Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
DECIZIE nr. 248 din 4 decembrie 2012 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 88A din 31 mai 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze de proprietate intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale privind modificarea in parte a Hotararii arbitrale nr. 2 pronuntate la data de 22 februarie 2012 avand ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind cuantumul remuneratiei compensatorii pentru copia privata pentru coli de hartie pentru copiator format A4, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 148 din 6 martie 2012, in baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 17/2012
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 248 din 4 decembrie 2012  privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 88A din 31 mai 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze de proprietate intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale privind modificarea in parte a Hotararii arbitrale nr. 2 pronuntate la data de 22 februarie 2012 avand ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind cuantumul remuneratiei compensatorii pentru copia privata pentru coli de hartie pentru copiator format A4, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 148 din 6 martie 2012, in baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 17/2012    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 248 din 4 decembrie 2012 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 88A din 31 mai 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze de proprietate intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale privind modificarea in parte a Hotararii arbitrale nr. 2 pronuntate la data de 22 februarie 2012 avand ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind cuantumul remuneratiei compensatorii pentru copia privata pentru coli de hartie pentru copiator format A4, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 148 din 6 martie 2012, in baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 17/2012

EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 13 decembrie 2012

    Având în vedere dispoziţiile art. 131 2 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,
    în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,

    directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

    ARTICOL UNIC
    Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 88A din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie, privind modificarea în parte a Hotărârii arbitrale nr. 2 pronunţate la data de 22 februarie 2012 având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 6 martie 2012, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 17/2012.

                        Directorul general al Oficiului
                       Român pentru Drepturile de Autor,
                                 Adriana Donţu

    Bucureşti, 4 decembrie 2012.
    Nr. 248.

    ANEXĂ

    CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
    SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND
    PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ
    ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

                                   ÎNCHEIERE
                    Şedinţa publică din data de 24 mai 2012

    Dosar nr. 2.352/2/2012

    Curtea constituită din:
    Preşedinte - Georgeta Stegaru
    Judecător - Andreea Vasile
    Grefier - Elena Dana Ciobanu

    Pe rol se află soluţionarea cererii de apel formulate de apelanta Asociaţia Hârtiei din României împotriva Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012, pronunţată de Corpul de Arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimaţii COPYRO, PERGAM şi VISARTA.
    La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns apelanta prin reprezentant legal Maria Valeanu şi avocat Zorcă Valentin, potrivit împuternicirii avocaţiale nr. 338.754/2012 depuse la dosar, şi intimata PERGAM prin Marinescu Ana-Maria, care depune la dosar delegaţie de reprezentare juridică, lipsă fiind intimaţii COPYRO şi VISARTA.
    Procedura de citare este legal îndeplinită.
    S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
    Părţile, reprezentate, arată că nu au alte cereri care să conducă la amânarea dezbaterilor.
    Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de apel.
    Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului. Susţine că există neconcordanţe între Legea nr. 8/1996 şi dispoziţiile comunitare, respectiv tratatele europene, care prin dispoziţiile cuprinse în ele indică faptul că recomandările sunt prioritare. Tratatul Comunităţii Europene şi cel de funcţionare a Uniunii Europene au fost ratificate ulterior apariţiei Legii nr. 8/1996 .
    Există o decizie a Curţii Europene de Justiţie ce face referire la faptul că orice judecător naţional are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor nume, lăsând, la nevoie, neaplicată orice dispoziţie contrară a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aştepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional. Susţine că noua metodologie propusă de intimaţi prevede o aplicare a cuantumului remuneraţiei compensatorii pentru copia privată la valoarea în vamă şi, respectiv, la valoarea facturii externe, la valoarea facturată fără TVA, ceea ce înseamnă în fapt introducerea unei discriminări între operatorii cu această hârtie, precum şi a unei concurenţe neloiale pe piaţă, având în vedere că unii facturează marfa în condiţia de livrare franco fabrică, alţii la graniţa ţării vânzătoare. Metodologia nouă propusă de intimaţi nu poate fi acceptată deoarece propune extinderi ale aplicării remuneraţiei compensatorii pentru copia privată la achiziţiile din cadrul Uniunii Europene, introducând o definire a importului care contravine legislaţiei europene, precum şi însăşi esenţei constituirii Uniunii Europene din punctul de vedere al asigurării liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul Uniunii Europene.
    Reglementarea importurilor şi instituirea de taxe vamale de import reprezintă atribute legislative exclusive ale Comisiei Europene şi nu pot face obiectul metodologiei.
    Importul de bunuri este taxat atunci când bunurile aflate pe teritoriul comunităţii nu se află în libera circulaţie ori aceste bunuri provin dintr-un stat terţ.
    Legea nr. 8/1996 prevede o serie de excepţii de la datorarea remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, indicată în temei de drept în cerere.
    Reprezentantul avocat al apelantei face referire la Directiva nr. 48/2004, pct. 20, a CE, care impune asigurarea garanţiilor necesare pentru respectarea dreptului de apărare, care să stabilească, prin dovezi, violarea dreptului de proprietate intelectuală. Această directivă europeană obligă autorităţile să dovedească lezarea şi să instituie toate garanţiile, prin care cel care nu lezează să nu fie tras la răspundere. Arată că prin activitatea unui importator de hârtie nu se poate obţine un beneficiu generat prin reproducerea şi distribuirea unei opere protejate. Mai arată că noţiunea de reproducere nu se ataşează conceptului de suport, astfel încât, după cum au făcut arbitrii, indicând termenul de "suport de reproducere", să se ajungă la concluzia că prin hârtie au activităţi de reproducere.
    Susţine că prin acceptarea penalităţilor, Comisia arbitrală nu a impus dispoziţiile legii, libertatea de negociere, buna-credinţă şi liberul consimţământ, căci îşi întemeiază acest abuz de impunere, prin raportare la art. l538-1543 din Codul civil, ceea ce reprezintă o clauză abuzivă. Apreciază că sunt inaplicabile pentru că penalităţile se convin, nu se impun, existând obligaţia previzibilităţii, pentru a se da conţinut principiului bunei-credinţe.
    Reprezentantul avocat al apelantei depune la dosar practică judiciară şi concluzii scrise.
    Intimata PERGAM, prin reprezentant legal, solicită respingerea apelului ca nefondat şi să păstreze în tot metodologia pronunţată de Completul de arbitraj, ca fiind legală şi temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinare şi în notele scrise pe care le depune la dosar.

                                    CURTEA,
având nevoie de timp pentru a delibera,

                                    DISPUNE:
    Amână pronunţarea în cauză la data de 31 mai 2012.
    Pronunţată în şedinţa publică de la data de 24 mai 2012.

                                  PREŞEDINTE,
                                GEORGETA STEGARU

                                   Judecător,
                                 Andreea Vasile

                                    Grefier,
                               Elena Dana Ciobanu


    CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
    SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND
    PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ
    ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

                             DECIZIA CIVILĂ Nr. 88A
                    Şedinţa publică din data de 31 mai 2012


    Dosar nr. 2.352/2/2012

    Curtea constituită din:
    Preşedinte - Georgeta Stegaru
    Judecător - Andreea Vasile
    Grefier - Elena Dana Ciobanu

    Pe rol se află soluţionarea cererii de apel formulate de apelanta Asociaţia Hârtiei din România împotriva Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012, pronunţată de Corpul de Arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimaţii COPYRO, PERGAM şi VISARTA.
    Dezbaterile de fond şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 24 mai 2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea în cauză la data de 31 mai 2012, când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:

