │
│participanţilor:│ │ │ │
├────────────────┼──────────┼────────┼────────┤
│c) Numărul │ │ │ │
│opţiunilor │7.519.061 │41,16% │100,00% │
│valabil │ │ │ │
│exprimate │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼────────┼────────┤
│d) Numărul │ │ │ │
│voturilor │ │ │ │
│valabil │6.459.383 │ │85,91% │
│exprimate la │ │ │ │
│răspunsul „DA“: │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼────────┼────────┤
│e) Numărul │ │ │ │
│voturilor │ │ │ │
│valabil │1.059.678 │ │14,09% │
│exprimate la │ │ │ │
│răspunsul „NU“: │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼────────┼────────┤
│f) Numărul │403.530 │ │- │
│voturilor nule: │ │ │ │
└────────────────┴──────────┴────────┴────────┘


    77. Curtea reţine, pentru a doua întrebare, următoarele rezultate:

┌────────────────┬──────────┬────────┬────────┐
│ │Cifre │Procente│Procente│
│ │absolute │ │ │
├────────────────┼──────────┼────────┼────────┤
│a) Numărul │ │ │ │
│persoanelor │ │ │ │
│înscrise în │18.267.997│100,00% │- │
│listele │ │ │ │
│electorale │ │ │ │
│permanente │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼────────┼────────┤
│b) Numărul │7.923.869 │43,38% │- │
│participanţilor:│ │ │ │
├────────────────┼──────────┼────────┼────────┤
│c) Numărul │ │ │ │
│opţiunilor │7.516.781 │41,15% │100,00% │
│valabil │ │ │ │
│exprimate │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼────────┼────────┤
│d) Numărul │ │ │ │
│voturilor │ │ │ │
│valabil │6.477.865 │ │86,18% │
│exprimate la │ │ │ │
│răspunsul „DA“: │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼────────┼────────┤
│e) Numărul │ │ │ │
│voturilor │ │ │ │
│valabil │1.038.916 │ │13,82% │
│exprimate la │ │ │ │
│răspunsul „NU“: │ │ │ │
├────────────────┼──────────┼────────┼────────┤
│f) Numărul │407.088 │ │- │
│voturilor nule: │ │ │ │
└────────────────┴──────────┴────────┴────────┘


    78. În concluzie, Curtea constată că este întrunită condiţia privind participarea la referendum a cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente (la ambele întrebări). De asemenea, este întrunită condiţia potrivit căreia opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente (la ambele întrebări). Pentru prima întrebare, votul majoritar al participanţilor care au exprimat opţiuni valabile (85,91%) a fost pentru răspunsul „DA“, aşadar în sensul acordului cu „interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie“. Pentru cea de a doua întrebare, votul majoritar al participanţilor care au exprimat opţiuni valabile (86,18%) a fost pentru răspunsul „DA“, aşadar în sensul acordului cu „interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională“.
    79. Pentru confirmarea rezultatelor referendumului, Curtea a avut în vedere datele comunicate de BEC şi AEP, cu distincţiile mai sus arătate. Cu toate acestea, Curtea observă că, în condiţiile în care referendumul este un scrutin unitar, numărul participanţilor la referendum nu poate să fie diferit pentru întrebările care au format obiectul consultării. Acest număr ar fi trebuit să fie identic indiferent de câte întrebări se află pe buletinele de vot, consecinţă a individualităţii proprii a referendumului.
    80. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 11 alin. (1) lit. B.c), ale art. 46 alin. (1) şi ale art. 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 5 alin. (2) şi art. 45 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    HOTĂRĂŞTE:
    1. Respinge contestaţiile formulate.
    2. Constată că a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 26 mai 2019.
    3. Constată că referendumul naţional din data de 26 mai 2019 este valabil, întrucât din totalul de 18.267.997 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot un număr de 7.922.591 de persoane la prima întrebare şi 7.923.869 de persoane la a doua întrebare, adică un procent de 43,37% şi, respectiv, 43,38% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente. Totodată, opţiunile valabil exprimate pentru prima întrebare sunt în procent de 41,16%, iar pentru a doua întrebare de 41,15% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente.
    4. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 26 mai 2019. Constată că 85,91% dintre voturile valabil exprimate sunt pentru răspunsul „DA“ la întrebarea „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?“, iar 86,18% pentru răspunsul „DA“ la întrebarea „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?“. Prin urmare, majoritatea participanţilor la vot care au exprimat opţiuni valabile au ales la ambele întrebări răspunsul afirmativ.
    5. Referendumul cu privire la probleme de interes naţional, iniţiat de Preşedintele României în temeiul art. 90 din Constituţie, este consultativ.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Hotărârea se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Marieta Safta


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice