Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   CONVENŢIA DE LA PARIS din 14 iulie 1967  pentru protecţia proprietăţii industriale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 CONVENŢIA DE LA PARIS din 14 iulie 1967 pentru protecţia proprietăţii industriale

EMITENT: Consiliul de Stat
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1 din 6 ianuarie 1969
    ART. 1
    1) Ţările cărora li se aplică prezenta convenţie sînt constituite în Uniunea pentru protecţia proprietăţii industriale.
    2) Protecţia proprietăţii industriale are ca obiect brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele sau modelele industriale, mărcile de fabrica sau de comerţ, mărcile de serviciu, numele comerciale şi indicaţiile de provenienţă sau denumirile de origine, precum şi reprimarea concurentei neloiale.
    3) Proprietatea industriala se înţelege în sensul cel mai larg şi se aplică nu numai industriei şi comerţului propriu-zise, ci şi domeniului industriilor agricole şi extractive şi tuturor produselor fabricate sau naturale, ca de exemplu: vinuri, graunte, foi de tutun, fructe, vite, minereuri, ape minerale, bere, flori, făina.
    4) Printre brevetele de invenţie se numara diferitele feluri de brevete industriale admise de legislatiile ţărilor uniunii, ca brevete de import, brevete de perfecţionare, brevete şi certificate adiţionale etc.

    ART. 2
    1) Cetăţenii fiecărei tari a uniunii se vor bucura în toate celelalte tari ale uniunii, în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii industriale, de avantajele pe care legile respective le acorda în prezent sau le vor acorda în viitor naţionalilor, aceasta fără a se prejudicia drepturile prevăzute în mod special de prezenta convenţie. În consecinţa, ei se vor bucura de aceeaşi protecţie ca naţionalii şi de aceleaşi mijloace legale de apărare împotriva oricărei atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalităţilor impuse naţionalilor.
    2) Totuşi, nici o condiţie cu privire la domiciliu sau la stabilirea în ţara în care este cerută protecţia nu poate fi pretinsa de la cetăţenii uniunii pentru folosirea vreunui drept de proprietate industriala.
    3) Sînt în mod expres rezervate dispoziţiile legislative ale fiecărei tari a uniunii referitoare la procedura judiciară şi administrativă şi la competenţa, precum şi cele cu privire la alegerea domiciliului sau la instituirea unui mandatar, care ar fi impuse de legile privind proprietatea industriala.

    ART. 3
    Sînt asimilaţi cetăţenilor ţărilor uniunii cetăţenii ţărilor care nu fac parte din uniune care sînt domiciliaţi sau care au întreprinderi industriale sau comerciale reale şi serioase pe teritoriul uneia dintre ţările uniunii.

    ART. 4
    A. 1) Cel care a depus în condiţii reglementare într-una dintre ţările uniunii, o cerere de brevet de invenţie, de model de utilitate, de desen sau model industrial, de marca de fabrica sau de comerţ sau succesorul sau în drepturi, va beneficia, pentru a efectua depozitul în celelalte tari, de un drept de proprietate în termenele precizate mai jos.
    2) Se recunoaşte, ca dând naştere dreptului de prioritate, orice depozit care are valoarea unui depozit naţional reglementar, în virtutea legislaţiei naţionale a fiecărei tari a uniunii sau a tratatelor bilaterale sau multilaterale încheiate între ţările uniunii.
    3) Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit care este suficient pentru stabilirea datei la care a fost depusa cererea în ţara respectiva, oricare ar fi soarta ulterioară a acestei cereri.

    B. În consecinţa, depozitul efectuat ulteior într-una din celelalte tari ale uniunii înainte de expirarea acestor termene nu va putea fi invalidat de fapte săvîrşite într-un timp, cum ar fi mai ales un alt depozit, publicarea inventiei sau exploatarea ei, punerea în vînzare a unor exemplare ale desenului sau modelului, folosirea marcii, şi aceste fapte nu vor putea da naştere la nici un drept al terţilor şi la nici o posesiune personală. Drepturile câştigate de terţi înainte de ziua primei cereri care serveşte ca baza dreptului de proprietate sînt rezervate prin efectul legislaţiei interne a fiecărei tari a uniunii.
    C. 1) Termenele de prioritate menţionate mai sus vor fi de 12 luni pentru brevetele de invenţie şi modelele de utilitate şi de 6 luni pentru desenele sau modelele industriale şi pentru mărcile de fabrica sau de comerţ.
    2) Aceste termene încep să curgă de la data depozitului primei cereri; ziua depozitului nu este cuprinsă în termen.
    3) Dacă ultima zi a termenului este o sărbătoare legală sau o zi în care biroul nu este deschis pentru primirea depozitelor de cereri în ţara în care se cere protecţia, termenul va fi prelungit pînă în prima zi lucrătoare care urmează.
    4) Va fi considerată ca prima cerere, a carei data de depunere va fi punctul de plecare al termenului de prioritate, o cerere ulterioară avînd acelaşi obiect ca o primă cerere anterioară în sensul alineatului 2 de mai sus, depusa în aceeaşi ţara a uniunii, cu condiţia ca la data depozitului cererii ulterioare aceasta cerere anterioară sa fi fost retrasă, abandonată sau refuzată, fără sa fi fost supusă examenului public şi fără a lasă sa subziste drepturi, şi ca ea sa nu fi servit încă de baza pentru revendicarea dreptului de prioritate. Cererea anterioară nu va mai putea servi în acest caz ca baza pentru revendicarea dreptului de prioritate.

    D. 1) Oricine va voi să se prevaleze de prioritatea unui depozit anterior va trebui să facă o declaraţie indicând data şi ţara acestui depozit. Fiecare ţara va stabili termenul pînă la care va trebui facuta, cel mai târziu, aceasta declaraţie.
    2) Aceste indicaţii vor fi menţionate în publicaţiile emise de administraţia competenţa în special pe brevete şi pe descrierile acestora.
    3) Ţările uniunii vor putea pretinde de la cel care face o declaraţie de prioritate să prezinte o copie a cererii (descriere, desene etc) depuse anterior. Copia, certificată pentru conformitate de administraţia care a primit aceasta cerere, va fi scutită de orice formă de legalizare şi va putea fi depusa în orice caz, fără nici o taxa, oricînd în cadrul termenului de 3 luni de la depozitul cererii ulterioare. Se va putea pretinde ca aceasta copie să fie însoţită de un certificat al datei depozitului, eliberat de aceasta administraţie, şi de o traducere.
    4) Alte formalităţi nu vor putea fi cerute pentru declaraţia de prioritate, în momentul depunerii cererii. Fiecare ţara a uniunii va preciza consecinţele neîndeplinirii formalităţilor prevăzute de prezentul articol, fără ca aceste consecinţe să poată depăşi pierderea dreptului de prioritate.
    5) Ulterior, vor putea fi cerute alte justificări. Cel care se prevalează de prioritatea unui depozit anterior va trebui sa indice numărul acestui depozit; aceasta indicaţie va fi publicată în condiţiile prevăzute la alineatul 2 de mai sus.

    E. 1) Cînd un desen sau model industrial va fi depus într-o ţara în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unui model de utilitate, termenul de prioritate nu va fi decît cel stabilit pentru desene sau modele industriale.
    2) În afară de aceasta, este ingaduit a se depune într-o ţara un model de utilitate în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de brevet, şi viceversa.

    F. Nici o ţara a uniunii nu va putea refuza o prioritate sau o cerere de brevet pentru motivul ca depunatorul revendica prioritati multiple, chiar dacă ele provin din tari diferite, sau pentru motivul ca o cerere care revendica una sau mai multe prioritati conţine unul sau mai multe elemente care nu erau cuprinse în cererea sau în cererile a căror prioritate este revendicata, cu condiţia, în ambele cazuri, sa existe o unitate a inventiei în sensul legii tarii respective.
    În ceea ce priveşte elementele care nu sînt cuprinse în cererea sau în cererile a căror prioritate este revendicata, depozitul cerereii ulterioare da naştere unui drept de prioritate în condiţiile obişnuite.

    G. 1) Dacă reiese din examinare ca o cerere de brevet este complexa, solicitantul va putea sa împartă cererea într-un anumit număr de cereri divizionare, păstrând ca data a fiecărei dintre ele data cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate.
    2) Solicitantul va putea de asemenea sa împartă cererea de brevet din propria lui iniţiativa, păstrând ca data a fiecărei cereri divizionare data cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate. Fiecare ţara a uniunii va avea facultatea sa precizeze condiţiile în care va fi admisă aceasta divizare.

    H. - Prioritatea nu poate fi refuzată pentru motivul ca anumite elemente ale inventiei pentru care se revendica prioritatea nu figurează printre revendicarile formulate în cererea depusa în ţara de origine, cu condiţia ca din ansamblul documentaţiei depuse odată cu cererea sa reiesa în mod precis elementele respective.
    I. 1) Cererile de certificate de autor de invenţie depuse într-o ţara în care depunatorii au dreptul sa ceara la alegere fie un brevet de invenţie, fie un certificat de autor de invenţie, vor da naştere dreptului de prioritate instituit de prezentul articol, în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi efecte ca cererile de brevete de invenţie.
    2) Într-o ţara în care depunatorii au dreptul sa ceara la alegere fie un brevet de invenţie, fie un certificat de autor de invenţie, cel care cere un certificat de autor de invenţie va beneficia, în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol aplicabile cererilor de brevete, de dreptul de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de brevet de invenţie, de model de utilitate sau de certificat de autor de invenţie.


    ART. 4 BIS
    1) Brevetele cerute în diferitele tari ale uniunii de cetăţeni ai uniunii vor fi independente de brevetele obţinute pentru aceeaşi invenţie în celelalte tari, membre sau nu ale uniunii.
    2) Aceasta dispoziţie trebuie inteleasa în mod absolut, în special în sensul că brevetele cerute în cursul termenului de prioritate sînt independente atît din punct de vedere al cauzelor de nulitate şi de decădere, cat şi din punct de vedere al duratei lor normale.
    3) Ea se aplică tuturor brevetelor care exista la data intrării sale în vigoare.
    4) Ea se va aplica de asemenea, în cazul aderării unor tari noi, brevetelor care vor exista de o parte şi de alta la data aderării.
    5) Brevetele obţinute cu beneficiul priorităţii se vor bucura, în diferitele tari ale uniunii, de o durată egala aceleia de care ele s-ar bucura dacă ar fi cerute sau eliberate fără beneficiul priorităţii.

    ART. 4 TER
    Inventatorul are dreptul să fie menţionat ca atare în brevet.

    ART. 4 QUATER
    Eliberarea unui brevet nu va putea fi refuzată şi un brevet nu va putea fi invalidat pentru motivul ca vînzarea produsului brevetat sau obţinut printr-un procedeu brevetat este supusă unor restrictii sau îngrădiri care rezultă din legislaţia naţionala.

    ART. 5
    A. 1) Introducerea de către brevetat, în ţara în care a fost acordat brevetul, de obiecte fabricate în orice alta ţara a uniunii, nu va avea ca urmare decăderea din drepturile conferite de brevet.
    2) Fiecare ţara a uniunii va putea lua măsuri legislative care să prevadă concesiunea de licenţe obligatorii, pentru a preveni abuzurile care ar putea să rezulte din exercitarea dreptului exclusiv conferit de brevet, ca de exemplu în caz de neexploatare.
    3) Decăderea din drepturile conferite de brevet nu va putea fi prevăzută decât pentru cazul în care concesiunea de licenţe obligatorii s-ar fi dovedit insuficienta pentru a preveni aceste abuzuri. Nici o acţiune în decădere sau în anulare a unui brevet nu va putea fi introdusă înainte de expirarea a doi ani de la concesiunea primei licenţe obligatorii.
    4) O licenta obligatorie nu va putea fi cerută din cauza de neexploatare sau de insuficienta exploatare înainte de expirarea unui termen de patru ani de la depozitul cererii de brevet, sau de trei ani de la acordarea brevetului, termenul care expira cel mai târziu fiind cel care se aplică; ea va fi refuzată dacă brevetatul îşi justifica lipsa de acţiune cu motive valabile. O astfel de licenţă obligatorie va fi neexclusiva şi ea nu va putea fi transmisă, nici chiar sub forma de concesiune de sub-licenta, decât împreună cu partea din întreprindere sau din fondul de comerţ care exploatează licenta respectiva.
    5) Dispoziţiile de mai sus vor fi aplicabile modelelor de utilitate sub rezerva modificărilor necesare.

    B. - Protecţia desenelor şi modelelor industriale nu poate fi atinsa de decădere în nici un fel, nici din cauza lipsei de exploatare, nici pentru introducerea de obiecte la fel cu cele care sînt protejate.
    C. 1) Dacă, într-o ţara, folosirea marcii înregistrate este obligatorie, înregistrarea nu va putea fi anulată decât după un termen echitabil şi numai dacă cel interesat nu justifica motivele lipsei sale de acţiune.
    2) Folosirea unei mărci de fabrica sau de comerţ de către proprietarul ei, sub o formă care diferă prin anumite elemente care nu modifica caracterul distinctiv al marcii în forma sub care ea a fost înregistrată într-una dintre ţările uniunii, nu va avea ca urmare invalidarea înregistrării şi nu va restrânge protecţia acordată marcii.
    3) Folosirea simultană a aceleiaşi mărci pe produse identice sau similare, de către întreprinderi industriale sau comerciale considerate coproprietate ale marcii în baza dispoziţiilor legii naţionale a tarii în care este cerută protecţia, nu va împiedica înregistrarea şi nu va reduce nicicum protecţia acordată acestei mărci în oricare alta ţara a uniunii, cu condiţia ca aceasta folosire sa nu aibă ca efect inducerea în eroare a publicului şi sa nu fie contrară interesului public.

    D. - Pentru recunoaşterea dreptului nu se va pretinde pe produs nici un fel de semn sau de menţiune a brevetului, a modelului de utilitate, a înregistrării marcii de fabrica sau de comerţ, sau a depozitului desenului sau modelului industrial.

    ART. 5 BIS
    1) Un termen de graţie, care va trebui să fie de cel puţin 6 luni, va fi acordat pentru plata taxelor prevăzute pentru menţinerea drepturilor de proprietate industriala, în schimbul achitării unei taxe suplimentare, dacă aceasta este impusa de legislaţia naţionala.
    2) Ţările uniunii au dreptul sa prevadă revalidarea brevetelor de invenţie decăzute ca urmare a neplatii taxelor.

    ART. 5 TER
    În nici una dintre ţările uniunii nu va considera ca se aduce vreo atingere drepturilor brevetului prin:
    1. folosirea, la bordul navelor celorlalte tari ale uniunii, a mijloacelor care formează obiectul brevetului sau, şi anume în corpul navei, în maşini, aparate de manevra, echipament de navigaţie şi alte accesorii, atunci cînd aceste nave vor pătrunde în mod temporar sau accidental în apele tarii, cu condiţia ca aceasta folosire să fie facuta exclusiv pentru trebuinţele navei;
    2. folosirea mijloacelor care formează obiectul brevetului sau în construcţia sau funcţionarea vehiculelor aeriene sau terestre aparţinînd celorlalte tari ale uniunii sau a accesoriilor acestor vehicule, atunci cînd acestea vor pătrunde în mod temporar sau accidental în ţara respectiva.

    ART. 5 QUARTER
    Atunci cînd un produs este introdus într-o ţara a uniunii în care exista un brevet care protejeaza un procedeu de fabricaţie a acestui produs, brevetatul va avea, faţă de produsul introdus, toate drepturile pe care legislaţia tarii de import i le acorda, pe baza brevetului de procedeu, asupra produselor fabricate însăşi în ţara.

    ART. 5 QUINQUIES
    Desenele şi modelele industriale vor fi protejate în toate ţările uniunii.

    ART. 6
    1) Condiţiile de depunere şi de înregistrare a marcilor de fabrica sau de comerţ vor fi stabilite în fiecare ţara a uniunii de legislaţia naţionala.
    2) Totuşi, o marca depusa de un cetăţean al unei tari a uniunii într-o alta ţara a uniunii nu va putea fi refuzată sau invalidata pentru motivul ca ea nu ar fi fost depusa, înregistrată sau reînnoită în ţara de origine.
    3) O marca înregistrată reglementar într-una dintre ţările uniunii va fi considerată ca independenta de mărcile înregistrate în celelalte tari ale uniunii, inclusiv ţara de origine.

    ART. 6 BIS
    1) Ţările uniunii se obliga, fie din oficiu dacă legislaţia tarii o îngăduie, fie la cererea celui interesat, sa refuze sau sa invalideze înregistrarea şi sa interzică folosirea unei mărci de fabrica sau de comerţ care constituie o reproducere, imitaţie sau traducere putând crea confuzie de înregistrare sau de folosire, o va considera ca este notoriu cunoscută ca fiind deja marca unei persoane admise sa beneficieze de prezenta convenţie şi ca fiind folosită pentru produse identice sau similare. Se va proceda la fel atunci cînd partea esenţială a marcii constituie o reproducere a unei astfel de mărci notoriu cunoscute, sau o imitaţie putând fi confundata cu aceasta.
    2) Un termen de cel puţin 5 ani de la data înregistrării va trebui acordat pentru a se cere radierea unei astfel de mărci. Ţările uniunii vor putea sa prevadă un termen în care să fie cerută interzicerea folosirii.
    3) Nici un termen nu va fi stabilit pentru depunerea cererilor de radiere sau de interzicere a folosirii marcilor înregistrate sau folosite cu rea-credinţa.

    ART. 6 TER
    1) a) Ţările uniunii convin sa refuze sau sa invalideze înregistrarea şi sa interzică prin măsuri corespunzătoare folosirea, fără autorizaţia organelor competente, fie ca mărci de fabrica sau de comerţ, fie ca elemente ale acestor mărci, a stemelor, drapelelor şi altor embleme de stat ale ţărilor uniunii, a semnelor sigiliilor oficiale de control şi de garanţie adoptate de către ele, precum şi a oricăror imitatii de blazoane.
    b) Dispoziţiile de sub litera a de mai sus se aplică de asemenea stemelor, drapelelor şi altor embleme, initialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe tari ale uniunii, cu excepţia stemelor, drapelelor şi altor embleme, iniţiale sau denumiri care au format deja obiectul unor acorduri internaţionale în vigoare menite să asigure protecţia lor.
    c) Nici o ţara a uniunii nu este obligată să aplice dispoziţiile de sub litera b de mai sus în dăuna titularilor de drepturi câştigate cu buna-credinţa înainte de intrarea în vigoare, în ţara respectiva, a prezentei convenţii. Ţările uniunii nu sînt obligate să aplice aceste dispoziţii atunci cînd folosirea sau înregistrarea prevăzută sub litera a de mai sus nu este de natura sa sugereze publicului existenta unei legături între organizaţia în cauza şi stemele, drapelele, emblemele, initialele sau denumirile respective, sau dacă aceasta folosire sau înregistrare nu este în mod vadit de natura a insela publicul cu privire la existenta unei legături între cel care le foloseşte şi organizaţie.

    2) Interzicerea semnelor şi a sigiliilor oficiale de control şi de garanţie se va aplica numai în cazurile cînd măsurile în care ele vor fi cuprinse vor fi destinate să fie folosite pentru mărfuri de acelaşi fel sau de fel asemănător.
    3) a) Pentru aplicarea acestor dispoziţii, ţările uniunii convin să-şi comunice reciproc, prin intermediul biroului internaţional, lista emblemelor de stat, a semnelor şi sigiliilor oficiale de control şi de garanţie pe care doresc sau vor dori să le pună, în măsura absolută sau în anumite limite, sub protecţia prezentului articol, precum şi orice modificări ulterioare ale acestei liste. Fiecare ţara a uniunii va pune în timp util la dispoziţia publicului listele care i-au fost notificate. Totuşi, în ceea ce priveşte drapelele statelor, aceasta notificare nu este obligatorie.
    b) Dispoziţiile de sub litera b a alineatului 1 al prezentului articol nu sînt aplicabile decât stemelor, drapelelor şi altor embleme, initialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale pe care acestea le-au comunicat ţărilor uniunii prin intermediul biroului internaţional.

    4) Orice ţara a uniunii va putea, în termen de 12 luni de la primirea notificării, sa transmită tarii sau organizaţiei internaţionale interguvernamentale interesate eventualele sale obiecţii, prin intermediul biroului internaţional.
    5) Pentru drapelele statelor, măsurile prevăzute la alineatul 1 de mai sus se aplică numai marcilor înregistrate după 6 noiembrie 1925.
    6) Pentru emblemele de stat altele decât drapelele, pentru semnele şi sigiliile oficiale ale ţărilor uniunii şi pentru stemele, drapelele şi alte embleme, initialele sau denumirile organizaţiilor internaţionale interguvernamentale, aceste dispoziţii nu se vor putea aplica decât marcilor înregistrate după mai mult de 2 luni de la primirea notificării prevăzute la alineatul 3 de mai sus.
    7) În caz de rea-credinţa, ţările vor putea sa radieze chiar şi mărcile înregistrate înainte de 6 noiembrie 1925 şi care comporta embleme de stat, semne şi sigilii.
    8) Cetăţenii fiecărei tari care vor fi autorizaţi sa folosească emblemele de stat, semnele şi sigiliile tarii lor vor putea să le folosească chiar atunci cînd exista o similitudine cu cele aparţinînd altei tari.
    9) Ţările uniunii se obliga sa interzică folosirea neautorizata, în comerţ, a stemelor de stat ale celorlalte tari ale uniunii, atunci cînd aceasta folosire ar fi de natura sa induca în eroare cu privire la originea produselor.
    10) Dispoziţiile precedente nu constituie un obstacol pentru exercitarea dreptului pe care îl au ţările de a refuza sau de a invalida, prin aplicarea punctului 3 de la litera B a articolului 6 quinguies, mărcile care conţin, fără autorizaţie, steme, drapele şi alte embleme de stat sau semne şi sigilii oficiale adoptate de o ţara a uniunii, precum şi semne distinctive ale organizaţiilor internaţionale interguvernamentale menţionate la alineatul 1 de mai sus.

    ART. 6 QUARTER
    1) Atunci cînd, în conformitate cu legislaţia unei tari a uniunii, cesiunea unei mărci nu este valabilă decât dacă este efectuată în acelaşi timp cu transferul întreprinderii sau al fondului de comerţ căruia îi aparţine marca, va fi suficient pentru a se admite valabilitatea cesiunii, ca partea din întreprindere sau din fondul de comerţ situata în acea ţara să fie transmisă cesionarului, cu dreptul exclusiv de a fabrica sau de a vinde în ţara respectiva produsele însemnate cu marca cedata.
    2) Aceasta dispoziţie nu impune ţărilor uniunii obligaţia de a considera ca valabil transferul unei mărci a carei folosire de către cesionar ar fi, de fapt, de natura sa induca publicul în eroare, mai ales cu privire la provenienţă, la natura sau la calităţile esenţiale ale produselor pe care se aplică marca.

    ART. 6 QUINQUIES
    A. 1) Orice marca de fabrica sau de comerţ înregistrată reglementar în ţara de origine va fi admisă la depunere şi va fi protejata, întocmai asa cum este ea, în celelalte tari ale uniunii, sub rezerva celor indicate în prezentul articol. Aceste tari vor putea sa ceara înainte de a proceda la înregistrarea definitivă, să fie prezentat certificatul de înregistrare a marcii în ţara de origine, eliberat de autoritatea competentă. Pentru acest certificat nu se va cere nici o formă de legalizare.
    2) Va fi considerată ca ţara de origine acea ţara a uniunii în care depunatorul are o întreprindere industriala sau comercială reală şi serioasă şi, dacă el nu are o astfel de întreprindere în uniune, acea ţara a uniunii în care se afla domiciliul sau şi, dacă el nu are un domiciliu în cadrul uniunii, ţara naţionalităţii sale, în cazul cînd el este cetăţean al unei tari a uniunii.

    B. - Mărcile de fabrica la care se referă prezentul articol nu vor putea fi refuzate de la înregistrare sau invalidate decât în următoarele cazuri:
    1. cînd ele sînt de natura sa aducă atingerea anumitor drepturi câştigate de terţi în ţara în care se cere protecţia;
    2. cînd ele sînt lipsite de orice caracter distinctiv sau cînd sînt compuse exclusiv din semne sau indicaţii putând sa servească, în comerţ, pentru a indica felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, locul de origine al produselor sau data producţiei, sau cînd ele au devenit uzuale în vorbirea curenta sau în practica comercială cinstita şi constanta din ţara în care se cere protecţia;
    3. cînd ele sînt contrare moralei sau ordinii publice şi, mai ales, cînd sînt de natura sa însele publicul. O marca nu va putea fi considerată ca fiind contrară ordinii publice pentru singurul motiv ca ea nu este conformă cu o oarecare dispoziţie a legislaţiei cu privire la mărci, cu excepţia cazului cînd aceasta dispoziţie se referă ea însăşi la ordinea publică. Aceasta nu modifica totuşi aplicarea articolului 10 bis.

    C. 1) Pentru a se apreciază dacă marca este susceptibilă de protecţie, va trebui să se ţină seama de toate circumstanţele de fapt, mai ales de durata folosirii marcii.
    2) Nu vor putea fi refuzate în celelalte tari ale uniunii mărcile de fabrica sau de comerţ pentru singurul motiv ca ele se deosebesc de mărcile protejate în ţara de origine numai prin unele elemente, care nu altereaza caracterul distinctiv şi nu modifica identitatea marcilor, în forma sub care acestea au fost înregistrate în ţara de origine.

    D. - Nimeni nu va putea beneficia de dispoziţiile prezentului articol dacă marca pentru care se revendica protecţia nu este înregistrată în ţara de origine.
    E. - Totuşi, în nici un caz reînnoirea înregistrării unei mărci în ţara de origine nu va atrage obligaţia de reinnoire a înregistrării în celelalte tari ale uniunii în care a fost înregistrată marca.
    F. - Beneficiul priorităţii rămîne cîştigat pentru depozitele de mărci efectuate în termenul prevăzut la articolul 4, chiar atunci cînd înregistrarea în ţara de origine nu are loc decât după expirarea acestui termen.

    ART. 6 SEXIES
    Ţările uniunii se obliga sa protejeze mărcile de serviciu. Ele nu sînt obligate sa prevadă înregistrarea acestor mărci.

    ART. 6 SEPTIES
    1) Dacă agentul sau reprezentantul celui care este titularul unei mărci într-una dintre ţările uniunii va cere, fără autorizaţia acestui titular, înregistrarea pe propriul sau nume a marcii respective în una sau mai multe din aceste tari, titularul va avea dreptul să se opună înregistrării cerute sau sa reclame radierea ei sau, dacă legea tarii îngăduie aceasta, sa ceara transferul înregistrării în favoarea sa, afară de cazul în care agentul sau reprezentantul va aduce o justificare faptelor sale.
    2) Titularul marcii va avea dreptul, sub rezerva alineatului 1 de mai sus, să se opună folosirii marcii de către agentul sau reprezentantul sau, dacă el nu a autorizat aceasta folosire.
    3) Legislatiile naţionale pot sa prevadă un termen echitabil în care titularul unei mărci va trebui sa valorifice drepturile prevăzute de prezentul articol.

    ART. 7
    Natura produsului pe care trebuie să fie aplicată marca de fabrica sau de comerţ nu poate, în nici un caz, sa constituie un obstacol pentru înregistrarea marcii.

    ART. 7 BIS
    1) Ţările uniunii se obliga sa admită la depunere şi sa protejeze colective aparţinînd unor grupuri colective a căror existenta nu este contrară legii tarii de origine, chiar dacă aceste grupări colective nu poseda o întreprindere industriala sau comercială.
    2) Fiecare ţara va stabili condiţiile speciale în care va fi protejata o marca colectivă şi va putea sa refuze protecţia dacă aceasta marca este contrară interesului public.
    3) Totuşi, protecţia acestor mărci nu va putea fi refuzată unei grupări colective a carei existenta nu este contrară legii tarii de origine, pentru motivul ca aceasta grupare colectivă nu este stabilită în ţara în care este cerută protecţia, sau că nu este constituită în conformitate cu legislaţia acestei tari.

    ART. 8
    Numele comercial va fi protejat în toate ţările uniunii, fără obligaţia de depunere sau de înregistrare, indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marca de fabrica sau de comerţ.

    ART. 9
    1) Orice produs care poarta în mod ilicit o marca de fabrica sau de comerţ sau un nume comercial va fi sechestrat la importul sau în acele tari ale uniunii în care aceasta marca sau acest nume comercial are dreptul la protecţia legală.
    2) Sechestrarea va fi de asemenea efectuată în ţara în care a avut loc aplicarea ilicită, sau în ţările în care a fost importat produsul.
    3) Sechestrarea va fi efectuată la cererea fie a procuraturii, fie a oricărei alte autorităţi competente, fie a unei părţi interesate, persoana fizica sau juridică, în conformitate cu legislaţia interna a fiecărei tari.
    4) Autorităţile nu vor fi obligate să efectueze sechestrarea în caz de tranzit.
    5) Dacă legislaţia unei tari nu admite sechestrarea la import, aceasta va fi înlocuită cu prohibirea importului sau sechestrarea în interior.
    6) Dacă legislaţia unei tari nu admite nici sechestrarea la import, nici prohibirea importului, nici sechestrarea în interior, aceste măsuri vor fi înlocuite pînă la modificarea corespunzătoare a legislaţiei, cu acţiunile şi mijloacele pe care legea tarii respective le-ar asigura, în astfel de cazuri, cetăţenilor săi.

    ART. 10
    1) Dispoziţiile articolului precedent vor fi aplicabile în cazul folosirii directe sau indirecte a unei indicaţii false cu privire la provenienţă produsului sau la identitatea producătorului, a fabricantului sau a comerciantului.
    2) Va fi în orice caz recunoscut ca parte interesată, fie ca este o persoană fizica sau juridică, oricare producător, fabricant sau comerciant angajat în producerea, fabricarea sau comerţul acestui produs şi care este stabilit fie în localitatea fals indicată ca loc de provenienţă, fie în regiunea în care este situata aceasta localitate, fie în ţara fals indicată, fie în ţara în care este folosită falsa indicaţie de provenienţă.

    ART. 10 BIS
    1) Ţările uniunii sînt obligate să asigure cetăţenilor uniunii o protecţie efectivă împotriva concurentei neloiale.
    2) Constituie un act de concurenta neloială orice act de concurenta contrar practicilor cinstite în materie industriala sau comercială.
    3) Vor trebui să fie interzise mai ales:
    1. - orice fapte care sînt de natura sa creeze, prin oricare mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea industriala sau comercială a unui concurent;
    2. - afirmatiile false, în exercitarea comerţului, care sînt de natura a discredita întreprinderea, produsele sau activitatea industriala sau comercială a unui concurent;
    3. - indicaţiile sau afirmatiile a căror folosire, în exercitarea comerţului, este susceptibilă sa induca publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricaţie, caracteristicile, aptitudinea la întrebuinţare sau cantitatea mărfurilor.


    ART. 10 TER
    1) Ţările uniunii se obliga să asigure cetăţenilor celorlalte tari ale uniunii mijloace legale corespunzătoare pentru reprimarea eficace a tuturor faptelor prevăzute la articolele 9, 10 şi 10 bis.
    2) În afară de aceasta, ele se obliga sa prevadă măsuri care să permită sindicatelor şi asociaţiilor care reprezintă pe industriasii, producătorii sau comercianţii interesaţi şi a căror existenta nu este contrară legilor ţărilor lor, sa acţioneze în justiţie sau în faţa autorităţilor administrative, în vederea reprimării faptelor prevăzute la articolele 9, 10 şi 10 bis, în măsura în care legea tarii în care este cerută protecţia îngăduie aceasta sindicatelor şi asociaţiilor din ţara respectiva.

    ART. 11
    1) Ţările uniunii vor acorda, în conformitate cu legislaţia lor interna, protecţia temporară inventiilor brevetabile, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor industriale, precum şi marcilor de fabrica sau de comerţ, pentru produsele care vor figura la expoziţiile internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, organizate pe teritoriul uneia dintre ele.
    2) Aceasta protecţie temporară nu va prelungi termenele, prevăzute la articolul 4. Dacă, mai târziu, este invocat dreptul de prioritate, administraţia fiecărei tari va putea stabili ca termenul să curgă de la data introducerii produsului în expoziţie.
    3) Fiecare ţara va putea sa ceara, ca dovada a identităţii obiectului expus şi a datei de introducere, documentele justificative pe care le va considera necesare.

    ART. 12
    1) Fiecare dintre ţările uniunii se obliga sa stabilească un serviciu special al proprietăţii industriale şi un birou central de primire a depozitelor, pentru comunicarea către public a brevetelor de invenţie, a modelelor de utilizare, a desenelor sau modelelor industriale şi a mărcilor de fabrica sau de comerţ.
    2) Acest serviciu va edita o publicaţie periodică oficială. El va publică în mod regulat:
    a) numele titularilor brevetelor acordate, cu o scurta descriere a inventiilor brevetate;
    b) reproducerea marcilor înregistrate.


    ART. 13
    1) a) Uniunea are o adunare constituită din ţările uniunii care sînt legate de articolele 13 pînă la 17.
    b) Guvernul fiecărei tari este reprezentat de un delegat care poate fi asistat de supleanţi, de consilieri şi de experţi.
    c) Cheltuielile fiecărei delegaţii sînt suportate de guvernul care a desemnat-o.

    2) a) Adunarea:
    i) se ocupa de toate problemele care se referă la menţinerea şi la dezvoltarea uniunii şi la aplicarea prezentei convenţii;
    ii) da directive Biroului internaţional al proprietăţii intelectuale (denumit în cele ce urmează "biroul internaţional"), prevăzut de convenţia care instituie Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (denumita în cele ce urmează "organizaţia"), cu privire la pregătirea conferinţelor de revizuire, acordînd cuvenită consideraţie observaţiilor acelor tari ale uniunii care nu sînt legate de articolele 13 pînă la 17;
    iii) examinează şi aproba rapoartele şi activitatea directorului general al organizaţiei referitoare la uniune şi da acestuia toate directivele utile în problemele care sînt de competenţa uniunii;
    iv) alege membrii comitetului executiv al adunării;
    v) examinează şi aproba rapoartele şi activitatea comitetului sau executiv şi da directive acestuia;
    vi) stabileşte programul, adopta bugetul trienal al uniunii şi aproba bilanţul ei;
    vii) adopta regulamentul financiar al uniunii;
    viii) creează comitetele de experţi şi grupurile de lucru pe care ea le considera utile pentru realizarea obiectivelor uniunii;
    ix) hotărăşte care sînt ţările nemembre ale uniunii şi care sînt organizaţiile interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale care pot fi admise la întrunirile sale în calitate de observatori;
    x) adopta modificările articolelor 13 pînă la 17;
    xi) întreprinde orice alta acţiune potrivita pentru realizarea obiectivelor uniunii;
    xii) îndeplineşte orice alte sarcini pe care le implica prezenta convenţie;
    xiii) exercita drepturile pe care i le conferă convenţia care instituie organizaţia, sub rezerva ca ea să le fi acceptat.

    b) Asupra problemelor care interesează de asemenea şi alte uniuni administrate de organizaţie, adunarea statuează avînd cunoştinţa de avizul comitetului de coordonare al organizaţiei.

    3) a) Sub rezerva dispoziţiilor subalineatului b, un delegat nu poate să reprezinte decât o singura ţara.
    b) Acele tari ale uniunii grupate în virtutea unui aranjament special în cadrul unui oficiu comun avînd, pentru fiecare dintre ele, caracterul serviciului naţional de proprietate industriala prevăzut la articolul 12, pot fi reprezentate în ansamblul lor, în cursul discuţiilor, de către una dintre ele.

    4) a) Fiecare ţara membra a adunării dispune de un vot.
    b) Jumătate din ţările membre ale adunării constituie cvorumul.
    c) Cu toate dispoziţiile subalineatului b, dacă, în timpul unei sesiuni, numărul ţărilor reprezentate este mai mic de jumătate dar este egal sau mai mare de o treime a ţărilor membre ale adunării, aceasta poate lua hotărîri; totuşi, hotărîrile adunării, cu excepţia celor care se referă la procedura sa, nu devin executorii decât atunci cînd sînt îndeplinite condiţiile care urmează. Biroul internaţional comunică aceste hotărîri ţărilor membre ale adunării care nu au fost reprezentate, invitandu-le ca, în termen de 3 luni de la data comunicării, ele sa exprime în scris votul sau abţinerea lor. Dacă, la expirarea acestui termen, numărul de tari care şi-au exprimat astfel votul sau abţinerea este cel puţin egal cu numărul de tari care a lipsit pentru a se atinge cvorumul în timpul sesiunii, hotărîrile respective devin executorii cu condiţia, ca totodată, să fie întrunită majoritatea necesară.
    d) Sub rezerva dispoziţiilor articolului 17.2, hotărîrile adunării se iau cu o majoritate de două treimi a voturilor exprimate.
    e) Abţinerea nu este considerată ca vot.

    5) a) Sub rezerva subalineatului b, un delegat nu poate să voteze decât în numele unei singure tari.
    b) Ţările uniunii prevăzute la alineatul 3 b se straduiesc, ca regula generală, să fie reprezentate la sesiunile adunării de proprii lor delegaţi. Totuşi, dacă din motive excepţionale una dintre aceste tari nu poate să fie reprezentată de propria sa delegaţie, ea poate să dea delegaţie alteia dintre aceste tari, împuternicirea de a vota în numele sau, convenindu-se ca o delegaţie nu poate să voteze prin mandat decît pentru o singura ţara. Orice împuternicire data în acest scop trebuie să constituie obiectul unui act semnat de conducătorul statului sau de ministru competent.

    6) Ţările uniunii care nu sînt membre ale adunării sînt admise la întrunirile ei în calitate de observatori.
    7) a) Adunarea se întruneşte o dată la fiecare 3 ani în sesiune ordinară în baza convocării directorului general şi, în afară cazurilor excepţionale, în cursul aceleiaşi perioade şi în acelaşi loc cu adunarea generală a organizaţiei.
    b) Adunarea se întruneşte în sesiune extraordinară în baza convocării făcute de directorul general, la cererea comitetului executiv sau la aceea a unui sfert din ţările membre ale adunării.

    8) Adunarea adopta regulamentul sau intern.

    ART. 14
    1) Adunarea are un comitet executiv.
    2) a) Comitetul executiv este constituit din ţările alese de adunare dintre ţările membre ale acesteia. În afară de aceasta, ţara pe al carei teritoriu se afla sediul organizaţiei dispune, din oficiu, de un loc în comitet, sub rezerva dispoziţiilor articolului 16.7 b.
    b) Guvernul fiecărei tari membre a comitetului executiv este reprezentat de un delegat, care poate fi asistat de supleanţi, de consilieri şi de experţi.
    c) Cheltuielile fiecărei delegaţii sînt suportate de guvernul care a desemnat-o.

    3) Numărul de tari membre ale comitetului executiv corespunde cu sfertul numărului de tari membre ale adunării. La calcularea numărului de locuri care vor trebui completate, restul care rămîne după împărţirea la patru nu este luat în consideraţie.
    4) La alegerea membrilor comitetului executiv, adunarea tine seama de o repartiţie geografică echitabila şi de necesitatea tuturor ţărilor participante la aranjamentele instituite în legătură cu uniunea, de a face parte din ţările care alcătuiesc comitetul executiv.
    5) a) Membrii comitetului executiv rămîn în funcţiune de la închiderea sesiunii adunării în cursul căreia ei au fost aleşi, pînă la sfîrşitul următoarei sesiuni ordinare a adunării.
    b) Membrii comitetului executiv pot fi realeşi în limita a maximum două treimi dintre ei.
    c) Adunarea reglementează modurile de alegere şi eventuala realegere a membrilor comitetului executiv.

    6) a) Comitetul executiv:
    i) pregăteşte proiectul de ordine de zi a adunării;
    ii) supune adunării propuneri cu privire la proiectele de program şi buget trienal ale uniunii, pregătite de directorul general;
    iii) se pronunţa, în limitele programului şi bugetului trienal, asupra programelor şi bugetelor anuale pregătite de directorul general;
    iv) supune adunării, cu comentarii corespunzătoare, rapoartele periodice ale directorului general şi rapoartele anuale de verificare a gestiunii;
    v) ia toate măsurile utile în vederea executării de către directorul general a programului uniunii, în conformitate cu hotărîrile adunării şi ţinînd seama de situaţiile care survin între doua sesiuni ordinare ale adunării;
    vi) îndeplineşte orice alte sarcini care îi sînt atribuite prin prezenta convenţie.

    b) Asupra problemelor care interesează de asemenea şi alte uniuni administrate de organizaţie, comitetul executiv statuează avînd cunoştinţa de avizul comitetului de coordonare al organizaţiei.

    7) a) Comitetul executiv se întruneşte o dată pe an în sesiune ordinară în baza convocării directorului general, pe cat posibil în aceeaşi perioadă şi în acelaşi loc cu comitetul de coordonare al organizaţiei.
    b) Comitetul executiv se întruneşte în sesiune extraordinară în baza convocării făcute de directorul general, fie din iniţiativa lui, fie la cererea preşedintelui sau a unui sfert din membrii comitetului executiv.

    8) a) Fiecare membru al comitetului executiv dispune de un vot.
    b) Jumătate din ţările membre ale comitetului executiv constituie cvorumul.
    c) Hotărîrile se iau cu majoritatea simpla a voturilor exprimate.
    d) Abţinerea nu este considerată ca vot.
    e) Un delegat nu poate să reprezinte decât o singura ţara şi nu poate să voteze decât în numele acesteia.

    9) Ţările uniunii care nu sînt membre ale comitetului executiv sînt admise la întrunirile acestuia în calitate de observatori.
    10) Comitetul executiv adopta regulamentul sau intern.

    ART. 15
    1) a) Sarcinile administrative care revin uniunii sînt asigurate de biroul internaţional, care succeda biroului uniunii reunit cu biroul uniunii instituit de Convenţia internationala pentru protecţia operelor literare şi artistice.
    b) Biroul internaţional asigura în special secretariatul diferitelor organe ale uniunii.
    c) Directorul general al organizaţiei este cel mai înalt funcţionar al uniunii, pe care o reprezintă.
    2) Biroul internaţional aduna şi publică informaţiile cu privire la protecţia proprietăţii industriale. Fiecare ţara a uniunii comunică cat se poate de curând biroului internaţional textul oricărei legi noi, precum şi orice texte oficiale referitoare la protecţia proprietăţii industriale. În afară de aceasta, fiecare ţara pune la dispoziţia biroului internaţional toate publicaţiile emise de serviciile sale competente în materie de proprietate industriala şi care se referă direct la protecţia proprietăţii industriale, considerate de biroul internaţional ca prezentând interes pentru activitatea lui.
    3) Biroul internaţional publică un periodic lunar.
    4) Biroul internaţional procura oricărei tari a uniunii, la cererea ei, informaţii cu privire la problemele care se referă la protecţia proprietăţii industriale.
    5) Biroul internaţional efectuează studii şi asigura servicii menite sa faciliteze protecţia proprietăţii industriale.
    6) Directorul general şi oricare dintre membrii personalului desemnat de el participa, fără drept de vot, la toate întrunirile adunării, ale comitetului executiv şi ale oricărui alt comitet de experţi sau grup de lucru. Directorul general sau un membru al personalului desemnat de el este din oficiu secretarul acestor organe.
    7) a) Biroul internaţional pregăteşte, în baza directivelor adunării şi în cooperare cu comitetul executiv, conferinţele de revizuire a dispoziţiilor convenţiei, altele decât cele prevăzute de articolele 13 pînă la 17.
    b) Biroul internaţional poate să consulte organizaţii interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale pentru pregătirea conferinţelor de revizuire.
    c) Directorul general şi persoanele desemnate de el participa la discuţii în aceste conferinţe fără drept de vot.
    d) Biroul internaţional executa orice alte sarcini care îi sînt atribuite.

    ART. 16
    1) a) Uniunea are un buget.
    b) Bugetul uniunii cuprinde încasările şi cheltuielile proprii ale uniunii, contribuţia acesteia la bugetul cheltuielilor comune ale uniunilor, precum şi, dacă este cazul, suma pusă la dispoziţia bugetului conferintei organizaţiei.
    c) Sînt considerate ca fiind cheltuieli comune ale uniunilor, cheltuielile care nu sînt atribuite exclusiv uniunii, ci de asemenea unei alte sau unor alte uniuni administrate de organizaţie. Partea uniunii la aceste cheltuieli comune este proporţională cu interesul pe care îl prezintă pentru ea aceste cheltuieli.

    2) Bugetul uniunii este stabilit ţinînd seama de cerinţele de coordonare cu bugetele celorlalte uniuni administrate de organizaţie.
    3) Mijloacele de finanţare ale bugetului uniunii sînt următoarele:
    i) contribuţiile ţărilor uniunii;
    ii) taxele şi sumele datorate pentru serviciile pe care le face biroul internaţional în numele uniunii;
    iii) produsul vânzării publicaţiilor biroului internaţional referitoare la uniunea şi drepturile aferente acestor publicaţii;
    iv) donaţiile, legatele şi subvenţiile;
    v) chiriile, dobânzile şi alte diverse venituri.

    4) a) Pentru a determina partea de contribuţie la buget a unei tari, fiecare ţara a uniunii este încadrată într-o clasa şi ea plăteşte contribuţiile sale anuale în baza unui număr de unităţi stabilit după cum urmează:
    Clasa I 25
    Clasa II 20
    Clasa III 15
    Clasa IV 10
    Clasa V 5
    Clasa VI 3
    Clasa VII 1

    b) Dacă nu a făcut-o în prealabil, fiecare ţara indica, în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare sau de aderare, clasa în care doreşte să fie încadrată. Ea va putea sa schimbe clasa. Dacă ţara îşi va alege o clasa inferioară, ea va trebui sa informeze adunarea despre aceasta, în cursul uneia dintre sesiunile ordinare. O astfel de schimbare îşi produce efectul la începutul anului calendaristic care urmează sesiunii respective.
    c) Contribuţia anuală a fiecărei tari este constituită dintr-o sumă al carei raport faţă de suma globală a contribuţiilor anuale ale tuturor ţărilor la bugetul uniunii este la fel cu raportul dintre numărul de unităţi al clasei în care este încadrată ţara respectiva şi numărul total al unităţilor pe ansamblul acestor tari.
    d) Contribuţiile se datorează la 1 ianuarie al fiecărui an.
    e) O ţara care este în întîrziere cu plata contribuţiilor sale nu poate să exercite dreptul sau de vot în nici unul dintre organele uniunii în care este membra, dacă totalul restantelor sale este egal sau superior sumei contribuţiilor pe care ea le datorează pentru ultimii 2 ani întregi expirati. Totuşi, o astfel de ţara poate fi autorizata să-şi păstreze exerciţiul dreptului de vot în cadrul acestui organ, atît timp cat acesta apreciază ca întârzierea se datorează unor împrejurări excepţionale şi inevitabile.
    f) În cazul cînd bugetul nu este adoptat înainte de începerea unui nou exerciţiu financiar, bugetul anului precedent va fi reluat, în condiţiile stabilite de regulamentul financiar.

