Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 174 din 29 martie 2018  privind aprobarea Notei de fundamentare a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi proiectului de investiţii Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 174 din 29 martie 2018 privind aprobarea Notei de fundamentare a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi proiectului de investiţii "Optimizarea interacţiunii cu mediul de afaceri şi implementarea unor mecanisme avansate de analiză şi schimb de date prin implementarea unui sistem informatic de e-guvernare şi analiză de tip Big Data în cadrul Consiliului Concurenţei"

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 320 din 11 aprilie 2018
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Se aprobă Nota de fundamentare a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi proiectului de investiţii „Optimizarea interacţiunii cu mediul de afaceri şi implementarea unor mecanisme avansate de analiză şi schimb de date prin implementarea unui sistem informatic de eguvernare şi analiză de tip Big Data în cadrul Consiliului Concurenţei“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

    ART. 2
    Finanţarea proiectului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operaţional Competitivitate 2014-2020, în conformitate cu Contractul de finanţare nr. 2/2.3.1 din 29.01.2018, şi de la bugetul de stat prin bugetul Consiliului Concurenţei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.

    ART. 3
    Consiliul Concurenţei răspunde de modul de implementare a proiectului prevăzut la art. 1, potrivit prevederilor prezentei hotărâri.



                    PRIM-MINISTRU
                    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
                    Contrasemnează:
                    Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale,
                    Petru Bogdan Cojocaru
                    p. Preşedintele Consiliului Concurenţei,
                    Dragoş Vasile
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Eugen Orlando Teodorovici
                    Ministrul fondurilor europene,
                    Rovana Plumb

    Bucureşti, 29 martie 2018.
    Nr. 174.
    ANEXA 1

    NOTA DE FUNDAMENTARE
    a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi proiectului de investiţii
    „Optimizarea interacţiunii cu mediul de afaceri şi implementarea unor mecanisme avansate de analiză
    şi schimb de date prin implementarea unui sistem informatic de e-guvernare şi
    analiză de tip Big Data în cadrul Consiliului Concurenţei“, cod SMIS 109641
    1. Context general
    Consiliul Concurenţei este o autoritate administrativă autonomă, parte a administraţiei publice centrale de specialitate, ce îşi desfăşoară activitatea în baza atribuţiilor conferite de Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În calitatea sa de autoritate naţională în domeniul concurenţei, instituţia pune în aplicare şi asigură respectarea prevederilor legale naţionale şi europene în domeniul concurenţei.
    În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei are rolul de autoritate naţională de contact în domeniul ajutorului de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, şi instituţiile publice, furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat, pe de altă parte. La nivel naţional, Consiliul Concurenţei oferă asistenţă de specialitate furnizorilor, iniţiatorilor şi beneficiarilor de ajutoare de stat, în vederea asigurării conformităţii măsurilor de sprijin pe care aceştia intenţionează să le implementeze cu reglementările legale naţionale şi europene în domeniul ajutorului de stat.
    Astfel, rolul autorităţii române de concurenţă este acela de a garanta funcţionarea normală şi corectă a pieţelor, prin aplicarea unitară şi eficientă a regulilor de concurenţă şi ajutor de stat, pentru ca, în final, să se asigure o promovare cât mai bună a intereselor consumatorilor.
    Activitatea instituţiei se desfăşoară pe două componente principale: una preventivă, de monitorizare a pieţelor şi supraveghere a actorilor de pe aceste pieţe, şi una corectivă, menită să restabilească şi să asigure dezvoltarea unui mediu concurenţial normal.
    Consiliul Concurenţei cooperează cu autorităţi de concurenţă din alte state, în special prin Reţeaua Europeană pentru Concurenţă. Astfel, alături de Comisia Europeană, autorităţile naţionale de concurenţă joacă un rol-cheie în aplicarea normelor antitrust ale Uniunii Europene, însă, la nivelul UE, se apreciază că acestea ar putea face şi mai mult. Deşi legislaţia UE, Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat, a abilitat autorităţile naţionale de concurenţă să aplice normele europene în materie de concurenţă, nu a abordat nici mijloacele, nici instrumente prin care acestea pot asigura aplicarea normelor. În acest context trebuie amintit faptul că, în prezent, la nivelul Comisiei Europene se află în lucru un proiect de directivă care să confere autorităţilor naţionale de concurenţă puteri sporite pentru a fi mai eficace în aplicarea normelor de concurenţă, europene şi naţionale, în vederea asigurării unei funcţionări normale a pieţei interne.

