Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 94 din 11 decembrie 2017  privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu şi Comitetul Economic şi Social European: În continuarea planului de acţiune  privind TVA - Către un spaţiu unic pentru TVA în UE - Momentul acţiunii - COM (2017)566    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 94 din 11 decembrie 2017 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu şi Comitetul Economic şi Social European: În continuarea planului de acţiune privind TVA - Către un spaţiu unic pentru TVA în UE - Momentul acţiunii - COM (2017)566

EMITENT: Camera Deputaţilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 990 din 13 decembrie 2017
    În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160 - 185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
    Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
    ARTICOL UNIC
    Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/485, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 21 noiembrie 2017, Camera Deputaţilor:
    1. Apreciază efortul constant al Comisiei Europene pentru a reglementa şi a moderniza regimul de colectare a taxei TVA în Uniune, pentru a combate evaziunea şi frauda fiscală, deoarece aceasta reprezintă una dintre principalele provocări cu care se confruntă statele membre ale UE.
    2. Consideră că sistemul de TVA actual nu mai răspunde nevoilor unei economii moderne, bazate pe progresul tehnologic şi al cărei motor îl reprezintă serviciile. Fiind un impozit pe consum, TVA este una dintre formele de impozitare cele mai favorabile creşterii economice şi trebuie să facă obiectul unei revizuiri de profunzime.
    3. Salută iniţierea Planului de acţiune pentru reforma TVA pentru a face acest sistem mai simplu, favorabil companiilor şi mai puţin vulnerabil la fraude, pentru a se adapta la provocările economiei globalizate, digitale şi mobile de astăzi. Din cauza complexităţii sistemului de TVA actual, costurile şi sarcinile care revin contribuabililor şi administraţiilor sunt nejustificate, la fel ca şi obstacolele create pe piaţa internă a Uniunii.
    4. Observă că actualul sistem de TVA este fragmentat, creând sarcini administrative semnificative cu precădere întreprinderilor mici şi mijlocii şi celor din mediul on-line; astfel încât consideră necesară o aplicare neutră din punct de vedere tehnologic a normelor în materie de TVA, care să garanteze că versiunea fizică şi cea digitală a unui produs sunt tratate la fel.
    5. Remarcă faptul că acest plan se fundamentează, în principal, pe utilizarea tehnologiei informaţiei pentru a preveni şi a combate evaziunea prin colectarea de date privind operaţiunile supuse TVA în timp real (respectiv sistemul de e-invoicing), schimbul operativ de date între autorităţile fiscale ale statelor membre ale UE şi stabilirea unui regim definitiv pentru operaţiunile intracomunitare (în principiu, prin colectarea TVA din statul de destinaţie de către furnizorul bunurilor).
    6. Apreciază şi susţine introducerea unui portal la nivelul Uniunii Europene pentru plata în regim on-line a TVA-ului (respectiv „ghişeul unic“), care va reduce cheltuielile legate de respectarea obligaţiilor privind TVA-ul şi va permite extinderea sistemului de TVA pentru serviciile de telecomunicaţii la celelalte tranzacţii.
    7. Achiesează la poziţia Comisiei Europene conform căreia noile norme vor garanta faptul că TVA-ul este plătit în statul membru al consumatorului final, permiţând astfel o distribuţie mai echitabilă a veniturilor fiscale între statele membre ale UE şi permiţând statelor membre să recupereze TVA-ul neperceput asupra vânzărilor în regim on-line. Totodată, consideră că trebuie avute în vedere şi eventualele implicaţii bugetare generate de faptul că, potrivit propunerii Comisiei Europene, TVA pentru livrările intracomunitare taxabile în România se va colecta, practic, de către entităţi din afara României.
    8. Subliniază faptul că situaţia economică actuală a adus în prim plan rolul important al taxei pe valoarea adăugată în asigurarea stabilităţii şi a creşterii economice. Sistemul TVA este o sursă majoră de venit pentru statele membre ale UE. Pe măsură ce recesiunea şi îmbătrânirea populaţiei afectează alte surse de venituri, TVA poate deveni încă şi mai importantă. În plus, taxele de consum se numără printre cele care favorizează cel mai mult creşterea, iar un sistem puternic de TVA poate contribui la revitalizarea economiei europene. Prin urmare, este foarte important ca sistemul de TVA să fie pe deplin funcţional şi să ofere toate beneficiile sale potenţiale.
    9. Consideră că este important să fie prezentat modul concret şi practic prin care se defineşte calea de urmat pentru modernizarea actualelor norme în materie de TVA: principii-cheie pentru un viitor sistem european unic de TVA; măsuri pe termen scurt vizând combaterea fraudei în domeniul TVA; actualizarea cadrului privind cotele de TVA şi definirea de opţiuni care să permită acordarea unui grad mai mare de flexibilitate statelor membre în stabilirea acestor cote; planuri de simplificare a normelor în materie de TVA pentru comerţul electronic în contextul Strategiei privind piaţa unică digitală şi pentru un pachet cuprinzător de măsuri privind TVA destinat să faciliteze activitatea IMM-urilor.
