Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 55 din 4 aprilie 2016  privind modificarea şi completarea Regulamentului Senatului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 55 din 4 aprilie 2016 privind modificarea şi completarea Regulamentului Senatului

EMITENT: SENATUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 13 aprilie 2016

    În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din Constituţia României, republicată,

    Senatul adoptă prezenta hotărâre.

    ART. I
    Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 29 februarie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 133, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
    "(6) Votul prin bile se desfăşoară astfel: în sala de şedinţă se aşază două urne, una albă şi una neagră. Înainte de a începe votarea, preşedintele Senatului explică procedura şi semnificaţia votului. După citirea numelui de către un secretar al Senatului, fiecare senator primeşte de la chestori două bile, una albă şi una neagră, pe care le introduce în cele două urne. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot «pentru», iar bila albă introdusă în urna neagră şi bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot «contra». Ambele bile introduse în urna neagră înseamnă «abţinere»."

    2. Articolul 150 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 150. - Senatul are dreptul să ceară doar urmărirea penală a senatorilor care sunt sau au fost membri ai Guvernului."

    3. Articolul 151 va avea următorul cuprins:
    "Art. 151. - (1) Dezbaterea cererii prevăzute la art. 150 se poate face pe baza raportului întocmit de o comisie de anchetă sau pe baza unui raport întocmit de o comisie permanentă, în condiţiile art. 76.
    (2) În cazul în care preşedintele Senatului primeşte o solicitare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a aproba o cerere de urmărire penală a unui senator care este membru al Guvernului, respectiva solicitare este adusă la cunoştinţa Biroului permanent al Senatului, de îndată. Biroul permanent al Senatului are obligaţia să ceară Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări să prezinte, în cel mult 5 zile, o primă evaluare a respectivei solicitări şi o estimare a timpului necesar pentru a realiza audierea senatorului şi pentru a studia documentele înaintate de procurorul general. Pe baza evaluării preliminare, Biroul permanent al Senatului va fixa un termen de depunere a raportului de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, termen care nu poate fi mai mare de 14 zile.
    (3) Audierea senatorului care este membru al Guvernului este obligatorie, iar în cazul în care acesta refuză sau se află în imposibilitate obiectivă de a se prezenta în faţa comisiei, acest fapt trebuie consemnat în raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări. În situaţia în care senatorul în cauză se află în imposibilitate obiectivă de a se prezenta la audiere, se va fixa un nou termen.
    (4) Raportul comisiei se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi.
    (5) Rapoartele cu privire la cererea de începere a urmării penale se dezbat în plenul Senatului în cel mult 5 zile de la depunerea lor la Biroul permanent.
    (6) La dezbaterea asupra cererii de începere a urmăririi penale vor lua cuvântul preşedintele comisiei care a întocmit raportul, senatorul la care se referă cererea respectivă şi, după caz, câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar, după care se trece la vot.
    (7) Hotărârea privind cererea de urmărire penală, al cărei proiect este întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, cu respectarea prevederilor art. 67 din Constituţia României, republicată. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Hotărârea prin care Senatul cere sau nu cere urmărirea penală se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (8) În condiţiile în care Senatul nu este în sesiune, preşedintele Senatului convoacă o sesiune extraordinară şi ia măsurile necesare respectării termenelor prevăzute în prezentul articol."

    4. Articolul 152 va avea următorul cuprins:
    "Art. 152. - (1) În cazul în care Senatul decide să ceară urmărirea penală, preşedintele Senatului va comunica acest lucru procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea Senatului va fi transmisă şi Preşedintelui României, pentru eventuala suspendare din funcţie a membrului Guvernului a cărui urmărire penală a fost cerută.
    (2) Prevederile alin. (1) şi ale art. 150 şi 151 sunt aplicabile, după caz, şi senatorilor care au fost membri ai Guvernului."

    ART. II
    Regulamentul Senatului, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 29 februarie 2016, cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat, în şedinţa din 4 aprilie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

                   p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                          IOAN CHELARU

    Bucureşti, 4 aprilie 2016.
    Nr. 55.

                             -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016