Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 154 din 17 martie 1995 (*republicată*)  referitoare la acordarea de alocaţii de la bugetul de stat producătorilor agricoli, în vederea procurării de efective matcă, reproducători şi pentru menţinerea în exploatare de efective matcă de vaci şi bivoliţe, precum şi cu privire la aprobarea normelor de acordare, utilizare şi control al utilizării alocaţiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 154 din 17 martie 1995 (*republicată*) referitoare la acordarea de alocaţii de la bugetul de stat producătorilor agricoli, în vederea procurării de efective matcă, reproducători şi pentru menţinerea în exploatare de efective matcă de vaci şi bivoliţe, precum şi cu privire la aprobarea normelor de acordare, utilizare şi control al utilizării alocaţiilor

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 20 octombrie 1995


    Republicată în temeiul art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 528 din 14 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 26 iulie 1995.
    Hotărârea Guvernului nr. 154 din 17 martie 1995 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 20 martie 1995.

    Guvernul României hotărăşte:

    ART. 1
    În baza prevederilor art. 5 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 83/1993 privind sprijinul acordat de stat producătorilor agricoli, se acordă producătorilor agricoli, pentru anul 1995, alocaţii destinate procurării de efective matca şi reproducători pentru următoarele specii şi categorii de animale:
    a) vaci cu maximum două lactaţii încheiate;
    b) juninci gestante;
    c) tăuraşi de reproducţie, în vârstă de peste 18 luni;
    d) berbecuţi folosiţi la însămînţări artificiale, în vârstă de maximum 8 luni;
    e) vieruşi de prasilă testaţi, folosiţi la însămînţări artificiale, în vârstă de 12-18 luni.
    Nivelul alocaţiilor acordate producătorilor agricoli pentru procurarea de efective matca şi reproducători este prevăzut în anexa nr. 1.
    ART. 2
    În baza prevederilor art. 5 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 83/1993, se acorda producătorilor agricoli, începând cu anul 1995, alocaţii pentru minimum 3 vaci de lapte sau 3 bivoliţe menţinute în exploatare pe întreg anul 1994.
    Nivelul alocaţiei ce se va acorda în anul 1995 de la bugetul de stat pentru animalele menţinute în exploatare în anul 1994 este de 40.000 lei/cap de animal.
    Nivelul alocaţiei ce se va acorda în anul 1996 de la bugetul de stat pentru menţinerea în exploatare a vacilor şi bivoliţelor pe întreg anul 1995 este de 65.000 lei/cap de animal.
    ART. 3
    Se mandatează direcţiile generale pentru agricultură şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti să acorde alocaţiile prevăzute în prezenta hotărâre.
    ART. 4
    Se aproba Normele privind acordarea, utilizarea şi controlul utilizării alocaţiilor de la bugetul de stat, destinate producătorilor agricoli care îşi procură efective matca şi reproducători şi care menţin în exploatare efective matca de vaci şi bivoliţe, prevăzute în anexa nr. 2.
    ART. 5
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    ART. 6
    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 81/1994, cu excepţia art. 2 şi a art. 2 din anexa nr. 2, se abrogă.


    ANEXA 1

                              NIVELUL ALOCAŢIILOR
       acordate producătorilor agricoli în anul 1995 pentru procurarea
            de efective matca şi reproducători, conform prevederilor
                               Legii nr. 83/1993

    - Vaci cu maximum două lactaţii încheiate 750 lei/kg greutate vie
    - Juninci gestante 800 lei/kg greutate vie
    - Tăuraşi de reproducţie, în vârstă de
      peste 18 luni 900 lei/kg greutate vie
    - Berbecuţi pentru însămînţări artificiale,
      în vârstă de 12-18 luni 500 lei/kg greutate vie
    - Vieruşi de prasilă testaţi pentru
      însămînţări artificiale, în vârstă de
      maximum 8 luni 900 lei/kg greutate vie.


    Alocaţiile de la bugetul de stat se acordă pentru animalele din următoarele rase:

    Bovine: - Bălţată românească şi Simmental
             - Bruna şi Schwyz
             - Bălţata cu negru românească şi Holstein-Friza
             - Pinzgau.
    Ovine: - Merinos
             - Tigaie
             - Ţurcana
             - Karakul
             - Corriedale
             - Polwarth.
    Porcine: - Marele Alb
             - Landrace
             - Linia sintetică 345-Periş
             - Duroc
             - Hampshire
             - Bazna
             - Mangaliţa.

    Pentru vacile şi junincile procurate şi care sînt metişi ai raselor menţionate mai sus, nivelul alocaţiilor de la bugetul de stat se diminuează cu 25%.
    Pentru masculii de la toate speciile, alocaţiile se acordă numai pentru animalele în rasă curată.


