Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Codul de deontologie medicalã veterinarã este elaborat în temeiul <>Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicatã, cu modificãrile ulterioare.
(2) Codul de deontologie medicalã veterinarã se va respecta obligatoriu de cãtre toţi medicii veterinari înscrişi în Colegiul Medicilor Veterinari, care îşi exercitã profesia pe teritoriul României ca medici veterinari în servicii publice, medici veterinari de liberã practicã şi medici veterinari salariaţi ai diferitelor instituţii, inclusiv de învãţãmânt şi cercetare, societãţi comerciale, asociaţii şi altele cu titlu privat.
ART. 2
Codul de deontologie medicalã veterinarã reglementeazã conduita unitarã a membrilor Colegiului Medicilor Veterinari, consimţitã şi acceptatã ca obligatorie.
ART. 3
Medicii veterinari sunt datori sã îşi îndeplineascã toate obligaţiile ce le revin, conform legilor şi reglementãrilor din România.
ART. 4
Este interzisã denigrarea profesiei de medic veterinar.
ART. 5
Medicii veterinari trebuie sã se preocupe continuu a-şi desãvârşi pregãtirea profesionalã.
ART. 6
Medicii veterinari trebuie sã aibã o ţinutã moralã demnã în viaţa profesionalã şi socialã.
CAP. II
Îndatoriri profesionale
ART. 7
(1) Medicii veterinari trebuie sã dea dovadã, în exercitarea profesiei, de demnitate, onestitate, probitate, competenţã şi devotament profesional.
(2) În acest sens, medicii veterinari au urmãtoarele îndatoriri:
a) sã nu practice activitãţi incompatibile cu demnitatea de medic veterinar, cum ar fi:
- obţinerea de bunuri fãrã prestarea unei munci echivalente;
- obţinerea de câştiguri ilicite;
- exercitarea unor acte de intervenţionism sau trafic de influenţã;
b) sã manifeste corectitudine în redactarea ordonanţelor medicale şi a tuturor actelor sanitar-veterinare; sunt interzise emiterea şi transmiterea de documente (certificate, reţete etc.) în alb, purtând semnãtura şi parafa medicului veterinar, fãrã a fi completate cu textul respectiv;
c) sã evidenţieze zilnic activitatea profesionalã desfãşuratã şi sã nu întocmeascã documente neconforme cu realitatea;
d) sã nu elibereze medicamente de uz veterinar pentru uzul uman;
e) sã respecte normele privind igiena mediului şi protecţia animalelor;
f) sã elibereze medicamente de uz veterinar numai pe bazã de reţetã eliberatã de un medic veterinar autorizat în condiţiile legii.
ART. 8
Medicii veterinari trebuie sã apere sãnãtatea publicã prin activitatea profesionalã desfãşuratã.
ART. 9
În activitatea lor, medicii veterinari trebuie sã respecte normele legale de protecţia muncii.
ART. 10
(1) Este interzisã uzurparea de titluri sau utilizarea de titluri false.
(2) Este interzis ca medicul veterinar sã gireze cu titlul sãu şi sã ofere protecţie persoanelor care nu au calificarea necesarã pentru practica medicalã veterinarã.
ART. 11
(1) Medicul veterinar de liberã practicã îşi poate afişa numele, cu menţionarea profesiei, eventual a specializãrii, la intrarea în clãdirea în care funcţioneazã clinica sau cabinetul sãu. Tãbliţa cu numele, profesia şi specializarea nu poate depãşi dimensiunea de 40 x 60 cm (2.400 cmý) şi nu poate purta texte cu caracter de reclamã. Poate fi afişatã şi tãbliţa cu orarul de funcţionare, dar nici aceasta nu poate conţine texte cu caracter de reclamã; dimensiunea şi execuţia acesteia din urmã nu pot fi provocatoare şi nu pot depãşi în dimensiuni dublul tãbliţei cu numele şi profesia.
(2) Dacã locuinţa medicului veterinar se aflã la distanţã de sediul profesional, el poate sã expunã la domiciliul sãu o tãbliţã care sã precizeze calitatea sa de medic veterinar, specializarea şi gradul ştiinţific, ale cãrei dimensiuni sã nu depãşeascã 10 x 20 cm. şi care poate conţine şi alte informaţii referitoare la activitatea sa de liberã practicã.
