Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 79 din 13 iunie 2018  referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind transparenţa şi durabilitatea modelului UE de evaluare a riscurilor în cadrul lanţului alimentar şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 [privind legislaţia alimentară generală], a Directivei 2001/18/CE [privind diseminarea deliberată în mediu a OMG-urilor], a Regulamentului (CE) nr. 1.829/2003 [privind produsele alimentare şi furajele modificate genetic], a Regulamentului (CE) nr. 1.831/2003 [privind aditivii din hrana animalelor], a Regulamentului (CE) nr. 2.065/2003 [privind aromele de fum], a Regulamentului (CE) nr. 1.935/2004 [privind materialele destinate să vină în contact cu produsele alimentare], a Regulamentului (CE) nr. 1.331/2008 [privind procedura comună de autorizare pentru aditivii alimentari, enzimele alimentare şi aromele alimentare], a Regulamentului (CE) nr. 1.107/2009 [privind produsele fitosanitare] şi a Regulamentului (UE) 2015/2.283 [privind alimentele noi] - COM (2018) 179 final    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 79 din 13 iunie 2018 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind transparenţa şi durabilitatea modelului UE de evaluare a riscurilor în cadrul lanţului alimentar şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 [privind legislaţia alimentară generală], a Directivei 2001/18/CE [privind diseminarea deliberată în mediu a OMG-urilor], a Regulamentului (CE) nr. 1.829/2003 [privind produsele alimentare şi furajele modificate genetic], a Regulamentului (CE) nr. 1.831/2003 [privind aditivii din hrana animalelor], a Regulamentului (CE) nr. 2.065/2003 [privind aromele de fum], a Regulamentului (CE) nr. 1.935/2004 [privind materialele destinate să vină în contact cu produsele alimentare], a Regulamentului (CE) nr. 1.331/2008 [privind procedura comună de autorizare pentru aditivii alimentari, enzimele alimentare şi aromele alimentare], a Regulamentului (CE) nr. 1.107/2009 [privind produsele fitosanitare] şi a Regulamentului (UE) 2015/2.283 [privind alimentele noi] - COM (2018) 179 final

EMITENT: Senatul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 500 din 19 iunie 2018
    În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului nr. 2 anexat Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
    în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/275 din 5.06.2018,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Senatul României:
    Constată că principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii sunt respectate.
    a) Subsidiaritatea
    Verificarea adecvării LAG (legislaţia alimentară generală) a arătat în mod clar că atingerea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii publice şi a intereselor consumatorilor din întreaga Uniune în domeniul alimentar se realizează cel mai bine printro acţiune la nivelul Uniunii.
    În special, implementarea sistematică a principiului analizei riscurilor la nivelul Uniunii a ridicat nivelul general de protecţie a sănătăţii umane în întreaga Uniune şi a minimizat diferenţele de abordare dintre statele membre cu privire la principalele riscuri în materie de siguranţă alimentară. Acest lucru asigură faptul că există o înţelegere şi o abordare comună în ceea ce priveşte siguranţa alimentară care promovează punerea în aplicare eficace şi asigurarea respectării legislaţiei şi care facilitează funcţionarea pieţei interne într-un sector esenţial al economiei europene.
    Statele membre consideră că provocările în materie de siguranţă alimentară, într-un mediu cu un nivel foarte ridicat al schimburilor comerciale şi un lanţ de aprovizionare cu alimente complex, necesită un sistem de reglementare puternic la nivelul Uniunii. Părţile interesate din industrie şi din societatea civilă sunt de acord cu abordarea de mai sus.
    Este încă marcantă experienţa pagubelor produse de crizele succesive din domeniul siguranţei alimentare de dinainte de Regulamentul LAG care au subminat credibilitatea Uniunii de a asigura faptul că alimentele sunt sigure. În plus, după cum se menţionează în verificarea adecvării LAG, măsurile din domeniul siguranţei alimentelor şi hranei pentru animale au cel mai mare impact atunci când sunt luate la nivelul Uniunii.

    b) Proporţionalitatea
    Având în vedere problemele identificate mai sus, scopul prezentului regulament este de a introduce modificări în cadrul juridic existent care sunt limitate la ceea ce este strict necesar pentru a se atinge obiectivele stabilite pentru această iniţiativă de a îmbunătăţi încrederea cetăţenilor şi a părţilor interesate în ceea ce priveşte transparenţa şi durabilitatea abordării Uniunii referitor la siguranţa alimentelor, în special în ceea ce priveşte evaluarea riscurilor.
    În special, nivelul mai ridicat de transparenţă şi responsabilitate a studiilor utilizate de EFSA pentru evaluarea riscurilor nu ar putea fi realizat fără supunerea acestor studii şi a datelor pe care acestea le folosesc controlului public. În plus, normele actuale privind confidenţialitatea variază în funcţie de subregiunea în cauză, ceea ce nu garantează o metodă uniformă de gestionare a transparenţei.
    Armonizarea acestor norme este proporţională, menţinânduse, în acelaşi timp, după caz, echilibrul specific al intereselor din legislaţiile sectoriale. Sunt incluse dispoziţii adecvate pentru a proteja drepturile solicitanţilor din sectorul comercial.



    ART. 2
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 13 iunie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    IULIAN-CLAUDIU MANDA

    Bucureşti, 13 iunie 2018.
    Nr. 79.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016