Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 737 din 21 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 737 din 21 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 103 din 11 februarie 2020
Comenteaza legea

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte           │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian      │- judecător            │
│Deliorga      │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina   │- judecător            │
│Stanciu       │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina  │- judecător            │
│Tănăsescu     │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila  │- judecător            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │-                      │
│              │prim-magistrat-asistent│
├──────────────┴───────────────────────┤
│                                      │
└──────────────────────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ştefan Dobai în Dosarul nr. 2.426/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.266D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că se pun în discuţie interpretarea şi aplicarea legii şi se face o comparaţie a dispoziţiilor legale. În subsidiar, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 6 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.426/117/2015, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Excepţia a fost ridicată de Ştefan Dobai într-o cauză privitoare la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 241/2005.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât, în virtutea principiului legalităţii incriminării şi pedepsei, legiuitorul are obligaţia de a stabili sancţiuni suficient de determinabile pentru conduita ilicită prevăzută de norma de incriminare, sens în care pedepsele stabilite trebuie să ofere justiţiabilului posibilitatea de a prevedea ce consecinţe poate suferi. Or, incriminarea faptei criticate, prin instituirea unei pedepse cu închisoare de la 5 la 15 ani, implică o plajă mult prea mare între minimul şi maximul special al pedepsei. În acest sens, autorul realizează o analiză cu trimitere la dispoziţiile art. 323 din Codul penal din 1969 şi ale art. 7 din Legea nr. 39/2003, arătând că prin adoptarea actualului Cod penal s-a urmărit deopotrivă reducerea limitelor speciale ale pedepselor şi stabilirea unor limite mai puţin vaste pentru a conferi mai multă previzibilitate normei penale, dar şi pentru a preveni situaţiile de jurisprudenţă neunitară care aveau loc din cauza acestora. Astfel, în urma adoptării noului Cod penal au intervenit următoarele modificări: infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni nu se mai regăseşte în Codul penal, elementele acesteia regăsindu-se în infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat conform Deciziei nr. 14 din 16 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală; infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 241/2005 nu a suferit nicio modificare; infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat a fost preluată în Codul penal, „legiuitorul stabilind limite ale pedepsei semnificativ mai reduse faţă de legislaţia anterioară.“ Arată că, în acest context, în lipsa incriminării prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, constituirea unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 8 ar fi fost pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani, spre deosebire de 5-15 ani. Având în vedere intenţia legiuitorului de a reduce limitele de pedeapsă pentru astfel de infracţiuni, autorul apreciază că lipsa unei intervenţii legislative în acest sens asupra normei contestate se datorează unei simple omisiuni sau erori, fiind lesne de observat că nu există vreun motiv, nici măcar aparent, pentru care să nu fi fost modificate şi limitele pedepsei pentru această infracţiune.
    6. Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, caracterul imprevizibil al normei rezultă şi din renunţarea la infracţiunea gen, respectiv a faptei de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. În pofida faptului că această faptă a fost înlocuită în Codul penal cu infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, aceasta reprezentând infracţiunea gen, se ridică întrebarea legitimă care sunt elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, existând două variante posibile, şi anume: fie se consideră că renunţarea la asociere nu va afecta sub nicio formă elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, astfel că pentru reţinerea acesteia este suficient să existe două persoane care s-au asociat în acest scop; fie se consideră că în urma renunţării la această infracţiune, pentru întrunirea elementelor constitutive va fi necesar să fie îndeplinite condiţiile de la grupul infracţional organizat, respectiv cel puţin 3 participanţi şi existenţa unei structuri ierarhice şi organizate în cadrul grupului. Aşa fiind, textul de incriminare poate fi interpretat în ambele sensuri, astfel că, în funcţie de situaţia concretă, instanţa va trebui să îl aplice având în vedere interpretarea care este mai favorabilă inculpatului.
    7. Referindu-se, în continuare, la încălcarea cerinţelor de proporţionalitate impuse de normele de referinţă invocate, autorul apreciază necesar să sublinieze că la elaborarea proiectului noii legislaţii în materie penală s-a urmărit adaptarea pedepselor din legislaţia specială pentru a fi în acord cu pedepsele stabilite în Codul penal pentru infracţiuni care ocrotesc aceeaşi valoare socială sau valori sociale similare. Or, în opinia autorului excepţiei, infracţiunea care trebuie folosită ca termen de comparaţie este, dincolo de orice dubiu, constituirea unui grup infracţional organizat, sens în care realizează o examinare în paralel a celor două texte de incriminare. Conchide că limitele de pedeapsă prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, respectiv închisoare de la 5 ani la 15 ani, sunt disproporţionate în raport cu gravitatea faptei, de modul şi mijloacele în care aceasta poate fi comisă, de valoarea socială lezată şi de urmările produse.
    8. Tribunalul Cluj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, sancţiunea stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, întrucât pedeapsa ce ar urma să-i fie aplicată inculpatului în cazul în care acesta ar fi găsit vinovat este prevăzută de lege, nefiind arbitrară. De asemenea, restrângerea dreptului la libertate al inculpatului este consecinţa desfăşurării unui proces penal faţă de acesta, în cadrul căruia are dreptul de a-şi exercita toate garanţiile procesuale prevăzute de lege. Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării şi, prin urmare, stabilirea faptelor care reprezintă infracţiuni şi regimul sancţionator al acestora reprezintă apanajul exclusiv al legiuitorului, fundamentat pe politica penală a statului la un moment dat. Or, regimul sancţionator al unei legi reprezintă parte integrantă a programului de prevenire a unui anume fenomen infracţional, în speţă, cel de evaziune fiscală, exemplaritatea pedepsei contribuind la finalitatea aplicării acesteia, şi anume prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. De altfel, Curtea Constituţională a recunoscut rolul unic al legiuitorului de a stabili limitele de pedeapsă pentru anumite infracţiuni, sens în care fixarea acestora intră în atribuţiile puterii legiuitoare (a se vedea Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015 şi Decizia nr. 195 din 31 martie 2015). Drept urmare, în consonanţă cu considerentele exprimate de Curtea Constituţională prin deciziile mai sus menţionate, instanţa apreciază că nu subzistă nici critica bazată pe comparaţia dispoziţiilor de lege criticate cu sistemul de sancţionare prevăzut în alte norme, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din acte internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor cu posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne. Pe de altă parte, pornind de la definiţia noţiunii de „asociere“ din Dicţionarul explicativ al limbii române (ca fiind rezultatul acţiunii de a se uni, a se grupa cu cineva pentru atingerea unui scop comun) se apreciază că textul criticat este previzibil atât din perspectiva elementelor constitutive ale infracţiunii incriminate, cât şi din perspectiva regimului sancţionator.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, norma incriminatoare la care se referă excepţia de neconstituţionalitate sancţionează fapta de asociere pentru stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. Este de aşteptat ca orice destinatar al legii penale să cunoască sensul sintagmelor folosite, să înţeleagă intenţia de reglementare a legiuitorului şi să îşi poată adapta conduita exigenţelor legii. Încadrarea juridică a faptei şi aplicarea unei pedepse adaptate faptei comise în concret se face de organele judiciare de la caz la caz, acest aspect fiind valabil pentru orice faptă prevăzută de legea penală adusă în atenţia organelor judiciare. Pedeapsa pentru infracţiunea criticată este în mod clar prevăzută în textul legal (închisoare de la 5 la 15 ani), fiind astfel uşor de identificat pentru destinatarul legii penale care este sancţiunea de care este pasibil pentru comiterea faptei respective. Simplul fapt că organele judiciare dispun de o marjă de apreciere pentru a aplica sancţiuni proporţionale cu gravitatea faptei comise în concret nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale, ci, din contră, vine în aplicarea principiului proporţionalităţii sancţiunilor penale. Aşa fiind, pe de o parte, conform art. 73 din Constituţie, stabilirea infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestuia este atributul exclusiv al legiuitorului, iar, pe de altă parte, prin stabilirea unei limite minime şi a unei limite maxime a pedepsei, instanţa dispune de marja de apreciere necesară şi de posibilitatea de individualizare a pedepselor pentru fiecare caz în parte cu ocazia individualizării judiciare a aplicării pedepsei.
