Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 507 din 17 iulie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 507 din 17 iulie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 747 din 29 august 2018

┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
├─────────────────┴──────────────────────┤
│ │
└────────────────────────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, excepţie ridicată de Emilian Mărcuşan în Dosarul nr. 1.977/87/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.254D/2017 al Curţii Constituţionale.
    2. La apelul nominal răspunde partea Comuna Olteni, prin primar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.039D/2017, având acelaşi obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. Excepţia a fost ridicată de Somogyi Ludovic în Dosarul nr. 4.328/111/CA/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin domnul avocat Mircea Ursuţa, cu împuternicire depusă la dosarul cauzei, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării celor două cauze anterior strigate.
    6. Reprezentanţii părţilor prezente şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.
    7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.039D/2017 la Dosarul nr. 1.254D/2017, care este primul înregistrat.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului legal al părţii Comuna Olteni, care susţine legalitatea ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar, întrucât, în speţă, acest act administrativ se întemeiază pe o hotărâre judecătorească definitivă.
    9. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului convenţional al autorului excepţiei - Somogyi Ludovic. În susţinerea acesteia, domnul avocat arată că se justifică reevaluarea jurisprudenţei în materie a Curţii pe motiv că textul legal criticat conferă, în cauză, instanţei de judecată nu doar o verificare pur formală a condiţiilor de încetare a mandatului de primar, ci o veritabilă putere de a dispune cu privire la o sancţiune pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului o apreciază ca fiind „penală“, aplicată de un organ administrativ, în speţă prefectul, a cărei gravitate este mai mult decât evidentă. Astfel, autorul excepţiei a fost condamnat definitiv la o sancţiune penală în timpul exercitării mandatului de primar, după care, la următoarele alegeri locale, acesta a candidat şi a fost ales pentru un nou mandat de primar, împotriva acestuia neexistând interdicţia de a mai candida sau de a fi ales. În timpul exercitării celui de-al doilea mandat de primar, prefectul a emis un alt ordin de constatare a încetării de drept a mandatului său, în temeiul aceleiaşi hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, pentru care a încetat primul mandat de primar. În cursul litigiului având ca obiect anularea ordinului prefectului a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, deoarece acest text împiedică exercitarea accesului la justiţie prin formularea unei căi de atac împotriva hotărârii instanţei de judecată învestite cu soluţionarea acestei cauze. Or, eliminarea căii de atac a fost sancţionată de Curtea Constituţională, de exemplu prin Decizia nr. 367/2017 şi Decizia nr. 500/2012. Prezenta cauză, prin faptul că ordinul prefectului extinde, practic, efectul unei hotărâri de condamnare asupra dreptului de a fi ales şi de a alege, cu consecinţa efectivă a încetării de drept a mandatului de primar, capătă valenţe specifice dreptului penal, astfel că poate fi încadrată în noţiunea de „acuzaţie în materie penală“, aşa cum este aceasta definită în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Or, din această perspectivă, se impune respectarea dublului grad de jurisdicţie impus de art. 6 din Convenţie şi de art. 2 din Protocolul nr. 7 la aceasta, precum şi a tuturor garanţiilor specifice dreptului penal. Motivele de soluţionare cu celeritate a unui astfel de litigiu, ce priveşte acţiunea în anulare a actului administrativ constând în ordinul prefectului, nu se justifică pentru a împiedica exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă în această materie. Prin urmare, solicită Curţii să constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, în măsura în care acest text nu permite aplicarea principiului dublului grad de jurisdicţie. Depune concluzii scrise.
    10. Având cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public susţine respingerea, ca neîntemeiată, a acesteia. În aceste sens arată că dispoziţiile legale criticate respectă liberul acces la justiţie, din moment ce art. 69 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 prevăd posibilitatea atacării ordinului prefectului la instanţa de contencios administrativ. Modalitatea efectivă de exercitare a dreptului la instanţă este una specială, adaptată materiei contenciosului administrativ, ceea ce nu semnifică însă încălcarea dreptului de acces la justiţie. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care se impune a fi menţinută.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    11. Prin Decizia nr. 1.282 din 20 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.977/87/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Emilian Mărcuşan într-o cauză de contencios administrativ aflată în recurs, având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unui act emis de autorităţile publice locale, respectiv anularea ordinului prefectului prin care se constată încetarea de drept a mandatului primarului.
    12. Prin Încheierea din 19 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.328/111/CA/2016, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Somogyi Ludovic într-o cauză de contencios administrativ aflată în recurs, având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unui act emis de autorităţile publice locale, respectiv anularea ordinului prefectului prin care se constată încetarea de drept a mandatului primarului.
    13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, faptul că textul de lege criticat îngrădeşte în mod nejustificat şi neconstituţional dreptul persoanei interesate de a supune controlului judecătoresc hotărârea primei instanţe prin care este soluţionat definitiv contenciosul administrativ constând în contestarea ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar. Sunt invocate în acest sens Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012 şi Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevedeau faptul că hotărârea primei instanţe este definitivă. Or, prezenta excepţie de neconstituţionalitate este similară celei soluţionate de Curte prin deciziile mai sus amintite. Prin urmare, măsura suprimării dublului grad de jurisdicţie în materia contestării ordinului prefectului are caracter excesiv, nejustificat şi discriminatoriu, atât timp cât, în ceea ce priveşte alte acte administrative, dublul grad de jurisdicţie este impus prin dispoziţiile Legii nr. 554/2004. În plus, în Dosarul nr. 2.039D/2017, autorul excepţiei arată că în cazul său s-a constatat încetarea de drept al unui al doilea mandat de primar ca urmare a aplicării uneia şi aceleiaşi pedepse penale, ceea ce întăreşte concluzia că sunt incidente cele trei criterii alternative, stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a se determina natura unei acuzaţii în materie penală, în sensul autonom utilizat în cuprinsul Convenţiei (criteriile Engels: calificarea faptei ca infracţiune în legea naţională, natura infracţiunii şi, respectiv, natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii). Îndeplinirea oricărui criteriu dintre cele arătate este suficientă pentru aplicarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi a art. 2 din Protocolul nr. 7 la aceasta, precum şi a tuturor garanţiilor procesuale reglementate în materie penală. Dreptul la un proces echitabil, astfel garantat, este strâns legat de dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală. Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, interzicerea exercitării dreptul de a fi ales, ca urmare a celei de-a doua constatări a încetării mandatului de primar, reprezintă, în dreptul penal român, o veritabilă sancţiune penală complementară, iar însăşi modul în care s-a procedat în cazul său denotă faptul că sancţiunea aplicată are o gravitate sporită, fiind aplicată pentru a doua oară în temeiul aceleiaşi hotărâri penale de condamnare, în condiţiile în care existau trei hotărâri judecătoreşti definitive care au constatat îndeplinirea de către acesta a tuturor condiţiilor legale pentru a candida, iar alegerea sa a fost validată de către instanţa de contencios electoral. Este evidentă, aşadar, gravitatea sancţiunii aplicate în cazul său, ceea ce justifică pe deplin calificarea acesteia drept „acuzaţie în materie penală“, domeniu în care asigurarea dublului grad de jurisdicţie este o condiţie obligatorie a garantării dreptului la un proces echitabil.
    14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.
    15. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
    16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    17. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 239/2008, Decizia nr. 1.522/2010, Decizia nr. 393/2016, Decizia nr. 175/2016 şi Decizia nr. 153/2013.
    18. Avocatul Poporului, prin punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 2.039D/2017, apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 239 din 4 martie 2008, nr. 153 din 12 martie 2013 şi nr. 228 din 6 aprilie 2017.
    19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, notele depuse la dosar, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit motivării acesteia, prevederile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut: „(5) Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.“ Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă şi irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitiv㻓.
    22. Prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) cu privire la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“, art. 53 alin. (2) cu referire la condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 126 alin. (6), prin care controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar şi ale art. 129 - Folosirea căilor de atac.
    23. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia susţin, în esenţă, faptul că textul de lege criticat îngrădeşte în mod nejustificat şi neconstituţional dreptul persoanei interesate de a supune controlului judecătoresc hotărârea primei instanţe prin care este soluţionat definitiv contenciosul administrativ constând în contestarea ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar, înainte de expirarea duratei normale a acestuia. Sunt invocate în acest sens Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012 şi Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevedeau faptul că hotărârea primei instanţe este definitivă. Autorii excepţiei susţin că prezenta excepţie de neconstituţionalitate este similară celor soluţionate de Curte prin deciziile mai sus amintite. Prin urmare, se apreciază că măsura suprimării dublului grad de jurisdicţie în materia contestării ordinului prefectului are caracter excesiv, nejustificat şi discriminatoriu, atât timp cât, în privinţa altor acte administrative, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 garantează dublul grad de jurisdicţie.
