Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 16 din 7 martie 2017 referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi a Regulamentului (CE) nr. 987/2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 - COM (2016) 815 final
EMITENT: SENATUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 10 martie 2017
În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/135 din 2 martie 2017,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
a) Se constată că prezenta propunere de regulament respectă principiul subsidiarităţii întrucât obiectivul propunerii nu poate fi realizat în mod satisfăcător decât la nivel european.
b) Se apreciază:
(i) mobilitatea forţei de muncă în cadrul UE ca element indispensabil al Pieţei unice şi ca factor de dezvoltare a economiei statelor membre, fiind o expresie a libertăţii fundamentale de liberă circulaţie. Prin urmare, aceasta trebuie să se caracterizeze, în continuare, prin posibilitatea lucrătorilor europeni de a avea acces nediscriminat la beneficiile care rezultă din activitatea lor;
(ii) importanţa revizuirii reglementărilor în materie de coordonare a securităţii sociale pentru România având în vedere, în special, numărul important de cetăţeni români care activează în alte state membre. Pe acest fond, este necesar ca procesul de negociere să se menţină în linia obiectivelor iniţiale ale proiectului de Regulament de revizuire, respectiv clarificarea şi mai buna reglementare a aspectelor cuprinse în cele două reglementări actuale.
c) În privinţa principiului proporţionalităţii se consideră că anumite propuneri depăşesc ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivului propunerii de regulament:
(i) referitor la propunerea de modificare a articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, reglementarea instituţiei detaşării, prin introducerea unei referinţe la Directiva 96/71/CE privind detaşarea în cadrul prestării de servicii, ar conduce la numeroase confuzii în interpretare şi aplicare şi la complicaţii administrative pentru instituţiile competente în materia determinării legislaţiei aplicabile, care nu au competenţe în aplicarea acestei directive, devreme ce aceste două instrumente juridice reglementează domenii materiale de aplicare diferite (securitate socială versus relaţii şi condiţii de muncă), fiind, de regulă, aplicate de autorităţi diferite din statele membre;
(ii) referitor la propunerea de modificare a art. 13 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 şi a articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 acestea generează o serie de probleme de aplicare întrucât:
- instituţiile competente nu deţin mijloacele necesare verificării persoanelor care solicită determinarea legislaţiei aplicabile în caz de pluriactivitate, din punctul de vedere al beneficiului pentru prestaţiile în bani în caz de şomaj, achitate de alte state membre;
- în ceea ce priveşte termenele de răspuns, modificarea propusă ar crea probleme serioase instituţiilor competente din statele membre care nu şi-au constituit arhive electronice conţinând respectivele informaţii/documente. De asemenea, considerăm că propunerea de modificare a art. 5 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 nu este oportună întrucât creează posibilitatea ca o simplă eroare a unui funcţionar să aibă consecinţe legale neprevăzute şi disproporţionate. În plus, în acest moment documentul portabil A1 nu conţine câmpuri obligatorii.
Referitor la propunerea de includere a două articole suplimentare - articolul 76a din Regulamentul nr. 883/2004 şi 20a din Regulamentul nr. 987/2009, având acelaşi conţinut, prin care să se reglementeze în detaliu, în vederea uniformizării, procedura de emitere a documentelor portabile A1 în aplicarea dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, considerăm că acestea nu sunt necesare pentru realizarea unei coordonări eficace a securităţii sociale.
În urma dezbaterii, membrii Comisiei pentru afaceri europene au hotărât, cu majoritate de voturi, formularea unei opinii la COM(2016) 815 final în concordanţă cu observaţiile incluse în prezentul raport.
ART. 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 7 martie 2017, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
NICULAE BĂDĂLĂU
Bucureşti, 7 martie 2017.
Nr. 16.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: