Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 607 din 27 septembrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 607 din 27 septembrie 2018  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 607 din 27 septembrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 977 din 19 noiembrie 2018

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, obiecţie formulată de 49 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România şi 1 deputat neafiliat, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    2. Cu Adresa nr. 2/6.963 din 11 iulie 2018, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.313 din 12 iulie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.116A/2018.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile „art. 2^2 alin. (2) şi art. 2^3“ din lege, care stabilesc entităţile şi modalitatea de participare la luarea deciziilor în cadrul organizaţiilor de management al destinaţiilor, prin raportare la dispoziţiile art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, introduc un tratament juridic diferit unor categorii de persoane aflate in situaţii similare, contrar principiului egalităţii în faţa legii, consacrat la art. 16 din Constituţie. Astfel, potrivit art. 484 din Codul fiscal, obligaţia de plată a taxei speciale pentru promovare turistică a localităţii nu revine tuturor membrilor din cadrul destinaţiei ai confederaţiilor/ federaţiilor patronale reprezentative, cu activitate în domeniul turismului, organizaţiilor patronale, respectiv angajatorilor din cadrul destinaţiei turistice. Deci, vor fi entităţi la nivelul destinaţiei turistice care nu au obligaţia să plătească taxa specială pentru promovare turistică, pe criteriile reţinute de Codul fiscal. Spre exemplu, organizaţiile patronale, menţionate la „art. 2^2 alin. (2) lit. b)“ din lege, nu se încadrează în categoria plătitorilor de taxe speciale, conform accepţiunii date de Codul fiscal, astfel că acestea vor fi membri ai organizaţiei de management al destinaţiei, dar nu vor putea participa la luarea deciziilor, aşa cum precizează art. 2^3.
    4. În mod corelativ, vor fi entităţi la nivelul destinaţiei turistice, care, deşi plătesc taxa specială pentru promovare turistică, nu se regăsesc între cele trei categorii date de „art. 2^2 alin. (2) lit. a)-c)“ din lege. Un exemplu în acest sens sunt persoanele fizice care desfăşoară activitate în turism (a se vedea art. 87 din Codul fiscal). Or, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, „principiul egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite“ (a se vedea Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017,Decizia nr. 117 din 14 martie 2018), astfel că „situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional“ (a se vedea Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014).
    5. În acelaşi sens, Curtea a mai reţinut că sintagma „fără privilegii şi fără discriminări“, din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie, priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau a alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014). Astfel, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia; discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau ca o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat (a se vedea Decizia nr. 387 din 6 iunie 2017).
    6. De asemenea, consideră că prevederile „art. 2^3“ din lege sunt lipsite de previzibilitate, criteriul cuantumului taxei speciale pentru promovare turistică, stabilită şi plătită conform art. 484 din Codul fiscal, fiind continuu supus schimbării. Or, acest aspect se răsfrânge şi asupra modului de adoptare a deciziilor în cadrul organizaţiei de management al destinaţiei, astfel că ponderea fiecărui vot va fi diferită în funcţie de momentul luării deciziei în cadrul adunării generale, creându-se, pe această cale, insecuritate juridică, fiind dificil de anticipat care va fi structura votului la momentul luării deciziilor. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat“ (Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014).
    7. Totodată, susţin că „art. 2^2 şi 2^3“ din lege stabilesc doar componenţa organizaţiei de management al destinaţiei şi modul de luare a deciziilor, fără a stabili cadrul procedural necesar desfăşurării procesului de luare a deciziilor. Astfel, legea nu stabileşte nimic altceva decât că toţi ceilalţi membri vor coopera şi vor vota în baza unor ponderi date de taxele plătite pentru a decide cu privire la problemele destinaţiei. Or, în condiţiile în care „art. 2^2 alin. (2)“ din lege conferă vocaţia de a participa la decizie unui număr nedefinit de membri asociaţi afectaţi unei destinaţii, lipsa reglementării unui mecanism adecvat de luare a deciziilor creează imprevizibilitate, fiind susceptibilă de a crea blocaje logistice în activitatea organizaţiei de management al destinaţiei, în ipoteza existenţei unui număr foarte ridicat de membri asociaţi cu drept de vot.