    5) Cuantumul taxelor şi al sumelor datorate pentru serviciile făcute de biroul internaţional în numele uniunii este fixat de directorul general, care raportează despre aceasta în faţa adunării şi comitetului executiv.
    6) a) Uniunea are un fond de rulment constituit din remiterea unica a unei sume de către fiecare ţara a uniunii. Dacă fondul devine insuficient, adunarea hotărăşte majorarea lui.
    b) Valoarea remiterii iniţiale a fiecărei tari la fondul menţionat, sau aceea a participării sale la majorarea acestuia, este proporţională cu contribuţia acestei tari pentru anul în cursul căruia este constituit fondul.
    c) Proporţia şi condiţiile de remitere sînt hotărâte de adunare la propunerea facuta de directorul general şi cu avizul comitetului de coordonare al organizaţiei.

    7) a) Acordul cu privire la sediu, încheiat cu ţara pe al carei teritoriu se afla sediul organizaţiei, prevede că, dacă fondul de rulment este insuficint, aceasta ţara acorda avansuri. Cuantumul acestor avansuri şi condiţiile în care ele sînt acordate formează obiectul, în fiecare caz în parte, al unor acorduri separate între ţara respectiva şi organizaţie, atît timp cat ea are obligaţia sa acorde avansuri. Cuantumul acestor avansuri şi condiţiile în care ele sînt acordate formează obiectul în fiecare caz în parte, al unor acorduri separate între ţara respectiva şi organizaţie. Atît timp cat ea are obligaţia sa acorde avansuri aceasta ţara dispune, din oficiu, de un loc în comitetul executiv.
    b) Ţara prevăzută la subalineatul a şi organizaţia au dreptul, fiecare, sa denunţe printr-o notificare facuta în scris înţelegerea cu privire la acordarea de avansuri. Denunţarea produce efect la 3 ani după expirarea anului în cursul căruia a fost facuta notificarea.

    8) Verificarea gestiunii este asigurata, în condiţiile stabilite de regulamentul financiar de una sau mai multe tari ale uniunii, sau de controlori din afară care sînt, cu consimţămîntul lor, desemnaţi de adunare.

    ART. 17
    1) Propuneri de modificare a articolelor 13, 14, 15 şi a prezentului articol vor putea fi prezentate de orice ţara membra a adunării, de comitetul executiv sau de directorul general. Aceste propuneri sînt comunicate de directorul general ţărilor membre ale adunării cu cel puţin 6 luni înainte de a fi supuse examenului adunării.
    2) Orice modificare a articolelor prevăzute la alineatul 1 intră în vigoare la o luna după primirea de către directorul general, din partea a trei pătrimi din ţările care erau membre ale adunării în momentul cînd a fost adoptată modificarea, a notificărilor scrise de acceptare, efectuată în conformitate cu normele constituţionale ale ţărilor respective. Orice modificare a acestor articole, acceptată în acest fel, leagă toate ţările care sînt membre ale adunării în momentul cînd modificarea intră în vigoare, sau care vor deveni membre ale ei la o dată ulterioară; totuşi, orice modificare care măreşte obligaţiile financiare ale ţărilor uniunii nu leagă decât pe acelea dintre ele care au notificat acceptarea modificării respective.

    ART. 18
    1) Prezenta convenţie va fi supusă unor revizuiri în vederea introducerii imbunatatirilor care sînt de natura sa perfecţioneze sistemul uniunii.
    2) În acest scop, conferinţe ale delegaţilor acestor tari vor avea loc, succesiv, într-una dintre ţările uniunii.
    3) Modificările articolelor 13 pînă la 17 sînt supuse dispoziţiilor articolului 17.

    ART. 19
    S-a convenit ca ţările uniunii să-şi rezerve dreptul de a încheia între ele, în mod separat, aranjamente speciale pentru protecţia proprietăţii industriale, în măsura în care aceste aranjamente nu ar contraveni dispoziţiilor prezentei convenţii.

    ART. 20
    1) a) Fiecare ţara a uniunii care a semnat prezentul act poate să-l ratifice şi, dacă nu l-a semnat, poate să adere la el. Instrumentele de ratificare sau de aderare se depun directorului general.
    b) Fiecare ţara a uniunii poate să declare în instrumentul sau de ratificare sau de aderare ca ratificarea sau aderarea sa nu se aplică:
    i) articolelor 1 pînă la 12, sau
    ii) articolelor 13 pînă la 17.

    c) Fiecare ţara a uniunii care, în conformitate cu subalineatul b, a exclus de la efectele ratificării sau aderării sale unul din cele doua grupuri de articole prevăzute la subalineatul respectiv, poate să declare oricînd după aceea ca ea extinde efectele ratificării sau aderării sale asupra acestui grup de articole. O astfel de declaraţie se depune directorului general.

    2) a) Articolele 1 pînă la 12 intră în vigoare, faţă de primele zece tari ale uniunii care au depus instrumentele de ratificare sau de aderare fără a face o declaraţie în sensul ingaduit de alineatul 1 b i), la 3 luni după denumirea celui de-al zecelea din aceste instrumente de ratificare sau de aderare.
    b) Articolele 13 pînă la 17 intră în vigoare faţă de primele zece tari ale uniunii care au depus instrumentele de ratificare sau de aderare fără a face o declaraţie în sensul ingaduit de alineatul 1 b îi), la 3 luni după depunerea celui de-al zecelea din aceste instrumente de ratificare sau de aderare.
    c) Sub rezerva intrării în vigoare iniţiale, în conformitate cu dispoziţiile subalineatelor a şi b, a fiecăruia dintre cele doua grupuri de articole prevăzute la alineatul 1 b i) şi îi) şi sub rezerva dispoziţiilor alineatului 1 b, articolele 1 pînă la 17 intră în vigoare faţă de orice alta ţara a uniunii, în afară de cele prevăzute la subalineatele a şi b, ţara care depune un instrument de ratificare sau de aderare, precum şi faţă de orice ţara a uniunii care depune o declaraţie în aplicarea alineatului 1 c, la 3 luni după data notificării unei astfel de depuneri de către directorul general, în afară cazului cînd în instrumentul sau în declaraţia depusa s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare faţă de ţara respectiva la data astfel indicată.

    3) Faţa de fiecare ţara a uniunii care depune un instrument de ratificare sau de aderare, articolele 18 pînă la 30 intră în vigoare la prima dintre datele la care intră în vigoare faţă de aceasta ţara, în conformitate cu alineatul 1 a, b sau c, vreunul din grupurile de articole prevăzute la alineatul 1 b.

    ART. 21
    1) Orice ţara din afară uniunii poate să adere la prezentul act şi sa devină, prin aceasta, membra a uniunii. Instrumentele de aderare se depun directorului general.
    2) a) Faţa de orice ţara din afară uniunii, care a depus instrumentul sau de aderare cu o luna sau mai mult de o luna înainte de data intrării în vigoare a dispoziţiilor prezentului act, acesta intră în vigoare la data la care aceste dispoziţii au intrat pentru prima oara în vigoare în aplicarea articolului 20, 2 a sau b, în afară cazului cînd în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară; totuşi:
    i) dacă articolele 1 pînă la 12 nu au intrat în vigoare la această dată, o astfel de ţara va fi legată, în timpul perioadei interimare înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, şi în locul lor, de articolele 1 pînă la 12 ale Actului de la Lisabona;
    ii) dacă articolele 13 pînă la 17 nu au intrat în vigoare la această dată, o astfel de ţara va fi legată, în timpul perioadei interimare înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, şi în locul lor, de articolele 13 şi 14.3 şi 5 ale Actului de la Lisabona.
    Dacă o ţara indica o dată posterioară în instrumentul sau de aderare, prezentul act intră în vigoare pentru aceasta ţara la data astfel indicată.

    b) Pentru orice ţara din afară uniunii, care a depus instrumentul sau de aderare la o dată posterioară intrării în vigoare a numai unuia din grupurile de articole prevăzute de prezentul act, sau la o dată care precede cu mai puţin de o luna aceasta intrare în vigoare, prezentul act intră în vigoare, sub rezerva celor prevăzute la subalineatul a, la 3 luni după data la care notificarea aderării sale a fost facuta de directorul general, în afară cazului cînd în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare pentru aceasta ţara la data astfel indicată.

