Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 576 din 14 mai 1971  privind organizarea activităţii de service în străinătate şi în ţară pentru produsele executate de unităţile cu statut de centrală, întreprinderile, fabricile şi uzinele ce funcţionează în componenţa acestora sau în subordinea ministerelor şi celorlalte organe centrale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 576 din 14 mai 1971 privind organizarea activităţii de service în străinătate şi în ţară pentru produsele executate de unităţile cu statut de centrală, întreprinderile, fabricile şi uzinele ce funcţionează în componenţa acestora sau în subordinea ministerelor şi celorlalte organe centrale

EMITENT: Consiliul de Miniştri
PUBLICAT: Buletinul Oficial nr. 60 din 14 mai 1971
        Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România hotărăşte:
    ART. 1
        Activitatea de "service" în sensul prezentei hotărîri are ca obiect asigurarea de prestări de servicii şi asistenţă tehnică de către unităţile cu statut de centrală, întreprinderile, fabricile şi uzinele ce funcţionează în componenţa acestora sau în subordinea ministerelor şi celorlalte organe centrale, privind montajul, punerea în funcţiune, efectuarea de probe, funcţionarea, remedierile şi reparaţiile, urmărirea comportării în exploatare a maşinilor, utilajelor, instalaţiilor şi altor produse livrate în cadrul termenului de garanţie şi postgaranţie, şcolarizarea şi îndrumarea personalului de la beneficiarii externi şi interni, precum şi orice măsuri menite să faciliteze alegerea, achiziţionarea şi utilizarea unui produs.

    ART. 2
        Activitatea de "service" se asigură atît în străinătate ca şi în ţară, după caz, prin unităţi economice sau compartimente specializate ce se organizează în cadrul unităţilor producătoare: unităţi cu statut de centrală, întreprinderi, furnizori generali, precum şi în colaborare cu unităţi economice din ţară sau cu parteneri externi în vederea creşterii eficienţei economice a exportului.

    ART. 3
        Înfiinţarea, organizarea, structura, mărimea, dotarea şi durata de funcţionare a unităţilor "service" din ţară se vor stabili şi aproba de către unităţile cu statut de centrală, în funcţie de gradul de complexitate şi specificul produselor, ponderea livrărilor, locurile de utilizare la beneficiari, precum şi de condiţiile generale de contractare.
        Înfiinţarea unităţilor "service" în străinătate se va aproba de către ministere sau celelalte organe centrale în subordinea cărora se află aceste unităţi, cu avizul Ministerului Comerţului Exterior.
        Unităţile "service" vor avea sedii proprii sau închiriate şi vor fi dotate cu piese de schimb, mijloace de transport auto, utilaje, aparate de măsură şi control, materiale tehnologice, documentaţii tehnice şi alte produse necesare, în vederea asigurării activităţii de "service" în cadrul termenului de garanţie şi postgaranţie.

    ART. 4
     Unităţile "service" din străinătate, ce se vor constitui conform prevederilor articolelor 2 şi 3 din prezenta hotărîre, se vor organiza ţinînd seama de legislaţia internă a ţării respective. Aceste unităţi vor putea fi încadrate şi cu personal angajat din ţara respectivă.

    ART. 5
        Mijloacele fixe necesare dotării unităţilor "service" din ţară şi străinătate, inclusiv mijloacele de transport auto, se vor asigura din fondurile anuale de investiţii pe acţiuni aprobate pentru fiecare minister sau alt organ central. Din aceeaşi sursă de finanţare se vor asigura şi lucrările de investiţii necesare organizării activităţii de "service" în ţară.
        Mijloacele fixe din dotare care nu se execută în ţară sau care nu se justifică economic a fi procurate din producţia internă vor putea fi asigurate din import, din fondurile valutare comerciale ale ministerelor sau celorlalte organe centrale.
        Mijloacele fixe din dotarea unităţilor "service" din străinătate sînt supuse legislaţiei Republicii Socialiste România privind regimul amortizării şi casării mijloacelor fixe.

    ART. 6
        Pentru asigurarea remedierii defecţiunilor intervenite la instalaţii, maşini, utilaje şi alte produse, în cadrul termenului de garanţie şi postgaranţie, se vor crea stocuri de piese de schimb la uzinele producătoare, depozite de piese de schimb proprii sau în consignaţie, în străinătate şi în ţară.
        Unităţile vor întocmi pentru produsele proprii normative de consum de piese de schimb pentru asigurarea funcţionării acestora în cadrul termenului de garanţie şi postgaranţie.
        Unităţile furnizoare de maşini şi utilaje la export pot constitui, cu aprobarea ministerelor şi celorlalte organe centrale în subordinea cărora se află aceste unităţi şi cu avizul Ministerului Comerţului Exterior, stocuri de piese de schimb în străinătate pentru asigurarea funcţionării acestora în cadrul termenului de garanţie şi postgaranţie, precum şi în ţară pentru a satisface cu promptitudine comenzile beneficiarilor externi. Banca Naţională a Republicii Socialiste România va acorda pentru aceste stocuri credite în valoare de cel mult 1% din valoarea totală anuală a planurilor de export ale ministerelor şi celorlalte organe centrale, pentru o perioadă de maximum 3 ani, cu dobînda practicată pentru mărfurile destinate exportului.
        Unităţile producătoare vor procura, în cadrul plafoanelor valutare pentru importul departamental, piesele de schimb necesare ce nu se pot asigura decît din import.

    ART. 7
        Îndeplinirea formalităţilor vamale pentru expedierea mijloacelor necesare dotării unităţilor "service" din străinătate şi a pieselor de schimb necesare maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor exportate se vor asigura prin intermediul întreprinderilor pentru comerţ exterior.

    ART. 8
        Spaţiile necesare pentru activitatea de "service" în străinătate, inclusiv spaţiile pentru depozitarea pieselor de schimb, se vor asigura prin intermediul întreprinderilor pentru comerţ exterior.
        Cheltuielile ocazionate de activitatea de "service" în străinătate şi în ţară pentru lucrările în perioada de garanţie se suportă de unităţile producătoare din preţul de cost, cu excepţia cazurilor cînd în contractele încheiate se specifică în alt mod.
        Pentru efectuarea de lucrări postgaranţie prin unităţi "service", ca urmare a prevederilor contractului extern, unităţile producătoare vor întocmi planuri de venituri şi cheltuieli ce se vor aproba de ministere sau celelalte organe centrale în subordinea cărora se află aceste unităţi şi Ministerul Finanţelor.
        Lucrările din perioada de postgaranţie vor fi decontate clienţilor pe bază de facturi. Încheierea operaţiunilor ce le execută unităţile "service" pentru perioada de postgaranţie urmează a fi raportate prin bilanţurile unităţilor producătoare cu respectarea articolului 3 din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 460/1970.

    ART. 9
     Cheltuielile în valută pentru activităţile menţionate la articolul 8 alineatele 1 şi 2, inclusiv acelea ocazionate de achiziţionarea unor dotări de mică valoare, materiale auxiliare provenite din import precum şi plata unor angajaţi străini, se efectuează la extern prin intermediul întreprinderilor pentru comerţ exterior şi se recuperează de la unităţile producătoare.
        Plata la extern a cheltuielilor aferente în valută se va face numai cu condiţia încasării prealabile de către întreprinderile pentru comerţ exterior de la unităţile producătoare a contravalorii în lei a valutelor respective.

    ART. 10
        Salarizarea personalului care lucrează în cadrul unităţilor "service" se va face în conformitate cu prevederile Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 914/1968 cu modificările ulterioare, corespunzător specificului activităţii acestor unităţi.
        Salariaţii trimişi să lucreze în cadrul unităţilor "service" din străinătate primesc drepturile corespunzătoare şi beneficiază de drepturile în ţară ce se suportă de unităţile respective, potrivit regimului stabilit pentru salariaţii trimişi să execute sau să presteze servicii în cadrul unor contracte economice încheiate de întreprinderi şi organizaţii economice cu parteneri externi.
        Întreprinderile de stat pentru comerţ exterior vor asigura prin planurile valutare comerciale fondurile respective, atît pentru plata drepturilor de deplasare cît şi pentru celelalte cheltuieli curente.

    ART. 11
        Deplasările în străinătate ale personalului pentru activitatea de "service" se vor aproba, indiferent de durată, de conducerile ministerelor şi celorlalte organe centrale în baza propunerilor făcute de unităţile cu statut de centrală sau alte unităţi subordonate.

    ART. 12
        Şcolarizarea şi îndrumarea personalului beneficiarilor din ţară şi străinătate se asigură potrivit prevederilor contractuale fie la unităţile producătoare, fie la beneficiari.
        Cheltuielile ocazionate de şcolarizarea acestui personal prin programe de scurtă durată se suportă de către unităţile beneficiare pentru personalul din ţară, iar pentru personalul din străinătate, de către unităţile producătoare dacă contractul extern nu prevede alt mod.

    ART. 13
        Indicatorii de plan pe perioada 1971-1975 ce revin ministerelor şi celorlalte organe centrale care au organizate unităţi "service" în străinătate şi în ţară se vor corecta ţinînd seama de influenţele ce vor rezulta din aplicarea prezentei hotărîri. Se autoriză Comitetul de Stat al Planificării şi Ministerul Finanţelor să introducă în planurile anuale influenţele respective pe baza documentaţiei ce se va prezenta de ministere şi celelalte organe centrale.

    ART. 14
        Ministerele şi celelalte organe centrale vor lua măsuri ca organizarea şi desfăşurarea activităţii de "service" conform prezentei hotărîri să nu conducă la schimbări cu efecte negative în balanţa de plăţi externe.



                                        p. Preşedintele Consiliului de Miniştri,
                                                      ILIE VERDEŢ

        Bucureşti, 14 mai 1971.
        Nr. 576.
                                       ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016