Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 44 din 10 noiembrie 2016  privind setul de condiţii minimale pe care trebuie să le îndeplinească locaţiile în care funcţionează secţiile de votare, precum şi dotarea minimală a acestora    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 44 din 10 noiembrie 2016 privind setul de condiţii minimale pe care trebuie să le îndeplinească locaţiile în care funcţionează secţiile de votare, precum şi dotarea minimală a acestora

EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 915 din 14 noiembrie 2016

    Având în vedere prevederile art. 81 alin. (1) şi (2), art. 103 alin. (1) lit. c) şi art. 120 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 104 alin. (1) şi (2), precum şi al art. 114 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare,

    Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.

    ART. 1
    Prezenta hotărâre reglementează setul de condiţii minimale pe care trebuie să le îndeplinească locaţiile în care funcţionează secţiile de votare, precum şi dotarea minimală a acestora.
    ART. 2
    (1) Prin locaţiile în care funcţionează secţiile de votare se înţelege atât sediile secţiilor de votare, cât şi localurile de vot propriu-zise.
    (2) Prin ciclu electoral se înţelege intervalul de 4 ani dintre alegerile parlamentare.
    ART. 3
    (1) Stabilirea locaţiilor în care funcţionează secţiile de votare se realizează cu respectarea următoarelor principii:
    a) principiul eficienţei - trebuie să permită amenajarea şi dotarea acestora la costuri cât mai mici;
    b) principiul predictibilităţii - trebuie să fie stabilite cu suficient timp înaintea datei votării;
    c) principiul sustenabilităţii - trebuie să poată fi utilizate în acest scop pentru cel puţin un ciclu electoral;
    d) principiul accesibilităţii - traseele stradale trebuie să asigure accesul egal al alegătorilor la locaţiile în care funcţionează secţiile de votare cărora le sunt arondaţi, iar imobilele în care acestea sunt amplasate trebuie să asigure accesul persoanelor cu dizabilităţi la localul de vot.
    (2) Localurile de vot se amenajează astfel încât să asigure legalitatea, accesibilitatea, eficienţa şi solemnitatea procesului de votare.
    ART. 4
    (1) Sediile secţiilor de votare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să aparţină, de regulă, domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;
    b) să dispună de dotările prevăzute de legislaţia în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi de planul de evacuare în caz de urgenţă;
    c) să fie racordate la reţelele de utilităţi publice de energie electrică, apă şi canalizare, precum şi la reţelele de telecomunicaţii şi internet;
    d) să beneficieze de surse secundare de energie electrică;
    e) să dispună de cel puţin un grup sanitar igienizat, aerisit şi accesibil;
    f) să beneficieze de echipamente şi instalaţii în stare de funcţionare;
    g) să permită afluirea şi defluirea corespunzătoare a alegătorilor;
    h) să faciliteze asigurarea măsurilor de pază, de protecţie şi securitate;
    i) să dispună de spaţii utile suficiente pentru asigurarea controlului accesului alegătorilor în localurile de vot, în serii corespunzătoare numărului cabinelor;
    j) să permită deplasarea normală, neobstrucţionată, pe coridoare, holuri, culoare, vestibuluri şi alte asemenea locuri de trecere şi, de asemenea, să fie marcat corespunzător;
    k) să beneficieze de rampe speciale pentru accesul persoanelor cu handicap locomotor care intenţionează să îşi exercite dreptul de vot şi să asigure accesibilitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 189/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 - Revizuire NP 051/2000".
    (2) Sediile secţiilor de votare nu pot fi stabilite în unităţile de asistenţă medicală cu paturi, respectiv în unităţi de asistenţă medicală primară şi ambulatorie de specialitate.
    ART. 5
    (1) Localurile de vot trebuie să dispună de o suprafaţă utilă suficientă pentru:
    a) asigurarea unor zone de staţionare pentru persoanele autorizate în condiţiile legii să participe ori să asiste la operaţiunile electorale desfăşurate în secţia de votare, astfel încât acestea să nu îngreuneze sau să împiedice desfăşurarea normală a operaţiunilor electorale;
    b) asigurarea zonei de lucru pentru operatorul de calculator;
    c) amplasarea cabinelor de vot, a urnelor de vot şi a mobilierului necesar desfăşurării activităţii biroului electoral al secţiei de votare;
    d) depozitarea în condiţii de siguranţă a buletinelor de vot, a tipizatelor şi formularisticii electorale, precum şi a altor materiale necesare sau rezultate din procesul de votare.
    (2) În ziua votării este interzisă închirierea sau utilizarea în alte scopuri a spaţiilor în care se desfăşoară votarea, a căilor de acces la acestea şi a spaţiilor tehnice aferente.
    (3) Localurile de vot trebuie să fie amplasate în încăperi uscate, luminate, ventilate, curate şi confortabile din punct de vedere termic.
    (4) Localurile de vot trebuie să fie amplasate, de regulă, la parterul clădirilor.
    (5) Localurile de vot pot fi amplasate la etajele imobilelor numai sub condiţia asigurării accesului persoanelor cu dizabilităţi la procesul de votare.
    (6) Accesul în localul de vot se realizează prin coridoare, holuri, culoare, vestibuluri şi alte asemenea locuri de trecere, delimitate şi marcate corespunzător, prin care persoanele să se poată deplasa uşor.
    ART. 6
    Configuraţia localurilor de vot trebuie să faciliteze paza, protecţia şi securitatea materialelor utilizate în procesul de votare.
    ART. 7
    (1) La fiecare 300 de alegători arondaţi la o secţie de votare se asigură câte o cabină de vot, dar, de regulă, nu mai mult de 5 cabine de vot.
    (2) Se recomandă confecţionarea şi amplasarea unei cabine de vot pentru persoanele cu handicap locomotor, dimensionată şi marcată corespunzător.
    ART. 8
    (1) Fiecare secţie de votare trebuie să dispună de urne distincte pentru fiecare tip de scrutin, precum şi de o urnă specială, care se etichetează corespunzător.
    (2) La estimarea numărului necesar de urne de vot se vor avea în vedere numărul alegătorilor arondaţi la secţia de votare respectivă şi numărul de pagini ale buletinelor de vot.
    ART. 9
    Fiecare secţie de votare trebuie să dispună de un număr de ştampile cu menţiunea "VOTAT" cel puţin egal cu cel al cabinelor de vot, dar nu mai mare de numărul membrilor biroului electoral al secţiei de votare.
    ART. 10
    (1) Cabinele de vot şi urnele de vot trebuie să fie amplasate în aceeaşi încăpere în care îşi desfăşoară activitatea biroul electoral al secţiei de votare, în raza vizuală a membrilor acestuia.
    (2) În timpul desfăşurării votării trebuie asigurată limitarea/interzicerea staţionării oricăror persoane pe o distanţă de cel puţin 1-1,5 m faţă de locul unde sunt amplasate cabinele de vot şi urnele de vot, cu excepţia alegătorilor şi a persoanelor desemnate de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare pentru însoţirea acestora în cazurile prevăzute de lege.
    ART. 11
    (1) Asamblarea şi dezasamblarea cabinelor de vot şi a urnelor de vot, precum şi manevrarea acestora trebuie să poată fi realizate rapid şi simplu.
    (2) Caracteristicile tehnice ale cabinelor de vot şi ale urnelor de vot, precum şi normele tehnice privind amplasarea, asamblarea, securitatea şi depozitarea acestora sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
    (3) Prevederile anexelor nr. 1 şi 2 au caracter de recomandare.
    ART. 12
    Pentru secţiile de votare din străinătate, prevederile prezentei hotărâri se aplică, după caz, cu luarea în considerare a condiţiilor specifice privind organizarea secţiilor de votare din străinătate.
    ART. 13
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    ART. 14
    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 4/2008 privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească localurile secţiilor de votare pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 1 octombrie 2008, se abrogă.
    ART. 15
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,
                                Ana Maria Pătru

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                                Vicepreşedinte,
                        Constantin-Florin Mituleţu-Buică

                                Vicepreşedinte,
                                 Marian Muhuleţ

    Bucureşti, 10 noiembrie 2016.
    Nr. 44.

    ANEXA 1

        Caracteristicile tehnice ale cabinelor de vot, precum şi normele
             tehnice privind amplasarea, asamblarea, securitatea şi
                              depozitarea acestora

    1. Descrierea cabinei de vot
    1.1. Cabina de vot este o structură având forma unui paralelipiped dreptunghic, în interiorul căreia se află o poliţă ce asigură suportul necesar aplicării ştampilei cu menţiunea "VOTAT" pe buletinul de vot. Forma obişnuită a cabinei formează un U (vezi fig. nr. 1) a cărei deschidere permite accesul alegătorului în spaţiul de votare.

    Figura nr. 1*)
──────────
    *) Notă CTCE:
    Figura nr. 1 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 14 noiembrie 2016 la pagina 11 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    1.2. Spaţiul de votare este unul închis, delimitat pe trei din cele patru laturi*1) de pereţii acoperiţi ai cabinei, iar la intrare este prevăzut cu o perdea. În interiorul acesteia se montează, la o înălţime utilă, o poliţă ce asigură suportul necesar pentru exercitarea dreptului de vot.
──────────
    *1) Respectiv pe două din cele trei laturi în cazul cabinei de vot prezentate în figura nr. 2.
──────────

    1.3. Structura cabinei poate fi unică (alcătuită dintr-un singur schelet ale cărui elemente sunt inseparabile), modulară (compusă din mai multe panouri ce se pot îmbina între ele) sau complet demontabilă (compusă în întregime din elemente independente ce pot fi îmbinate între ele).
    1.4. Cabinele de vot pot fi confecţionate din mai multe panouri ce pot fi asamblate între ele şi pliate în funcţie de necesităţi şi specificul secţiei de votare.
    1.5. Prin excepţie de la pct. 1.1, în cazul în care specificitatea încăperii ce găzduieşte secţia de votare o impune (existenţa unor coloane, pereţi semicirculari), cabina de vot poate avea şi forma V sau L (vezi fig. nr. 2).

    Figura nr. 2*)
──────────
    *) Notă CTCE:
    Figura nr. 2 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 14 noiembrie 2016 la pagina 12 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    2. Parametri tehnici
    2.1. Cabinele de vot trebuie să îndeplinească următorii parametri tehnici:
    a) rezistenţa structurii şi a panourilor ce o compun la oxidare, coroziune, la şocuri şi fricţiuni mecanice, la acţiunea agenţilor chimici şi atmosferici;
    b) rezistenţă la tracţiuni şi fricţiuni mecanice, la acţiunea agenţilor chimici şi la umiditate pentru perdeaua de la intrare;
    c) greutate scăzută, cuprinsă între 5-25 kg/cabina de vot;
    d) durabilitate/durată de viaţă crescută, astfel încât să acopere o perioadă de aproximativ 12-15 ani (3-4 cicluri electorale);
    e) rigiditatea structurii, astfel încât să se asigure stabilitatea acesteia;
    f) design modern, respectiv utilizarea unui număr cât mai redus de culori (spre exemplu, albastru);
    g) poliţe din materiale rigide care să asigure un suport stabil. Acestea pot fi şi din materiale sintetice, plastice sau acrilice încadrate cu ramă aluminiu, rabatabile/demontabile prevăzute cu sistem de fixare pe structură şi pereţii exteriori;
    h) pentru structură: profil metalic*2) în formă de L, C, U sau O, care garantează rigiditatea şi permit diferite tipuri de îmbinări mecanice;
──────────
    *2) Aluminiu, PVC cu inserţii metalice, oţel etc.
──────────

    i) pentru panourile exterioare şi poliţe: materiale sintetice, plastice, acrilice*3) care nu necesită izolarea la coroziune şi care asigură un grad corespunzător de opacitate. În cazul utilizării materialului lemnos acesta trebuie să asigure rezistenţă, rigiditate şi durabilitate crescute, corelate cu o greutate scăzută;
──────────
    *3) Spre exemplu: Polyvinyl chloride (PVC), plexiglas, policarbonat, polipropilenă, dibond, sticlex, forex, makrolon, copoliester.
──────────

    j) pentru perdele: în afara materialelor textile se pot utiliza folii din materiale sintetice*4) cu rezistenţă crescută la rupere, dar care îşi păstrează flexibilitatea;
──────────
    *4) Polyvinyl chloride (PVC), polyplan etc.
──────────

    k) volum util cuprins între 1,4 mc şi 2 mc.

    3. Securizarea
    3.1. Securizarea cabinelor de vot se asigură prin închiderea a trei din cele patru laturi*5), de la înălţimea de 45 cm în sus, respectiv prin amplasarea la intrare a unei perdele de aceeaşi lungime cu zona securizată a peretelui cabinei.
──────────
    *5) Respectiv pe două din cele trei laturi în cazul cabinei de vot prezentate în figura nr. 2.
──────────

    4. Depozitarea şi manevrarea
    4.1. Manevrarea şi depozitarea cabinelor de vot se fac astfel încât să prevină deteriorarea acestora. Depozitarea se face la sediul primăriilor ori în alte spaţii aflate în folosinţa sau administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi în spaţii aparţinând unor persoane fizice sau juridice cu care au fost încheiate contracte în acest sens.
    4.2. Acolo unde există posibilitatea, se asigură depozitarea la sediul instituţiilor unde s-au organizat secţii de votare, prin încheierea unor procese-verbale de predare în custodie.
    4.3. Asigurarea manevrabilităţii şi funcţionalităţii cabinelor de vot se realizează şi prin prevederea unor accesorii şi dotări suplimentare (mânere pentru transport, huse, cleme şi clipsuri pentru fixarea perdelelor). Cabinele pliabile, modulare şi/sau demontabile necesită un spaţiu de depozitare redus.

    5. Modalităţi de amplasare
    5.1. Modalităţile de amplasare au în vedere configuraţia localului secţiei de votare şi dispunerea celorlalte dotări necesare membrilor biroului electoral al secţiei de votare (masă/birou, scaune, dulap etc.).
    5.2. Amplasarea cabinelor de vot se face pe un perete liber al localului secţiei de votare. Peretele din spate al cabinei de vot nu trebuie poziţionat în dreptul uşilor şi ferestrelor etc.

    Figura nr. 3*)

                          Ansamblu de cabine înşiruite
──────────
    *) Notă CTCE:
    Figura nr. 3 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 14 noiembrie 2016 la pagina 13 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    Figura nr. 4*)

               Ansamblu de cabine dispuse pe un perete neregulat
──────────
    *) Notă CTCE:
    Figura nr. 4 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 14 noiembrie 2016 la pagina 13 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    ANEXA 2

             Caracteristicile tehnice ale urnelor de vot, precum şi
                normele tehnice privind amplasarea, asamblarea,
                      securitatea şi depozitarea acestora

    1. Descrierea urnei de vot
    1.1. Urna de vot este un recipient prevăzut cu o fantă pentru introducerea buletinelor de vot. Aceasta poate fi alcătuită dintr-un singur corp care se închide în partea superioară cu un capac sau demontabilă, al cărei schelet se obţine din îmbinarea unor elemente independente, ori chiar pliabilă, ale cărei construcţie şi materiale permit plierea.

