Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 68 din 16 mai 2017 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European şi Consiliu - Al doilea raport intermediar: primele rezultate cu privire la cadrul de parteneriat cu ţările terţe în contextul Agendei europene privind migraţia - COM (2016) 960 final
EMITENT: Senatul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 378 din 22 mai 2017
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/318 din 11.05.2017,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Senatul României:
1. Constată:
a) progresele înregistrate în ceea ce priveşte cooperarea cu ţările terţe considerate prioritare (Niger, Mali, Senegal, Etiopia, Nigeria) în cadrul noului parteneriat în domeniul migraţiei, adoptat în iunie 2016;
b) reducerea fluxului de tranzit în Africa - 1.500 migranţi care au traversat Sahara prin Niger în noiembrie 2016 faţă de 70.000 în luna mai - care nu a determinat o reducere a sosirilor în Europa, ci dimpotrivă, numărul sosirilor din cele cinci ţări prioritare crescând la aproximativ 59.000, dintr-un total de 173.000 migranţi pe ruta central-mediteraneană.
2. Apreciază:
a) acţiunile întreprinse până în prezent şi rezultatele obţinute în cadrul noului tip de parteneriat cu cele cinci ţările terţe prioritare;
b) faptul că s-au pus bazele operaţionalizării unui ghişeu unic pentru colectarea de date privind returnările la nivelul UE şi consolidarea cooperării administrative în domeniul returnărilor.
3. Susţine:
a) necesitatea unui angajament amplu şi susţinut din partea tuturor părţilor implicate, deopotrivă state membre şi ţări terţe, pentru ca parteneriatul să dea rezultate pe termen lung;
b) aprofundarea cooperării cu state terţe de origine şi de tranzit cum sunt Pakistanul, Afganistanul şi Bangladesh, alături de valorificarea maximală a potenţialului Parteneriatelor de mobilitate ale UE cu Iordania, Liban şi Belarus;
c) importanţa abordării echilibrate geografic, bazată, în funcţie de evaluări, pe aplicarea principiilor „mai mult pentru mai mult“ şi „mai puţin pentru mai puţin“, atât pe palierul economic/comercial, cât şi prin activităţi/proiecte de consolidare a cooperării practice în materie de returnare şi readmisie;
d) implementarea obiectivelor şi acţiunilor sub umbrela Noului cadru de parteneriat în conexiune cu obiectivele şi acţiunile aferente Procesului de la Valletta, în scopul asigurării coerenţei şi complementarităţii acestora.
ART. 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite instituţiilor europene.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 16 mai 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
IULIAN-CLAUDIU MANDA
Bucureşti, 16 mai 2017.
Nr. 68.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: