Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 56 din 22 februarie 2006  pentru modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 55/2005 privind aprobarea Regulilor de organizare şi desfăşurare a examenului de aptitudini profesionale pentru atribuirea calităţii de auditor financiar, sesiunea 2006    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 56 din 22 februarie 2006 pentru modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 55/2005 privind aprobarea Regulilor de organizare şi desfăşurare a examenului de aptitudini profesionale pentru atribuirea calităţii de auditor financiar, sesiunea 2006

EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 234 din 15 martie 2006
    În temeiul prevederilor art. 6 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările ulterioare,
    Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în şedinţa din 22 februarie 2006, hotărăşte modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 55/2005 privind aprobarea Regulilor de organizare şi desfăşurare a examenului de aptitudini profesionale pentru atribuirea calităţii de auditor financiar, sesiunea 2006.
    ART. I
    Anexa la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 55/2005 privind aprobarea Regulilor de organizare şi desfăşurare a examenului de aptitudini profesionale pentru atribuirea calităţii de auditor financiar, sesiunea 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 25 ianuarie 2006, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
    "ART. 8
    Rezultatele examenului de aptitudini profesionale pentru atribuirea calităţii de auditor financiar
    (1) Verificarea probelor de examen se va face de către o comisie de verificare, aprobată de Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România.
    (2) Punctajul de promovare al fiecărei probe este minimum 6. Pentru promovarea examenului media celor trei probe trebuie să fie minimum 7.
    (3) Pe baza punctajelor obţinute, evidenţiate în listele aferente, comisia de verificare va întocmi procesul-verbal de stabilire a rezultatelor examenului de aptitudini profesionale pentru atribuirea calităţii de auditor financiar.
    (4) Rezultatele examenului de aptitudini profesionale se vor publică pe site-ul Camerei Auditorilor Financiari din România până la data de 25 aprilie 2006.
    (5) Rezultatul afişat de comisia de verificare se poate contesta în termen de 48 de ore (două zile lucrătoare) de la afişare. Contestaţiile se depun la sediul Camerei Auditorilor Financiari din România.
    (6) Soluţionarea contestaţiilor va fi făcută de o comisie formată din alte persoane decât cele din comisia de verificare. Comisia va reexamina testele şi va comunică rezultatele celor în cauză în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea contestaţiilor.
    (7) În situaţia în care un candidat nu promovează examenul, la următoarea sesiune i se vor echivala probele la care a obţinut minimum 6. Candidaţii care au obţinut minimum 6 la toate cele trei probe, dar media examenului a fost sub 7, vor avea posibilitatea să aleagă două dintre cele trei probe care să le fie considerate ca fiind promovate."

    2. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 9, cu următorul cuprins:
    "ART. 9
    Rambursarea taxei de înscriere la examen
    (1) Pentru candidaţii care s-au înscris la examenul de aptitudini profesionale pentru atribuirea calităţii de auditor financiar, dar anunţă în scris până la data de 3 martie 2006 că nu vor putea participa la examen şi solicită restituirea taxei de înscriere, se va returna întreaga sumă achitată.
    (2) Pentru candidaţii care s-au înscris la examenul de aptitudini profesionale pentru atribuirea calităţii de auditor financiar, dar anunţă în scris în perioada 4-24 martie 2006 că nu pot participa la examen şi solicită restituirea taxei de înscriere, se va reţine de către Camera Auditorilor Financiari din România un procent de 25% din suma achitată.
    (3) Pentru candidaţii care s-au înscris la examenul de aptitudini profesionale pentru atribuirea calităţii de auditor financiar, dar nu s-au prezentat la examen, fără a anunţa acest lucru până la data începerii examenului, şi care solicită restituirea taxei de înscriere până la data de 31 decembrie 2006, se va reţine de către Camera Auditorilor Financiari din România un procent de 50% din suma achitată.
    (4) Pentru candidaţii care s-au înscris la examenul de aptitudini profesionale pentru atribuirea calităţii de auditor financiar şi care nu solicită restituirea taxei de înscriere până la data de 31 decembrie 2006, se va reţine de către Camera Auditorilor Financiari din România un procent de 100% din suma achitată."


    ART. II
    Departamentul de învăţământ şi admitere, Departamentul de servicii generale şi Secretariatul general ale Camerei Auditorilor Financiari din România vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.



                    Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,
                    Ion Mihăilescu

    Bucureşti, 22 februarie 2006.
    Nr. 56.

    -----------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016