    3) Pentru orice ţara din afară uniunii, care a depus instrumentul sau de aderare după data intrării în vigoare a prezentului act în întregimea lui, sau care l-a depus cu mai puţin de o luna înainte de această dată, prezentul act intră în vigoare la 3 luni după data la care notificarea aderării sale a fost facuta de directorul general, în afară cazului cînd în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare pentru aceasta ţara la data astfel indicată.

    ART. 22
    Sub rezerva excepţiilor posibile prevăzute la articolele 20.1 b şi 28.2, ratificarea sau aderarea va atrage de plin drept acceptarea tuturor clauzelor şi asigurarea tuturor avantajelor stipulate de prezentul act.

    ART. 23
    După intrarea în vigoare a prezentului act în întregimea lui, o ţara nu va putea sa adere la actele anterioare ale acestei convenţii.

    ART. 24
    1) Orice ţara poate să declare în instrumentul sau de ratificare sau de aderare sau poate oricînd după aceasta sa informeze pe directorul general ca prezenta convenţie se aplică totalităţii sau unei părţi a teritoriilor sale, desemnate în declaraţie sau în notificare, ale căror relaţii externe sînt puse sub a sa răspundere.
    2) Orice ţara care a făcut o astfel de declaraţie sau o astfel de notificare poate, oricînd, sa notifice directorului general ca prezenta convenţie încetează a se mai aplica totalităţii sau unei părţi a acestor teritorii.
    3) a) Orice declaraţie facuta în virtutea alineatului 1 produce efect la aceeaşi dată la care produce efect ratificarea sau aderarea al carei instrument o include, şi orice notificare efectuată în virtutea acestui alineat produce efect la 3 luni de la comunicarea ei de către directorul general.
    b) Orice notificare facuta în virtutea alineatului 2 produce efect după 12 luni de la primirea ei de către directorul general.


    ART. 25
    1) Orice ţara parte la prezenta convenţie se obliga sa adopte, în conformitate cu constituţia sa, măsurile necesare pentru a asigura aplicarea prezentei convenţii.
    2) S-a convenit ca, în momentul cînd o ţara va depune instrumentul sau de ratificare sau de aderare, ea va fi în măsura, în conformitate cu legislaţia sa interna, să aplice dispoziţiile prezentei convenţii.

    ART. 26
    1) Prezenta convenţie rămîne în vigoare fără limita de durata.
    2) Orice ţara poate să denunţe prezentul act printr-o notificare adresată directorului general. Aceasta denunţare atrage şi denunţarea tuturor actelor anterioare şi ea nu-şi produce efectul decât faţă de ţara care a făcut-o, convenţia rămînînd în vigoare şi executorie faţă de celelalte tari ale uniunii.
    3) Denunţarea produce efect la 1 an după ziua în care directorul general a primit notificarea.
    4) Facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol nu poate fi exercitată de o ţara înainte de expirarea unui termen de 5 ani, socotind de la data la care ea a devenit membra a uniunii.

    ART. 27
    1) Prezentul act înlocuieşte, în relaţiile dintre ţările faţă de care el se aplică, şi în măsura în care el se aplică, Convenţia de la Paris din 20 martie 1883 şi actele de revizuire care au urmat.
    2) a) Faţa de ţările cărora nu li se aplică prezentul act, sau nu li se aplică în întregimea lui, dar cărora li se aplică Actul de la Lisabona din 31 octombrie 1958, acesta din urma rămîne în vigoare în întregimea lui, sau în măsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului 1.
    b) De asemenea, faţă de ţările cărora nu li se aplică nici prezentul act, nici părţi ale acestuia, nici Actul de la Lisabona, Actul de la Londra din 2 iunie 1934 rămîne în vigoare în întregimea lui, sau în măsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului 1.
    c) De asemenea, faţă de ţările cărora nu li se aplică nici prezentul act, nici părţi ale acestuia, nici Actul de la Lisabona, nici Actul de la Londra, Actul de la Haga din 6 noiembrie 1925 rămîne în vigoare în întregimea lui, sau în măsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului 1.

    3) Ţările din afară uniunii care devin parte la prezentul act îl aplica faţă de orice ţara a uniunii care nu este parte la acest act sau care, deşi este parte la el, a făcut declaraţia prevăzută la articolul 20.1 b i). Aceste tari admit ca ţara respectiva a uniunii să aplice faţă de ele dispoziţiile celui mai recent act la care ea este parte.

    ART. 28
    1) Orice diferend între doua sau mai multe tari ale uniunii cu privire la interpretarea sau la aplicarea prezentei convenţii care nu va fi soluţionat pe calea negocierilor, poate fi adus în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de una dintre ţările în cauza, printr-o cerere facuta în conformitate cu Statutul Curţii, în afară cazului cînd ţările în cauza vor conveni asupra unui alt mod de soluţionare. Biroul internaţional va fi informat de ţara care a făcut cererea despre diferendul adus în faţa Curţii; el va aduce aceasta la cunoştinţa celorlalte tari ale uniunii.
    2) Orice ţara poate să declare, în momentul cînd semnează prezentul act sau cînd depune instrumentul sau de ratificare sau de aderare, ca ea nu se considera legată de dispoziţiile alineatului 1. În cazul unor diferende între o astfel de ţara şi orice alta ţara a uniunii, dispoziţiile alineatului 1 nu se aplică.
    3) Orice ţara care a făcut o declaraţie în conformitate cu dispoziţiile alineatului 2 poate, oricînd, sa o retragă printr-o notificare adresată directorului general.

    ART. 29
    1) a) Prezentul act este semnat într-un singur exemplar în limba franceza şi este depus pe lîngă guvernul Suediei.
    b) După consultarea guvernelor interesate, directorul general va întocmi texte oficiale în limbile germană, engleza, spaniola, italiana, portugheză şi rusa şi în alte limbi pe care adunarea va putea să le indice.
    c) În caz de contestaţie cu privire la interpretarea diferitelor texte, textul francez este cel autentic.

    2) Prezentul act rămîne deschis semnaturilor, la Stockholm, pînă la 13 ianuarie 1968.
    3) Directorul general transmite doua copii de pe textul semnat al prezentului act, certificate pentru conformitate de guvernul Suediei, guvernelor tuturor ţărilor uniunii şi, la cerere, guvernului oricărei alte tari.
    4) Directorul general înregistrează prezentul act la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    5) Directorul general notifica guvernelor tuturor ţărilor uniunii semnăturile, depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare şi a declaraţiilor incluse în aceste instrumente sau făcute în aplicarea articolului 20.1 c, intrarea în vigoare a tuturor dispoziţiilor prezentului act, notificările de denunţare şi notificările făcute în aplicarea articolului 24.

    ART. 30
    1) Pînă la intrarea în funcţie a primului director general, menţiunile din prezentul act cu privire la biroul internaţional al organizaţiei sau la directorul general sînt considerate ca se referă la biroul uniunii, respectiv la directorul acestuia.
    2) Ţările uniunii care nu sînt legate de articolele 13 pînă la 17 pot sa exercite, timp de 5 ani după intrarea în vigoare a convenţiei care instituie organizaţia, dacă vor dori, drepturile prevăzute de articolele 13 pînă la 17 ale prezentului act, ca şi cînd ele ar fi legate de aceste articole. Orice ţara care va dori sa exercite aceste drepturi va depune în acest scop directorului general o notificare facuta în scris, care produce efect la data primirii ei. Ţările care vor proceda astfel vor fi considerate ca membre ale adunării pînă la expirarea perioadei respective.
    3) Atît timp cat ţările uniunii nu vor fi devenit toate membre ale organizaţiei, biroul internaţional al organizaţiei funcţionează de asemenea în calitate de birou al uniunii, iar directorul general în calitate de director al acestui birou.
    4) Atunci cînd toate ţările uniunii vor fi devenit membre ale organizaţiei, drepturile, obligaţiile şi bunurile biroului uniunii trec asupra biroului internaţional al organizaţiei.

    Drept care, subscrişii, avînd cuvenită împuternicire în acest scop, au semnat prezentul act.
    Facuta la Stockholm, la 14 iulie 1967.

    --------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016