Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   CRITERII din 2 aprilie 2013  ce stau la baza indeplinirii atributiilor comisiei constituite in baza prevederilor art. 44 alin. (4) si (6) din Contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013 - 2014, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 117/2013, pentru asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru medicina dentara (Anexa nr. 3)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

CRITERII din 2 aprilie 2013 ce stau la baza indeplinirii atributiilor comisiei constituite in baza prevederilor art. 44 alin. (4) si (6) din Contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013 - 2014, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 117/2013, pentru asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru medicina dentara (Anexa nr. 3)

EMITENT: MINISTERUL SANATATII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 8 aprilie 2013

    ART. 1
    Prezentele criterii stau la baza îndeplinirii atribuţiilor comisiei constituite în baza prevederilor art. 44 alin. (4) şi (6) din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 - 2014, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 117/2013.
    ART. 2
    La stabilirea numărului de norme necesar pentru specialitatea de medicină dentară, pe judeţ, se au în vedere următoarele criterii:
    a) programul de lucru pe medic este de 3 ore pe zi la cabinet;
    b) suma alocată fiecărei case de asigurări de sănătate pentru servicii de medicină dentară;
    c) majorările care se pot acorda în funcţie de gradul profesional şi pentru desfăşurarea activităţii în mediul rural;
    d) prevederile actelor normative în vigoare ce reglementează modalitatea de contractare şi decontare a serviciilor de medicină dentară în sistemul de asigurări sociale de sănătate;
    e) numărul de norme din anul precedent şi procentele aferente mediului urban şi mediului rural, raportat la suma alocată casei de asigurări de sănătate în anul precedent;
    f) totalul populaţiei la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti, distribuţia acesteia în mediul urban şi rural, structura pe grupe de vârstă, utilizând ultimele date puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică;
    g) numărul de asiguraţi la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti;
    h) evoluţia numărului de norme din specialitatea medicină dentară în ultimii 2 ani, raportat la sumele alocate cu această destinaţie casei de asigurări de sănătate.
    ART. 3
    La stabilirea numărului necesar de medici dentişti, pe judeţ, atât pentru mediul urban, cât şi pentru mediul rural, pentru care se poate încheia contract de furnizare de servicii medicale de medicină dentară cu casa de asigurări de sănătate, se au în vedere următoarele criterii:
    a) numărul de norme necesar pentru specialitatea de medicină dentară, stabilit la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti;
    b) totalul populaţiei la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti, distribuţia acesteia în mediul urban şi rural, structura pe grupe de vârstă, utilizând ultimele date puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică;
    c) numărul de asiguraţi la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti;
    d) numărul de medici dentişti aflaţi în contract cu casa de asigurări de sănătate în anul precedent (din mediul urban şi mediul rural), gradul profesional al acestora, precum şi programul de lucru pe medic de 3 ore pe zi la cabinet, raportat la suma alocată casei de asigurări de sănătate în anul precedent;
    e) numărul cererilor de evaluare depuse de furnizori noi de medicină dentară, înregistrate la nivelul caselor de asigurări de sănătate;
    f) numărul cererilor de a intra în relaţie contractuală depuse de furnizori noi de medicină dentară, înregistrate la nivelul caselor de asigurări de sănătate;
    g) prevederile actelor normative în vigoare ce reglementează contractarea şi decontarea serviciilor de medicină dentară în sistemul de asigurări sociale de sănătate, inclusiv cele referitoare la numărul de contracte ce pot fi încheiate de medicii de medicină dentară cu casele de asigurări de sănătate.
    ART. 4
    (1) Comisia poate avea în vedere şi alte criterii raportate la condiţiile specifice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (2) Comisia constituită la nivelul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti adaptează criteriile prevăzute la art. 2 şi 3 în funcţie de specificul activităţii din reţeaua sanitară a ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti.

                                     ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016