                                    CURTEA,
deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:
    La data de 21 martie 2012, apelanta Asociaţia Hârtiei din România a formulat apel în contradictoriu cu intimaţii COPYRO, PERGAM şi VISARTA împotriva Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012, solicitând desfiinţarea acesteia şi să se constate, în principal, inaplicabilitatea Metodologiei privind cuantumul renumeraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, iar, în subsidiar, să se constate următoarele:
    - obligativitatea realizării unui studiu întocmit de către organismele colective, care să stea la baza întocmirii metodologiei, prin care să seindice care este măsura violării dreptului de proprietate intelectuală, ţinându-se cont de existenţa nenumăratelor excepţii de la protecţia acestui drept;
    - eficienţa normelor dreptului comunitar, în sensul recunoaşterii principiilor subsidiarităţii, a nediscriminării, a concurenţei loiale şi a libertăţii de circulaţie a mărfurilor, fără impunerea unei taxe cu efect echivalent celor vamale, care să se raporteze la "valoarea de vamă";
    - numai hârtia cu gramaj de 80 g este potrivită pentru xerocopiere şi ar putea face obiectul impunerii obligaţiei de remuneraţie compensatorie, dacă li se refuză solicitarea principală privind inaplicabilitatea metodologiei;
    - desfiinţarea ori diminuarea penalităţilor, în virtutea caracterului lor de impunere abuzivă, nerecunoscut de legea aplicabilă, şi care nu sunt rezultatul unor negocieri.
    În motivarea cererii de apel se arată următoarele:
    1. Curtea arbitrală consideră eronat faptul că importul mărfurilor şi achiziţia intracomunitară reprezintă acelaşi lucru, ca instituţie, în termenii legii, întărindu-şi această greşeală de înţelegere prin faptul că mărfurile provenind din achiziţia intracomunitară traversează graniţe aparţinând unor state suverane.
    Libera circulaţie a mărfurilor constituie unul dintre elementele fundamentale ale Comunităţii Europene.
    Scopul dispoziţiilor ce instituie aceste libertăţi este de a crea între statele membre o piaţă unică, liberă de orice restricţii interne asupra comerţului, prezentând o poziţie comercială unică în relaţiile cu state terţe.
    În vederea acestor deziderate, prin Tratat s-a urmărit realizarea unei uniuni vamale prin desfiinţarea între statele membre a taxelor vamale asupra importurilor şi exporturilor, a taxelor de echivalent, precum şi adoptarea de tarife comune cu statele terţe (o politică comercială comună).
    Taxele vamale reprezintă una dintre cele mai vechi forme de protecţie a comerţului naţional, până în momentul în care a avut loc un efect de descurajare a comerţului. Nu este surprinzător că au fost printre primele obstacole comerciale ridicate de TCE. Tratatul interzice, de asemenea, "taxele cu efect echivalent", care, deşi nu poartă eticheta oficială a taxelor vamale, au acelaşi efect de constrângere asupra comerţului.
    Prima obligaţie impusă de Tratat pentru a realiza "dezarmarea vamală" între statele membre fondatoare a fost de a nu introduce noi taxe vamale la importuri sau exporturi şi nici "taxele cu efect echivalent" din alte state membre începând cu data intrării în vigoare a tratatului.
    Termenul de "taxe cu efect echivalent" a fost interpretat de Curtea de Justiţie ca incluzând şi orice sarcină pecuniară. Sarcina nu trebuie impusă la frontieră câtă vreme este instituită pe motiv de import.
    Curtea de Justiţie a statuat că "toate taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse în mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fără a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent". Orice obligaţie pecuniară, indiferent de mărimea, destinaţia şi modul de aplicare, care este impusă în mod unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv că acestea traversează o frontieră, şi care nu este o taxă vamală în sensul strict al cuvântului, este o "taxă cu efect echivalent".
    Nu pot fi considerate "taxe cu efect echivalent" atunci când măsurile de verificare şi taxele sunt uniforme şi obligatorii pe întreg teritoriul Comunităţii ori taxele sunt stabilite în interesul general al Comunităţii.
    Principiile generale de acţiune sunt aceleaşi: înlăturarea taxelor vamale ori a taxelor cu efect echivalent, nediscriminarea, eliminarea subvenţiilor acordate de stat.
    2. Curtea arbitrală face un expozeu al înţelesului Legii nr. 24/2000, ce tratează norme de tehnică legislativă, deşi motivele apelantei se referă la înţelesul legii generale aplicabile dreptului de autor, al conceptelor care se găsesc în cuprinsul acesteia, astfel cum sunt ele definite în textele legale (spre exemplu, "valoarea de import") cuprinse în Constituţia României, directivele europene, Tratatul Comunităţii Europene, Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie. Legea nr. 24/2000 nu se aplică într-o formă contrară TCE. De altfel, Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005, prin care România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgariei a României la Uniunea Europeană, s-a realizat ulterior, ceea ce face ca întreaga susţinere a arbitrilor sa fie caducă.
    Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994 (aceste reguli de determinare se regăsesc şi în cuprinsul Codului vamal al României, art. 57), cu modificările ulterioare.
    La valoarea în vamă sunt incluse următoarele:
    a) cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română;
    b) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern;
    c) costul asigurării pe parcurs extern.
    Este inadmisibil ca o lege neconformă, asupra căreia nu sau implementat dispoziţiile şi directivele europene incidente şi nici tratatele internaţionale ratificate, să menţină o dispoziţie anacronică.
    Nu numai că se taxează ceea ce nu trebuie, prin faptul că subiectul taxării nu are de-a face prin activitatea sa cu lezarea în vreun fel a dreptului de proprietate intelectuală, că se încalcă regulile obligatorii şi de comportament stabilite în piaţa comună a Europei, dar remuneraţia compensatorie se aplică până şi pe cheltuieli de transport, încărcare, descărcare, asigurări etc.
    3. Curtea arbitrală continuă să concluzioneze, considerând că, dacă dispoziţiile cuprinse în Codul vamal, în codul fiscal şi în Codul de procedură fiscală şi-ar întinde efectele asupra drepturilor de autor, atunci titularii dreptului de autor ar deveni subiect pasiv al raporturilor juridice vamale şi/sau financiar-fiscale.
    Cu alte cuvinte, în interpretarea Curţii arbitrale, daca s-ar aplica înţelesul conceptelor cuprinse în legea dreptului de autor şi definite în codul vamal, fiscal şi procedural fiscal, titularii drepturilor de autor şi-ar plăti singuri remuneraţia şi vor obţine ca drept de autor aceeaşi remuneraţie, din care se vor scădea impozitele aferente.
    4. Curtea arbitrală îşi exprimă îngrijorarea că titularii drepturilor de autor ar fi lăsaţi fără protecţie, prin lege, ceea ce ar fi contrar normelor europene. Curtea arbitrală consideră că sistemul intracomunitar constituie doar o modalitate prin care se evită plata remuneraţiei compensatorii, căci, dacă sistemul intracomunitar ar fi aplicat, dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 8/1996 ar fi total lipsite de conţinut.
    Soluţia găsită de arbitri este aceea că sistemul intracomunitar, astfel cum este el tratat prin legislaţia europeană, nu este aplicabil la noi în ţară, deşi acest tratat este ratificat.
    Tratatul Comunităţii Europene şi cel de funcţionare a Uniunii Europene au fost ratificate ulterior apariţiei Legii nr. 8/1996, astfel încât, potrivit Constituţiei României şi angajamentelor asumate de către statul român, prin ratificarea tratatelor, dispoziţiile legislaţiei europene trebuie aplicate.
    Cu privire la competenţa instanţelor de a evalua conformitatea legislaţiei române cu dispoziţiile din dreptul comunitar, în dispozitivul hotărârii Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene din 9 martie 1978, dată în Cauza Administrazione delle finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că judecătorul naţional însărcinat să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile dreptului comunitar are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziţie contrară a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aştepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional.
    Sistemul intracomunitar a avut şi are ca unică idee protejarea intereselor comerciale prin impunerea libertăţii de circulaţie a mărfurilor.
    Se mai arată şi faptul că noua metodologie propusă de COPYRO, VISARTA şi PERGAM prevede o aplicare a cuantumului remuneraţiei compensatorii pentru copia privată la valoarea în vamă şi, respectiv, la valoarea facturii externe, la valoarea facturată fără TVA (pentru producători), ceea ce înseamnă în fapt introducerea unei discriminări între operatorii cu această hârtie, precum şi a unei concurenţe neloiale pe piaţă, având în vedere că unii facturează marfa în condiţia de livrare franco fabrică, alţii până la graniţa ţării vânzătoare, alţii până la graniţa ţării cumpărătoare, alţii până la uşa clientului etc.
    A nu se uita că prin impunerea asupra "preţului de import" compensaţia (sarcina pecuniară - taxă cu efect echivalent) se reflectă şi asupra operaţiunilor de manipulare, transport, asigurarea mărfii etc., ceea ce înseamnă că se aplică şi acestor costuri pentru unii, în timp ce pentru alţii, care nu includ aceste costuri în preţul de facturare, nu s-ar percepe această remuneraţie (se introduc astfel alţi factori de discriminare şi de concurenţă neloială pe piaţă).
    Metodologia nouă propusă de COPYRO, VISARTA şi PERGAM nu poate fi acceptată, deoarece propune extinderi ale aplicării remuneraţiei compensatorii pentru copia privată şi la achiziţiile din cadrul UE, introducând o definire a importului care contravine legislaţiei europene, precum şi înseşi esenţei constituirii Uniunii Europene din punct de vedere al asigurării liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul UE.
    Este fără tăgadă că import sunt numai acele achiziţii din ţări terţe faţă de UE, iar în interiorul UE mărfurile se află în liberă circulaţie (art. 29 din TCE), iar, "între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxe cu efect echivalent. Această interdicţie se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal." (art. 30 din TCE) Remuneraţia compensatorie pentru copia privată, astfel cum a fost ea concepută în metodologia propusă de COPYRO, este echivalentă unei "taxe cu efect echivalent unei taxe vamale", întrucât se vrea a fi aplicată tuturor cantităţilor de hârtie A4 achiziţionate/introduse în România.