(3) Activitatea de liberã practicã poate fi desfãşuratã la sediu şi în teritoriu.
ART. 12
(1) Medicii veterinari sunt datori sã respecte principiile privind reclama profesionalã; este interzisã reclama nejustificatã sau cu atribuiri de pretinse titluri ori calitãţi ştiinţifice. Articolele, lecturile, filmele, emisiunile de radio sau de televiziune, precum şi convorbirile care implicã mijloace de informare în masã destinate publicului larg trebuie sã aibã caracter educativ, sã serveascã interesul general al profesiei şi sã nu constituie un mod de a face reclamã în interes personal.
(2) Medicul veterinar, atât în exercitarea profesiei, cât şi în viaţa socialã, poate folosi denumirea profesiei, specializarea sau gradul sãu ştiinţific, dar fãrã a avea caracter de reclamã. În exercitarea profesiei, medicul veterinar trebuie sã foloseascã numai acele specializãri sau grade ştiinţifice care au legãturã cu activitatea pe care o exercitã.
(3) Exprimarea unei pãreri - verbal sau în scris - trebuie sã fie bazatã pe observaţii personale sau pe documente autentice corecte ca formã şi conţinut, netendenţioase, expuse clar şi concis.
(4) Medicul veterinar poate acorda declaraţii presei scrise, radioului şi televiziunii în calitatea sa de cetãţean, exceptând cazul bolilor declarabile, care cad sub incidenţa secretului profesional. Declaraţia sa nu poate cuprinde manifestãri extremiste, expresii compromiţãtoare, opinii nefundamentate ştiinţific, care sã ducã la dezinformarea publicului. El trebuie sã aibã în vedere toate consecinţele posibile ale declaraţiilor sale.
ART. 13
(1) Medicii veterinari sunt datori sã pãstreze secretul profesional, indiferent de domeniul în care îşi desfãşoarã activitatea. Ei sunt exoneraţi de aceastã obligaţie în cazul audierii ca martori.
(2) În caz de vânzare, cumpãrare sau schimb al unui animal tratat de medicul veterinar, acesta nu poate sã ofere garanţie, atrãgând atenţia asupra acestui lucru celui care vinde animalul. Cazul trebuie consemnat în evidenţa medicului veterinar.
(3) Dacã într-un caz de vânzare-cumpãrare cumpãrãtorul solicitã consultaţie pentru stabilirea garanţiei, aceasta poate fi efectuatã numai cu acceptul vânzãtorului. Acest accept trebuie consemnat în scris, sub forma unui act privat de bazã.
(4) În acest caz rezultatul consultaţiei priveşte ambele pãrţi.
(5) În cazul în care atât vânzãtorul, cât şi cumpãrãtorul aparţin clientelei lui, medicul veterinar poate decide dacã acordã sau nu consultanţã pentru vânzarea, cumpãrarea, schimbul sau evaluarea animalului.
(6) Dacã actul de vânzare-cumpãrare a avut loc, iar cumpãrãtorul solicitã o consultaţie privind un viciu de garanţie sau o suspiciune a acestuia, medicul veterinar, înainte de acordarea consultaţiei, trebuie sã se convingã dacã solicitantul este proprietarul animalului. Locul şi ora consultului, în acest caz, trebuie aduse obligatoriu şi la cunoştinţa celeilalte pãrţi.
(7) Evidenţele medicului veterinar conţin informaţii care trebuie pãstrate cu grijã, pentru a nu periclita pãstrarea secretului profesional. În cazuri de vânzare-cumpãrare de animale, în evidenţele tehnice se înscriu numai datele strict necesare.
(8) Dacã medicul veterinar face referire la asemenea cazuri în cadrul unor conferinţe, articole de specialitate, eventual publicaţii de altã naturã, referirea se poate face numai cu respectarea drepturilor personale.
ART. 14
Medicul veterinar chemat în faţa unei instanţe a Colegiului Medicilor Veterinari este obligat, în conformitate cu reglementãrile în vigoare, sã se prezinte în faţa acesteia, cu excepţia unor situaţii deosebite, şi sã rãspundã cu sinceritate la toate întrebãrile care îi vor fi puse.
ART. 15
Este interzisã practicarea unor activitãţi publice sau politice în mãsurã sã aducã prejudicii profesiei, direct sau indirect, precum şi a celor care sunt în contradicţie cu <>Legea nr. 160/1998, republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi cu prezentul cod.
