Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 43 din 26 septembrie 2014  privind contestarea înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 43 din 26 septembrie 2014 privind contestarea înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 29 septembrie 2014

    Mircea Ştefan Minea - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Andreea Costin - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

    La data de 26 septembrie 2014 a fost înregistrată la Curtea Constituţională contestaţia formulată de doamna Elena Tanov împotriva înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014.
    Contestaţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 912F/2014, la care au fost ataşate propunerea de candidatură a domnului Kelemen Hunor împreună cu Decizia nr. 17D din 24 septembrie 2014 privind înregistrarea candidaturii domnului Kelemen Hunor, transmise de Biroul Electoral Central cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.237 din 24 septembrie 2014.
    În temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, contestaţiile se soluţionează fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.
    În contestaţia formulată, doamna Elena Tanov solicită Curţii Constituţionale să "anuleze candidatura pentru Cotroceni şi eliberarea din funcţiile deţinute", susţinând, în esenţă, că domnul Kelemen Hunor, care este membru al Guvernului, ministru al culturii şi vicepremier, este autorul "aşa-zisului Proiect de autonomie al ţinutului secuiesc", care este un atac la unitatea naţională. Mai arată că Uniunea Democrată Maghiară din România nu este un partid.
    Reprezentantul Ministerului Public, faţă de dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, pune concluzii de respingere a contestaţiei.

                                    CURTEA,

examinând contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine următoarele:
    Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum şi celor ale art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Kelemen Hunor pentru funcţia de Preşedinte al României.
    Examinând contestaţia, Curtea observă faptul că autoarea acesteia a depus contestaţia prin poştă în ziua de 24 septembrie 2014, iar înregistrarea acesteia la Biroul Electoral Central, respectiv la Curtea Constituţională a fost efectuată pe data de 26 septembrie 2014. Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, aceste contestaţii se depun în cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la art. 29 alin. (2) din lege, respectiv de cel mult 48 de ore de la depunerea propunerilor de candidatură. Întrucât propunerea de candidatură a domnului Kelemen Hunor a fost depusă pe data de 22 septembrie 2014, Curtea, având în vedere art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, constată că prezenta contestaţie a fost depusă în termenul prevăzut de lege.
    În continuare, Curtea reţine că atât condiţiile de eligibilitate, cât şi impedimentele constituţionale pentru a fi ales în funcţia de Preşedinte al României sunt prevăzute expres şi limitativ în Constituţie şi în Legea nr. 370/2004, or motivele invocate de autorul contestaţiei nu privesc nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi nici a dispoziţiilor din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, ci reprezintă opinii personale ale contestatorului cu privire la persoana domnului Kelemen Hunor şi la Uniunea Democrată Maghiară din România, care nu pot forma obiectul analizei Curţii.

    Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                   HOTĂRĂŞTE:

    Respinge contestaţia formulată de doamna Elena Tanov privind înregistrarea candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014.
    Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                                  PREŞEDINTE,
                      prof. univ. dr. MIRCEA ŞTEFAN MINEA

                              Magistrat-asistent,
                                 Andreea Costin

                                    -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016