    Menţionează şi faptul că hârtia cu destinaţie pentru copiator, conform normelor europene ale industriei hârtiei, este cea de 80 g, singurul sortiment potrivit pentru xerocopiere. În ceea ce priveşte hârtia fotografică, aceasta oricum nu face obiectul de achiziţie al importatorilor şi distribuitorilor angro de hârtie.
    În baza legislaţiei UE, importuri sunt doar acele cantităţi care provin din afara Uniunii Europene. Nu întâmplător declaraţiile/raportările statistice ale cantităţilor şi valorilor mărfurilor care circulă în interiorul UE se numesc "Declaraţii intrastat", nu se efectuează nicio vămuire şi au ca scop urmărirea şi verificarea reciprocă între statele membre UE a circulaţiei mărfurilor.
    Reglementarea importurilor şi instituirea de taxe vamale de import reprezintă atribute legislative exclusive ale Comisiei Europene şi nu pot face obiectul metodologiei.
    Acest punct de vedere privind sfera importului şi, respectiv, aria de aplicare a remuneraţiei a fost recunoscut de ORDA în anul 2008 prin Adresa nr. 2.244 din 28 septembrie 2008 către S.C. Be Proffice - S.A., în care se precizează: "întrucât, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, noţiunea de "import" din ţările membre ale Uniunii Europene nu mai există, societăţile care realizează această operaţiune nu au obligaţia de a mai plăti remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru suporturile şi aparatele achiziţionate din statele membre ale Uniunii Europene". Arată apelanta că, de la data acestei adrese şi până azi, nu au fost modificări legislative care să redefinească noţiunea de import.
    Importul de bunuri este taxat atunci când bunurile aflate pe teritoriul comunităţii nu se află în liberă circulaţie ori aceste bunuri intrate în Comunitate şi aflate în liberă circulaţie provin dintr-un stat terţ (a se observa art. 131 din Codul fiscal).
    Prin metodologia care li se propune se excede în mod abuziv înţelesul noţiunii de import şi liberă circulaţie, într-un mod contrar evident dispoziţiilor interne şi celor cuprinse în tratatele internaţionale la care România a aderat.
    După cum certifică EUGROPA, ca organism reprezentativ la nivelul Uniunii Europene, care reuneşte 22 de asociaţii naţionale ale distribuitorilor angrosişti de hârtie şi cartoane, nu există vreun caz prin care importatorii intracomunitari sa fie taxaţi la valoarea din vamă pentru produsele de hârtie format A4.
    Art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) (art. 90 paragraful 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate şi taxa aplicată produselor naţionale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate - a se vedea Cauza Weigel, paragraful 67, precum şi jurisprudenţa acolo citată).
    Conform art. 110 din TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură sa protejeze indirect alte sectoare de producţie.
    După cum Curtea a statuat deja, articolul 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului CE o completare a dispoziţiilor privind eliminarea taxelor vamale şi a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziţie are drept obiectiv asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricărei forme de protecţie care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind din alte state membre (Hotărârea din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 şi C-41/05, Rec, p. 1-5293, punctul 55 şi jurisprudenţa citată, precum şi Hotărârea Nâdasdi şi Nemeth, citată anterior, punctul 45).
    În acest sens, primul paragraf al art. 110 din TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naţionale similare. Aceste dispoziţii ale tratatului vizează garantarea neutralităţii depline a impozitelor interne faţă de concurenţa dintre produsele care se află deja pe piaţa internă şi produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 şi 9, precum şi Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, Rec, p. 1-4981, punctul 66).
    5. Comisia arbitrală interpretează în acelaşi mod defectuos textele legale, în unele cazuri adăugând la ele, cum ar fi indicarea de către această Comisie a faptului că, la ultima teză a considerentului 35 al Directivei 29/2001/CE, redevenţa pentru copia privată se achită de către persoanele care dispun de colile de hârtie de copiator format A4.
    Dl judecător Corneliu Bârsan, de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, indică faptul că instanţa europeană de la Strasbourg impune ca apărarea efectivă a dreptului de proprietate să fie realizată prin adoptarea unor măsuri de protecţie, ce semnifică existenţa unor obligaţii pozitive, în sarcina autorităţilor statale competente, acolo unde există o legătură directă între măsurile pe care un reclamant le-ar putea aştepta în mod legitim de la acestea, raportate la exerciţiul prerogativelor conferite de stăpânirea unui bun şi prejudiciul produs (pag. 1012, Convenţia europeană a drepturilor omului - Comentariu pe articole, vol. I "Drepturi şi libertăţi", edit. All Beck, Bucureşti - 2005).
    Cu alte cuvinte, privarea de proprietate poate să apară şi în legătură cu aplicarea/neaplicarea dispoziţiilor cuprinse în tratatele internaţionale la care statele sunt părţi.
    Interpretarea teleologică impune ca rolul firesc al preambulului unei directive europene să fie acela de a servi la interpretarea dispoziţiilor sale. Cu alte cuvinte, se impune necesitatea evidenţierii unor "chei de lectură" a dispoziţiilor sale, care să ghideze interpretarea acestora, spre a le determina cât mai precis înţelesul.
    Directiva 2004/48/CE, pct. 20, impune asigurarea garanţiilor necesare pentru respectarea dreptului de apărare, care să stabilească, prin dovezi, violarea dreptului de proprietate intelectuală.
    Această directivă europeană obligă autorităţile să dovedească lezarea şi să instituie toate garanţiile, prin care cel care nu lezează să nu fie tras la răspundere.
    Tot Directiva 2004/48/CE, pct. 26, indică faptul că lezarea (prejudiciul suferit de titularul dreptului de autor) este generată de cel care, prin activitatea sa, obţine, în urma acţiunii sale, un beneficiu fără justă cauză.
    Se poate observa faptul că prin activitatea unui importator de hârtie nu se poate obţine un beneficiu generat prin reproducerea şi distribuirea unei opere protejate.
    Comisia arbitrală consideră în mod eronat faptul că suportul hârtie este suficient, prin el însuşi, să producă prejudicii titularilor drepturilor de autor.
    Legiuitorul intern, precum şi cel european protejează titularii drepturilor de autor, atunci când se realizează reproducerea operelor. Cu alte cuvinte, reproducerea se raportează la operă (multiplicarea prin procedee tehnice a operelor protejate), ea neraportându-se la hârtie (suport).
    Aceeaşi Comisie arbitrală face referire la C-477/08 Padawan/SGAE, însă concluzia la care ajunge este una contrară înţelesului la care ajunge însăşi CJUE, ce indică faptul că regula, "echilibrului just" indică debitorii obligaţiei de finanţare a compensaţiei, pe cei care pun echipamentele, prin care se pot realiza serviciile de reproducere, la dispoziţia utilizatorilor privaţi (prin această decizie se exclude total categoria producătorilor şi importatorilor de hârtie).
    A reproduce reproduc tranz. 1) A face să se reproducă. 2) A reda exact; a reprezenta cu fidelitate. ~ realitatea. 3) ec. (procesul de producţie) A repeta în permanenţă. 4) (tablouri, desene, fotografii, texte etc.) A executa în mai multe exemplare identice prin diferite procedee tehnice; a multiplica. Sursa: NODEX.
    Se mai invocă faptul că Directiva 2001/29 prevede modalităţile prin care dreptul de autor se manifestă, şi anume prin comunicare (pct. 23), distribuţie (pct. 28) şi reproducere (art. 2 alin. 1 lit. a şi art. 5 alin. 2 lit. a - prin tehnici fotografice sau prin alt proces cu efect similar).
    O altă idee care concură la concluzia că nu sunt utilizatori este şi aceea că remuneraţia compensatorie se percepe deja de la importatorii de aparate tehnice, prin intermediul cărora se poate realiza operaţiunea de reproducere (art. 107 din Legea nr. 8/1996). Cu alte cuvinte, se poate observa că această remuneraţie are în considerare impunerea asupra celor care importă ori produc produse prin intermediul cărora se pot multiplica operele protejate.
    În ceea ce îi priveşte, este vorba de un abuz, prin care se încearcă a se ignora că activitatea sa nu are nimic de a face cu operaţiunea de reproducere şi nici cu lezarea vreunui titular al dreptului de autor.
    Practica în Uniunea Europeană raportată la protecţia dreptului de autor, conform adresei EUGROPA, este că nu se percepe o astfel de taxă, intitulată remuneraţie compensatorie, pentru producătorii şi importatorii de hârtie. EUGROPA este singura asociaţie de profil din UE, care reuneşte 22 de asociaţii naţionale ale distribuitorilor angrosişti de hârtie şi cartoane (a se vedea şi scrisoarea din 30 ianuarie 2012 de confirmare din partea EURO GRAPH, asociaţia europeană a producătorilor de hârtie grafică).
    Industria europeană a hârtiei se confruntă cu mari probleme de costuri şi lupta la modul propriu pentru supravieţuire încă dinainte de declanşarea crizei financiare. Ca urmare, nu îşi poate permite niciun fel de taxă sau impunere pecuniară suplimentară, pe care nu are cum s-o transfere în preţul de vânzare al hârtiei, cu atât mai puţin o impunere care nu are legătură cu obiectul ei de activitate, întrucât nici fabricantul, nici cumpărătorii/clienţii acestuia nu efectuează actul copierii unei opere protejate de dreptul de autor şi, de altfel, niciun act de copiere.
    6. Comisia arbitrală invocă un principiu, pe care îl aplică discriminatoriu, impunând ideea că cineva, în cazul de faţă organismele colective, îşi poate aroga drepturi (impunere de penalitate) faţă de apelantă, care trebuie să şi le asume, deşi legiuitorul nu le recunoaşte în cuprinsul dispoziţiilor sale.
    Este evident că, prin acceptarea penalităţilor, Comisia arbitrală nu a impus dispoziţiile legii, libertatea de negociere, buna-credinţă şi liberul consimţământ, căci îşi întemeiază acest abuz de impunere prin raportare la art. 1538-1543 din Codul civil.
    Atrage apelanta atenţia că dispoziţiile Codului civil sunt cele care fac obiectul exclusiv al liberului consimţământ, nu al impunerii, cum este cazul de faţă.
    Într-o astfel de situaţie, când organismul colectiv impune un nivel al penalităţii nelimitat în timp sau cuantum şi care nu reprezintă expresia manifestării sale de voinţă, nu se poate vorbi decât despre o clauză abuzivă, căci art. 1538-1543 din Codul civil sunt inaplicabile, întrucât în situaţiile respective penalităţile se convin, nu se impun, existând obligaţia previzibilităţii (adică indicarea cuantumului şi termenului de aplicare, pentru a se da conţinut principiului bunei-credinţe).
    Se va avea în vedere şi art. 1 alin. 2 din Codul civil ce tratează dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, ori de câte ori judecătorul ori arbitrul consideră că ipoteza dată spre analiză nu este reglementată pe toate aspectele sale, căci nimeni nu poate invoca întunecimea legii pentru a susţine că nu poate pronunţa o hotărâre. Ipotezele indicate se pliază pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.
    7. Întrucât Curtea arbitrală nu a înţeles să se pronunţe şi pe aspectele ridicate de apelantă, ce relevau neluarea în considerare a faptului ca protecţia operelor are nenumărate excepţii, reiterează susţinerile.
    Astfel, organismele colective nu şi-au fundamentat metodologia propusă pe realităţile actuale ale UE şi ale României, care să fie documentată profesionist, printr-un studiu realizat în comun de organisme reprezentative în domeniu şi în cunoştinţă de realitate, inclusiv Asociaţia Hârtiei din România, Asociaţia Importatorilor şi Distribuitorilor de Aparate de Copiat din România, cu sprijinul asociaţiilor de profil din UE.
    Se invocă principiul proporţionalităţii, respectiv faptul că incidenţa copierii pe hârtie a unor opere protejate de dreptul de autor este infimă raportat la celelalte utilizări ale hârtiei A4, chiar şi de 80 g, pentru alte scopuri decât copierea unor opere protejate de dreptul de autor, respectiv lucrări de birou, contracte, extrase de cont etc., atât în instituţii de stat, cât şi în bănci, corporaţii de orice profil, private.
    La solicitarea de a se prezenta studiile efectuate de la apariţia Legii nr. 8/1996 până acum pentru fundamentarea metodologiei şi stabilirea proporţionalităţii, VlSARTA, COPYRO şi PERGAM au răspuns, în mod neîntemeiat, că este imposibil să se determine aceste proporţii, lucru cu care nu poate fi de acord.
    Numai dacă se ia în considerare consumul de hârtie A4 achiziţionată de instituţiile de stat prin procedeul transparent şi uşor de cuantificat al achiziţiilor publice şi se poate ajunge la o cifră exactă. Aceste instituţii nu copiază opere protejate de dreptul de autor. Apoi băncile, care, de asemenea, pentru scopul unui astfel de studiu, pot pune la dispoziţia COPYRO şi ORDA cifre de fundamentare.
    Totodată, Legea nr. 8/1996 prevede o serie de excepţii de la datorarea remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, excepţii deloc neglijabile, indicate prin temei de drept în cererea depusă, care justifică şi mai mult poziţia apelantei de a nu putea accepta metodologia propusă de COPYRO, VISARTA şi PERGAM cu aplicare asupra întregii cantităţi de hârtie A4, indiferent de provenienţă, indiferent de modul ei de utilizare indiferent de gramaj.
    Astfel, art. 9 din Legea nr. 8/1996 indică faptul că ideile, teoriile, conceptele, textele oficiale, ştirile de presă, simplele fapte şi date etc. nu pot fi cuprinse în conceptul de operă protejată.
    Articolul 33-35 din Legea nr. 8/1996 exclude de la protecţie reproducerea acelor opere ori distribuirea lor, atunci când nu există avantaje comerciale ori economice şi/sau tranzitorii şi accesorii, pentru uz personal ori familial.
    Poziţiile exprimate de către organisme sunt următoarele, aşa cum reiese din procesul-verbal de la data de 5 decembrie 2011:
    - VISARTA: "s-a încercat realizarea unui studiu (care să arate cât din operele protejate intră în sfera plăţii remuneraţiei), dar acesta nu poate fi exemplificativ", "ar fi de discutat procentul datorat autorilor, şi nu categoriile de hârtie, deci ar trebui să se aleagă calea de mijloc...";
    - PERGAM: "fiind vorba de gestiune colectivă obligatorie, repertoriile sunt considerate repertorii extinse, deci criteriile de proporţionalitate prevăzute de lege nu se aplică" şi "Statele membre aleg modalitatea prin care se aplică Directiva".
    Organismele de colectare a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pot colecta doar ceea ce se datorează pentru utilizarea copiei private şi trebuie să aibă un studiu bine documentat în acest sens. Nu numai că nu există dovada utilizării copiei private, dar nu există nici măcar o încercare de bună-credinţă a efectuării unui astfel de studiu, deşi au trecut 15 ani de la promulgarea Legii nr. 8/1996.
    Intimatele PERGAM şi COPYRO au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
    Analizând cauza de faţă prin prisma motivelor de apel formulate de apelantă, faţă de ansamblul probator administrat în cauză, Curtea reţine următoarele:
    Primele cinci motive din cererea de apel critică modul de înţelegere de către completul de arbitraj a noţiunilor de import şi achiziţie intracomunitară.
    1. Primul motiv de apel susţine faptul că, în mod eronat, Curtea arbitrală a considerat că importul mărfurilor şi achiziţia intracomunitară reprezintă acelaşi lucru, ca instituţie, în termenii legii, întărindu-şi această greşeală de înţelegere prin faptul că mărfurile provenind din achiziţia intracomunitară traversează graniţe aparţinând unor state suverane. În esenţă, se arată că libera circulaţie a mărfurilor constituie unul dintre elementele fundamentale ale Comunităţii Europene, scopul dispoziţiilor ce instituie aceste libertăţi fiind acela de a crea între statele membre o piaţă unică, liberă de orice restricţii interne asupra comerţului, prezentând o poziţie comercială unică în relaţiile cu state terţe. În vederea acestor deziderate, prin Tratat s-a urmărit realizarea unei uniuni vamale prin desfiinţarea între statele membre a taxelor vamale asupra importurilor şi exporturilor, a taxelor de echivalent, precum şi adoptarea de tarife comune cu statele terţe (o politică comercială comună).
    Hotărârea arbitrală a reţinut, cu privire la acest aspect, că importul mărfurilor sau achiziţia intracomunitară sunt, pe de altă parte, una şi aceeaşi instituţie vamală/fiscală, termenii legii stabilind însă un regim derogatoriu pentru mărfurile provenite din ţări aflate în interiorul graniţelor Uniunii Europene. Această concluzie se extrage observând că mărfurile provenind din achiziţie intracomunitară traversează graniţe aparţinând unor state suverane. Au fost invocate şi dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare (Codul vamal), potrivit cărora: "Punerea în liberă circulaţie atrage aplicarea măsurilor de politică comercială şi îndeplinirea formalităţilor vamale prevăzute pentru importul mărfurilor, precum şi încasarea oricăror drepturi legale datorate."
    Curtea constată că primul paragraf al acestui motiv de apel reprezintă, de fapt, singura critică din cadrul acestui motiv de apel, restul paragrafelor reprezentând aspecte teoretice legate de noţiunea de taxe cu caracter echivalent, invocându-se implicit faptul că remuneraţia compensatorie aplicată ar produce efectul unei taxe cu caracter echivalent.
    Pentru soluţionarea acestui motiv de apel, Curtea trebuie să definească noţiunile de import şi achiziţie intracomunitară.
    Potrivit dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor:
    "(1) Autorii operelor susceptibile de a fi reproduse prin înregistrări sonore sau audiovizuale pe orice tip de suport, precum şi cei ai operelor susceptibile de a fi reproduse pe hârtie, direct ori indirect, în condiţiile prevăzute la art. 34 alin. (1), au dreptul, împreună cu editorii, producătorii şi cu artiştii interpreţi sau executanţi, după caz, la o remuneraţie compensatorie pentru copia privată, conform art. 34 alin. (2). Dreptul la remuneraţia compensatorie pentru copia privată nu poate face obiectul unei renunţări din partea beneficiarilor.
    (2) Remuneraţia compensatorie pentru copia privată se plăteşte de fabricanţii si/sau importatorii de suporturi de aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), indiferent dacă procedeul folosit este unul analogic sau digital.
    (3) Importatorii şi fabricanţii de suporturi şi aparate, prevăzute la art. 34 alin. (2), sunt obligaţi să se înscrie la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în Registrul naţional al copiei private, şi pot desfăşura activităţile respective de import sau de producţie numai după obţinerea de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a certificatului de înregistrare. Acest certificat se eliberează de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe baza dovezilor privind obiectul de activitate declarat legal şi a Certificatului unic de înregistrare la registrul comerţului, în termen de 5 zile de la depunerea acestora.
    (4) Lista suporturilor şi a aparatelor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată, precum şi cuantumul acestei remuneraţii se negociază din 3 în 3 ani, dacă una dintre părţi o cere, în cadrul unor comisii constituite din:
    a) câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcţionează pentru câte o categorie de drepturi, pe de o parte;
    b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de fabricanţii şi importatorii de suporturi şi aparate, numit de respectivele structuri asociative, şi câte un reprezentant al primilor 3 fabricanţi şi importatori majori de suporturi şi aparate, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri şi a cotei de piaţă din domeniul respectiv, cu condiţia ca acestea să fie declarate în acest scop la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pe propria răspundere, pe de altă parte.
    (5) În vederea iniţierii negocierilor potrivit procedurilor prevăzute la art. 131 alin. (2)-(4), organismele de gestiune colectivă sau structurile asociative ale fabricanţilor şi importatorilor de suporturi şi aparate vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere conţinând lista suporturilor şi aparatelor, cerere ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, precum şi cuantumurile remuneraţiilor ce urmează să fie negociate. Lista se elaborează în mod distinct pentru aparatele şi suporturile din domeniul sonor şi audiovizual şi pentru aparatele şi suporturile din domeniul grafic şi se negociază în două comisii.
    (6) Remuneraţiile sunt procentuale şi se calculează la valoarea în vamă, în cazul importatorilor, şi, respectiv, la valoarea fără TVA, cu ocazia punerii în circulaţie a produselor de către producători, şi se plăteşte în luna următoare importului sau datei de facturare.
    (7) Remuneraţiile negociate de părţi sunt procentuale şi sunt datorate pentru aparatele şi suporturile prevăzute la art. 34 alin. (2), inclusiv pentru coli de hârtie pentru copiator format A4 şi suporturi digitale.
    (8) Remuneraţia compensatorie pentru copia privată reprezintă o cotă procentuală din valoarea specificată la alin. (6), după cum urmează:
    a) coli de hârtie pentru copiator, format A4: 0,1%;
    b) alte suporturi: 3%;
    c) pentru aparate: 0,5%.
