Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Consolidare, restaurare şi refuncţionalizare a imobilului fostul Palat Mihail Sturdza, situat în municipiul Iaşi, str. Cloşca nr. 9, M.I. cuprins în L.M.I. la poz. 954 cu nr. IS-II-m-B-03808, judeţul Iaşi“, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie şi din venituri proprii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: p. Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Vetuţa Stănescu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Vasile-Florin Cîţu Bucureşti, 11 iunie 2020. Nr. 475. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Consolidare, restaurare şi refuncţionalizare a imobilului fostul Palat Mihail Sturdza, situat în municipiul Iaşi, str. Cloşca nr. 9, M.I. cuprins în L.M.I. la poz. 954 cu nr. IS-II-m-B-03808, judeţul Iaşi“
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │Ministerul Lucrărilor │
│Titular: │Publice, Dezvoltării şi │
│ │Administraţiei │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Compania Naţională de │
│ │Investiţii „C.N.I.“ - │
│ │S.A. - pe perioada │
│Beneficiar: │realizării investiţiei │
│ │Mitropolia Moldovei şi │
│ │Bucovinei - beneficiar │
│ │final │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │municipiul Iaşi, str. │
│Amplasament:│Cloşca, nr. 9, judeţul │
│ │Iaşi │
└────────────┴─────────────────────────┘
Indicatorii tehnico-economici: (a se vedea imaginea asociată) Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013 şi Metodologiei MP 025-04, în conformitate cu Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din venituri proprii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.