Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, excepţie ridicată de Ştefan Nicolae în Dosarul nr. 13.689/299/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 871D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 septembrie 2021, în prezenţa reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Ani Alina Constantinescu din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire depusă la dosar, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 30 septembrie 2021, în vederea depunerii de concluzii scrise de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea a amânat pronunţarea pentru 19 octombrie 2021, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 22 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 13.689/299/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, excepţie ridicată de Ştefan Nicolae în cadrul apelului formulat împotriva sentinţei prin care s-a respins contestaţia la executare a titlului prin care au fost stabilite despăgubirile aferente imobilelor expropriate pe motiv că dispoziţiile art. 19 alin. (11) teza a doua din Legea nr. 255/2010 nu instituie o procedură prealabilă, obligatorie, de urmat pentru titularul dreptului de despăgubire. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dacă art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010 ar fi interpretat „conform practicii prezentului complet“, în sensul că instituie o procedură prealabilă declanşării executării silite, în condiţiile în care executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie privită ca parte integrantă a procesului echitabil, se încalcă accesul liber la justiţie. De asemenea, interpretând astfel dispoziţiile legale criticate se încalcă şi art. 126 raportat la art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât ar însemna că aplicarea hotărârii judecătoreşti definitive este condiţionată de aprobarea dată de expropriator, parte a puterii executive, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, operând practic o substituire a autorităţii administrative în locul instanţei de judecată, în condiţiile în care actul de justiţie trebuie efectuat exclusiv de instanţele de judecată. Nu se justifică necesitatea cererii de eliberare a despăgubirii în condiţiile în care există deja o hotărâre judecătorească executorie. Precizează faptul că există o practică neunitară a instanţelor de judecată în ceea ce priveşte interpretarea art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010. 5. Într-o primă interpretare, textul legal criticat vizează doar situaţia în care trebuie executată de bunăvoie obligaţia de plată a sumei de bani aferente despăgubirii stabilite pentru bunurile expropriate. În această situaţie, dacă există o hotărâre judecătorească definitivă de stabilire a sumei datorate, aceasta poate fi pusă în executare în condiţiile cărţii a V-a din Codul de procedură civilă, fără îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010. În acest sens, menţionează jurisprudenţa instanţelor prin care s-a stabilit că textul legal criticat nu instituie o procedură prealabilă, obligatorie, spre exemplu, Sentinţa nr. 4.109 din 8 martie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Sentinţa nr. 4.235 din 23 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Decizia nr. 320A din 27 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, sau Decizia nr. 3.472A din 9 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti. 6. Într-o a doua interpretare, „împărtăşită şi de prezentul complet“, autorul consideră că art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010 instituie o procedură prealabilă oricărei forme de executare, fiind aplicabilă chiar şi în situaţia în care s-a solicitat executarea silită a hotărârii judecătoreşti, sancţiunea pentru nerespectarea dispoziţiei legale criticate fiind nulitatea tuturor formelor de executare. În această situaţie, chiar dacă partea a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă, tot este necesară formularea unei cereri către expropriator şi aprobarea acesteia. În acest sens, menţionează Decizia nr. 16.264 din 26 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti. 7. În continuare precizează că în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că faza executării silite este o parte integrantă a procesului. Or, textul legal criticat introduce o barieră în faţa executării silite a creanţei prin obligativitatea adresării unei cereri autorităţii care, într-o situaţie normală, ar urma să fie debitorul procedurii de executare silită. Prin urmare, executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti depinde de formularea unei cereri către cel care urmează a fi executat silit. 8. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autorităţile statale sunt cele care trebuie să efectueze toate demersurile şi diligenţele necesare punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti şi că nu este oportun să se solicite unei persoane care deţine o creanţă împotriva statului ca după finalizarea procedurii judiciare să angajeze o nouă procedură pentru a obţine suma ce i-a fost acordată, ajungându-se, practic, la o tergiversare inutilă a îndestulării creditorului pe seama statului debitor. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010. În realitate, având în vedere critica de neconstituţionalitate, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 19 alin. (11) teza a doua din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, care au următorul cuprins: „(11) În cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflaţi în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor. Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoţită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declaraţia autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii.“ 14. În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au fost modificate prin art. I pct. 18 din Legea nr. 233/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 14 august 2018, având în prezent următorul conţinut: „(11) La cerere, despăgubirea va fi eliberată inclusiv titularilor drepturilor reale care nu sunt de acord cu cuantumul stabilit, proporţional cu cota-parte deţinută, dacă s-a făcut dovada drepturilor reale asupra imobilului expropriat. Ulterior, în situaţia stabilirii unui cuantum superior prin hotărâre judecătorească definitivă, expropriatorul va elibera foştilor titulari ai drepturilor reale, la cerere, suma reprezentând diferenţa dintre despăgubirea stabilită de instanţa judecătorească şi despăgubirea stabilită de expropriator, proporţional cu cota-parte pe care au deţinut-o.“ 15. Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea va analiza dispoziţiile art. 19 alin. (11) teza a doua din Legea nr. 255/2010 în redactarea anterioară modificării lor prin Legea nr. 233/2018. 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti“. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia motivează neconformitatea dispoziţiilor legale criticate cu Constituţia din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010, prin raportare la diverse situaţii apărute în practica instanţelor de judecată. Or, acestea nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, ci elemente care ţin de interpretarea şi aplicarea legii în raport cu situaţiile concrete supuse judecăţii, care excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. În acelaşi timp, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu are competenţa de a modifica sau completa dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi nici nu este competentă să controleze constituţionalitatea unei interpretări date de o anumită instanţă judecătorească textelor legale criticate, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 15). 18. Curtea Constituţională, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aplicarea şi interpretarea legii sunt de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. 19. De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Cu privire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). 20. Totodată, modul diferit în care dispoziţia legală criticată este aplicată de către instanţele judecătoreşti vizează competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, potrivit art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, are rolul de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (11) teza a doua din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, excepţie ridicată de Ştefan Nicolae în Dosarul nr. 13.689/299/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