    (9) Negocierile pentru stabilirea listei aparatelor şi suporturilor pentru care se datorează remuneraţia compensatorie se convoacă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a cererii de negociere, şi se desfăşoară potrivit procedurilor prevăzute la art. 131^2.
    Pentru soluţionarea prezentului apel, Curtea este chemată, în esenţă, să lămurească sensul noţiunii de "importator" folosite în cadrul dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 8/1996, respectiv care a fost sensul acestui termen la momentul apariţiei legii; dacă acest sens a fost modificat ulterior în mod explicit, dacă a existat o modificare implicită a sensului acestui termen, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana şi ca urmare a aplicării legislaţieicomunitare.
    Curtea este în concordanţă cu susţinerea că operaţiunile de "fabricare", "import" sau "achiziţie comunitară" nu sunt noţiuni intrinseci domeniului dreptului de autor. Dar apelarea la alte ramuri de drept pentru clarificarea şi definirea conţinutului concret al acestor noţiuni devine necesară numai atunci când legislaţia din domeniul dreptului de autor nu oferă suficiente criterii legale pentru a realiza o astfel de definire.
    La data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor nu a existat o definiţie legală a noţiunii de "import" sau "importator" în chiar cuprinsul acestei legi, însă prin Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a fost introdus art. 14^2, potrivit căruia "prin import, în sensul prezentei legi, se înţelege introducerea pe piaţa internă, cu scopul comercializării, a originalului sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport."
    Prin legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2004, s-a prevăzut la art. 131 lit. b) că importul de bunuri reprezintă intrarea în Comunitate a bunurilor care se află în liberă circulaţie, provenite dintr-un teritoriu terţ, care face parte din teritoriul vamal al Comunităţii.
    Pe de altă parte, se defineşte achiziţia intracomunitară de bunuri, la art. 130^1 alin. (1), ca fiind obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.
    Astfel, prin import se înţelegea, la data apariţiei Legii nr. 8/1996, introducerea pe piaţa naţională de produse sau bunuri din alte state. Acest sens a fost întărit prin introducerea, în 2004, a definiţiei legale a importului.
    Curtea constată că nu se poate reţine o schimbare a sensului noţiunii de "import" după aderarea României la Uniunea Europeană, argumentele folosite de apelantă pentru susţinerea acestei ipoteze nefiind valide.
    Astfel, potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres. Or, Legea nr. 8/1996 este act normativ special în raport cu Codul fiscal, iar definiţia importului din cuprinsul Legii nr. 8/1996 este normă specială în raport cu definiţia importului sau a achiziţiei intracomunitare introduse prin Codul fiscal.
    Astfel, regula că actele normative speciale nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate implicit prin reglementarea generală a materiei se aplică, în sensul că norma specială reprezentată de definiţia importului din cuprinsul Legii nr. 8/1996 nu poate fi considerată ca modificată implicit prin definiţia importului sau a achiziţiei intracomunitare introduse prin Codul fiscal.
    Astfel, nu este necesar să se considere că norma din Legea nr. 8/1996 referitoare la import a fost aplicată prin analogie sau prin extindere, pentru a deveni aplicabilă operaţiunilor economice realizate de apelantă (introducere în România de produse din statele membre UE), cât timp sensul acestui termen - aşa cum a fost el folosit de Legea nr. 8/1996 - nu a suferit niciodată modificări.
    Cât priveşte susţinerea apelantei că remuneraţia astfel aplicată reprezintă o taxă cu caracter echivalent, Curtea constată că în numeroase decizii Curtea Constituţională a statuat că remuneraţia este un drept patrimonial, iar nu o taxă impusă unei anumite categorii de comercianţi şi care reprezintă o obligaţie fiscală. Caracterul echitabil al remuneraţiei compensatorii rezultă din faptul că aceasta are valoarea unei contraprestaţii pentru activitatea creatoare a unor persoane fizice sau juridice de drept privat, activitate pusă în slujba unor terţi, care în acest fel pot să apară în calitate de debitori. Aşa fiind, remuneraţia compensatorie pentru copia privată nu face parte din categoria impozitelor şi taxelor. (deciziile nr. 180 din 10 octombrie 2000 şi 1.114 din 8 septembrie 2001).
    2. Într-un al doilea motiv de apel, apelanta arată că Legea nr. 24/2000 nu se aplică într-o formă contrară T.C.E., în ceea ce priveşte noţiunea de "valoare în vamă" astfel cum a fost interpretată de arbitri. Se susţine că Legea nr. 157/2005, prin care România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României Ia Uniunea Europeană, s-a realizat ulterior, ceea ce face ca întreaga susţinere a arbitrilor să fie caducă. Se mai arată că procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994. La valoarea în vamă sunt incluse următoarele: a) cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română; b) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern; c) costul asigurării pe parcurs extern. Se susţine că se taxează ceea ce nu trebuie, prin faptul că subiectul taxării nu are de-a face prin activitatea sa cu lezarea în vreun fel a dreptului de proprietate intelectuală, că se încalcă regulile obligatorii de comportament stabilite în piaţa comună a Europei, dar remuneraţia compensatorie se aplică până şi pe cheltuieli de transport, încărcare, descărcare, asigurări etc.
    Completul de arbitri a motivat, cu privire la acest aspect, că, potrivit dispoziţiilor generale ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, normele vamale, fiscale ori procesual-fiscale îşi limitează efectele la raporturile juridice pentru reglementarea cărora au fost edictate. În speţă, în aplicarea art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportată la dispoziţiile Codului vamal, ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), trebuia ca legiuitorul să cuprindă reglementări din materia conexă (dacă o aprecia drept conexă) a drepturilor de autor şi numai dacă aceste dispoziţii erau indispensabile scopului urmărit. Mai precis, dacă legiuitorul aprecia că persoanele care dobândesc colile de hârtie pentru copiator format A4 pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată sunt scutiţi de la plata remuneraţiei în situaţia în care colile de hârtie pentru copiator format A4 provin prin achiziţie intracomunitară, trebuia să dispună în mod explicit acest lucru în reglementările financiar-fiscale.
    Curtea constată că nu se aduc în concret argumente referitoare la aspectele sub care interpretarea Legii nr. 24/2000 făcută de arbitri este neconformă TCE, în ceea ce priveşte noţiunea de "valoare în vamă". Curtea reţine că sensul noţiunii de "valoare în vamă" nu este explicitat concret în cuprinsul hotărârii arbitrale, nici în partea efectivă de metodologie şi nici în partea de considerente a acesteia. Astfel, argumentele aduse de apelantă nu sunt relevante, ca şi critici ale hotărârii arbitrale.
    Pe de altă parte, înţelesul noţiunii de "valoare în vamă" prezintă interes pentru aplicarea concretă a metodologiei, pentru modul de calcul al remuneraţiei concrete. În niciun caz nu se poate susţine că, prin ceea ce include, valoarea în vamă reprezintă o noţiune care duce la afectarea şi încălcarea regulilor de concurenţă loială sau a regulilor de comerţ din cadrul comunităţii europene; fiecare stat membru are dreptul de a reglementa juridic noţiuni de comerţ şi de fiscalitate, cum este cea de valoare în vamă, pentru a putea face aplicarea normelor juridice interne. Or, în cazul unor operaţiuni de achiziţie intracomunitară, faptul că valoarea în vamă conţine şi costul unor servicii necesare realizării operaţiunii de achiziţie intracomunitară nu este contrar principiilor de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală, câtă vreme aceste costuri se regăsesc oricum în preţul produsului final.
    De asemenea, nici argumentul apelantei în sensul că Legea nr. 157/2005, prin care România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României Ia Uniunea Europeană, este ulterioară Legii nr. 24/2000 nu este relevant, deoarece interpretarea noţiunilor reprezintă o operaţiune logico-juridică necesară tuturor actelor normative ce trebuie aplicate, care se face în raport cu normele juridice ce conţin reguli de interpretare în vigoare la momentul apariţiei legii noi; astfel, estenormal ca la intrarea în vigoare a Legii nr. 157/2005 să se aplice regulile de interpretare juridică conţinute în Legea nr. 24/2000.
    3. Într-un al treilea motiv de apel, apelanta arată că, în interpretarea Curţii arbitrale, dacă s-ar aplica înţelesul conceptelor cuprinse în legea dreptului de autor şi definite în codul vamal, fiscal şi procedural fiscal, titularii drepturilor de autor şi-ar plăti singuri remuneraţia şi vor obţine ca drept de autor aceeaşi remuneraţie, din care se vor scădea impozitele aferente.
    Curtea arbitrală a reţinut, într-adevăr, că, dacă dispoziţiile cuprinse în Codul vamal, în codul fiscal şi în Codul de procedură fiscală şi-ar întinde efectele asupra drepturilor de autor, atunci titularii drepturilor de autor ar deveni subiecţi pasivi ai raporturilor juridice vamale şi/sau financiar-fiscale. Titularilor drepturilor la remuneraţie compensatorie pentru copia privată le-ar fi închisă calea realizării unei remuneraţii echitabile pentru ceea ce priveşte echipamentele provenite prin achiziţie intracomunitară.
    Dar acest argument al completului de arbitraj s-a referit la combaterea argumentului conform căruia remuneraţia echitabilă aplicată achiziţiilor intracomunitare reprezintă o taxă cu efect echivalent care, aplicată achiziţiilor intracomunitare, e interzisă de Codul vamal, codul fiscal şi Codul de procedură fiscală şi de legislaţia comunitară. Or, Curtea a reţinut deja, în paragrafele anterioare, cu motivarea subsecventă, că nu se poate susţine că remuneraţia echitabilă aplicată achiziţiilor intracomunitare reprezintă o taxă cu efect echivalent, astfel că şi acest argument al apelantei este înlăturat. În plus, Curtea reţine că această critică subsumată punctului 3 din apel este o critică nejuridică, care nu poate primi un răspuns cu caracter juridic.
    4. Într-un al patrulea motiv, apelanta susţine că, prin soluţia găsită de arbitri, sistemul intracomunitar, astfel cum este el tratat prin legislaţia europeană, nu este aplicabil la noi în ţară, deci acest tratat este ratificat. Se invocă Cauza Administrazione delle finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C 106/77.