    24. Cu privire la procedura aplicabilă în situaţia încetării de drept a mandatului de primar, Curtea reţine că atât art. 15 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cât şi art. 69 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 enumeră situaţiile în care mandatul primarului încetează de drept, înaintea expirării duratei normale a acestuia, astfel: demisie; incompatibilitate; schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; imposibilitatea de a o fi exercitat pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege; condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate; punerea sub interdicţie judecătorească; pierderea drepturilor electorale; pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales; deces; dacă primarul se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave, certificate, care nu permite desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic; dacă acesta nu îşi exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv. În toate aceste cazuri, prefectul, prin ordin, ia act de încetarea de drept a mandatului primarului. Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare, instanţa de contencios administrativ fiind obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile, Legea nr. 215/2001 prevăzând, la art. 69 alin. (5), că în acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.
    25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin raportare la critici similare, iar prin Decizia nr. 239 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 1 aprilie 2008, Decizia nr. 153 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 14 iunie 2013, sau Decizia nr. 228 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 12 iunie 2017, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate cu un asemenea obiect.
    26. Prin deciziile menţionate, Curtea a reţinut, în esenţă, că modalitatea de contestare în justiţie a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar este în mod firesc caracterizată prin celeritate, natura cauzelor supuse controlului judecătoresc în asemenea situaţii impunând o rezolvare promptă şi definitivă pentru trecerea la etapa următoare, cea a declanşării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului pentru alegerea unui nou primar. În aceste condiţii, Curtea a constatat că prevederile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 conţin norme de procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, adoptate de legiuitor în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie şi care nu îngrădesc exercitarea dreptului la folosirea căilor legale de atac şi nu contravin nici principiului accesului liber la justiţie.
    27. Curtea a reiterat, în acord cu jurisprudenţa sa, că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (în acest sens, a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
    28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de instanţa de contencios constituţional, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    29. În ceea ce priveşte invocarea unor decizii prin care Curtea Constituţională a sancţionat eliminarea singurei căi de atac într-o anumită materie - deciziile nr. 500/2012, nr. 898/2015 sau nr. 967/2012 -, Curtea consideră că se impun anumite precizări.
    30. Prin Decizia nr. 500/2012, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit cărora „Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă“, încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 129, precum şi ale art. 53 alin. (2) din Constituţie. Soluţia de admitere a Curţii reprezintă un reviriment jurisprudenţial în materie, justificat de anumite împrejurări factuale, şi anume prevenirea unor viitoare condamnări ale României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pornind de la constatarea că, în baza acestui text, în practică, unele instanţe de judecată, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pe care le pronunţă, absolutizează prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în materia circulaţiei pe drumurile publice, fără a-şi mai exercita rolul activ în ceea ce priveşte administrarea tuturor probelor utile, pertinente şi concludente în cauză, respingând astfel plângerile contravenţionale fără a intra în cercetarea fondului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate de judecătorie se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, golindu-se astfel de conţinut principiul exercitării căilor de atac. Aşadar, premisele ce au stat la baza soluţiei de admitere pronunţate prin Decizia nr. 500/2012 au avut în vedere contextul special configurat din o serie de elemente specifice, şi anume: materia contravenţiilor, posibila aplicare a garanţiilor stabilite de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi riscul unor condamnări în faţa instanţei de contencios a drepturilor omului pe fondul unei anumite practici judecătoreşti, prin care instanţele de judecată nu mai realizează un control efectiv de legalitate şi temeinicie asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
    31. Prin Decizia nr. 898/2015, Curtea a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este „definitivă“ este neconstituţională. Materia vizată priveşte procedura de soluţionare a cererii de aplicare a amenzii, respectiv caracterul definitiv al încheierii de amendare a conducătorului autorităţii publice sau, după caz, a persoanei obligate, în situaţia neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative. Textul analizat reprezenta o recentă modificare legislativă constând în eliminarea căii de atac împotriva soluţiei de amendare a conducătorului autorităţii publice, în condiţiile în care acesta putea contesta doar cuantumul sumei datorate, cuantum ce se stabilea însă, ulterior, prin hotărâre supusă apelului, respectiv recursului. Curtea a constatat că, prin eliminarea controlului judiciar al soluţiei de stabilire a amenzii, textul în cauză constituie o ingerinţă vădit disproporţionată în exercitarea unor drepturi fundamentale, ce încalcă prevederile art. 21 şi art. 53 alin. (2) din Constituţie şi pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sens în care a efectuat testul de proporţionalitate, pentru a determina dacă limitările aduse dreptului fundamental vizează un scop legitim, sunt justificate şi păstrează un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta. Cu alte cuvinte, Curtea a analizat dacă limitarea accesului liber la justiţie este temeinic justificată, apreciind în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depăşesc posibilele avantaje (Decizia nr. 266 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 25 iunie 2014). Efectuând testul de proporţionalitate, Curtea a constatat că măsura eliminării controlului judiciar în respectiva procedură nu avea un caracter necesar, din moment ce nu era unica măsură aflată la dispoziţia legiuitorului pentru eficientizarea executării silite în materia contenciosului administrativ, fiind, totodată, disproporţională cu scopul legitim urmărit, din perspectiva relaţiei existente între interesul general şi cel individual.