    ANEXA 2


                                    NORME
       privind acordarea, utilizarea şi controlul utilizării alocaţiilor
       de la bugetul de stat, destinate producătorilor agricoli care îşi
           procura efective matca şi reproducători şi care menţin în
               exploatare efective matca de vaci şi bivoliţe

    ART. 1
    (1) În temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 83/1993, producătorilor agricoli care îşi procură efective matca şi reproducători li se acordă alocaţii pentru cumpărarea următoarelor specii şi categorii de animale:
    - vaci cu maximum doua lactaţii încheiate - 750 lei/kg greutate vie;
    - juninci gestante - 800 lei/kg greutate vie;
    - tăuraşi de reproducţie, în vârstă de peste 18 luni - 900 lei/kg greutate vie;
    - berbecuţi pentru însămînţări artificiale, în vârstă de 12-18 luni - 500 lei/kg greutate vie;
    - vieruşi de prăsilă testaţi pentru însămânţări artificiale, în vârstă de până la 8 luni - 900 lei/kg greutate vie.
    (2) Alocaţiile de la bugetul de stat prevăzute la alin. (1) se acordă producătorilor agricoli care îşi procură animale matcă şi reproducători din următoarele rase:
    Bovine: Bălţata românească şi Simmental; Bruna şi Schwyz; Bălţata cu negru românească şi Holstein-Friza; Pinzgau.
    Ovine: Merinos; Ţurcana; Karakul; Corriedale; Polwarth.
    Porcine: Marele Alb; Landrace; Linia sintetică 345-Periş; Duroc; Hampshire; Bazna; Mangaliţa.
    (3) Pentru a putea beneficia de alocaţiile acordate pentru procurarea de berbeci şi vieri ce urmează a fi folosiţi la însămânţări artificiale, producătorii agricoli vor trebui să facă dovada că au organizate puncte de însămânţări artificiale pentru oi (PIAO) sau pentru scroafe (PIAS), în care practica aceste biotehnologii pentru efectivele proprii sau ale altor crescători, numărul animalelor neputând fi mai mic de 100 scroafe şi scrofiţe sau 500 oi mame şi mioare apte de monta. Dovada va fi obţinută de la Oficiul judeţean de reproducţie şi selecţie a animalelor sau de la unul dintre centrele teritoriale ale acestuia şi va însoţi restul documentaţiei întocmite pentru obţinerea alocaţiei.
    (4) Alocaţiile de la bugetul de stat se acorda în condiţiile prezentelor norme, direct producătorilor agricoli care îşi procura animale din rasele specificate.
    (5) Alocaţiile pentru procurarea de animale pentru reproducţie se acorda numai pentru animalele în rasă curată, din categoriile biologice menţionate mai sus.
    (6) Pentru vacile şi junincile procurate şi care sînt metişi ai raselor menţionate mai sus, nivelul alocaţiilor se diminuează cu 25%.
    (7) Atestarea categoriei biologice din care face parte fiecare animal procurat se efectuează pe baza unei cereri adresate de producătorul agricol interesat oficiilor de reproducţie şi selecţie a animalelor, care emit un certificat de origine şi productivitate cuprinzînd următoarele menţiuni: specia, categoria, rasa sau categoria de metis, vârstă, greutatea corporală la procurare şi starea fiziologică, precum şi celelalte date necesare pentru aprecierea valorii zootehnice a animalelor.
    (8) Alocaţiile se acordă numai pentru animalele care îndeplinesc următoarele condiţii minime, legate de însuşirile morfoproductive:
    a) Pentru vaci, să aibă maximum doua lactaţii încheiate, o greutate corporală de minimum 500 kg, o vârstă maxima de 4 ani şi jumătate şi să fie apte de reproducţie.
    b) Pentru juninci, să aibă o greutate minima de 500 kg, să fie cel puţin în luna a 3-a de gestaţie, la o vârstă - în acest moment fiziologic - nu mai mare de 31 de luni, deci să nu fi fost montate fecund la o vârstă mai mare de 22 de luni;
    b1) greutatea corporală minima menţionată la lit. a) şi b) se stabileşte la data procurării animalelor, în prezenta medicului veterinar de circumscripţie care răspunde de exactitatea acestor date, având obligaţia să le menţioneze în certificatul de origine şi în certificatul de productivitate, emise de oficiile de reproducţie şi selecţie a animalelor;
    b2) situaţia de "aptă de reproducţie", pentru vaci şi "gestantă", pentru juninci, este stabilită de medicii veterinari de circumscripţie, care avizează asupra acestor stări fiziologice pe certificatul de origine şi pe certificatul de productivitate emise de oficiile de reproducţie şi selecţie a animalelor.
    c) Pentru tăuraşii de reproducţie, să aibă o greutate corporală minima de 600 kg şi o vârstă maximă de 18 luni.
    d) Pentru berbecuţii destinaţi însămânţărilor artificiale, să aibă o greutate minimă de 45 kg şi vârstă cuprinsă între 12-18 luni.
    e) Pentru vieruşii de prasilă testaţi pentru însămânţări artificiale, să aibă o greutate minima de 100 kg şi vârsta maximă de 8 luni.
    f) Animalele de reproducţie trebuie să se înscrie în clasele:
    - "record" şi "elita" pentru tăuraşii de reproducţie, iar vacile şi junincile, în clasele "record", "elita" şi "clasa I";
    - "record" şi "elita" pentru berbecuţii folosiţi la însămânţări artificiale;
    - "record" şi "elita" pentru vieruşii de prasilă testaţi, folosiţi la însămânţări artificiale.
    (9) Alocaţiile pentru producătorii agricoli care îşi procura efective matca şi reproducători se acorda prin direcţiile generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti, după următorul procedeu:
    a) Producătorii agricoli individuali, asociaţi sau societăţile comerciale cu capital privat, de stat sau mixt, adresează pe propria răspundere, în ceea ce priveşte încadrarea în prevederile legale şi în normele metodologice, o cerere centrului agricol sau direcţiei generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti în raza cărora îşi desfăşoară activitatea, anexând la aceasta:
    a1) actul de vânzare-cumpărare încheiat cu furnizorul de efective matca şi reproducători, în care se înscriu: specia, categoria şi greutatea vie a fiecărui animal. Actul se certifica de primarul şi medicul veterinar de circumscripţie din localitatea în care a avut loc vânzarea, precum şi de primarul localităţii de domiciliu al cumpărătorului, cu menţiunea expresă că animalele respective au fost înscrise în Registrul agricol;
    a2) certificatul de origine şi certificatul de productivitate, emise, pentru fiecare animal, de oficiile de reproducţie şi selecţie a animalelor, cu conţinutul şi atestările menţionate la lit. a1).
    b) Direcţiile generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti, direct sau prin centrul agricol, verifica dosarele depuse de producătorii agricoli, cu cele trei documente de mai sus, şi certifica pe fiecare îndeplinirea tuturor condiţiilor legale care dau dreptul la primirea alocaţiilor, întocmind lunar, pe fiecare localitate, lista (model-anexa nr. 1).
    c) Direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie judeţeana şi a municipiului Bucureşti verifica, lunar, realitatea şi legalitatea fiecărei solicitări a producătorilor agricoli pentru acordarea de alocaţii de la bugetul de stat, pentru procurarea de efective matca şi reproducători din liste (model-anexa nr. 1).
    d) Direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie judeţeana şi a municipiului Bucureşti verifica legalitatea solicitării alocaţiilor prin controale efectuate la direcţiile sanitar-veterinare, la oficiile de reproducţie şi selecţie a animalelor, precum şi la producătorii agricoli.
    e) Sumele virate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în contul direcţiilor generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru procurarea de efective matca şi reproducători, vor fi plătite de aceste direcţii, în temeiul documentelor justificative, direct producătorilor agricoli, pe baza de liste de plata pentru cei individuali şi prin virament pentru agenţii economici.
    (10) Înstrăinarea sau tăierea efectivelor matca şi a reproducătorilor pentru care s-au acordat alocaţii, cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 83/1993, se constata de direcţiile generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti. Acestea verifica, trimestrial, la fiecare producător agricol beneficiar de alocaţii, existenta animalelor. Dacă se constata înstrăinarea sau tăierea animalelor înainte de termenele prevăzute de lege, direcţiile generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc documentele de constatare pe care le înaintează organelor de urmărire penală, în temeiul prevederilor art. 20 lit. a) din Legea nr. 83/1993.
    (11) În cazul în care, independent de voinţa producătorilor agricoli, animalul a murit sau a fost tăiat din necesitate, la cererea producătorilor agricoli, medicul veterinar de circumscripţie în raza căreia s-a produs evenimentul va constata aceasta situaţie şi va emite un certificat sanitar-veterinar.
    (12) Direcţiile generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti răspund, potrivit legii, de manipularea, păstrarea şi gestionarea sumelor primite de la bugetul de stat, precum şi a documentelor care au stat la baza acordării alocaţiilor.
    (13) Organele de control ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei vor verifica permanent modul de stabilire, acordare şi utilizare a alocaţiilor de la bugetul de stat, precum şi modul de ţinere a evidentelor stabilite prin prezentele norme.
    ART. 2
    (1) În temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 83/1993, producătorilor agricoli care au menţinut în exploatare, pe durata unui ciclu de producţie, cel puţin 3 vaci de lapte sau 3 bivoliţe li se acorda, în anul 1995, pentru anul 1994, pe fiecare animal, o alocaţie de 40.000 lei, pentru acoperirea parţială a cheltuielilor anuale de întreţinere.
    (2) Condiţiile acordării alocaţiilor pentru menţinerea în exploatare a cel puţin 3 vaci de lapte sau 3 bivoliţe pentru anul 1994 sînt cele prevăzute în art. 2 din anexa nr. 2 la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 81/1994.
    ART. 3
    (1) Acordarea alocaţiilor pentru anul 1995 se face în următoarele condiţii:
    a) producătorii agricoli trebuie să aibă în întreţinere, pe întreaga perioada cuprinsă între 1 ianuarie - 31 decembrie 1995, un număr de minimum 3 vaci de lapte sau 3 bivoliţe. Nu se iau în considerare junincile gestante;
    b) fiecare animal pentru care se acorda alocaţii trebuie ca în intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 1995 să fi încheiat un ciclu de producţie, respectiv să fi fătat cel puţin o data şi să fi încheiat o lactaţie de minimum 270 de zile în total (vacile) şi minimum 230 de zile în total (bivoliţele), însumate, după fătare sau anterior şi ulterior fătării. În aceasta categorie intra şi animalele care la 1 ianuarie erau juninci şi care au fătat până la data de 31 martie 1995, încheind o lactaţie de minimum 270 de zile (primiparele de taurine) şi minimum 230 de zile (primiparele de bubaline), până la data de 31 decembrie 1995.
