Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 214 din 30 martie 2016  pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 214 din 30 martie 2016 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 1 aprilie 2016

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ART. I
    Hotărârea Guvernului nr. 1.179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 30 decembrie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 8 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a), avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona «întreprindere nou-înfiinţată»;".

    2. La articolul 8 alineatul (3), litera d) se abrogă.

    3. La articolul 8 alineatul (4), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b), avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona «întreprindere nou-înfiinţată»;".

    4. La articolul 8 alineatul (4), litera d) se abrogă.

    5. La articolul 8, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
    "(5) Pentru a beneficia de ajutorul de stat prevăzut la art. 1 alin. (1), solicitanţii trebuie să încheie cu beneficiarii cărora le prestează serviciile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) şi b) contracte care să cuprindă specia, rasa şi numărul de animale, serviciile prestate şi tariful acestora, ce se păstrează de către solicitant şi sunt puse la dispoziţia persoanelor din cadrul ANZ care efectuează inspecţia de stat în zootehnie, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.188/2014 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie «Prof. dr. G. K. Constantinescu», cu modificările ulterioare."

    6. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4a, se poate depune lunar/trimestrial, conform opţiunii menţionate în cererea iniţială, la centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, în termen de 20 de zile lucrătoare următoare încheierii lunii/trimestrului pentru care se solicită ajutorul de stat, însoţită de următoarele documente aferente perioadei pentru care s-au efectuat serviciile:
    a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;
    b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art. 7 alin. (2) în luna pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;
    c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată;
    d) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată."

    7. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 11. - Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către prestatorii serviciilor prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b), al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4b, se poate depune lunar/trimestrial, conform opţiunii menţionate în cererea iniţială, la centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, în termen de 20 de zile lucrătoare următoare încheierii lunii/trimestrului pentru care se solicită ajutorul de stat, însoţită de următoarele documente aferente perioadei pentru care s-au efectuat serviciile:
    a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;
    b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art. 7 alin. (3) în luna pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;
    c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată;
    d) documentele justificative de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat a sumelor corespunzătoare, în funcţie de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat;
    e) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată."

    8. La articolul 19, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Suma alocată pentru plata ajutoarelor de stat în anul 2016 este de maximum 32.000.000 lei, din care 18.500.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, respectiv 13.500.000 lei pentru speciile ovine şi caprine, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2016."

    ART. II
    În cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 1.179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările ulterioare, sintagma "Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie «Prof. dr. G. K. Constantinescu»" se înlocuieşte cu sintagma "Agenţia Naţională pentru Zootehnie «Prof. dr. G. K. Constantinescu»", iar abrevierea "ANARZ" cu "ANZ".

                                 PRIM-MINISTRU
                              DACIAN JULIEN CIOLOŞ

                                Contrasemnează:
                                 --------------
                 Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                                 Achim Irimescu

                         Ministrul finanţelor publice,
                                Anca Dana Dragu

                         Ministrul afacerilor externe,
                                Lazăr Comănescu

    Bucureşti, 30 martie 2016.
    Nr. 214.


                                     ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016