    32. Prin Decizia nr. 967/2012, Curtea a constatat că prin dispoziţiile art. 1 pct. 1^1 şi art. 299 alin. 1^1 din Codul de procedură civilă a fost eliminată orice cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate asupra fondului de către judecătorii, în cauze al căror obiect îl constituie obligarea la plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv, ceea ce echivalează cu imposibilitatea examinării cauzei de către o instanţă de control judiciar, la un grad superior de jurisdicţie, sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate de prima instanţă. Curtea a constatat că imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac de către părţile unui proces, determinată de un criteriu subiectiv, de natură pecuniară, legat de valoarea obiectului cauzei deduse judecăţii, este de natură să împiedice aplicarea efectivă a principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi, în general, şi egalităţii în faţa justiţiei, în special, cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (2), această măsură nefiind conformă exigenţelor stabilite de art. 53 alin. (2) din Constituţie.
    33. În concluzie, în cazul deciziilor mai sus prezentate, Curtea a efectuat testul de proporţionalitate pentru a determina dacă măsura eliminării căii de atac era necesară, justificată de un scop legitim şi proporţională cu acest scop. Or, faţă de aceste imperative ale analizei constituţionalităţii unei dispoziţii prin care se instituie o măsură de restrângere sau limitare a exerciţiului unui drept fundamental, Curtea constată că, prin jurisprudenţa privind dispoziţiile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 - criticate şi în prezenta cauză -, Curtea a evidenţiat caracterul de norme speciale, derogatorii, al acestor prevederi. Astfel, a reţinut că „modalitatea de contestare în justiţie a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar, procedura specifică de contestare şi de soluţionare a acestor litigii este în mod firesc caracterizată prin celeritate, natura cauzelor supuse controlului judecătoresc impunând o rezolvare promptă şi definitivă pentru trecerea la etapa următoare, cea a declanşării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale. Aceasta este raţiunea pentru care termenele ce caracterizează această procedură specială sunt mai scurte decât cele întâlnite în procedura de drept comun (contestaţia - formulată în 10 zile de la comunicare şi soluţionată în 30 de zile de către instanţa de contencios administrativ) şi tot din aceleaşi considerente este admisă excepţia de la obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, specifică, de altfel, contenciosului administrativ. (…) Totodată, este de remarcat că pe parcursul soluţionării contestaţiei de către instanţa de contencios administrativ, ambele părţi din litigiu - atât primarul, cât şi prefectul - îşi pot exercita neîngrădit drepturile şi garanţiile procesuale specifice procesului echitabil într-un stat democratic, astfel că nu se poate susţine încălcarea accesului liber la justiţie sub toate aspectele sale.“ (A se vedea Decizia nr. 239 din 4 martie 2008, precitată).
    34. În acelaşi context al raţiunilor ce justifică situaţia specială vizată de dispoziţiile art. 69 alin. (5) teza finală, se impune a fi menţionat art. 10 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 (pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 349 din 20 mai 2015), potrivit căruia „(2) În cazul unor alegeri parţiale, organizate în situaţiile prevăzute de Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, data desfăşurării acestora se stabileşte cu cel puţin 35 de zile înaintea votării. În acest caz, termenele prevăzute de prezenta lege, cu excepţia celor de 24 de ore, se reduc la jumătate. Dacă din operaţiunea de reducere la jumătate a termenelor rezultă fracţiuni de zile egale sau mai mari de 12 ore, rotunjirile se fac în plus; fracţiunile mai mici de 12 ore nu se iau în calcul.“ Regula în privinţa organizării alegerilor locale este prevăzută de art. 10 alin. (1) şi (3) din legea menţionată, în sensul că data alegerilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării. Excepţia priveşte, potrivit textului legal mai sus citat, situaţia alegerilor parţiale - aşa cum este şi cazul constatării încetării de drept a mandatului de primar, înaintea expirării duratei normale a acestuia, ce impune, în final, organizarea unui nou scrutin exclusiv pentru alegerea primarului - şi se caracterizează prin înjumătăţirea termenelor stabilite ca regulă generală în materie.