    2. Date generale privind investiţia propusă
    Titlul Proiectului: „Optimizarea interacţiunii cu mediul de afaceri şi implementarea unor mecanisme avansate de analiză şi schimb de date prin implementarea unui sistem informatic de e-guvernare şi analiză de tip Big Data în cadrul Consiliului Concurenţei“ - cod SMIS 109641
    Beneficiar: Consiliul Concurenţei
    Partener: Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
    Obiectiv: integrarea şi valorificarea operaţională şi analitică a volumelor mari de date în vederea susţinerii activităţilor de investigaţii, dezvoltarea funcţiei de prevenţie, detectare şi luare de măsuri specifice activităţii Consiliului Concurenţei prin implementarea unui sistem informatic bazat pe o platformă de tip Big Data
    Durata de realizare a întregului proiect de investiţii este de 30 de luni.
    Etapele principale de realizare ale proiectului constau în:
    1. implementare infrastructură platforma Big Data - mediul de dezvoltare-testare;
    2. implementare soluţie Big Data;
    3. instruirea personalului ce va utiliza şi administra soluţia informatică.

    Implementarea proiectului presupune achiziţia de componente de tip hardware, soluţii software care vor asigura funcţionarea sistemului şi instruirea administratorilor de sistem, a responsabililor cu securitatea acestuia şi a utilizatorilor finali ai platformei din cadrul Consiliului Concurenţei.

    3. Fundamentarea dezvoltării proiectului
    Prezentul proiect este în concordanţă cu politica europeană în domeniul concurenţei care vizează creşterea capacităţii autorităţilor naţionale de concurenţă de a fi mai eficace în aplicarea normelor europene în această materie.
    La nivel instituţional, în cadrul Consiliului Concurenţei se consideră că procesul de informatizare trebuie să aibă la bază un concept unitar, o strategie coerentă care să furnizeze un mecanism de evaluare a alinierii potenţialelor proiecte IT la strategia organizaţiei, asigurând astfel definirea priorităţilor şi îndeplinirea parametrilor de performanţă funcţională. Proiectul propus se înscrie pe linia direcţiilor şi obiectivelor strategice ale autorităţii de concurenţă, acoperind cerinţele de modernizare, eficientizare şi dezvoltare a unei organizaţii moderne prin utilizarea tehnologiilor IT.
    Necesitatea implementării acestui proiect a apărut ca urmare a identificării unor nevoi reale la nivelul Consiliului Concurenţei de a-şi îmbunătăţi calitatea şi eficacitatea investigaţiilor, a evaluării prejudiciului atunci când se analizează încălcările legislaţiei de concurenţă, cunoştinţele tehnice sau de a efectua cercetări în timp real asupra „progreselor“ înregistrate în domenii esenţiale ale concurenţei.
    Prin dezvoltarea proiectului Big Data, Consiliul Concurenţei îşi va îmbunătăţi şi eficientiza activitatea, fiind în măsură să analizeze într-un timp mai scurt volume mult mai mari de date, devenind astfel mai prezent în piaţă şi în măsură să furnizeze servicii mai bune. În acest sens, proiectul contribuie la atingerea obiectivelor stabilite prin strategia IT pe termen mediu a instituţiei.
    Dezvoltarea şi implementarea unui sistem de tip Big Data vor avea ca principale beneficii consolidarea procesului de analiză şi decizie la nivelul instituţiei, precum şi realizarea de economii semnificative de timp şi costuri datorită eliminării analizei şi raportării manuale şi/sau duble în ceea ce priveşte datele colectate.

    4. Corelarea proiectului cu alte documente programatice
    Proiectul este în acord cu Strategia naţională privind Agenda Digitală pentru România 2020 (SNADR), subsumată Agendei Digitale Europene, secţiunea 2.6 - Big Data, care se referă la o colecţie de seturi de date atât de mari şi complexe încât devin dificil de procesat folosind doar instrumentele de gestiune a bazei de date aflate la dispoziţie sau aplicaţiile tradiţionale de procesare a datelor.
    Dezvoltarea proiectului va permite analize de tip Big Data care vor spori eficienţa şi eficacitatea ariei de responsabilitate a Consiliului Concurenţei, prin îmbunătăţirea proceselor şi operaţiunilor existente şi prin implementarea unora complet noi. Proiectul vizează cu precădere mediul de afaceri, cu impact asupra procesului de iniţiere - dezvoltare-finanţare şi închidere a unei afaceri, aşa cum sunt acestea definite în anexa-cadru pentru evenimente („Life Events“) a SNADR.
    În acelaşi timp, proiectul este în acord cu Strategia naţională pentru securitate cibernetică a României şi cu Planul de acţiune la nivel naţional, constituindu-se într-un suport important pentru buna guvernare, pentru maximizarea beneficiilor cetăţenilor, mediului de afaceri şi ale societăţii româneşti, în ansamblul ei.
    Proiectul se înscrie în domeniul de interes, „e-guvernare, interoperabilitate, securitate informatică, cloud computing, social media“ din Programul operaţional competitivitate 2014-2020, contribuind la atingerea obiectivului strategic 2.3. „Creşterea utilizării sistemelor de e-guvernare“ - acţiunea 2.3.1 „Consolidarea şi asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice dedicate serviciilor de e-guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viaţa cetăţenilor şi întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental şi a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data“.

    5. Valoarea şi finanţarea proiectului de investiţii
    Valoarea totală a proiectului de investiţii este de 50.682 mii lei, din care 49.630 mii lei alocaţi Consiliului Concurenţei şi 1.052 mii lei alocaţi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Valoarea eligibilă a proiectului este de 36.793 mii lei, iar valoarea neeligibilă a proiectului este de 13.889 mii lei.
    Din valoarea totală a proiectului de investiţii:
    Cheltuieli de investiţii 46.177 mii lei,
    Din care:
    Dotări independente 5.757 mii lei
    Alte cheltuieli asimilate investiţiilor 40.420 mii lei

    Finanţarea proiectului se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operaţional competitivitate, în conformitate cu Contractul de finanţare nr. 2/2.3.1 din 29.01.2018, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Concurenţei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.
    Proiectul a primit în data de 12.04.2017 avizul pozitiv al Comitetului tehnico-economic pentru Societatea Informaţională pe studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 941/2013 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului tehnico-economic pentru Societatea Informaţională.
    Pentru finanţarea proiectului, Consiliul Concurenţei a încheiat în data de 29.01.2018 un contract de finanţare cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în calitate de organism intermediar, şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional Competitivitate 2014-2020, axa prioritară 2: Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă - Operaţiunea: „Consolidarea şi asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice dedicate serviciilor de e-guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viaţa cetăţenilor şi întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental şi a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data“.
    Caracteristicile principale ale proiectului de investiţii „Optimizarea interacţiunii cu mediul de afaceri şi implementarea unor mecanisme avansate de analiză şi schimb de date prin implementarea unui sistem informatic de e-guvernare şi analiză de tip Big Data în cadrul Consiliului Concurenţei“ - cod SMIS 109641:
    Titular: Consiliul Concurenţei
    Partener: Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
    Beneficiarul investiţiei: Consiliul Concurenţei
    Amplasament: piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, Bucureşti Splaiul Independenţei nr. 323 A, sector 6, Bucureşti

    Caracteristici principale:

┌─────────────────────────────┬────────┐
│Valoarea cheltuielilor de │ │
│investiţii, inclusiv TVA │46.177 │
│(curs valutar 1 euro = 4,5 │mii lei │
│lei la data de 12.04.2017) │ │
├─────────────────────────────┼────────┤
│Eşalonarea cheltuielilor de │ │
│investiţii, inclusiv TVA │ │
├─────────────────────────────┼────────┤
│- Anul I │9.200 │
│ │mii lei │
├─────────────────────────────┼────────┤
│- Anul II │13.900 │
│ │mii lei │
├─────────────────────────────┼────────┤
│- Anul III │23.077 │
│ │mii lei │
└─────────────────────────────┴────────┘






    Indicatori prestabiliţi
    Indicatori prestabiliţi de rezultat

┌────┬────────────┬─────────┬─────────┬─────────────┐
│Nr. │Denumire │Anul de │Valoare │Valoare-ţintă│
│crt.│indicator │referinţă│de │(la finalul │
│ │ │ │referinţă│proiectului) │
├────┼────────────┼─────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Număr de │ │ │ │
│ │instituţii │ │ │ │
│1 │care │2018* │0 │3 │
│ │utilizează/ │ │ │ │
│ │accesează │ │ │ │
│ │informaţiile│ │ │ │
└────┴────────────┴─────────┴─────────┴─────────────┘



    Indicatori prestabiliţi de realizare

┌────┬──────────┬─────────┬─────────┬─────────────┐
│Nr. │Denumire │Anul de │Valoare │Valoare-ţintă│
│crt.│indicator │referinţă│de │(la finalul │
│ │ │ │referinţă│proiectului) │
├────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Aplicaţii │ │ │ │
│ │dezvoltate│ │ │ │
│1 │folosind │2018* │0 │1 │
│ │tehnici de│ │ │ │
│ │Big Data │ │ │ │
└────┴──────────┴─────────┴─────────┴─────────────┘




