Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 73 din 27 septembrie 2017 privind numirea directorului general interimar al Societăţii Române de Televiziune
În temeiul prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 26 alin. (4) şi având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 (1) Doamna Doina Gradea se numeşte în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune, începând cu data de 27 septembrie 2017, până la numirea de către Parlament a noului Consiliu de administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi a preşedintelui Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune. (2) Durata interimatului nu poate fi mai mare de 6 luni.
ART. 2 Directorul general interimar al Societăţii Române de Televiziune va exercita atribuţiile prevăzute la art. 28-30 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 27 septembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.