    8. Prin urmare, „art. 2^2 şi 2^3“ din lege contravin principiului securităţii juridice, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.
    9. Referitor la prevederile art. I pct. 3 cu referire la art. 20 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, autorii susţin că acestea încalcă principiul autonomiei locale prevăzut de art. 120 din Constituţie, potrivit căruia autorităţile administraţiei publice locale sunt cele în drept să decidă cu privire la gestionarea, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, a treburilor publice. Este invocată în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 888 din 16 decembrie 2015. În plus, consideră că dispoziţia legală enunţată instituie obligaţia de asociere, contrar art. 40 din Constituţie, dreptul la libera asociere implicând, în mod inerent, şi dreptul de a refuza asocierea.
    10. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.
    11. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa nr. 2/8.015 din 10 septembrie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.723/10 septembrie 2018, punctul său de vedere prin care susţine că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 2 din lege, respectiv art. 2^2 şi art. 2^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, se arată că aceasta nu poate fi primită. Potrivit art. 2^2, organizaţia de management al destinaţiei se înfiinţează prin asocierea autorităţii publice locale din componenta destinaţiei cu plătitori de taxă specială pentru promovare turistică, textul enunţând entităţile recunoscute în care se regăsesc toţi plătitorii de astfel de taxe, fără ca enumerarea să fie în mod expres şi imperativ exhaustivă sau limitativă. În consecinţă, întrucât textul de lege criticat nu exclude niciun plătitor de taxă specială pentru promovare turistică de la a se asocia, potrivit legii, într-o organizaţie de management al destinaţiei, apreciază că se respectă întru totul principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, a tuturor subiecţilor vizaţi de norma juridică.
    12. Cu privire la pretinsa lipsă de previzibilitate a prevederilor art. 2^3 şi la critica autorilor sesizării potrivit căreia criteriul cuantumului taxei speciale pentru promovare turistică stabilită şi plătită conform art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal creează insecuritate juridică, fiind dificil de anticipat care va fi structura votului la momentul luării deciziilor, consideră că aceasta nu este întemeiată. Astfel, prevederile art. 2^3 răspund întru totul cerinţelor privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice. Normele criticate sunt redactate clar, într-un stil normativ dispozitiv, care prezintă norma fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv normativ, iar stabilirea soluţiilor este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, conform prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale.
    13. Cu privire la critica de neconstituţionalitate privind art. I pct. 3 din lege, respectiv art. 20 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, apreciază că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, textul de lege supus controlului de constituţionalitate nu instituie o obligaţie pentru autorităţile administraţiei publice locale de a înfiinţa o organizaţie de management al destinaţiei, respectiv o obligaţie de asociere cu alte entităţi în acest scop. Dimpotrivă, prevede că, dacă autorităţile administraţiei publice locale, exercitând această atribuţie pe care o au în domeniul turismului, hotărăsc să constituie o astfel de asociaţie, au obligaţia să-şi asigure o reprezentativitate de cel puţin 50% în cadrul acesteia. Această obligaţie de asigurare a unei reprezentativităţi este corelată şi cu noile prevederi introduse în Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, respectiv art. 20 lit. i) şi ale art. 22^1, potrivit cărora autorităţile administraţiei publice locale care au hotărât înfiinţarea unei organizaţii de management al destinaţiei aprobă strategiile de marketing ale destinaţiei, elaborate de organizaţia de management al destinaţiei, în vederea promovării destinaţiilor turistice, şi, de asemenea, vor asigura finanţarea necesară funcţionării acestei organizaţii.
    14. Totodată, apreciază că prevederile art. 40 din Constituţie invocate nu au incidenţă în speţă, întrucât se referă la dreptul cetăţenilor de a se asocia liber în partide politice, sindicate, patronate şi alte forme de asociere, iar dispoziţiile legale criticate se referă la asocierea consiliilor locale/consiliilor judeţene - autorităţi ale administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul turismului - cu alte entităţi locale, în scopul înfiinţării organizaţiilor de management al destinaţiei.
    15. Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, autonomia locală se exercită numai în condiţiile, pe baza şi în limitele legii. Una dintre condiţiile exercitării autonomiei locale în domeniul promovării destinaţiilor turistice o constituie prevederile art. 20 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, potrivit cărora, dacă autorităţile administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul turismului hotărăsc să constituie o organizaţie de management al destinaţiei, au obligaţia să îşi asigure o reprezentativitate de cel puţin 50% în cadrul acesteia.
    16. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    17. La termenul de judecată stabilit pentru data de 20 septembrie 2018, Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 27 septembrie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1,10,15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România. Analizând motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta vizează, punctual, „art. I pct. 2 prin raportare la art. 2^2 şi art. 2^3 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998“ şi „art. I pct. 2 prin raportare la art. 20 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998“. Cu privire la „art. I pct. 2 prin raportare la art. 20 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998“, Curtea observă că, în realitate, sunt vizate „art. I pct. 3 prin raportare la art. 20 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998“. Prevederile legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:
    - Art. I pct. 2:
    "La articolul unic, după punctul 1 se introduc două noi puncte, pct. 1^1 şi 1^2, cu următorul cuprins:
    (...)
    1^2. După capitolul I se introduce un nou capitol, capitolul I^1, cu art. 2^1-2^3, cu următorul cuprins:
    "    CAP. I^1
    Organizaţia de management al destinaţiei
    (...)
    ART. 2^2
    (1) Organizaţia de management al destinaţiei se constituie ca asociaţie în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Organizaţia de management al destinaţiei se înfiinţează prin asocierea autorităţii publice locale din componenţa destinaţiei cu plătitori de taxă specială pentru promovare turistică, respectiv:
    a) membri din cadrul destinaţiei ai confederaţiilor/federaţiilor patronale reprezentative, cu activităţi în domeniul turismului;
    b) organizaţii patronale;
    c) angajatori din cadrul destinaţiei turistice.
    (3) Pot adera la organizaţia de management al destinaţiei în calitate de membru asociat, cu rol consultativ, şi alte entităţi relevante, cum ar fi: asociaţii de promovare, asociaţii profesionale, administratori ai ariilor protejate, reprezentanţi din mediul academic, din instituţiile de cercetare-dezvoltare, şcoli de formare profesională în turism, camere de comerţ şi industrie şi alte asemenea entităţi care funcţionează potrivit legii pe teritoriul destinaţiei turistice.
    ART. 2^3
    Deciziile membrilor, plătitori ai taxei pentru promovare turistică, în vederea îndeplinirii obiectivelor organizaţiei de management al destinaţiei turistice, sunt luate prin vot, proporţional cu cuantumul taxei pentru promovare turistică stabilite şi plătite conform art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31 decembrie a anului precedent. Votul acestor membri se exprimă în adunarea generală conform deciziei luate."
"

    – Art. I pct. 3:
    "La articolul unic punctul 4, litera h) a articolului 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    h) asocierea în scopul înfiinţării organizaţiilor de management al destinaţiei, cu obligaţia de a-şi asigura o reprezentativitate de cel puţin 50%“."


    20. Dispoziţiile din Constituţie invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 40 privind dreptul de asociere şi art. 120 privind principiile de bază pe care se întemeiază administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale.
    21. În vederea soluţionării prezentei obiecţii, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a obiecţiei trebuie realizată prin raportare la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori“. Astfel, Curtea constată că actul normativ supus controlului de constituţionalitate este o lege adoptată de Parlamentul României, sesizarea fiind formulată de un număr de 49 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România şi 1 deputat neafiliat, subiect de drept care întruneşte, potrivit dispoziţiilor legale, calitatea de titular al sesizării Curţii Constituţionale cu obiecţia de neconstituţionalitate.
    22. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a obiecţiei trebuie realizată şi prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile“. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România a fost adoptată de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 5 iulie 2018, la aceeaşi dată fiind depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii. La data de 11 iulie 2018, legea adoptată a fost trimisă spre promulgare Preşedintelui României. Sesizarea formulată de un număr de 49 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România şi 1 deputat neafiliat a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 12 iulie 2018. Termenele reglementate prin art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sunt „termene care privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice şi, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere“ (Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999). În consecinţă, nu sunt aplicabile în această procedură dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, întrucât dreptul public este supus regulii în virtutea căreia termenele se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen şi ziua în care acesta începe să curgă şi ziua când se împlineşte (Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010). Aşa fiind, Curtea constată că sesizarea a fost formulată în afara termenului de 5 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere însă că sesizarea Curţii s-a realizat înainte de promulgarea legii, în interiorul termenului de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie, sesizarea astfel formulată este admisibilă.
    23. Prin urmare, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1,10,15,16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.
    24. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate stabilesc regimul juridic al organizaţiei de management al destinaţiei, în domeniul turismului, instituind unele reguli privind constituirea şi funcţionarea acestei organizaţii. Astfel, potrivit legii criticate, organizaţia de management al destinaţiei este persoană juridică, având rol în realizarea politicii de dezvoltare turistică a destinaţiei, inclusiv a politicii de marketing a destinaţiei, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, fiind o asociaţie care se constituie în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, având un scop de utilitate publică. De asemenea, prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate stabilind componenţa acestei organizaţii, categoriile de membri şi regulile privind luarea deciziilor de către membrii organizaţiei, plătitori ai taxei pentru promovare turistică, reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în această materie.
    25. Din examinarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a instanţei de contencios constituţional referitoare la cerinţele de calitate a legii, Curtea observă că aceasta a avut în vedere aspecte intrinseci actului normativ, şi anume diferite deficienţe sau insuficienţe de redactare care afectează claritatea, precizia, previzibilitatea şi accesibilitatea normei juridice, iar prin nerespectarea acestor cerinţe se aduce atingere unor drepturi, libertăţi sau principii fundamentale. Astfel, Curtea a constatat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). O lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (în acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
    26. Din jurisprudenţa mai sus indicată se desprinde concluzia potrivit căreia, pentru relevanţa constituţională a principiului legalităţii, esenţial este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerinţele clarităţii, preciziei, previzibilităţii şi ale accesibilităţii normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăţi sau principii de rang constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018).
    27. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză, privind încălcarea principiului legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că pretinsele vicii de constituţionalitate invocate reprezintă, în realitate, o critică a unei opţiuni a legiuitorului şi că acestea nu pot avea, în sine, o reală substanţă constituţională, deoarece nu afectează, direct sau indirect, vreun drept, vreo libertate sau vreun principiu fundamental, aşa cum este reflectată valoarea constituţională a principiului legalităţii în considerentele de principiu constatate în jurisprudenţa mai sus indicată. Prin urmare, aceste critici nu pot fi reţinute, Curtea urmând să respingă, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate sub acest aspect.
    28. De asemenea, cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea precizează că situaţia diferită în care se găsesc persoanele şi aplicarea, în consecinţă, a unui tratament juridic distinct nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Astfel, contrar susţinerilor formulate de autorii obiecţiei, Curtea constată că neincluderea persoanelor fizice care desfăşoară activitate în turism în categoria membrilor organizaţiei de management al destinaţiei nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, deoarece deosebirea de statut juridic dintre persoanele fizice şi persoanele juridice justifică în mod obiectiv aplicarea unui tratament juridic diferit în ceea ce priveşte posibilitatea dobândirii calităţii de membru al unei asemenea organizaţii.
    29. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor care stabilesc reguli privind votul în cadrul organizaţiei de management al destinaţiei şi modul de adoptare a deciziilor în cadrul organizaţiei, Curtea observă că, potrivit legii criticate, deciziile membrilor plătitori ai taxei sunt luate prin vot, proporţional cu cuantumul taxei pentru promovare turistică stabilite şi plătite conform art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31 decembrie a anului precedent, ceea ce reprezintă, de asemenea, opţiunea legiuitorului, justificată de o serie de factori, precum eficienţa activităţii desfăşurate, fără ca prin aceasta să se încalce art. 16 din Constituţie.
    30. Totodată, nu poate fi reţinută nici critica privind caracterul imprecis al art. I pct. 2 cu referire la art. 2^3 din lege, care, în opinia autorilor sesizării, ar determina variaţii în privinţa votului, criteriul stabilit de legiuitor fiind unul clar şi precis, şi anume cuantumul taxei speciale plătite anual.
    31. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind caracterul lacunar al prevederilor legale criticate, care, în opinia autorilor sesizării, nu stabilesc cadrul procedural necesar desfăşurării procesului de luare a deciziilor la nivelul organizaţiei, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, prevederile art. 10^1 dinOrdonanţa Guvernului nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent în vigoare, stabilesc că „Ministerul Turismului elaborează procedura de înfiinţare, funcţionare, acreditare şi reacreditare a organizaţiilor de management al destinaţiei, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului“. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit legii, organizaţia de management al destinaţiei se constituie în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, act normativ care stabileşte cadrul procedural referitor la organizarea şi funcţionarea acestora.
    32. În ceea ce priveşte invocarea încălcării principiului autonomiei locale, Curtea reţine că dispoziţiile art. 120 din Constituţie consacră principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, respectiv al descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, cele ale art. 121 stabilesc care sunt autorităţile prin care se realizează autonomia locală, şi anume consiliile locale şi primarii aleşi, iar art. 122 priveşte consiliul judeţean. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii“, iar, potrivit art. 4 alin. (1) şi (2), „Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege“ şi „Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz.“ (A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 888 din 16 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2016, paragrafele 15 şi 16.)
    33. Principiul autonomiei locale consacrat la nivel constituţional prin art. 120 alin. (1) nu justifică existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal de funcţionare a consiliilor locale, a cărui respectare este obligatorie (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.567 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010). În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, referitor la pretinsa încălcare a principiului autonomiei locale, că acest principiu nu presupune totală independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării, dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale. În acest sens, art. 121 alin. (2) din Constituţie prevede: „Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.“ (A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004.)
    34. Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea reţine că modul de constituire a organizaţiei de management al destinaţiei nu pune în discuţie autonomia autorităţilor administraţiei publice locale. Faptul că, potrivit legii, autorităţile administraţiei publice locale, reprezentate de consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, se asociază în scopul înfiinţării organizaţiilor de management al destinaţiilor nu aduce atingere principiului autonomiei locale, înscris în art. 120 alin. (1) din Legea fundamentală, ci conferă autorităţilor administraţiei publice locale menţionate putere decizională, prin reprezentanţii lor, în vederea susţinerii intereselor comunităţii.
    35. Referitor la invocarea art. 40 din Constituţie, Curtea precizează că dreptul de asociere este un drept fundamental, care cuprinde posibilitatea cetăţenilor de a se asocia, în mod liber, în partide sau formaţiuni politice, în sindicate şi patronate sau alte tipuri de organizaţii, ligi, uniuni, cu scopul de a participa la viaţa politică, ştiinţifică, socială, culturală sau de a-şi realiza o serie de interese legitime comune. Astfel, din examinarea conţinutului acestui drept, astfel cum este reglementat prin norma fundamentală evocată, rezultă că doar cetăţenii sunt titularii acestui drept fundamental, nu şi persoanele juridice sau autorităţile publice. Prin urmare, Curtea constată că invocarea încălcării dreptului de asociere, cu referire la autorităţile administraţiei publice, este lipsită de temei juridic.
    36. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 49 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România şi 1 deputat neafiliat şi constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România este constituţională în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 septembrie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016