    11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, norma criticată stabileşte cu claritate atât elementul material al infracţiunii, cât şi pedeapsa. În ceea ce priveşte limitele pedepsei, se arată că revine instanţei competente sarcina individualizării pedepsei în funcţie de aspectele specifice şi circumstanţele fiecărei cauze în parte. Libertatea individuală nu poate fi reţinută ca fiind încălcată în cazul săvârşirii de infracţiuni, „fiind permisă atât de art. 53 şi art. 23 alin. (12) din Constituţie, cât şi de art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale“. Aşa fiind, în speţă nu este încălcat principiul legalităţii pedepsei consacrat constituţional de art. 23 alin. (12) şi convenţional de art. 7, instanţa de judecată fiind aceea care, în baza probelor administrate, va hotărî asupra învinuirii aduse inculpatului. În plus, orice persoană beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, în conformitate cu art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală. Avocatul Poporului aminteşte că dispoziţiile legale criticate îşi găsesc aplicabilitatea faţă de acei contribuabili care nu şi-au îndeplinit obligaţia fundamentală de a contribui prin taxe şi impozite la cheltuielile publice. Or, statul, în temeiul art. 135 din Legea fundamentală, are obligaţia de a impune reguli de disciplină economică, iar legiuitorul este îndreptăţit să stabilească sancţiuni corespunzătoare pentru nerespectarea acestora.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul conţinut: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1).“
    15. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cuprinse în art. 23 alin. (1) şi (12) referitoare la libertatea individuală şi la principiul legalităţii pedepsei şi art. 53 alin. (2) referitor la condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 5 - Dreptul la libertate şi la siguranţă şi art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei, realizând, în principal, o analiză a evoluţiei legislaţiei penale, precum şi o comparaţie cu dispoziţiile art. 367 din Codul penal care reglementează infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, a criticat dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, susţinând că intervalul dintre cele două limite ale pedepsei prevăzute, respectiv de la 5 ani la 15 ani, este mult prea mare, că acest fapt ignoră noua viziune a legiuitorului legitimată prin pedepsele mai mici prevăzute de noua legislaţie şi că această situaţie este de natură a afecta dispoziţiile constituţionale referitoare la libertatea individuală, la principiul legalităţii pedepsei şi la condiţiile măsurii restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiile referitoare la dreptul la libertate şi la siguranţă şi la principiul corelării pedepsei cu legea din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    17. Cu referire la această modalitate în care autorul excepţiei îşi fundamentează argumentarea vizând, în principal, încălcarea art. 53 din Constituţie privind condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea observă că, într-o jurisprudenţă constantă, a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23, Decizia nr. 262 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 16 iunie 2015, paragrafele 15 şi 16, şi Decizia nr. 55 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragrafele 35 şi 36). Ca urmare, compararea regimului sancţionator prevăzut de dispoziţiile art. 367 din Codul penal pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat cu cel stabilit de textul criticat pentru asocierea în vederea săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, potrivit căruia „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat“, nu este de natură a demonstra, în sine, neconstituţionalitatea susţinută. Tot astfel, nu sunt de natură a susţine această neconstituţionalitate aprecierile vizând caracterul mai grav sau mai puţin grav al faptelor incriminate de legiuitor, cu raportare la sancţiunile prevăzute de lege pentru diverse infracţiuni.
    18. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului legalităţii pedepsei, argumentată, în special, cu referire la cerinţele de calitate a legii, Curtea aminteşte jurisprudenţa sa în care a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 din 29 noiembrie 2018).
    19. Jurisprudenţa citată valorifică, deopotrivă, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului unde s-a reţinut că formularea normelor juridice nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil. (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93)
    20. Pornind de la aceste premise şi având în vedere cele reţinute raportat la susţinerile autorului excepţiei, Curtea constată că normele criticate nu încalcă cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii impuse de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de textul criticat este clar reglementată, fiind uşor de identificat pentru destinatarul legii penale care este sancţiunea de care este pasibil în cazul săvârşirii faptei incriminate. Ca urmare, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia destinatarii dispoziţiilor legale criticate nu-şi pot adapta conduita în funcţie de intervalul dintre cele două limite ale pedepsei, deoarece supleţea legii este de preferat, neputându-se stabili a priori totalitatea împrejurărilor/ modalităţilor care singure sau împreună pot determina o pedeapsă orientată spre minim ori spre maxim. Tipologia acestor împrejurări, intensitatea şi consecinţele lor, precum şi efectele pe care le au asupra pedepsei constituie acea parte care ţine de punerea în practică a sistemului teoretic şi vizează lato sensu interpretarea şi aplicarea legii. Încadrarea juridică a faptei şi aplicarea unei pedepse adaptate acesteia se fac de organele judiciare în funcţie de datele concrete ale fiecărei cauze, aspect valabil pentru orice faptă prevăzută de legea penală. Simplul fapt că organele judiciare dispun de o marjă de apreciere pentru a aplica, de la caz la caz, sancţiuni proporţionale cu gravitatea faptelor comise în concret nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale.
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Dobai în Dosarul nr. 2.426/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Marieta Safta

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 737 din 21 noiembrie 2019

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016