Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 6 din 6 martie 2020  a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 6 din 6 martie 2020 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României

EMITENT: Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase pe Teritoriul României
PUBLICAT: Buletinul Oficial nr. 6 din 6 martie 2020
        În temeiul art. 8^2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu Hotărârea nr. 3 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), Grupul de suport tehnico - ştiinţific funcţionează ca organism de suport tehnic al Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), sens în care hotărârile acestuia sunt supuse spre aprobate CNSSU.
        În data de 06.03.2020, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc şedinţa Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, în contextul declarării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stării de urgenţă pentru sănătatea publică cu impact internaţional din cauza noului Coronavirus şi urmare a răspândirii extrem de rapide de la nivelul Europei (în special Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit, ţări cu comunităţi mari de cetăţeni români) cu confirmarea a 9 cazuri pe teritoriul României.
        În cadrul şedinţei au participat reprezentanţi ai MAI (DSU, IGSU şi IGPF), MT, MApN, INBI Matei Balş, ONAC, STS, INSP, MS, DSP Bucureşti şi MEC, iar în urma dezbaterilor, s-au decis următoarele:
    1. Se aprobă Procedura şi criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID - 19, redactată de INSP, cu următoarea completare: "comandantul acţiunii poate lua decizia închiderii şcolilor prin ordin operativ. Măsura se poate dispune şi pe baza altor considerente decât cele medicale, în principal elementele de ordin social, economic şi impactul emoţional-afectiv generat la nivelul comunităţii de confirmarea unor cazuri în rândul şcolarilor."
    2. Se aprobă, până la data de 31.03.2020, luarea măsurii de interzicerea a oricăror activităţi care presupun participarea unui număr mai mare de 1.000 persoane iar pentru activităţile cu un număr mai mic de 1.000 de persoane, măsura va fi adoptată la nivel local, pentru fiecare eveniment în parte, pe baza unei analize a riscurilor şi a tipului de activitate, cu avizul prealabil al DSP. Aceste măsuri se pot prelungi şi după data de 31.03.2020, în funcţie de evoluţia infecţiilor cu SARS-CoV-2. Măsura vizează atât activităţile publice cât şi cele private desfăşurate în interiorul unor incinte sau în aer liber.
    3. Se sistează, până la 31.03.2020, stagiile în spitale, pentru studenţii universităţilor de medicină şi farmacie, şi vizitele aparţinătorilor persoanelor internate. Se exceptează de la această măsură studenţii care participă în calitate de voluntari în unitatea sanitară respectivă. Aceste măsuri se pot prelungi şi după data de 31.03.2020, în funcţie de evoluţia infecţiilor cu SARS-CoV-2.
    4. Cetăţenilor români care au fost carantinaţi în alte ţări afectate de coronavirus şi deţin certificate medicale care le validează starea de sănătate, nu li se impune o nouă măsură a carantinei la intrarea în ţară.
    5. Nu se emit certificate medicale care să constate lipsa infecţiei cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), la cerere, din partea unităţilor sanitare.
    6. În ceea ce priveşte persoanele aflate în izolare la domiciliu pentru care nu s-a încheiat perioada de 14 zile şi care doresc să plece în străinătate, având bilete achiziţionate, li se interzice ieşirea din izolare şi deplasarea în străinătate. Pentru persoanele aflate în această situaţie şi pentru care nu au fost eliberate certificate de concediu medical se pot elibera, la solicitare, adeverinţe care să ateste perioada de izolare la domiciliu sau de carantină.
    7. MS va dispune măsurile necesare pentru asigurarea kit-urilor de analiză a noului coronavirus necesare INSP şi altor centre de analiză aflate în structura celorlalte autorităţi publice (ex. institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din cadrul ANSVSA), precum şi asistenţă tehnică de specialitate (protocol de validare a metodei de testare, instruire tehnică a personalului, modalitatea de elaborare şi emitere a buletinelor de analiză), cu scopul de a sprijini instituţiile cu responsabilităţi de analiză a probelor, care sunt suprasolicitate.
    8. Modificarea Procedurii operaţionale pentru identificarea şi managementul persoanelor simptomatice/asimptomatice sosite pe cale aeriană/maritimă/terestră din zona afectată de infecţii cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) sau prezentate la serviciile UPU/CPU/Cameră de gardă, prin eliminarea literei e) de la Scenariul 3.
    9. Prezentarea de către INSP de reguli/proceduri privind tipul echipamentului de protecţie, adaptat nivelului de risc, pentru personalul care asigură transportul pacienţilor suspecţi de infecţie cu noul coronavirus, precum şi a personalului medical din unităţile sanitare, unde se asigură tratamentul cazurilor confirmate.
    10. Necesitatea actualizării definiţiei de "caz suspect", luând în considerare evoluţiile din alte ţări europene decât Italia, precum şi cele din afara spaţiului european, acest lucru fiind în sarcina INSP.
    11. Analizarea posibilităţii de transmitere a unor mesaje de tip SMS, pe telefonul mobil către toţi cetăţenii străini/români cu ocazia intrării în ţară, referitoare la măsurile de sănătate publică ce trebuie respectate şi sancţiunile contravenţionale şi penale de care sunt pasibili ca urmare a încălcării acestora. În acest sens, se va organiza o întâlnire cu operatorii de telefonie mobilă.
    12. Se va organiza o întâlnire cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România şi Compania Naţională "Unifarm" pentru discutarea potenţialului impact a lipsei de precursori medicamentoşi în urma limitării exportului acestora de către India.
    13. Completarea proiectului de H.G. privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, pentru asigurarea decontării şi în cazul cetăţenilor aflaţi în izolare la domiciliu care nu pot să îşi asigure condiţiile de hrană.
    14. Necesitatea emiterii unei H.G. care să reglementeze posibilitatea plăţii unui avans, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru achiziţiile din domeniu situaţiilor de urgenţă.
    15. Pentru identificarea contacţilor unei persoane infectate cu SARS-CoV-2, INSP/DSP poate apela la Grupa de Coordonare, care solicită în acest sens, sprijinul structurilor M.A.I.



