Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Stadionul Naţional de Rugby «Arcul de Triumf»“ situat în municipiul Bucureşti, bulevardul Mărăşti nr. 18-20, sectorul 1, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Tineretului şi Sportului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Sirma Caraman, secretar de stat Ministrul tineretului şi sportului, Constantin-Bogdan Matei Ministrul finanţelor publice Eugen Orlando Teodorovici Bucureşti, 2 octombrie 2019. Nr. 721. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Stadionul Naţional de Rugby «Arcul de Triumf»“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Beneficiar: Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“- S.A., pe perioada realizării investiţiei Ministerul Tineretului şi Sportului - după realizarea investiţiei Amplasament: Bucureşti, bulevardul Mărăşti nr. 18-20, sectorul 1 Indicatorii tehnico-economici:
┌────────────────────┬────┬────┬───────┐
│• Valoarea totală a │ │mii │ │
│investiţiei, │ │lei │174.738│
│inclusiv TVA │ │ │ │
├────────────────────┴────┼────┼───────┤
│(în preţuri valabile la │ │ │
│data de 15.07.2019, 1 │ │ │
│euro = 4,7320 lei) │ │ │
├────────────────────┬────┼────┼───────┤
│ │din │ │ │
│ │care│mii │138.141│
│ │C + │lei │ │
│ │M │ │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│din care: │ │ │ │
├────────────────────┴────┼────┼───────┤
│• Valoarea finanţată de │ │ │
│Ministerul Dezvoltării │mii │ │
│Regionale şi │lei │157.585│
│Administraţiei Publice │ │ │
│prin „CNI“- S.A. │ │ │
├─────────────────────────┼────┼───────┤
│• Valoarea finanţată de │mii │ │
│Ministerul Tineretului şi│lei │17.153 │
│Sportului │ │ │
├────────────────────┬────┼────┼───────┤
│• Valoare rest de │ │mii │ │
│finanţat, inclusiv │ │lei │160.744│
│TVA │ │ │ │
├────────────────────┴────┼────┼───────┤
│(în preţuri valabile la │ │ │
│data de 15.07.2019, 1 │ │ │
│euro = 4,7320 lei) │ │ │
├────────────────────┬────┼────┼───────┤
│ │din │ │ │
│ │care│mii │129.993│
│ │C + │lei │ │
│ │M │ │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│din care: │ │ │ │
├────────────────────┴────┼────┼───────┤
│• Valoarea finanţată de │ │ │
│Ministerul Dezvoltării │mii │ │
│Regionale şi │lei │143.591│
│Administraţiei Publice │ │ │
│prin „CNI“- S.A. │ │ │
├────────────────────┬────┼────┼───────┤
│• Valoarea finanţată│ │ │ │
│de Ministerul │ │mii │17.153 │
│Tineretului şi │ │lei │ │
│Sportului │ │ │ │
├────────────────────┴────┼────┼───────┤
│Eşalonarea invesţiţiei │ │ │
│rest de executat: INV/C +│ │ │
│M │ │ │
├────────────────────┬────┼────┼───────┤
│- Anul I │INV │mii │96.000 │
│ │ │lei │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│ │C + │mii │78.000 │
│ │M │lei │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│- Anul II │INV │mii │64.744 │
│ │ │lei │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│ │C + │mii │51.993 │
│ │M │lei │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│Capacităţi: │ │ │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│- locuri în tribune │ │nr. │8.155 │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│- suprafaţa │ │mp │21.852 │
│desfăşurată │ │Ad │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│Durata totală de │ │ │ │
│execuţie a │ │luni│23 │
│investiţiei │ │ │ │
├────────────────────┼────┼────┼───────┤
│Durata rest de │ │ │ │
│executat a │ │luni│18 │
│investiţiei │ │ │ │
└────────────────────┴────┴────┴───────┘
Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Tineretului şi Sportului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.