Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 700 din 6 octombrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 1, art. 3 lit. b) şi art. 37 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 12 alin. (1) teza finală din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, ale art. 138 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 3 lit. b) şi d) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 3, art. 5, art. 6 alin. (3) şi art. 14 lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 700 din 6 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 1, art. 3 lit. b) şi art. 37 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 12 alin. (1) teza finală din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, ale art. 138 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 3 lit. b) şi d) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 3, art. 5, art. 6 alin. (3) şi art. 14 lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1301 din 29 decembrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 3 lit. b) şi art. 37 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 12 alin. (1) teza finală din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, ale art. 138 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 3 lit. b) şi d) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 3,art. 5, art. 6 alin. (3) şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar. Excepţia a fost ridicată de Adrian Gheorghe Tabora în Dosarul nr. 6.240/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.597D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi părţile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor, Ministerul Sănătăţii Publice - Corpul de control al ministrului sănătăţii publice şi Ministerul Finanţelor Publice. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, Preşedintele acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.465 din 8 noiembrie 2011.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 4 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.240/111/2017, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 3 lit. b) şi art. 37 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 12 alin. (1) teza finală din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, ale art. 138 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 3 lit. b) şi d) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 3,art. 5, art. 6 alin. (3) şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar. Excepţia a fost ridicată de Adrian Gheorghe Tabora în cadrul unui litigiu de muncă.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 3 lit. b) şi ale art. 37 din Legea-cadru nr. 284/2010, precum şi cele ale art. 12 alin. 1 teza finală din Legea nr. 130/1996 şi ale art. 138 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 sunt contrare prevederilor art. 41 şi art. 135 din Constituţie şi celor ale Convenţiei nr. 154/1981 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Astfel, arată că potrivit actualei legislaţii, stabilirea drepturilor salariale ale personalului medical se face numai prin lege, fără a se ţine seama şi de dreptul lucrătorilor la negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă şi implicit a cuantumului salariului ca şi corolar al dreptului la muncă într-un stat care se declară a fi cu economie de piaţă funcţională.
    6. De asemenea, autorul excepţiei susţine că prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 Guvernul refuză, de fapt, să aplice o lege adoptată de Parlament, respectiv Legea-cadru nr. 330/2009, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (3) şi (4), precum şi celor ale art. 61 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă cu încălcarea exigenţelor stabilite de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, întrucât situaţia extraordinară care a stat la baza emiterii acesteia nu motivează urgenţa acestei reglementări, scopul fiind, în realitate, acela de a se opune salarizării potrivit Legii-cadru nr. 330/2009. Ca urmare, au fost afectate drepturile constituţionale ale personalului sanitar bugetar, respectiv dreptul la negocierea colectivă a salariilor bugetarilor, dreptul la un nivel de trai decent şi dreptul la protecţia socială a muncii.
    7. Totodată, autorul excepţiei consideră că au fost încălcate şi prevederile art. 102 alin. (1) şi (2), precum şi cele ale art. 141  din Constituţie, întrucât Guvernul nu a consultat Consiliul Economic şi Social atunci când a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. În plus, arată că în cazul personalului sanitar a fost încălcat şi art. 41 alin. (5) din Constituţie în măsura în care prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi ale Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au intrat în vigoare şi au fost aplicate pe perioada de valabilitate a Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe anii 2008-2010, încheiat între Ministerul Sănătăţii şi Federaţia Sindicală Ambulanţa prin care părţile contractante se obligau să nu promoveze şi să nu susţină acte normative care ar fi dus la diminuarea drepturilor stabilite prin contractele colective de muncă.
    8. Autorul excepţiei precizează că prin dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 sunt reduse substanţial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din sistemul sanitar în temeiul Legii-cadru nr. 330/2009 şi apreciază că sunt incidente, mutatis mutandis, cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, prin care a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor unei ordonanţe de urgenţă în domeniul salarizării personalului din învăţământ.
    9. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 10 şi art. 14 lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, arată că este inadmisibil ca Guvernul ori Parlamentul să stipuleze abrogarea oricăror prevederi care reglementează posibilitatea negocierii colective, încălcând astfel tratate internaţionale la care România este parte, aşa cum este Convenţia nr. 154/1981 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
    10. Tribunalul Bihor - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
    11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii de lege: art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011; art. 1, art. 3 lit. b) şi art. 37 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010; ale art. 12 alin. (1) teza finală din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998; ale art. 138 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012; ale art. 3 lit. b) şi d) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009; şi ale art. 3,art. 5, art. 6 alin. (3) şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 27 ianuarie 2010. Se constată că, din acest ultim articol de lege, autorul excepţiei critică doar dispoziţiile cuprinse la lit. n).
    - Art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003: „(3) Sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.“;
    – Art. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010:
    "(1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.;"

    – Art. 3 lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010: „Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: [...]b) supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii;“;
    – Art. 37 din Legea-cadru nr. 284/2010:
    "(1) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.
(2) Salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.
(3) După expirarea perioadei de valabilitate a contractelor colective de muncă legal încheiate, salarizarea personalului prevăzut la alin. (2) se realizează în funcţie de modul de organizare şi finanţare al autorităţilor şi instituţiilor publice vizate, potrivit prevederilor prezentei legi.;"

    – Art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996: „Contracte colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.“;
    – Art. 138 alin. (3) din Legea nr. 62/2011: „Drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor şi nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime şi maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective, dar numai între limitele legale.“;
    – Art. 3 lit. b) şi d) din Legea-cadru nr. 330/2009:
    "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: [...]
    b) supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii; [...]
    d) echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar;"

    – Art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010: „Prin contractele sau acordurile colective şi individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.“;
    – Art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010:
    "(1) Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează:
    a) la salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare corespunzătoare funcţiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor şi indemnizaţiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;
    b) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare se acordă în aceleaşi cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009.
(2) Personalului salarizat în conformitate cu anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 i se va aplica modul de calcul reglementat în cuprinsul acestei anexe.
(3) În salariile de bază ale funcţiilor de execuţie şi ale funcţiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009. În situaţia în care în cursul anului personalul de conducere şi execuţie îndeplineşte condiţiile pentru trecerea într-o altă tranşă de vechime, se acordă tranşa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de bază aferent funcţiei din luna decembrie 2009.
(4) Salariile de merit stabilite în anul 2009 pe o perioadă care se întinde şi în anul 2010 se introduc în salariul de bază până la expirarea perioadei pentru care au fost acordate. După această perioadă, se recalculează în mod corespunzător salariul de bază şi celelalte sporuri calculate la acesta. Începând cu anul 2010, acest drept nu se mai stabileşte.
(5) În toate cazurile, în salariul de bază al funcţiilor de conducere este inclusă indemnizaţia de conducere.
(6) Reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
(7) Tariful orar pentru gărzile efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază se determină într-un cuantum care să nu depăşească nivelul determinat pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal aprobate prin art. 10 din Legea nr. 329/2009."

    – Art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010: „Cuantumul individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale stabilite începând cu luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, nu va depăşi nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“;
    – Art. 14 lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010: „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă: [...]orice alte dispoziţii din actele normative speciale care reglementează posibilitatea negocierii drepturilor salariale pentru instituţiile şi autorităţile publice care şi-au schimbat regimul de finanţare din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, potrivit Legii nr. 329/2009.“

    15. Curtea constată următoarele: Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017; Legea nr. 130/1996 a fost abrogată prin art. 224 lit. d) din Legea nr. 62/2011; Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 a fost abrogată prin art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010. Având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi incidenţa în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor actelor normative abrogate mai sus menţionate, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea acestor dispoziţii de lege, aşa cum a fost sesizată.
