Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   GHID din 28 octombrie 2020  privind finanţarea campaniei electorale la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 6 decembrie 2020    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 GHID din 28 octombrie 2020 privind finanţarea campaniei electorale la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 6 decembrie 2020

EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1003 din 29 octombrie 2020
──────────
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1003 din 29 octombrie 2020.
──────────
    CAP. I
    Mandatarii financiari
    ART. 1
    (1) Partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, individual sau într-o alianţă, au obligaţia de a-şi desemna mandatari financiari coordonatori, respectiv mandatari financiari pentru fiecare circumscripţie electorală judeţeană, pentru circumscripţia electorală a municipiului Bucureşti, precum şi pentru circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării, denumite în continuare circumscripţii electorale.
    (2) Partidul politic, alianţa politică şi organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 doar într-o circumscripţie electorală îşi desemnează un singur mandatar financiar, care va avea şi calitatea de mandatar financiar coordonator.
    (3) Candidatul independent va desemna un singur mandatar financiar, acesta având calitatea de mandatar financiar coordonator.
    (4) Partidele politice care fac parte din aceeaşi alianţă pot desemna aceiaşi mandatari financiari pentru aceeaşi circumscripţie electorală.

    ART. 2
    (1) Poate fi desemnată ca mandatar financiar numai persoana fizică care are calitatea de expert contabil sau contabil autorizat, respectiv numai persoana juridică care oferă servicii specializate de contabilitate.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care mandatarul financiar nu are calitatea de expert contabil sau contabil autorizat, partidul politic, alianţa politică, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau candidatul independent, după caz, are obligaţia de a încheia un contract de asistenţă de specialitate cu persoane specializate, persoane fizice autorizate sau persoane juridice, în oferirea serviciilor de contabilitate.
    (3) Mai multe partide sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale nu pot folosi serviciile aceluiaşi mandatar, indiferent de nivel, cu excepţia situaţiei în care partidele fac parte din aceeaşi alianţă politică sau electorală.
    (4) Mai mulţi candidaţi independenţi nu pot folosi serviciile aceluiaşi mandatar financiar.
    (5) Candidaţii nu pot fi mandatari financiari.
    (6) Atribuţiile mandatarilor financiari pot fi realizate în baza unui contract cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, după caz.

    ART. 3
    (1) În vederea înregistrării mandatarilor financiari la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi sau persoanele desemnate de către aceştia vor depune documentaţia necesară până cel mai târziu la data de 6 noiembrie 2020.
    (2) În vederea înregistrării mandatarului financiar - persoană fizică vor fi depuse următoarele documente:
    a) Cererea de înregistrare a mandatarului financiar/ mandatarului financiar coordonator conform modelului prevăzut în anexa nr. 15 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, cu modificările ulterioare, denumite în continuare Normele metodologice, în 3 exemplare originale; rubricile vor fi completate cu toate datele solicitate, cererea urmând a fi semnată şi ştampilată conform menţiunilor din formular;
    b) copia actului de identitate (mandatar financiar, reprezentant formaţiune politică/candidat independent);
    c) copii ale documentelor care atestă calitatea de expert contabil sau contabil autorizat (exemplu: copia carnetului de expert contabil/contabil autorizat cu viza pe anul 2020, certificată pentru conformitate cu originalul);
    d) copii ale contractului de asistenţă de specialitate încheiat de competitorii electorali cu persoane specializate, persoane fizice autorizate sau persoane juridice, în oferirea de servicii de contabilitate pentru mandatarii financiari care nu au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat, certificate pentru conformitate cu originalul;
    e) copii ale contractului încheiat între competitorul electoral şi mandatarul financiar/mandatarul financiar coordonator, certificat pentru conformitate cu originalul;
    f) împuternicirea dată de competitorul electoral mandatarului financiar/mandatarului financiar coordonator şi acceptul acestuia, conform prevederilor art. 34 alin. (12) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    g) orice alte acte doveditoare, după caz.

    (3) În vederea înregistrării mandatarului financiar - persoană juridică, vor fi depuse următoarele documente:
    a) Cererea de înregistrare a mandatarului financiar/ mandatarului financiar coordonator, conform modelului prevăzut de Normele metodologice, în 3 exemplare originale;
    b) extras din registrul comerţului - original sau copie certificată pentru conformitate cu originalul;
    c) copii ale atestatului pentru persoanele juridice specializate în oferirea de servicii de contabilitate (Certificat de înregistrare emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Autorizaţie emisă de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România);
    d) copii ale contractului încheiat între competitorul electoral şi mandatarul financiar/mandatarul financiar coordonator;
    e) împuternicirea dată de competitorul electoral mandatarului financiar/mandatarului financiar coordonator şi acceptul acestuia;
    f) copia actului de identitate al reprezentantului legal al persoanei juridice;
    g) orice alte acte doveditoare, după caz.

    (4) În situaţia în care documentele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt depuse de către o altă persoană decât competitorul electoral sau reprezentantul legal al acestuia se vor anexa şi împuternicirea pentru depunerea documentelor, şi copia actului de identitate al împuternicitului.

    ART. 4
    (1) Documentele necesare înregistrării mandatarului financiar coordonator se depun la sediul central al Autorităţii Electorale Permanente, iar documentele necesare înregistrării mandatarilor financiari desemnaţi la nivelul circumscripţiilor electorale, respectiv a mandatarilor financiari ai candidaţilor independenţi se depun la sediile structurilor teritoriale ale Autorităţii Electorale Permanente din circumscripţiile electorale în care au fost propuşi candidaţi, respectiv la sediul filialei Bucureşti-Ilfov a Autorităţii Electorale Permanente, în cazul în care candidaţii au fost propuşi în Circumscripţia electorală a municipiului Bucureşti sau în Circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării.
    (2) În situaţia în care partidele politice, alianţele politice sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale nu au sediul central în municipiul Bucureşti, documentele necesare înregistrării mandatarului financiar coordonator se pot depune la structura teritorială a Autorităţii Electorale Permanente din circumscripţia electorală în a cărei rază teritorială se află sediul central.
    (3) Mandatarii financiari vor fi înregistraţi numai în cazul în care sunt depuse toate documentele prevăzute la art. 3.
    (4) Mandatarii financiari înregistraţi la Autoritatea Electorală Permanentă pot fi înlocuiţi oricând de partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi care i-au desemnat, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 34 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a procedurii stabilite de art. 42 din Normele metodologice.
    (5) La data înregistrării la Autoritatea Electorală Permanentă, mandatarul financiar coordonator primeşte un cod unic de identificare al partidului politic, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau al candidatului independent, după caz, care va fi imprimat pe materialele de propagandă electorală ce vor fi produse şi utilizate în campania electorală aparţinând partidului politic, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau candidatului independent pe care îl reprezintă, respectiv pe afişe electorale, publicitate în presa scrisă şi broşuri, pliante şi alte materiale tipărite.
    (6) Numele mandatarilor financiari, codurile unice de identificare primite de către aceştia, precum şi partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi pe care îi reprezintă se publică pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente.
    (7) Codurile unice de identificare prevăzute la alin. (5) sunt compuse din următoarele elemente: tip alegeri, partid politic/organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale/candidat independent; ultimele două cifre ale anului alegerilor, 4 cifre acordate unic.

    ART. 5
    (1) Odată cu cererile de înregistrare a mandatarilor financiari, partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi transmit Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale adresele poştale şi/sau adresele de poştă electronică, numerele de telefon şi/sau de fax pe care le vor utiliza în relaţia cu Autoritatea Electorală Permanentă, precum şi datele de contact ale mandatarilor financiari.
    (2) Orice modificare a datelor prevăzute la alin. (1) va fi comunicată de îndată Autorităţii Electorale Permanente.

    ART. 6
    Mandatarul financiar coordonator are următoarele atribuţii principale:
    a) asigură evidenţa operaţiunilor financiare derulate prin conturile destinate finanţării campaniei electorale, prevăzute la art. 28 alin. (3) şi art. 30 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) supervizează activitatea celorlalţi mandatari financiari ai partidului politic sau ai organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi centralizează evidenţele acestora;
    c) poate aviza angajarea cheltuielilor electorale, din punctul de vedere al îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a), c) şi d) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; în acest caz, transmite Autorităţii Electorale Permanente informaţiile prevăzute la lit. d);
    d) centralizează şi transmite Autorităţii Electorale Permanente informaţiile comunicate de către mandatarii financiari desemnaţi la nivelul circumscripţiilor electorale privind cheltuielile electorale efectuate de formaţiunea politică sau de către candidat, după caz, în cel mult 3 zile lucrătoare de la angajarea cheltuielilor electorale; comunicarea se va realiza prin mijloace electronice şi va cuprinde informaţiile din tabelul nr. 1:
    Tabelul nr. 1.
    Informaţiile privind cheltuielile electorale care se comunică Autorităţii Electorale Permanente în 3 zile lucrătoare de la data angajării acestora

┌──────────────┬────────────┬───────────┬───────────┬────────────┬──────────────┬──────────┐
│ │Tipul │ │ │ │ │ │
│ │cheltuielii │ │ │ │ │ │
│ │electorale │ │ │ │ │ │
│ │[conform │ │ │Numele │ │ │
│ │art. 38 │ │ │mandatarului│Circumscripţia│Funcţia │
│Denumirea │alin. (2) │Valoarea în│Data │financiar │electorală │pentru │
│competitorului│din Legea nr│lei a │angajării │care a vizat│pentru care │care s-a │
│electoral │334/2006, │cheltuielii│cheltuielii│angajarea │s-a efectuat │efectuat │
│ │republicată,│electorale │electorale │cheltuielii │cheltuiala │cheltuiala│
│ │cu │ │ │electorale │electorală. │electorală│
│ │modificările│ │ │ │ │ │
│ │şi │ │ │ │ │ │
│ │completările│ │ │ │ │ │
│ │ulterioare] │ │ │ │ │ │
└──────────────┴────────────┴───────────┴───────────┴────────────┴──────────────┴──────────┘





    e) întocmeşte raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale;
    f) transmite Autorităţii Electorale Permanente documentele şi rapoartele prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scris şi în format electronic;
    g) întocmeşte şi depune la Autoritatea Electorală Permanentă cererea de rambursare a cheltuielilor aferente campaniei electorale;
    h) depune la Autoritatea Electorală Permanentă lista candidaţilor care au depus şi către care urmează să se facă restituirea contribuţiilor încasate pentru campania electorală, vizată de conducerea partidului politic la nivelul circumscripţiilor electorale sau la nivel central, după caz;
    i) poate efectua plăţi din contul bancar deschis pentru campania electorală la nivelul său de competenţă pe baza împuternicirii scrise a competitorului electoral;
    j) transmite Autorităţii Electorale Permanente lista conturilor şi/sau a subconturilor bancare deschise pentru campania electorală, înaintea efectuării oricărei cheltuieli electorale prin intermediul acestora.


    ART. 7
    Mandatarul financiar desemnat la nivelul circumscripţiilor electorale, are următoarele obligaţii principale:
    a) organizează evidenţa operaţiunilor financiare efectuate pentru campania electorală şi verifică legalitatea acestora, la nivelul la care a fost desemnat;
    b) la primirea contribuţiei electorale, verifică şi înregistrează contribuitorul în formularul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 14 la Normele metodologice;
    c) avizează angajarea cheltuielilor electorale, din punctul de vedere al îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a), c) şi d) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; transmite, de îndată, mandatarului financiar coordonator, prin mijloace electronice, informaţiile prevăzute la art. 6 lit. d);
    d) efectuează operaţiunile de plăţi din contul bancar deschis pentru campania electorală la nivelul său de competenţă pe baza împuternicirii scrise a partidului politic, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau a candidatului independent, după caz;
    e) îndeplineşte, în mod corespunzător, atribuţiile mandatarului financiar coordonator în cazul candidaţilor independenţi;
    f) transmite mandatarului financiar coordonator datele şi informaţiile necesare întocmirii raportului detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale.


    ART. 8
    Înregistrarea mandatarului financiar trebuie realizată de către fiecare partid politic, alianţă politică, organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidat independent în termenul şi condiţiile prevăzute de lege pentru următoarele motive:
    a) numai mandatarul financiar coordonator întocmeşte şi depune raportările obligatorii către Autoritatea Electorală Permanentă;
    b) candidatului declarat ales nu i se poate valida mandatul dacă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale ale partidului politic, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau ale candidatului independent nu a fost depus de către mandatarul financiar coordonator, în condiţiile legii;
    c) în lipsa unui mandatar financiar, cheltuielile electorale nu pot fi angajate, efectuate şi rambursate.


    CAP. II
    Deschiderea conturilor bancare pentru campania electorală
    ART. 9
    (1) Partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale deschid conturi şi/sau subconturi bancare ce vor fi folosite pentru campania electorală, după cum urmează:
    a) un cont sau subcont bancar la nivel central;
    b) câte un cont sau subcont bancar la nivelul fiecărei circumscripţii electorale.

    (2) Partidele politice care obţin venituri din subvenţii de la bugetul de stat vor deschide la nivel central un cont sau subcont bancar distinct, destinat sumelor de bani pentru finanţarea campaniei electorale transferate din contul de subvenţii de la bugetul de stat, precum şi câte un cont sau subcont bancar distinct cu aceeaşi destinaţie la nivelul fiecărei circumscripţii electorale.
    (3) Candidatul independent deschide un cont sau subcont bancar pentru campania electorală.
    (4) Toate operaţiunile de încasări şi plăţi privind campania electorală se efectuează numai prin conturile sau subconturile bancare deschise pentru campania electorală, notificate în prealabil Autorităţii Electorale Permanente.
    (5) Lista conturilor şi subconturilor bancare deschise pentru campania electorală se notifică de către mandatarul financiar coordonator Autorităţii Electorale Permanente, la sediul central sau la sediul structurii teritoriale a acesteia, după caz. Lista conturilor şi a subconturilor bancare pentru campania electorală deschise de către partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv contul bancar deschis de către candidatul independent, va cuprinde cel puţin codul IBAN, banca, respectiv sucursalele unde acestea au fost deschise.
    (6) De la data notificării Autorităţii Electorale Permanente, conturile şi subconturile bancare deschise pentru campania electorală sunt destinate exclusiv încasării contribuţiilor electorale, respectiv efectuării plăţii cheltuielilor electorale, fiind interzisă derularea altor tipuri de tranzacţii. Prin conturile şi subconturile bancare de subvenţii se vor efectua numai transferuri având ca sursă de finanţare subvenţiile primite de la bugetul de stat şi se vor efectua plăţi ale cheltuielilor electorale realizate distinct din subvenţii.
    (7) Conturile şi subconturile bancare pentru campania electorală rămân deschise până la data restituirii către candidaţi a sumelor de bani necheltuite sau rambursate de Autoritatea Electorală Permanentă, conform legii.

    ART. 10
    (1) Contul sau subcontul bancar central pentru campania electorală se deschide numai de un partid politic, alianţă politică sau o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, după caz.
    (2) Alimentarea contului sau a subcontului bancar central pentru campania electorală se poate face de la data înregistrării mandatarului financiar coordonator şi până la data încheierii campaniei electorale, respectiv până la data de 5 decembrie 2020, ora 7,00.
    (3) Alimentarea contului sau a subcontului bancar central pentru campania electorală se face numai din transferuri ale fondurilor obţinute din sursele prevăzute la art. 12 alin. (2), cu excepţia celor provenite din subvenţii de la bugetul de stat.
    (4) Din contul sau subcontul bancar central pentru campania electorală se pot transfera, prin virament bancar, sume în celelalte conturi şi/sau subconturi bancare pentru campania electorală şi se pot face plăţi numai pentru cheltuielile electorale proprii.
    (5) Din contul bancar central de subvenţii deschis pentru campania electorală, se pot transfera sume de bani în limitele prevăzute de lege în conturile sau subconturile de subvenţii deschise la nivelul circumscripţiilor electorale.

    ART. 11
    (1) Alimentarea conturilor şi/sau a subconturilor bancare pentru campania electorală deschise la nivelul circumscripţiilor electorale se poate face numai din:
    a) contribuţii electorale ale candidaţilor din circumscripţiile electorale, după caz;
    b) transferuri de fonduri din contul sau subcontul bancar de campanie deschis la nivel central.

    (2) Din conturile bancare pentru campania electorală deschise la nivelul circumscripţiilor electorale se pot face plăţi numai pentru cheltuielile electorale efectuate la nivelul respectiv.
    (3) În conturile şi/sau subconturile bancare de subvenţii deschise la nivelul circumscripţiilor electorale se vor încasa numai transferuri din contul bancar de subvenţii deschis la nivel central şi se vor efectua plăţi ale cheltuielilor electorale realizate distinct din subvenţii.

    CAP. III
    Contribuţiile pentru campania electorală
    SECŢIUNEA 1
    Contribuţiile partidelor politice şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru campania electorală
    ART. 12
    (1) Partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot contribui la campania electorală proprie cu sume de bani până la concurenţa limitelor totale prevăzute de art. 28 alin. (12) din Legea nr. 334/2006.
    (2) Contribuţiile partidelor politice şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot proveni numai din transferuri ale fondurilor obţinute din următoarele surse de finanţare:
    a) cotizaţii ale membrilor de partid;
    b) donaţii, legate şi alte liberalităţi;
    c) venituri provenite din activităţi proprii, conform legii;
    d) subvenţii de la bugetul de stat, primite potrivit Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) împrumuturi în bani de la persoane fizice şi juridice.

    (3) Pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator un partid politic sau o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale poate transfera din contul bancar central pentru campania electorală în conturile deschise la nivelul circumscripţiilor electorale, sume de bani până la concurenţa limitelor totale prevăzute la art. 28 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.
    (4) Limitele maxime ale contribuţiilor ce pot fi depuse în contul deschis la nivel central pentru campania electorală se calculează după cum urmează:

┌─────────────────┬─┬──────────┬─┬─────┐
│numărul │ │10 salarii│ │ │
│candidaţilor la │ │de bază │ │2.230│
│nivel naţional │x│minime │x│lei │
│(senatori şi │ │brute pe │ │ │
│deputaţi) │ │ţară │ │ │
└─────────────────┴─┴──────────┴─┴─────┘



    (5) În cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii sau virării unei sume de bani provenite din fonduri obţinute din sursele de finanţare a unui partid politic în contul sau subcontul bancar pentru campania electorală deschis la nivel central, partidul politic sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale are obligaţia de a preda mandatarului financiar coordonator o declaraţie cu indicarea sursei contribuţiei.
    (6) Fondurile obţinute de partidul politic sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au fost transferate în contul sau subcontul bancar central pentru campania electorală trebuie declarate la Autoritatea Electorală Permanentă de către mandatarul financiar coordonator în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării în contul bancar notificat Autorităţii Electorale Permanente.

    ART. 13
    (1) Partidul politic sau organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale poate transfera, din contul sau subcontul bancar central pentru campania electorală, prin intermediul mandatarului financiar coordonator, sume de bani în conturile şi/sau subconturile bancare de campanie deschise la nivelul circumscripţiilor electorale, cu respectarea plafonului legal maxim al contribuţiilor electorale de la nivelul respectiv.
    (2) Fondurile transferate din contul sau subcontul central pentru campania electorală în conturile şi/sau subconturile bancare pentru campania electorală deschise la nivelul circumscripţiilor electorale trebuie declarate la structurile teritoriale ale Autorităţii Electorale Permanente de către mandatarii financiari desemnaţi la nivelul circumscripţiilor beneficiare ale transferului, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării în contul sau subcontul bancar notificat Autorităţii Electorale Permanente, precum şi de către mandatarii financiari coordonatori la Autoritatea Electorală Permanentă.
    (3) Sumele transferate potrivit alin. (1) şi (2) intră în calculul limitelor maxime ale cheltuielilor electorale care pot fi efectuate la nivel central.
    (4) Fondurile transferate din contul sau subcontul central pentru campania electorală, inclusiv cele provenite din subvenţii de la bugetul de stat, în conturile şi/sau subconturile bancare pentru campania electorală deschise la nivelul circumscripţiilor electorale vor fi cuprinse în calculul limitelor maxime ale contribuţiilor electorale care pot fi depuse la nivelul respectiv.
    (5) Ordinele de plată privind transferurile prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să cuprindă menţiuni privind circumscripţia electorală şi funcţia eligibilă pentru care se virează contribuţia.

    ART. 14
    Declaraţia privind indicarea sursei contribuţiei partidului politic sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, prevăzută la art. 28 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să facă referire la tipul sursei de venit: cotizaţie, donaţie, venit provenit din activităţi proprii, împrumuturi în bani de la persoane fizice şi juridice sau subvenţii de la bugetul de stat, după caz.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Contribuţiile candidaţilor
    ART. 15
    (1) Contribuţiile candidaţilor pentru campania electorală pot proveni exclusiv din următoarele surse:
    a) venituri proprii ale acestora;
    b) donaţii primite de la persoane fizice;
    c) împrumuturi contractate de la persoane fizice sau de la instituţii de credit.

    (2) Limitele maxime ale contribuţiilor ce pot fi depuse sau virate de către candidaţi sau de către mandatarii financiari desemnaţi la nivelul circumscripţiilor electorale în conturile şi/sau subconturile bancare pentru campania electorală deschise la nivelul circumscripţiilor electorale pot fi de până la 60 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator.
    (3) Contribuţiile pentru campania electorală pot fi depuse de către mandatarii financiari desemnaţi la nivelul circumscripţiilor electorale în conturile sau subconturile bancare deschise pentru campania electorală, în baza împuternicirii scrise a candidaţilor şi a declaraţiilor privind sursa de provenienţă a contribuţiei. Împuternicirea scrisă va cuprinde numele şi prenumele candidatului, codul numeric personal al candidatului, funcţia pentru care candidează, circumscripţia electorală. Este suficientă o singură împuternicire pentru toate operaţiunile.
    (4) Ordinele de plată şi foile de vărsământ ale contribuţiilor candidaţilor pentru campania electorală trebuie să cuprindă obligatoriu menţiunea „contribuţie pentru campania electorală“, precum şi datele de identificare ale candidaţilor (nume, prenume şi cod numeric personal) pentru care se depun contribuţiile pentru campania electorală.
    (5) Declararea contribuţiei candidatului pentru campania electorală se realizează în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării în contul sau subcontul bancar notificat Autorităţii Electorale Permanente, prin transmiterea de către mandatarii financiari desemnaţi la nivelul circumscripţiilor electorale la structurile teritoriale ale Autorităţii Electorale Permanente, a centralizatorului în format electronic, cuprinzând nominal fiecare contribuţie depusă, conform tabelului nr. 2.
    (6) Declararea contribuţiilor candidaţilor pentru campania electorală se realizează, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării în contul sau subcontul bancar notificat Autorităţii Electorale Permanente, prin transmiterea de către mandatarii financiari coordonatori la Autoritatea Electorală Permanentă a centralizatorului în format electronic, cuprinzând nominal fiecare contribuţie depusă pentru fiecare circumscripţie electorală în parte, conform tabelului nr. 2.
    Tabelul nr. 2. Centralizator al contribuţiilor electorale ale candidaţilor

┌────┬──────────────┬────────────┬──────────────┬─────────────────────────┬───────────┬────────────┐
│ │ │ │Funcţia pentru│Suma şi sursa │ │Data │
│ │ │Numele şi │care │contribuţiei │ │încasării │
│Nr. │Circumscripţia│prenumele │candidează şi │ │Total │contribuţiei│
│crt.│electorală │candidatului│circumscripţia├────────┬───────┬────────┤contribuţie│în contul │
│ │ │care a depus│electorală în │Venituri│ │ │ │bancar de │
│ │ │contribuţia │care │proprii │Donaţie│Împrumut│ │campanie │
│ │ │ │candidează │ │ │ │ │ │
└────┴──────────────┴────────────┴──────────────┴────────┴───────┴────────┴───────────┴────────────┘





    ART. 16
    (1) Donaţiile primite de către candidaţi drept contribuţii pentru campania electorală trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să fie primite doar de la persoane fizice;
    b) să fie primite prin conturile bancare proprii, dacă depăşesc valoarea de 22.300 de lei.

    (2) Donaţiile primite de către candidaţi care au o valoare mai mare de 25.000 de lei se încheie prin înscris autentic notarial.

    ART. 17
    (1) În cazul în care candidatul primeşte mai multe donaţii de la aceeaşi persoană fizică, iar valoarea totală a acestora depăşeşte 22.300 de lei, atunci suma de bani care depăşeşte valoarea menţionată va fi încasată doar prin cont sau subcont bancar. [Exemplu: un donator face 3 donaţii unui candidat, de 7.000 de lei, de 13.000 de lei şi de 4.000 de lei. Primele două sume pot fi primite în numerar. Pentru ultima sumă, fracţionat, 2.300 de lei (până la 22.300 de lei) pot fi primiţi în numerar, iar restul de 1.700 de lei, partea care depăşeşte valoarea de 22.300 de lei, va fi depusă obligatoriu în contul personal al candidatului.]
    (2) La acceptarea donaţiilor, indiferent de modul şi forma în care au fost făcute, candidatul trebuie să verifice şi să înregistreze, în mod corespunzător, identitatea donatorilor în formularul prevăzut în anexa nr. 3 la Normele metodologice, adaptat după caz.
    (3) Donaţiile primite de candidaţi trebuie să fie însoţite de declaraţii ale donatorilor privind sursa acestora, în cazul în care nu provin din venituri proprii.

    ART. 18
    (1) Donaţiile primite de candidaţi drept contribuţii pentru campania electorală trebuie să fie însoţite de documente justificative.
    (2) Sunt documente justificative ale donaţiilor primite de către candidaţi orice înscrisuri sub semnătură privată care consemnează valoarea sumelor de bani care fac obiectul acestora, precum şi identitatea părţilor, însoţite de copiile actelor de identitate ale donatorilor.
    (3) În cazul donaţiilor efectuate prin intermediul unui cont sau subcont bancar ori prin intermediul sistemelor de plăţi online se pot utiliza ca documente justificative înscrisuri de orice tip, inclusiv electronice, care fac dovada ofertei donaţiei şi a acceptării acesteia, însoţite de copii ale ordinelor de plată/foilor de vărsământ, de extrase bancare ale conturilor donatarilor, precum şi de copiile actelor de identitate ale donatorilor.
    (4) Documentele justificative ale donaţiilor primite de către candidaţi conform alin. (1) şi care sunt încheiate prin acte autentice sunt contractele de donaţie.
    (5) Prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

    ART. 19
    Candidaţii pot primi drept contribuţii pentru campania electorală împrumuturi în bani de la persoane fizice şi/sau de la instituţii de credit care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să fie contractate numai prin acte autentice notariale, însoţite de documente de predare-primire, în contract prevăzându-se modul şi termenul de restituire a acestora;
    b) să fie efectuate şi restituite doar prin virament bancar.


    ART. 20
    (1) Este interzisă finanţarea în orice mod a campaniei electorale de către o autoritate publică, instituţie publică, regie autonomă, companie naţională, societate reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori instituţie de credit, la care sunt acţionari majoritari statul sau unităţi administrativ-teritoriale, ori de către societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi finanţate din fonduri publice. Interdicţia se aplică şi în cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care, cu 12 luni înainte de începerea campaniei electorale, au desfăşurat activităţi finanţate din fonduri publice, conform legii.
    (2) Finanţarea în orice mod a campaniei electorale de către sindicate, culte religioase, asociaţii ori fundaţii de naţionalitate română sau de altă naţionalitate decât cea română este interzisă conform legii.
    (3) Este interzisă, conform legii, finanţarea campaniei electorale, în mod direct sau indirect, din partea unor persoane fizice care nu au cetăţenia română sau a unor persoane juridice de altă naţionalitate decât cea română, cu excepţia persoanelor fizice cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene care au domiciliul în România şi deţin calitatea de membru al partidului politic la a cărui campanie electorală contribuie financiar.
    (4) Este interzisă, conform legii, primirea de donaţii pentru campania electorală de către candidaţi din partea unor persoane juridice sau a unor persoane fizice care nu au cetăţenia română, cu excepţia celor primite din partea cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene care au domiciliul în România şi deţin calitatea de membru al partidului politic la a cărui campanie electorală contribuie financiar.
    (5) Nu pot fi primite donaţii care au alt obiect decât sume de bani şi nu pot fi acceptate servicii prestate cu titlu gratuit pentru finanţarea campaniei electorale.

    CAP. IV
    Cheltuielile electorale
    ART. 21
    (1) Eficienţa şi oportunitatea cheltuielilor pentru campania electorală se hotărăsc de către partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Cheltuielile aferente campaniei electorale trebuie să respecte următoarele condiţii:
    a) să provină numai din contribuţii ale candidaţilor sau ale formaţiunilor politice;
    b) să fie angajate numai cu viza prealabilă a mandatarului financiar, conform prezentului ghid;
    c) să se încadreze în limitele prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) să fie efectuate numai pentru promovarea candidaţilor şi a programelor electorale proprii.

    (3) Limitele maxime ale cheltuielilor electorale trebuie să se încadreze în limitele maxime ale contribuţiilor pentru campania electorală pentru fiecare circumscripţie electorală şi funcţie eligibilă în parte.
    (4) Cheltuielile efectuate nu pot fi mai mari decât contribuţiile electorale depuse.
    (5) Limitele maxime ale cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală la nivel central prin contul sau subcontul bancar deschis la nivel central trebuie să se încadreze în limitele maxime ale contribuţiilor depuse, conform art. 12 alin. (4).

    ART. 22
    Valoarea maximă a cheltuielilor electorale nu poate depăşi limitele contribuţiilor aferente candidaturilor individuale şi listelor de candidaţi rămase definitive.

    ART. 23
    (1) Cheltuielile electorale pot fi efectuate numai prin intermediul conturilor şi/sau subconturilor bancare deschise pentru campania electorală la nivel central şi la nivelul circumscripţiilor electorale.
    (2) Mandatarii financiari pot realiza operaţiuni financiare aferente campaniei electorale numai în baza împuternicirii scrise a organelor de conducere ale partidelor politice sau ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv a candidatului independent. Se poate acorda o singură împuternicire pentru toate operaţiunile.
    (3) Mandatarul financiar poate efectua plăţi ale cheltuielilor electorale şi prin intermediul unui card asociat contului bancar de campanie şi al sistemelor electronice de plată la distanţă de tipul online banking şi/sau mobile banking.
    (4) Facturile vor fi întocmite separat pentru fiecare tip de cheltuială electorală şi vor menţiona, în mod obligatoriu, circumscripţia electorală şi funcţia eligibilă.
    (5) Ordinele de plată vor cuprinde în mod obligatoriu menţiuni privind numărul facturii, tipul de material de propagandă electorală sau serviciu aferent campaniei electorale, precum şi circumscripţia electorală şi funcţia eligibilă pentru care se face cheltuiala.
    (6) În cel mult 3 zile lucrătoare de la data angajării cheltuielii de către formaţiunea politică sau de către candidat, după caz, mandatarii financiari şi mandatarul financiar coordonator comunică structurii centrale sau teritoriale a Autorităţii Electorale Permanente, după caz, valoarea şi destinaţia acestora conform art. 38 alin. (2) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (7) Emiterea facturilor se va face cel mai târziu până la data încheierii campaniei electorale, respectiv până la data de 5 decembrie 2020, ora 7,00. Facturile emise după această dată nu vor fi luate în considerare pentru rambursarea cheltuielilor electorale.

    ART. 24
    (1) În campania electorală competitorii electorali pot utiliza contribuţiile pentru campania electorală numai pentru categoriile de cheltuieli prevăzute în tabelul nr. 3.
    Tabelul nr. 3. Destinaţiile contribuţiilor pentru campania electorală (cheltuielile electorale permise)

┌────────────────────────────┬─────────┐
│Tipurile de cheltuieli │Procent │
│permise pentru campania │admisibil│
│electorală │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│Cheltuieli pentru producţia │ │
│şi difuzarea materialelor de│ │
│propagandă electorală la │40% │
│radio, televiziune şi în │ │
│presa scrisă │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│Cheltuieli pentru producţia │ │
│şi difuzarea materialelor de│30% │
│propagandă electorală online│ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│Cheltuieli pentru cercetări │30% │
│sociologice │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│Cheltuieli pentru afişe │20% │
│electorale │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│Cheltuieli pentru broşuri, │ │
│pliante şi alte materiale de│50% │
│propagandă electorală │ │
│tipărite │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│Cheltuieli aferente │ │
│serviciilor de telefonie şi │ │
│internet, cheltuieli de │ │
│transport şi cazare ale │ │
│candidaţilor, cheltuieli de │ │
│hrană, cazare şi transport │ │
│ale voluntarilor şi ale │ │
│membrilor partidului │ │
│politic, cheltuieli pentru │ │
│închirierea de spaţii şi │ │
│echipamente, cheltuieli │ │
│pentru vestimentaţia │ │
│voluntarilor şi a membrilor │30% │
│partidului politic │ │
│inscripţionată cu denumirea │ │
│sau numele competitorului │ │
│electoral, cheltuieli de │ │
│protocol destinate │ │
│organizării de reuniuni │ │
│electorale, cheltuieli │ │
│pentru asistenţă juridică şi│ │
│alte tipuri de consultanţă, │ │
│precum şi pentru plata │ │
│serviciilor mandatarilor │ │
│financiari │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│Cheltuieli pentru comisioane│Variabil │
│bancare │ │
└────────────────────────────┴─────────┘




    (2) Plafoanele stabilite în tabelul nr. 3 se determină prin raportare la fiecare circumscripţie electorală, respectiv la nivel central, prin raportare la valoarea maximă a cheltuielilor electorale la care are dreptul competitorul electoral în aceste circumscripţii electorale şi la nivel central, după caz.
    (3) Cheltuielile privind realizarea materialelor de propagandă electorală sunt suportate exclusiv de către partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi de către candidaţii independenţi.
    (4) Accesul partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice, alianţelor electorale, precum şi al candidaţilor independenţi la posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, se realizează conform prevederilor art. 66-75 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 603/2020 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020.

    CAP. V
    Materialele de propagandă electorală
    ART. 25
    Este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video, care îndeplineşte următoarele condiţii:
    a) se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri, clar identificat;
    b) este utilizat în perioada 6 noiembrie 2020-5 decembrie 2020, ora 7,00;
    c) are obiectiv electoral şi se adresează publicului larg;
    d) depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului.


    ART. 26
    (1) În campania electorală, partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, precum şi candidaţii independenţi pot finanţa numai următoarele tipuri de materiale de propagandă electorală:
    a) afişe electorale cu dimensiuni de cel mult 500 de mm o latură şi 350 de mm cealaltă latură; afişele electorale prin care se convoacă o reuniune electorală vor avea 400 de mm o latură şi 250 de mm cealaltă latură şi vor fi amplasate în locurile speciale pentru afişaj stabilite prin dispoziţie a primarului;
    b) spoturi electorale şi materiale audiovizuale electorale, difuzate de mass-media audiovizuală, gratuit sau contra cost, după caz;
    c) publicitate în presa scrisă;
    d) materiale de propagandă electorală online;
    e) broşuri, pliante şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie.

    (2) Prin materiale tipărite din aceeaşi categorie cu broşurile şi pliantele se înţelege materialele tipărite pe suport hârtie, precum calendare, fluturaşi, flyere etc.
    (3) În campania electorală sunt permise şi următoarele tipuri de cheltuieli:
    a) cheltuieli pentru comunicarea cu alegătorii prin intermediul serviciilor de telefonie şi internet, în condiţiile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal;
    b) cheltuieli de transport şi cazare ale candidaţilor, în cadrul circumscripţiei electorale în care candidează;
    c) cheltuieli de cazare şi transport ale voluntarilor din echipa de campanie şi/sau ale membrilor partidului politic, necesare bunei organizări şi desfăşurări a activităţilor de campanie electorală;
    d) cheltuieli pentru închirierea de spaţii şi echipamente necesare bunei organizări şi desfăşurări a activităţilor de campanie electorală;
    e) cheltuieli pentru vestimentaţia voluntarilor din echipa de campanie şi/sau a membrilor partidului politic inscripţionată cu denumirea sau numele competitorului electoral;
    f) cheltuieli de protocol destinate organizării de reuniuni electorale.


    ART. 27
    (1) Producerea şi difuzarea de materiale de propagandă electorală în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt interzise, sub sancţiunea prevăzută de lege.
    (2) Următoarele tipuri de acţiuni şi materiale de propagandă electorală nu pot fi finanţate în campania electorală:
    a) utilizarea vehiculelor inscripţionate sau colantate cu sloganuri de campanie, imagini ale candidaţilor, precum şi orice alte referiri la competitorii electorali;
    b) utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar;
    c) spectacole, serbări, focuri de artificii etc.;
    d) bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă, publicitate pe vehicule.

    (3) Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi nu pot produce materiale de propagandă electorală în regie proprie, sub sancţiunea prevăzută de lege.
    (4) În campania electorală, partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţilor independenţi le este interzisă efectuarea de cheltuieli în legătură cu oferirea, darea sau distribuirea către alegători, în mod direct sau indirect, a măştilor, a dezinfectanţilor, a odorizantelor auto, a pixurilor, a cănilor, a ceasurilor, a tricourilor, a jachetelor, a gecilor, a impermeabilelor, a pelerinelor, a vestelor, a şepcilor, a căciulilor, a fularelor, a sacoşelor, a pungilor, a umbrelelor, a găleţilor, a brichetelor, a chibriturilor, a produselor alimentare, a produselor alcoolice, a ţigărilor şi a altor asemenea produse.

    ART. 28
    (1) Partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi au obligaţia de a imprima, în mod vizibil, pe toate materialele de propagandă electorală tipărite, prevăzute la art. 36 alin. (2) lit. a), c) şi e) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sub sancţiunea prevăzută de lege, următoarele date:
    a) numele candidatului independent, denumirea partidului politic, a alianţei electorale/alianţei politice din care acesta face parte sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, după caz;
    b) denumirea operatorului economic care le-a realizat;
    c) codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar coordonator;
    d) tirajul, pentru materialele prevăzute la art. 36 alin. (2) lit. a) şi e) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) Înainte de difuzarea materialelor de propagandă electorală audiovideo, mass-media audiovizuală are obligaţia să comunice datele prevăzute la alin. (5) lit. a)-c), sub sancţiunea prevăzută de lege.
    (3) În termen de 30 de zile de la data încheierii campaniei electorale, competitorii electorali au obligaţia de a transmite la Autoritatea Electorală Permanentă o declaraţie cuprinzând informaţii privind descrierea materialelor de propagandă electorală online, producţia, perioada şi spaţiul de difuzare a acestora, sub sancţiunea prevăzută de lege. Declaraţiile vor fi transmise la structurile teritoriale ale Autorităţii Electorale Permanente în circumscripţia electorală în care participă la alegeri.

    CAP. VI
    Raportarea cheltuielilor la Autoritatea Electorală Permanentă
    ART. 29
    (1) În termen de 15 zile de la data desfăşurării alegerilor, respectiv până la data de 22 decembrie 2020, ora 17,00, mandatarii financiari coordonatori sunt obligaţi să depună la Autoritatea Electorală Permanentă, în scris şi în format electronic, următoarele documente:
    a) raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 17 la Normele metodologice, care se semnează şi se datează de către mandatarul financiar coordonator;
    b) declaraţia privind cuantumul total al datoriilor înregistrate în urma campaniei electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 18 la Normele metodologice; declaraţia privind cuantumul total al datoriilor înregistrate în urma campaniei electorale se întocmeşte pentru întreaga formaţiune politică, se semnează, se datează şi se ştampilează de către reprezentantul legal al partidului politic ori al organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, de către persoana împuternicită conform statutului acestora, după caz, sau de către candidatul independent;
    c) declaraţia privind numărul de materiale de propagandă electorală produse şi utilizate, defalcat pe categorii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 19 la Normele metodologice; declaraţia privind numărul de materiale de propagandă electorală produse şi utilizate, defalcat pe categorii, se semnează, se datează şi se ştampilează de către reprezentantul legal al partidului politic ori al organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, de către persoana împuternicită conform statutului acestora, după caz, sau de către candidatul independent;
    d) declaraţia privind respectarea plafoanelor maxime pentru cheltuielile electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 20 la Normele metodologice; declaraţia privind respectarea plafoanelor maxime ale cheltuielilor electorale se semnează, se datează şi se ştampilează de către reprezentantul legal al partidului politic ori al organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, de către persoana împuternicită conform statutului acestora, după caz, sau de către candidatul independent;
    e) lista furnizorilor serviciilor şi/sau bunurilor utilizate în campania electorală;
    f) declaraţiile candidatului privind provenienţa contribuţiilor electorale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 21 la Normele metodologice;
    g) formularele de înregistrare a contribuitorilor, al căror model este prevăzut în anexa nr. 14 la Normele metodologice; se anexează documentele justificative privind sursa de provenienţă a contribuţiei electorale, excepţie făcând cea provenită din venituri proprii;
    h) împuternicirile scrise privind depunerea sau virarea contribuţiilor electorale ale candidatului;
    i) declaraţia reprezentantului legal al partidului politic sau al organizaţiei cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale, după caz, cu privire la neefectuarea cheltuielilor electorale din venituri destinate activităţii curente.

    (2) Raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale întocmit pentru partidul politic la nivel central va fi semnat şi datat de către mandatarul financiar coordonator şi va fi întocmit pe baza declaraţiilor şi rapoartelor detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale întocmite de către mandatarii financiari desemnaţi la nivelul circumscripţiilor electorale.
    (3) Rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale se publică de Autoritatea Electorală Permanentă în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi ulterior pe pagina de internet proprie, urmând ca Autoritatea Electorală Permanentă să comunice competitorilor electorali publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 30
    (1) În situaţia în care, la data depunerii raportului detaliat de venituri şi cheltuieli electorale, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi înregistrează datorii, aceştia au obligaţia să depună trimestrial la Autoritatea Electorală Permanentă un raport privind stadiul achitării datoriilor înregistrate în campania electorală până la data achitării integrale a acestora, conform modelului prevăzut în anexa nr. 18 la Normele metodologice.
    (2) Candidaţilor declaraţi aleşi nu li se pot valida mandatele dacă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale nu a fost depus în condiţiile legii.

    CAP. VII
    Rambursarea cheltuielilor electorale
    ART. 31
    (1) Partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care obţin, individual sau într-o alianţă electorală, cel puţin 3% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional, pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului şi care au îndeplinit condiţiile legale au dreptul de a obţine rambursarea cheltuielilor electorale efectuate atât la nivelul fiecărei circumscripţii electorale, cât şi la nivel central.
    (2) Partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu obţin numărul de voturi prevăzut la alin. (1), însă obţin, individual sau într-o alianţă electorală, cel puţin 3% din totalul voturilor valabil exprimate într-o circumscripţie electorală pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului şi care au îndeplinit condiţiile legale au dreptul de a obţine rambursarea cheltuielilor electorale efectuate în circumscripţia electorală respectivă.
    (3) Cheltuielile efectuate într-o circumscripţie electorală de către un candidat independent se rambursează numai dacă acesta a obţinut cel puţin 3% din totalul voturilor valabil exprimate la nivelul circumscripţiei electorale în care a candidat.
    (4) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au obţinut un mandat de deputat la nivel naţional au dreptul de a obţine rambursarea cheltuielilor electorale.

    ART. 32
    Rambursarea sumelor aferente cheltuielilor efectuate în circumscripţiile electorale, precum şi a celor efectuate la nivel central, prevăzută la art. 48 alin. (1)-(2), (7) şi (9) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează în termen de 90 de zile de la data alegerilor, pentru sumele validate de Autoritatea Electorală Permanentă, în limita plafoanelor prevăzute la art. 37 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi conform prevederilor art. 48 alin. (11) din aceeaşi lege.

    ART. 33
    (1) După publicarea rezultatelor alegerilor şi validarea mandatelor, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data alegerilor, respectiv până la data de 6 ianuarie 2021, mandatarul financiar coordonator depune la Autoritatea Electorală Permanentă cererea de rambursare a cheltuielilor electorale aferentă alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, conform modelului prevăzut în anexa nr. 23 la Normele metodologice, însoţită de documentele justificative.
    (2) În cererea de rambursare vor fi incluse numai cheltuielile efectuate sau angajate pe durata campaniei electorale (6 noiembrie 2020 - 5 decembrie 2020, ora 7,00) şi plătite până cel târziu la data depunerii cererii (6 ianuarie 2021).
    (3) Cererea de rambursare a cheltuielilor electorale se depune la Autoritatea Electorală Permanentă de către mandatarul financiar coordonator.
    (4) Cererea de rambursare depusă după data de 6 ianuarie 2021 nu este luată în considerare.
    (5) Dacă pentru verificarea legalităţii încasărilor şi a plăţilor efectuate în campania electorală sunt necesare declaraţii şi documente suplimentare faţă de cele menţionate în prezentul ghid, termenul prevăzut la art. 58 alin. (3) din Normele metodologice se prelungeşte cu 15 zile.
    (6) Depunerea după data-limită a cererii de rambursare a cheltuielilor electorale, de către mandatarul financiar coordonator şi nesemnarea de către reprezentantul legal al partidului politic sau împuternicitul acestuia, conform statutului, încălcarea obligaţiei de a depune documentele prevăzute de art. 54 din Normele metodologice, lipsa documentelor justificative sau caracterul incomplet al acestora, precum şi nedepunerea eventualelor declaraţii şi documente suplimentare solicitate de Autoritatea Electorală Permanentă atrag nerambursarea totală sau parţială, după caz, a sumelor aferente cheltuielilor electorale.
    (7) Lipsa rapoartelor, declaraţiilor şi a documentelor justificative, precum şi încălcarea prevederilor legale privind finanţarea campaniei electorale atrag nerambursarea totală sau parţială, după caz, a sumelor aferente cheltuielilor electorale.
    (8) Nu se rambursează:
    a) sumele de bani aferente cheltuielilor care depăşesc plafoanele stabilite conform art. 37 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) sumele de bani aferente cheltuielilor finanţate din alte surse decât cele prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) sumele de bani utilizate în campania electorală cu încălcarea prevederilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) sumele de bani aferente cheltuielilor electorale care au fost finanţate din subvenţii primite de la bugetul de stat.


    ART. 34
    (1) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio şi televiziune, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi câte o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind factura plătită;
    b) facturile, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu furnizat;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală;
    d) procesele-verbale de recepţie a materialelor de propagandă electorală audiovizuale produse şi orice alte documente justificative care atestă realitatea cheltuielii;
    e) declaraţia privind datele şi orele difuzării materialelor de propagandă electorală la postul de radio/televiziune, conform modelului prevăzut în anexa nr. 24 la Normele metodologice şi orice alte documente justificative care atestă realitatea cheltuielii.

    (2) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală în presa scrisă, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind factura plătită;
    b) facturile, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu furnizat;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală;
    d) declaraţia privind data apariţiei publicaţiei şi tirajul, conform modelului prevăzut în anexa nr. 25 la Normele metodologice şi orice alte documente justificative care atestă realitatea cheltuielii;
    e) câte un exemplar al fiecărei publicaţii.

    (3) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind tipul cheltuielii;
    b) facturile, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu furnizat;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală;
    d) declaraţia privind postarea pe internet a materialului de propagandă electorală, conform modelului prevăzut în anexa nr. 26 la Normele metodologice şi orice alte documente justificative care atestă realitatea cheltuielii;
    e) câte un exemplar, pe suport electronic, al fiecărui material de propagandă electorală online.

    (4) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru cercetări sociologice, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind factura plătită;
    b) facturile, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu furnizat;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală;
    d) o copie scrisă a rezultatelor cercetării sociologice.

    (5) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru producţia şi difuzarea afişelor electorale, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind tipul cheltuielii;
    b) facturile, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu furnizat;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală;
    d) procesele-verbale de recepţie a afişelor electorale sau orice alte documente justificative care atestă realitatea cheltuielii;
    e) lista de distribuţie a afişelor electorale, cuprinzând numărul de afişe electorale din fiecare localitate şi orice alte documente justificative privind distribuţia acestora;
    f) câte un exemplar al fiecărui tip de afiş electoral.

    (6) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru producţia şi difuzarea broşurilor, pliantelor şi a altor materiale de propagandă electorală tipărite, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind tipul cheltuielii;
    b) facturile, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu furnizat;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală;
    d) procesele-verbale de recepţie a broşurilor, pliantelor şi a altor materiale de propagandă electorală tipărite sau orice alte documente justificative care atestă realitatea cheltuielii;
    e) lista de distribuţie a broşurilor, pliantelor şi a altor materiale de propagandă electorală tipărite şi orice alte documente justificative privind distribuţia acestora;
    f) câte un exemplar al fiecărui tip de broşură, pliant şi material tipărit de propagandă electorală.

    (7) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru închirierea de spaţii şi echipamente, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind tipul cheltuielii;
    b) facturile, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu furnizat;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală;
    d) fotografii ale spaţiilor şi ale echipamentelor închiriate.

    (8) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind tipul cheltuielii;
    b) facturile, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu sau de bunuri furnizate;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui instrument de plată pe suport magnetic asociat contului bancar pentru campania electorală;
    d) declaraţia reprezentantului legal al formaţiunii politice privind numărul de participanţi, conform modelului prevăzut în anexa nr. 27 la Normele metodologice şi orice alte documente justificative privind organizarea evenimentului, precum liste de prezenţă.

    (9) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală aferente serviciilor de telefonie şi internet, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind tipul cheltuielii;
    b) facturile în original, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu sau de bunuri furnizate;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală.