    35. Aşadar, necesitatea restabilirii cu maximă celeritate a organelor de conducere la nivelul administraţiei publice locale, în speţă a primarului, reprezintă un argument suficient pentru a justifica măsura constând în derogarea de la regulile procedurale de drept comun ale modalităţilor de exercitare a liberului acces la justiţie, în sensul ca hotărârea primei instanţe - tribunalul, secţia de contencios administrativ - învestite cu soluţionarea contestaţiei împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar să fie definitivă. Această măsură este una necesară şi adecvată, neputând fi concepută o alta care să afecteze mai puţin dreptul la exercitarea căilor de atac. De asemenea, urmăreşte un scop legitim - acela de restabilire a organelor de conducere ale administraţiei publice locale - şi este proporţională cu acest scop.
    36. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate în Dosarul nr. 2.039D/2017, Curtea reţine că autorul excepţiei pretinde că în cauză sunt incidente garanţiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, specifice materiei penale şi contravenţionale, deoarece interzicerea exercitării dreptului de a fi ales, ca urmare a celei de-a doua constatări a încetării de drept a mandatului de primar, reprezintă, în dreptul penal român, o veritabilă sancţiune penală complementară, iar însăşi modul în care s-a procedat în cazul său denotă faptul că sancţiunea aplicată are o gravitate sporită, fiind aplicată pentru a doua oară în temeiul aceleiaşi hotărâri penale definitive de condamnare, în condiţiile în care existau trei hotărâri judecătoreşti definitive care au constatat îndeplinirea de către acesta a tuturor condiţiilor legale pentru a candida, iar alegerea sa a fost validată de către instanţa de contencios electoral. Curtea constată că aceste critici nu pot fi analizate în cadrul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocate, deoarece se raportează în concret la circumstanţele de fapt şi de drept ale cauzei în care a fost invocată excepţia. Potrivit art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, „(2) Calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate.“ Faptul că motivul legal ce determină încetarea de drept a mandatului de primar rezidă într-o condamnare penală definitivă nu poate converti procedura administrativă şi, respectiv, procedura contencios-administrativă aplicabilă constatării de către prefect, prin ordin, şi, ulterior, contestării în justiţie a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar - prevăzute de Legea nr. 215/2001 - într-o procedură cu caracter penal, pentru a se putea pretinde aplicarea în mod direct a aceloraşi garanţii şi drepturi specifice acuzaţiilor în materie penală, chiar şi prin evaluarea celor trei criterii alternative, stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru determinarea naturii unei acuzaţii în materie penală, în sensul autonom utilizat în cuprinsul Convenţiei. Aceasta deoarece cele două proceduri au un caracter distinct - acţiunile soluţionate de instanţa penală, respectiv de instanţa de contencios administrativ poartă asupra unor obiecte total diferite, fără a fi posibil un melanj între aceste proceduri.
    37. Curtea a reţinut în Decizia nr. 229 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 6 iulie 2017, paragraful 31, că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate, instituind reguli privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar, ca urmare a condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, nu conţin norme contrare nici dreptului fundamental de a fi ales. Astfel, referitor la dreptul de a exercita în mod netulburat funcţia dobândită ca urmare a opţiunii electorale, se reţine că acesta nu este un drept absolut, fiind protejat de prevederile Constituţiei atât timp cât se realizează cu respectarea condiţiilor prevăzute de aceasta şi de legi. Or, săvârşirea unei fapte penale pentru care există o condamnare definitivă la pedeapsa cu închisoarea plasează prin ea însăşi alesul local în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei, prin încălcarea jurământului de a respecta prevederile Constituţiei şi ale legilor, asumat potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, iar consecinţele legale pe care nerespectarea condiţiilor de exercitare a unei funcţii le antrenează nu pot fi considerate o restrângere a exerciţiului acelei funcţii, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 37 din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 536 din 6 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 21 septembrie 2016, paragraful 17).
    38. Pentru motivele arătate, Curtea conchide că dispoziţiile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală nu contravin normelor constituţionale invocate, referitoare, în esenţă, la dreptul de acces liber la justiţie şi exercitarea căilor de atac.
    39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emilian Mărcuşan în Dosarul nr. 1.977/87/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Somogyi Ludovic în Dosarul nr. 4.328/111/CA/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală sunt constituţionale, în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Claudia-Margareta Krupenschi


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice