Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 16 din 25 septembrie 2014  privind contestarea înregistrării candidaturii doamnei Elena-Gabriela Udrea la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 16 din 25 septembrie 2014 privind contestarea înregistrării candidaturii doamnei Elena-Gabriela Udrea la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 25 septembrie 2014

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

    La data de 25 septembrie 2014 a fost înregistrată la Curtea Constituţională contestaţia formulată de domnul Marin Duţă împotriva înregistrării candidaturii doamnei Elena-Gabriela Udrea la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014.
    Contestaţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 872F/2014, la care au fost ataşate propunerea de candidatură a doamnei Elena-Gabriela Udrea împreună cu Decizia nr. 18/D din 24 septembrie 2014 privind înregistrarea candidaturii doamnei Elena-Gabriela Udrea, transmise de Biroul Electoral Central cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.238 din 24 septembrie 2014.
    În temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, contestaţiile se soluţionează fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.
    În contestaţia formulată, domnul Marin Duţă contestă candidatura doamnei Elena-Gabriela Udrea, fără a indica vreun text sau principiu din Constituţie, arătând, în esenţă, că Partidul Mişcarea Populară a fost înfiinţat ilegal.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestaţiei formulate de domnul Marin Duţă împotriva înregistrării candidaturii doamnei Elena-Gabriela Udrea la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014, întrucât aceasta nu vizează aspecte de legalitate a înregistrării candidaturii, ci nemulţumiri şi aprecieri personale ale autorului acesteia.

                               CURTEA,
examinând contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine următoarele:
    Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum şi celor ale art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia privind înregistrarea candidaturii doamnei Elena-Gabriela Udrea pentru funcţia de Preşedinte al României.
    Examinând contestaţia, Curtea reţine că atât condiţiile de eligibilitate, cât şi impedimentele constituţionale pentru a fi ales în funcţia de Preşedinte al României sunt prevăzute expres şi limitativ în Constituţie şi în Legea nr. 370/2004.
    Curtea constată că motivele invocate de autorul contestaţiei nu privesc nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi nici a dispoziţiilor din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, ele exprimând nemulţumirile personale ale autorului contestaţiei în privinţa persoanei candidatului la funcţia de Preşedinte al României. De altfel, contestatorul nu indică niciun text constituţional sau legal încălcat prin săvârşirea presupuselor fapte invocate.
    Având în vedere dispoziţiile legale citate şi situaţia mai sus arătată rezultată din actele dosarului, Curtea Constituţională constată netemeinicia contestaţiei formulate de domnul Marin Duţă, astfel că aceasta urmează să fie respinsă.

    Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               HOTĂRĂŞTE:

    Respinge contestaţia formulată de domnul Marin Duţă privind înregistrarea candidaturii doamnei Elena-Gabriela Udrea la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014.
    Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                   PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                            AUGUSTIN ZEGREAN

                         Magistrat-asistent-şef,
                              Doina Suliman
                                _________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016