    16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind Statul român, separaţia puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 alin. (1) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 alin. (5) prin care se consacră dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi se garantează caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului, art. 102 alin. (1) şi (2) privind rolul Guvernului, art. 115 alin. (4) şi (6) privind ordonanţele de urgenţă, art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitoare la economie şi art. 141 referitor la Consiliul Economic şi Social. De asemenea, invocă încălcarea prevederilor art. 23 alin. 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la o retribuire echitabilă, art. 7 lit. a) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale referitor la remunerarea muncii, Partea I pct. 4 şi Partea a II-a art. 4 din Carta socială europeană revizuită referitoare la dreptul la o salarizare echitabilă, art. 2 pct. 1 şi art. 11 pct. 2 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului, prin care se arată că această convenţie se aplică tuturor persoanelor cărora li se plăteşte sau trebuie să li se plătească un salariu, respectiv că salariul constituind o creanţă privilegiată va fi plătit integral mai înainte ca creditorii ordinari să poată revendica cota-parte ce li se cuvine, ale dispoziţiilor Convenţiei nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculine şi a mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de valoare egală şi ale art. 2 pct. 1 din Convenţia nr. 131/1970 privind fixarea salariilor minime, în special în ceea ce priveşte ţările în curs de dezvoltare şi ale Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că un prim aspect pus în discuţie de autorul acesteia se referă la stabilirea exclusiv prin intermediul legii a drepturilor salariale ale personalului sanitar plătit din fonduri publice, cu excluderea negocierilor colective între părţile raportului de muncă. Faţă de această critică, Curtea reţine că, spre deosebire de sectorul privat, în sectorul public, salarizarea este reglementată, de regulă, prin lege, fără a fi supuse negocierii colective sau individuale. Cu privire la această diferenţă de tratament juridic, Curtea, prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a arătat că „cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator.“
    18. Totodată, prin Decizia nr. 364 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.011 din 2 noiembrie 2004, Curtea a statuat că „încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenţii sunt izvor de drept, dar forţa lor juridică nu poate fi superioară legii, în consecinţă, convenţiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie, în vigoare la data încheierii lor“. Prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a reţinut că în sfera publică angajatorul este, întotdeauna, statul, prin diferitele sale entităţi de la nivel central sau local. Aceste entităţi trebuie să ţină seama de faptul că în dreptul public salariile/indemnizaţiile/soldele sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat. Legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sporuri specifice, acesta neavând competenţa de a acorda drepturi salariale numai în baza şi în temeiul unei manifestări discreţionare de voinţă. Manifestarea sa de voinţă este condiţionată şi, totodată, limitată de lege. Însă, atunci când legea diminuează cuantumul sporurilor sau suprimă sporurile respective, contractul individual de muncă nici măcar nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinţei concordante a celor doi cocontractanţi pentru a se aplica noile prevederi legale. De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a arătat că ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Raţiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării şi încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte şi să fie în acord cu legea. Prin urmare, având în vedere cele mai sus arătate, Curtea apreciază că acest aspect de neconstituţionalitate nu poate fi reţinut.
    19. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, Curtea constată că acestea pun în discuţie atât constituţionalitatea extrinsecă a acestui act normativ, cât şi constituţionalitatea intrinsecă a reglementării. Astfel, din perspectiva criticii de neconstituţionalitate extrinsecă, autorul excepţiei susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 a fost adoptată fără a fi existat o situaţie extraordinară care să justifice intervenţia legislativă urgentă a Guvernului. Faţă de această critică se arată că, prin Decizia nr. 1.465 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 16 ianuarie 2012, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât „emiterea acestei ordonanţe a fost justificată de necesitatea unei intervenţii legislative rapide care să reglementeze reîncadrarea în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar în vederea încadrării în cheltuielile de personal având sursa în bugetul de stat.“ Astfel, Curtea a arătat că „prin dispoziţiile cap. II din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, s-a dispus reorganizarea unor autorităţi sau instituţii publice finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat. Schimbarea sursei de finanţare a cheltuielilor de personal, care a determinat încadrarea acestora în limitele cheltuielilor bugetare aprobate pentru anul 2010, cu respectarea celor asumate de statul român prin acordurile impuse cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, a impus reglementarea de urgenţă a situaţiei personalului din autorităţile sau instituţiile publice reorganizate, cu atât mai mult cu cât contractele colective de muncă, care prevedeau drepturile salariale ale personalului din aceste autorităţi sau instituţii, urmau să îşi înceteze aplicabilitatea în lunile ianuarie şi februarie 2010.“ În acelaşi context, Curtea a precizat că urgenţa emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 a fost determinată de necesitatea reglementării situaţiei personalului din instituţiile sau autorităţile reorganizate în vederea încadrării în limitele bugetare aprobate, iar nu de instituirea sistemului unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, aspect diferit, ce face obiectul reglementării Legii-cadru nr. 330/2009.
