Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 120 din 1 martie 1999  privind înfiinţarea Agenţiei Sociale a Studenţilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 120 din 1 martie 1999 privind înfiinţarea Agenţiei Sociale a Studenţilor

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 90 din 2 martie 1999
    În temeiul art. 7 alin. (5) şi (6), art. 10 alin. (1), art. 141 lit.b), art. 166 şi al art. 169-171 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare,
    Guvernul României hotărăşte:
    ART. 1
    Se aprobă înfiinţarea Agenţiei Sociale a Studenţilor, instituţie publică cu personalitate juridică subordonata Ministerului Educaţiei Naţionale, cu sediul în Bucureşti, Calea Plevnei nr. 61, sectorul 1.

    ART. 2
    (1) Agenţia Socială a Studenţilor are următoarele atribuţii:
    a) sprijină elaborarea şi promovarea optiunilor Ministerului Educaţiei Naţionale cu privire la alocaţiile de la bugetul de stat pentru burse şi alte forme de sprijin social acordate studenţilor;
    b) sprijină Consiliul Naţional de Finanţare a Învăţământului Superior în elaborarea de recomandări către universităţi privind sistemul de burse;
    c) elaborează şi propune Ministerului Educaţiei Naţionale normele metodologice de acordare a creditelor bancare pentru studenţii din învăţământul de stat;
    d) elaborează şi propune Ministerului Educaţiei Naţionale optiuni strategice cu privire la gestionarea facilităţilor de cazare şi cantina pentru studenţi în cadrul campusurilor universitare, cu respectarea principiilor autonomiei universitare;
    e) identifica infrastructura aferentă taberelor studenţeşti aflate în staţiunile din patrimoniul fostului C.C. al U.T.C. până în anul 1989 şi acţionează în vederea recuperării acestora, în condiţiile legii;
    f) propune şi promovează, în colaborare cu Direcţia generală patrimoniu din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, planul de reabilitare şi de extindere a reţelei de tabere studenţeşti aflate în subordine;
    g) elaborează regulamentul de funcţionare şi administrare a taberelor studenţeşti, precum şi criteriile de acces la folosirea acestor facilităţi;
    h) elaborează şi promovează opţiunile Ministerului Educaţiei Naţionale în ceea ce priveşte funcţionarea şi administrarea caselor de cultura ale studenţilor.

    (2) În îndeplinirea atribuţiilor sale Agenţia Socială a Studenţilor se consulta cu reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Rectorilor şi ai Consiliului Consultativ al Studenţilor de pe lângă Ministerul Educaţiei Naţionale.

    ART. 3
    Organizarea şi funcţionarea Agenţiei Sociale a Studenţilor se stabilesc prin regulament de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.

    ART. 4
    Numărul maxim de posturi care pot fi utilizate de către Agenţia Socială a Studenţilor este de 10, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate Ministerului Educaţiei Naţionale de la bugetul de stat.

    ART. 5
    Pentru realizarea atribuţiilor Agenţiei Sociale a Studenţilor în teritoriu se pot constitui filiale ale acesteia în universităţi, în alte instituţii din coordonarea sau din subordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu acordul prealabil al acestora.

    ART. 6
    (1) Statul de funcţii, precum şi structura organizatorică şi de conducere ale Agenţiei Sociale a Studenţilor se aproba prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
    (2) Încadrarea şi salarizarea personalului Agenţiei Sociale a Studenţilor se vor face potrivit prevederilor anexei nr. VIII/1 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică.

    ART. 7
    Finanţarea Agenţiei Sociale a Studenţilor se asigura integral de la bugetul de stat.

    ART. 8
    Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 690/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 13 noiembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se completează la lit. A "Instituţii de învăţământ şi alte unităţi care funcţionează în coordonarea sau subordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale", lit. a) "Unităţile de învăţământ", cu poziţia IX^9 cu următorul cuprins:

    "IX^9. Agenţia Socială a Studenţilor Bugetul de stat"




                      PRIM-MINISTRU
                          RADU VASILE
                    Contrasemnează:
                    p. Ministrul educaţiei naţionale,
                    Jozsef Koto,
                    secretar de stat
                    Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Alexandru Athanasiu
                    Ministrul finanţelor,
                    Decebal Traian Remes


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016