    10. Salută poziţia Comisiei Europene referitoare la potenţialul viitorului sistem de TVA de a reduce frauda transfrontalieră prin adoptarea de măsuri de consolidare a instrumentelor utilizate în prezent şi consideră că normele actualizate ar putea sprijini mai eficient piaţa unică, ar facilita comerţul transfrontalier şi ar dezvolta economia digitală, eliminând pierderile de miliarde de euro datorate sistemului de fraudă de tip carusel.
    11. Cu toate acestea, manifestă prudenţă în ceea ce priveşte schimbarea regulilor şi practicilor actuale, atât prin prisma efectelor asupra veniturilor bugetare, cât şi din perspectiva creşterii costurilor de conformare şi a sarcinilor administrative pe care le-ar implica astfel de modificări pentru agenţii economici.
    12. Atrage atenţia că frauda în domeniul TVA asupra mediului de afaceri, prin comercializarea de bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală (de exemplu: inscripţionarea de mărci autentice pe produse contrafăcute), duce la competiţie neloială, costuri ascunse de TVA, creşterea poverii administrative, răspundere solidară şi riscuri pentru comercianţii de bună-credinţă.
    13. Semnalează că tipologiile fraudei în domeniul TVA evoluează şi cuprind multe sectoare economice, presupunând implicit un efort de adaptare rapidă a legislaţiei aplicabile, pentru a progresa în direcţia unui sistem al TVA-ului sustenabil şi simplu care să permită prevenirea fenomenului fraudei şi potenţialele pierderi de venituri fiscale.
    14. Consideră că statele membre ale Uniunii ar trebui să îşi simplifice sistemele fiscale naţionale pentru a le face mai robuste, mai echitabile şi mai eficace pentru prevenirea, descurajarea şi sancţionarea evaziunii şi fraudei fiscale.
    15. Subliniază că, în temeiul noilor norme definitive privind un spaţiu unic european pentru TVA, tranzacţiile transfrontaliere ar continua să fie impozitate, ca şi în prezent, la cotele stabilite de statul membru de destinaţie, dar modul de încasare a impozitelor ar evolua progresiv către un sistem mai puţin vulnerabil la fraudă.
    16. Recomandă identificarea unor soluţii de apărare împotriva fraudei de TVA, una dintre acestea putând fi obligaţia autorităţilor fiscale de pe teritoriul Uniunii de a avertiza entităţile impozabile că tranzacţionează într-un lanţ în care a fost descoperită frauda, că există riscul de a tranzacţiona mărfuri riscante şi/sau că operaţiunile efectuate sunt artificiale. În acest fel ar putea fi oprite tranzacţiile frauduloase.
    17. Evidenţiază eforturile României pentru sporirea nivelului de siguranţă fiscală, sens în care, în recentul act normativ de modificare a Codului fiscal, a prevăzut cinci măsuri concrete care combat evaziunea şi împiedică eludarea plăţii taxelor şi contribuţiilor. Dintre acestea, patru măsuri sunt pentru oprirea externalizării profiturilor companiilor străine conform prevederilor Directivei europene 1.164/2016 privind combaterea practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale, care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, iar o măsură prevede extinderea confiscării mijloacelor de transport implicate în contrabanda cu produse din tutun şi alcool.
    18. Susţine eforturile la nivel european pentru reformarea sistemului TVA şi armonizarea principiilor şi politicilor fiscale în acest domeniu, dar consideră necesară o abordare precaută în cadrul negocierilor pe marginea prevederilor propuse, în condiţiile în care capacitatea administrativă a administraţiilor fiscale este diferită, iar măsurile avute în vedere la nivel european pot afecta fluxul de numerar către bugetul naţional.
    19. În concluzie, consideră că este esenţială consolidarea parteneriatului Comisiei Europene cu statele membre ale UE pentru identificarea celei mai adecvate abordări pentru a crea un sistem de TVA stabil, solid şi eficient şi pentru asigurarea unei aplicări inteligente, precise şi eficiente a legislaţiei şi recomandă, totodată, adoptarea rapidă a unor standarde internaţionale de raportare fiscală şi participarea statelor membre la schimbul automat de informaţii fiscale între ţări.
    20. De asemenea consideră necesară consolidarea cooperării între autorităţile fiscale şi cele de asigurare a aplicării legii din statele membre, dar şi între acestea şi cele ale Uniunii Europene, având în vedere că frauda la scară largă în materie de TVA alimentează şi criminalitatea organizată, inclusiv fenomenul terorismului.


    Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 11 decembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    PETRU-GABRIEL VLASE

    Bucureşti, 11 decembrie 2017.
    Nr. 94.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016