                                                     Preşedintele
                               Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea
                                    bolilor înalt contagioase pe teritoriul României
                                                    Dr. Raed ARAFAT

    ANEXA 1

                    Procedura şi criterii de suspendare a cursurilor
                    şcolare în unităţile de învăţământ în contextul
                   confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19
    A. În cazul apariţiei unui caz/mai multor cazuri de COVID-19 într-o unitate de învăţământ situaţia va fi prezentată de DSPJ împreună cu directorul unităţii de învăţământ, în cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă.
        Decizia de suspendare a cursurilor şcolare se va lua la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza propunerii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană şi respectiv a municipiului Bucureşti, cu informarea prealabilă a CNSCBT şi Inspectoratului Şcolar Judeţean, cu respectarea următoarelor scenarii generale:
    1. La apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire COVID-19 într-o clasă din unitatea de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale clasei respective, pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care într-o sală de clasă îşi desfăşoară cursurile şcolare 2 clase (dimineaţa, respectiv după-amiaza), se vor suspenda cursurile pentru ambele clase.
    2. La apariţia a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale unităţii de învăţământ, pe o perioadă de 14 zile de la data de debut a ultimului caz.
    3. În cazul apariţiei de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul cadrelor didactice, aceştia au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSPJ despre eveniment. DSPJ va efectua ancheta epidemiologică şi va analiza situaţia în unitatea de învăţământ împreună cu directorul unităţii, astfel:

        Scenariul 1: în cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă (ex învăţător/profesor care a avut o singură oră) şi nu a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoala se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă.
        Scenariul 2: în cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă (ex învăţător/profesor care a avut o singură oră) şi a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi-în şcolile cu mai multe schimburi de predare), se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă şi vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact.
        Scenariul 3: în cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase şi nu a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală (ex profesor de sport) sau numărul cadrelor didactice a fost mic (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi-în şcolile cu mai multe schimburi de predare) se vor suspenda cursurile la clasele cu care acesta a venit în contact şi, în funcţie de caz, vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact.
        Scenariul 4: în cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase şi a venit în contact cu multe cadre didactice din şcoală (cadrele didactice din toate schimburile- în şcolile cu mai multe schimburi de predare) se vor suspenda cursurile întregii unităţii de învăţământ.
        La adoptarea hotărârii privind suspendarea cursurilor, vor fi avute în vedere şi toate celelalte elemente de ordin social şi economic, dar, în principal, impactul emoţional-afectiv pe care îl produce în comunitate confirmarea unor cazuri în rândul copiilor.

    B. Personalul care efectuează curăţenia în şcoală şi cel care este responsabil de paza şcolii, în condiţiile în care nu au intrat în contact cazul confirmat cu COVID 19, îşi vor desfăşura activitatea în continuare.
    C. Pe perioada de suspendare a clasei/unităţii de învăţământ, directorul instituţiei de învăţământ va dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii:
    a) curăţenia şi aerisirea claselor
    b) dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor unităţii de învăţământ (clase, holuri, toalete) în colaborare cu DSP judeţean/a municipiului Bucureşti.
    d) pe perioada celor 14 zile de suspendare toţi contacţii direcţi ai cazurilor confirmate vor fi izolaţi la domiciliu.

    D. (1) Redeschiderea cursurilor şcolare pentru clasa/unitatea de învăţământ unde au fost suspendate temporar cursurile se decide de către Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă la propunerea DSP judeţean, respectiv a municipiului Bucureşti, cu informarea prealabilă a CNSCBT.

    (2) În funcţie de situaţia epidemioligică la nivel judeţean, DSP judeţean poate propune Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă prelungirea perioadei de suspendare temporară a cursurilor unei clase/unităţi de învăţământ

    (3) La redeschiderea cursurilor şcolare într-o unitate de învăţământ, medicul şcolar sau medicul de familie care are în arondare unitatea de învăţământ va realiza un triaj epidemiologie riguros pentru identificarea posibilelor cazuri de noi îmbolnăviri.

        Despre toate şedinţele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se va informa Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi ulterior se vor transmite hotărârile adoptate.

                                          -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016