Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   CODUL COMERCIAL  Cu modificarile pana la 3 mai 1900*)    Twitter Facebook
Cautare document

CODUL COMERCIAL Cu modificarile pana la 3 mai 1900*)



-----------
*)Codul Comercial a fost promulgat prin decret la 10 mai 1887 şi a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887.
CARTEA I
Despre Comerţ în general

TITLUL I
Dispoziţii generale

ART. 1
În comerţ se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica codicele civil.
ART. 2
Bursele, balciurile (iarmarocurile), târgurile, docurile şi intrepositele, precum şi celelalte instituţii care servesc comerţului se reguleazã prin legile şi regulamentele lor speciale.

TITLUL II
Despre faptele de comerţ

ART. 3
Legea considera ca fapte de comerţ:
1) Cumpãrãturile de produse sau de mãrfuri spre a se revinde, fie în natura, fie dupã ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpãrarea, spre a se revinde, de obligaţiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerţ;
2) Vânzãrile de produse, vânzãrile şi închirierile de mãrfuri, în natura sau lucrate, şi vânzãrile de obligaţiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumpãrate cu scop de revinzare sau închiriere:
3) Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulând în comerţ;
4) Cumpãrãrile şi vânzãrile de pãrţi sau de acţiuni ale societãţilor comerciale;
5) Orice întreprinderi de furnituri;
6) Întreprinderile de spectacole publice;
7) Întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficiuri de afaceri;
8) Întreprinderile de constructiuni;
9) Întreprinderile de fabrici, de manufactura şi imprimerie;
10) Întreprinderile de editura, librarie şi obiecte de arta când altul decât autorul sau artistul vinde;
11) Operaţiunile de banca şi schimb;
12) Operaţiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;
13) Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;
14) Cambiele şi ordinele în produse sau mãrfuri;
15) Constructiunea, cumpãrarea-vânzarea şi revinderea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioarã şi exterioarã şi tot ce priveşte la echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas;
16) Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul de mare şi la navigaţiune;
17) asigurãrile terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;
18) Asigurãrile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunii;
19) Depozitele pentru cauza de comerţ;
20) Depozitele în docuri şi intrepozite precum şi toate operaţiunile asupra recepiselor de deposit (varante) şi asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.
ART. 4
Se socotesc, afarã de acestea, ca fapte de comerciu celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacã nu sunt de natura civilã sau dacã contratikul nu rezulta din însuşi actul.
ART. 5
Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpãrarea de produse sau de mrfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumpãrãtorului, ori a familiei sale; de asemenea revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupã pãmântul sau, sau cel cultivat de dânsul.
ART. 6
Asigurãrile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurãrile asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurator.
Contul curent şi cekul nu sunt considerate ca fapte de comerţ în ce priveşte pe necomercianţi, afarã numai dacã ele n-au o cauza comercialã.

TITLUL III
Despre comercianţi

ART. 7
Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuitã, şi societãţile comerciale.
ART. 8
Statul, judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de comercianţi.
ART. 9
Orice persoana care într-un chip accidental, face o operaţiune de comerţ, nu poate fi consideratã ca comerciant; ea este însã supusã legilor şi jurisdictiunei comerciale pentru toate contestaţiunile ce se pot ridica din aceasta operaţiune.
ART. 10
Minorul de orice sex, pentru a putea face comerţ şi prin urmare a fi considerat ca major, întrucât priveşte obligaţiunile contractate de dânsul ca comerciant, va trebui sa aibã etatea de 18 ani împliniţi, sa fie emancipat, sa aibã autorizaţiunea înscrisã a tatãlui sau, sau în caz de moarte, interdictiune ori absenta a tatãlui, aceea a mamei sale; iar în lipsa de tata şi muma, autorizaţia tutorelui cu avizul consiliului de familie omologat de tribunalul civil.
Actele de emancipare şi de autorizare vor fi prezentate la tribunalul în jurisdicţia cãruia minorul voieşte a-şi stabili domiciliul sau comercial, spre a fi transcrise în registrul destinat pentru aceasta şi afişate în sala tribunalului, în sala comunei, a localurilor bursei cele mai apropiate, dacã vor fi, şi publicate în foaia anunţurilor judiciare a locului; toate acestea prin îngrijirea grefei.
Grefierul tribunalului va pãstra la dosar proba ca afişãrile şi publicaţiunea s-a fãcut.
Înainte de transcriere, afişare şi publicaţiune, minorul nu va putea începe comerţul sau.
ART. 11
Dispoziţiunea articolului precedent este aplicabilã minorului emancipat, chiar necomerciant, pentru actele pe care legea le considera ca fapte de comerţ.
ART. 12
Minorul comerciant în condiţiunile art. 10, pentru tot ce priveşte comerţul sau, poate ipoteca şi instraina imobilele sale, fãrã a avea necesitate de vreo noua autorizaţiune.
ART. 13
Tatãl sau muma care exercita puterea pãrinteascã sau, în lipsa-le, tutorul nu pot continua comerţul în interesul unui minor dacã nu vor fi autorizaţi, cel dintâi de tribunalul civil şi cel de-al doilea prin încheierea consiliului de familie omologata de tribunal.
Actul de autorizare va fi afişat şi publicat conform art. 10.
ART. 14
Interzisul şi cel pus sub un consiliu judiciar nu pot fi comerciant şi nici a continua un comerţ.
ART. 15
Femeia maritata nu poate face comerţ fãrã consimţãmântul expres sau tacit al bãrbatului sau. Consimţãmântul bãrbatului se prezuma când exerciţiul comerţului femeii este public şi notoriu, afarã numai dacã bãrbatul a prohibit aceasta în mod expres prin declaraţiune publicatã în forma art. 10 paragraful 2.
Când femeia nu face decât vinde în detaliu mãrfurile traficului bãrbatului, ea nu poate numai prin aceasta sa fie consideratã ca comercianta.
Dacã bãrbatul este minor, el nu va putea autoriza pe femeia sa a face comerţ decât numai dacã va fi fost şi dânsul autorizat a da acest consimţãmânt dupã regulile şi în formele prevãzute de art. 10.
Dacã bãrbatul este interzis sau absent, autorizaţiunea va fi data de tribunalul civil.
Femeia, deşi comercianta, nu poate însã intra într-o societate comercialã, în care şi-ar lua o rãspundere nemãrginitã, fãrã autorizaţia specialã a soţului, sau în caz de interdicţie ori absenta a acestuia, fãrã aceea a tribunalului civil.
În caz când soţul autorizeaza pe femeie în scris, autorizaţiunea va fi transcrisã, afişatã şi publicatã conform art. 10.
ART. 16
Femeia comercianta poate, fãrã autorizaţiunea soţului sau, a sta în judecata şi a se obliga pentru tot ce priveşte comerţul sau.
Ea poate, pentru acest sfârşit, a ipoteca şi instraina toatã averea fãrã consimţãmântul soţului.
Cu toate acestea, bunurile dotale nu vor putea fi ipotecate sau înstrãinate decât în cazurile şi dupã formele prevãzute de codicele civil.
ART. 17
Când prin contractul de cãsãtorie bãrbatul va avea vreun drept asupra bunurilor câştigate de femeie, aceste bunuri şi veniturile lor rãmân exclusiv afectate la plata datoriilor comerciale.
ART. 18
Autorizaţiunea de a face comerţ, data minorului de cãtre pãrintele sau sau de cãtre tutor în condiţiunile prevãzute mai sus, precum şi aceea data de cãtre bãrbat femeii, pot fi revocate în orice timp. Actul de revocate însã trebuie sa fie fãcut cu observarea formelor prevãzute la art. 10.
Cu toate acestea, dacã minorul sau femeia începuse a exercita comerţul, revocarea nu va putea produce nici un efect de nu va fi aprobatã şi de tribunalul civil dupã ce acesta, în camera de consiliu, va fi ascultat pe minor sau pe femeie şi pe aceia care le-au retras autorizaţiunea.
În nici un caz revocarea nu poate vãtãma drepturile celor de al treilea, nici chiar pentru afacerile în curs de executare.
ART. 19
Contractul de cãsãtorie între persoane dintre care una este comercianta, va trebui sa fie trimis în copie certificatã, în termen de o luna de la data lui, de cãtre ofiţerul stãrii civile care a celebrat cãsãtoria, la tribunalul în jurisdicţiunea cãruia se gãseşte stabilimentul comerciantului, pentru a fi publicat conform art. 10.
Ofiţerul stãrii civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusa prin acest articol, va fi supus la o amenda de 25 pana la 100 lei; iar dacã omisiunea a fost facuta cu rea credinţa, la destituire: în amândouã cazurile fãrã prejudiciul drepturilor pãrţilor interesate.
ART. 20
Dacã soţul devine comerciant în urma cãsãtoriei sale, dânsul este dator sa depunã copie dupã contractul sau de cãsãtorie, în termen de o luna socotit din ziua când şi-a început comerţul, sub pedeapsa, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu.
ART. 21
Cererea de separatiune de patrimonii între soţi dintre care unul este comerciant, trebuie sa fie publicatã în modul prevãzut la art. 10.
Hotãrârea asupra cererii de separatiune nu va putea fi pronunţatã decât dupã o luna de zile de la sus zisa publicaţiune.
Dacã se admite separatiunea, hotãrârea definitiva va trebui sa fie publicatã tot în acelaşi mod, în termen de o luna de la data ei.
În lipsa acestei publicaţiuni, creditorii comerţului soţului pot opune, oricând interesul lor o cere, nulitatea separatiunii pronunţate şi sa atace restituirea dreptutilor dotale ale femeii, dacã a avut loc.
Deosebit de aceasta ei pot sa exercite acţiunea ce le acorda art. 975 din codicele civil, când separatiunea ar fi fost facuta în frauda drepturilor lor.

TITLUL IV
Despre registrele comercianţilor

ART. 22
Registrele obligatorii pentru comercianţi sunt: registrul jurnal, registrul inventar şi registrul copiar.
ART. 23
Orice comerciant este dator ca în registrul jurnal sa înscrie pe fiecare zi ce are sa ia şi ce are sa dea, operaţiunile comerţului sau, convenţiunile, acceptatiunile sau girurile efectelor comerciale, şi în general tot ce primeşte şi plãteşte sub orice titlu, trecând la fiecare finit de luna şi sumele întrebuinţate pentru cheltuielile casei sale. Acest registru jurnal este deosebit de alte registre ce se obisnuiesc în compatibilitatea comercialã, dar care nu sunt obligatorii.
ART. 24
Comerciantul este dator a forma la începutul comerţului sau şi în fiecare an, sub a sa semnatura, un invetariu de averea sa mobila şi imobilã şi de datoriile sale active şi pasive, încheind bilanţul cuvenit. Acest inventar şi bilanţ le va copia în registrul special pentru aceasta şi le va semna.
Toate efectele şi datoriile active trebuiesc evaluate în inventariu şi bilanţ dupã preţul curent la epoca facerii inventariului.
Datoriile active greu de încasat sau indoioase se vor preţui dupã probabilitate; creanţele ce nu se pot incasa se vor înscrie numai pentru memorie.
Dacã sunt mai mult tovarasi solidari, trebuie sa subsemneze fiecare.
ART. 25
El este ţinut a copia în registrul special şi dupã ordinea zilei toate scrisorile ce trimite.
ART. 26
Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagina şi, afarã de registrul copiar, parafate de un judecãtor al tribunalului locului de resedinta al comerciantului, sau de cãtre judecãtorul ocolului respectiv în localitãţile unde nu exista tribunal.
Pe ultima pagina a acestor registre judecãtorul va constata numãrul filelor ce compun fiecare registru şi va semna aceasta certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecãtoriei.
ART. 27
Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afarã de copiar, vor fi prezentate tribunalului sau judecãtorului de ocol la finele fiecãrui asn comercial spre încheiere şi viza.
Tribunalul sau judecãtorul de ocol va pune imediat, sub ultima operaţiune înscrisã, urmãtoarea viza:
"Astãzi la ........ anul ....... s-a prezetat registrul" (jurnalul, invetar) al comerciantului .......... şi "s-a vizat cu a noastrã semnatura", punându-se şi sigiliul tribunalului sau judecãtoriei.
Nici un fel de taxa, timbre sau altele nu se vor percepe pentru îndeplinirea formalitãţilor prevãzute în aceste doua articole.
ART. 28
La fiecare tribunal comercial şi în localitãţile unde acestea nu exista, la fiecare tribnunal de judeţ, se va tine un registru în care se va înscrie numele comercianţilor care şi-au prezentat registrele lor, ce anume registre, precum şi numãrul filelor fiecãruia. Tot astfel se va urma şi cu registrele pe care comerciantul le prezintã anual pentru încheiere şi viza.
Dacã numerotarea sau viza unui registru a fost facuta de judecãtorul de ocol, atunci acesta la finele fiecãrui an, este dator sa trimitã un tablou tribunalului judeţului sau tribunalului comercial respectiv.
ART. 29
Registrele comercianţilor vor fi ţinute în limba romana sau în vreuna din limbile moderne euronene, dupã ordinea datei fiecãrei operaţiuni, fãrã a se lasa vreun loc în alb, fãrã ştergere sau adaogire; se pot face îndreptãri şi ştersãturi dacã aceasta este necesar; se vor face însã numai astfel ca cuvintele îndreptate sau şterse sa fie citibile.
ART. 30
Comercianţii sunt datori a pãstra, în timp de 10 ani de la cea din urma viza, registrele pe care legea le impune a tine, precum şi scrisorile şi telegramele primite.
Asemenea sunt datori a pãstra, cel puţin pana la doi ani, facturile mãrfurilor cumpãrate şi introduse în stabilimentele lor.
ART. 31
Comunicatiunea registrelor nu poate fi ordonatã de judecata dupã cererea unei pãrţi decât în afaceri de succesiuni, comunitãţi de bunuri, societãţi şi în caz de faliment.
ART. 32
În cursul unei contestatiuni şi oricare ar fi natura ei, judecata, dupã cererea unei pãrţi sau chiar din oficiu, va putea ordonã înfãţişarea registrelor spre a se extrage dintransele numai ceea ce este privitor la litigiu.
ART. 33
Când registrele oferite, cerute sau ordonate a se infatisa, se afla în circumscripţia unui alt tribunal, judecãtoria va adresa o comisiune rogatorie tribunalului sau judecãtorului de ocol respectiv pentru a lua cunostinta de conţinutul acelor registre, a-l consemna într-un proces-verbal şi a-l trimite tribunalului unde cauza este pendinte.
ART. 34
Dispoziţiunile cuprinse în prezentul titlu nu se aplica colportorilor, comercianţilor care fac micul trafic ambulant, cãrãuşilor sau acelor al cãror comerţ nu iese din cercul unei profesiuni manuale.

TITLUL V
Despre obligaţiile comerciale în general

ART. 35
Contractul sinalgamatic între persoane depãrtate nu este perfect dacã acceptarea n-a ajuns la cunostinta propuitorului în termenul hotãrât de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii şi acceptãrii, dupã natura contractului.
Propuitorul însã poate primi ca buna şi o acceptare ajunsã peste termenul hotãrât de dânsul, cu conditiunea ca sa încunoştinţeze îndatã pe acceptant despre aceasta.
ART. 36
Când propuitorul cere executarea imediata a contractului, şi un rãspuns prealabil de acceptare nu este cerut şi nici chiar necesar, dupã natura contractului, atunci contractul este perfect îndatã ce partea cealaltã a întreprins executarea lui.
ART. 37
Pana ce contractul nu este perfect, propunerea şi acceptarea sunt revocabile. Cu toate acestea, deşi revocarea impiedica ca contractul sa devie perfect, dacã ea însã ajunge la cunostinta celeilalte pãrţi dupã ce acesta intreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoca contractul rãspunde de daune interese.
ART. 38
În contractele unilaterale propunerea este obligatorie îndatã ce ajunge la cunostinta partii cãreia este facuta.
ART. 39
Acceptarea condiţionatã sau limitatã se considera ca un refuz al primei propuneri şi formeazã o noua propunere.
ART. 40
Când urmeazã a se hotrari adevãratul preţ sau preţul curent al produselor, mãrfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice şi al titlurilor industriale, el se ia dupã listele bursei sau dupã mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsa, dupã acelea ale locului celui mai apropiat, sau dupã orice altfel de proba.
ART. 41
Când moneta arãtatã într-un contract nu are curs legal sau comercial în ţara şi când cursul ei n-a fost determinat de insesi pãrţile, plata va putea fi facuta în moneta tarii dupã cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadentei şi la locul plãţii; iar când în acea localitate n-ar fi un curs de schimb, dupã cursul pieţei celei mai apropiate, afarã numai dacã contractul poarta clauza "efectiv" sau o alta asemenea.
ART. 42
În obligaţiunile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidariceste, afarã de stipulaţiune contrarie.
Aceeaşi prezumtiune exista şi contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garanteazã o obligaţiune comercialã.
Ea nu se aplica şi la comercianţi pentru operaţiuni care, încât îi priveşte, nu sunt fapte de comerţ.
ART. 43
Datoriile comerciale lichide şi plãtibile în bani produc dobanda de drept din ziua când devin exigibile.
ART. 44
În obligaţiunile comerciale judecãtorul nu poate acorda termenul de graţie permis de art. 1021 din codicele civil.
ART. 45
Retractul litigios prevãzut de art. 1402, 1403 şi 1404 din codicele civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând într-un fapt comercial.
ART. 46
Obligaţiunile comerciale şi liberatiunile se probeazã:
Cu acte autentice;
Cu acte sub semnatura privatã;
Cu facturi acceptate;
Prin corespondenta;
Prin telegrame;
Cu registrele pãrţilor;
Cu martori, de câte ori autoritatea judecãtoreascã ar crede ca trebuie sa admitã proba testimoniala şi acesta chiar în cazurile prevãzute de art. 1191 codicele civil;
În fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilã.
ART. 47
Telegrama face proba, ca act sub-semnatura privatã, când originalul este subscris de însãşi persoana arãtatã intransa ca trimitatorul ei. Ea face aceeaşi proba, chiar dacã aceasta persoana este subscrisã, de o alta mana, când ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se preda, de însãşi acea persoana.
Dacã subscrierea originalului este autentificatã de autoritatea competenta, atunci se aplica principiile generale. În caz când identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s-a stabilit prin alte moduri prevãzute de regulamentele telegrafo-poştale, proba contrarie este admisã.
Data telegramelor stabileşte, pana la proba contrarie ziua şi ora în care ele au fost în adevãr expediate de oficiurile telegrafice.
ART. 48
În caz de eroare, schimbare sau întârziere în transmiterea unei telegrame se aplica principiile generale ale culpei. Cu toate acestea, trimitatorul unei telegrame se presuma afarã de orice culpa dacã a îngrijit a o colationã sau recomanda conform dispoziţiunilor regulamentelor telegrafo-poştale.
ART. 49
În comerţ, mandatul şi orice declaraţiune de consimţãmânt chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarata autenticã de autoritatea competenta, sunt valabile şi fac proba în justiţie.
ART. 50
Registrele comercianţilor, ţinute în regula, pot face porba în justiţie între comercianţi, pentru fapte şi cesiuni de comerţ.
Înscrierea în registre, facuta de prepusul care tine scriptele sau este însãrcinat cu compatibilitatea, are acelaşi efect ca şi când ar fi facuta de însuşi stapanul.
ART. 51
Registrele pe care comercianţii sunt obligaţi a le avea şi care nu vor fi ţinute în regula şi nici investite cu formele prevãzute de lege, nu sunt primite a face proba în justiţie, spre folosul celui ce le-a ţinut.
Neîndeplinirea prescripţiunilor legii în aceasta privinta, poate atrage încã dupã sine aplicaţiunea pedepselor prevãzute în caz de faliment.
ART. 52
Registrele comercianţilor chiar netinute în regula fac proba contra lor. Partea însã care voieşte a se referi la dânsele nu poate scinda conţinutul lor.
ART. 53
Dacã partea, la registrele cãreia cealaltã parte oferã sa dea crezamant, refuza a le prezenta, judecata poate deferi acestei din urma jurãmântul asupra obiectului contestatiunii.
ART. 54
Judecata este în drept a aprecia dacã se poate atribui conţinutului registrelor unui comerciant, un caracter de validitate mai mult sau mai puţin mare, dacã trebuie a se renunţa la aceasta proba în caz când registrele comerciale ale pãrţilor nu concorda, sau a atribui o credinţa mai mare registrelor uneia dintre pãrţi.
ART. 55
Când codicele comercial cere proba prin scris, proba testimoniala nu poate fi admisã decât în cazurile în care ea este permisã şi de codicele civil.
ART. 56
Dacã un act este comercial numai pentru una din pãrţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în cat priveşte acest act, legii comerciale, afarã de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel.
ART. 57
Data actelor şi a contractelor comerciale trebuie sa arate locul, ziua, luna şi anul.
Ea poate fi stabilitã, fata de cel de al treilea, prin toate mijloacele de proba arãtate în art. 46.
Data arãtatã în cambia şi în orice alte titluri la ordin precum şi în girurile lor se considera drept adevata pana la proba contrarie.
ART. 58
Posesorul unui titlu la purtãtor, uzat, stricat sau distrus, are dreptul ca contradictoriu cu emitentul sa ceara un duplicat al acestui titlu sau un titlu echivalent.
Cheltuielile privesc pe reclamant.
În privinta titlurilor datoriei publice, a biletelor de banca şi altor titluri de asemenea natura, se observa legile speciale.
Revendicarea titlurilor la purtãtor pierdute sau furate nu se admite decât contra aceluia care le-a gãsit sau furatr şi contra acelora care le-au primit cu orice titlu, cunoscând vitiul cauzei posesiunii.
ART. 59
Orice obligaţiune comercialã trebuie sa fie executatã în locul arãtat prin contract sau în locul care ar rezulta din natura operaţiunii, ori din intenţiunea pãrţilor contractante.
În lipsa de o clauza expresã contractul trebuie sa fie executat în locul unde cel ce s-a obligat îşi avea stabilimentul sau comercial sau cel puţin domiciliul ori resedinta, la formarea contractului.
Dacã însã urmeazã a se preda un lucru determinant, care dupã cunostinta pãrţilor se gãsea într-alta parte, în momentul formãrii contractului, atunci predarea se va face în acel loc.