    20. În ceea ce priveşte critica invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 s-a realizat fără consultarea Consiliului Economic şi Social, Curtea reţine că, potrivit art. 141 din Constituţie, „Consiliul Economic şi Social este organul consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare“. Potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea Consiliului Economic şi Social, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 2 octombrie 2015, „(1) Consiliul Economic şi Social este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative iniţiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputaţilor ori senatorilor. Rezultatul acestei consultări se concretizează în avize la proiectele de acte normative. (2) Domeniile de specialitate ale Consiliului Economic şi Social sunt: [...]c) relaţiile de muncă, protecţia socială, politicile salariale şi egalitatea de şanse şi de tratament;“, iar potrivit art. 5 lit. a) din acelaşi act normativ, „Consiliul Economic şi Social exercită următoarele atribuţii: a) avizează proiectele de acte normative din domeniile de specialitate prevăzute la art. 2 alin. (2), iniţiate de Guvern, precum şi propunerile legislative ale deputaţilor şi senatorilor, invitând iniţiatorii la dezbaterea actelor normative.“
    21. În aplicarea normelor constituţionale de referinţă, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune, prin art. 31 alin. (3), ca forma finală a instrumentelor de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative să facă referiri la avizul Consiliului Legislativ şi, după caz, al altor autorităţi avizatoare, precum Consiliul Economic şi Social. În jurisprudenţa sa, aşa cum este Decizia nr. 393 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 16 iulie 2019, Curtea Constituţională a precizat că obţinerea unui astfel de aviz nu este obligatorie, iar procedura legislativă nu poate fi obstrucţionată de pasivitatea autorităţilor avizatoare, însă solicitarea sa este obligatorie. În caz contrar, absenţa solicitării avizului Consiliului Economic şi Social este de natură să susţină neconstituţionalitatea extrinsecă a actului normativ în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), coroborate cu cele ale art. 141 din Constituţie.
    22. Examinând parcursul legislativ al actului normativ criticat, Curtea constată că, la data de 27 februarie 2010, Secretariatul General al Guvernului a trimis Senatului, cu Adresa nr. E5 din 27 ianuarie 2010, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar. În expunerea de motive a acestei legi se menţionează că proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost discutat în cadrul Consiliului Economic şi Social, fără a se menţiona existenţa avizului acestui organism consultativ. La data de 1 februarie 2010 însă, Consiliul Economic şi Social a trimis Senatului punctul de vedere referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar. Acest punct de vedere a ajuns la Senat în data de 2 februarie 2010.
    23. Având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 141 din Constituţie, criticile de neconstituţionalitate fiind neîntemeiate şi din această perspectivă.
    24. Din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea reţine că autorul excepţiei susţine că, prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, legiuitorul delegat s-a opus, în fapt, voinţei Parlamentului concretizate prin Legea-cadru nr. 330/2009. Astfel, autorul excepţiei consideră că, prin dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din ordonanţa criticată au fost restrânse drepturile salariale la care ar fi avut dreptul potrivit Legii-cadru nr. 330/2009. Critica are un caracter general, nefiind indicată o situaţie concretă.
    25. Faţă de aceasta, Curtea reţine că, aşa cum reiese din Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, intenţia legiuitorului delegat nu a fost aceea de a modifica dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009, ci de a completa o omisiune legislativă care ar fi făcut dificile şi cu probabile efecte defectuoase şi inechitabile încadrarea şi salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, precum şi de a stabili unele reglementări care se referă la calculul pensiilor. Dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 nu fac decât să dea expresie acestor obiective, clarificând modul în care se va realiza salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 329/2009 până la expirarea contractelor colective de muncă aflate în vigoare la acea dată, precum şi modul în care această categorie de personal va fi reîncadrată ulterior. Prin prisma criticilor de neconstituţionalitate formulate, această reglementare nu relevă niciun aspect de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
    26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Gheorghe Tabora în Dosarul nr. 6.240/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 162 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 1,art. 3 lit. b) şi art. 37 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 12 alin. (1) teza finală din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, ale art. 138 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 3 lit. b) şi d) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 3, art. 5, art. 6 alin. (3) şi art. 14 lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Patricia Marilena Ionea

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016