Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 1 din 6 ianuarie 2017  pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată    Twitter Facebook

 HOTĂRÂRE nr. 1 din 6 ianuarie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 6 ianuarie 2017


    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ART. 1
    Începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră.
    ART. 2
    (1) Stabilirea salariului de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei, pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul minim este stabilit sub cel menţionat în prezenta hotărâre, în măsura în care, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune.
    (2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, prin inspectoratele teritoriale de muncă judeţene şi al municipiului Bucureşti, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.
    (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    ART. 3
    La data prevăzută la art. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 31 decembrie 2015, se abrogă.


                    PRIM-MINISTRU
                SORIN MIHAI GRINDEANU

                       Contrasemnează:
                      -----------------
          Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
                   Lia-Olguţa Vasilescu

                   Ministrul economiei,
                    Alexandru Petrescu

              Ministrul finanţelor publice,
                     Viorel Ştefan


    Bucureşti, 6 ianuarie 2017.
    Nr. 1.

                        ----

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email




Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Altele, Guvernul Romaniei,  HOTĂRÂRE nr. 1 din 6 ianuarie 2017

Comentarii



Nume
Email
Comentariu

Maximum 3000 caractere.
Cod securitate:
Cod de securitate
Georgescu Viorel
13 Ianuarie 2017
din cuprinsul actului normativ se retine ca " sum? stabilit? în bani care nu include sporuri ?i alte adaosuri, se stabile?te la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lun?, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/or?." Ce se intampla cu sporul de vechime care in urma cu doi ani a fost inclus hoteste in salariul de baza de foarte multi angajatori ? cum se va putea reveni la acordarea sporurilor de vechime "furate " practic de cei mai multi angajatori ??
Mihaela cretu
01 Februarie 2017
salariul minim la personalul nedidactic . Dar sporul de vechime unde este domnilor guvernanti ? naveta nu se deconteaza cu toate ca toti ceilalti angajati au dreptul noi santem in afara sistemului nu muncim in Romania.
Zamfir Mariana
28 Februarie 2017
prin Hot. 1/2017 se aduce o explica?ie mai mult decât l?muritoare salariului de baz? minim brut. Astfel, este men?ionat? o sum? fix? de 1450 lei lunar, sum? care NU include sporuri ?i alte adaosuri. Pentru a înt?ri acest aspect, vine ?i art. 160 din Codul muncii, care stabile?te c?: „Salariul cuprinde salariul de baz?, indemniza?iile, sporurile, precum ?i alte adaosuri”., articol care care define?te no?iunea de salariu ?i reglementeaz? cu titlu generic acordarea sporurilor la salariu. Rezult? f?r? putin?? de t?gad? c? venitul salarial se compune din salariul de baz? (care nu poate fi inferior valorii minime stabilite prin hot?râre a Guvernului), indemniza?ii, sporuri, precum ?i alte adaosuri, care se eviden?iaz? în mod distinct pe statul de plat? al unit??ii. Îns??i expresia „alte adaosuri” eviden?iaz? faptul c? sporurile, inclusiv cel pentru vechime în munc?, au de asemenea, statutul de adaosuri la salariul de baz? iar acesta din urma trebuie s? respecte nivelul minim de salarizare la nivel de economie f?r? luarea în calcul a celorlalte adaosuri, oricare ar fi natura lor.
Mariana
10 Martie 2017
Salariul de baza, potrivit Art.2 (1), sa nu fie mai mic de 1450 lei, la care se adauga sporul de vechime (asa consider ca este corect). Multumesc!
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5