TITLUL VI
Despre vânzare

ART. 60
Vânzarea facuta pe un preţ nedeterminat în contract este valabilã dacã pãrţile au convenit asupra unui mod de a-l determina în urma.
ART. 61
Vânzarea facuta pe adevãratul preţ sau pe preţul curent este asemenea valabilã. În acest caz preţul se determina conform dispoziţiunilor art. 40.
Determinarea preţului poate fi încredinţatã arbitrului unei a treia persoane desemnate în contract sau rãmase a se alege în urma.
Când persoana desemnatã sau aleasã nu voieşte sau nu poate primi, pãrţile trebuie sa procedeze la o noua numire.
Dacã pãrţile nu se învoiesc, numirea se face de justiţie.
ART. 62
Când mãrfurile vândute sunt arãtate în contract numai prin catatime, fel şi calitate, fãrã nici o alta indicatiune de natura a desemna un corp cert şi determinat, vânzãtorul este obligat a preda, la locul şi în timpul stipulat, catatimea, felul şi calitatea convenite chiar dacã mãrfurile care ar fi fost la dispoziţiunea sa în momentul formãrii contractului, sau pe care el şi le-ar fi procurat în urma în executarea lui, ar fi pierit, sau dacã sosirea acelor mãrfuri ar fi fost împiedicatã de vreo cauza oarecare.
ART. 63
Vânzarea marafurilor care se afla în cãlãtorie cu arãtarea vasului care le transporta sau care urmeazã a le transporta, este supusã conditiunii sosirii în buna stare a acelui vas.
Dacã vânzãtorul îşi rezerva drepturile ca, în timpul fixat prin convenţiune, sa arate vasul care transporta sau urmeazã a transporta mãrfurile vândute şi dacã acest termen a trecut, cumpãrãtorul are dreptul sa ceara sau executarea contractului sau daune interese.
Pentru aprecierea pagubei cauzatã, judecata va tine seama de timpul fixat pentru predarea mãrfurilor vândute sau de acela determinat pentru desemnarea vasului.
Dacã prin convenţiune nu se fixeazã vreun termen pentru arãtarea vasului, cumpãrãtorul e în drept a cere ca termenul sa fie fixat de justiţie.
ART. 64
Dacã prin contract, sau mai în urma, s-a fixat un termen pentru sosirea vasului în care se afla mãrfurile ce cãlãtoresc şi termenul expira fãrã ca vasul sa fie sosit, cumpãrãtorul are dreptul a renunţa la contract sau a-l prelungi termenul o data sau de mai multe ori.
Când însã nu s-a fixat nici un termen pentru sosirea vasului, se înţelege ca pãrţile au luat drept termen timpul necesar pentru împlinirea cãlãtoriei.
În caz de întârziere, justiţia, ţinând seama de împrejurãri, poate fixa un termen, şi dacã şi acest termen expira fãrã ca vasul sa soseascã, contractul se considera ca reziliat.
În nici un caz justiţia nu poate fixa un termen mai lung decât de un an, socotit din ziua ziua plecãrii vasului de la locul unde mãrfurile vândute au fost încãrcate.
ART. 65
Dacã în cursul cãlãtoriei, din cauza de forta majorã sau caz fortuit, marfa vândute este transportatã din vasul desemnat pe un alt vas, contractul nu se desfiinţeazã, şi vasul pe care s-a fãcut transportul se considera, pentru toate efectele contractului, ca substituit primului vas.
ART. 66
Avariile intamplate în timpul cãlãtoriei, reziliazã contractul, dacã mãrfurile saun pana intratat de deteriorate încât nu mai pot servi la întrebuinţarea pentru care fusese destinate.
În orice alt caz, cumpãrãtorul este dator sa primeascã mãrfurile în starea în care se vor afla la sosire, însã cu o potrivita scãdere de preţ.
ART. 67
Când, mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiunii, una din pãrţi a oferit celeilalte predarea lucrului vândut sau plata preţului, şi aceasta nu-şi îndeplineşte la termenul fixat obligaţiunea sa, atunci conditiunea rezolutorie se împlineşte de drept în favoarea partii care îşi executase obligaţiunea sa.
În lipsa de asemenea oferte sau de stipulaţiuni exprese, rezilierea contractului se reguleazã dupã dispoziţiunile codicelui civil la conditiunea resolutorie tacitã.
În amândouã cazurile cel în culpa rãspunde de daunele interese cauzate.
ART. 68
Când cumpãrãtorul unui lucru mişcãtor nu îşi îndeplineşte obligaţiunea sa, vânzãtorul are facultatea sau a depune lucrul vândut la o casa acreditata de comerţ pe socoteala şi cheltuiala cumpãrãtorului, sau de a-l vinde.
Vânzarea se va face prin licitaţiune publica, sau chiar pe preţul curent dacã lucrul are un preţ la bursa sau în târg, de cãtre un ofiţer public însãrcinat cu asemenea acte şi cu dreptul pentru vânzãtor la plata diferenţei dintre preţul obţinut şi acela convenit la prima vânzare, precum şi la daune interese.
Dacã neexecutarea contractului provine din partea vânzãtorului, cumpãrãtorul are dreptul de a face sa se cumpere lucrul de cãtre un ofiţer public însãrcinat cu asemenea acte.
Cumpãrãtorul are dreptul a pretinde diferenţa în mai mult dintre preţul plãtit a doua oara şi acela convenit cu primul vânzãtor, precum şi a cere daune interese dacã ele se cuvin.
Partea care va uza de dreptul ce i se acorda prin acest articol este datoare sa încunoştiinţeze prealabil despre acesta pe cealaltã parte contractantã.
ART. 69
Dacã termenul stipulat într-un contract de vânzarea unui lucru mobil este esenţial naturii operaţiunii, partea care voieşte executarea conventiunei fãrã sa ţinã seama de expirarea termenului stipulat în favoarea sa, trebuie sa încunoştinţeze pe cealaltã parte, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului.
Chiar în acest caz vânzarea lucrului nu se poate face decât a doua zi dupã încunoştiinţare.
ART. 70
Cumpãrãtorul unor mãrfuri sau produse provenind din o alta piata, este dator sa denunţe vânzãtorului vitiile aparente în timp de doua zile de la primire, ori de câte ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza condiţiunilor excepţionale în care se afla lucrul vândut sau persoana cumpãrãtorului.
El este dator sa denunţe vitiile ascunse ale lucrului în cele dintâi doua zile de la descoperirea lor.
Odatã acest termen expirat, cumpãrãtorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru vitiile lucrului vândut.
ART. 71
Presidentul tribunalului, şi acolo unde nu exista tribunal, judecãtorul de ocol, poate ordonã, dupã cererea cumpãrãtorului sau a vânzãtorului, ca atât calitatea cat şi starea în care se afla lucrul vândut sa fie constatate de unul sau mai mult experţi, pe care îl va numi din oficiu. Prin aceeaşi ordonanta de numire a experţilor, sau prin o alta, presidentul tribunalului sau judecãtorul de ocol poate ordonã sau sechestrarea lucrului vândut, sau depunerea lui într-un depozit public sau într-alt loc pe care-l va desemna; şi dacã pãstrarea lucrului poate aduce mari pagube sau ocaziona cheltuieli însemnate, chiar vânzarea acelui lucru, pe socoteala celui ce se cuvine şi în condiţiunile ce se vor determina prin însãşi ordonanta.
ART. 72
Ordonanta prezidentului tribunalului sau judecãtorului de ocol va trebui sa fie comunicatã, înainte de punerea ei în lucrare, celelalte pãrţi sau reprezentantului sau, dacã vreunul din ei se afla în localitate.
În caz contrariu, ordonanta va fi comunicatã în termenul prevãzut de art. 137 din procedura civilã, de la executarea ei.
Cumpãrãtorul care nu va voi a beneficia de dispoziţiunile cuprinse în articolul precedent, va trebui, în caz de contestatiune, sa probeze atât identitatea cat şi vitiile mãrfii cumpãrate de dânsul.
ART. 73
Dispoziţiunile cuprinse în articolele 67, 68 şi 69 se aplica şi la contractele de bursa încheiate dupã formele prevãzute de legea ei specialã.

TITLUL VII
Despre report

ART. 74
Contractul de report consta în cumpãrarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comerţ, şi în revânzarea simultanã cu termen şi pe un preţ determinat cãtre aceeaşi persoana a unor titluri de aceeaşi specie.
Pentru validitatea contractului este necesarã predarea realã a titlurilor date în report.
Proprietatea lor se transfera la cumpãrãtor.
Pãrţile pot stipula ca primele, rambursarile şi dobânzile ce se vor cuveni titlurilor în termenul reportului, sa rãmânã în profitul vaznatorului.
ART. 75
Revinzarea titlurilor date în report poate fi prelungitã prin vointa pãrţilor, pentru unul sau mai multe termene succesive.
ART. 76
Dacã la expirarea termenului reportului, pãrţile lichideazã diferenţele spre a face separat plãţile lor şi reînoiesc reportul asupra unor titluri ce diferã prin cuantitatea sau specia lor, sau pe un alt preţ, atunci se considera ca pãrţile au încheiat un nou contract de report.

TITLUL VIII
Despre societãţi şi despre asociaţiuni comerciale

CAP. 1
Despre societãţi

SECŢIUNEA I
Dispoziţiuni generale

ART. 77
Societãţile comerciale au drept obiect unul sau mai multe fapte de comerţ şi se deosebesc în urmãtoarele feluri:
1) Societatea în nume colectiv (coprinzator) ale carei obligaţii sociale sunt garantate prin responsabilitatea nemãrginitã şi solidarã a tuturor asociaţilor;
2) Societatea în comanditã ale carei obligaţiuni sociale sunt garantate prin responsabilitatea nemãrginitã şi solidarã a unui sau mai multor asociaţi comanditati, şi prin responsabilitatea unui sau mai multor asociaţi comanditari marginita la o suma determinata, care poate fi reprezentatã şi prin acţiuni;
3) Societatea anonima în care obligaţiunile sociale sunt mãrginit garantate numai pana la concurenta unui capital determinat de care fiecare asociat nu rãspunde, decât numai cu sumele ce s-a obligat a pune în societate sau cu valoarea acţiunilor sale.
ART. 78
Societatea în nume colectiv, societatea în comanditã simpla şi societatea în comanditã prin acţiuni exista sub o firma socialã.
Societatea anonima nu are firma socialã şi nu poate fi determinata prin numele nici unuia din asociaţi; ea este însã calificatã printr-o denumire particularã sau prin arãtarea obiectului întreprinderii sale. Aceasta denumire sau arãtare trebuie sa se deosebeasca lãmurit de aceea a oricãrei alte societãţi.
Societãţile sus arãtate constutiesc, în raport cu cel de al treilea, o persoana juridicã distinctã de aceea a asociaţilor.
ART. 79
Noul asociat al unei societãţi constituitã rãspunde, cai ceilalţi, de toate obligaţiunile contractate de societate înaintea admiterii lui, chiar dac s-ar fi schimbat firma socialã.
Orice convenţiune contrarã n-are efect fata de cel de al treilea.
ART. 80
Cesionarul şi asociatul asociatului n-au nici un raport juridic cu societatea; el participa numai la beneficiile şi pierderile cuvenite asociatului, în proportiune cu partea de interes ce li s-a atribuit.
ART. 81
Asociatul care a vãrsat în societate una sau mai multe creanţe nu este liberat, decât dupã ce societatea a obţinut plata sumei drept care s-a fãcut vãrsãmântul.
Dacã plata nu s-a putut obţine prin urmãrirea debitorului, asociatul rãspunde de suma datoritã cu dobanda legalã din ziua scadentei creanţelor vãrsate, deosebit de daunele interese ce s-ar cuveni.
ART. 82
Când valoarea lucrurilor vãrsate de un asociat nu s-a fixat de cãtre contractanţi, se presupune ca convenitã valoarea curenta din ziua fixatã pentru vãrsare, dupã cota bursei sau mercurialele locului unde îşi are sediul societatea, şi în lipsa dupã o estimaţiune facuta de experţi.
ART. 83
În lipsa de stipulaţiune contrarie, lucrurile vãrsate devin proprietatea societãţii.
ART. 84
Asociatul care întârzie sa verse partea sa este rãspunzãtor de daunele interese cauzate, şi dacã miza s-a stipulat în numerar, este ţinut de drept şi fãrã nici o cerere, la plata cu dobanda legalã a acestei sume, din ziua în care trebuia sa facã vãrsãmântul, fãrã a fi scutit de daune interese, dacã ele s-ar cuveni, şi deosebit de dispoziţiunile articolelor 170 şi 188.
ART. 85
Asociatul nu poate opune societãţii, în compensatiunea daunelor ce i-a cauzat prin dol, abuz de putere sau greseala, foloasele ce i-ar fi adus în orice chip ar fi.
ART. 86
Creditorii particulari ai asociatului nu pot, în timpul duratei societãţii, sa-şi exercite drepturile lor decât numai asupra partii din beneficiile cuvenite asociatului dupã bilanţul social; iar dacã societatea este dizolvatã, asupra partii ce i-ar venit din lichidatiune.
Cu toate acestea, ei pot sechestra orice parte, şi, în societãţile în comanditã prin acţiuni şi anonime, pot sechestra şi chiar vinde pãrţile sau acţiunile debitorului lor.
ART. 87
Participarea la beneficii concedata impiegatilor sau altor agenţi ai societãţii, ca plata totalã sau parţialã a muncii lor, nu le atribuie numai dintr-aceasta calitatea de asociaţi.

SECŢIUNEA II
Despre forma contractului de societate

ART. 88
Contractul de societate trebuie fãcut prin act scris.
Societãţile în comanditã prin acţiuni şi societãţile anonime trebuiesc constituite prin act autentic.
ART. 89
Actul constitutiv al societãţilor în nume colectiv şi al societãţilor în comanditã simpla, afarã de data, trebuie sa cuprindã:
1) Numele, prenumele sau firma comercialã şi domiciliul asociaţilor;
2) Firma socialã şi sediul societãţii;
3) Asociaţii care au semnatura socialã;
4) Obiectul societãţii, partea pusã în societate de fiecare asociat dacã este în numerar, în creanţe sau în alte bunuri, valoarea ce li s-a dat şi modul evaluãrii;
5) Partea fiecãrui asociat în beneficii şi pierderi;
6) Epoca când trebuie sa înceapã societatea şi aceea când ea trebuie sa înceteze.
ART. 90
Actul constitutiv sau statutele societãţilor anonime şi acelea ale societãţilor în comanditã prin acţiuni, trebuie sa arate:
1) Denumirea şi sediul societãţii, ale stabilimentelor şi reprezentantelor sale;
2) Felul şi natura afacerilor care constituesc obiectul societãţii;
3) Suma capitalului subscris şi a celui vãrsat;
4) Persoanele asociaţilor şi domiciliul lor sau numãrul şi valoarea nominalã a acţiunilor, cu arãtare dacã sunt nominative sau la purtãtor, dacã acţiunile nominative pot fi convertite în acţiuni la purtãtor şi vice-versa; scadenta şi sumele vãrsãmintelor ce au sa facã asociaţii sau actionarii;
5) Valoarea creanţelor sau a altor bunuri puse în societate;
6) În ce mod trebuiesc fãcute bilanţurile, calculate şi împãrţite beneficiile;
7) Avantajele sau deosebitele drepturi concedate fundatorilor;
8) Numãrul administratorilor, drepturile şi datorile lor, cu arãtare care dintr-ansii au semnatura socialã; iar în societãţile în comanditã prin acţiuni, numele, prenumele şi domiciliul comanditatilor;
9) Numãrul cenzorilor;
10) Puterile adunãrii generale, condiţiunile pentru validitatea deliberatiunilor sale şi pentru exerciţiul dreptului de vot, dacã s-a înţeles a se deroga, în aceasta privinta, la dispoziţiunile art. 158, 159 şi 160;
11) Epoca când începe şi când înceteazã activitatea.
Pe lângã acestea, în actul constitutiv al societãţii sunt şi documentele conţinând subscriptiunile asociaţilor şi probele depunerii primului varsamant în mod prescris de art. 134.
ART. 91
În termen de 15 zile de la data actului constitutiv al societãţii în nume colectiv şi al societãţii în comanditã simpla, un duplicat al actului consstitutiv dacã este sub semnatura privatã, sau o copie certificatã conformã cu originalul dacã este autentic, se va depune la grefa Tribunalului de comerţ în jurisdicţiunea cãruia societatea şi-a stabilit sediul sau, pentru a fi transcris în registrul pentru societãţi. În acelaşi timp se va depune şi extracte dupã actul constitutiv, conţinând indicatiunile cerute de art. 89, pentru a fi afişate în sala tribunalului, în sala primãriei şi în localurile bursei celei mai apropiate.
Transcriptiunea şi afişãrile se vor face în urma unei ordonanţe presidentiale.
ART. 92
Actul constitutiv şi statutele societãţilor în comanditã prin acţiuni şi ale societãţilor anonime se vor depune, prin îngrijirea şi sub rãspunderea administratorilor, în cele 15 zile dupã ce va ramanea defenitiva încheierea judecãtoreascã care autorizat înfiinţarea societãţii, la grefa tribunalului comercial în circumscriptiunea cãruia este stabilit sediul societatiei. Transcriptiunea şi afişarea actului constitutiv şi a statutelor în formele prescrise de articolul precedent, se vor face în urma unei ordonanţe a tribunalului, data în camera de consiliu, fata cu procurorul tribunalului.
ART. 93
Dacã societatea în momentul constituirii sale sau în urma, instituie una sau mai multe reprezentante afarã de circumscriptiunea tribunalului în care se afla sediul sau, sau al celorlalte stabilimente sociale, mandatul dat reprezentantului trebuie sa fie depus, transcris şi afişat în forma şi în termenul stabilite prin art. 91 la tribunalul comercial în circumscriptiunea cãruia este instituitã reprezentanta.
Societãţile în comanditã prin acţiuni şi anonime trebuiesc, prin staruinta şi sub rãspunderea administratorilor, sa depunã şi sa facã a transcrie şi afişa procesul-verbal al deliberatiunii relativ la înfiinţarea a noilor stabilimente sau a noi reprezentante în România sau în strãinãtate, mai înainte de executarea lui, la grefa tribunalului comercial în circumnscriptiunea cãruia este stabilit sediul societãţii şi la a celor tribunale în circumscriptiunea cãrora îşi au sediul noile stabilimente sau noile reprezentante.
Administratorii sunt datori sa ceara şi sa stãruie ca acest proces-verbal sa se treacã în registrul pentru societãţi, pe marginea actului constitutiv al societãţii.
ART. 94
Un extract dupã actul constitutiv al societãţilor în nume colectiv şi în comanditã simpla, identic cu cel prevãzut de art. 91, va trebnui sa fie publicat, în termen de o luna de la depunerea actului constitutiv la tribunal, prin staruinta administratorilor, în Monitorul Oficial şi în foaia anunţurilor judiciare a locului unde societatea îşi are sediul, stabilimentele sau reprezentantele sale.
ART. 95
Actul constitutiv şi statutele societãţilor în comanditã prin acţiuni şi anonime se vor publica, prin îngrijirea administratorilor, în întregul lor şi împreunã cu toate documentele relativã la constituirea societãţii, în Monitorul Oficial şi în foaia anunţurilor judiciare a locului unde societatea îşi are sediul, în termen de o luna de la data ordonanţei tribunalului, prevãzut de art. 92.
ART. 96
Schimbarea, retragerea sau excluderea asociaţilor; schimbãrile firmei sociale, ale sediului sau ale obiectului societãţii, sau ale asociaţilor care au semnaturta socialã; reducerea, sporirea sau reconstituirea capitalului; dizolvarea înainte de termenul stabilit în contract; fuziunea cu alte societãţi şi prelungirea peste termenul sus zis, trebuie sa rezulte, pentru societãţile în nume colectiv şi în comanditã simpla, dintr-o declaraţiune sau deliberatiune expresã a asociaţiilor; iar actele relative trebuie sa fie depuse, transcrise, afişate şi publicate conform dispoziţiunilor din articolele precedente.
Actele sus zise şi în general toate schimbãrile introduse în dispoziţiunile actului constitutiv sau statutelor societãţilor în comanditã prin acţiuni şi anonime, trebuie sa rezulte dintr-o deciziune luatã în conformitate cu prescripţiunile legii şi actului constitutiv sau statutelor. Aceasta deciziune se va depune la grefa tribunalului de comerţ. Tribunalul va verifica dacã condiţiunile stabilite de lege au fost îndeplinite şi va ordonã transcriptiunea ei în registrul pentru societãţi. Transcriptiunea, afişarea şi publicarea zisei decesiuni se va face conform prescripţiunilor art. 92 şi 95.
ART. 97
Oricare asociat are dreptul de a îndeplini cu cheltuiala societãţii formalitãţile prescrise pentru depunerea şi publicaţiunea actului constitutiv şi a statutelor societãţii, precum şi a actelor prevãzute în art. 96, sau de a cere ca administratorii societãţii sa fie condamnaţi la îndeplinirea lor.
ART. 98
Societatea nu este legal constituitã, mai înainte de îndeplinirea formalitãţilor prescrise de art. 88, 91, 91, 94 şi 95.
Asociaţii, fondatorii, administratorii şi toţi acei care mai înainte de constituirea societãţii lucreazã în numele ei, îşi iau o responsabilitate nemãrginitã şi solidarã pentru toate obligaţiunile ce contracteazã.
ART. 99
În lipsa de act scris şi a publicatiunilor ordonate de articolele precedente pentru societãţile în nume colectiv şi în comanditã simpla, fiecare din societari are dreptul sa ceara dizolvarea societãţii.
Efectele dizolvãrii incepa curge din ziua cererii.
Lipsa formalitãţilor sus zise nu va putea sa fie opusã de cãtre asociaţi celor de al treilea.
În societãţile în comanditã prin acţiuni şi anonime, subscriptorii acţiunilor pot cere sa fie liberaţi de obligaţiunea ce decurge din subscriptiunile lor, dacã vor fi trecut trei luni de la expirarea termenului prevãzut de art. 92 pentru depunerea actului constitutiv şi aceasta depunere nu s-a efectuat.
ART. 100
Schimbãrile actului constitutiv sau ale statutelor, oricare ar fi felul societãţii, nu au putere pana ce mai întâi nu vor fi transcrise şi publicate în conformitate cu dispoziţiunile art. 96.
ART. 101
Capitalul social nu se va putea reduce decât dupã trecere de trei luni din ziua în care va fi apãrut în Monitorul Oficial şi în foaia anunţurilor judiciare publicaţiunea declaratiunii sau deliberatiunii societãţii în aceasta privinta, cu înştiinţare expresã ca acei care ar avea vreun interes pot face opoziţiune în acelaşi termen.
Opoziţiunea suspenda executarea deciziunii luatã pentru reducţiunea capitalului pana la retragerea sau respingerea ei prin hotãrâre definitiva.
ART. 102
Creditorii particulari ai asociatului în nume colectiv, sau ai asociatului responsabil fãrã limita în societatea în comanditã, ale cãror drepturi sunt lichidate prin sentinta definitiva, pot face opoziţiune la deliberatiunea asociaţilor privitoare la prelungirea societãţii peste termenul stabilit pentru durata sa.
Opoziţiunea facuta în cele 10 zile de la publicaţiunea deliberatiunii suspenda, în privinta oponentilor, efectul prelungirii societãţii.
ART. 103
Dizolvarea societãţii înainte de expirarea termenului hotãrât pentru durata sa n-are efect, fata cu cel de-al treilea, decât numai dupã trecerea de o luna de la publicarea actului de dizolvare.
ART. 104
În orice contract scris, stipulat în interesul societãţii, şi în orice act, scrisoare, publicaţiune sau anunţ, emanând de la o societate, va trebui sa se arate lãmurit felul şi sediul societãţii.
Capitalul societãţii în comanditã prin acţiuni şi anonime va fi arãtat în aceste acte, dupã suma efectiv vãrsatã rezultând din ultimul bilanţ aprobat.

SECŢIUNEA III
Despre deosebitele feluri de societãţi

Paragraful 1
Despre societatea în nume colectiv

ART. 105
În societatea în nume colectiv numai numele asociaţilor sau firmele lor de comerţ pot face parte din firma socialã.
Asociatul care are semnatura socialã nu o poate transmite sau ceda, dacã aceasta facultate nu i s-a dat prin contract. În caz contrariu obligaţiunea contractatã de cel substituit rãmâne în riscul acestuia şi al mandatului sau, iar societatea nu este obligatã cãtre substituit decât numai pana la concurenta sumei beneficiilor ce se va fi realizat din operaţiune.
ART. 106
Asociaţii în nume colectiv sunt obligaţi solidar pentru operaţiile fãcute în numele şi pentru contul societãţii sub semnatura adoptatã de dânsa de cãtre persoanele autorizate a administra.
Cu toate acestea, creditorii societãţii nu pot pretinde sa fie plãtiţi de asociaţi cu din averea lor mai înainte de a fi exercitat acţiunea în contra societãţii.
ART. 107
Celelalte puteri ale asociaţilor administratori se reguleazã dupã dispoziţiunile art. 1514 pana la 1517 din codicele civil.
Majoritatea determinata prin pãrţile de interes decide asupra opozitiunii unui sau mai multor asociaţi prevãzutã în paragraful I al art. 1517.
ART. 108
Majoritatea asociaţilor, afarã de stipulaţiune contrarie, nu are dreptul de a schimba sau modifica felul societãţii şi convenţiunile sociale, şi nici nu poate face alte operaţiuni decât cele determinate prin contract.
ART. 109
Fiecare asociat are acţiune contra societãţii, nu numai pentru sumele cheltuite peste capitalul promis în folosul societãţii şi pentru procentul legal al acestei sume, dar încã şi pentru obligaţiunile contractate de buna credinţa pe seama societãţii.
Dacã asociatul prin actele fãcute în aceasta calitate incearca pierdere sau daune, el trebuie sa fie despãgubit de tot ce a pierdut şi de daunele suferite.
ART. 110
Asociatul care, fãrã consimţãmântul scris al celorlalţi asociaţi, întrebuinţeazã capitalurile sau lucrurile societãţii în folosul sau specula sa proprie sau în aceea a unei alte persoane, este obligat sa restituie societãţii beneficele ce au rezultat şi daunele interese cuvenite, fãrã prejudiciul acţiunii penale de va fi caz.
ART. 111
Nici un asociat nu poate lua din fondul comun mai mult decât i s-a fixat pentru cheltuielile sale particulare. Asociatul care contravine acestei dispoziţiuni este responsabil de sumele luate ca şi cum n-ar fi vãrsat miza sa intreaga, fiind obligat şi la plata daunelor interese.
ART. 112
Asociaţii în nume colectiv nu pot sa se intereseze ca asociaţi cu responsabilitate nemãrginitã în alte societãţi având acelaşi obiect, nici sa facã operaţiuni pe contul lor sau pe contul altor persoane în acelaşi fel de comerţ, fãrã consimţãmântul celorlalţi asociaţi.
Consimţãmântul se presupune ca dat, dacã interesul sau operaţiunile fiind anterioare contractului de societate şi cunoscute de cãtre ceilalţi asociaţi, aceştia n-au stipulat ca ele sa înceteze.
ART. 113
În caz de contraventiune la dispoziţiunile articolului precedent, societatea, deosebit de dreptul ce îi este recunoscut prin art. 188, poate sau sa decidã ca asociatul a lucrat pentru contul ei, sau sa ceara daune interese. Acest drept se stinge dupã trecere de trei luni din ziua când societatea va fi avut cunostinta de aceste fapte, fãrã sa fi luat vreo hotãrâre.

Paragraful 2
Despre societatea în comanditã

ART. 114
Societatea în comanditã se administreazã de cãtre asociaţii cu responsabilitate nemãrginitã.
În societãţile în comanditã prin acţiuni, unicul administrator sau cel puţin jumãtate plus unul din numãrul administratorilor vor fi romani.
Numai numele asociaţilor cu responsabilitate nemaraginita şi firma lor comercialã pot face parte din firma socialã.
Dacã, în contra acestei dispoziţiuni, firma cuprinde şi numele asociatului comanditar, acesta devine responsabil solidar şi fãrã limita de toate obligaţiunile societãţii.
ART. 115
Când sunt mai mult asociaţi obligaţi solidar sub o firma socialã, şi în acelaşi timp asociaţi comanditari, fie ca asociaţii obligaţi solidar administreazã toţi împreunã, fie ca administraţiunea generalã s-a confiat unuia sau mai multora dintr-ansii, societatea este în acelaşi timp societate în nume colectiv fata cu asociaţii obligaţi solidar, şi societate în comanditã fata cu comanditarii.
ART. 116
Dispoziţiunile art. 106, 112 şi 113 sunt aplicabile asociatului sau asociaţilor obligaţi solidar.
ART. 117
Asociatul comanditar rãspunde pana la concurenta mizei sale de pierderile şi datoriile sociale.
El nu poate fi constrâns sa restituie pãrţile de interes şi dividendele sociale ce a perceput de buna credinţa şi conform bilanţurilor regulat fãcute din care rezultau acele beneficii.
În caz de imputinare a capitalului social, nu se va mai proceda la plata de dividende pana ce din beneficii nu se va împlini treptat capitalul social.
ART. 118
Comanditarul nu poate face nici un act de administraţiune din care sa nasca drepturi sau obligaţiuni pentru societate, nici chiar în virtutea unei procuratiuni generale sau speciale pentru o serie sau natura de afaceri. Orice fapt contrariu acestei prohibitiuni îl face responsabil fãrã limita şi solidar cãtre cel de al treilea pentru toate obligaţiile societãţii.
Dacã procuratiunea este specialã pentru o anume afacere, comanditarul rãspunde personal şi solidar cu societatea de obligaţiunile rezultând din acea afacere.
Avizul şi consiliele, actele de control şi supraveghere, numirea şi revocarea administratorilor în cazurile prevãzute de lege şi autorizaţiunile date administratorilor în limitele contractului social pentru acte care trec peste puterile lor, nu leagã pe asociatul comanditar.
ART. 119
În societãţile în comanditã prin acţiuni, administratorul poate fi revocat de cãtre adunarea generalã a actionarilor printr-o deciziune luatã cu majoritatea cerutã de art. 160, cu rezerva pentru asociaţii oponenţi de a uza de facultatea ce le este acordatã prin penultimul aliniat de sub acel articol.
Administratorul revocat rãmâne responsabil cãtre cel de al treilea pentru obligaţiunile ce a contractat în timpul administraţiunii sale, cu dreptul de recurs în contra societãţii.
Dacã revocarea s-a fãcut fãrã cauza binecuvantata, administratorul revocat are dreptul la daune interese.
ART. 120
Adunarea generalã, cu majoritate şi sub rezervele arãtate în articolul precedent, poate subroga o alta persoana administratorului revocat, mort, falit, interzis sau legalmente incapabil; dacã însã sunt mai mulţi administratori, numirea va trebui sa fie aprobatã şi de cãtre aceştia.
Administratorul subrogat devine asociat comanditar cu responsabilitate nemãrginitã.

Paragraful 3
Despre societatea anonima

ART. 121
Societatea anonima trebuie sa aibã un numãr de cel puţin 7 asociaţi.
ART. 122
Societatea anonima se administreazã de cãtre unul sau mai mulţi manditari temporali, revocabili, asociaţi sau nu.
Unicul administrator sau cel puţin jumãtate plus unul din numãrul administratorilor vor fi romani.
ART. 123
Administratorii, prin faptul administraţiunii lor, nu se obliga personal pentru afacerile sociale.
Cu toate acestea, ei rãspund de executarea mandatului lor şi de ceea ce decurge din obligaţiunile pe care legea le impune.
Dânşii nu pot sa facã alte operaţiuni decât acele care sunt expres menţionate în actul constitutiv; în caz de abatere sunt rãspunzãtori atât cãtre cei de al treilea, cat şi cãtre societate.
ART. 124
Fiecare administrator trebuie sa dea pentru gestiunea sa o garanţie care sa reprezinte a suta parte din capitalul social, fãrã ca totuşi aceasta garanţie sa poatã fi mai mica de 8.000 lei.
Cu toate acestea, prin actul constitutiv se poate stipula ca garanţia sa nu treacã peste 15.000 lei când capitalul societãţii este de 5.000.000 cel mult, nici peste 30.000 lei când capitalul este mai mare de 5.000.000.
Garanţia va putea fi depusa în numerar sau în efecte publice sau acţiuni ale societãţii pe valoare nominalã.
Garanţia se va efectua prin depunerea acţiunilor în casa societãţii, dacã prin actul constitutiv sau de cãtre adunarea generalã nu s-a desemnat un alt loc.
Dacã acţiunile depuse sunt la purtãtor, ele se vor converti în acţiuni nominative, şi în orice caz se va face menţiune în registrul acţiunilor ca dânsele serv ca garanţie.
Dacã capitalul nu este împãrţit pe acţiuni şi dacã modul cum are sa se dea garanţia nu este hotãrât prin actul constitutiv, tribunalul comercial determina garanţia.
ART. 125
Numirea administratorilor se face de cãtre adunarea generalã; cu toate acestea primii administratori pot fi numiţi prin actul constitutiv, însã termenul mandatului lor nu poate trece peste 4 ani.
Dacã durata mandatului nu este fixatã, se presupune ca el a fost dat pentru doi ani.
Dacã administratorii numiţi în acelaşi timp sunt mai mulţi decât unul, jumãtate dintr-ansii se retrag din administraţiune la împlinirea jumãtãţii termenului mandatului, şi trebuie sa fie înlocuiţi.
Dacã administratorii sunt în numãr neegal, atunci se retrag jumãtate dintr-ansii mai puţin unul, afarã numai dacã nu s-a stipulat într-altfel.
Sortul decide care sunt administratorii ce trebuiesc sa se retragã.
Administratorii sunt întotdeauna reeligibili, când actul constitutiv sau statutele societãţii nu dispun într-altfel.
ART. 126
În caz de vacanta a unui loc de administrator, ceilalţi administratori intruniti cu cenzorii şi deliberând, în prezenta a doua treimi şi cu majoritate absolutã, procedeazã, dacã actul constitutiv sau statutele nu dispun într-altfel, la înlocuire printr-un alt administrator pana la convocarea adunãrii generale.
Când este un singur administrator şi acesta se retrage, adunarea generalã va trebui sa fie convocatã.
În caz de moarte sau de împiedicare fizica, numirea provizorie se va face de cãtre cenzori; însã adunarea generalã va fi convocatã de urgenta pentru numirea definitiva a administratorului.

SECŢIUNEA IV
Dispoziţiuni comune societãţilor în comanditã prin acţiuni şi societãţilor anonime

Paragraful 1
Despre constituirea societãţii

ART. 127
Fondatorii sunt responsabili solidar şi fãrã limita de obligaţiunile ce contracteazã pentru constituirea societãţii, cu drept de recurs în contra acesteia, de va fi caz.
Ei iau asupra-le consecinţele actelor şi cheltuielile necesare constituirii societãţii, şi dacã acesta, din orice cauza ar fi, nu se poate constitui, fondatorii nu pot recurge contra subcriptorilor acţiunilor.
ART. 128
Constituind societatea, fondatorii nu-şi pot rezerva în profitul lor nici o prima, nici un agiu, sau beneficia particular, reprezentate sub o forma oarecare de preluãri de acţiuni, sau de obligaţiuni de favoare; nici sa acorde comisioane în favoarea aceluia care va fi garantat sau întreprins desfacerea acţiunilor.
Orice convenţiune contrarie este nulã.
Fondatorii vor putea, cu toate acestea, sa-şi rezerve un profit exclusiv, care nu va putea sa fie mai mare de o zecime din beneficiile neto ale societãţii asupra unuia sau mai multor exercitii; însã niciodatã pentru mai mult de 5 ani de exerciţiu; şi cu conditiunea ca aceşti ani sa nu treacã peste treimea duratei societãţii. În nici un caz nu vor putea sa stipuleze ca plata sa aibã loc înaintea aprobãrii bilanţului.
ART. 129
Societatea se poate constitui printr-unul sau mai multe acte autentice, subscrise de toţi asociaţii ce vor figura în persoana sau prin procuratori cu procuri speciale şi autentice; acest act va arata dacã condiţiunile prescrise de lege s-au îndeplinit şi va conţine numirea administratorilor şi a persoanelor însãrcinate sa îndeplineascã funcţiunile de cenzori, pana la întrunirea celei dintâi adunãri generale.
ART. 130
Societatea se poate constitui şi prin mijlocul unei subscriptiuni publice. În acest caz fondatorii vor face un prospect care va arata scopul, capitalul acestei societãţi, clauzele principale ale actului constitutiv sau ale statutelor, şi foloasele exclusive ce dânşii îşi rezerva asupra beneficiilor societãţii sau care sunt cuprinse în proiectul statutelor. Prospectul va trebui sa fie subscris de fondatori şi va putea sa fixeze un alt termen decât cel stabilit prin art. 99 pentru stingerea obligatiunei subscriptorilor. Prospectul va trebui neapãrat sa arate persoana care va prezida adunarea prevãzutã de art. 135.
Prospectul cu semnãturile autentice ale fondatorilor va trebui, înainte de publicaţiune, sa fie depuse la grefa tribunalului de comerţ în jurisdicţiunea cãruia are a se stabili sediul viitoarei societãţi.
ART. 131
Subscriptiunile acţiunilor se vor face pe unul sau mai multe exemplare, în josul prospectului fondatorilor sau în josul proiectului statutelor societãţii. Fiecare subscriptiune va arata numele şi prenumele sau firma comercialã şi domiciliul aceluia care subscrie, numãrul acţiunilor subscrise exprimat în litere, data subscriptiunei, şi va conţine declaraţiunea expresã ca subscriptorul cunoaşte şi accepta prospectul sau proiectul de statute.
Subscriptiunile pot asemenea sa rezulte din scrisori adresate fondatorilor de cãtre subscriptori, cuprinzând declaraţiunile sus zise, şi în special declaraţiunea expresã ca subscriptorul cunoaşte şi accepta prospectul sau actul constitutiv, ori statutele societãţii pentru ale carei acţiuni a subscris.
Subscriptiunile trebuie sa fie autentificate, oricare ar fi modul cum au fost adunate.
Rezerva beneficiilor exclusive în profitul fondatorilor, conform art. 128, de şi primite de subscriitori, nu va avea efect dacã nu este aprobatã de adunarea prevãzutã de art. 135.
ART. 132
Pentru a se putea proceda la constituirea societãţii, este necesar ca întregul capital social sa fie subscris şi ca fiecare acţionar sa fi varesat în numerar cel puţin trei zecimi din valoarea acţiunilor sau din sumele subscrise de dânsul.
Nu se va putea emite noi acţiuni decât dupã plata integrala a celor dintâi.
În nici un caz acţiunile nu vor putea sa fie emise pentru o suma mai mica decât valoarea lor nominalã.
ART. 133
Dupã ce subscriptiunile s-au adunat, fondatorii trebuiesc ca printr-o încunoştiinţare inseratã în Monitorul Oficial şi în foaia anunţurilor judiciare a locului unde societatea îşi va avea sediul sau, sa fixeze un termen, pentru facerea vãrsãmântului prescris în articolul precedent, acelor din subscriptori care nu îl vor fi efectuat odatã cu subscriptiunea.
Dacã dupã trecerea acestui termen sunt subscriptori care încã n-au fãcut vãrsãmântul, fondatorii au dreptul sau a-l elibera de obligaţiunea ce au contractat, sau de a-l constrânge la varsamant.
În caz când subscriptorii sunt liberaţi de obligaţiunea lor, nu se va putea proceda la constituirea societãţii mai înainte de a se subscrie din nou şi plati acţiunile neplãtite de dânşii.
ART. 134
Vãrsãmântul precris în art. 132 se va face la casa de depuneri, consemnaţiuni şi economie, la casieriile generale din judeţe pe contul zisei case, la banca nationala şi la sucursalele ei.
Sumele depuse nu vor putea fi restituite decât administratorilor numiţi, care vor prezenta certificatul prezidentului tribunalului constatând ca toate formalitãţile prevãzute de lege pentru constituirea societãţii s-au îndeplinit, sau subscriptorilor dacã societatea nu s-a înfiinţat. Fondatorii nu vor putea sa retragã nici o parte.
ART. 135
Subscriptiunile fiind adunate şi vãrsãmântul arãtat în art. 132 fiind fãcut, fondatorii vor convoca adunarea generalã în cele cinci-spre zece zile de la expirarea termenului fixat conform prescripţiunilor art. 133, afarã numai dacã prospectul sau statutele nu dispun într-altfel.
Adunarea:
1) Verifica şi aproba vãrsãmântul pãrţilor sociale şi valoarea lucrurilor mobiliare şi imobiliare puse în societate, dacã a fost determinata; în caz contrariu ea numeşte unul sau mai mulţi experţi pentru evaluarea adevãratului lor preţ;
2) Discuta şi aproba statutele societãţii, dacã n-au fost acceptate în momentul subscriptiunilor;
3) Delibereazã asupra pãrţilor de poorofit pe care fondatorii şi le-au rezervat din beneficiile neto ale societãţii;:
4) Numesc administratorii în societãţile anonime, dacã ei n-au fost desemnaţi prin actul pe care sau fãcut subscriptiunile;
5) Numesc cenzorii.
ART. 136
Fiecare acţionar care va declara în aceasta adunare ca nu este destul de luminat, poate cere ca adunarea sa fie amânatã pentru trei zile. Dacã aceasta propunere este susţinutã de un numãr de asociaţi care sa reprezinte o pãtrime din capitalul reprezentat în adunare, amanaraea re loc de drept.
Dacã se cere un termen mai lung, dar numai mare de o luna, majoritatea va decide. Orice termen mai mare de o luna trebuie sa fie primit de trei pãtrimi din numãrul asociaţilor prezenţi.
ART. 137
Dupã ce adunarea generalã îndeplineşte tot ce este prescris în articolele precedente, va proceda în acea şedinţa la facerea actului constitutiv al societãţii cu concursul membrilor prezenţi, care reprezintã, în acest scop şi pe asociaţii absenţi.
Dacã nu este posibil ca actul constitutiv sa se termine în aceeaşi zi, şedinţa se va putea continua în zilele urmãtoare fãrã intreruptiune.
ART. 138
Societatea nu se poate infiinta decât cu autorizaţiunea tribunalului comercial respectiv, care va fi data dupã o cerere ce se va face de cãtre fondatori:
1) Actul de constituire şi statutele societãţii;
2) Actele doveditoare ca capitalul a fost întreg subscris şi ca s-a vãrsat de fiecare acţionar în numerar trei zecimi cel puţin din valoarea sumelor sau acţiunilor subscrise de dânsul;
3) Procesele-verbale şi celelalte acte care constata deliberaţiunile şi decziunile luate de prima adunarea generalã;
4) Titlurile de proprietate, când se pun imobile în societate şi certificatul tribunalului situaţiunii imobilelor constatator de sarcinile la care sunt supuse;
5) Un inventar complet, în dublu exemplar, descriptiv de starea mobilelor sau imobilelor care se pun în societate şi evaluarea lor.
Tribunalul, dupã ce va obţine avizul camerei de comerţ în privinta utilitãţii întreprinderii, moralitãţii fondatorilor şi administratorilor, exactitatii inventarului şi estimatiunei bunurilor mobiliare şi imobiliare ce se pun în societate, su dupã ce va verifica dacã s-a ideplinit condiţiunile stabilite de lege pentru constituirea legalã a societãţii, în şedinţa publica, ascultând pe ministerul public şi pe reprezentanţii societãţii, admite sau nu cererea de autorizaţiune, ori arata modificãrile ce trebuiesc fãcute în statute.
Încheierea tribunalului în aceasta privinta este supusã apelului în termen de 15 zile de la pronunţarea ei.
Dreptul de apel aparţine şi ministerului public.
Curtea de apel se va pronunţa fãrã recurs în casatiune, cel mult în termen de o luna din ziua facerii apelului, ascultând pe reprezentanţii societãţii şi pe ministerul public în concluziunile sale.
ART. 139
Orice vânzare sau cesiune de acţiuni facuta de subscriptori înaintea constituirii legale a societãţii ester nulã şi de nul efect, şi acela care înstrãineazã poate fi constrâns sa restituie sumele ce în acest scop îi vor fi fost plãtite.
Nulitatea are loc cu toate ca vânzarea a fost facuta cu clauza "actualmente pentru când societatea va fi constituitã" sau alta echivalenta.
ART. 140
Orice operaţiune facuta de fondatori în afarã de actele necesare pentru constituirea societãţii este nulã, în ce priveşte pe societate, dacã ea n-a fost aprobatã de cãtre adunarea generalã.

Paragraful 2
Despre administratori

ART. 141
Administratorii sunt obligaţi sa ceara şi fondatorii sunt datori sa le inmaneze toate documentele şi corespondenta privitoare la constituirea societãţii. Dânşii sunt datori a notifica numirea lor la tribunalul de comerţ, în circumscriptiunea cãruia este stabilit sediul societãţii, în cele trei zile de când a avut cunostinta de aceasta numire şi notificarea sa o facã printr-un act semnat de dânşii în prezenta preşedintelui tribunalului sau printr-un act în forma autenticã.
ART. 142
Afarã de registrele prescrise pentru orice comerciant, administratorii societãţilor sunt datori sa ţinã:
1) Registrul asociaţilor care sa arate numele şi pronumele sau firma comercialã şi domiciliul asociatil vãrsãmintele fãcute în contul sumelor subscrise sau acţiunilor, atât pentru capitalul primitiv cat şi pentru orice sporire posterioarã.
Acest registru trebuie sa conţinã declaraţiunile de cesiune ale pãrţilor sau acţiunilor nominative, conform dispoziţiunilor art. 171.
2) Registrul în care sa se treacã procesele-verbale privitoare la întrunirile şi deliberaţiunile adunãrilor generale;
3) Registrul întrunirilor şi deliberatiunilor administratorilor, dacã societatea are mai mulţi administrtori.
Dispoziţiunile art. 26, 27 şi 29 se aplica şi în privinta acestor registre.
ART. 143
Când sunt mai mulţi administratori, prezenta a jumãtate cel puţin dintr-ansii, dacã actul constitutiv nu cere un numãr mai mare, este indispensabila pentru validitatea deliberatiunilor lor.
ART. 144
Administratorii sunt datori sa permitã asociaţilor inspectiunea registrelor arãtate în paragrafele 1 şi 2 ale art. 142.
Sunt asemenea datori, dacã li se cere, sa libereze asociaţilor şi cu cheltuiala acestora, certificate constatând conţinutul registrelor acţiunilor şi vãrsãmintelor.
Pana la plata integrala a sumelor scrise şi a acţiunilor, administratorii sunt datori sa permite oricui va avea interes, inspectiunea registrului asociaţilor.
ART. 145
Numirea tuturor impiegatilor asociaţiei se face de cãtre administratori, afarã dacã prin actul constitutiv sau statute acest drept nu a fost rezervat adunãrii generale.
ART. 146
Administratorii nu pot sa cumpere pentru contul societãţii propriile ei acţiuni, nici sa facã împrumuturi sau avansuri de fonduri pe aceleaşi acţiuni.
ART. 147
Societãţile de asigurare asupra vieţii şi societãţile care administreazã tontinele sunt datoare ca, din sumele plãtite pentru asigurãri şi din procentele acestor titluri, sa întrebuinţeze în titluri de ale datoriei publice, depunând la casa de depuneri, consemnaţiuni şi economie o pãtrime, dacã societãţile sunt naţionale, şi jumãtate dacã ele sunt strãine.
Modul şi termenul acestei depuneri (intrebuintari) şi a degajamentelor (liberarilor) treptate se vor stabili prin regulamente de administraţiune publica.
Societãţile strãine de asigurare asupra vieţii vor face în poliţele de asigurare alegere de domiciliu în România. În caz contrariu, tribunalul domiciliului asigurãrii va fi competent pentru toate litigiile cu societate.
ART. 148
Când administratorii vor constata ca capitalul social s-a imputinat cu o treime, sunt datori sa convoace pe asociaţi pentru a-i intreba dacã voiesc sa reconstituie capitalul, sa-l limiteze la suma care a rãmas sau sa se dizolve societatea.
Dacã rãmâne numai o treime din capital, societatea se dizolva de drept, afarã numai dacã asociaţii, convocaţi în adunare generalã, nu decid reconstituirea capitalului, sau limitarea lui la suma rãmasã.
Când societatea s-ar afla în stare de faliment, administratorii sunt datori sa ceara la tribunal declaraţiunea ei în faliment, conform dispoziţiunilor cãrţii a III-a.
ART. 149
Administratorii sunt solidar responsabili cãtre asociaţi şi cãtre cel de-al treilea:
1) De realitatea vãrsãmintelor efectuate de cãtre asociaţi;
2) De existenta realã a dividendelor plãtite;
3) De existenta registrelor cerute de lege şi de regulatã lor ţinere;
4) De execuţiunea întocmai a deciziunilor adunãrilor generale;
5) Şi în general, de stricta observare a datoriilor ce legea, actul constitutiv şi statutele le impune şi care nu au caracterul unei însãrcinãri speciale şi personale.
ART. 150
Dacã prin actul social, sau prin deciziunea adunãrii generale, executarea operaţiunilor sociale este încredinţatã unui director strãin consiliului de administraţiune, acest director va fi responsabil cãtre asociaţi şi cãtre cel de al treilea întocmai ca şi administratorii, pentru îndeplinirea îndatoririlor sale dupã prescripţiunile articolului precedent, chiar de ar exista o convenţiune contrarie şi chiar dacã acest director ar fi pus sub autoritatea şi supravegherea administratorilor.
ART. 151
În societãţile care au mai mult administratori, responsabilitatea pentru actele fãcute sau pentru omisiuni nu se întinde şi la acei administratori care, nefiind în culp, au fãcut sa se constate imediat în registrul deliberatiunilor împotrivirea lor, încunoştiinţând prin scris despre aceasta şi pe cenzori.
În caz de a nu fi participat la acele acte, obligaţiunea de a protesta contra lor nu exista decât dacã în urma administratorul a luat cunostinta de dânsele.
ART. 152
Administratorul care într-o operaţiune determinata are, fie în numele sau propriu, fie ca reprezentant al altuia, interese contrarii intereselor societãţii, va trebui sa încunoştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administrtori şi pe cenzori şi sa se abţinã de la orice deliberare privitoare la aceasta operaţiune. În caz când deliberãrile n-ar fi fost aprobate de cenzori, administratorii care au luat parte la deliberãri sunt responsabili de pierderile ce ar rezulta pentru societate.
ART. 153
Orice administrator, cenzor sau reprezentant al societãţii, pierde de drept calitatea sa şi trebuie sa fie înlocuit dacã este declarat în stare de faliment, interzis ori legalmente incapabil sau condamnat la o pedeapsa corecţionalã pentru delictele de mituire, fals, furt, escrocherie şi abuz de încredere.
ART. 154
Acţiunea contra administratorilor, pentru fapte care privesc responsabilitatea lor, aparţine adunãrii generale care o exerciteaza prin cenzori.
Orice asociat are, cu toate acestea, dreptul de a denunta cenzorilor faptele ce crede ca trebuiesc cenzurate şi ei sunt datori sa verifice, şi dacã le gãsesc întemeiate sa dea seama adunãrii despre dânsele în raportul oor. Dacã denunţarea este facuta de asociaţi reprezentând cel puţin o zecime a capitalului social, cenzorii sunt datori de a prezenta asupra faptelor denuntate observaţiunile şi propunerile lor.
Zecimea capitalului se justifica prin depunerea titlurilor de acţiuni în mâinile cenzorilor sau la una din institutiunile prevãzute în art. 134
Titlurile vor ramanea depuse pana dupã întrunirea şi închiderea celei mai apropiate adunãri generale, servind asemenea ca sa legitimeze participarea deponentilor la aceasta adunare.
Dacã cenzorii cred de fondatã şi urgenta reclamatiunea asociaţilor prezentând zecimea capitalului social, sunt datori sa convoace imediat o adunare general, în caz contrariu, chestiunea se va supune adunãrii generale celei mai apropiate. Adunarea va trebui întotdeauna sa delibereze asupra reclamatiunii.
ART. 155
Când sunt bãnuieli fondate ca grave neregularitãţi se urmeazã în îndeplinirea datoriilor administratorilor şi cenzorilor, asociaţii reprezentând o optime din capitalul social pot denunta faptele tribunalului de comerţ, justificând proprietatea acestei optimi în modul prescris de articolul precedent.
Tribunalul, ascultând în camera de consiliu pe administratori şi cenzori, dacã recunosc urgenta de a lua mãsuri înainte de întrunirea adunãrii generale, poate dispune printr-o încheiere, a se inspecta registrele societãţii, numind în acest scop, unul sau mai mulţi comisari ale cãror remunerari vor fi în saracina reclamanţilor, fixând cauţiunea pentru cheltuieli.
Verificarea registrelor nu va avea loc decât dupã ce reclamanţii vor garanta, cu o suma ce se va determina de tribunal, plata cheltuielilor la care va da loc verificarea.
Comisarii sunt datori sa depunã raportul lor la grefa în termenul fixat de tribunal.
Tribunalul va examina raportul în camera de consiliu şi se va pronunţa printr-o hotãrâre.
Dacã banuiala nu pare fondatã, tribunalul poate sa ordone ca raportul sa fie publicat în Monitorul Oficial sau în foaia anunţurilor judiciare, în întreg sau numai în concluziunile lui.
În caz contrariu, tribunalul va ordonã mãsurile provizorii urgente ce va crede necesare şi convocarea imediata a adunãrii generale.
Hotãrârea va fi executorie provizoriu, chiar dacã se va fi fãcut opoziţiune sau apel.

Paragraful 3
Despre adunãrile generale

ART. 156
Adunãrile generale sunt ordinare şi extraordinare.
Adunarea ordinarã se întruneşte cel puţin o data pe an, în cele şase luni de la închiderea exerciţiului social; ea trebuie ca, afarã de dezbaterea celorlalte cesiuni puse la ordinea zilei:
1) Sa discute, sa aprobe sau sa modifice bilanţul, dupã ce va fi ascultat raportul cenzorilor;
2) Sa înlocuiascã administratorii care ies din funcţiunile lor;
3) Sa numeascã cenzorii;
4) Sa fixeze retribuţiunea administratorilor şi cenzorilor, dacã ea nu a fost fixatã prin actul constitutiv.
Adunãrile extraordinare sunt convocate de câte ori va fi trebuinta.
ART. 157
Convocarea adunãrilor generale se face printr-o încunoştiinţare ce se va publica, cu cincisprezece zile cel puţin înainte de data fixatã pentru întrunire, în Monitorul Oficial şi prin celelalte mijloace de publicitate prevãzute în actul constitutiv, sau în statutele societãţii.
Depunerea acţiunilor care dau dreptul a lua parte la adunare, trebuie efectuatã cu cel puţin 10 zile înainte de ziua întrunirii.
Dacã convocarea s-a fãcut pentru un termen de 15 zile, depunerea acţiunilor se va efectua cu 5 zile cel puţin înainte de ziua întrunirii.
Încunoştiinţarea trebuie sa conţinã ordinea de zi a chestiunilor care urmeazã a fi supuse deliberatiunilor adunãrii.
Este nulã orice rezolutiune luatã asupra unei chestiuni necuprinsã în odinea de zi.
ART. 158
Convocarea adunãrilor care preced constituirea societãţii se va face de cãtre fondatori, sau de cãtre persoana desemnatã prin prospectul prevãzut la art. 130 ca sa prezideze adunarea.
În aceasta prima adunare fiecare subscriitor are dreptul la un vot, oricare ar fi numãrul acţiunilor ce a subscris; şi pentru ca o deciziune sa poatã fi luatã, se cere prezenta a jumãtate din subscriptori şi primirea ei de cãtre majoritatea absolutã a celor prezenţi.
ART. 159
Pentru adunãrile generale, care urmeazã dupã constsituirea legalã a societãţii, convocarea se face de cãtre administratori, şi este necesarã prezenta a unui numãr de asociaţi care sa reprezinte cel puţin jumãtatea capitalului social. Fiecare asociat are un vot, şi fiecare acţionar care poseda pana la cinci acţiuni are un vot. Acţionarul care poseda mai mult de cinci, pana la o suta, are un vot pentru fiecare cinci acţiuni, şi pentru cel ce poseda peste numãrul de o suta, are un vot pentru fiecare douãzeci şi cinci de acţiuni. Deciziunile se iau cu majoritate absolutã. Se poate deroga la aceste dispoziţiuni prin actul constitutiv sau prin statute.
Dacã o adunare este în neputinţã de a lucra din cauza numãrului insuficient, adunarea ce se va întruni dupã o a doua convocare poate sa delibereze asupra chestiunilor puse la ordinea zilei cele dintâi adunãri, oricare ara fi partea de capital reprezentatã de asociaţii prezenţi.
Dacã ziua pentru întrunirea adunãrii ce s-ar convoca a doua ora nu este arãtatã în încunoştiinţarea publicatã pentru dea dintâi adunare, termenul prevãzut în art. 157 va putea fi redus la opt zile.
ART. 160
Când actul constitutiv sau statutele nu dispun într-un altfel, este totdeauna necesarã prezenta unui numãr de asociaţi care sa reprezinte trei pãtrimi din capitalul social, şi votul afirmativ al unui numãr de asociaţi care sa reprezinte cel puţin jumãtatea aceluiaşi capital pentru a lua o hotãrâre asupra:
1) Dizolvãrii anticipata a societãţii;
2) Prelungirii duratei sale;
3) Fuziunea cu o alta societate;
4) Reducerii capitalului social;
5) Reconstituirea sau sporirea acestui capital;
6) Schimbarea obiectului societãţii;
7) Oricãrei alte modificãri a actului constitutiv.
Aceasta majoritate este cerutã şi în toate celelalte cazuri anume prevãzute de lege.
Asociaţii care nu primesc deciziunile ce s-ar lua asupra uneia din chestiunile prevãzute în numerele 3, 5 şi 6 şi asupra prelungirii duratei societãţii, când ea nu a fost prevãzutã prin actul constitutiv, au dreptul de a se retrage din societate şi de a obţine plata pãrţilor sau acţiunilor lor în proportiune cu activul social ce ar rezulta dupã ultimul bilanţ aprobat.
Dacã aceşti asociaţi sunt prezenţi la adunare, declaraţiunea de retragere va fi facuta în cele douãzeci şi patru de ore de la închiderea adunãrii. Pentru asociaţii care nu au luat parte la adunare, declaraţiunea trebuie facuta în termen de o luna din ziua publicãrii rezolutiunii în Monitorul Oficial, sub pedeapsa, în ambele cazuri, de pierderea drepturilor lor.
ART. 161
Administratorii sunt datori sa convoace extraordinar adunarea în termen de o luna, când cererea a fost facuta de un numãr de asociaţi, şi dacã ea cuprinde chestiuni de natura a fi tratate de adunare.
ART. 162
Asociaţii nu vor putea fi reprezentaţi în adunãrile generale decât prin mandatari asociaţi ei înşişi, afarã de incapabilii şi persoanele juridice care pot fi reprezentate prin mandatari neasociaţi. Exerciţiul acestui drept poate fi limitat prin actul constitutiv sau prin statute.
Administratorii nu pot fi mandatari.
ART. 163
Administratorii nu pot sa ia parte la votul:
1) Pentru aprobarea bilanţurilor;
2) Pentru rezolutiunile ce privesc responsabilitatea lor.
ART. 164
Când o treime din numãrul membrilor prezenţi în adunarea generalã, sau un numãr de acţionari prezenţi care sa întruneascã jumãtatea capitalului reprezentat în adunare, nu se cred destul deluminati asupra chestiunilor puse în deliberatiune, vor putea cere ca şedinţa sa fie amânatã peste trei zile. Ceilalţi membri nu se pot opune la aceasta.
Acest drept nu va putea fi exerictat decât o singura data pentru aceeaşi chestiune.
Prezenta dispoziţiune nu se aplica în cazul prevãzut de art. 135.
ART. 165
Deciziunile luate de adunarea generalã în limitele actului constitutiv, statutelor sau lege, sunt obligatorii pentru toţi asociaţii, chiar pentru cei care nu au luat parte sau care se opun, cu respectarea dreptului prevãzut de art. 160.
Oricare asociat se poate opune la deciziunile care într-un chip invederat sunt contrarii actul tribunalului de comerţ, dupã ce va asculta pe administratori şi pe cenzori, poate sa suspende executarea printr-o ordonanta provizorie care se va incunostiinta administratorilor.

Paragraful 4
Despre acţiuni

ART. 166
Acţiunile trebuiesc sa fie de o valoare egala.
Ele conferã posesorilor lor drepturi egale, dacã nu s-a stipulat altfel în actul constitutiv, respectându-se în tot cazul pentru orice acţionar dreptul de vot în adunãrile generale.
Acţiunile pot fi nominative sau la purtãtor.
Când capitalul social nu trece peste un milion lei, acţiunile nu pot fi mai mici de una suta lei fiecare.
De la un milion pana la cinci milioane, acţiunile nu pot fi mai mici de doua sute lei fiecare.
De la cinci milioane capital în sus, acţiunile nu vor putea fi mai mici de cinci sute lei fiecare.
ART. 167
Titlurile acţiunilor nominative sau la purtãtor trebuie sa cuprindã:
1) Denumirea societãţii;
2) Data actului constitutiv şi aceea a publicaţiunii sale, cu artarea locului unde ea a fost facuta;
3) Cifra capitalului social, numãrul şi suma totalã a acţiunilor;
4) Durata societãţii.
Aceste titluri vor fi tãiate dintr-un registru cu matca şi vor purta semnatura a doi administratori, sau a administratoruluiunic.
ART. 168
Acţiunile neplãtite în întreg sunt întotdeauna nominative.
Subscriptorii şi diferiţii cesionari sunt responsabili de plata totalã a acţiunilor lor, chiar de le vor fi înstrãinat.
ART. 169
Situaţiunea acţiunilor va fi publicatã împreunã cu bilanţul exerciţiului social. Ea trebuie sa arate vãrsãmintele fãcute, numãrul acţiunilor ajunse la scadenta şi nerepuse în circulaţiune şi suma vãrsatã în contul lor.
ART. 170
Când acţionarul nu va fi efectuat plata vãrsãmintelor ce datoresc, societatea, osebit de acţiunea ei contra subscriptorilor şi contra ceesionarilor pentru plata, poate vinde acţiunile dupã cincisprezece zile de la publicarea unei somaţiuni în Monitorul Oficial şi în foaia anunţurilor judiciare a locului unde societatea şi-a stabilit sediul.
Când vânzarea nu se va putea face din lipsa de cumpãrãtori, societatea va putea sa declare acţiunea ajunsã la scadenta şi sa retina vãrsãmintele fãcute în contul ei sau sa exercite contra subscriptorului şi cesionarilor drepturile ce deriva din obligaţiunile ce şi-ai luat.
ART. 171
Proprietatea acţiunilor nominative se stabilesc prin înscrierea lor în registrul arãtat în alin. I al articolului 142.
Cesiunea acestor acţiuni se face printr-o declaraţiune pe acelaşi registru, subscrisã de cedant şi de cesionar, sau de mandatarii lor.
În caz de moarte a acţionarului şi dacã nu exista vreo opoziţiune, declaraţiunea de transmisiune a proprietãţii pe registrul asociaţiunilor şi a titlurilor acţiunilor nu va putea fi obţinutã, decât dupã ce partea în drept va prezenta titlurile, actul de deces şi încheierea tribunalului locului deschiderii succesiunii, care sa constate calitatea sa de succesor.
Proprietatea acţiunilor la purtãtor se transfera prin simpla tradiţiune a titlului.
Acţiunile la purtãtor pot fi transformate în acţiuni nominative şi acestea în acţiuni la purtãtor, afarã de cazul când acţiunile n-au fost integral plãtite.
ART. 172
Când o acţiune nominativã devine proprietatea mai multor persoane, societatea nu este ţinuta sa înscrie şi sa recunoascã transmisiunea, dacã acele persoane nu vor desemna un titular unic.

Paragraful 5
Despre obligaţiuni

ART. 173
Societãţile nu pot sa emita titluri de obligaţiuni la purtãtor sau nominative, pentru o suma care ar trece peste capitalul vãrsat şi existent dupã constatarea celui din urma bilanţ aprobat.
Vor putea cu toate acestea sa emita obligaţiuni chiar pentru o suma mai mare, când excedentul va fi garantat prin titluri nominative emise de Stat, de judeţe sau comune, a cãror scadenta sa corespundã cu aceea a obligaţiunilor şi care sa fie depuse la casa de depuneri, consemnaţiuni şi economie pentru a sta acolo pana la stingerea obligaţiunilor emise. Emisiunea biletelor de banca sau altor titluri echivalente se reguleazã prin legi speciale.
Dispoziţiunile primei pãrţi a acestui articol nu se aplica cambiilor, livretelor de depunere, bonurilor nominative sau altor titluri de creanta decurgând din afaceri particulare.
ART. 174
Emisiunea obligaţiilor, chiar de va fi prevãzutã în actul constitutiv sau în statute, nu se va putea face decât în urma unei deciziuni a adunãrii generale, luatã cu majoritatea prevãzutã în prima parte a art. 160.
Dacã emisiunea se face prin subscriptiune publica, deciziunea împreunã cu proiectul de manifest prevãzut în articolul urmãtor, se va depune la tribunalul de comerţ, pentru a se îndeplini prescripţiunile art. 92.
În cazul prevãzut de primul aliniat al art. 173, odatã cu deciziunea şi proiectul de manifest, se va depune şi recipisa constatatoare de consemnarea titlurilor.
Deciziunea adunãrii nu are tãrie dacã nu se va transcrie în registrul pentru societãţi.
ART. 175
Administratorii, pentru a proceda la emisiunea obligaţiunilor prin subscriptiune publica, sunt datori sa publice un manifest, care sa arate:
1) Numele, obiectul şi sediul societãţii;
2) Capitalul social;
3) Data actului constitutiv şi a acelor care au adus schimbãri la acest act sau la statute şi datepe publicaţiunii lor;
4) Situaţiunea societãţii dupã ultimul bilanţ aprobat;
5) Valoarea totalã a obligaţiunilor ce sunt a se emite şi a celor emise; modul plãţii obligaţiunilor şi valoarea nominalã a fiecãreia, cu arãtarea dobânzii ce produc şi dacã sunt nominative sau la purtãtor;
6) Data publicãrii deciziunii adunãrii generale, care a aprobat emisiunea.
În cazul prevãzut de primul aliniat al art. 173, se va adauga informaţiunile necesare pentru a se putea aprecia garanţia oferitã prin acele titluri.
ART. 176
Subscriptiunile obligaţiunilor se vor face în josul unui sau mai multor exemplare ale manifestului de emisiune.
ART. 177
Titlurile obligaţiunilor vor conţine enuntarile cuprinse în manifest şi tabloul plãţilor capitalului şi procentelor.

Paragraful 6
Despre bilanţ

ART. 178
Administratorii sunt datori sa prezinte cenzorilor, cel puţin cu o luna înainte de ziua fixatã pentru întrunirea adunãrii generale care are sa-l discute, bilanţul exerciţiului precedent, împreunã cu actele justificative, arãtându-se lãmurit în bilanţ:
1) Capitalul social care exista în realitate;
2) Suma vãrsãmintelor fãcute şi a celor în întârziere;
3) Beneficiile în adevãr realizate şi pierderile încercate.
Bilanţul societãţilor naţionale sau strãine de asigurare asupra vieţii şi de administraţiune a tontienelor trebuie sa continua, afarã de acestea, proba ca dispoziţiunile art. 147 au fost îndeplinite.
Cu opt zile înainte de adunarea generalã se va publica bilanţul societãţii.
ART. 179
Societãţile care au drept principal obiect exploatarea creditului sunt obligate sa depunã la tribunalul de comerţ, în cele dintâi opt zile ale fiecãrei luni, o situaţiune sumarã pe luna precedenta dupã un formulat ce se va stabili printr-un regulament de administraţie publica, certificându-se conform adevãrului printr-o declaraţiune semnatã cel puţin de un administrator şi un cenzor.
Societãţile de asigurare vor trebui sa se conformeze în ceea ce priveşte bilanţul lor cu modelul care se va stabili printr-un regulament de administraţiune publica.
ART. 180
Cenzorii sunt datori ca, în raportul care conţine rezultatul examinãrii bilantilui şi al administraţiunii urmate, sa prezinte observaţiunile lor, propunerile privitoare la aprobarea bilanţului şi alte mãsuri necesare.
ART. 181
Bilanţul va sta depus în copie, împreunã cu raportul cenzorilor, în birourile societãţii în cele 15 zile care preced întrunirea adunãrii generale şi pana ce va fi aprobat. Amândouã aceste acte vor putea fi examinate de cãtre orice persoana, care va proba calitatea sa de asociat.
ART. 182
Administratorii sunt datori ca, în cele 10 zile de la aprobarea bilanţului, sa depunã o copie la grefa tribunalului de comerţ, alãturând raportul cenzorilor şi procesul-verbal al adunãrii generale, pentru a se face menţiune despre aceasta în registrul pentru societãţi şi pentru a se lua mãsuri de publicarea bilanţului conform dispoziţiunilor art. 95.
ART. 183
Dividendele nu se vor putea plati asociaţilor decât din beneficiile reale constatate prin bilanţul aprobat.
Societãţile nu pot sa prevadã prin actele lor constitutive, în statute sau alte documente, procente în favoarea acţiunilor.
Cu toate acestea, se poate prevedea, printr-o stipulare expresã, procente în favoarea acţiunilor prin o preluare de capital, în acele societãţi industriale în care este necesitate de un spaţiu de timp pentru constituirea obiectului social, dar nu pentru mai mult de trei ani, şi care sa nu treacã peste cinci la suta. În acest caz cifra procentelor ce trebuiesc plãtite va fi calculatã în cheltuielile de prima instalatiune şi trecutã, împreunã cu acestea, în sarcina bilanţurilor care vor avea dividende reale.
Asociaţii nu sunt obligaţi sa restituie dividendele ce li s-a plãtit.
ART. 184
Asupra beneficiilor nete ale societãţii se va prelua în fiecare an cel puţin o a douãzecea parte, pentru a se forma un fond de rezerva, pana ce acesta va atinge cel puţin a cincea parte a capitalului social; dacã fondul de rezerva dupã completare se va fi imputinat dintr-o cauza oarecare, el se va restabili în acelaşi fel.

Paragraful 7
Despre comerţ

ART. 185
În fiecare adunare ordinarã şi în cea prevãzutã în art. 135 se va numi trei sau cinci cenzori şi tot atati supleanţi, pentru supravegherea operaţiunilor sociale şi pentru revizuirea bilanţului.
Jumãtate plus unul din numãrul cenzorilor şi din acela al supleanţilor vor fi romani.
Cenzorii vor fi asociaţi; ei pot fi realeşi.
Rudele şi afiniii administratorilor, pana la al patrulea grad inclusiv, nu sunt eligibili, sau pierd calitatea de cenzori.
În caz de moarte, de renunţare, faliment sau de pierderea drepturilor unuia din cenzori, supleantul cel mai în varsta îl înlocuieşte. Dacã cu acest chip numãrul cenzorilor nu se poate completa, cenzorii care rãmân numesc alte persoane care sa înlocuiascã pe cei absenţi pana la întrunirea celei mai apropiate adunãri generale.
ART. 186
Cenzorii sunt datori:
1) Sa stabileascã, de comun acord cu administratorii societãţii, forma bilanţurilor şi situaţiunilor acţiunilor.
2) Sa examineze, cel puţin la fiecare trei luni, registrele societãţii pentru ca sa ia cunostinta de operaţiunile sociale şi sa certifice ca scriptele sunt bine ţinute;
3) Sa facã aderesa şi pe neaşteptate inspectiuni casei, şi niciodatã mai depãrtate de un trimestru una de alta;
4) Sa constate, cel puţin odatã pe luna, prin mijlocul registrelor sociale, existenta titlurilor sau valorilor de tot felul depuse în gagiu, cauţiune, sau în pãstrarea societãţii;
5) Sa verifice îndeplinirea dispoziţiunilor actului constitutiv şi a statutelor, priivitoare la condiţiunile cerute pentru prezenta asociaţiilor în adunare;
6) Sa revada bilanţul şi sa facã raportul în termenul fixat de art. 156 şi 181;
7) Sa supravegheze operaţiunile lichidãrii;
8) Sa convoace, dupã regulile stabilite la art. 157, adunarea extraordinarã şi chiar adunarea ordinarã în caz de omisiune din partea administratorilor;
9) Sa ia parte la toate adunãrile generale;
10) Şi, în fine, sa vegheze ca dispoziţiunile legii, acelea ale actului constitutiv sau ale statutelor, sa fie observate de cãtre administratori.
Cenzorii pot sa asiste la întrunirile administratorilor şi sa facã sa se insereze în ordinele de zi ale acestor întruniri, şi în acelea ale adunãrilor generale ordinare şi extraordinare, propunerile ce se vor crede de cuviinţã.
Cenzorii vor depune jumãtate din cauţiunea membrului consiliului de administraţie.
ART. 187
Responsabilitatea cenzorilor se determina dupã regulile mandatului.
Dispoziţiunea art. 152 se aplica şi la cenzori.

SECŢIUNEA V
Despre excluderea asociaţilor, despre disoluţiunea şi fuziunea societãţilor

Paragraful 1
Despre excluderea asociaţilor

ART. 188
Se va putea exclude din societatea în nume colectiv şi din societatea în comanditã simpla:
1) Asociatul care, pus în întârziere, nu plãteşte ceea ce s-a obligat sa punã în societate;
2) Asociatul administrator care se va fi servit de semnatura şi de capitalurile sociale în afacerile sale proprii, care comite fraude în administraţiune sau în compatibilitate, şi care absentandu-se, ducã invitatiunea ce i s-a fãcut în formele legale, nu se reintoarce şi nu justifica motivele absentei sale;
3) Asociatul cu responsabilitatre nemãrginitã:
a) Care se amesteca în administraţiune, când administratorul este desemnat în actul de societate;
b) Care este declarat în faliment, interzis, sau legalmente incapabil;
4) Asociatul comanditar care se amesteca în administraţiune contrariu prohibitiei cuprinsã în art. 118.
Asociatul comanditar va putea fi asemenea exclus când lucrul ce s-a obligat sa punã în societate a pierit înainte de a-l preda, sau chiar de va fi pierit în urma, dacã şi-a rezervat proprietatea.
Asociatul exclus nu este liberat de obligaţiunile existente în momentul ecluderii şi de despãgubirea ce ar datora.
ART. 189
Excluderea asociatului nu atrage, prin ea singura, dizolvarea societãţii.
Asociatul exclus rãspunde de pierderi şi are drept la beneficii pana în ziua excluderii sale; el însã nu va putea cere lichidarea lor pana ce şi unele şi altele, nu se vor reparti, conform regulilor contractului de societate. Dacã în momentul excluderii sunt operaţiuni în curs de a se efectua, asociatul este obligat sa suporte consecinţele, şi nu îşi va putea retrage miza sa decât dupã terminarea acelor operaţiuni.
Asociatul exclus n-are drept la o parte proporţionalã din avutul social, ci numai la o suma de bani care sa-i reprezinte valoarea.
ART. 190
Asociatul exclus rãmâne obligat cãtre cel de al treilea pentru toate operaţiunile fãcute de cãtre societate, pana în ziua în care excluderea sa a fost publicatã.

Paragraful 2
Despre disoluţiunea societãţilor

ART. 191
Societãţile comerciale înceteazã:
1) Prin trecerea timpului pentru care au fost contractate;
2) Prin lipsa sau desfiinţarea obiectului societãţii sau prin imposibilitea de a-l realiza;
3) Prin terminarea întreprinderii;
4) Prin falimentul societãţii, atunci chiar când va fi urmat de un concordat;
5) Prin pierderea întregului capital sau prin pierderea lui parţialã prevãzutã de art. 148, când asociaţii nu mai voiesc a-l reconstitui sau a-l limita la suma rãmasã;
6) Prin deciziunea asociaţilor;
7) Prin fuziunea cu alte societãţi.
ART. 192
La expirarea termenului fixat pentru durata sa sau dupã terminarea obiectului întreprinderii sale, societatea înceteazã de drept şi nu va putea fi prelungitã în mod tacit.
ART. 193
Societatea în nume colectiv înceteazã prin moartea, interdictiunea, incapacitatea legalã sau falimentul unuia din asociaţi, afarã numai dacã nu exista convenţiune contrarie.
Societatea în comanditã, afarã de convenţiune contrarie, înceteazã prin moartea, interdictiunea, incapacitatea legalã sau falimentul comanditatului sau a unuia din comanditati.
Societatea în comanditã prin acţiuni nu se desfiinţeazã prin moartea, falimentul interdictiunea sau declaraţiunea legalã de incapacitate a administratorului, dacã în cazurile prevãzute de art. 120 se numeşte un altul în locul sau.
ART. 194
Dupã încetarea sau dizolvarea societãţii, administratorii nu pot întreprinde noi operaţiuni; în caz contrariu ei sunt personal sau solidar responsabili pentru afacerilor ce vor fi întreprins.
Prohibitiunea începe din ziua când expira termenul fixat pentru durata societãţii, sau în ziua când s-a terminat obiectul întreprinderii sale sau a supravenit moartea unuia din asociaţi care ar face imposibila existenta societãţii; sau de când s-a declarat de cãtre asociaţi ori de cãtre tribunal ca societatea este în stare de lichidare.

Paragraful 3
Despre fuziunea societãţilor

ART. 195
Fuziunea mai multor societãţi trebuie sa fie hotãrâtã de fiecare societate în parte.
ART. 196
Publicaţiunea prescrisã de art. 96 va fi facuta de cãtre fiecare din societãţile care au hotãrât fuziunea, şi va trebui sa cuprindã încunoştiinţarea prevãzutã de art. 101
Dacã printre dânsele se gãseşte vreo societate în comanditã prin acţiuni sau anonima, se va observa dispoziţiunile art. 92 şi 95.
Fiecare societate va trebui, afarã de aceasta, sa publice cu aceleaşi forme bilanţul sau; şi acele care în urma fuziunii înceteazã de a exista, vor trebui sa mai publice şi o declaraţiune cuprinzând modul cum au hotãrât sa ajungã la stingerea pasivului lor.
Dacã societatea care a rezultat din fuziune îşi stabilieste sediul sau într-un alt loc decât acela unde îşi avea sediul societãţile care au fuzionat, noua societate va trebui sa se conforme dispoziţiunilor art. 91 şi urmãtorii.
ART. 197
Fuziunea nu va putea avea efect decât dupã trecerea de trei luni din ziua publicaţiunii prescrisã de prima parte a articolului precedent, afarã numai dacã nu se va justifica plata tuturor datoriilor sociale, sau depunerea sumei corespondenta, la casa de depuneri şi consemnaţiuni, sau consimţãmântul tuturor creditorilor.
Certificatul constatator ca s-a efectuat depunerea va trebui sa fie publicat în conformitate cu dispoziţiunile articolului precedent.
În cursul termenului de mai sus, orice creditor al societãţilor care fuzioneazã va putea sa facã opoziţiune. Opoziţiunea suspenda executarea fuziunii pana la pronunţarea judecaţii definitive.
ART. 198
Dacã termenul arãtat în articolul precedent expira fãrã sa se fi fãcut opoziţiune, fuziunea va putea sa fie executatã, şi societatea care rãmâne în fiinta sau care rezulta din fuziune, va avea drepturile şi va lua asupra sa obligaţiunile societãţilor stinse.

SECŢIUNEA VI
Despre lichidarea societãţilor

Paragraful 1
Despre lichidare în general

ART. 199
Când actul constitutiv sau statutele societãţii n-au determinat modul cum are sa se facã lichidarea şi diviziunea activului social, se vor observa regulile urmãtoare:
Dacã asociaţii nu se învoiesc pentru numirea lichidatorilor, ea se va face de judecata, dupã cererea administratorilor sau a celor interesaţi, rãmânând în vigoare dispoziţiunile art. 212.
Pana la numirea şi acceptarea lichidatorilor, administratorii sunt depozitarii bunurilor sociali şi obligaţi sa dea curs afacerilor urgente.
Oricare ar fi cuprinsul actului constitutiv sau statutelor societãţii, actul de numire sau sentinta care o prevede şi orice act posterior care ar aduce vreo schimbare în persoana lichidatorilor, va trebui, prin îngrijirea acestora, sa fie depus şi publicat în conformitate cu dispoziţiunile secţiunii a II-a a acestui capitol.
Dacã lichidarea se face pentru ca timpul hotãrât pentru durata societãţii a expirat, sau din cauza ca obiectul societãţii s-a îndeplinit, va trebui sa se publice o declaraţiune de lichidarea facuta de cãtre administratori sau de cãtre lichidatori.
ART. 200
În urma publicãrii actului legal de lichidare, nici o acţiune pentru societate sau contra ei nu se va putea exercita decât în numele lichidatorilor, sau în contra lor.
Toate actele emanate de la o societate în desfacere trebuiesc sa arate ca dânsa este "în lichidare".
Toate regulile stabilite pentru societãţile existente, fie prin legi, fie prin actele constitutive, prin statute, sunt aplicabile şi societãţilor în lichidare, întrucât aceste reguli nu sunt incompatibile cu lichidarea şi întrucât nu exista dispoziţiuni contrarii.
Lichidatorii sunt supuşi la aceleaşi însãrcinãri şi au aceeaşi responsabilitate ca şi administratorii.
ART. 201
În caz de lipsa a unuia sau mai multor lichidatori, provenitã prin moarte, faliment, interdictiune, incapacitate legalã, renunţare sau revocare, înlocuirea se va face în acelaşi mod ca şi numirea.
ART. 202
Lichidatorii, îndatã dupã intrarea lor în funcţiune, sunt datori ca, în unire cu administratorii societãţii, sa încheie un inventar şi un bilanţ semnat şi de unii şi de alţii, care sa constate exactã situaţiune a activului şi pasivului societãţii.
Ei sunt datori sa primeascã şi sa pãstreze registrele ce li s-a încredinţat de cãtre administratori, patrimoniul şi hârtiile societãţii, şi sa ţinã un registru exact, în forma registrului jurnal, de toate operaţiunile relative la lichidare, dupã ordinea datei lor.
Asemenea sunt obligaţi sa facã cunoscutã asociaţilor dacã ei o cer, starea şi modul de executare al lichidãrii.
ART. 203
Lichidatorii nu pot întreprinde nici o operaţiune noua de comerţ. În caz contrariu ei sunt personal şi solidar responsabili pentru acele operaţiuni.
Nu pot sa plãteascã asociaţilor nici o suma asupra partii ce li s-ar cuveni din lichidare, pana ce mai întâi nu se vor plati creditorii societãţii; cu toate acestea, asociaţii vor putea sa ceara ca sumele reţinute sa fie depuse în conformitate cu dispoziţiunile art. 134 şi sa se facã repartitiuni chiar în timpul lichidãrii, dacã afarã de ceea ce va fi necesar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiunilor sociale ajjnse sau care au sa ajungã la scadenta, mai este disponibil cel puţin zece la suta din acţiuni sau din pãrţile sociale.
ART. 204
Când fondurile disponibile ale societãţii nu sunt suficiente, lichidatorii pot cere de la asociaţi sumele necesare dacã aceştia dupã natura societãţii sunt ţinuţi sa le procure, sau dacã sunt încã debitori ai societãţii din valorile acţiunilor subscrise de dânşii sau din pãrţile ce s-au obligat sa punã în societate.
ART. 205
Afarã de puterile mai intinse sau mai restrânse ce lichidatorii au de la asociaţi, ei vor putea:
Sa stea în judecata şi sa fie acţionaţi în interesul lichidãrii înaintea tuturor instanţelor civile şi penale;
Sa execute şi sa termine operaţiunile de comerţ care tind la lichidarea societãţii;
Sa vândã prin licitaţiune publica imobilele şi orice avere mobiliarã a societãţii;
Sa facã tranzactiuni şi sa încheie compromise;
Sa lichideze şi sa încaseze chiar în caz de faliment al debitorului, creanţele societãţii, dând chitanţe;
Sa contracteze obligaţiuni cambiale şi sa facã împrumuturi neipotecari, şi în general toate actele necesare pentru lichidarea afacerilor sociale.
Ei nu pot însã, în lipsa de dispoziţiuni speciale în actul social sau în actul lor de numire, sa constituie ipoteci asupra bunurilor societãţii, dacã nu vor fi autorizaţi prin ordonanta prezidentului tribunalului de comerţ data dupã ce se va lua şi avizul cenzorilor. În orice caz, lichidatorii nu pot vinde bunurile sociale prin buna învoiala, ci numai prin licitaţiune publica şi nu în bloc.
ART. 206
Lichidatorii care cu proprii lor bani au achitat datoriile societãţii, nu vor putea sa exercite în contra asociaţilor drepturi mai mari decât acelea care s-ar cuveni creditorilor plãtiţi.
ART. 208
Creditorii societãţii au dreptul sa exercite contra lichidatorilor acţiunile care decurg din creanţele lor ajunse la termen, pana la concurenta bunurilor sociale indivize care exista încã, sau o acţiune personalã contra asociaţilor pentru plata sumelor datorate din valoarea acţiunilor subscrise ori din aceea ce s-au obligat a pune în societate, sau contra asociaţilor care, dupã felul asociaţiei, şi-au luat o rãspundere solidarã şi nemãrginitã.
ART. 209
Lichidarea nu libereazã pe asociaţi şi nu impiedica declaraţiunea în stare de faliment.

Paragraful 2
Reguli speciale pentru lichidarea societãţilor în nume colectiv şi în comanditã simpla

ART. 210
Dupã terminarea lichidãrii, lichidatorii sunt datori sa formeze bilanţul lichidatiunii şi sa propunã repartiţia între asociaţi.
Dacã lichidarea şi repartitiunea sunt aprobate, dreptul de recurs nu mai exista între asociaţi şi nici contra lichidatorilor.
În caz de contestatiune, asociatul oponent va fi dator sa-şi exprime motivele sale şi sa intenteze acţiune, în cele treizeci de zile de la notificarea legalã a bilanţului şi a proiectului de repartitiune.
Dupã expirarea acestui termen, bilanţul şi repartitiunea se considera ca aprobate şi lichidatorii sunt liberaţi.
Intentandu-se acţiune, chestiunile relative la lichidare vor fi de drept separate de acelea ale repartitiunii, pentru care lichidatorii pot sa rãmânã strãini.
ART. 211
Odatã ce bilanţul va fi aprobat şi repatitiunea patrimoniului social terminatã, registrele şi documentele care nu vor fi necesare vreunuia din copartasi se vor depune la asociatul desemnat de majoritatea voturilor, care este dator sa le conserve în timp de cinci ani.

Paragraful 3
Regulile speciale pentru lichidarea societãţilor în comanditã prin acţiuni şi anonime

ART. 212
Numirea lichidatorilor în societãţile în comanditã prin acţiuni şi anonime se va face de cãtre adunarea generalã, care ordonã lichidarea, dacã actul constitutiv sau statutele nu dispun într-altfel.
Pentru numirea lichidatorilor sau înlocuirea lor în caz de moarte, faliment, interdictiune, incapacitate legalã, renunţare sau revocare, se cere prezenta unui numãr de asociaţi care sa reprezinte trei pãtrimi din capitalul social şi votul afirmativ al unui numãr din ei care sa reprezinte jumãtatea aceluiaşi capital. În caz contrariu, numirea sau înlocuirea se va face de cãtre judecata dupã cererea celor interesaţi.
ART. 213
Prin numirea lichidatorilor înceteazã mandatul administratorilor care sunt datori sa remitã celor dintâi administraţiunea socialã.
Administratorii sunt obligaţi, cu toate acestea sa dea concursul lor la lichidare, dacã li se cere.
ART. 214
Conturile administratorilor, pentru timpul trecut de la cel din urma bilanţ aprobat de asociaţi şi pana la începerea lichidãrii, vor fi date lichidatorilor, care au dreptul sa le aprobe sau sa ridice şi sa susţinã contestaţiunile la care ar putea da loc.
ART. 215
Când unul sau mai mulţi dintre administratorii societãţii sunt numiţi lichidatori, conturile menţionate în articolul precedent se vor depune şi publica, deodatã cu bilanţul final de lichidare, cu dreptul pentru asociaţi de a-l contesta dupã aceleaşi reguli şi formalitãţi. Dacã însã lichidarea trece peste durata unui exerciţiu social, conturile se vor alãturã la primul bilanţ anual pe care lichidatorii sunt obligaţi sa-l prezinte adunãrii.
ART. 216
Dacã lichidarea dureazã mai mult decât un an, lichidatorii sunt ţinuţi sa încheie bilanţul anual, conformându-se dispoziţiunilor legii şi ale actului constitutiv.
ART. 217
Lichidarea fiind terminatã, lichidatorii fac bilanţul final arãtând porţiunea cuvenitã fiecãrei pãrţi sau acţiuni în repartitiunea activului social.
În nici un caz societarul sau acţionarul pentru porţiunea ce i s-ar cuveni, nu va putea lua în proprietate o parte sau totalitatea imobilului ce ar aparţine societãţii, ci împãrţirea imobilelor se va face prin licitaţiune publica.
Bilanţul încheiat de cãtre lichidatori, însoţit de raportul cenzorilor, se va depune la tribunalul de comerţ şi se va publica dupã formele prevãzute de art. 95.
Orice asociat poate, în termeni de treizeci de zile de la aceasta publicaţiune, sa facã contestatiune printr-o cerere adresatã tribunalului de comerţ.
Toate contestaţiunile ce se vor face în acest timp vor fi întrunite şi se vor judeca cel mult în termen de 15 zile prin una şi aceeaşi hotãrâre.
Orice asociat are dreptul sa intervinã în aceasta instanta; iar sentinta data va fi opozabilã şi asociaţilor care n-au intervenit.
ART. 218
Dacã termenul sus arãtat a expirat fãrã a se face vreo contestatiune, bilanţul se considera ca aprobat de cãtre toţi posesorii de acţiuni; şi lichidatorii, sub rezerva de a plati repartitiunile, vor fi liberaţi.
Deosebit de expirarea termenului, chitanţa de primirea celei din urma repartitiuni presupune aprobarea contului şi a împãrţirii fãcute.
ART. 219
Sumele cuvenite asociaţilor care nu se vor fi prezentat sa le ceara în cele doua luni de la publicarea menţionatã în art. 217, se vor depune la casa de depuneri, cu arãtarea numelui proprietarului sau numerelor acţiunilor, dacã ele sunt la purtãtor.
Casa de depuneri va plati persoanei arãtate, sau posesorului, retinand titlul.
ART. 220
Efectuandu-se lichidarea şi repartitiunea sau depozitul arãtat mai sus, registrele societãţii dizolvate se vor depune şi se vor conserva în timp de cinci ani la tribunalul de comerţ. Orice parte interesatã va putea sa ia cunostinta de dânsele.

SECŢIUNEA VII
Dispoziţiuni relative la societãţile cooperative

ART. 221
În statutele oricãrei societãţi se poate stipula ca capitalul social va fi susceptibil de creştere prin vãrsãminte treptate fãcute de cãtre asociaţi, şi de diminuare prin luarea înapoi, totalã sau parţialã, a mizelor vãrsate.
Societãţile ale cãror statute vor conţine stipulatiunea de mai sus, se numesc cooperative şi sunt supuse, afarã de regulile generale care le sunt proprii, dupã forma lor specialã şi dispoziţiunile articolelor urmãtoare.
ART. 222
Societãţile cooperative se constituiesc prin act autentic.
Actul constitutiv, afarã de cele arãtate în art. 89 şi 90, dupã natura diferita a societãţii, va determina sub pedeapsa de nulitate:
1) Condiţiunile de admiterea noilor asociaţi, modul şi timpul când dânşii vor fi datori sa facã vãrsãmântul pãrţilor lor sociale;
2) Condiţiunile retragerii şi excluderii asociaţilor;
3) Formalitãţile convocãrii adunãrilor generale şi ziarele desemnate pentru publicaţiunea actelor societãţii.
ART. 223
Societãţile cooperative sunt totdeauna supuse dispoziţiunilor privitoare la societãţile anonime, în ceea ce priveşte autorizarea judecãtoreascã pentru a se putea infiinta, publicaţiunea actelor lor constitutive şi a modificãrilor posterioare, îndatoririle şi responsabilitatea administratorilor.
Administratorii se vor alege dintre asociaţi; ei vor putea fi scutiţi prin actul constitutiv de obligaţiunea de a da cauţiune.
Sunt asemenea aplicabile societãţile cooperative dispoziţiunile care se raporta la adunãrile generale, bilanţ, cenzori şi la lichidarea societãţilor prin acţiuni, întrucât nu vor fi contrarie prescripţiunilor articolelor urmãtoare sau actului constitutiv.
Calitatea de cooperativa trebuie sa fie anume arãtatã, deosebit de felul societãţii, în toate actele enumerate la art. 104.
ART. 224
Capitalul social nu se va putea fixa, prin actul constitutiv sau prin statutele societãţii, la mai mult de 200.000 lei.
El va putea fi însã mãrit prin deciziunile adunãrii generale, luate din an în an; fiecare sporire nu va putea fi mai mare decât 200.000 lei.
ART. 225
Nimenea nu poate sa aibã într-o societate cooperativa o parte socialã mai mare de 5.000 lei, sau un numãr de acţiuni a cãror valoare nominalã sa intreaca aceasta suma.
ART. 226
Acţiunile vor fi întotdeauna nominative.
Valoarea nominalã a acţiunilor nu va putea fi mai mare decât 100 lei, nici mai mica de 25 lei.
Ele nu vor putea fi negociabile, dacã nu vor fi integral liberate; cesiunea se va face dupã formele de transmiterea acţiunilor nominative, şi statutele pot sa atribuie consiliului de administraţiune sau adunãrii generale dreptul de a se opune la transmitere.
ART. 227
Statutele vor determina o suma, sub care nu va putea scãdea capitalul social prin retragerea de mize, autorizata de art. 221.
Aceasta suma nu va putea fi mai mica decât a 10-a parte a capitalului social.
Societatea nu se va putea constitui decât dacã s-a fãcut, de cãtre fiecare asociat, vãrsãmântul unei zecimi din capital, sau din valoarea nominalã a acţiunilor subscrise.
ART. 228
Dispoziţiunile primei pãrţi şi ale primului aliniat ale art. 132 şi 148 nu se aplica la societãţile cooperative.
Actul constitutiv al acestor societãţi va putea deroga la dispoziţiunile art. 146 şi la acelea ale numãrului 3 de sub art. 167.
ART. 229
Administratorii societãţilor cooperative sunt datori sa ţinã registrul asociaţilor în conformitate cu dispoziţiunile art. 142, şi pe lângã aceasta sa mai arate într-ansele:
1) Data admiterii, retragerii sau excluderii fiecãrui asociat;
2) Contul sumelor vãrsate şi retrase de cãtre fiecare dintr-ansii.
Vor fi datori sa depunã la finele fiecãrui trimestru, la tribunalul comercial în circumscriptiunea cãruia societatea îşi are sediul, o lista de asociaţii cu responsabilitate nemãrginitã, intratti, iesiti şi rãmaşi în societate, cu arãtare de numele, pronumele şi domiciliul lor.
Lista va fi semnatã de cãtre administratori şi conservatã la grefa, cu dreptul pentru oricine de a lua cunostinta de dânsa.
ART. 230
Asociaţii nu vor putea sa fie reprezentaţi la adunarea generalã, decât numai în cazul unei impiedicari legitime, prevãzutã în actul constitutiv sau în statute.
Fiecare asociat nu are decât un singur vot, oricare ar fi numãrul acţiunilor ce poseda.
Nici un mandatar nu poate sa reprezinte în aceeaşi adunare generalã, decât numai pe un singur asociat, afarã de dreptul sau personal dacã şi dânsul este asociat.
ART. 231
Admiterea noilor asociaţi, care sa nu fie administratori.
Semnatura va fi certificatã de doi asociaţi, care sa nu fie administratori.
Dacã actul constitutiv sau statutele nu se opun, fiecare asociat are dreptul sa se retragã din societate oricând va voi.
Declaraţiunea de retragere se va înscrie, de cãtre asociatul care se retrage, în registrul asociaţilor, sau se va noitifica societãţii prin portãrel. Ea nu-şi produce efectul decât la finele anului social curgator, dacã a fost fãcut înainte de începutul ultimului trimestru al aceluiaşi an. Dacã însã ea s-a fãcut mai târziu, asociatul ramne rãspunzãtor şi pentru anul viitor.
Excluderea asociaţilor nu poate avea loc decât pentru motive determinate prin lege şi prin actul constitutiv. Hotãrârea în aceasta privinta va fi luatã de cãtre adunarea generalã sau de cãtre consiliul de administraţiune conform cu dispoziţiunile sus citatului articol.
ART. 232
Asociatul care înceteazã de a mai face parte din societate, fie prin retragere de bunãvoie, fie în urma excluderii sale de cãtre adunarea generalã, rãmâne rãspunzãtor, în timp de doi ani, cãtre asociaţi şi cãtre cel de al treilea, de toate obligaţiunile sociale existente în momentul retragerii sau excluderii sale, în limitele responsabilitãţii stabilite prin actul constitutiv.
ART. 233
Oricare ar fi forma societãţii cooperative, ea va fi valabil reprezentatã în justiţie prin administratorii sãi.
ART. 234
Societatea nu înceteazã prin moartea, retragerea, interdictiunea, incapacitatea legalã sau falimentul unuia dintre asociaţi; ea continua de drept între ceilalţi asociaţi.
ART. 235
Actele constitutive ale societãţilor cooperative precum şi actele de retragere şi de admitere, vor fi scutite de taxa de înregistrare şi de timbru.

SECŢIUNEA VIII
Dispoziţiuni relatrive la societãţile civile şi la societãţile constituite în tari strãine

ART. 236
Societãţile civile vor putea sa imprumute formele societãţii prin acţiuni; în acest caz ele sunt supuse dispoziţiunilor prezentului codice, exceptându-se cele privitoare la faliment şi competenta.
ART. 237
Societãţile prin acţiuni şi celelalte societãţi şi asociaţiuni comerciale, industriale sau financiare, constituite şi având sediul în ţara strãinã, vor putea sa-şi stabileascã un sediu secundar sau o reprezentanta în România:
a) Dacã vor dovedi, printr-o declaraţiune a guvernului lor, ca în ţara unde sunt înfiinţate se observa deplina reciprocitate pentru societãţile romane de acelaşi fel;
b) Dacã vor îndeplini prescripţiunile din prezenta secţiune, fiecare fel de societate în ceea ce oi priveşte.
ART. 238
Societãţile legal constituite în ţara strãinã care îşi stabilesc în România un sediu secundar sau o reprezentanta, sunt supuse la dispoziţiunile prezentului codice în ce priveşte depunerea şi transcriptiunea, afişarea şi publicaţiunea actului constitutiv, a statutelor, a actelor care aduc schimbãri la unul sau la altul din zisele acte, şi a bilanţurilor; ele sunt datoare încã sa publice, în formele prevãzute de aceasta lege, numele persoanelor care dirig sau administreazã aceste sediuri, sau care reporezinta în orice mod societatea în ţara.
Aceste persoane sunt rãspunzãtoare fata de cel de al treilea ca administratorii societãţilor naţionale.
Dacã societãţile sunt altfel decât cele prevãzute în art. 77, ele vor fi supuse la îndeplinirea formalitãţilor prescrise pentru depunerea şi publicarea actului constitutiv şi a statutelor societãţilor prin acţiuni, şi le sunt aplicabile ltoate dispoziţiunile prezentei secţiuni relative la aceleaşi societãţi.
ART. 239
Societãţile care, deşi constituite în ţara strãinã au însã în România sediul şi obiectul principal al întreprinderii lor, vor fi supuse chiar pentru forma şi validitatea actului lor constitutiv, deşi încheiat în strãinãtate, la toate dispoziţiunile prezentului codice, rãmânând supuse şi la îndeplinirea prescripţiunilor secţiunii de fata pentru a putea funcţiona în ţara.
ART. 240
Nici o societate strãinã nu va putea face în România operaţiuni la care nu este indreptatita în ţara unde îşi are sediul principal.
ART. 241
Guvernul va putea, ori de câte ori va fi cu cale, a revizui operaţiunile societãţilor strãine.
ART. 242
Societãţile strãine sunt supuse aceloraşi impozite la care sunt supuse societãţile romane de aceeaşi natura.
ART. 243
Toate actele pe care societãţile strãine vor avea sa, le prezinte guvernului sau oricãrei alte autoritãţi romane şi care vor emana de la administraţiunea lor centrala vor trebui sa poarte, afarã de formele autenticitatii lor, şi legalizarea autoritãţii consulare romane din acea localitate.
ART. 244
Societãţile prin acţiuni, legal constituite în ţara strãinã, nu vor putea sa-şi înfiinţeze un sediu secundar sau o reprezentanta în România, fãrã a avea şi prealabilã autorizaţiune a guvernului roman.
Aceasta autorizaţiune nu se va putea da decât dupã ce se va lua avizul camerei de comerţ din Bucureşti; şi, dacã societatea îşi stabileşte sediul într-un alt loc, şi pe acel al camerei de comerţ din acea localitate, sau al celei mai apropiate, când n-ar fi camera de comerţ în acel loc.
ART. 245
Cererea de autorizaţiune va fi însoţitã de urmãtoarele acte:
1) Statutele societãţii autentificate în regula precum şi orice alte acte dovedind existenta legalã a societãţii în ţara unde s-a înfiinţat, şi o declaraţiune formala ca societatea se supune legilor romane.
Statutele nu vor putea sa deroge principiilor stabilite în acest codice;
2) Recipisa casei de depuneri constatând depunerea cauţiunii fixatã de guvern pentru a asigura îndeplinirea obligaţiunilor ce societatea va contracta în ţara. Aceasta cauţiune nu va putea, în nici un caz, sa fie mai mica de 300.000 lei, şi guvernul va putea cere chiar sporirea ei pana la o pãtrime din capitalul de acţiuni al societãţii. Societãţile de asigurare vor da o cauţiune de cel puţin 250.000 lei, pentru fiecare ramura în parte.
Aceste cauţiuni vor servi pentru desdaunarea cu preferinta a actionarilor şi creditorilor din ţara.
Cauţiunea va consista exclusiv în efecte publice ale Statului roman dupã cursul zilei când se face consemnarea, şi va fi depusa pe numele societãţii, care singura va fi recunoscuta de proprietara;
3) O declaraţiune a societãţii, omologata de autoritatea competenta a tarii respective, ca cauţiunea va servi spre a garanta numai afacerile fãcute de societate în România.
ART. 246
Deosebit de condiţiunile stabilite prin articolele precedente şi de acelea pe care guvernul le va fixa dupã împrejurãri, societãţile prin acţiuni, strãine, vor avea sa observe şi dispoziţiunile speciale urmãtoare:
1) Societãţile prin acţiuni strãine îşi vor alege unul din oraşele tarii ca domiciliu, unde vor avea un reprezentant general pentru toate operaţiunile lor în ţara.
Acest reprezentant va trebui sa fie confirmat de guvern, şi odatã cu cererea de confirmare va depune o copie autenticã dupã procura sa generalã. Aceasta procura nu va putea conţine alte limite decât cele puse prin însãşi statutele societãţii directiunii ei centrale;
2) Dupã importanta obiectului societãţii, guvernul va putea cere, oricând va gãsi cu cale, a se infiinta pe lângã reprezentantul ei şi un comitet de administraţiune compus din cel puţin doi membri, având domiciliul lor în ţara, şi care comitet va lucra ca delegaţiune a administraţiunii centrale a societãţii, şi va fi rãspunzãtor conform statutelor societãţii şi conform legii de fata;
3) Societãţile prin acţiuni strãine vor publica la epoce fixe care nu vor putea fi mai depãrtare de trei luni una de alta, un bilanţ asupra operaţiunilor lor din ţara, conform prescripţiunilor legii.
Asemenea ele vor inainta guvernului, imediat dupã publicarea lor, dãrile de seama şi bilanţurile ce vor publica la sediul lor principal;
4) Guvernul va putea retrage însã autorizaţiunea acordatã, observând formalitãţile prevãzute pentru autorizaţiune:
a) Când capitalul de acţiuni al societãţii autorizate se va fi redus, prin orice împrejurare, la jumãtatea sumei arãtate când s-a fãcut cererea de autorizaţiune;
b) Când prin orice împrejurare s-ar diminua cauţiunea depusa conform art. 245, fãrã ca societatea, în termen de 30 de zile, sa o fi completat;
c) Când se va constata ca societatea face operaţiuni strãine celor prevãzute în actul de constituire;
5) Cauţiunea depusa se va restitui numai atunci când se va dovedi ca nu mai exista în ţara nici o obligaţiune a societãţii autorizate, sau când o societate romana, recunoscuta ca buna de guvern, va garanta neconditional pentru societatea strãinã care va cere liberarea cauţiunii;
6) Acţiunile societãţilor strãine funcţionând în ţara nu vor putea fi admise la cota bursei romane, decât dupã ce societãţile vor fi funcţionat cel puţin un an în România, având publicat bilanţul lor pentru exerciţiul respectiv.
ART. 247
Îndeplinirea formalitãţilor şi condiţiunilor prescrise prin articolele precedente supune pe societãţile strãine la consecinţele legale stabilite pentru societãţile naţionale, fãrã ca aceste societãţi strãine sa poatã dobândi în România alte drepturi decât cele recunoscute strãinilor prin legi şi regulamente, şi fac pe societate rãspunzãtoare de toate obligaţiunile contractate de administratorii sau reprezentanţii sãi, chiar când aceştia prin contractarea lor ar fi depãşit puterile ce li se conferise.
ART. 248
Societãţile strãine înceteazã de a mai funcţiona în ţara:
a) Când societatea sau reprezentantul ei nu va observa principiile esenţiale ale legii care reguleazã societãţile pamantene şi dispoziţiunile prezentei secţiuni;
b) Când ar inceta reciprocitatea prevãzutã la al. I de sub art. 237.
ART. 249
Societãţilor strãine de felul celor prevãzute de art. 239 care funcţioneazã, precum şi celor care vor avea un sediu secundar sau reprezentante la punerea în aplicatiune a prezentei legi, li se acorda un termen de trei luni spre a-şi regula pozitiunea în conformitate cu dispoziţiunile legii de fata.
ART. 250
Persoanele care vor face orice fel de operaţiuni sub orice titlu, în favoarea şi pe seama societãţilor strãine care nu vor îndeplini condiţiunile şi formele prescrise din prezenta secţiune, şi vor pãgubi print-aceasta şi pe Stat de taxele la care are drept, vor fi rãspunzãtoare de daunele cauzate Statului roman prin operaţiunile lor şi supuse la pedepsele prevãzute de art. 323 din codul penal.

CAP. 2
Despre asociaţiuni

SECŢIUNEA I
Despre asociatiunea în participaţiune

ART. 251
Asociatiunea în participaţiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercialã acorda uneia sau mai multor persoane ori societãţi, o participaţiune în beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni sau chiar asupra întregului lor comerţ.
ART. 252
Asociatiunea în participaţiune poate sa aibã loc asemenea şi pentru operaţiunile comerciale fãcute de cãtre necomercianţi.
ART. 253
Asociatiunea în participaţiune nu constituie, în privinta celor de al treilea, o fiinta juridicã distinctã de persoana interesatilor. Cei de al treilea nu au nici un drept şi nu se obliga decât cãtre acela cu care a contractat.
ART. 254
Participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociaţiune, chiar dacã au fost procurate de dânşii.
Cu toate acestea, întrucât priveşte raporturile lor între dânşii, asociaţii pot sa stipuleze ca lucrurile ce au adus sa li se restituie în natura, având dreptul, în caz când restitutiunea nu s-ar putea face, la reparaţiunea daunelor suferite. Afarã de aceste cazuri, drepturile asociaţilor se marginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociaţiune şi de beneficii şi pierderi.
ART. 155
Afarã de dispoziţiunile articolelor precedente, convenţiunile pãrţilor determina forma, întinderea şi condiţiunile asociaţiunii.
ART. 256
Asociaţiunile în participaţiune sunt scutite de formalitãţile stabilite pentru societãţi, dar ele trebuie sa fie probate prin act scris.

SECŢIUNEA II
Despre asociatiunea de asigurare mutuala

ART. 157
Asociatiunea de asigurare mutuala are de scop de a împãrţi între asociaţi daunele cauzate prin riscurile care sunt obiectul asociaţiunii.
Ea constituie, fata cu cel de al treilea, o persoana juridicã distinctã de persoana asociaţilor.
ART. 258
Asociatiunea de asigurare mutuala trebuie sa fie probatã prin act scris.
Ea se reguleazã prin convenţiunile pãrţilor.
ART. 259
Asociatiunea se administreazã prin asociaţi, care sunt mandatarii sãi temporali şi revocabili.
ART. 260
Regulile privitoare la responsabilitatea administratorilor, la publicaţiunea actului constitutiv, al statutelor, a actelor care aduc schimbãri unuia sau altuia dintr-ansele, a bilanţurilor societãţilor anonime şi la penalitãţile relative la aceste societãţi, sunt aplicabile şi asociaţiunilor de asigurare mutuala.
Din bilanţurile acestor asociaţiuni va trebui sa rezulte îndeplinirea dispoziţiunilor art. 147.
ART. 261
Asociaţii nu sunt obligaţi sa contribuie decât cu partea determinata prin contract; şi în nici un caz nu sunt ţinuţi cãtre cel de al treilea, decât fiecare în proportiune cu valoarea lucrului pentru care a fost admis în asociaţiune.
ART. 262
Acela care a pierdut lucrul pentru care s-a asociat înceteazã de a face parte din asociaţiune ramanadu-i însã dreptul la indemnitatea ce i se cuvine.
ART. 263
Asociatiunea nu se dizolva prin interdictiunea sau moartea unuia din asociaţi.
Falimentul unui asociat poate da loc la excluderea sa.

CAP. 3
Dispoziţiuni penale şi tranzitorii

ART. 264
Se vor pedepsi cu pedepsele stabilite de codicele penal pentru escrocherie, acei care simuland sau afirmând fals existenta subscriptiunilor sau vãrsãmintelor într-o societate prin acţiuni, sau anuntand publicului, cu rea credinţa, ca interesate în societate persoane care nu sunt, sau care prin alte simulatiuni au obţinut sau au încercat sa obţinã subscriptiuni sau vãrsãminte.
ART. 265
Se vor pedepsi cu o amenda pana la cinci mii lei, afarã de pedepsele mai grele, prescrise de codicele penal:
1) Fondatorii, administratorii, directorii, cenzorii şi lichidatorii societãţilor, care în relaţiunile sau comunicãrile de tot felul fãcute cãtre adunarea generalã, în bilanţuri sau în situaţiunea acţiunilor, au enuntat cu rea credinţa, sau care cu ştiinţa au ţinut ascunse, în totul sau în parte, fapte relative la aceleaşi condiţiuni;
2) Administratorii şi directorii care, cu ştiinţa, în lipsa de bilanţuri sau contrariu cu ceea ce rezulta dintr-ansele, sau prin mijlocire de bilanţuri fraudulos stabilite, au distribuit asociaţilor, actionarilor sau comanditarilor, interese sau dividende neluate din beneficiile reale;
3) Administratorii şi directorii care au emis acţiuni mai jos decât valoarea lor nominalã, au cumpãrat acţiuni ale societãţii contrariu dispoziţiunilor art. 146, sau au înaintat bani pe acţiuni ale societãţii, sau emis obligaţiuni prin încãlcarea dispoziţiunilor primei pãrţi ale art. 174;
4) Administratorii şi directorii care au efectuat reducţiunea capitalului sau fuziunea societãţii, contravenind dispoziţiunilor art. 101 şi 197;
5) Administratorii şi directorii societãţilor de asigurare asupra vieţii şi al societãţilor administrative de tontine, care vor fi contravenit dispoziţiunilor art. 147;
6) Lichidatorii care au repartit activul social între asociaţi, contravenind dispoziţiunilor art. 203.
Aceeaşi pedeapsa se aplica şi cenzorilor care, în cazurile arãtate în numerele 2, 3, 4, 5 şi 6 de sub acest articol, nu au îndeplinit îndatoririle lor.
ART. 266
Dacã depunerea actului constitutiv şi a statutelor societãţilor în comanditã prin acţiuni sau anonime, a actelor care aduc schimbãri ziselor acte, a situaţiunilor lunare şi a bilanţurilor, la tribunalul civil sau la tribunalul de comert, dupã împrejurãri, nu s-a fãcut în termenele fixate, sau s-a fãcut în mod incomplet, fiecare din persoanele care sunt datoare a o face sau de a ordonã sa se facã, se va pedepsi cu o amenda, care va putea sa se ridice pana la cincizeci lei pentru fiecare zi de întârziere.
ART. 267
Administratorii societãţilor cooperative, având asociaţi cu responsabilitate nemãrginitã, care nu depun la tribunalul de comerţ, la finele fiecãrui trimestru, lista prescrisã la art. 229, şi grefierul care nu va denunta aceasta omisiune procurorului tribunalului în cele zece zile urmãtoare, vor fi pedepsiţi cu o amenda pana la trei sute lei.
ART. 268
Orice abatere de la dispoziţiunile art. 104, 157, 167 şi 200 şi de la cele dintâi doua alineate ale art. 174, se va pedepsi cu o amenda care nu va trece peste una suta lei.
ART. 269
Societãţile constituie înainte de punerea în lucrare a prezentului codice, vor fi supuse dispoziţiunilor art. 104, 169, 180, 181 şi 182 precum şi dispoziţiunilor care carmuiesc lichidarea şi fuziunea societãţilor sau reducerea capitalului lor.
Societãţile existente, care ar voi sa-şi modifice statutele lor, sau care ar voi sa prelungeascã termenul pentru care fuseserã constituite, vor fi datoare sa-şi punã statutele în conformitate cu prezentul codice.

TITLUL IX
Despre cambia şi despre cek

CAP. 1
Despre cambie

SECŢIUNEA I
Condiţiunile esenţiale ale cambiei

ART. 270
Cambia cuprinde sau obligaţiunea de a plati sau obligaţiunea de a face sa se plãteascã, la scadena, o suma hotãrâtã infatisatorului, dupã formele stabilite în capitolul de fata.
Cambia cuprinzând obligaţiunea de a plati se mai numeşte şi bilet de ordin.
Cambia cuprinzând obligaţiunea de a face sa se plãteascã, se mai numeşte şi polita sau trata.
Condiţiunile esenţiale ale cambiei sunt:
1) Data;
2) Numirea de cambie sau polita rostita în textul înscrisului;
3) Numele persoanei sau firma primitorului;
4) Clauza la ordin;
5) Arãtarea sumei de plãtit;
6) A scadentei;
7) A locului plãţii;
8) Semnatura tragatorului sau a emitentului, cu numele sau cu firma sa, ori a mandatarului sau special.
Cambia care cuprinde obligaţiunea de a face sa se plãteascã (polita) trebuie sa mai arate:
9) Persoana trasului adicã numele sau firma persoanei care are sa facã plata.
Nu se cere sa se arate în cambie valoarea sau cauza, nici tragerea dintr-un loc într-altul.
ART. 271
Scadenta nu poate sa fie decât una şi aceeaşi pentru toatã suma arãtatã în cambie, şi poate sa fie:
1) la o zi fixa;
2) la vedere (înfãţişare);
3) La un timp anume hotãrât dupã vedere: la una sau mai multe zile, la una sau mai multe luni dupã vedere;
4) La un timp anume hotãrât dupã ziua emiterii (dupã data);
5) La un anume bâlci;
Dacã cambia nu arata epoca plãţii, ea e platibila la vedere (înfãţişare).
ART. 272
Dacã în polita locul de plata nu se arata anume, polita se va plati la locul arãtat lângã numele sau firma trasului. În biletul la ordin, locul emisiunii se socoteşte ca loc de plata şi în acelaşi timp ca domiciliu al emitentului, dacã un alt loc de plata nu s-a arãtat.
ART. 273
Lipsa vreuneia din condiţiunile esenţiale arãtate în articolele de mai sus, exclude calitatea şi efectele speciale ale cambiei, cu rezerva efectelor ordinare ale obligaţiunii, dupã natura sa comercialã sau civilã.
Promisiunea de dobânzi cuprinsã în cambie sau renunţarea la prescripţiune se socoteşte ca nescrisa.
ART. 274
Cambia poate sa fie trasa asupra unei persoane şi platibila la alta.
Ea poate sa fie trasa în folosul tragatorului. Tragatorul se poate desemna el însuşi ca primitor.
Ea poate sa fie trasa dupã ordinul şi în socoteala unui al treilea.
ART. 275
Când cambia e sub semnatura privatã şi scrisã de un altul decât debitorul, acesta, dacã nu e comerciant, industrial, plugar, vier, sluga sau lucrator cu mana, e dator sa adauge la semnatura sa cuvintele "bun şi aprobat", arãtând în litere suma pentru care se obliga.
ART. 276
Cambia se poate emite şi în forma autenticã. Cambia semnatã prin punere de deget, cu pecete sau cu alte semne, nu are tãrie dacã nu este facuta în forma prevãzutã de legea pentru autentificarea actelor.

SECŢIUNEA II
Despre gir

ART. 277
Proprietatea cambiei, cu toate garanţiile şi drepturile ce decurg dintr-ansa, se transmite prin gir.
Girantii sunt solidar rãspunzãtori de acceptarea şi de plata cambiei la scadenta.
ART. 278
Dacã tragatorul, purtatorul sau girantul a interzis transferarea cambiei prin gir, inserand într-ansa clauza "nu la ordin" sau o alta clauza echivalenta, girurile fãcute contra acestei interziceri produc numai în privinta celui care a inserat clauza efectele unei cesiuni.
ART. 279
Girul trebuie sa fie scris pe cambie, datat şi semnat de girant.
Girul este valabil şi când girantul scrie numai numele sau firma sa în dosul cambiei, fãrã sa arate numele aceluia în ordinul cãruia el e fãcut (gir în alb).
Infatisatorul e în drept sa umple girul în alb.
ART. 280
Girul în care s-a adãugat clauza "pentru încasare", "prin procuratiune", "pentru mandat", "valoarea în garanţie", sau altele de asemenea, nu transmite proprietatea cambiei, ci împuterniceşte pe infatisator a cere plata cambiei, a o protesta şi a notifica lipsa de plata autorului sau, a cere în justiţie plata, a incasa suma depusa şi a o gira prin procuratiune.
Dacã se adauga în gir clauza "fãrã garanţie", "fãrã oblig", sau o alta de asemenea, girantul e scutit de obligaţiunea cambiala ce ar putea sa decurga din girul sau.
ART. 281
Girul cambiei ajunsã la scadenta produce numai efectul unei cesiuni.

SECŢIUNEA III
Despre acceptatiune

Paragraful 1
Dispoziţiuni generale

ART. 282
Cambia trasa la o epoca fixa dupã vedere, trebuie sa fie înfãţişatã pentrru acceptare înãuntrul anului de la data sa, sub pedeapsa pentru posesor de a pierde acţiunea sa de recurs în contra girantilor şi în contra tragatorului.
Tragatorul şi fiecare din giranti vor putea sa fixeze un termen mai scurt decât un an. În acest caz acela care a stabilit acest termen şi obligaţii care vin dupã dânsul vor fi descãrcaţi de acţiunea de recurs, dacã cambia nu s-a înfãţişat prin acceptare în termenul fixat de dânşii.
Când cambia e trasa dintr-un loc al tarii şi platibila într-o ţara strãinã cu care comerţul se face pe apa, în total sau în parte, termenul indicat în prima parte a acestui articol va fi indoit în timp de resbel maritim.
ART. 283
Acceptatiunea trebuie sa fie scrisã pe cambie şi semnatã de acceptant.
Acceptarea se exprima prin cuvântul "accept" sau prin alte cuvinte de asemenea; cu toate acestea, pentru ca o acceptare sa fie valabilã, este destul ca acceptantul sa semneze numele sau firma sa pe fata anterioarã a cambiei.
ART. 284
Acceptarea unei cambii trasa la o epoca fixa de la înfãţişare trebuie sa fie datatã. Dacã trasul refuza datarea acceptului sau, sau, în lipsa de accept, a pune pe cambie o viza datatã, în acest caz posesorul va trebui sa facã sa se stabileascã înfãţişarea la timp a cambiei prin un protest de lipsa de datare fãcut înãuntrul termenului de înfãţişare.
Ziua protestului va tine loc, în acest caz, de data sau de zi de înfãţişare.
Dacã nu s-a fãcut protest, atunci scadenta în contra acceptantului care a omis datarea, se socoteşte de la cea de pe urma zi a termenului de înfãţişare.
ART. 285
Acceptarea trebuie sa fie cerutã la domiciliul trasului, chiar când cambia ar arata un alt loc de plata.
ART. 286
Acceptarea cambiei platibila într-un alt loc decât acela al reşedinţei acceptantului, trebuie sa arate persoana prin mijlocirea cãreia urmeazã sa se facã plata. În lipsa unei asemenea indicatiuni, este presupus ca acceptantul voieşte sa plãteascã el însuşi la locul fixat pentru plata.
ART. 287
Acceptarea trebuie sa fie data la înfãţişarea cambiei, sau cel mai târziu în cele 24 de ore de la înfãţişare. Ea nu poate fi revocatã dupã ce cambia a fost înapoiatã.
ART. 288
Acceptarea poate sa fie restrânsã la o suma mai mica decât cea însemnatã în cambie.
Dacã se adauga alte restrictiuni în accept, atunci cambia astfel acceptatã se priveşte ca o cambie a carei acceptare s-a refuzat, şi posesorul poate sa exercite recursul în garanţie în contra girantilor şi în contra tragatorului; cu toate acestea acceptantul rãmâne indatorat conform regulilor relative la cambii, în limitele acceptului sau.
ART. 289
Acceptarea defectuoasã sau refuzul total ori în parte al acceptãrii se constata în chipul arãtat în secţiunea VIII a capitolului de fata.
ART. 290
Acceptantul contracteazã direct obligaţiunea de a plati cambia.
Acceptatorul este obligat prin acceptarea facuta, deşi tragatorul ar fi cãzut în faliment înaintea acceptãrii fãrã ca acceptantul sa o fi ştiut.
Acceptantul e de asemenea indatorat conform regulilor relative la cambii cãtre tragator; el însã nu are în contra tragatorului acţiunea cambiala.

Paragraful 2
Despre acceptatiunea prin interventiune sau pentru onoare

ART. 291
Cambia pe care trasul nu a acceptat-o poate fi acceptatã de persoanele arãtate într-ansa pentru a o accepta sau a o plati la nevoie.
ART. 292
Cambia care nu e acceptatã de tras, nici de persoanele arãtate pentru a o accepta sau plati la nevoie, poate fi acceptatã de cãtre un al treilea.
Posesorul cambiei are facultatea de a primi sau nu acceptarea prin interventiune ce o oferã cel de al treilea; cu toate acestea acceptarea celui de al treilea nu lipseşte pe posesor de acţiunea de recurs pentru a dobândi cauţiune, afarã numai dacã din actul de protest nu reiese ca posesorul a consimţit la acea acceptare.
Pot încã interveni ca persoana de al treilea, trasul sau persoanele arãtate pentru a accepta cambia sau a o plati la nevoie, cu toate ca în aceasta calitate ele ar fi refuzat acceptarea.
ART. 293
Acceptantul prin interventiune se obliga conform regulilor relative la cambii cãtre toţi girantii care succed persoanei în onoarea cãreia el a acceptat.
Aceasta obligaţiune se stinge când cambia nu se înfãţişeazã acceptantului pentru onoare în termenul hotãrât pentru facerea protestului.
Persoana onorata şi girantii anteriori pãstreazã acţiunea de recus pentru lipsa de acceptare în contra autorilor lor, deşi cambia a fost acceptatã prin interventiune.
ART. 294
Dacã acceptantul pentru onoare a omis sa insemneze în acceptul sau, în onoarea carei persoane anume se face acceptarea, aceasta se socoteşte data în onoarea tragatorului.
Între mai multe acceptatiuni pentru onoare, precaderea se cuvine aceluia care libereazã mai mulţi obligaţi, sub pedeapsa pentru posesor de a pierde acţiunea de recurs în contra acelor care ar fi fost liberaţi.
ART. 295
Acceptantul prin interventiune trebuie sa facã a i se inmana prin posesor protestul pentru neacceptare, şi sa-l remitã fãrã întârziere persoanei onorate.

SECŢIUNEA IV
Despre aval

ART. 296
Plata cambiei poate fi garantatã prin aval.
Avalul e scris pe cambie şi semnat de cãtre acela care-l da.
El se exprima prin cuvintele "pentru aval" sau altele de asemenea.
ART. 297
Datatorul avalului ia asupra-şi îndatoririle persoanei pentru care se face garant şi se obliga conform regulilor relative la cambii, cu toate ca obligaţiunea persoanei pentru care s-a dat avalul nu ar fi valabilã.
Dacã nu se arata persoana pentru care se da avalul, el e socotit dat la poliţe, pentru acceptant; iar dacã polita nu e încã acceptatã, pentru tragator. La biletele la ordin sau valori cambiali, el e socotit dat pentru emitent.
Posesorul cambiei trebuie sa îndeplineascã în contra datatorului avalului toate actele care sunt trebuincioase pentru a pãstra acţiunea cambiala în contra persoanei pentru care s-a dat avalul.
ART. 298
Datatorul avalului care plãtesc cambia sosita la scadenta, e subrogat în drepturile ce are posesorul în contra persoanei pentru care s-a dat avalul şi în contra obligatilor anteriori.

SECŢIUNEA V
Despre duplicate şi copii

Paragraful 1
Despre duplicate

ART. 299
Tragatorul sau emitentul cambiei e ţinut a da primitorului, dupã cererea sa, unul sau mai multe duplicate.
Orice alt posesor al cambiei poate de asemenea sa ceara duplicate. El trebuie sa se adreseze pentru aceasta la girantul sau nemijlocit, care la rândul sau se adreseazã la girantul sau nemijlocit, pana când cererea ajunge în cele din urma la tragator.
ART. 300
Orice duplicat trebuie sa aibã aceeaşi cuprindere ca şi cambia şi sa fie însemnat ca prima secunda, etc.
ART. 301
Dacã s-a plãtit cambia dupã înfãţişarea unuia din mai multe exemplare emise, celelalte pierd puterea lor. Rãspunderea de celelalte exemplare are însã loc în cazurile urmãtoare:
1) Girantul care a girat mai multe exemplare ale aceleiaşi cambii la diferite persoane, şi toţi girantii posteiori ale cãror semnãturi se gãsesc pe exemplarele neinapoiate în momentul plãţii, rãspund de girurile lor;
2) Acceptantul care a acceptat mai multe exemplare ale aceleiaşi cambii, rãspunde de acceptarile aflate pe exemplarele neinapoiate în momentul plãţii;
3) Dacã mai multe exemplare sunt girate cãtre persoane diferite şi toate acceptate, girantul şi acceptantul sunt ţinuţi solidar pentru fiecare gir şi pentru toate acceptele.
ART. 302
Acel care a trimis un exemplar al cambiei pentru acceptare, trebuie sa insemneze pe celelalte persoana la care s-a expediat acest exemplar pentru acceptare: omisiunea acestei însemnãri nu exclude efectele cambiei.
Depozitarul exemplarului expediat pentru acceptare e dator sa-l inmaneze posesorului duplicatului la a sa cerere.
Posesorul unui duplicat pe care este însemnat la cine se gãseşte exemplarul expediat pentru acceptare, nu poate sa exercite recursul în garanţie pentru lipsa de acceptare: omisiunea acestei însemnãri nu exclude efectele cambiei.
Depozitarul exemplarului expediat pentru acceptare e dator sa-l inmaneze posesorului duplicatului la a sa cerere.
Posesorul unui duplicat pe care este însemnat la cine se gãseşte exemplarul expediat pentru acceptare, nu poate sa exercite recursul în garanţie pentru lipsa de acceptare sau pentru lipsa de plata, dacã nu dovedeşte în formele stabilite în secţiunea VIII a capitolului de fata:
1) Ca exemplarul expediat pentru pentru acceptare nu i s-a înmânat de cãtre depozitar;
2) Ca acceptarea sau plata nu sa putut dobândi în temeiul duplicatului.

Paragraful 2
Despre copii

ART. 303
Orice posesor al unei cambii poate sa scoatã copii pentru trebuinţele sale.
Copiile scoase trebuie sa fie conforme cu originalul şi sa cuprindã toate girurile şi însemnãrile ce se gãsesc în el, cu adaugirea "aceasta e o copie" sau o alta de asemenea.
ART. 304
Acceptarea şi girurile originale scrise pe copie indatoreaza pe acceptant şi pe giranti ca şi când ar fi scrise pe cambia originala.

SECŢIUNEA VI
Despre scadenta

ART. 305
O cambie la vedere are scadenta la înfãţişarea ei.
ART. 306
Scadenta unei cambii platibila la o epoca fixa dupã vedere, e hotãrâte prin data acceptãrii sau aceea a înfãţişãrii constatatã în modul prevãzut de art. 284.
ART. 307
Dacã termenul e fixat pe zile, scadenta are loc la ultima zi a termenului; în calculul termenului nu intra nici ziua când s-a emis cambia platibila dupã data, sau când s-a înfãţişat pentru acceptare cambia platibila dupã vedere, nici ziua scadentei. Cambia platibila la o luna sau mai multe luni, sau la sapotamana sau mai multe sãptãmâni dupã data sau dupã vedere, e platibila la data lunii sau a sãptãmânii scadentei corespunzãtoare cu data emiterii sau a înfãţişãrii.
Dacã aceasta data corespunzãtoare nu exista, cambia e platibila în ziua cea de pe urma a lunei scadentei.
Dacã scadenta este fixatã la jumtatea unei luni, ea se împlineşte la 15 a acelei luni. Scadenta la începutul sau la sfârşitul lunii este la prima sa ultima zi a lunii.
ART. 308
Termenul unei cambii platibila în timpul unui bâlci se împlinesc în ajunul spargerii balciului, sau în ziua de bâlci dacã balciul nu tine mai mult de o zi.

SECŢIUNEA VII
Despre plata

Paragraful 1
Dispoziţii generale

ART. 309
Posesorul unei cambii girata dovedeşte ca e proprietarul ei prin seria neîntreruptã de giruri care au ajuns pana la dânsul.
Girurile şterse sunt socotite nescrise.
Acela care plãteşte nu e indatorat sa examineze autenticitatea girurilor.
ART. 310
Cambia trebuie sa fie înfãţişatã pentru plata; plãtitã la locul arãtat într-ansa şi la ziua scadentei. Dacã ziua scadentei e o sãrbãtoare legalã, ziua plãţii e cea dinti zi de lucru urmãtoare.
ART. 311
Cambia emisã la vedere, sau la o epoca fixa dupã vedere, trebuie sa fie înfãţişatã pentru plata în termenul şi în modul prevãzut la art. 282.
ART. 312
Termene de graţie, de favoare, pentru plata cambiei nu pot avea loc.
ART. 313
Când suma de plãtit e scrisã în acelati timp în litere şi în cifre, dacã este deosebire, suma cea mai mica va trebui sa fie plãtitã.
ART. 314
Posesorul cambiei nu poate sa refuze o plata în parte, deşi cambia ar fi fost acceptatã pentru suma intreaga; dar ca sa-şi pãstreze recursul în garanţie pentru suma neplatita, el va trebui sa dovedeascã, printr-un protest, lipsa în parte de plata.
ART. 315
Cambia trebuie sa fie plãtitã în moneta arãtatã într-ansa, cu distincţiunile prevãzute de art. 41.
ART. 316
Posesorul cambiei nu poate sa fie silit a primi plata înainte de scadenta.
Acela care plãteşte o cambie înainte de scadenta este rãspunzãtor de validitatea plãţii.
ART. 317
Plata unei cambii facuta în mâinile posesorului la scadenta şi fãrã opoziţiune din partea cuiva, libereazã pe creditor.
ART. 318
Posesorul cambiei, ca sa dobândeascã plata, trebuie sa dea adeverinta pe însãşi cambie şi sa inmaneze debitorului cambia achitatã.
Dacã debitorul a fãcut numai o plata în parte, creditorul trebuie sa facã menţiune despre plata în parte pe cambie sau sa-i inmaneze o adeverinta deosebita.
ART. 319
Lipsa totalã sau parţialã de plata se dovedeşte în modul stabilit la secţiunea VIII a capitolului de fata.
Protestul pentru neplata trebuie sa fie fãcut în ziua ce urmeazã dupã aceea a scadentei; dacã acea zi este o Duminica sau sãrbãtoare legalã, protestul se va face în cea dintâi zi de lucru ce urmeazã.
ART. 320
Dacã plata cambiei nu e cerutã la scadenta, acceptantul sau emitentul, dupã expirarea termenului protestului pentru neplata, are dreptul a consemna suma arãtatã în cambie la casa de depuneri, şi a depune recipisa la tribunalul locului unde trebuia sa se facã plata, fãrã nici o alta încunoştiinţare, pe riscul şi cu cheltuiala posesorului.
ART. 321
Debitorul cambiei nu poate fi oprit de la plata ei decât în caz de pierderea cambiei şi de faliment al posesorului.

Paragraful 2
Despre plata prin interventiune sau pentru onoare

ART. 322
Dacã cambia nu e plãtitã de cãtre tras, de cãtre acceptant, de cãtre emitent, sau de cãtre persoanele indicate ca sa o plãteascã la nevoie, ea poate fi plãtitã de cãtre un al treilea.
Plata prin interventiune trebuie sa fie declarata în actul de protest.
ART. 323
Acela care plãteşte o cambie prin interventiune e subrogat în toate drepturile posesorului, în limitele arãtate în art. urmãtor.
ART. 324
Dacã plata prin interventiune e facuta pentru onoarea tragatorului sau a emitentului, toţi girantii sunt liberaţi.
Dacã ea e facuta pentru onoarea unui girant, toţi girantii posteriori sunt liberaţi.
Între mai mulţi care ofer plata prin interventiune, are precãdere acela care opereazã mai multe liberatiuni. Un intervenient care plãteşte, cu toate ca se invedereaza din cambia sau din protest ca un altul care ar fi operat mai multe liberatiuni a oferit sa plãteascã cambia, nu are recursul în garanţie în contra acelor giranti care ar fi fost liberaţi prin plata oferitã de celãlalt.
ART. 325
Dacã trasul care n-a acceptat, se prezintã în aceasta calitate ca sa plãteascã o cambie protestata, el trebuie sa aibã precãdere înaintea altora. Când însã trasul se prezintã ca sa plãteascã prin interventiune, atunci se aplica dispoziţiunile art. precedent.

SECŢIUNEA VIII
Despre protest

ART. 326
Protestul trebuie sa fie fãcut de portãrel dupã cererea posesorului cambiei.
Asistenta de martori nu este necesarã.
În oraşele neresedinte de tribunal protestul se va face de judecãtorul de ocol.
ART. 327
Protestul trebuie sa se facã prin un singur act:
1) La locul însemnat în cambie pentru acceptare sau pentru plata, şi în lipsa de asemenea indicatiuni, la resedinta sau la domiciliul trasului sau al acceptantului, sau al emitentului, ori la ultimul sau domiciliu cunoscut;
2) La resedinta sau domiciliul persoanelor însemnate în cambie, fie de cãtre tragatgor, fie de cãtre girant, pentru a o accepta sau plati la nevoie;
3) La resedinta sau domiciliul celui de al treilea care a acceptat cambia prin interventiune.
ART. 328
Protestul trebuie sa cuprindã:
1) Transcrierea exactã a cambiei, a acceptãrii, a girurilor şi a tuturor aratarilor şi insemnarilor cuprinse într-ansa;
2) Numele persoanei pentru care şi în contra cãreia se face protestul;
3) Somatiunea adresatã persoanei în contra cãreia se face protestul, obiectul somatiunii, locul şi data unde şi când s-a fãcut somatiunea;
4) Rãspunsul obţinut sau arãtarea ca persoana în contra cãreia e fãcut protestul n-a dat nici un rãspuns.
Protestul trebuie sa fie semnat de portãrel.
Dacã cambia s-a pierdut şi nu exista un duplicat sau o copie, protestul, în locul transcrierii, va trebui sa cuprindã o descriere pe cat se poate de precisa a cambiei.
ART. 329
Portarelul nu va putea sa facã acte de protest, în care el singur, rudele sau afinii lui, în linie directa de toate gradele, şi în linie colateralã pana la gradul al treilea inclusiv, ar fi pãrţi interesate.
Portarelul va arta în actul de protest mijloacele prin care s-a încredinţat de identitatea persoanelor contra cãrora s-a fãcut protestul.
Ştersãturile, rasaturile şi orice scriptura între randuri sau cu semn de trimitere, trebuie sa fie aprobate şi semnate de portãrel.
ART. 330
Originalul protestului se va aduce la tribunal şi, adeverindu-se de preşedinte sau de cãtre acela care-i tine locul, se va da infatisatorului. Portarelul este ţinut, sub pedeapsa de cheltuieli şi daune interese cãtre pãrţi, sa treacã toate protestele în întreg, zi cu zi şi dupã ordinea datei, într-un registru special numerotat şi parafat de preşedinte, cuprinzând data, natura, specia actului şi numele pãrţilor. În caz de pierdere doveditã a originalului, el se poate înlocui prin un extract legalizat din registru.
ART. 331
Nici un act din partea posesorului cambiei nu poate sa înlocuiascã protestul spre a dovedi îndeplinirea actelor necesare pentru a conserva acţiunea cambiala.
Cu toate acestea, protestul pentru lipsa de acceptare sau pentru lipsa de plata poate fi înlocuit, dacã posesorul consimte la aceasta, printr-o declarare datatã şi semnatã de persoana care refuza de a accepta sau de a plati. Aceasta declarare trebuie sa fie investitã cu data certa în termenul prescris pentru facerea protestului, sau cel mai târziu în cele douãzeci şi patru ore care vor urma dupã expirarea acestui termen.
Aceasta declarare poate fi facuta sau pe cambie sau prin act separat. Declararea prin act separat trebuie sa cuprindã transcrierea exactã, cerutã de aliniatul întâi al art. 328.
Formalitãţile prescrise în acest articol se vor observa sub pedeapsa de nulitate.
ART. 332
Moartea sau falimentul trasului, sau protestul pentru lipsa de acceptare, nu apara pe posesorul cambiei de îndatorirea de a constata lipsa de plata în chipul arãtat în articolele de mai sus.
ART. 333
Clauza "fãrã protest" sau "fãrã cheltuieli" apara de protest, dar nu dispensa de înfãţişarea cambiei pentru acceptare sau plata.
ART. 334
Pierderea drepturilor prin nefacerea protestului în termenul prescris de lege, nu are loc când o forta majorã a împiedicat sau întârziat protestul. Forta majorã rãmâne însã în sarcina posesorului, dacã el omite sa facã protestul îndatã ce împrejurãrile nu se mai împotrivesc.

SECŢIUNEA IX
Despre contra-cambie

ART. 335
Posesorul cambiei neplatita poate sa încaseze suma arãtatã într-ansa cheltuielile şi desdaunarea pentru preţul schimbului plãtit de dânsul, prin o contra-cambia trasa la vedere asupra tragatorului sau asupra unuia din giranti.
Acela care a plãtit contra-cambia poate sa se despãgubeascã şi el în acelaşi mod contra obligatilor anteriori.
ART. 336
Contra-cambia va fi însoţitã de cambia protestata, de protest, sau de declararea data conform art. 331 şi de o socoteala de întoarcere.
Socoteala de întoarcere trebuie sa arate:
1) Suma în capital a cambiei protestate cu dobanda de la ziua scadentei;
2) Cheltuielile protestului şi alte cheltuieli legiuite, precum: comisioane de banca, plata mijlocitorilor de schimb, timbru şi porto pentru scrisori;
3) Numele persoanei asupra cãreia s-a tras contra-cambia;
4) Preţul schimbului cu care s-a negociat contra-cambia.
ART. 337
Preţul schimbului datorit posesorului se reguleazã dupã cursul schimbului locului unde cambia era platibila asupra reşedinţei persoanei asupra cãreia s-a tras contra-cambia.
Preţul schimbului datorit girantelui care a plãtit cambia se reguleazã dupã cursul locului de unde sa tras contra-cambia.
Preţul schimbului nu este datorit dacã cursul schimbului se reguleazã nu s-a afirmat conform prescripţiunilor art. 40.
ART. 338
Orice girant care a plãtit cambia poate sa steraga propriul sau gir şi toate girurile posterioare.

SECŢIUNEA X
Despre acţiunea cambiala

ART. 339
Dacã lipsa de acceptare e doveditã în formele prescrise în secţiunea VIII, tragatorul şi girantii sunt solidari şi unul cãtre altul obligaţi a da o cauţiune pentru plata cambiei la scadenta, şi pentru plata cheltuielilor.
ART. 340
Posesorul unei poliţe acceptatã va avea dreptul a cere o cauţiune de la giranti şi de la tragator dacã acceptantul este în faliment, sau dacã el a suspendat plãţile ori dacã o execuţiune în contra-i a rãmas fãrã efect, dovedind, în formele stabilite în secţiunea VII, ca cauţiunea n-a fost data de acceptant şi ca o noua acceptare nu se poate dobândi de la persoanele indicate la nevoie.
Orice girant poate cere cauţiune în contra obligatilor anteriori, infatisand probele arãtate mai sus.
Posesorul şi giratarii vor avea acelaşi drept şi în cazul când emitentul unui bilet la ordin a cãzut în faliment sau a suspendat plãţile, ori a fost urmãrit fãrã rezultat.
ART. 341
Dacã cambia e platibila într-un alt loc decât resedinta acceptantului sau a emitentului şi la o alta persoana, lipsa de plata va trebui sa fie constatatã dupã regulile stabilite în secţiunea VIII, chiar pentru a se conserva acţiunea în contra acceptantului şi în contra emitentului.
ART. 342
Posesorul cambiei protestata pentru neplata trebuie sa înştiinţeze pe girantul sau despre aceasta în cele doua zile de la data protestului sau a declarãrii de care se vorbeşte în art. 331.
Orice girant înştiinţat trebuie sa facã aceeaşi înştiinţare autorului sau nemijlocit în cele doua zile dupã primirea înştiinţãrii, şi asa mai departe pana la tragator sau pana la primul girant.
Înştiinţarea e socotitã data prin predarea la posta, în intrul termenului de mai sus, a unei scrisori recomandatã.
Dacã un girant n-a arãtat în gir locul domiciliului sau, înştiinţarea despre lipsa de plata trebuie sa fie data autorului sau neijlocit.
Acela care omite înştiinţarea sau nu o da autorului sau nemijlocit, e ţinut cãtre toţi girantii anteriori la repararea daunei cauzate prin aceasta omisiune, pierzand încã şi dreptul la dobânzi şi cheltuieli în contra acestor persoane, de la care nu va putea cere decât suma arãtatã în cambie.
ART. 343
Posesorul cambiei neplatita la scadenta poate sa exercite acţiunea cambiala în contra unora din obligaţi sau în contra unui singur dintre ei, fãrã sa piardã dreptul sau în contra celorlalţi.
El nu e ţinut sa observe ordinea girurilor.
ART. 344
Acţiunea posesorului cambiei neplatita la scadenta se margineste la plata sumei indicate în cambie, a dobânzilor şi a cheltuielilor justificate porin socoteala de întoarcere dupã dispoziţiunile art. 336 şi 337.
Girantul care a plãtit cambia are dreptul sa ceara de la un girant anterior sau de la emitent plata sumei indicatã în socoteala de întoarcere cu dobanda de la ziua plãţii şi plata cheltuielilor şi a preţului schimbului.
ART. 345
Dacã posesorul cambiei exercita acţiunea sa de regres individual contra unuia din obligaţi anteriori, el trebuie s-o intenteze în cele 15 zile de la data protestului, sau a declarãrii de care se vorbeşte în art. 133.
Dacã locul de resedinta al debitorului este într-o depãrtare mai mare de trei miriametre de la locul unde cambia era platibila, termenul va fi sporit cu câte o zi pentru fiecare trei miriametre. Fracţiunile mai mici de doua miriametre nu se vor numara; fracţiunile de doua miriametre şi mai mult vor spori termenul cu o zi.
ART. 346
Dacã cambia este trasa sau emisã în România şi platitibila în ţara strãinã, acţiunea de regres în contra obligatilor resezand în Regat trebuie sa fie exercitatã în termen:
De sasezeci de zile dacã cambia e platibila în Europa, exceptându-se Islanda şi Insulele Feroe, asupra unei pieţe maritime a Asiei sau a Africei pe Mediterana, pe Marea Neagra, pe canalul de Suez sau pe Marea Roşie, sau asupra unei pieţe interioare legate cu una din pieţele maritime sus zise cu o cale feratã.
De unasuta douãzeci zile dacã cambia e platibila asupra unei pieţe maritime sau legatã cu dânsa cu cale feratã a Oceaniei sau asupra unei pieţe a Americii dincoace de Capul Horn.
De doua sute patru zile în celelalte cazuri.
Termenele de mai sus vor fi indoite în timp de rãzboi maritim, dacã cambia e platibila asupra unei pieţe cu care traficul se face în tot sau în parte pe calea marii.
ART. 347
Citatiunea trebuie sa fie înmânatã obligatilor acţionaţi, în intrul termenelor prevãzute în precedentele doua articole.
ART. 348
Dacã posesorul exercita acţiunea cambiala colectiv în contra girantilor şi în contra tragatorului, el se bucura în privinta fiecãrui din ei de termenul fixat în articolele de mai sus.
Girantii au dreptul sa exercite aceeaşi acţiune, sau individual sau colectiv, în aceleaşi termene.
În privinta lor termenul curge de la data plãţii sau de la data primirii citatiunii în judecata pentru plata.
ART. 349
Debitorul unei cambii nu va putea opune decât exceptiunile privitoare la forma titlului sau lipsa condiţiunilor necesare pentru exerciţiul acţiunii şi exceptiunile personale aceluia care a exercitat aceasta acţiune.
Aceste exceptiuni personale însã nu vor putea întârzia condamnarea la plata, decât dacã ele sunt lichide şi de o grabnica solutiune, şi, în toate cazurile întemeiate pe o proba scrisã.
ART. 350
Posesorul cambiei pierde acţiunea în recurs în contra tragatorului şi în contra girantilor dupã expirarea termenelor de mai sus:
1) Pentru înfãţişarea cambiei platibila la vedere sau la o epoca fixa dupã vederee;
2) Pentru protestul de neplata;
3) Pentru exerciţiul acţiunii dd recurs.
Girantii pierd de asemenea acţiunea lor de recurs în contra obligatilor anteriori, dupã expirarea termenelor de mai sus, fiecare în ceea ce-l priveşte.
Cererea în judecata, deşi intentatã dinaintea unor judecãtori necompetinti, impiedica pierderea acţiunii de recurs.
ART. 351
Cu toatã pierderea acţiunii de recurs, tragatorul rãmâne obligat cãtre posesorul cambiei pentru suma de la care tragatorul ar avea, în alt chip, un folos nedatorit în paguba posesorului.
În cazul prevãzut de art. 341, aceasta dispoziţiune va fi de asemenea aplicabilã acceptantului unei poliţe şi emitentului unui bilet de ordin.

SECŢIUNEA XI
Despre cambie purtând semnatura unor persoane incapabile sau o semnatura falsa ori falsificata

ART. 352
Cambia semnatã de persoane incapabile e valabilã în privinta persoanelor capabile care au semnat-o.
Cambia purtând o semnatura falsa sau falsificata are tãrie fata cu toţi girantii şi cu emitentul ale cãror semnãturi nu sunt false sau falsificate.
ART. 353
Acei care au girat, avalizat sau acceptat o cambie falsa, sunt obligaţi fata cu posesorul ca şi când ar fi girat, avalizat sau acceptat o cambie adevarata.

SECŢIUNEA XII
Despre cambia pierdutã sau sustrasa

ART. 354
O cambie pierdutã sau sustrasa se poate declara fãrã tãrie fata cu orice posesor care nu va exercita drepturile sale în termenul prin dispoziţiunile urmãtoare.
ART. 355
Proprietarul unei cambii pierdutã sau sustrasa poate cere anularea ei la tribunalul comercial al locului plãţii. Dacã presidentul tribunalului va gãsi ca reclamantul a justificat proprietatea şi pierderea sau sustragerea cambiei, el va ordonã, prin încheiere, publicarea unei ordonanţe cuprinzând transcrierea exactã sau o descriere precisa a cambiei pierdutã sau sustrasa, şi invitarea cãtre oricine o poseda de a o infatisa la grefa tribunalului, instiintand ca în lipsa de înfãţişare ea se va decalara fãrã tãrie fata cu posesorul.
Termenul pentru prezentarea cambiei va fi de 40 zile pentru cambiile trase sau emise în ţara; iar pentru cele afarã din ţara se vor aplica termenele prevãzute în art. 346.
Ordonanta va trebui sa fie afişatã în sala tribunalului, în localurile bursei celei mai apropiate şi în sala comunei locului plãţii. Ea va trrebui sa fie publicatã de asemenea în faoaia anunţurilor judiciare ale aceluiaşi loc şi în alte ziare pe care, dupã împrejurãri, prezidentul le va insemna în încheierea sa.
Termenul va curge de la data scadentei cambiei dacã ea n-a ajuns încã la scadenta, şi în caz contrariu de la publicarea ordonanţei.
ART. 356
În cursul termenului stabilit în articolul precedent, proprietarul cambiei va putea exercita toate actele care tind la pãstrarea drepturilor sale, şi dupã scadenta el va putea cere plata dând cauţiune, sau în lipsa de cauţiune, consemnarea sumei.
Dupã trecerea acestui termen şi constatandu-se ca cambia pierdutã sau sustrasa nu s-a prezentat, ea se va declara fãrã tãrie fata de posesorul, prin o hotãrâre a tribunalului data contradictoriu cu cei obligaţi.
Aceasta hotãrâre va descarca cautiunile date.
ART. 357
Posesorul care se va justifica prin o serie neîntreruptã de giruri nu poate fi obligat a înapoia cambia, exceptându-se cazul de rea credinţa sau de greseala mare sãvârşitã în dobândirea ei.