CAP. III
Drepturi şi îndatoriri faţã de colegi şi colaboratori
ART. 16
Pãstrarea relaţiilor de confraternitate, bazate pe principii etice şi legale, cu acordarea reciprocã de sprijin moral sau, dupã caz, de ajutor material, este un drept fundamental al medicilor veterinari.
ART. 17
(1) Este interzisã criticarea publicã directã sau indirectã a unui confrate.
(2) Sunt interzise cu desãvârşire insulta, calomnia sau orice alt comportament de naturã sã prejudicieze onoarea, prestigiul sau dreptul la intimitate.
(3) Orice diferend sau stare conflictualã între colegi se va soluţiona numai pe cale amiabilã între pãrţi sau în faţa unei instanţe a Colegiului Medicilor Veterinari.
(4) Medicul veterinar trebuie sã adopte faţã de orice coleg un comportament prin care sã îşi asigure respectul şi încrederea acestuia în activitatea sa. Medicul veterinar nu poate critica în prezenţa unei terţe persoane pregãtirea, constatãrile, metodele curative, talentul chirurgical sau comportamentul altui coleg.
(5) Fiecare medic veterinar are datoria sã ia apãrarea colegilor faţã de criticile nefondate ale diferitelor persoane şi sã le respingã.
(6) Dacã un medic veterinar constatã o greşealã evidentã în activitatea altui medic veterinar, trebuie sã îl atenţioneze cu tact, iar, la nevoie, sã îl informeze pe superiorul acestuia sau Colegiul Medicilor Veterinari.
ART. 18
(1) Medicii veterinari îşi pot acorda sprijin reciproc în stabilirea unui diagnostic.
(2) Medicul veterinar are dreptul sã fie înlocuit temporar numai de cãtre alt medic veterinar înscris în Colegiul Medicilor Veterinari, în condiţiile unei convenţii scrise şi acceptate mutual. De îndatã ce titularul îşi reia activitatea, înlocuitorul se va retrage şi îl va informa pe cel înlocuit despre activitatea depusã.
(3) Este de datoria medicului veterinar sã ofere toate informaţiile necesare colegului care îl înlocuieşte sau care asigurã serviciul de gardã. El trebuie sã ofere acestor colegi informaţii despre tratamentele în curs, diagnosticele puse, rezultatele terapiei, iar în cazul epizootiilor, despre starea investigaţiilor. Medicul veterinar înlocuitor şi cel care asigurã serviciul de gardã au aceleaşi obligaţii când cedeazã serviciile.
(4) Medicul veterinar trebuie sã îşi programeze în aşa fel lucrãrile cu termen sau acţiunile oficiale, încât sã fie executate de el. Acestea pot fi lãsate în sarcina colegului înlocuitor numai în cazuri bine motivate, iar acţiunile oficiale, doar cu acordul autoritãţilor sanitar-veterinare şi numai dacã cel care îl înlocuieşte şi le poate asuma.
(5) Medicul veterinar înlocuit şi cel înlocuitor au drepturi şi obligaţii identice; cu toate acestea, acţiunile în masã pot fi organizate numai cu acordul celui înlocuit. Medicul veterinar înlocuitor trebuie sã spunã proprietarilor de animale, fãrã echivoc, cã el funcţioneazã ca înlocuitor, iar dupã perioada de înlocuire sã accepte numai solicitãrile care nu pot fi considerate drept "racolare de clientelã".
ART. 19
În cazul unui consult, relaţiile dintre medicii veterinari trebuie sã fie cooperante şi dintre cele mai cordiale; medicul veterinar consultant nu trebuie sã se considere superior celui curant.
ART. 20
(1) Clientela nu are caracter de teritorialitate şi nici de exclusivitate.
(2) Deturnarea sau încercarea de deturnare a clientelei este interzisã, precum şi orice act de concurenţã neloialã.
(3) Medicul veterinar curant, precum şi clientul au dreptul sã solicite consultaţia altui medic veterinar.
(4) Este indicat ca medicul veterinar consultant sã aibã acordul medicului veterinar curant, cu care va colabora începând de la anamneza detaliatã şi pânã la prescrierea tratamentului de urmat, care se stabileşte de cãtre cei 2 medici dupã discutarea discretã a cazului.
(5) Alegerea medicului veterinar pentru consultaţie sau consultanţã este dreptul persoanei fizice sau juridice care o solicitã.
