Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 31 din 12 iunie 2020  referitoare la propunerea de Regulament al Consiliului privind instituirea unui instrument  european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de şomaj în situaţie de urgenţă (SURE)  ca urmare a apariţiei epidemiei de COVID-19 - COM (2020) 139 final    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 31 din 12 iunie 2020 referitoare la propunerea de Regulament al Consiliului privind instituirea unui instrument european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de şomaj în situaţie de urgenţă (SURE) ca urmare a apariţiei epidemiei de COVID-19 - COM (2020) 139 final

EMITENT: Senatul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 532 din 22 iunie 2020
    În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
    în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/134 din 6.05.2020,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Senatul României consideră că propunerea de regulament respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

    ART. 2
    Senatul României constată că:
    1. instrumentul SURE va lua forma unei scheme de creditare bazate pe un sistem de garanţii din partea statelor membre. Acest sistem va permite Uniunii Europene:
    a) să majoreze volumul împrumuturilor care pot fi acordate prin instrumentul SURE statelor membre care solicită asistenţă financiară în cadrul instrumentului;
    b) să se asigure că datoria contingentă pentru Uniune rezultată din acest instrument este compatibilă cu constrângerile bugetare ale Uniunii Europene;
    c) ca pentru asigurarea acestei sume Comisia Europeană va face împrumuturi de pe piaţă, bazate şi pe solicitarea de garanţii de la statele membre, în valoare de 25 miliarde euro, iar asistenţa financiară va deveni disponibilă doar după angajarea garanţiilor de către toate statele membre;

    2. garanţiile vor fi plătite de către fiecare stat membru în funcţie de ponderea în venitul naţional brut al Uniunii Europene. Garanţiile furnizate de către statele membre nu vor avea impact pe deficit decât în cazul în care sunt mobilizate;
    3. pentru România ar însemna suma de 393 milioane euro, conform calculelor puse la dispoziţie de Comisia Europeană;
    4. mobilizarea asistenţei financiare în cadrul instrumentului SURE este posibilă la propunerea Comisiei Europene către Consiliu, în urma unei solicitări primite de la statul membru în cauză. Comisia Europeană se va consulta cu statul membru în cauză pentru a evalua amploarea creşterii (realizate sau preconizate) bruşte şi acute a cheltuielilor publice în domeniul protecţiei locurilor de muncă;
    5. decizia privind acordarea împrumutului:
    a) se adoptă la nivel de Consiliu şi va conţine detalii privind: valoarea împrumutului, scadenţă, formula de preţ, numărul de tranşe, perioada de disponibilitate a sprijinului şi modalităţile tehnice de implementare;
    b) va include şi o evaluare a respectării de către statul solicitant a condiţiilor de utilizare a instrumentului şi o descriere a schemei naţionale privind programul redus de muncă sau a măsurilor similare care pot fi finanţate. Comisia şi statul membru beneficiar vor semna un acord de implementare;

    6. suma împrumuturilor acordate celor 3 state membre care au solicitat cele mai mari împrumuturi nu trebuie să depăşească 60 miliarde euro. Sumele datorate de Uniunea Europeană într-un an nu vor depăşi 10% din bugetul total al instrumentului (acest lucru se va asigura prin maturităţi diferite ale sumelor împrumutate de pe piaţă).


    ART. 3
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 iunie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    ROBERT-MARIUS CAZANCIUC

    Bucureşti, 12 iunie 2020.
    Nr. 31.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016