    Figura nr. 1*)
──────────
    *) Notă CTCE:
    Figura nr. 1 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 14 noiembrie 2016 la pagina 14 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    Figura nr. 2*)
──────────
    *) Notă CTCE:
    Figura nr. 2 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 14 noiembrie 2016 la pagina 14 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    Figura nr. 3*)
──────────
    *) Notă CTCE:
    Figura nr. 3 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 14 noiembrie 2016 la pagina 15 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    2. Parametri tehnici
    2.1. Confecţionarea urnelor de vot trebuie să se realizeze cu asigurarea următorilor parametri tehnici:
    a) transluciditate*1);
──────────
    *1) Din plexiglas, policarbonat, polipropilenă, dibond, sticlex, forex, makrolon, copoliester, polipropilenă etc.
──────────

    b) rezistenţa corpului principal şi a capacului la şocuri şi fricţiuni mecanice (incasabil), la variaţii de temperatură ce pot produce deformări (termorezistent), la agenţii corosivi;
    c) greutate scăzută, cuprinsă între 0,5-10 kg/urnă;
    d) durabilitate/durată de viaţă crescută astfel încât să acopere o perioadă de aproximativ 12-15 ani (3-4 cicluri electorale);
    e) dimensiunea fantei pentru introducerea buletinelor de vot în urnă: 23 cm X 1,5 cm, având în vedere că buletinul de vot va avea dimensiunea de 21 cm x 29,7 cm (formatul A4);
    f) design modern. Spaţiul necesar depozitării se reduce la urna în forma trunchiului de piramidă;
    g) volum util cuprins între 300-350 litri/urna fixă, respectiv 30-40 litri/urna specială.

    3. Urna specială
    3.1. Exercitarea dreptului de vot la domiciliul alegătorilor netransportabili din cauză de boală sau invaliditate este permisă numai în condiţiile stabilite prin lege. Fiecare secţie de votare trebuie să dispună de o singură urnă specială.
    3.2. Pentru confecţionarea urnelor speciale trebuie asigurate caracteristici similare celor pentru urnele utilizate în secţiile de votare. Acestea se dimensionează corespunzător pentru a putea fi transportate cu uşurinţă.

    Figura nr. 4*)
──────────
    *) Notă CTCE:
    Figura nr. 4 se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 14 noiembrie 2016 la pagina 15 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    4. Securizarea
    4.1. Securizarea urnelor de vot se realizează prin sisteme de închidere cu cheie, lacăt şi/sau sigilare cu (sigilii tip colier, şnur/panglică din material plastic/metal cu autoblocare).

    5. Depozitarea şi manevrarea
    5.1. Manevrarea şi depozitarea urnelor de vot se fac astfel încât să prevină deteriorarea acestora. Depozitarea se poate face la sediile primăriilor ori în alte spaţii aflate în folosinţa sau administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi în spaţii aparţinând unor persoane fizice sau juridice cu care au fost încheiate contracte în acest sens.
    5.2. Acolo unde există posibilitatea, se asigură depozitarea la sediul instituţiilor unde s-au organizat secţii de votare, prin încheierea unor procese-verbale de predare în custodie.
    5.3. Urnele de vot trebuie depozitate la aceeaşi locaţie unde sunt depozitate cabinele de vot şi celelalte materiale necesare organizării şi desfăşurării procesului electoral.

    6. Modalităţi de amplasare
    6.1. Urna de vot utilizată în secţiile de votare se dispune la ieşirea din cabina de vot, la o distanţă de 1,5 m de aceasta, în spaţiul dintre cabina de vot şi locul unde se află aşezaţi membrii biroului electoral al secţiei de votare. Modalităţile de amplasare au în vedere configuraţia localului secţiei de votare şi amplasarea mobilierului necesar membrilor biroului electoral al secţiei de votare (masă/birou, scaune, dulap etc.).

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016