Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 din Codul penal, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Iaşi - Secţia penală în Dosarul nr. 13.136/245/2019 al acesteia şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 500D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, iar, în subsidiar, de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia, întrucât instituţia renunţării, reglementată la art. 80 din Codul penal, priveşte pedepsele penale, iar nu măsurile educative neprivative/privative de libertate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 31 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.136/245/2019, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată din oficiu într-o cauză penală în care inculpatul major a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la data săvârşirii faptei inculpatul fiind minor. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată, autoare a excepţiei, susţine că este neconstituţională interpretarea potrivit căreia art. 80 din Codul penal nu s-ar putea aplica şi faţă de minorul devenit major, prin dispunerea unei soluţii adaptate, de renunţare la aplicarea măsurii educative. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 601 din 27 septembrie 2018. Observă că, în mod similar, în cauză, inculpatului, care era minor la data săvârşirii faptei şi a devenit major între timp, nu i s-ar putea aplica dispoziţiile art. 80 din Codul penal referitoare la renunţarea la aplicarea pedepsei. Reţine că doctrina şi practica sunt unanime în sensul acesta, deşi este evident că, în această interpretare, minorului i se aplică un tratament mai sever decât majorului, fiind încălcat principiul egalităţii în drepturi. Susţine că, prin această interpretare, care exceptează minorii de la aplicarea dispoziţiilor art. 80 din Codul penal, se creează pentru persoanele care comit fapte prevăzute de legea penală în condiţiile unui discernământ în formare o situaţie mai grea - caracterizată prin aplicarea întotdeauna a unei sancţiuni, măsurile educative fiind sancţiuni specifice minorului - decât cea creată pentru persoanele cărora, săvârşind faptele de natură penală după împlinirea vârstei de 18 ani, în condiţiile existenţei discernământului, li se poate aplica instituţia renunţării la aplicarea pedepsei. Reţine că un prim argument, invocat de adepţii acestei teorii, de excludere a minorilor de la aplicarea dispoziţiilor art. 80 din Codul penal ţine de faptul că interpretarea gramaticală şi lexicală a acestei instituţii nu permite aplicarea sa decât atunci când ar urma să se stabilească „o pedeapsă“, întrucât denumirea instituţiei cuprinde doar sintagma „renunţarea la aplicarea pedepsei“, deci instituţia ar putea fi aplicată doar infractorului major, nu şi celui minor, acestuia din urmă aplicându-i-se măsuri educative. Autoarea excepţiei apreciază că acest argument poate fi uşor combătut prin aceea că legiuitorul însuşi a asimilat noţiunea de „condamnare“ cu aceea a aplicării unei măsuri educative, chiar în art. 239 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iar această echivalare a celor două noţiuni ar trebui să aibă loc şi atunci când ar fi în favoarea minorului, nu doar atunci când această echivalare se face pentru a impune o condiţie suplimentară, de excludere a unei instituţii favorabile inculpatului. Aşadar, dacă legiuitorul însuşi a înţeles să echivaleze cele două noţiuni, această echivalare ar putea fi făcută şi pentru a determina dispunerea renunţării faţă de un inculpat major care la data săvârşirii faptei era minor. La aceste argumente, autoarea excepţiei adaugă şi un argument istoric, ţinând de reticenţa cu care practica sub imperiul vechiului Cod de procedură penală refuza să aplice faţă de inculpatul minor unele instituţii favorabile, cum a fost procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii. Se aprecia la acea vreme că legea nu prevedea expres aplicarea procedurii simplificate şi faţă de inculpatul minor, că legea nu prevedea efectul acestei instituţii faţă de un posibil inculpat minor, că interpretarea lexicală impunea să se aplice această instituţie doar inculpatului major. Subliniază că a fost nevoie de intervenţia legiuitorului şi de modificarea legii procesual penale pentru ca practicienii să accepte că unele instituţii de favoare pot şi trebuie să fie flexibile, respectiv pot şi trebuie să fie adaptate pentru a permite realizarea scopului normei, pentru ca aceştia să nu fie discriminaţi. Pe lângă toate aceste argumente, observă că în această configuraţie restrânsă a normei penale s-ar îngrădi puterea judecătorului de a aplica în cursul judecăţii o normă de favoare faţă de un inculpat major care a săvârşit fapta în minorat, o faptă cu un pericol social redus, pentru care procurorul ar fi putut să pronunţe în cursul urmăririi penale o soluţie de favoare (renunţarea la urmărirea penală), în condiţiile în care Curtea Constituţională a stabilit că soluţia dată de procuror de renunţare la urmărirea penală trebuie supusă întotdeauna controlului unui judecător, pentru că justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, potrivit Constituţiei. Aşadar, şi soluţia de trimitere în judecată ar trebui să poată fi suspusă controlului unei instanţe, din această perspectivă. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, observă că sistemul sancţionator pentru infracţiunile comise de minori cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani a fost complet restructurat de noul Cod penal, singurele sancţiuni penale care le pot fi aplicate acestora fiind măsurile educative. Regula o constituie aplicarea măsurilor educative neprivative de libertate, cele privative de libertate constituind excepţia, luarea acestora fiind, totodată, obiectul aprecierii instanţei de judecată. Acest sistem sancţionator se aplică chiar dacă pe parcursul procesului penal minorul a devenit major, legiuitorul considerând relevantă data săvârşirii infracţiunii. Reţine că măsurile educative au ca scop educarea sau reeducarea minorilor care răspund penal prin instruire şcolară şi profesională şi prin cultivarea în conştiinţa acestora a respectului faţă de valorile sociale. Din această perspectivă, reţine că noul Cod penal plasează centrul de greutate al sistemului sancţionator al minorilor pe prevenirea comiterii de noi infracţiuni, prin reintegrarea socială a minorilor care au comis o infracţiune. Observă că, spre deosebire de pedepsele penale, care au un caracter preponderent coercitiv, măsurile educative au un caracter preponderent educativ, reprezentând un tratament sancţionator mai blând, care se impune ca urmare a particularităţilor psihologice specifice vârstei minorităţii. Prin urmare, apreciază că, din punctul de vedere al gravităţii, măsurile educative şi pedepsele nu pot fi echivalate, ultimele fiind mai grave şi antrenând decăderi, incapacităţi şi interdicţii. Totodată, reţine că renunţarea la aplicarea pedepsei nu reprezintă un drept constituţional, ci o modalitate de individualizare a pedepsei, iar art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor şi de situaţiile diferite în care se află destinatarii normei penale. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui. Prin urmare, apreciază că, în măsura în care prevederile se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică şi nu afectează dreptul la un proces echitabil sau vreuna dintre componentele sale, normele penale criticate reprezintă o opţiune de politică legislativă, a cărei reglementare constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, revine legiuitorului infraconstituţional să decidă care sunt condiţiile incidenţei instituţiei renunţării la aplicarea pedepsei. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 din Codul penal, cu denumirea marginală „Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei“, care au următorul cuprins: "(1) Instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit; b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.(2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat; c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor; d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.(3) În caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2)." 11. Autoarea susţine că prevederile criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în cauză, sunt formulate critici de neconstituţionalitate dintr-o perspectivă diferită de cele care au făcut obiect al examinării constante a Curţii Constituţionale. Astfel, Curtea reţine că, în esenţă, instanţa de judecată, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, susţine că este neconstituţională interpretarea potrivit căreia art. 80 din Codul penal nu s-ar putea aplica şi faţă de minorul devenit major, prin dispunerea unei soluţii adaptate, de renunţare la aplicarea măsurii educative. Aparent, nemulţumirea autoarei priveşte modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 80 din Codul penal. Din această perspectivă, Curtea reţine că renunţarea la aplicarea pedepsei este o instituţie nouă, care nu are corespondent în Codul penal anterior şi care constă în facultatea recunoscută instanţei de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni, pentru resocializarea căreia - ţinând seama de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului şi de conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei - este suficientă aplicarea unui avertisment. Raţiunea renunţării la aplicarea pedepsei o reprezintă săvârşirea unor fapte infracţionale care au o gravitate redusă, astfel că infractorul poate fi exonerat de la aplicarea unei pedepse, fiind suficiente constatarea faptelor şi atenţionarea infractorului cu privire la conduita viitoare. 13. Conform art. 114 alin. (1) din Codul penal, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de către o persoană minoră, regula este aceea a aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate. În acest sens, dispoziţia legală anterior menţionată arată că faţă de minorul care la data săvârşirii infracţiunii avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. În mod excepţional, la alin. (2) al art. 114 din Codul penal, legiuitorul a prevăzut că faţă de un astfel de minor poate fi dispusă o măsură educativă privativă de libertate în următoarele două cazuri: dacă inculpatul a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. 14. Curtea reţine că măsurile educative sunt sancţiuni de drept penal speciale, reglementate pentru a fi dispuse doar în privinţa minorilor responsabili penal şi care au ca scop educarea sau reeducarea acestora prin instruire şcolară şi profesională şi prin cultivarea în conştiinţa lor a respectului faţă de valorile sociale. Astfel, măsurile educative reglementate în dreptul penal românesc sunt consecinţe ale răspunderii penale, putând fi dispuse numai dacă minorul a săvârşit o infracţiune. Acestea au menirea de a realiza o schimbare în conştiinţa infractorului minor în sensul respectării valorilor sociale, pentru a se putea reintegra în societate. Curtea reţine că, spre deosebire de pedepsele penale, care au un caracter preponderent coercitiv, măsurile menţionate au un caracter preponderent educativ, motiv pentru care, în urma aplicării lor, nu subzistă consecinţe penale, ele neconstituind antecedente penale faţă de persoana în privinţa căreia au fost dispuse. De altfel, acest aspect este în mod expres reglementat la art. 133 din Codul penal, conform căruia măsurile educative nu atrag interdicţii, decăderi sau incapacităţi. Aceste aspecte sunt determinate de caracteristicile stării de minoritate, care fac ca prevenirea şi combaterea fenomenului delincvenţei juvenile să ridice probleme speciale deosebite de combatere a criminalităţii în rândul adulţilor. Aceasta, întrucât vârsta persoanei constituie, de plano, un indicator al dezvoltării sale psihologice, dezvoltare care îi permite să înţeleagă semnificaţia faptelor sale şi consecinţele acestora şi să aprecieze pericolul pe care acestea îl prezintă pentru valorile sociale. 15. Aşadar, Curtea observă că persoanele care săvârşesc fapte prevăzute de legea penală înainte de a fi împlinit vârsta de 18 ani beneficiază de un regim sancţionator mai blând, în comparaţie cu cele care săvârşesc fapte similare după împlinirea majoratului, acesta fiind reglementat, conform politicii penale a statului, drept consecinţă a particularităţilor psihologice specifice vârstei minorităţii. 16. În consecinţă, câtă vreme instituţia renunţării, reglementată la art. 80 din Codul penal, priveşte pedepsele penale, iar nu măsurile educative neprivative/privative de libertate, fiind aplicabilă doar infractorilor majori, Curtea reţine că susţinerea autoarei excepţiei nu constituie o problemă de interpretare şi aplicare a normei penale criticate. Curtea constată că, în realitate, prin modul cum sunt formulate motivele de neconstituţionalitate, autoarea excepţiei solicită modificarea/completarea normelor legale criticate, în sensul de a se reglementa, în legea penală în vigoare, o instituţie similară - renunţarea la aplicarea măsurilor educative -, aplicabilă infractorilor minori. Or, o asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care este sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 17. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa faptul că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, paragraful 14, Decizia nr. 609 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, paragraful 15, Decizia nr. 640 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 24 decembrie 2019, paragraful 14, Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 13, Decizia nr. 191 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 3 august 2020, paragraful 13, Decizia nr. 245 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 27 iulie 2020, paragraful 15, Decizia nr. 515 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 17 august 2020, paragraful 13, şi Decizia nr. 213 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 26 septembrie 2022, paragraful 12). Modificarea conţinutului unei norme juridice este o prerogativă exclusivă a autorităţii legislative în lumina dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Curtea Constituţională, potrivit competenţei sale înscrise în art. 146 din Constituţie şi în Legea nr. 47/1992, verifică, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituţională nu se poate substitui Parlamentului pentru a modifica dispoziţiile art. 80 din Codul penal în sensul solicitat de autoarea excepţiei. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 din Codul penal, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Iaşi - Secţia penală în Dosarul nr. 13.136/245/2019 al acesteia. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
