Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 436 din 16 iunie 2016  privind aprobarea stemelor comunelor Bărăganul, Salcia Tudor şi Traian, judeţul Brăila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 436 din 16 iunie 2016 privind aprobarea stemelor comunelor Bărăganul, Salcia Tudor şi Traian, judeţul Brăila

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 28 iunie 2016

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC
    (1) Se aprobă stemele comunelor Bărăganul, Salcia Tudor şi Traian, judeţul Brăila, prevăzute în anexele nr. 1.1-1.3.
    (2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemelor sunt prevăzute în anexele nr. 2.1-2.3.
    (3) Anexele nr. 1.1-1.3 şi 2.1-2.3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

                          PRIM-MINISTRU
                      DACIAN JULIEN CIOLOŞ

                         Contrasemnează:
                         ---------------
           Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale
                    şi administraţiei publice,
                           Vasile Dîncu

    Bucureşti, 16 iunie 2016.
    Nr. 436.

    ANEXA 1.1

                     STEMA
        comunei Bărăganul, judeţul Brăila

──────────
    *) Notă CTCE:
    STEMA comunei Bărăganul, judeţul Brăila se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480, din 28 iunie 2016, la pagina 5 (a se vedea imaginea asociată).
──────────


    ANEXA 2.1

                 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
    elementelor însumate ale stemei comunei Bărăganul, judeţul Brăila

    Descrierea stemei
    Stema comunei Bărăganul, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite, încărcat cu un plug de argint aşezat pe o câmpie verde.
    Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

    Semnificaţiile elementelor însumate
    Plugul aşezat pe câmpia verde face referire la principala ocupaţie a locuitorilor, agricultura.
    Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

    ANEXA 1.2

                      STEMA
      comunei Salcia Tudor, judeţul Brăila

──────────
    *) Notă CTCE:
    STEMA comunei Salcia Tudor, judeţul Brăila se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480, din 28 iunie 2016, la pagina 6 (a se vedea imaginea asociată).
──────────


    ANEXA 2.2

                    DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
    elementelor însumate ale stemei comunei Salcia Tudor, judeţul Brăila

    Descrierea stemei
    Stema comunei Salcia Tudor, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat şi despicat în partea superioară.
    În partea superioară, în dreapta, în câmp verde, se află patru spice de grâu de aur, două în registrul inferior, acolate, pe flancuri, de câte o frunză ce se recurbează în jos, care se intersectează la o distanţă de 2/3 din înălţimea paielor, cu spicele orientate spre exterior şi poziţionate în bandă, respectiv în bară, peste care broşează, puţin deasupra punctului lor de intersecţie, alte două spice, dispuse între primele, care, la rându-le, se intersectează la jumătatea paielor, având spicele aşezate în pal.
    În partea superioară, în stânga, în câmp albastru, se află un berbec de argint.
    În vârful scutului, în câmp de argint, se află o salcie verde.
    Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

    Semnificaţiile elementelor însumate
    Spicele de grâu şi berbecul reprezintă ocupaţiile de bază ale locuitorilor, agricultura şi creşterea animalelor.
    Salcia dă denumirea localităţii.
    Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

    ANEXA 1.3

                    STEMA
        comunei Traian, judeţul Brăila

──────────
    *) Notă CTCE:
    STEMA comunei Traian, judeţul Brăila se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480, din 28 iunie 2016, la pagina 6 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

    ANEXA 2.3

                     DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
     elementelor însumate ale stemei comunei Traian, judeţul Brăila

    Descrierea stemei
    Stema comunei Traian, potrivit anexei nr. 1.3, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în şef.
    În partea inferioară, în câmp albastru, se află o caleaşcă de poştă de argint, dotată cu o fereastră mică rectangulară, ajurată negru şi plasată în partea de sus în dreptul roţilor din faţă; pe mijlocul caleştii broşează o goarnă roşie de poştaş, cu deschizătura mare orientată spre dextra.
    În şef, în câmp roşu, se află o puşcă lungă de aur, cu ţeava orientată spre dreapta.
    Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

    Semnificaţiile elementelor însumate
    Puşca face referire la fostul sat Puşca Lungă, înfiinţat înainte de anul 1828, şi care în prezent se numeşte Silistraru.
    Caleaşca de poştă face trimitere la prima staţie de poştă din judeţul Brăila, aferentă fostei localităţi Muftiu, astăzi localitatea Traian.
    Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

                               -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016