Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 936 din 13 decembrie 2019 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Modernizare şi extindere capacitate de operare în portul Luminiţa"
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1014 din 17 decembrie 2019
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Modernizare şi extindere capacitate de operare în portul Luminiţa“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2
Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
ART. 3
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile“ - S.A. Constanţa răspund de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor,
Lucian Nicolae Bode
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei,
Ion Ştefan
Ministrul finanţelor publice,
Vasile-Florin Cîţu
Bucureşti, 13 decembrie 2019.
Nr. 936.
ANEXA 1
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii „Modernizare şi extindere capacitate de operare în portul Luminiţa“
Titular: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor
Beneficiar: Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile“ - S.A. Constanţa
Amplasament: judeţul Constanţa, UAT Năvodari şi UAT Corbu, Canal Poarta Albă - Midia Năvodari
Indicatori tehnico-economici:
(a se vedea imaginea asociată)
– Durata de realizare a investiţiei: 18 luni
Factori de risc
Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: