Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 4 din 16 aprilie 2020  pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României  privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 4 din 16 aprilie 2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 320 din 16 aprilie 2020
    În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1) din Constituţia României, republicată, observând prevederile art. 13 pct. 16, art. 73 şi 74 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat, cu completările ulterioare, ţinând cont de prevederile art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
    conştienţi de pericolul global pe care îl reprezintă pandemia cauzată de SARS-CoV-2 şi de necesitatea unor eforturi comune coordonate ale instituţiilor şi autorităţilor statului român,
    considerând o excepţie necesitatea recurgerii la instrumente deosebite şi măsuri excepţionale pentru a preveni şi combate epidemia COVID-19,
    reafirmând principiile constituţionale potrivit cărora drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme garantate, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român si idealurilor Revoluţiei din Decembrie 1989,
    asumându-ne o concepţie comună despre aceste drepturi şi libertăţi este de cea mai mare importanţă pentru realizarea deplină a acestui angajament,
    preocupaţi de modul în care Guvernul acţionează în plan medical, sanitar pentru prevenirea răspândirii epidemiei,
    îngrijoraţi de lipsa unor măsuri riguroase şi rapide de atenuare a efectelor economice ale crizei,
    ţinând cont de necesitatea reluării cât mai grabnice a activităţilor economice şi a funcţionării instituţiilor autorităţilor centrale şi locale,
    reafirmând scopul stării de urgenţă de sporire a eficienţei actului administrativ, şi nu de ştirbire a calităţii democraţiei prin lipsă de transparenţă decizională şi limitarea excesivă a exerciţiului unor drepturi fundamentale,
    reafirmând rolul Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, precum şi faptul că acţiunea sa pe durata acţiunii de urgenţă trebuie să constituie o garanţie împotriva oricăror excese sau abuzuri comise de autorităţile împuternicite să adopte măsuri excepţionale în această perioadă,
    reamintind că Guvernul răspunde politic pentru întreaga sa activitate în faţa forului legislativ,
    Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Se încuviinţează măsura prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de Preşedintele României prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

    ART. 2
    (1) Pe durata stării de urgenţă, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi se dispune numai prin acte normative cu putere de lege.
    (2) Restrângerea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie determinată exclusiv de prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19, temeinic motivată şi cu respectarea strictă a exigenţelor art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    (3) Durata restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi nu poate depăşi durata stării de urgenţă.

    ART. 3
    Modificarea, completarea sau abrogarea, după caz, a unor dispoziţii prevăzute în acte normative cu putere de lege, motivate de prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19, se dispune numai prin acte normative cu putere de lege.

    ART. 4
    Pe durata stării de urgenţă, Guvernul va acţiona pentru deplina respectare şi aplicare a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, cu modificările ulterioare.

    ART. 5
    (1) Pe perioada stării de urgenţă, periodic, la fiecare 7 zile, sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19 şi motivele care le-au determinat.
    (2) În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Guvernul va prezenta Parlamentului un raport complet privind măsurile adoptate pe perioada stării de urgenţă pentru prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19, măsurile care au restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale şi măsurile cu caracter economic şi social, temeiurile care au determinat luarea măsurilor şi efectele produse, precum şi conformitatea acestora cu exigenţele dispoziţiilor art. 53 şi 93 din Constituţia României, republicată, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice pe perioada stării de urgenţă şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate, concluzii şi propuneri, în condiţiile prevăzute de art. 140 alin. (3) din Constituţia României, republicată.

    Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 16 aprilie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) şi art. 93 alin. (1) din Constituţia României, republicată.


                    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    ROBERT-MARIUS CAZANCIUC

    Bucureşti, 16 aprilie 2020.
    Nr. 4.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016