Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 72 din 4 iunie 2018  referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu  şi Comitetul Economic şi Social European Monitorizarea punerii în aplicare  a Pilonului european al drepturilor sociale - COM (2018) 130 final    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 72 din 4 iunie 2018 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu şi Comitetul Economic şi Social European Monitorizarea punerii în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale - COM (2018) 130 final

EMITENT: Senatul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 491 din 14 iunie 2018
    În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale Protocolului nr. 1 anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
    în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/264 din 30.05.2018,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Senatul României:
    1. Constată că:
    - Pilonul european al drepturilor sociale se constituie ca etapă în construirea şi consolidarea Europei sociale, iar implementarea Pilonului este un angajament politic şi o răspundere comună care se va realiza, în limita competenţelor, de către instituţiile UE, guvernele/autorităţile publice naţionale şi regionale, partenerii sociali şi organizaţiile societăţii civile;
    – la nivel european, Comisia şi-a asumat angajamentul de a integra principiile pilonului în toate domeniile de politică ale UE, fiind utilizate deja instrumentele şi procedurile existente; acestea includ:
    a) actualizarea şi îmbunătăţirea respectării legislaţiei UE;
    b) susţinerea dialogului social şi monitorizarea progreselor în cadrul semestrului european.

    – începând din noiembrie 2017, Comisia a introdus priorităţile pilonului în semestrul european de coordonare a politicilor, temele pentru care se va face raportarea şi, implicit, evaluarea măsurilor adoptate de statele membre urmând a fi selectate anual;
    – analiza care va sta la baza rapoartelor de ţară, publicate anual de Comisie şi recomandările specifice de ţară (RST) vor fi luate în considerare:
    a) transpunerea principiilor pilonului referitoare la educaţie, egalitate de şanse, acces la piaţa muncii, condiţii decente de muncă şi protecţie şi incluziune socială;
    b) performanţele în domeniul social şi al ocupării forţei de muncă vor fi analizate cu ajutorul tabloului de bord social, instrument de monitorizare care prezintă tendinţele şi evoluţiile înregistrate la nivelul statelor membre.


    2. Consideră că:
    - se propune o monitorizare mai atentă a punerii în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale în cadrul semestrului european pentru coordonarea politicilor, care se va realiza:
    a) prin examinarea priorităţilor Pilonului european al drepturilor sociale în cadrul analizei măsurilor luate şi a progresului înregistrat la nivel naţional;
    b) oferind asistenţă tehnică, sprijinind analiza comparativă şi promovând schimbul de bune practici între statele membre şi părţile interesate;
    c) prin analiza performanţelor în domeniul social şi al ocupării forţei de muncă, realizată cu ajutorul noului tablou de bord social, sprijinind astfel procesul mai amplu de convergenţă în sens ascendent.


    3. Apreciază:
    - importanţa acordată la nivel european procesului de consolidare a dimensiunii sociale a Europei;
    – accentul pus de pilonul european al drepturilor sociale pe consolidarea dimensiunii sociale, care va contribui la promovarea rezistenţei economiilor europene la şocuri şi la fluctuaţiile economice, iar realizarea acestui deziderat trebuie să pornească în primul rând de la respectarea deplină a principiilor fundamentale ale UE şi implicit a cadrului instituţional şi legislativ deja agreat;
    – că pilonul îşi propune actualizarea acquis-ului social, iar acţiunea UE în completarea eventualelor lacune trebuie să fie proporţională şi să ţină cont de diferenţele de dezvoltare dintre Statele Membre, pentru a reduce decalajul între ţările din zona euro şi noneuro, statele din vest versus cele din est.



    ART. 2
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 4 iunie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    ADRIAN ŢUŢUIANU

    Bucureşti, 4 iunie 2018.
    Nr. 72.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016