Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Construire cămin studenţesc - Universitatea de Vest din Timişoara, Str. Renaşterii nr. 24B, municipiul Timişoara, judeţul Timiş“, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din bugetul Universităţii de Vest din Timişoara, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ştefan Ministrul educaţiei şi cercetării, Cristina Monica Anisie Ministrul finanţelor publice, Vasile-Florin Cîţu Bucureşti, 9 iulie 2020. Nr. 545. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Construire cămin studenţesc - Universitatea de Vest din Timişoara, Str. Renaşterii nr. 24B, municipiul Timişoara, judeţul Timiş“ Titular: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei
┌───────────┬──────────────────────────┐
│ │• Compania Naţională de │
│Beneficiar:│Investiţii „C.N.I.“- S.A.,│
│ │pe perioada realizării │
│ │investiţiei │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │• Universitatea de Vest │
│ │din Timişoara - beneficiar│
│ │final │
└───────────┴──────────────────────────┘
Amplasament: municipiul Timişoara, Str. Renaşterii nr. 24B, judeţul Timiş Indicatorii tehnico-economici:
┌───────────────────────┬────┬─────────┐
│Valoarea totală a │ │ │
│investiţiei, inclusiv │ │ │
│TVA │mii │138.041 │
│(în preţuri valabile la│lei │ │
│data de 5.03.2019, 1 │ │ │
│euro = 4,7397 lei) │ │ │
├──────────────────┬────┼────┼─────────┤
│din care C+M │ │mii │94.337 │
│ │ │lei │ │
├──────────────────┴────┼────┼─────────┤
│Valoarea finanţată de │ │ │
│Ministerul Lucrărilor │ │ │
│Publice, Dezvoltării │mii │ │
│şi Administraţiei, prin│lei │133.350 │
│Compania Naţională de │ │ │
│Investiţii „C.N.I.“ - │ │ │
│S.A. │ │ │
├───────────────────────┼────┼─────────┤
│Din care C+M (inclusiv │mii │90.372 │
│TVA) │lei │ │
├───────────────────────┼────┼─────────┤
│Valoarea finanţată de │mii │ │
│Universitatea de Vest │lei │4.691 │
│din Timişoara │ │ │
├───────────────────────┼────┼─────────┤
│din care C+M (inclusiv │mii │3.965 │
│TVA) │lei │ │
├───────────────────────┼────┼─────────┤
│Eşalonarea investiţiei:│ │ │
│INV/ C+M │ │ │
├──────────────────┬────┼────┼─────────┤
│- Anul I │INV │mii │62.200 │
│ │ │lei │ │
├──────────────────┼────┼────┼─────────┤
│ │C+M │mii │42.500 │
│ │ │lei │ │
├──────────────────┼────┼────┼─────────┤
│- Anul II │INV │mii │75.841 │
│ │ │lei │ │
├──────────────────┼────┼────┼─────────┤
│ │C+M │mii │51.837 │
│ │ │lei │ │
├──────────────────┼────┼────┼─────────┤
│Capacităţi: │ │ │ │
├──────────────────┴────┼────┼─────────┤
│• suprafaţă desfăşurată│mpAd│29.679,50│
├───────────────────────┼────┼─────────┤
│• capacitate totală - │nr. │451 │
│camere cazare studenţi │ │ │
├───────────────────────┼────┼─────────┤
│Durata de realizare a │luni│18 │
│investiţiei: │ │ │
└───────────────────────┴────┴─────────┘
Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din bugetul Universităţii de Vest din Timişoara, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.