    (10) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru transportul şi cazarea candidaţilor, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind tipul cheltuielii;
    b) facturile în original, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu sau de bunuri furnizate;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală.

    (11) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru hrana, transportul şi cazarea voluntarilor şi ale membrilor partidului politic, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind tipul cheltuielii;
    b) facturile în original, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu sau de bunuri furnizate;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală.

    (12) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru vestimentaţia voluntarilor şi a membrilor partidului politic, inscripţionată cu denumirea sau numele competitorului electoral, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind tipul cheltuielii;
    b) facturile în original, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu sau de bunuri furnizate;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală;
    d) procesul-verbal de recepţie a vestimentaţiei şi orice alte documente justificative care atestă realitatea cheltuielii.

    (13) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind tipul cheltuielii;
    b) contractele încheiate;
    c) facturile în original, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu furnizat;
    d) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală.

    (14) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru plata serviciilor mandatarilor financiari, mandatarii financiari trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă câte un exemplar original şi o copie ale următoarelor documente justificative:
    a) extrasul de cont bancar, care va conţine menţiuni privind tipul cheltuielii;
    b) facturile sau contractele, care vor conţine menţiuni privind tipul de serviciu furnizat;
    c) ordinele de plată, care vor conţine menţiuni privind tipul cheltuielii, sau bonul fiscal, în cazul în care cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unui card asociat contului bancar pentru campania electorală.

    (15) În cazul cheltuielilor efectuate din conturile bancare deschise pentru campania electorală pentru plata comisioanelor bancare, mandatarii financiari trebuie să depună, în original, extrasul de cont bancar, care la rubrica informaţii va conţine menţiuni privind tipul cheltuielii. Aceste menţiuni pot fi prescurtate.

    ART. 35
    (1) Copiile exemplarelor originale ale documentelor justificative sunt certificate pentru conformitate cu originalul de către reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente.
    (2) Exemplarele originale ale documentelor justificative se restituie mandatarilor financiari după finalizarea controlului veniturilor şi cheltuielilor electorale.
    (3) Depunerea documentelor şi restituirea exemplarelor originale ale acestora se realizează conform programării stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu mandatarii financiari coordonatori.

    ART. 36
    Partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, prin intermediul mandatarilor financiari coordonatori, au obligaţia de a restitui candidaţilor, în termen de 30 de zile de la data rambursării de Autoritatea Electorală Permanentă, sumele rambursate şi sumele necheltuite, conform listei candidaţilor prevăzute la art. 6 lit. h), depuse la Autoritatea Electorală Permanentă.

    CAP. VIII
    Alianţele politice şi electorale
    ART. 37
    Prevederile prezentului ghid se aplică în mod corespunzător alianţelor politice.

    ART. 38
    (1) Partidele politice care fac parte din aceeaşi alianţă electorală desemnează împreună un singur mandatar financiar coordonator, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor prezentului ghid.
    (2) Mandatarul financiar coordonator desemnat potrivit prevederilor alin. (1) poate fi unul dintre mandatarii financiari coordonatori desemnaţi de formaţiunile politice care fac parte din alianţa electorală.

    ART. 39
    (1) Mandatarii financiari ai partidelor politice şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care fac parte din alianţe electorale vor întocmi, vor semna şi vor data raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru formaţiunea pe care o reprezintă.
    (2) Raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale întocmit pentru o alianţă electorală va fi semnat şi datat de către mandatarul financiar coordonator al alianţei electorale şi va fi întocmit pe baza declaraţiilor şi rapoartelor detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale întocmite de către mandatarii financiari coordonatori ai fiecărui partid politic sau organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care face parte din alianţa electorală.
    (3) Pe materialele de propagandă electorală tipărite ale alianţelor electorale se va imprima codul unic de identificare al partidului politic sau al organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care face cheltuiala.

    CAP. IX
    Contravenţii şi sancţiuni
    ART. 40
    Faptele care constituie contravenţii potrivit Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sancţiunile aferente, în contextul alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, sunt descrise în anexa nr. 1 la prezentul ghid.

    CAP. X
    Dispoziţii finale
    ART. 41
    Documentele prevăzute la cap. VII şi VIII care sunt transmise Autorităţii Electorale Permanente prin intermediul poştei electronice trebuie să fie semnate sau certificate pe fiecare pagină, cu semnătură electronică calificată.

    ART. 42
    (1) Documentele şi raportările prevăzute de prezentul ghid se depun sau se transmit la Autoritatea Electorală Permanentă după cum urmează:
    a) documentele şi raportările pe suport hârtie ale formaţiunilor politice şi ale mandatarilor financiari ai acestora privind finanţarea campaniei electorale prin conturile bancare deschise la nivel central se depun la sediul central al Autorităţii Electorale Permanente;
    b) documentele şi raportările pe suport hârtie ale formaţiunilor politice şi ale mandatarilor financiari ai acestora privind finanţarea campaniei electorale prin conturile bancare deschise la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti se depun la sediile structurilor teritoriale ale Autorităţii Electorale Permanente;
    c) documentele şi comunicările pe suport hârtie ale candidaţilor independenţi şi ale mandatarilor financiari ai acestora se depun la sediile structurilor teritoriale ale Autorităţii Electorale Permanente;
    d) documentele şi raportările electronice prevăzute la lit. a) se transmit la adresa de e-mail raportaricentral@finantarepartide.ro;
    e) documentele şi raportările electronice prevăzute la lit. b) şi c) se transmit la adresele de e-mail structurilor teritoriale ale Autorităţii Electorale Permanente prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul ghid.

    (2) Solicitările de clarificare şi întrebările formaţiunilor politice, ale candidaţilor independenţi şi ale mandatarilor financiari pot fi adresate la numărul de telefon 0213100760.

    ART. 43
    Termenele prevăzute în prezentul ghid se calculează fără a se include prima şi ultima zi a termenului.

    ART. 44
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ghid.

    ANEXA 1

    la ghid
    Contravenţii şi sancţiuni

┌────┬──────────────────────────┬─────────────┐
│Nr. │Descrierea faptei │Sancţiunea │
│crt.│ │ │
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │Nerespectarea condiţiilor │ │
│ │privind cheltuielile │ │
│ │aferente campaniilor │ │
│ │electorale, respectiv: │ │
│ │a) să provină numai din │ │
│ │contribuţii ale │Avertisment │
│ │candidaţilor sau ale │sau amendă de│
│ │formaţiunilor politice; │la 15.000 de │
│ │b) să fie angajate numai │lei la 50.000│
│ │cu viza prealabilă a │de lei şi │
│1. │mandatarului financiar │confiscarea │
│ │coordonator; │sumelor de │
│ │c) să se încadreze în │bani ce fac │
│ │limitele prevăzute de │obiectul │
│ │lege; │contravenţiei│
│ │d) să fie efectuate de │ │
│ │competitori electorali │ │
│ │numai pentru promovarea │ │
│ │candidaţilor şi a │ │
│ │programelor electorale │ │
│ │proprii. │ │
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │Nerespectarea obligaţiei │ │
│ │privind încasarea │ │
│ │contribuţiilor electorale │Avertisment │
│ │şi plata cheltuielilor │sau amendă de│
│2. │electorale numai prin │la 15.000 de │
│ │intermediul conturilor │lei la 50.000│
│ │bancare notificate în │de lei │
│ │prealabil Autorităţii │ │
│ │Electorale Permanente. │ │
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │Depunerea sau virarea │ │
│ │contribuţiilor pentru │Avertisment │
│ │campania electorală de │sau amendă de│
│3. │către alte persoane decât │la 15.000 de │
│ │candidaţii cărora aceste │lei la 50.000│
│ │contribuţii le aparţin/ │de lei │
│ │mandatarul financiar │ │
│ │coordonator. │ │
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │Nedeclararea │Avertisment │
│ │transferurilor fondurilor │sau amendă de│
│4. │în contul bancar de │la 15.000 de │
│ │campanie. │lei la 50.000│
│ │ │de lei │
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Avertisment │
│ │ │sau amendă de│
│ │Transferul în conturile │la 15.000 de │
│ │bancare pentru campania │lei la 50.000│
│5. │electorală al aportului │de lei şi │
│ │financiar al formaţiunii │confiscarea │
│ │nepolitice asociate cu │sumelor de │
│ │partidul politic. │bani care fac│
│ │ │obiectul │
│ │ │contravenţiei│
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Avertisment │
│ │ │sau amendă de│
│ │ │la 15.000 de │
│ │Depăşirea limitelor maxime│lei la 50.000│
│6. │ale contribuţiilor │de lei şi │
│ │candidaţilor pentru │confiscarea │
│ │campania electorală. │sumelor de │
│ │ │bani care fac│
│ │ │obiectul │
│ │ │contravenţiei│
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Avertisment │
│ │ │sau amendă de│
│ │ │la 15.000 de │
│ │ │lei la 50.000│
│ │Depunerea sau virarea în │de lei şi │
│ │conturile bancare pentru │confiscarea │
│7. │campania electorală a unor│sumelor de │
│ │contribuţii/transferuri │bani care fac│
│ │pentru campanie care │obiectul │
│ │provin din surse nelegale.│contravenţiei│
│ │ │şi │
│ │ │nerambursarea│
│ │ │cheltuielilor│
│ │ │electorale │
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │Încălcarea obligaţiei de │ │
│ │către candidat sau │ │
│ │partidul politic de a │ │
│ │preda mandatarului │ │
│ │financiar o declaraţie cu │Avertisment │
│ │indicarea sursei │sau amendă de│
│8. │contribuţiei, conform │la 15.000 de │
│ │modelului legal aprobat, │lei la 50.000│
│ │în cel mult 3 zile │de lei │
│ │lucrătoare de la data │ │
│ │depunerii sau virării unei│ │
│ │sume de bani în contul │ │
│ │bancar notificat pentru │ │
│ │campania electorală. │ │
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │Încălcarea obligaţiei │ │
│ │mandatarului financiar │ │
│ │coordonator de a aduce la │ │
│ │cunoştinţa Autorităţii │ │
│ │Electorale Permanente, în │ │
│ │cel mult 3 zile lucrătoare│Avertisment │
│ │de la data angajării │sau amendă de│
│9. │cheltuielii de formaţiunea│la 15.000 de │
│ │politică sau de către │lei la 50.000│
│ │candidat, după caz, a │de lei │
│ │valorii şi destinaţiei │ │
│ │acesteia conform art. 38 │ │
│ │alin. (2) din Legea nr. │ │
│ │334/2006, republicată, cu │ │
│ │modificările şi │ │
│ │completările ulterioare. │ │
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Avertisment │
│ │Depunerea şi utilizarea │sau amendă de│
│ │contribuţiilor electorale │la 15.000 de │
│ │pentru efectuarea de │lei la 50.000│
│10. │cheltuieli în conturile │de lei şi │
│ │bancare pentru campania │confiscarea │
│ │electorală după data de 5 │sumelor de │
│ │decembrie 2020, ora 7,00. │bani care fac│
│ │ │obiectul │
│ │ │contravenţiei│
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Avertisment │
│ │ │sau amendă de│
│ │Depăşirea limitelor maxime│la 15.000 de │
│ │ale contribuţiilor pentru │lei la 50.000│
│11. │campania electorală de │de lei şi │
│ │către competitorii │confiscarea │
│ │electorali. │sumelor de │
│ │ │bani care fac│
│ │ │obiectul │
│ │ │contravenţiei│
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │Finanţarea campaniei │ │
│ │electorale, în mod direct │ │
│ │sau indirect, de către │ │
│ │persoane fizice care nu au│Avertisment │
│ │cetăţenia română sau de │sau amendă de│
│ │persoane juridice de altă │la 10.000 de │
│ │naţionalitate decât cea │lei la 25.000│
│ │română, cu excepţia │de lei şi │
│12. │finanţării de către │confiscarea │
│ │cetăţenii statelor membre │sumelor de │
│ │ale Uniunii Europene care │bani care fac│
│ │au domiciliul în România │obiectul │
│ │şi deţin calitatea de │contravenţiei│
│ │membru al partidului │ │
│ │politic la a cărui │ │
│ │campanie electorală │ │
│ │contribuie financiar. │ │
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │Finanţarea în orice mod a │ │
│ │campaniei electorale a │ │
│ │unui partid, a unei │ │
│ │alianţe a acestora sau a │ │
│ │unui candidat independent │ │
│ │de o autoritate publică, │ │
│ │instituţie publică, regie │ │
│ │autonomă, companie │ │
│ │naţională, societate │ │
│ │reglementată de Legea nr. │Avertisment │
│ │31/1990, republicată, cu │sau amendă de│
│ │modificările şi │la 10.000 de │
│ │completările ulterioare, │lei la 25.000│
│13. │ori instituţie de credit, │de lei şi │
│ │la care sunt acţionari │confiscarea │
│ │majoritari statul sau │sumelor de │
│ │unităţi │bani care fac│
│ │administrativ-teritoriale,│obiectul │
│ │sau de societăţi │contravenţiei│
│ │reglementate de Legea nr. │ │
│ │31/1990, republicată, cu │ │
│ │modificările şi │ │
│ │completările ulterioare, │ │
│ │care, cu 12 luni înainte │ │
│ │de începerea campaniei │ │
│ │electorale, au desfăşurat │ │
│ │activităţi finanţate din │ │
│ │fonduri publice. │ │
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Avertisment │
│ │Finanţarea în orice mod a │sau amendă de│
│ │campaniei electorale a │la 10.000 de │
│ │unui partid, a unei │lei la 25.000│
│14. │alianţe a acestora sau a │de lei şi │
│ │unui candidat independent │confiscarea │
│ │de sindicate, culte │sumelor de │
│ │religioase, asociaţii ori │bani care fac│
│ │fundaţii. │obiectul │
│ │ │contravenţiei│
├────┼──────────────────────────┼─────────────┤
│ │ │Avertisment │
│ │ │sau amendă de│
│ │ │la 10.000 de │
│ │Finanţarea de către │lei la 25.000│
│ │competitorii electorali a │de lei, │
│ │unor materiale de │confiscarea │
│15. │propagandă electorală care│sumelor de │
│ │nu sunt prevăzute de Legea│bani care fac│
│ │nr. 334/2006, republicată,│obiectul │
│ │cu modificările şi │contravenţiei│
│ │completările ulterioare. │şi │
│ │ │nerambursarea│
│ │ │cheltuielilor│
│ │ │electorale │
└────┴──────────────────────────┴─────────────┘



    ANEXA 2

    la ghid
    LISTA
    adreselor de e-mail ale structurilor teritoriale ale Autorităţii Electorale Permanente

┌────┬───────────────┬─────────────────────────────────────┐
│Nr. │Judeţul/ │Adresa de e-mail │
│crt.│municipiul │ │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│1. │Alba │bj.alba@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│2. │Arad │bj.arad@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│3. │Argeş │bj.arges@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│4. │Bacău │bj.bacau@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│5. │Bihor │bj.bihor@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│6. │Bistriţa-Năsăud│bj.bistritanasaud@finantarepartide.ro│
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│7. │Botoşani │bj.botosani@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│8. │Brăila │bj.braila@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│9. │Braşov │bj.brasov@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│10. │Bucureşti │bm.bucuresti@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│11. │Buzău │bj.buzau@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│12. │Călăraşi │bj.calarasi@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│13. │Caraş-Severin │bj.carasseverin@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│14. │Cluj │bj.cluj@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│15. │Constanţa │bj.constanta@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│16. │Covasna │bj.covasna@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│17. │Dâmboviţa │bj.dambovita@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│18. │Dolj │bj.dolj@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│19. │Galaţi │bj.galati@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│20. │Giurgiu │bj.giurgiu@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│21. │Gorj │bj.gorj@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│22. │Harghita │bj.harghita@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│23. │Hunedoara │bj.hunedoara@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│24. │Ialomiţa │bj.ialomita@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│25. │Iaşi │bj.iasi@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│26. │Ilfov │bj.ilfov@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│27. │Maramureş │bj.maramures@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│28. │Mehedinţi │bj.mehedinti@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│29. │Mureş │bj.mures@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│30. │Neamţ │bj.neamt@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│31. │Olt │bj.olt@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│32. │Prahova │bj.prahova@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│33. │Sălaj │bj.salaj@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│34. │Satu Mare │bj.satumare@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│35. │Sibiu │bj.sibiu@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│36. │Suceava │bj.suceava@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│37. │Teleorman │bj.teleorman@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│38. │Timiş │bj.timis@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│39. │Tulcea │bj.tulcea@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│40. │Vaslui │bj.vaslui@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│41. │Vâlcea │bj.valcea@finantarepartide.ro │
├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────┤
│42. │Vrancea │bj.vrancea@finantarepartide.ro │
└────┴───────────────┴─────────────────────────────────────┘


    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016