    (2) În vederea acordării alocaţiilor de la bugetul de stat pentru întreţinerea pe durata unui ciclu de producţie a cel puţin 3 vaci de lapte sau 3 bivoliţe, producătorii agricoli vor depune o cerere la direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie judeţeana şi a municipiului Bucureşti sau la centrul agricol, în care vor declara pe propria răspundere că se încadrează în prevederile legale pentru obţinerea alocaţiei de la bugetul de stat.
    Cererile respective sînt depuse de producătorii agricoli la direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie judeţeana şi a municipiului Bucureşti sau la centrul agricol, la data la care întrunesc condiţiile legale de a beneficia de alocaţii pentru hrana vacilor de lapte sau a bivoliţelor ce urmează a fi întreţinute pe durata unui ciclu de producţie.
    Cei care îndeplinesc condiţiile legale începând cu data de 1 ianuarie 1995 vor depune cererea în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României.
    (3) Direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie judeţeana şi a municipiului Bucureşti tine evidenta, într-un registru, a producătorilor agricoli care au depus cereri pentru acordarea de alocaţii de la bugetul de stat pentru animalele ce urmează a fi întreţinute pe durata unui ciclu de producţie, verificând permanent respectarea prevederilor legii şi ale prezentelor norme, precum şi existenta efectivelor de vaci de lapte sau bivoliţe pentru care se primesc alocaţii de la bugetul de stat pe anul 1995.
    (4) La încheierea ciclului de producţie, în cazul în care îndeplinesc toate condiţiile legale de primire a alocaţiei de la bugetul de stat pentru întreţinerea în anul 1995 a 3 vaci de lapte sau a 3 bivoliţe, producătorii agricoli respectivi vor depune în cursul lunii ianuarie 1996 la direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie judeţeana şi a municipiului Bucureşti sau la centrul agricol următoarele acte:
    a) o adeverinţa semnată de primar, din care să rezulte ca în intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 1995 producătorul agricol a întreţinut numărul minim de animale din categoriile prevăzute în prezenta hotărâre, iar animalele au fost înscrise în Registrul agricol;
    b) o adeverinţa semnată de specialistul cu probleme de zootehnie de la direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie judeţeana şi a municipiului Bucureşti sau de la centrul agricol, din care să rezulte că animalele pentru care solicita alocaţie au fătat şi au încheiat o lactaţie de minimum 270 de zile în anul 1995. Pe aceasta adeverinţa specialistul din cadrul oficiului de reproducţie şi selecţie a animalelor va confirma fătarea, pe baza registrului unic de însămânţări artificiale, a registrului unic de monta naturala sau prin constatări la faţa locului, deplasându-se la solicitarea producătorului agricol.
    (5) Dosarul întocmit pentru fiecare producător agricol care solicita alocaţie de la bugetul de stat este verificat de către direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie judeţeana şi a municipiului Bucureşti în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor legale.
    (6) Pe baza dosarelor prevăzute la alin. (5) şi a constatărilor efectuate la faţa locului, direcţia generală pentru agricultura şi alimentaţie judeţeana şi a municipiului Bucureşti va întocmi, pe fiecare localitate, lista producătorilor agricoli beneficiari ai alocaţiilor pentru întreţinerea a 3 vaci de lapte sau a 3 bivoliţe (model-anexa nr. 2).
    (7) Direcţiile generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti vor verifica îndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea alocaţiilor cuprinse în liste (model-anexa nr. 2) şi prin controale efectuate la producătorii agricoli.
    Direcţiile generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti vor efectua controale şi în cursul anului asupra respectării reglementărilor legale referitoare la acordarea de la bugetul de stat a alocaţiilor pentru întreţinerea a cel puţin 3 vaci de lapte sau a 3 bivoliţe.
    (8) Sumele virate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în contul direcţiilor generale pentru agricultură şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti vor fi plătite de acestea, în temeiul documentelor justificative, direct producătorilor agricoli, pe baza de liste de plata pentru cei individuali şi prin virament pentru agenţii economici.
    (9) Direcţiile generale pentru agricultura şi alimentaţie judeţene şi a municipiului Bucureşti răspund, potrivit legii, de manipularea, păstrarea şi gestionarea sumelor primite de la bugetul de stat, precum şi a documentelor care au stat la baza acordării alocaţiilor de la bugetul de stat.
    (10) Organele de control ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei vor verifica permanent modul de stabilire, acordare şi utilizare a alocaţiilor de la bugetul de stat, precum şi modul de ţinere a evidentelor acestora.