(6) Medicul veterinar nu trebuie sã recurgã la recrutarea incorectã a clientelei prin folosirea de agenţi sau printr-o activitate promoţionalã incorectã.
(7) Medicul veterinar nu poate oferi unei terţe persoane niciun fel de onorariu pentru cã l-ar fi recomandat cuiva.
(8) Activitatea promoţionalã nu trebuie sã aducã atingere drepturilor personale ale altora sau sã ducã la concurenţã neloialã între medicii veterinari.
(9) Medicul veterinar are dreptul ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea sa sã îşi publice în mediile de informare: sediul, adresa, numãrul de telefon, orarul de consultaţie, specialitatea. În cazul în care intervin modificãri, anunţul poate fi repetat dupã alte 60 de zile.
(10) Se considerã reclamã incorectã dacã medicul veterinar comunicã prin mass-media, în ţarã sau peste hotare, informaţii false despre persoana sau activitatea sa. Nu se considerã reclamã incorectã dacã despre medicul veterinar apar studii, interviuri, reportaje, anunţuri. Periodicitatea şi conţinutul acestora nu trebuie sã lezeze bunul-simţ. Medicul veterinar nu trebuie sã creeze impresia cã are rezultate superioare colegilor sãi ori cã lucreazã cu tarife mai mici.
(11) Medicul veterinar trebuie sã se abţinã sã creeze neîncredere în rândul deţinãtorilor de animale faţã de alţi colegi în lipsã sau faţã de colegul pe care îl înlocuieşte, fapt ce ar putea avea drept rezultat lãrgirea propriei clientele.
ART. 21
Medicul veterinar este obligat sã rãspundã, în limitele competenţei sale, la orice solicitare de consultaţie sau consultanţã. El are dreptul sã obţinã toate informaţiile despre cazul în speţã, de naturã sã îi faciliteze consultaţia sau consultanţa.
ART. 22
Medicul veterinar poate refuza sã îşi ofere serviciile în cazul:
a) neachitãrii taxelor aferente de cãtre solicitant;
b) când i se refuzã furnizarea informaţiilor necesare, inclusiv a celor privind intervenţii anterioare practicate de alt confrate sau de cãtre o persoanã care nu are competenţa profesionalã corespunzãtoare;
c) unor atitudini dispreţuitoare, injurioase sau agresive ale solicitantului sau ale unei (unor) persoane care îl însoţesc pe acesta.
ART. 23
(1) Tratamentul prescris va fi aplicat de medicul veterinar curant, misiunea medicului veterinar consultant încetând din acel moment. În cazul în care medicul veterinar curant nu este de acord cu tratamentul prescris de medicul veterinar consultant, el poate refuza sã îl aplice, solicitând în acest caz o nouã consultaţie. Dacã ea este refuzatã de proprietar, medicul veterinar curant îşi poate declina responsabilitatea.
(2) Pentru a preveni orice situaţie litigioasã derivând din cele de mai sus, este necesar ca proprietarul sã fie informat despre diagnostic, prognostic, tratament, inclusiv despre preţul aproximativ al acestuia, fãcând astfel clientul responsabil de decizia luatã.
ART. 24
(1) Tarifele vor fi stabilite de fiecare medic veterinar în funcţie de competenţele pe care i le atribuie titlurile profesionale recunoscute oficial.
(2) Pentru asistenţa medicalã veterinarã prestatã medicul veterinar are dreptul la rambursarea cheltuielilor şi încasarea tarifelor pentru manoperã.
(3) Medicul veterinar este obligat sã afişeze la dispensarul sãu tarifele aplicate. Odatã cu solicitarea unei prestaţii, deţinãtorul de animale trebuie sã accepte tariful.
(4) Medicul veterinar, dupã efectuarea intervenţiei, face calculul onorariului (tariful plus cheltuielile ocazionale) pe care îl încaseazã, exceptând cazul în care a convenit altfel cu proprietarul. Plata onorariului este obligatorie din partea proprietarului sau a împuternicitului acestuia.
(5) În cazul prestaţiilor asupra efectivelor mari din ferme, onorariul trebuie sã fie în raport cu prestaţiile prevãzute în contractul încheiat în prealabil. Deţinãtorul de animale va suporta toate cheltuielile ocazionate de consultul animalelor.
(6) Onorariul se plãteşte pentru tratarea animalului bolnav şi pentru consultanţa de specialitate acordatã.
(7) Medicul veterinar poate renunţa la onorariu sau la tariful de lucru:
a) dacã trateazã animalul unei rude pânã la gradul al III-lea inclusiv sau al unui alt medic veterinar;
b) dacã proprietarul a suferit o pagubã prea mare în raport cu costul intervenţiei;
c) dacã a tratat animalele unei organizaţii de caritate;
d) dacã a tratat câini ghizi pentru nevãzãtori sau animale accidentate a cãror viaţã era în pericol iminent.
ART. 25
Prestaţiile oferite de cãtre medicul veterinar vor fi corespunzãtoare nivelului actual al ştiinţelor medicale veterinare.
ART. 26
Medicul veterinar va lua apãrarea confratelui acuzat de o greşealã necomisã, cunoscând cã medicul veterinar nu poate fi fãcut rãspunzãtor de rezultate, ci numai de mijloacele folosite şi de modul de lucru.
ART. 27
Medicul veterinar va manifesta o atitudine de respect mutual intercolegial, îndatorire care îl obligã sã nu provoace unui coleg daune de orice naturã.
ART. 28
Medicul veterinar va cultiva în rândul colaboratorilor cinstea, încrederea, respectul, corectitudinea, atitudinea de loialitate şi se va abţine sã dea informaţii care ar putea dãuna unui coleg.
ART. 29
Consideraţia pentru predecesorii care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea profesiei, precum şi faţã de confraţii cu realizãri deosebite, cu conduitã ireproşabilã şi activitate neobositã în slujba profesiei reprezintã o îndatorire a fiecãrui medic veterinar.
ART. 30
(1) Medicul veterinar de liberã practicã are dreptul sã angajeze alţi medici veterinari şi personal auxiliar.
(2) El va veghea ca aceştia sã nu execute acţiuni de naturã sã îl implice în practica ilicitã care se pedepseşte prin lege.
ART. 31
Medicul veterinar trebuie sã îşi ordoneze în aşa fel activitatea, încât sã nu ştirbeascã prestigiul corpului medical veterinar.
ART. 32
(1) Fiecare membru al Colegiului Medicilor Veterinari trebuie sã acorde celorlalţi membri, precum şi celor aleşi în funcţii de conducere respectul cuvenit şi sã pretindã acelaşi lucru faţã de persoana şi munca sa.
(2) Eventualele observaţii şi critici fondate trebuie fãcute cunoscute organelor competente ale Colegiului Medicilor Veterinari, într-un cadru demn şi în limitele unor norme comportamentale unanim acceptate.
CAP. IV
Drepturi şi îndatoriri faţã de proprietarii de animale
ART. 33
(1) În relaţia cu clienţii, medicul veterinar trebuie sã dea dovadã de competenţã, tact, seriozitate şi înţelegere faţã de natura afectivã a relaţiei acestora cu pacienţii.
(2) În acest sens medicul veterinar va informa clientul despre starea pacientului, tratamentul indicat şi costul estimativ al acestuia; va evita aplicarea unor tratamente inutile; se va rezuma la numãrul de consultaţii strict necesare.
ART. 34
Pe parcursul tratamentului sau al actului chirurgical, medicul veterinar este obligat sã atragã atenţia deţinãtorului animalului despre costul intervenţiilor. În cazurile în care rezultatele intervenţiilor nu pot fi garantate, deţinãtorii de animale trebuie sã fie preveniţi asupra posibilelor consecinţe. În cazul în care, chiar prevenit asupra posibilelor riscuri şi consecinţe, deţinãtorul animalului insistã pentru intervenţie, o eventualã daunã nu poate fi pusã în sarcina medicului veterinar, dacã intervenţia a fost corectã. Atât faptul cã medicul veterinar a prevenit deţinãtorul asupra riscului, cât şi insistenţa acestuia pentru intervenţie trebuie consemnate în scris.
ART. 35
Conduita medicului veterinar în acordarea asistenţei medicale veterinare presupune:
a) ca investigaţia medicalã veterinarã sã ţinã cont de toate datele anamnestice şi de semnele de boalã;
b) ca pacientul sã beneficieze, în condiţiile date, de un tratament adecvat;
c) ca sã instituie cu cea mai mare grijã acele mãsuri care sunt necesare pentru prevenirea şi evitarea rãspândirii bolii, salvarea vieţii pacientului, vindecarea şi restabilirea capacitãţii de producţie;
d) cã poate recurge la un consult colectiv, atât în cazurile prevãzute de normele tehnice, cât şi din propria iniţiativã;
e) cã, pe parcursul activitãţii, medicul veterinar este rãspunzãtor de metoda de investigaţie, medicaţia şi mijloacele terapeutice;
f) cã medicul veterinar poate prescrie şi folosi numai medicamente cunoscute şi înregistrate în ţarã, iar în caz de folosire experimentalã a unui medicament, este obligat sã solicite în scris acordul deţinãtorului de animale.
ART. 36
(1) Un consult colectiv poate fi propus de medicul veterinar sau poate fi solicitat de proprietar.
(2) Medicul veterinar curant are obligaţia sã informeze în amãnunt şi la obiect colegii despre obiectul consultului.
(3) Activitatea medicilor veterinari chemaţi la consult nu înseamnã diminuarea încrederii în medicul veterinar curant şi nici diminuarea autoritãţii sale profesionale.
ART. 37
Medicul veterinar are obligaţia de a stabili calitatea celui care se prezintã cu animalul - dacã este proprietar, deţinãtor sau dacã are drept de uzufruct în cazuri de castrare sau în alte intervenţii care provoacã modificãri ireversibile în organism, intervenţia fãcându-se cu acordul scris al deţinãtorului.
ART. 38
Medicul veterinar este obligat sã facã cunoscut programul sãu de lucru, din care sã rezulte când şi unde poate fi gãsit, unde şi când i se pot lãsa mesaje. În caz de absenţã, trebuie sã facã publicã durata absenţei, numele celui care îl înlocuieşte, adresa şi telefonul acestuia.
ART. 39
Medicul veterinar este obligat ca pe lângã atribuţiile oficiale şi alte sarcini sã ia în considerare caracterul de prim ajutor, urgenţa şi gravitatea cazurilor anunţate. Dupã anunţare şi luarea la cunoştinţã, ordinea de urgenţã este stabilitã de cãtre medicul veterinar. În cazul anunţãrii simultane a mai multor cazuri urgente, medicul veterinar trebuie sã procedeze raţional, cerând ajutorul unui coleg şi sã acorde sfaturi de prim ajutor deţinãtorilor de animale.
ART. 40
(1) Orice situaţie care pune în pericol iminent viaţa animalului necesitã prim ajutor.
(2) Acordarea de prim ajutor nu poate fi refuzatã. Cazul de prim ajutor beneficiazã de prioritate.
ART. 41
Medicul veterinar trebuie sã aprecieze dacã sunt întrunite condiţiile indispensabile pentru intervenţie şi tratament, dacã sunt asigurate condiţiile de microclimat şi dacã cel chemat sã colaboreze este apt, sãnãtos. Dacã aceste elemente nu sunt întrunite, el trebuie sã refuze intervenţia.
ART. 42
Medicul veterinar trebuie sã îşi conducã evidenţele tehnice şi financiar-contabile în conformitate cu prevederile legale.
ART. 43
Medicul veterinar este obligat ca dupã fiecare consultaţie sã îl punã în temã pe deţinãtorul de animale în legãturã cu caracterul bolii - dacã boala este transmisibilã sau nu, dacã membrii familiei se pot îmbolnãvi sau nu -, cu prognosticul, costurile probabile ale tratamentului şi posibilitãţile de valorificare în caz de tãiere de necesitate.
ART. 44
Medicul veterinar trebuie sã îl îndrume pe proprietar asupra mãsurilor ce trebuie aplicate pentru limitarea pagubei deja produse sau pentru prevenirea alteia. Dacã deţinãtorul de animale nu se conformeazã şi, prin activitatea sa, lezeazã regulile sanitar-veterinare privind apãrarea sãnãtãţii animalelor şi sãnãtãţii publice, el este avertizat de medicul veterinar, care anunţã autoritãţile competente.
ART. 45
Acordarea asistenţei medicale trebuie refuzatã:
a) dacã aceasta contravine legii;
b) în caz de solicitare a eutanasiei, dacã dreptul de proprietate asupra animalului nu este lãmurit pe deplin;
c) dacã intervenţia atrage modificãri ireversibile, iar dreptul de proprietate nu este pe deplin lãmurit, de exemplu castrãri, vasectomie la animale de prãsilã;
d) dacã se solicitã intervenţii menite sã mascheze defecte congenitale, în condiţiile în care fondul genetic ar rãmâne neschimbat;
e) în cazurile de vânzare-cumpãrare pentru ascunderea anumitor vicii ale animalului;
f) dacã intervenţia solicitatã depãşeşte capacitãţile medicului veterinar sau dacã acesta nu dispune de condiţiile de dotare adecvate, exceptând cazurile de prim ajutor. În asemenea cazuri medicul veterinar este obligat sã atragã atenţia proprietarului cã el a îndepãrtat pericolul iminent de moarte şi cã tratamentul trebuie continuat la un alt medic veterinar care dispune de condiţii de dotare corespunzãtoare.
ART. 46
Acordarea asistenţei medicale poate fi refuzatã:
a) dacã proprietarul nu respectã indicaţiile medicului veterinar, deşi a fost avertizat asupra comportamentului animalului;
b) dacã animalul a fost tratat şi de un alt medic veterinar, dar medicul veterinar ulterior solicitat nu a obţinut informaţiile indispensabile privind tratamentele anterioare;
c) dacã rezultatul scontat este mai mic decât riscul;
d) dacã proprietarul nu poate asigura condiţiile impuse de intervenţie;
e) dacã medicul veterinar este solicitat de o persoanã de rea-credinţã; refuzul nu este valabil în cazuri de prim ajutor, suspiciune de boalã infectocontagioasã sau zoonoze; chiar şi în cazul unei asemenea persoane medicul veterinar poate acorda asistenţã, dând toate indicaţiile în prezenţa unor martori credibili;
f) dacã proprietarul îl discrediteazã, îl insultã sau chiar devine violent;
g) dacã medicul veterinar se aflã în incapacitatea obiectivã de a putea interveni.
ART. 47
(1) Animalele suferinde au dreptul la un tratament corespunzãtor. Medicul veterinar are obligaţia sã le trateze cu blândeţe, cãutând sã evite producerea unor suferinţe inutile.
(2) În cazul unor intervenţii dureroase pentru pacienţi, medicul veterinar va practica, dupã caz, analgezia sau anestezia localã ori generalã.
ART. 48
Medicul veterinar, în activitatea sa oficialã, de asistenţã curentã, în scop de diagnostic sau experimental, are obligaţia sã respecte regulile de protecţie a animalelor şi sã impunã respectarea acestora şi de cãtre alţii.
ART. 49
Medicul veterinar nu va efectua experimente pe animale decât în condiţiile legii şi cu asentimentul clientului, pe care îl va informa despre natura experimentului, şi numai dacã experimentul nu îi provoacã pacientului suferinţe.
ART. 50
(1) Medicul veterinar se va abţine sã practice eutanasia, cu excepţia cazurilor când aceasta pune capãt suferinţelor unui pacient irecuperabil. Eutanasia se va efectua prin metode aprobate de Colegiul Medicilor Veterinari, care în mod cert nu implicã suferinţe suplimentare pacientului.
(2) La cererea proprietarului, medicul veterinar poate ucide animalul, dacã dreptul de proprietate este pe deplin lãmurit sau în cazul în care uciderea este impusã de lege. În asemenea cazuri se aleg soluţii care sã nu cauzeze dureri inutile animalului şi sã nu provoace resentimente din partea celor prezenţi.
(3) Procedura se executã fãrã asistenţã publicã.
ART. 51
În cursul prinderii, contenţionãrii şi al tratamentului, medicul veterinar trebuie sã aleagã soluţii care nu cauzeazã dureri sau suferinţe inutile.
CAP. V
Alte îndatoriri ale medicilor veterinari
ART. 52
În relaţiile cu autoritãţile de stat:
a) medicii veterinari trebuie sã respecte legile şi sã se conformeze dispoziţiilor şi normelor legale care privesc activitatea pe care o desfãşoarã;
b) medicii veterinari din serviciile publice trebuie sã îşi îndeplineascã întocmai atribuţiile ce le revin, corespunzãtor funcţiei.
ART. 53
Medicul veterinar nu poate abuza de situaţia pe care i-o conferã o însãrcinare oficialã, calitate pe care nimeni nu o poate folosi pentru obţinerea de avantaje sociale şi economice necuvenite.
ART. 54
Medicul veterinar de liberã practicã având şi atribuţii oficiale trebuie sã evite atât incompatibilitatea, cât şi confuzia între cele douã domenii. Un medic veterinar din serviciul public care desfãşoarã şi o activitate de liberã practicã, datoritã incompatibilitãţii, nu poate controla un alt medic veterinar în domeniul de liberã practicã. El nu poate crea impresia cã ar avea acest drept datoritã pregãtirii sale profesionale sau atribuţiilor de funcţionar public.
ART. 55
Medicul veterinar, dacã executã atribuţii oficiale, trebuie sã adopte un comportament corect faţã de superiorii şi subalternii sãi, faţã de alte autoritãţi şi de reprezentanţii acestora. Trebuie sã respecte şi sã pretindã acelaşi lucru pentru persoana sa.
ART. 56
Dacã medicul veterinar, dupã pãrerea sa, se simte lezat în demnitatea sa profesionalã sau umanã de superiorii sãi ori de alte autoritãţi, legat de activitatea sa cu atribuţii oficiale sau de alte activitãţi în domeniul medical veterinar, trebuie sã se adreseze Colegiului Medicilor Veterinari.
ART. 57
Faţã de persoanele aparţinând altor profesii:
a) medicul veterinar nu va permite niciunei alte persoane din afara profesiei sã practice acţiuni medicale veterinare. Aici se includ şi auxiliarii, care pot efectua unele acţiuni medicale veterinare simple, dar numai în prezenţa sau cu aprobarea medicului veterinar;
b) relaţiile medicului veterinar cu reprezentanţii altor profesii cu care vine în contact în practicarea medicinei veterinare vor fi de colaborare.
ART. 58
Medicii veterinari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari desemnaţi ca experţi tehnici şi experţi ai societãţilor de asigurãri au obligaţia sã respecte prevederile prezentului cod.
ART. 59
În cazul încetãrii temporare sau definitive a exercitãrii profesiei, medicul veterinar de liberã practicã va informa în scris consiliul judeţean, respectiv Consiliul municipiului Bucureşti al Colegiului Medicilor Veterinari.
ART. 60
Medicii veterinari de liberã practicã îşi vor desfãşura activitatea în limita domeniilor înscrise în atestatul de liberã practicã.
ART. 61
Medicii veterinari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari pot desfãşura activitãţi sanitar-veterinare de liberã practicã numai dacã deţin atestat de liberã practicã.
CAP. VI
Dispoziţii finale
ART. 62
Interesele particulare ale medicilor veterinari nu pot leza interesele generale ale corpului medical veterinar.
ART. 63
(1) Exercitarea ilicitã a oricãrei activitãţi specifice profesiei de medic veterinar de cãtre orice persoanã care nu are calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari constituie infracţiune şi se sancţioneazã potrivit legii.
(2) Sesizarea organelor competente se face de cãtre biroul executiv al consiliilor judeţene şi al Consiliului municipiului Bucureşti şi se aduce la cunoştinţa Biroului executiv al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari.
ART. 64
(1) Medicul veterinar este obligat sã informeze preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari în cazul în care împotriva sa a fost datã o hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã care are legãturã cu exercitarea profesiei.
(2) Orice membru al Colegiului Medicilor Veterinari are obligaţia sã participe la adunãrile generale sau la alte întruniri ale acestuia şi sã îşi achite în mod regulat cotizaţia.
(3) Medicul veterinar trebuie sã îşi facã cunoscute opiniile privind activitatea sanitar-veterinarã şi structura organizatoricã a exercitãrii profesiei prin intermediul Colegiului Medicilor Veterinari.
ART. 65
Medicul veterinar de liberã practicã trebuie sã posede echipamente, mijloace, instalaţii şi spaţii corespunzãtoare pentru organizarea şi funcţionarea cabinetelor, clinicilor, altor servicii, conform normelor stabilite, întreţinute corespunzãtor în vederea desfãşurãrii actului medical.
ART. 66
Nerespectarea principiilor de deontologie medicalã veterinarã, precum şi abaterile de la îndatoririle ce revin medicilor veterinari se sancţioneazã de cãtre comisiile judeţene, comisia municipiului Bucureşti şi Comisia superioarã de deontologie şi litigii ale Colegiului Medicilor Veterinari, potrivit prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Veterinari.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
