Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 107 din 18 octombrie 2016  privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O strategie europeană pentru o mobilitate cu emisii scăzute de dioxid de carbon COM (2016) 501    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 107 din 18 octombrie 2016 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O strategie europeană pentru o mobilitate cu emisii scăzute de dioxid de carbon COM (2016) 501

EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 21 octombrie 2016

    În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,

    Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC
    Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/1147, adoptată de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 4 octombrie 2016, Camera Deputaţilor:
    1. Sprijină obiectivul declarat de Comisia Europeană de a reduce obstacolele în calea producţiei proprii, a stocării şi a consumului de energie electrică din surse regenerabile, în special rezultatul aşteptat de a da posibilitatea consumatorilor să utilizeze energia electrică produsă de panourile solare proprii pentru încărcarea vehiculelor.
    2. Recomandă ca măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din transportul urban să fie însoţite de măsuri privind menţinerea şi extinderea spaţiului verde urban, inclusiv a celui fragmentat, aflat pe suprafeţe reduse.
    3. Consideră că etichetarea autovehiculelor în ceea ce priveşte eficienţa utilizării carburanţilor şi emisiile de CO(2) ar trebui însoţită de măsuri care să asigure că informaţiile prezentate în acest sens sunt inteligibile pentru publicul larg.
    4. Consideră că ar trebui concepute metode mai fiabile şi proceduri de validare comparativă, la care să participe mai multe laboratoare independente, pentru a măsura cu acurateţe şi cu un grad mai ridicat de încredere emisiile autovehiculelor rutiere.
    5. Reaminteşte că există cel puţin două organizaţii de standardizare voluntară pentru transmisia de putere electrică la distanţă şi recomandă explorarea posibilităţilor de a utiliza această experienţă a sectorului de afaceri pentru a ajunge la standardizarea dispozitivelor de încărcare pentru autovehiculele electrice pe planul Uniunii.
    6. Recomandă sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) pentru a participa într-o proporţie cât mai ridicată la producţia de componente şi chiar de vehicule de orice tip, astfel încât să fie accelerat procesul de verificare şi transpunere în practică a rezultatelor cercetării ştiinţifice în acelaşi timp cu întărirea concurenţei.
    7. Subliniază că transportul pe râurile Europei ar trebui încurajat cu mai multă insistenţă şi înlăturate cauzele care conduc la exploatarea mai scăzută a acestuia.
    8. Atrage atenţia că obiectivele privind cercetarea ştiinţifică şi inovarea pot fi mai uşor atinse dacă formarea unei atitudini pozitive şi deprinderea unor îndemânări specifice încep de la cele mai fragede vârste şi îndeamnă Comisia Europeană să utilizeze experienţa câştigată în armonizarea acţiunii statelor membre atunci când se confruntă cu provocări comune pentru a promova alături de deprinderile digitale şi pe cele referitoare la tehnică şi inginerie.
    9. Atrage atenţia asupra potenţialului încă insuficient exploatat al roboţilor autonomi şi al dronelor utilitare în atingerea ţintelor referitoare la o economie cu emisii reduse.
    10. Atrage atenţia asupra necesităţii de a formula măsuri adecvate de reducere a riscurilor de accidente specifice, ridicate de autovehiculele electrice, precum şi de pregătire socială necesară pentru un stil de viaţă nou, având în vedere că autovehiculele electrice vor câştiga o proporţie semnificativă de piaţă în acelaşi timp cu aducerea în planul vieţii de zi cu zi a altor rezultate ale avansului tehnologic, precum ar fi internetul lucrurilor, economia digitală şi altele asemenea.
    11. Consideră că obiectivul de a se atinge o proporţie semnificativă a transportului rutier cu emisii zero sau scăzute ar putea fi încă mai ambiţios dacă măsurile privind educaţia şi colaborarea cu sectoarele de activitate vizate s-ar intensifica pe planul Uniunii.
    12. Consideră că sunt necesare mai multe eforturi la nivelul Uniunii pentru a avansa în domeniul metodelor alternative de transport aviatic, precum ar fi cele bazate pe propulsia electrică distribuită sau altele, aflate în acest moment la fază avansată în lume, şi recomandă Comisiei Europene să includă în Agenda privind cercetarea ştiinţifică şi inovarea în domeniul transportului obiective legate de stimularea spiritului creativ, de la cea mai fragedă vârstă, şi obiective mai ambiţioase privind tehnologiile aflate în fază de laborator.
    13. Recomandă utilizarea echilibrată în profil teritorial a resurselor programului "Orizont 2020", astfel încât proiectele de cercetare şi rezultatele acestora în domeniul transportului cu emisii reduse să se regăsească într-o mai mare măsură în statele membre care se confruntă cu dificultăţi de finanţare a efortului intens solicitat de aliniere la ţintele comune.

    Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 octombrie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                        PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                                Florin Iordache

    Bucureşti, 18 octombrie 2016.
    Nr. 107.

                                   -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016