    Curtea nu poate reţine ca fiind just acest argument, câtă vreme, aşa cum s-a statuat cu ocazia respingerii primului motiv de apel, între import şi achiziţie intracomunitară nu există diferenţe de noţiune, ci doar de consecinţe pe plan fiscal. Intrarea României în Uniune nu a însemnat deplasarea noţiunii de import la limita graniţelor UE, ci această graniţă a rămas, aşa cum era logic, la limita graniţelor ţării. Cauza din jurisprudenţa CJUE invocată de apelantă nu este de natură să ducă la altă concluzie, principiile generale statuate în considerentele acestei decizii fiind complet respectate în situaţia dedusă judecăţii în prezentul dosar.
    Apelanta mai susţine că noua metodologie propusă de COPYRO, VISARTA şi PERGAM prevede o aplicare a cuantumului remuneraţiei compensatorii pentru copia privată la valoarea în vamă şi, respectiv, la valoarea facturii externe, la valoarea facturată fără TVA (pentru producători),ceea ce înseamnă în fapt introducerea unei discriminări între operatorii cu această hârtie, precum şi a unei concurenţe neloiale pe piaţă, având în vedere că unii facturează marfa în condiţia de livrare franco fabrică, alţii până la graniţa ţării vânzătoare, alţii până la graniţa ţării cumpărătoare, alţii până la uşa clientului etc.
    Curtea constată că este fondat acest argument al apelantei, urmând a fi admis, în sensul modificării metodologiei la art. 4, liniuţa nr. 2, în sensul că se calculează la valoarea facturii externe/declaraţiei de achiziţie intracomunitară, fără TVA, pentru hârtia de copiator format A4 (se introduce această precizare din motive de simetrie faţă de cele de la punctul anterior), indiferent de gramaj, introdusă în spaţiul comercial al României din Comunitatea Europeană.
    Curtea are în vedere argumentele de echitate invocate de apelantă, precum şi faptul că nu exista niciun motiv pentru a se crea diferenţe între importurile din alte state (achiziţiile naţionale) şi importurile din statele membre UE (achiziţiile intracomunitare), sub aspectul calculării remuneraţiei din valoarea în vamă fără TVA. De asemenea, pentru argumente de identitate de raţiune şi de situaţii, se va introduce precizarea de mai sus, legată de hârtia pentru copiator format A4, pentru ambele tipuri de achiziţii.
    Argumentul legat de faptul că prin impunerea asupra "preţului de import" compensaţia se reflectă şi asupra operaţiunilor de manipulare, transport, asigurarea mărfii etc. este nefondat, Curtea reţinând deja că aceste costuri se reflectă şi în preţul final, ceea ce face ca includerea lor în valoarea în vamă să fie justă.
    Nu se poate reţine că remuneraţia compensatorie reprezintă o taxă cu efect echivalent şi pentru motivul că nu este încasată de autorităţile publice şi nu revine bugetului acestora, ci de un organism de gestiune colectivă, revenind în final titularilor drepturilor de autor.
    În restul argumentelor de la punctul nr. 4 din apel, apelanta reia susţinerea că extinderea aplicării remuneraţiei compensatorii pentru copia privată şi la achiziţiile din cadrul UE introduce o definire a importului care contravine legislaţiei europene, precum şi înseşi esenţei constituirii Uniunii Europene din punctul de vedere al asigurării liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul UE.
    Curtea a răspuns deja argumentului principal legat de această susţinere, iar art. 261 din Codul de procedură civilă nu obligă instanţa să analizeze toate sub argumentele invocate de parte, fiind suficient ca din întreaga motivare a hotărârii judecătoreşti să răzbată argumentul principal şi raţiunile de fapt şi de drept care au stat la baza respective soluţii, cerinţă deja respectată până acum cu privire la acest argument.
    Cu toate acestea, Curtea va mai adăuga următoarele considerente, în susţinerea aceleiaşi soluţii şi respingerea aceluiaşi motiv de apel.
    Astfel, nu se poate susţine că prin metodologia care se propune se excede în mod abuziv înţelesul noţiunii de import şi liberă circulaţie, într-un mod contrar evident dispoziţiilor interne şi celor cuprinse în tratatele internaţionale la care România a aderat.
    În ceea ce priveşte argumentele legate de Directiva 2001/29/EC privind armonizarea anumitor aspecte legate de dreptul de autor şi drepturile conexe în cadrul societăţii informaţionale, se constată că prin Hotărârea preliminară din 16 iunie 2011 dată în interpretarea normelor acestei directive, Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că dispoziţiile privind excepţia pentru copie privată stabilesc faptul că, pentru a nu fi lipsite de orice efect util, ele impun statului membru care a instituit excepţia privind copia privată în dreptul intern o obligaţie de rezultat, în sensul că acest stat este ţinut să asigure, în cadrul competenţelor sale, perceperea efectivă a compensaţiei echitabile destinate despăgubirii autorilor afectaţi pentru prejudiciul suferit, în special dacă acesta s-a produs pe teritoriul statului membru menţionat.
    Mai mult, s-a statuat că revine autorităţilor, în special jurisdicţionale, ale acestui stat membru obligaţia de a realiza o interpretare a dreptului intern conformă cu obligaţia de rezultat menţionată, care să garanteze perceperea respectivei compensaţii de la vânzătorul care a contribuit la importul suporturilor în cauză prin punerea lor la dispoziţia utilizatorilor finali. În speţă, cauza viza obligarea unui vânzător de aparate şi suporturi din Germania la plata remuneraţiei compensatorii pentru copia privată aferentă aparatelor şi suporturilor vândute cumpărătorilor din Olanda, prin contracte la distanţă.
    Aşadar, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene foloseşte noţiunea de "import" între statele membre, obligând chiar şi vânzătorul dintr-un contract încheiat la distanţă la plata remuneraţiei compensatorii pentru contribuţia sa la importul de aparate şi suporturi din Germania în Olanda.
    Argumentul covârşitor în acest sens este acela că inclusiv Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene foloseşte noţiunea de import sau export între statele membre.
    Astfel, art. 28 (ex-articolul 23 din TCE) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial nr. C 115 din 9 mai 2008, p. 47, stabileşte că Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri şi care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import şi la export şi a oricăror taxe cu efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţări terţe. Art. 29 din acelaşi tratat (ex-articolul 24 din TCE) prevede că se consideră că se af1a în liberă circulaţie într-un stat membru produsele care provin din ţări terţe, pentru care au fost îndeplinite formalităţile de import şi pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale şi taxele cu efect echivalent exigibile şi care nu au beneficiat de o restituire totală sau parţială a acestor taxe şi impuneri.
    Argumentul legat de Adresa nr. 2.244 din 28 septembrie 2008 emisă de ORDA către S.C. "Be Proffice" - S.A., în care se precizează că, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, noţiunea de, import" din ţările membre ale Uniunii Europene nu mai există, iar societăţile care realizează această operaţiune nu au obligaţia de a mai plăţi remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru suporturile şi aparatele achiziţionate din statele membre ale Uniunii Europene, nu poate prezenta relevanţă în raport cu argumentele de mai sus legate de normele juridice cuprinse în Codul fiscal, Codul de procedură fiscală şi reglementările comunitare. O astfel de adresă nu are decât maximum un caracter pur informativ, nefiind opozabilă terţilor, nu este obligatorie şi nu are forţă juridică. Cu atât mai mult, o adresă de acest gen, care realizează o interpretare contrară legilor şi actelor normative cu putere juridică, nu poate fi luată în considerare de o instanţă judecătorească.
    Cât priveşte argumentul legat de certificarea dată de EUGROPA, ca organism reprezentativ la nivelul Uniunii Europene, care reuneşte 22 de asociaţii naţionale ale distribuitorilor angrosişti de hârtie şi cartoane şi care a statuat că nu există vreun caz prin care importatorii intracomunitari să fie taxaţi la valoarea din vamă, pentru produsele de hârtie format A4, Curtea constată că aceasta reprezintă o susţinere care nu are relevanţă, pe de o parte, deoarece se referă la încasările făcute de către autorităţi publice, iar nu de către organismele de gestiune colectivă, iar, pe de altă parte, aşa cum reiese din chiar susţinerile apelatei, se referă la "taxare"; or, cum s-a arătat pe larg mai sus, remuneraţia compensatorie nu reprezintă o taxă.
    Curtea constată că este corectă motivarea din cuprinsul hotărârii arbitrale, în sensul că altfel ar exista pericolul intervertirii finalităţii urmărite de către legiuitor prin dispoziţiile art. 107 [alin. (8) lit. "a)"] al Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, din protejarea drepturilor autorilor la remuneraţie pentru copia privată indiferent de modul de provenienţă al colilor de hârtie pentru copiator format A4 pentru care se datorează remuneraţia în lăsarea fără niciun fel de protecţie prin lege a titularilor drepturilor de autor, contrar normelor europene care stipulează un nivel ridicat de protecţie.
    În ceea ce priveşte argumentul că hârtia cu destinaţie pentru copiator, conform normelor europene ale industriei hârtiei, este cea de 80 g, singurul sortiment potrivit pentru xerocopiere, Curtea constată că art. 4 din metodologie se referă la "hârtia de copiator format A4, indiferent de gramaj". Or, aceasta înseamnă că include şi hârtia cu gramaj de 80 g, susţinerea apelantei nefiind urmată de o consecinţă practică relevantă pentru a se dispune modificarea metodologie în acest sens.
    5. Curtea constată că şi motivul nr. 5 de apel este nefondat, apelanta realizând o greşită interpretare a Directivei 29/2001 şi a Directivei 48/2004, din acest punct de vedere Curtea susţinând argumentele aduse de completul de arbitraj.
    Potrivit dreptului pozitiv şi practicii europene, orice armonizare a dreptului de autori a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecţie. În cazul unor anumite excepţii sau limitări titularii drepturilor trebuie să primească o compensaţie echitabilă pentru a fi despăgubiţi corespunzător pentru utilizarea operelor lor sau a altor obiecte protejate.
    Instituţia "compensaţiei echitabile" este, în opinia Curţii Europene de Justiţie, o noţiune autonomă a dreptului Uniunii Europene şi trebuie interpretată în mod uniform pe teritoriul acesteia din urmă.
    Compensaţia echitabilă trebuie considerată drept contraprestaţia prejudiciului cauzat autorului care rezultă din reproducerea neautorizată a operei sale protejate pentru uz personal. Compensaţia echitabilă trebuie în mod obligatoriu să fie calculată pe criteriul prejudiciului cauzat autorilor operelor protejate.
    Argumentul legat de aspectul că prin activitatea unui importator de hârtie nu se poate obţine un beneficiu generat prin reproducerea şi distribuirea unei opere protejate şi că suportul hârtie nu este suficient, prin el însuşi, să producă prejudicii titularilor drepturilor de autor este incorect. Cum am reţinut mai sus, prin excluderea colilor de hârtie pentru copiator format A4 provenite din achiziţie intracomunitară pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată s-ar crea un grav şi injust dezechilibru între autorii operelor şi utilizatori-deţinători cu orice titlu ai colilor de hârtie pentru copiator format A4, în sensul că autorii operelor ar fi în mod cert prejudiciaţi prin realizarea de copii private ale operelor lor, însă prejudiciul astfel creat nu ar mai putea fi reparat prin remuneraţia compensatorie.
    Curtea mai constată că hotărârea arbitrală face o corectă aplicare a celor statuate în Cauza C-477/08 Padawan/SGAE. În raport cu această situaţie şi astfel cum se prevede la ultima teză a considerentului (35) al Directivei 29/2001/CE, trebuie achitată "redevenţa pentru copia privată" nu de către persoanele private care efectuează copii ale operelor protejate, ci de către persoanele care dispun de colile de hârtie pentru copiator format A4 şi care, în acest temei, pun suportul hârtie, în drept sau în fapt, la dispoziţia persoanelor private ori le fumizează acestora din urmă un serviciu de reproducere. În cadrul unui astfel de sistem persoanele care dispun de suportul de reproducere au obligaţia de a plăti redevenţa pentru copia privată.
    Cu privire la susţinerea apelantei, în sensul că nu este utilizator, Curtea constată că este nefondată, faţă de aspectul că Curtea Europeană de Justiţie lămureşte exhaustiv atât sfera titularilor obligaţiilor de plată, cât şi temeiul obligaţiilor lor.
    Curtea Europeană de Justiţie arată că titularii obligaţiilor de plată a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată sunt "persoanele care dispun de echipamente, aparate sau suporturi de reproducere".
    Faptul că remuneraţia compensatorie se percepe deja de la importatorii de aparate tehnice, prin intermediul cărora se poate realiza operaţiunea de reproducere (art. 107 din Legea nr. 8/1996), nu este un argument în favoarea apelantei, deoarece textul art. 107 din lege cuprinde menţiunea de importatori de suporturi şi aparate, deci două ipoteze distincte care se completează şi nu se exclud reciproc.
    O altă distincţie între persoanele care datorează remuneraţie compensatorie este contrară Directivei 29/2001/CE şi practicii judiciare europene. Or, potrivit dispoziţiilor art. 11 şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
    Practica judiciară europeană îşi găseşte o puternică susţinere şi în practica judiciară internă în domeniu.
    După cum a statuat practica judiciară, dispoziţiile invocate de pârâtă, art. 130^1 şi art. 131 din codul fiscal reprezintă norme în materie fiscala (şi, mai mult, în materie de taxă pe valoarea adăugată - titlul VI al Codului) şi au fost edictate pentru stabilirea raporturilor fiscale între contribuabili şi stat, şi nu pentru realizarea drepturilor de proprietate intelectuală. Prin urmare, domeniul de aplicare al acestor dispoziţii trebuie interpretat după regula potrivit căreia unde legea distinge şi interpretul trebuie să o facă. În speţă s-a mai apreciat că principiile comunităţii vamale şi fiscale nu vin în contradicţie cu protejarea drepturilor ce fac obiectul cauzei.
    6. Curtea găseşte ca fiind fondat motivul de apel legat de penalităţi.
    Astfel, penalităţile pentru plata cu întârziere a remuneraţiei reprezintă - ca şi calificare juridică - o clauză penală, ce urmează regimul juridic reglementat de art. 1066-1072 din Codul civil.
    Din modul de reglementare a acestei instituţii juridice rezultă că este o clauză contractuală, care trebuie să fie asumată de părţile cocontractante, fiind supusă liberului arbitru şi liberului consimţământ.
    Curtea consideră că, în lipsa acordului tuturor părţilor cocontractante în inserarea clauzei penale în contract, consimţământul nu poate fi suplinit prin hotărâre judecătorească.
    Astfel, clauza penală este supusă libertăţii de voinţă a părţilor, în lipsa acordului, neexistând o normă juridică care să permită instanţei să insereze o astfel de clauză în contract. Partea interesată nu rămâne însă fără protecţie, deoarece aceasta poate folosi alte remedii legale pentru a sancţiona partea adversă care nu execută la timp plata dobânzilor legale, acordarea de daune compensatorii etc., însă o sancţiune de acest gen nu poate fi impusă prin voinţa unică a unei părţi cocontractante. Impunerea forţată încalcă dreptul la negociere, ce caracterizează orice contract, şi, de asemenea, limitele dreptului de negociere ce revine organismului de gestiune colectivă.
    Astfel, potrivit art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, organismele de gestiune colectivă au obligaţia de a elabora metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plăţii acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi. Or, negocierea poate avea ca obiect şi ca finalitate doar acele elemente prevăzute de aceste dispoziţii legale; dacă părţile la negociere erau de acord cu clauza penală, nimic nu se opunea însă ca aceasta să fie inserată în metodologie, pe principiul respectării voinţei părţilor. Pe de altă parte, legea nu dă dreptul organismelor de gestiune colectivă să stabilească alte sancţiuni decât cele prevăzute de lege, cu voinţă proprie şi împotriva opoziţiei exprese a partenerilor de negociere.
    Faptul că alte metodologii includ penalităţi de întârziere nu reprezintă un argument util, câtă vreme fiecare parte implicată în negocieri poate aborda strategii diferite de apărare şi aspectul penalităţilor nu reprezintă un aspect de ordine publică.
    Nici argumentul intimatei în sensul că din textul art. 107^1 din Legea nr. 8/1996 nu ar rezulta faptul că penalităţile sunt excluse de legiuitor pentru plata cu întârziere a obligaţiilor nu este util, deoarece nu s-a reţinut că legea ar exclude penalităţile, ci doar că acestea trebuie prevăzute în metodologie numai dacă toate părţile prezente la negociere sunt de acord în acest sens, fiind o clauză supusă exclusiv principiului liberei voinţe a părţilor.
    Pentru aceste considerente, constatând că acest motiv de apel este fondat, Curtea va înlătura clauza stipulată la pct. 6 al metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală, referitoare la plata de penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere pentru achitarea cu întârziere a remuneraţiei compensatorii.
    7. În cadrul ultimului motiv de apel, apelanta invocă faptul că organismele colective nu şi-au fundamentat metodologia printrun studiu realizat în comun de organisme reprezentative în domeniu şi în cunoştinţă de realitate, inclusiv Asociaţia Hârtiei din România, Asociaţia Importatorilor şi Distribuitorilor de Aparate de Copiat din România, cu sprijinul asociaţiilor de profil din UE. Se invocă principiul proporţionalităţii, respectiv faptul că incidenţa copierii pe hârtie a unor opere protejate de dreptul de autor este infimă raportat la celelalte utilizări ale hârtiei A4, chiar şi de 80 g, pentru alte scopuri decât copierea unor opere protejate de dreptul de autor, respectiv lucrări de birou, contracte, extrase de cont etc., atât în instituţii de stat, cât şi în bănci, corporaţii de orice profil, private.
    Curtea nu poate reţine o încălcare a principiului proporţionalităţii, în raport cu ponderea utilizării hârtiei pentru reproducerea operelor protejate, deoarece această pondere a fost corect dimensionată de completul de arbitraj în stabilirea procentului remuneraţiei raportat la baza de calcul.
    Curtea mai constată că nu se poate face confuzie între operele subiect al copiei private şi elementele ce nu constituie obiect al dreptului de autor conform art. 9 din Legea nr. 8/1996, în cazul cărora nu se poate aplicaconceptul de copie privată, deoarece, pe de o parte, elementele ce nu constituie obiect al dreptului de autor nu sunt susceptibile de apropriere ca în cazul copiei private, situaţie în care materialele reproduse prin procedeul copiei private rămân în proprietatea, pentru uzul personal sau cercul normal al familiei celui care realizează copia privată, iar, pe de altă parte, prin destinaţia lor, aparţin domeniului public, din momentul apariţiei, difuzarea şi reproducerea prin procedeul copiei private fiind libere sau interzise, fără a fi supuse vreunei autorizări. Într-o astfel de situaţie, nu se poate discuta despre conceptul de copie privată.
    Mai mult decât atât, legiuitorul a înţeles să reglementeze acele utilizări ale operelor fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii conform art. 33 din Legea nr. 8/1996, doar în cazul operelor, şi nicidecum să instituie excepţii de la datorarea remuneraţiei compensatorii pentru copia privată.
    Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul, va dispune modificarea în parte a Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012 referitoare la Metodologia privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, astfel: Art. 4 va avea următorul cuprins: "Baza de calcul pentru remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru colile de hârtie pentru copiator format A4, indiferent de gramaj, se calculează:
    - la valoarea în lei din vamă, pentru hârtia pentru copiator importată, conform declaraţiei vamale de import (DVI) şi facturii externe;
    - la valoarea facturii externe/declaraţiei de achiziţie intracomunitară, fără TVA, pentru hârtia de copiator format A4, indiferent de gramaj, introdusă în spaţiul comercial al României din Comunitatea Europeana;
    - la valoarea facturată, fără TVA, cu ocazia punerii în circulaţie a colilor de hârtie pentru copiator format A4, indiferent de gramaj de către fabricanţi"; va înlătura clauza stipulată la pct. 6 al metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală, referitoare la plata de penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, pentru achitarea cu întârziere a remuneraţiei compensatorii; va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii arbitrale apelate.
    Cu privire la cheltuielile de judecată, faţă de culpa procesuală a intimatelor, dar şi a apelantei, ca urmare a considerării ca fondate a doar o parte din motivele de apel, Curtea, în temeiul art. 276 din Codul de procedură civilă, va obliga fiecare intimată la plata către apelantă a câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; va obliga apelanta la plata către intimata COPYRO a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată; va compensa obligaţiile reciproce stabilite pentru apelantă şi intimata COPYRO.

                              PENTRU ACESTE MOTIVE
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Admite apelul formulat de apelanta Asociaţia Hârtiei din România, cu sediul în Bucureşti, str. Dinu Vintilă nr. 5, bl. 4, sc. 1, ap. 6, sectorul 2, împotriva Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012, pronunţată de Corpul de Arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimaţii COPYRO, cu sediul în Bucureşti, str. Paleologu nr. 5 A, et. 3, ap. 3, sectorul 2, PERGAM, cu sediul în Bucureşti, bd. Mircea Vodă nr. 35, bl. M27, et. 6, ap. 17, sectorul 3, şi VISARTA, cu sediul în Bucureşti, str. Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, sectorul 5.
    Dispune modificarea în parte a Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012 referitoare la Metodologia privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, astfel:
    Art. 4 va avea următorul cuprins: "Baza de calcul pentru remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru colile de hârtie pentru copiator format A4, indiferent de gramaj, se calculează:
    - la valoarea în lei din vamă, pentru hârtia pentru copiator importată, conform declaraţiei vamale de import (DVI) şi facturii externe;
    - la valoarea facturii externe/declaraţiei de achiziţie intracomunitară, fără TVA, pentru hârtia de copiator format A4, indiferent de gramaj, introdusă în spaţiul comercial al României din Comunitatea Europeană;
    - la valoarea facturată, fără TVA, cu ocazia punerii în circulaţie a colilor de hârtie pentru copiator format A4, indiferent de gramaj de către fabricanţi."
    Înlătură clauza stipulată la pct. 6 al metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală, referitoare la plata de penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, pentru achitarea cu întârziere a remuneraţiei compensatorii.
    Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii arbitrale apelate.
    Obligă fiecare intimată la plata către apelantă a câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
    Obligă apelanta la plată către intimată COPYRO a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
    Compensează obligaţiile reciproce stabilite pentru apelantă şi intimata COPYRO.
    Irevocabilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2012.

                                  PREŞEDINTE,
                                GEORGETA STEGARU

                                   Judecător,
                                 Andreea Vasile

                                    Grefier,
                               Elena Dana Ciobanu

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016