    ANEXA 1
la norme

    DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU AGRICULTURA
    ŞI ALIMENTAŢIE A JUDEŢULUI .........
    Centrul agricol ....................
    Nr. ............. Data (ziua .......
    luna .............. anul ..........)

                                     LISTA
        producătorilor agricoli care şi-au procurat efective matca şi
      reproducători şi care îndeplinesc condiţiile legale de primire a
          alocaţiei de la bugetul de stat în luna ..... anul ........

───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Producă- Nr. de Animale cumpărate Greutatea vie Alocaţia TOTAL
Nr torul înre- (capete) a animalelor ce se acordă aloca-
crt agricol gistra- la cumpărare pentru 1 kg ţie ce
    (indi- re la (kg) greutate vie se
    vidual Regis- (lei) acordă
      sau trul Specia ---------------- ------------ ------------ col.
    agent comer- În rasă Metişi În Metişi În Metişi 6x8)+
    econo- ţului curată rasă rasă (col.
    mic) sau nr. curată curată 7x9)
    (domici- şi seria (lei)
    liul) buleti-
    sau nului
    sediul) de iden-
             titate
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

       CONSILIUL LOCAL, DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU CENTRUL AGRICOL,
                           AGRICULTURA ŞI ALIMENTAŢIE,

                                 Director general,


    NOTA:
    Se întocmesc liste separate pentru:
    - vaci cu maximum două lactaţii încheiate;
    - juninci gestante;
    - tăuraşi de reproducţie, de peste 18 luni;
    - berbecuţi pentru însămânţări artificiale, în vârstă de 12-18 luni;
    - vieruşi de prasilă testaţi pentru însămînţări artificiale, în vârstă de maximum 8 luni.


    ANEXA 2
la norme

    DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU AGRICULTURA
    ŞI ALIMENTAŢIE A JUDEŢULUI .........
    Centrul agricol ....................
    Nr. ......... Data (ziua ...........
    luna ................ anul ........)

                                     LISTA
       cu producătorii agricoli care au menţinut în exploatare, pe durata
   unui ciclu de producţie, minimum 3 vaci de lapte sau 3 bivoliţe de lapte
       şi care îndeplinesc condiţiile legale pentru primirea alocaţiei
                 de la bugetul de stat pe perioada ......


───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
       Producătorul Nr. din Numărul de animale Alocaţia TOTAL
       agricol Registrul ------------------- ce se alocaţii
       (individual comerţului TOTAL din care: acorda (col. 3x6)
Nr. sau agent sau nr. şi ------------ (lei/cap) (lei)
crt. economic) seria bu- Vaci Bivoliţe
       (domiciliul letinului
       sau sediul) de iden-
                      titate
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 0 1 2 3 4 5 6 7
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

  CONSILIUL LOCAL, DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU CENTRUL AGRICOL,
                         AGRICULTURA ŞI ALIMENTAŢIE,
                               Director general,


                                    -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016