Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 557 din 31 iulie 2019 privind stabilirea zilei de 16 august 2019 ca zi liberă
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 (1) Pentru salariaţii instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 16 august 2019 se stabileşte ca zi liberă. (2) Pentru recuperarea zilei de muncă stabilite ca zi liberă potrivit alin. (1), instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 august 2019 potrivit planificărilor stabilite. (3) Pentru munca prestată potrivit alin. (2) nu se acordă timp liber corespunzător.
ART. 2 Prevederile art. 1 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
ART. 3 Prevederile art. 1 nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 16 august 2019 şi nici participanţilor în aceste procese.
ART. 4 (1) Operaţiunile de încasări prin virament aferente datei de 14 august 2019, inclusiv în relaţia cu instituţiile de credit, se înregistrează în contabilitatea unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului cu data de 14 august 2019. (2) Eventualele retururi la încasare aferente operaţiunilor înregistrate la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului în data de 14 august 2019, inclusiv cele prevăzute la alin. (1), se întocmesc de unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului cu data de 16 august 2019. (3) Operaţiunile de încasări prin virament în relaţia cu instituţiile de credit aferente datei de 16 august 2019 se înregistrează în contabilitatea structurilor cu atribuţii în domeniul decontării din centrala Ministerului Finanţelor Publice în data de 16 august 2019, iar în contabilitatea unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului în următoarea zi lucrătoare. (4) În ziua de 16 august 2019, prin centrala Ministerului Finanţelor Publice se efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi, operaţiuni de plăţi privind serviciul datoriei publice, precum şi eventualele operaţiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului. (5) Prin ordin al ministrului finanţelor publice poate fi stabilită şi desfăşurarea altor operaţiuni prin Trezoreria Statului.
PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul muncii şi justiţiei sociale, Marius-Constantin Budăi Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici
Bucureşti, 31 iulie 2019. Nr. 557. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email