Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 82 din 8 iunie 2016  referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor - O strategie UE pentru încălzire şi răcire -COM (2016) 51 final    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 82 din 8 iunie 2016 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor - O strategie UE pentru încălzire şi răcire -COM (2016) 51 final

EMITENT: SENATUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 15 iunie 2016

    În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului (nr. 1) anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
    având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/376 din 26 aprilie 2016,

    Senatul adoptă prezenta hotărâre.

    ART. 1
    Se constată că strategia asigură:
    a) cadrul privind integrarea eficientă a politicilor energetice UE, în principal prin focalizarea asupra pierderilor energetice din clădiri, maximizarea eficienţei şi durabilităţii sistemelor de încălzire şi răcire, susţinerea eficienţei în industrie şi acumularea beneficiilor care decurg din integrarea încălzirii şi răcirii în sistemul de electricitate;
    b) eliminarea barierelor aferente decarbonizării în ceea ce priveşte industria şi construcţiile, creşterea eficienţei energetice şi a energiei regenerabile, cu impact asupra sectorului energetic, şi o viziune mai strategică în ceea ce priveşte sectorul energetic, luând în considerare faptul că UE doreşte să îmbunătăţească interdependenţa sa energetică de furnizorii externi;
    c) facilitarea accesului consumatorilor la informaţii, pentru a permite acestora să înţeleagă mai bine modul de utilizare a energiei şi să facă o alegere informată pentru realizarea economiilor de energie, precum şi informarea lor cu privire la posibilele reabilitări de eficienţă energetică şi la opţiunile privind generarea propriei energii, prin utilizarea surselor de energii regenerabile.
    În context, se atrage atenţia că realizarea obiectivelor strategiei include în primul rând o serie de măsuri vizând: asigurarea expertizei necesare bazată pe proiecte de arhitectură orientate către tehnici noi şi pe utilizarea materialelor avansate împreună cu aplicarea unor tehnologii inteligente. Se menţionează, de asemenea, necesitatea prevederii unor produse financiare mai atractive, care nu trebuie să se bazeze numai pe piaţa publică bazată pe o proiectare ecologică adaptată a echipamentelor de încălzire şi răcire, cele existente urmând să fie înlocuite pe termen mediu şi lung.
    Se apreciază că obiectivele comunicării analizate corespund intereselor României şi susţin măsurile propuse.
    Se recomandă:
    a) încurajarea utilizării pe scară largă a energiei din surse regenerabile;
    b) stimularea creării de noi resurse energetice regenerabile prin implementarea de programe de finanţare care să faciliteze crearea sau extinderea de noi resurse energetice regenerabile, în contextul în care condiţionalităţile şi disponibilităţile pedologice şi climatice/hidrologice specifice României permit aceste măsuri. Exemple: înfiinţarea culturilor energetice moderne (în regim silvic şi agrosilvic -20.000 de hectare cultivate asigură încălzirea pentru 140.000 de apartamente, în condiţiile în care România deţine aproximativ 500.000 ha de terenuri fără folosinţă agricolă, care în 10-20 ani s-ar regenera, putând deveni terenuri agricole), crearea de microhidrocentrale, microcentrale eoliene şi solare;
    c) articularea sinergiilor sistemului energetic naţional în jurul următoarelor axe: încălzire şi răcire urbană, cogenerare de energie termică şi electrică cu accent pe energia regenerabilă, clădiri inteligente.
    ART. 2
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 iunie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat.


                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                     AUGUSTIN-CONSTANTIN MITU


    Bucureşti, 8 iunie 2016.
    Nr. 82.

                                ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016