Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 1.835 din 19 decembrie 1970  privind unele măsuri în legătură cu aprovizionarea tehnico-materială pentru activitatea de cercetare ştiinţifică    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 1.835 din 19 decembrie 1970 privind unele măsuri în legătură cu aprovizionarea tehnico-materială pentru activitatea de cercetare ştiinţifică

EMITENT: Consiliul de Miniştri
PUBLICAT: Buletinul Oficial nr. 150 din 21 decembrie 1970
        Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România hotărăşte:
    ART. 1
        Importurile de produse necesare unităţilor de cercetare ştiinţifică se vor efectua de către Întreprinderea de stat pentru comerţul exterior "Tehno-import" prin servicii destinate în exclusivitate acestui scop cu excepţia mijloacelor tehnicii de calcul, animalelor de experienţă, substanţelor chimice şi medicamentelor pentru cercetare, care se vor importa, în continuare, prin întreprinderile de comerţ exterior de profil.

    ART. 2
        Importurile pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se vor face fără vize de negare din partea producătorilor interni.
        Unităţile de cercetare ştiinţifică - pe răspundere proprie - pot achiziţiona din import, în limita fondurilor valutare de care dispun, numai aparate, utilaje, instalaţii şi materiale care nu se produc în ţară ori nu sunt în curs de asimilare sau care, deşi se produc, nu ating performanţele solicitate în activitatea de cercetare ştiinţifică.

    ART. 3
        Se stabilesc următoarele competenţe cu privire la emiterea comenzilor de către unităţile de cercetare ştiinţifică:
    a) comenzile ale căror valori nu depăşesc 6.000 lei valută se fac direct de către unităţile de cercetare ştiinţifică;
    b) comenzile ale căror valori sunt cuprinse între 6.000 şi 30.000 lei valută se fac de către unităţile de cercetare ştiinţifică, cu aprobarea prealabilă a organului ierarhic superior;
    c) comenzile ale căror valori depăşesc 30.000 lei valută se fac de către unităţile de cercetare ştiinţifică, cu aprobarea prealabilă a organului ierarhic superior şi a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice;
    d) comenzile pentru mijloacele tehnicii de calcul se fac de către unităţile de cercetare ştiinţifică, cu aprobarea organului ierarhic superior şi cu avizul secretariatului permanent al Comisiei guvernamentale pentru dotarea cu echipamente de calcul şi automatizarea prelucrării datelor.


    ART. 4
        Importurile de aparate, utilaje şi instalaţii necesare în activitatea de cercetare ştiinţifică, cu valoare unitară sub 30.000 lei valută, precum şi importurile de materiale, se pot efectua şi pe baza unei singure oferte de la firma indicată de unitatea de cercetare ştiinţifică beneficiară sau de la firma propusă de organizaţia de comerţ exterior şi acceptată de unitatea de cercetare ştiinţifică beneficiară.
        Importurile complexe pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se efectuează după metodologia generală stabilită pentru această categorie de import.

    ART. 5
        Prevederile prezentei hotărâri referitoare la import se aplică şi pentru:
    - achiziţionarea din import a pieselor de schimb;
    – închirierea de aparate, utilaje şi instalaţii;
    – comandarea în străinătate a unor lucrări ca: determinări, măsurători, analize etc. necesare realizării tematicii de cercetare.


    ART. 6
        Repartizarea fondurilor valutare pe unităţile de cercetare ştiinţifică se va face de către organul ierarhic superior, la începutul perioadei de plan, cu consultarea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Modificarea repartizării fondurilor valutare pe unităţile de cercetare ştiinţifică se va face, de asemenea, cu consultarea Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice.

    ART. 7
        Unităţile de cercetare ştiinţifică pot emite direct comenzi la întreprinderile de comerţ exterior.
        Întreprinderile de comerţ exterior vor acorda prioritate satisfacerii comenzilor unităţilor de cercetare ştiinţifică în termen cât mai scurt; în acest scop, fişele tehnice respective vor purta indicativul "cercetare ştiinţifică".
        Întreprinderile de comerţ exterior vor dirija produsele achiziţionate din import direct unităţilor de cercetare ştiinţifică beneficiare.

    ART. 8
        Întreprinderile de comerţ exterior pot procura de la revânzători importurile necesare activităţii de cercetare, care - fie din cauza cererilor în cantităţi sau valori reduse, fie din alte cauze care nu permit exportul respectiv - nu se oferă de către furnizorii direcţi.

    ART. 9
        Organizaţiile socialiste furnizoare vor acorda prioritate aprovizionării unităţilor de cercetare ştiinţifică atât la încheierea contractelor, cât şi în cursul executării planurilor anuale, luând în considerare şi necesităţile neprevăzute ivite în desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică.

    ART. 10
        Unităţile de cercetare ştiinţifică pot achiziţiona produse de la fondul pieţei până la plafonul de 5.000 lei lunar.

    ART. 11
        Prevederile prezentei hotărâri se aplică: institutelor şi centrelor de cercetare, laboratoarelor uzinale cu activitate de cercetare, staţiunilor experimentale, compartimentelor de cercetare din unităţi cu altă activitate de bază, precum şi catedrelor din învăţământul superior, pentru activitatea lor de cercetare ştiinţifică.

    ART. 12
        Unităţile de cercetare ştiinţifică fără personalitate juridică vor stabili raporturi contractuale cu alte unităţi prin organizaţiile socialiste din care fac parte.

    ART. 13
        Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, împreună cu ministerele şi celelalte organe centrale interesate, va urmări şi analiza modul de aplicare a prevederilor prezentei hotărâri, în scopul luării măsurilor necesare pentru desfăşurarea în bune condiţiuni a aprovizionării tehnico-materiale pentru activitatea de cercetare ştiinţifică.

    ART. 14
        Prezenta hotărâre intră în vigoare la 1 ianuarie 1971.



                                        p. Preşedintele Consiliului de Miniştri,
                                                      ILIE VERDEŢ

        Bucureşti, 19 decembrie 1970.
        Nr. 1835.

                                         -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016