Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 5.493/30/2017 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 146D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte partea Adrian-Nicolae Ivănescu, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autoarea invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal prin raportare la art. 318 din Codul de procedură penală, realizând o comparaţie între instituţia renunţării la aplicarea pedepsei şi instituţia renunţării la urmărirea penală. Or, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 11/A din 9 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.493/30/2017, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată din oficiu în soluţionarea apelului declarat de inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 554/PI din 6 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc. Prin apelul formulat, inculpatul arată că nu critică sentinţa pronunţată de prima instanţă raportat la cuantumul pedepsei aplicate, ci raportat la modalitatea de executare, considerând că, în speţă, nu se impune executarea în stare de detenţie a pedepsei, întrucât din întregul probatoriu administrat rezultă un pericol social redus al faptei, ţinând cont de modalitatea de executare a acesteia. Se solicită reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul aplicării art. 91 din Codul penal. Raportat la circumstanţele concrete ale faptei, ţinând cont că, potrivit prevederilor legale, inculpatul are vocaţia numai la beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, iar nu şi la amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, în cazul în care se va reţine vinovăţia sa în cauză, observând pericolul social concret al infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul şi împrejurarea că singurul impediment legal pentru care instanţa nu ar putea face aplicarea prevederilor privind renunţarea la aplicarea pedepsei, în cazul în care ar dori adoptarea unei astfel de soluţii, îl constituie împrejurarea că pedeapsa legală pentru una dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este mai mare de 5 ani, nefiind astfel îndeplinită condiţia negativă reglementată în dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, instanţa, din oficiu, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, faptul că impunerea de către legiuitor, în art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, a pragului maxim legal de 5 ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită, pentru ca inculpatul să poată beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) în măsura în care aduc în sfera infracţiunii pedepsibile o faptă lipsită de gravitate, cu ignorarea principiului oportunităţii asumat chiar de legiuitor în expunerea de motive ce a însoţit proiectul noului Cod penal. Arată că, prin acest demers, legiuitorul impune aplicarea unor pedepse penale chiar şi în cazul infracţiunilor de pericol concret social redus numai raportându-se la o limită de pedeapsă legală stabilită aleatoriu şi, în acest sens, reţine că în art. 318 din Codul de procedură penală se prevede o limită maximă de 7 ani închisoare pentru a putea beneficia de renunţarea la urmărirea penală. Aşadar, apreciază că reglementarea criticată încalcă existenţa unui echilibru adecvat între principiul legalităţii şi cel al oportunităţii, legiuitorul înlăturând aplicarea principiului oportunităţii tragerii la răspundere penală în cazul infracţiunilor pedepsite cu închisoarea mai mare de 5 ani. 6. Reţine că art. 318 din Codul de procedură penală reglementează, corelativ introducerii principiului oportunităţii exercitării acţiunii penale, instituţia renunţării la urmărirea penală, care se poate dispune în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani. Arată că această instituţie şi-a dovedit utilitatea în practică, contribuind la degrevarea instanţelor de judecată de un număr însemnat de dosare pentru care procurorii au apreciat că nu există interes public în urmărirea penală a respectivelor fapte. Este de acord că Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, însă apreciază că această competenţă nu este absolută, în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate, iar, în limita în care în procesul de legiferare s-a încălcat principiul „ultima ratio“, legiuitorul a încălcat art. 1 alin. (3) din Constituţie, îndepărtându-se de noţiunea de stat de drept. Totodată, susţine că, limitând puterea judecătorească în ceea ce priveşte aplicarea principiului oportunităţii renunţării la răspunderea penală şi în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 5 ani, se încalcă echilibrul puterilor în stat, principiul legalităţii primând în acest caz în dauna celui al oportunităţii, deşi era necesar ca acestea să se afle într-un echilibru. 7. Apreciază că prevederile criticate creează o discriminare între inculpaţii care au săvârşit o infracţiune pedepsită de legiuitor cu închisoarea de maximum 5 ani faţă de inculpaţii care au săvârşit o infracţiune pedepsită de legiuitor cu închisoarea de peste 5 ani, în contextul în care în cazul ambelor situaţii infracţionale poate exista, în concret, un pericol social redus al infracţiunii. Consideră că pentru a fi constituţional textul de lege ce reglementează posibilitatea renunţării la aplicarea pedepsei ar trebui să se raporteze numai la gravitatea concretă a infracţiunii, iar nu la pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune. Totodată, susţine că este într-o situaţie discriminatorie cel care a fost trimis în judecată pentru o infracţiune ce prezintă un pericol social redus pedepsită de legiuitor cu maximum 5 ani de închisoare şi care nu mai are vocaţie la renunţarea la aplicarea pedepsei ca urmare a cuantumului pedepsei legale, faţă de cel aflat în faza urmăririi penale, care săvârşeşte aceeaşi infracţiune şi care are posibilitatea de a obţine renunţarea la urmărirea penală, în condiţiile art. 318 din Codul de procedură penală. 8. Susţine că dispoziţiile criticate încalcă dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care puterea judecătorească nu poate decide, în condiţiile art. 80 din Codul de procedură penală, renunţarea la aplicarea pedepsei în contextul sesizării sale prin rechizitoriu, în condiţiile art. 329 din Codul penal, sau a sesizării sale, în condiţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, dar poate dispune o soluţie care are aceeaşi finalitate dacă este sesizată de procuror, în condiţiile art. 318 din Codul de procedură penală, cu confirmarea unei ordonanţe de renunţare la urmărirea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 5 ani. Observă că procurorul poate emite o ordonanţă de renunţare la urmărirea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni pedepsite de legiuitor cu mai mult de 5 ani închisoare, dar judecătorul nu poate, în procesul de deliberare, din proprie iniţiativă, să aplice instituţia renunţării la aplicarea pedepsei pentru infracţiuni pedepsite de legiuitor cu mai mult de 5 ani închisoare. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal având următorul cuprins: „Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: [...] d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autoarea excepţiei invocă încălcarea atât a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind statul român, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea acesteia determină neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) prin compararea lor cu prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, solicitând, în esenţă, ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunţarea la aplicarea acesteia ori amânarea aplicării pedepsei, în condiţii similare dispunerii de către procuror a renunţării la urmărirea penală, în caz contrar, textul de lege criticat fiind neconstituţional. 15. Având însă în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, Curtea constată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Aşadar, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 16. Totodată, Curtea reţine că a mai fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, motivele de neconstituţionalitate fiind formulate din aceeaşi perspectivă. Astfel, s-a solicitat ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunţarea la aplicarea acesteia, în condiţii similare dispunerii de către procuror a renunţării la urmărirea penală, aşadar, cu o limită de pedeapsă de cel mult 7 ani închisoare şi necondiţionat de existenţa antecedentelor penale, în caz contrar, textul de lege criticat fiind neconstituţional. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, din perspectiva criticilor formulate, similare cu cele formulate în prezenta cauză, Curtea Constituţională a apreciat că autoarea excepţiei realizează o comparaţie între instituţia renunţării la aplicarea pedepsei şi instituţia renunţării la urmărirea penală. Având în vedere aceste aspecte, Curtea, prin deciziile nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, nr. 774 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018, respectiv nr. 207 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal. 17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 5.493/30/2017 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
