Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 412 din 12 iunie 2019  privind aprobarea modelului steagului comunei Rodna,  judeţul Bistriţa-Năsăud    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 412 din 12 iunie 2019 privind aprobarea modelului steagului comunei Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 550 din 4 iulie 2019
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ARTICOL UNIC
    (1) Se aprobă modelul steagului comunei Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud, prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
    (3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.



                    PRIM-MINISTRU
                    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
                    Vasile-Daniel Suciu

    Bucureşti, 12 iunie 2019.
    Nr. 412.
    ANEXA 1

    *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 2

    DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
    elementelor însumate ale modelului steagului comunei Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud

    Descrierea steagului
    Steagul comunei Rodna este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporţia între lăţimea şi lungimea steagului de 2/3, alcătuit din trei fâşii dispuse orizontal în următoarea succesiune a culorilor: roşu, alb, roşu.
    Banda roşie este mărginită de o bandă verde îngustată.
    În centru, pe fâşia de culoare albă este imprimată stema comunei Rodna.
    În câmp roşu, în partea superioară este inscripţionat statutul localităţii „Comuna“, iar în partea inferioară denumirea „Rodna“, cu litere de culoare albă.
    Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lăţime.

    Semnificaţiile elementelor şi ale culorilor steagului
    Descrierea stemei
    Stema comunei Rodna se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, împărţit în 3 cartiere.
    În partea superioară, în dreapta, pe fond de azur, se află o creangă de brad cu un con, totul de argint.
    În partea superioară, în stânga, pe fond roşu, se află un turn de piatră cu două metereze, cu cornişă şi fereastră boltită, despărţită de o coloană, cu un brâu orizontal de piatră sub care se află un crenel, totul de aur.
    În partea inferioară, pe fond verde, un munte de argint, peste care broşează o lopată şi un târnăcop minereşti, de culoare neagră, încrucişate.
    Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu turn crenelat.

    Semnificaţiile elementelor însumate
    Creanga de brad reprezintă zona de munte şi bogăţia silvică a zonei.
    Turnul de piatră reprezintă ruinele bazilicii dominicane din secolul al XIII-lea, care a fost distrusă în perioada invaziilor tătare.
    Muntele de argint cu lopată şi un târnăcop minereşti simbolizează ocupaţia tradiţională a locuitorilor, exploatarea argintului.
    Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
    Culoarea roşie înseamnă putere, acţiune, îndrăzneală, generozitate, dragoste, voinţă, agresivitate, dorinţa de a servi patria.
    Culoarea verde simbolizează onoare, raţiune, tinereţe, prospeţime, regenerare, libertate şi sănătate.
    Culoarea albă transmite puritate, curăţenie şi neutralitate.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016