    Indicatori suplimentari proiect
    Indicatori suplimentari de rezultat

┌────┬───────────────┬─────────┬─────────┬─────────────┐
│Nr. │Denumire │Anul de │Valoare │Valoare-ţintă│
│crt.│indicator │referinţă│de │(la finalul │
│ │ │ │referinţă│proiectului) │
├────┼───────────────┼─────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Număr de │ │ │ │
│ │rapoarte care │ │ │ │
│ │să sprijine │ │ │ │
│1 │activitatea de │2018* │0 │10 │
│ │decizie │ │ │ │
│ │strategică a │ │ │ │
│ │Consiliului │ │ │ │
│ │Concurenţei │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Număr de surse │ │ │ │
│ │de date │ │ │ │
│ │integrate în │ │ │ │
│2 │platforma Big │2018* │0 │9 │
│ │Data dezvoltată│ │ │ │
│ │prin │ │ │ │
│ │implementarea │ │ │ │
│ │proiectului │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Număr de │ │ │ │
│ │aplicaţii din │ │ │ │
│ │cadrul │ │ │ │
│ │platformei Big │ │ │ │
│ │Data │ │ │ │
│3 │implementată în│2018* │0 │3 │
│ │cadrul │ │ │ │
│ │proiectului la │ │ │ │
│ │care se asigură│ │ │ │
│ │accesul în │ │ │ │
│ │condiţii de │ │ │ │
│ │mobilitate │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Număr de │ │ │ │
│ │fluxuri de │ │ │ │
│ │lucru care │ │ │ │
│ │generează date │ │ │ │
│ │pentru │ │ │ │
│4 │platforma Big │2018* │0 │10 │
│ │Data │ │ │ │
│ │implementată la│ │ │ │
│ │nivelul │ │ │ │
│ │Consiliului │ │ │ │
│ │Concurenţei │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Număr de │ │ │ │
│ │domenii majore │ │ │ │
│ │de investigaţie│ │ │ │
│ │- monitorizare │ │ │ │
│ │licitaţii │ │ │ │
│ │trucate, cartel│ │ │ │
│ │screening, │ │ │ │
│ │legături │ │ │ │
│ │structurale şi │ │ │ │
│ │comerciale │ │ │ │
│5 │între │2018* │0 │5 │
│ │întreprinderi, │ │ │ │
│ │anchete │ │ │ │
│ │sectoriale şi │ │ │ │
│ │concentrări │ │ │ │
│ │economice - │ │ │ │
│ │beneficiare de │ │ │ │
│ │instrumente │ │ │ │
│ │particularizate│ │ │ │
│ │de analiză a │ │ │ │
│ │datelor │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Număr de │ │ │ │
│ │sisteme │ │ │ │
│ │informatice │ │ │ │
│6 │existente │2018* │0 │3 │
│ │valorificate în│ │ │ │
│ │noua │ │ │ │
│ │arhitectură Big│ │ │ │
│ │Data │ │ │ │
└────┴───────────────┴─────────┴─────────┴─────────────┘



    Indicatori suplimentari de realizare

┌────┬───────────────┬─────────┬─────────┬─────────────┐
│Nr. │Denumire │Anul de │Valoare │ │
│crt.│indicator │referinţă│de │Valoare-ţintă│
│ │ │ │referinţă│ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Număr de │ │ │ │
│ │persoane din │ │ │ │
│ │cadrul │ │ │ │
│ │Consiliului │ │ │ │
│ │Concurenţei şi │ │ │ │
│ │al Serviciului │ │ │ │
│1 │de │2018* │0 │10 │
│ │Telecomunicaţii│ │ │ │
│ │Speciale │ │ │ │
│ │instruite │ │ │ │
│ │pentru a │ │ │ │
│ │asigura │ │ │ │
│ │administrarea │ │ │ │
│ │aplicaţiei │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Număr de │ │ │ │
│ │persoane │ │ │ │
│ │angajate ale │ │ │ │
│ │Consiliului │ │ │ │
│2 │Concurenţei │2018* │0 │150 │
│ │instruite în │ │ │ │
│ │utilizarea │ │ │ │
│ │platformei Big │ │ │ │
│ │Data │ │ │ │
└────┴───────────────┴─────────┴─────────┴─────────────┘




──────────
    * Anul semnării contractului de finanţare (29.1.2018).
──────────
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016