Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 35 din 16 ianuarie 2020  privind aprobarea modelului steagului oraşului Vişeu de Sus, judeţul Maramureş    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 35 din 16 ianuarie 2020 privind aprobarea modelului steagului oraşului Vişeu de Sus, judeţul Maramureş

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 50 din 27 ianuarie 2020
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ARTICOL UNIC
    (1) Se aprobă modelul steagului oraşului Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale modelului steagului oraşului Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
    (3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei,
                    Ion Ştefan

    Bucureşti, 16 ianuarie 2020.
    Nr. 35.
    ANEXA 1

    *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
    MODELUL STEAGULUI
    oraşului Vişeu de Sus, judeţul Maramureş
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 2

    DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
    elementelor însumate ale modelului steagului oraşului Vişeu de Sus, judeţul Maramureş

    Descrierea steagului
    Steagul oraşului Vişeu de Sus este format dintr-o pânză dreptunghiulară, cu proporţia între lăţimea şi lungimea steagului de 2/3, cu trei fâşii dispuse orizontal în următoarea succesiune a culorilor: verde, galben, verde.
    În partea de sus, pe fâşia de culoare verde, este inscripţionat statutul localităţii „Oraşul“, cu litere galbene, iar jos pe fâşia verde, denumirea „Vişeu de Sus“ cu litere galbene.
    În centru, pe fâşia de culoare galbenă, este imprimată stema oraşului.
    Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lăţime.

    Semnificaţiile elementelor şi ale culorilor steagului
    Descrierea stemei
    Stema oraşului Vişeu de Sus se compune dintr-un scut triunghiular argintiu cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat albastru.
    În partea superioară se află o locomotivă cu abur neagră orientată spre stânga, compusă dintr-un tampon de cuplare, tender, cabină şi cadrul locomotivei de formă dreptunghiulară, unite; cadrul locomotivei încadrează cazanul cilindric care are deasupra domul de nisip cilindric cu pârghie mobilă, domul de abur şi ţeava de evacuare a aburului din care iese fum; locomotiva are patru roţi unite prin mecanismele de distribuţie.
    În vârful scutului se află un brad verde cu patru rânduri de cetini, însoţit de o parte şi de alta de câte o floare-de-colţ de aur cu şase petale mari şi trei petale mici cu stamine în mijloc.
    Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate.

    Semnificaţiile elementelor însumate
    Brâul undat reprezintă râul Vişeu.
    Locomotiva simbolizează mocăniţa cu abur care circulă pe ultima cale ferată forestieră din România.
    Bradul verde şi floarea-de-colţ reprezintă bogăţia silvică, cinegetică şi flora locală.
    Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş.
    Culoarea verde simbolizează onoare, raţiune, tinereţe, prospeţime, regenerare, libertate şi sănătate.
    Culoarea galbenă (sau aurul) reprezintă pământul şi bogăţia, holdele aurii din timpul verii.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016