Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 772 din 21 noiembrie 1997 privind completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 262/1997 pentru aprobarea Listei programelor privind completarea măsurilor de sprijinire a revoluţionarilor din decembrie 1989 şi cinstirea memoriei eroilor-martiri ai Revoluţiei din decembrie 1989
În temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice, aprobată şi modificată prin Legea nr. 13/1995, şi al art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 220/1995 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, Guvernul României hotărăşte: ART. UNIC Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 262/1997 pentru aprobarea Listei programelor privind completarea măsurilor de sprijinire a revoluţionarilor din decembrie 1989 şi cinstirea memoriei eroilor-martiri ai Revoluţiei din decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 5 iunie 1997, se completează cu punctul 7, care va avea următorul cuprins: "7. Program de sprijinire a copiilor eroilor-martiri şi a copiilor revoluţionarilor prin acordarea de cadouri de Craciun. Programul include acordarea de cadouri, constând în obiecte şi dulciuri în valoare de până la 100.000 lei pentru fiecare copil. Cheltuielile pentru realizarea acestui program vor fi suportate din bugetul aprobat Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989."
PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi a Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, Remus Opris Secretariatul de stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 Cristian Alexandrescu, secretar de stat
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email