SECŢIUNEA XIII
Despre ordinul în produse sau mãrfuri

ART. 358
Ordinul în produse sau mãrfuri e o polita şi se reguleazã dupã dispoziţiunile capitolului de fata, cu rezerva modificãrilor cuprinse în articolele urmãtoare.
ART. 359
Ordinul în produse sau mãrfuri trebuie sa cuprindã numirea de polita sau de ordin în produse sau mãrfuri, rostita în textul înscrisului, şi sa arate natura produselor sau mãrfurilor de predat, calitatea şi cantitatea lor.
ART. 360
În ordinul în produse sau mãrfuri se va hotãrî epoca când va trebui sa se facã predarea.
ART. 361
Dupã trecerea termenului fixat în ordin, posesorul va avea facultatea a-l executa sau prin încãrcarea mãrfii pe apa sau pe uscat, sau prin strãmutarea acestei mãrfii în alte locuri de depozit, sau în alte magazii.
ART. 362
În lipsa de convenţiuni speciale, cheltuielile predãrii sau, dupã cazuri, acelea ale masurarii sau ale contaririi, vor fi în saracina aceluia care trebuie sa predea.
Cheltuielile primirii vor fi în sarcina creditorului cãruia va trebuie sa se facã predarea.
ART. 363
Preţul mãrfii nepredate se va regula, întrucât priveşte plata despãgubirilor, dupã cursul pieţei la locul şi în timpul hotãrât pentru predare.
Cursul se va regula dupã dispoziţiunile cuprinse în art. 40.

CAP. 2
Despre cek

ART. 364
Oricine are sume de bani disponibile la o banca sau la orice persoana va putea dispune de aceste sume, în tot sau în parte, în folosul sau personal sau în folosul unui al treilea prin un cek.
ART. 365
Cekul trebuie sa arate suma de plãtit, sa arate suma de plãtit, sa fie datat şi semnat de emitent. El va putea fi emis la infatisator sau în folosul unei persoane numite. Va putea fi plãtibil la vedere sau într-un termen care nu va fi mai mare de zece zile de la înfãţişare.
El va putea sa fie subscris în ordin şi transmis chiar prin gir în alb.
ART. 366
Sunt aplicabile cekului toate dispoziţiunile privitoare la gir, la aval, la semnatura persoanelor incapabile, la semnãturile false sau falsificate, la scadenta şi plata cambiilor, la protest, la acţiunea în contra emitentului şi în contra girantilor, la biletele pierdute sau sustrase.
ART. 367
Posesorul cekului trebuie sa-l înfãţişeze trasului pentru plata, în cele opt zile de la data dacã el este emis în locul plãţii, şi în cele cincisprezece zile dacã el e plãtibil într-un loc osebit de acela unde el este emis. Ziua datei nu este cuprinsã în acest termen.
ART. 368
Posesorul cekului care nu-l înfãţişeazã în termenele de mai sus pierde acţiunea sa în contra girantilor; el pierde chiar acţiunea sa în contra emitentului, dacã suma nu este disponibilã prin faptul trasului, la scadenta termenelor de mai sus.
ART. 369
Acela care emite un cek fãrã data, sau cu o data falsa, sau fãrã sa existe în minile depozitarului suma disponibilã, va fi pedepsit cu o amenda egala cu zece la suta a sumei arãtatã în cek, afarã de pedepsele prevãzute în legea penalã, dacã va fi caz.

TITLUL X
Despre contul curent

ART. 370
Contractul de cont curent produce:
1) Strãmutarea proprietãţii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor prin acea ca el le trece în debitul sau, şi novatiunea obligatiunei de mai înainte între acela care a trimis valorile şi primitorul lor. Înscrierea însã în contul curent a unui efect de comerţ sau a unui alt titlu de credit e presupusa facuta sub "rezerva încasãri";
2) Compensatiunea reciprocã între pãrţi, pana în concurenta debitului şi a creditului respectiv la încheierea socotelii, cu rezerva plãţii diferenţei;
3) Curgerea la dobânzi pentru sumele trecute în contul curent în debitul primitorului, de la data înscrierii.
Dobânzile sunt cele comerciale şi se socotesc pe zi, dacã pãrţile nu s-au învoit altfel.
ART. 371
Existenta contului curent nu exclude drepturile de comision şi plata cheltuielilor pentru afacerile însemnate în contul curent.
ART. 372
Încheierea contului curent şi lichidarea diferenţei vor avea loc la scadenta termenelor stabilite prin convenţiuni, şi în lipsa la 31 decembrie a fiecãrui an.
Dobanda diferenţei curge de la data lichidãrii.
Numai diferenţa (saldo) lichidatã la încheierea contului curent poate fi supusã executiunii sau opririi în mana unui al treilea sau asigurata prin ipoteca. Dacã s-a consimţit o ipoteca pentru credit deschis, posesorii efectelor create sau negociate în termenul acestei deschideri de credit nu se vor putea folosi de dânsul decât pana la concurenta saldului final al contului.
ART. 373
Contractul de cont curent e de drept desfiinţat:
1) Prin scadenta termenului convenit;
2) În lipsa de convenţiune, prin retragerea uneia din pãrţi;
3) Prin falimentul uneia din pãrţi.
Desfiinţarea contractului de cont curent se poate cere în caz de moarte, de interdictiune sau incapacitate legalã a uneia din pãrţi.

TITLUL XI
Despre mandatul comercial şi despre comision

CAP. 1
Despre mandatul comercial

SECŢIUNEA I
Despre mandatul comercial în general

ART. 374
Mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama şi socoteala mandantului.
Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit.
ART. 375
Deşi conceput în termeni generali, mandatul comercial nu se întinde şi la afacerile care nu sunt comerciale, afarã numai dacã aceasta se declara cu preciziune prin mandat.
Dacã mandatarul nu are instrucţiuni decât asupra unor pãrţi ale afacerii, mandatul se socoteşte liber pentru celelalte.
Mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire şi pentru toate actele necesare executãrii lui, chiar când nu ar fi anume arãtate.
ART. 376
Comerciantul care nu vrea sa primeascã o insaracinare este dator, în cel mai scurt termen posibil, sa fac cunoscut mandantului neprimirea, în acest caz este încã dator a face sa se pãstreze în loc sigur lucrurile ce i s-au expediat şi sa îngrijeascã de dânsele în socoteala mandatului, pana ce acesta va putea lua mãsurile necesare.
În caz de întârziere, el va putea încã cere sechestru judiciar şi chiar vânzarea lucrurilor dupã formele prevãzute de art. 71.
ART. 377
Dacã lucrurile primite în socoteala mandantului prezintã semne de stricãciuni suferite în timpul transportului, mandatarul va trebui sa ia toate mersurile necesare pentru pãstrarea drepturilor mandantului fata cu cel ce a fãcut transportul; altfel este responsabil de lucrurile primite dupã descriptiunile cuprinse în scrisorile de carat sau în poliţele de încãrcare. Dacã stricãciunea reclama îngrijiri urgente, mandatarul poate cere vânzarea lucrurilor dupã formele prevãzute de art. 71.
ART. 378
Mandarul este indatorat a face cunoscut mandantului toate faptele ce ar putea sa-l hotãrascã a revoca sau modifica mandatul.
ART. 379
Mandatarul este rãspunzãtor de stricãciunile lucrurilor ce-i sunt încredinţate spre pãstrare, afarã de cele provenite din caz fortuit, forta majorã, din vitiul sau chiar natura lor.
ART. 380
Mandatarul e ţinut a plati dobanda la sumele de bani cuvenite mandantului din ziua în care era dator a le trimite sau a le consemna.
ART. 381
Mandatarul care nu se conformã instrucţiunilor primite de la mandant, rãspunde de daune interese.
ART. 382
Mandatarul este dator a incunostiinta fãrã întârziere pe mandat despre executarea mandatului.
Dacã în urma primirii acestei incunostiintari, mandantul întârzie rãspunsul un timp mai lung decât cel ceurt de natura afacerii, el este considerat ca a acceptat executarea mandatului, chiar dacã mandatarul a trecut peste limitele mandatului.
ART. 383
Mandatarul care schimba destinaţiunea sumelor primite în socoteala mandatului, e dator dobanda la aceste sume din ziua în care le-a primit, deosebit de daune interese provenind din neîndeplinirea mandatului şi de orice alta acţiune, chiar penalã în caz de dol sau frauda.
ART. 384
Mandatarul este dator sa-şi arate mandatul persoanelor cu care trateazã, când i se cere.
El nu poate opune celor de al treilea instrucţiunile deosebite ce i s-ar fi dat de cãtre mandant, afarã numai dacã nu probeazã ca aceştia aveau cunostinta de ele în momentul când obligaţiunea a fost contractatã.
ART. 385
Mandantul e ţinut a procura mandatarului mijloacele necesare pentru îndeplinirea mandatului, afarã numai dacã nu exista convenţiune contrarie.
ART. 386
Suma ce se datoreşte mandatarului pentru executarea mandatului se determina, în lipsa de convenţiune, de cãtre judecata, dupã împrejurãri.
ART. 387
Mandatarul, pentru tot ce i se datoreşte din executarea mandatului sau şi chiar pentru retribuţiunea sa, are un privilegiu special. Acest privilegiu se exercita asupra lucrurilor mandantului pe care mandatarul le deţine pentru executarea mandatului, sau care se gãsesc la dispoziţiunea sa, în magazinele sale sau în depozite publice, sau pe care el le poate proba prin posesiunea legitima a poliţei de încãrcare, sau a scrisorii de carat, ca i s-au expediat.
Creanţele sus zise au precãdere asupra oricãror alte creanţe contra mandantului şi chiar contra vânzãtorului ce revendica, cu toate plãţile şi cheltuielile vor fi fost fãcute înainte sau dupã ce lucrurile au intrat în posesiunea mandatarului.
În caz de faliment al mandantului, privilegiul mandatarului asupra lucrurilor cumpãrate în socoteala lui, se exerciteaza conform dispoziţiunilor de la cap. III, titlul IV, cartea III din acest codice.
Dacã lucrurile mandantului au fost vândute de cãtre mandatar, privilegiul subzistã asupra preţului.
ART. 388
Pentru a exercita dreptul arãtat în articolul precedent, mandatarul trebuie sa notifice formal mandantului sumele ce-i sunt datorite, cu invitatiune de a i se face plata în termen de cinci zile şi cu prevestirea ca, la caz de neplata, se va proceda la vânzarea lucrurilor supuse privilegiului.
Mandantul va putea face opoziţiune, citând pe mandatar înaintea judecaţii. Opoziţiunea va trebui zile de la primirea notificatiunii de cãtre mandant.
Dacã mandantul nu are resedinta sau domiciliul ales în locul de resedinta al mandatarului, termenul pentru opoziţiune va fi de 10 zile dacã mandantul domiciliazã în circumscriptiunea unui tribunal limitrof; de 20 zile dacã domiciliazã în orice alta parte a tarii; de doua luni dacã domiciliazã afarã din România.
Dacã termenul a trecut sau opoziţiunea s-a respins, mandatarul poate, fãrã alta formalitate, sa facã a se vinde lucrurile sus zise, conform dispoziţiunilor art. 68.
ART. 389
Dacã mai mulţi mandatari sunt numiţi prin acelaşi act fãrã a se arata ca ei trebuie sa lucreze împreunã, fiecare din ei poate lucra în lipsa celuilalt.
Dacã prin act se declara ca mandatarii trebuiesc sa lucreze împreunã şi mandatul nu este primit de toţi, acei ce accepta se socotesc autorizaţi a-l îndeplini când ar forma majoritatea celor numiţi.
Comanditarii sunt responsabili solidar.
ART. 390
Afarã de cazurile prevãzute de codicele civil, mandatul înceteazã:
1) Prin cãsãtoria femeii comercianta ce a dat sau primit mandatul, dacã nu este autorizata a continua comerţul conform dispoziţiunilor art. 15;
2) Prin revocarea autorizaţiunii de a exercita comerţul, ce fusese acordatã femeii maritate sau minorului care au dat sau primit mandatul.
ART. 391
Mandantul sau mandatarul care, fãrã cauza justa, prin revocarea sau renunţarea ssa întrerupe executarea mandatului, rãspunde de daune interese.
Dacã executarea mandatului este întreruptã prin moartea mandantului sau a mandatarului, retribuiunea acestui din urma se va determina dupã ceea ce s-a executat în proportiune cu ceea ce s-ar fi datorit pentru completa executare a mandatului.

SECŢIUNEA II
Despre prepuşi şi reprezentanţi

ART. 392
Prepus este acela care este însãrcinat cu comerţul patronului sau, fie în locul unde acestal exercita, fie în alt loc.
ART. 393
Patronul rãspunde de faptele prepusului şi de obligaţiunile contractate de el în limitele însãrcinãrii ce i-a dat.
Dacã sunt mai mulţi patroni, fiecare din ei este solidar responsabil.
Dacã patronul este o societate comercialã, responsabilitatea societarilor se reguleazã dupã natura societãţii.
ART. 394
Mandatul dat prepusului poate fi expres sau tacit.
Mandatul expres trebuie sa fie depus la tribunalul în a cãrui jurisdicţiune prepusul are a îndeplini însãrcinarea, spre a fi transcris în registrul destinat pentru aceasta şi a fi conform dispoziţiunilor art. 10.
Un extract al mandatului va fi publicat, prin îngrijirea grefierului, în foaia anunţurilor judiciare a localitãţii. Pana la îndeplinirea formalitãţilor de sus se aplica dispoziţiunile articolului urmãtor.
ART. 395
Fata cu cel de al treilea, mandatul tacit al prepusului se scotoceste general, şi cuprinde toate actele necesare exerciţiului comerţului pentru care este dat.
Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restricţiune a mandatului tacit, dacã nu probeazã ca e o cunoşteau în momentul contractãrii obligaţiunii.
ART. 396
Prepusul este totdeauna dator a trata în numele patronului şi sa arate în sub-semnatura sa, pe lângã numele şi prenumele sau propriu, numele şi pronumele sau firma patronului cu menţiunea "prin procura", sau alta asemenea.
În lipsa unei asemenea declaraţiuni, prepusul se obliga personal; cei de al treilea însã pot exercita şi contra patronului acţiunile ce deriva din actele prepusului privitoare la exerciţiul comerţului cu care acesta a fost însãrcinat.
ART. 397
Prepusul nu poate, fãrã învoirea expresã a patronului, a face operaţiuni, nici a lua parte, în socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoturi de natura aceluia cu care este însãrcinat.
În caz contrariu, prepusul este responsabil de daune interese, şi patronul are încã dreptul de a retine pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operaţiuni.
ART. 398
Prepusul e responsabil solidar cu patronul de observarea dispoziţiunilor cuprinse în titlul III şi IV al acestei cãrţi, în ce priveşte comerţul cu care este însãrcinat.
ART. 399
Revocarea mandatului expres trebuie sa fie facuta în aceleaşi forme cu care el a fost dat.
ART. 400
Prepusul poate intenta orice acţiune şi a fi chemat în judecata în locul patronului pentru obligaţiunile contractate de dânsul în exerciţiul comerţului cu care a fost însãrcinat.
ART. 401
Dispoziţiunile acestei secţiuni se aplica reprezentanţilor caselor comerciale sau ai societãţilor strãine care de obişnuit trateazã sau încheie în ţara, în numele şi pe socoteala acestora, afacerile comerciale cu care au fost însãrcinaţi.

SECŢIUNEA III
Despre comisii cãlãtori pentru comerţ

ART. 402
Oricine trimite în alta localitate o persoana din serviciul sau, autorizând-o cu scrisori, avizuri, circulari sau alte asemenea documente, ca sa trateze sau sa facã operaţiuni de ale comerţului sau, rãmâne obligat prin faptele contractate de aceasta persoana în marginile însãrcinãrii ce i-a dat.
ART. 403
Dispoziţiunile art. 396 se aplica comisilor cãlãtori; aceştia însã nu pot subscrie "prin procura", ci trebuie numai sa arate numele patronului lor.

SECŢIUNEA IV
Despre comisii pentru negot

ART. 404
Comisii pentru negot sunt prepuşi pentru vânzarea în detaliu a mãrfurilor; ei au dreptul ca în locul unde exerciteaza comerţul şi în momentul predãrii sa ceara şi sa încaseze preţul mãrfurilor vândute, putând da pentru aceasta valabilã chitanţa în numele patronului lor.
Afarã din magazin, ei nu pot cere plata creanţelor patronului fãrã autorizaţie specialã.

CAP. 2
Despre comision

ART. 405
Comisionul are de obiect tratarea de afaceri comerciale de cãtre comisionar în socoteala comitentului.
Între comitent şi comisionar exista aceleaşi drepturi şi obligaţiuni ca între mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele urmãtoare.
ART. 406
Comisionarul este direct obligat cãtre persoana cu care a contractat ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie.
Comitentul nu are acţiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul, şi nici acestea nu au vreo acţiune în contra comitentului.
ART. 407
Comisionarul trebuie sa tie, deosebite între dânsele şi chiar de ale sale proprii, lucrãrile diferiţilor comitenţi, şi sa aibã în registrele sale partida deosebita pentru fiecare operaţiune.
Dacã comisionarul are în contra aceleiaşi persoane creanţe provenind din diferite operaţiuni fãcute în contul comitentilor sãi, sau din o operaţiune a sa proprie şi a altuia, el este dator a cere de la acel debitor un înscris deosebit pentru fiecare afacere, şi în caz de plata sa arate în registrele sale persoana pentru care plata s-a fãcut.
În lipsa de asemenea arãtare, plata se va împãrţi proporţional între fiecare creanta.
ART. 408
Operaţiunile fãcute de comisionar cu violarea mandatului sau peste limitele sale rãmân în saracina sa, şi prin urmare:
1) Dacã a vândut cu preţ mai mic decât cel hotãrât sau în lipsa mai mic decât cel curent, el este dator sa plãteascã comitentului diferenţa, afarã numai dacã nu ar proba ca vanuareae cu preţul hotãrât nu se putea face, şi ca vanzand astfel comitentul a fost scutit de paguba;
2) Dacã a cumpãrat cu un preţ mai mare decât cel hotãrât, comitentul poate refuza operaţiunea şi a o considera ca facuta în socoteala comisionarului, dacã acesta nu ar oferi sa plãteascã diferenţa preţului;
3) Dacã lucrul cumpãrat nu corespunde cu calitatea convenitã, comitentul îl poate refuza.
ART. 409
Comisionarul care, fãrã autorizaţiunea comitentului, face înaintãri de bani, vânzãri sau alte operaţiuni pe credit, îşi ia asupra-şi orice rãspundere, şi comitentul îi poate cere plata neîntârziatã a creditelor fãcute cedandu-i interesele şi foloasele ce ar rezulta din aceasta.
ART. 410
Comisionarul care vinde pe datorie este dator sa arate comitentului, în scrisoarea de aviz, persoana cumpãrãtorului şi termenul acordat; altminteri operaţiunea se presupune ca s-a fãcut pe bani gata, proba contrarie nu este admisã.
ART. 411
Când comisionarul este însãrcinat sa vândã sau sa cumpere cambii, obligaţiuni sau efecte ale Statului ori alte titluri de credit circulând în comerţ sau mãrfuri având preţ la bursa ori în piata, dacã comitentul nu a dispus într-altfel, el însuşi poate sa-i procure pe preţul cerut, ca vânzãtor, lucrurile ce trebuia sa cumpere, sau sa retina pentru sine dupã preţul curent, ca cumpãrãtor, lucrurile ce trebuie sa vândã în socoteala comitentului, deosebit de dreptul sau la proviziune.
Dacã în cazurile mai sus arãtate, comisionarul, dupã îndeplinirea însãrcinãrii sale, nu face cunoscut comitentului persoana cu care a contractat, comitentul are dreptul sa considere ca cumpãrarea sau vânzarea s-a fãcut pe contul sau şi sa ceara de la comisionar executarea contractului.
ART. 412
Comisionarul nu este rãspunzãtor pentru îndeplinirea obligaţiunilor luate de cãtre persoanele cu care a contractat, afarã de convenţiune contrarie.
Când comisionarul ia o asemenea rãspundere, el este obligat personal, fata cu comitentul, pentru îndeplinirea obligaţiunilor rezultând din contract.
În acest caz, el are dreptul la proviziunea specialã numita "pentru garanţia", "pentru credit". Aceasta proviziune se stabileşte de pãrţi prin convenţiunea lor, iar în lipsa este lãsatã la aprecierea judecaţii.

TITLUL XII
Despre contractul de transport

ART. 413
Contractul de transport are loc între expeditor sau acela care da însãrcinarea pentru transportul unui lucru şi întreprinzãtorul care se obliga a-l face în numele sau propriu şi în socoteala altuia, ori între unul dintre aceştia şi cãrãuşul ce se însãrcineazã a-l face.
Se numesc "cãrãuş" persoana care îşi ia insrcinarea ca într-un mod oarecare.
Obligaţiunile între expeditor şi întreprinzãtorul de transporturi pe apa, şi cãpitan sau patron, sunt regulate prin dispoziţiunile prevãzute în cartea II a acestui codice.
ART. 414
Expeditorul trebuie sa dea cãrãuşului care i-ar face cere o scrisoare de carat.
Scrisoarea de carat poate sa fie la ordin sau la purtãtor.
Forma şi efectele girului scrisorii de carat sunt regulate prin dispoziţiunile titlului IX din aceasta carte.
ART. 415
Scrisoarea de carat trebuie sa fie datatã, subscrisã de expeditor şi sa cuprindã;
1) Natura, greutatea, mãsura sau numãrul lucrurilor de transportat, şi dacã lucrurile sunt în lãzi sau pachete şi calitatea acestora, numãrul şi sigiliile sau mãrcile puse pe dânsele;
2) Numele expeditorului şi locuinta;
3) Numele şi locuinta cãrãuşului;
4) Locul de destinatiune şi persoana destinatarului cu arãtare dacã scrisoarea de carat este la ordin sau la purtãtor.
5) Portul sau preţul transportului şi sumele datorite cãrãuşului pentru expeditiune, adãugându-se cheltuielile anticipate sau de provizion;
6) Timpul în care trebuie sa fie fãcut transportul sau, când transportul are loc pe calea feratã, dacã trebuie fãcut cu mare sau mica iuteala;
7) Celelalte stipulaţiuni asupra cãrora pãrţile s-au înţeles.
Expeditorul se poate desemna el insuri ca destinatar.
ART. 416
Expeditorul este dator a incredinta cãrãuşului actele de vama sau altele ce ar fi de trebuinta; el este rãspunzãtor de cuprinsul şi regularitatea lor.
ART. 417
Cãrãuşul va da expeditorului, când acesta i-ar cere, un exemplar al scrisorii de carat subscris de dânsul.
Dacã scrisoarea de carat e la ordin sau la purtãtor, girul sau remiterea exemolarului semnat de cãrãuş, transfera posesiunea lucrurilor transportate.
Convenţiunile necuprinse în scrisoarea de carat nu au nici o tãrie, fata cu destinatarul sau posesorul exemplarului scrisorii de carat la ordin sau la purtãtor, ce a fost subscris de cãrãuş.
ART. 418
Dacã cãrãuşul primeşte lucrurile de transportat fãrã nici o rezerva, se presupune ca ele nu prezenta vitii aparente de imbalotare.
ART. 419
Cãrãuşul este dator sa facã expeditiunea lucrurilor de transportat dupã ordinea în care lea primit, afarã dacã prin natura lor, din cauza destinatiunii ce acele lucruri au sau pentru alte cuvinte, nu ar trebui sa se urmeze într-altfel, sau dacã nu ar fi împiedicat de vreun caz fortuit sau de forta majorã.
ART. 420
Dacã din caz fortuit sau forta majorã, transportul este împiedicat sau peste mãsura întârziat, cãrãuşul trebuie sa încunoştiinţeze îndatã pe expeditor, care are facultate de a rezilia contractul plãtind numai cheltuielile fãcute de cãrãuş, şi dacã împiedicarea are loc în timpul efectuãrii transportului, cãrãuşul are încã dreptul la plata portului în proportiune cu drumul fãcut. În amândouã cazurile se va înapoia cãrãuşului exemplarul scrisorii de carat la ordin sau la purtãtor, pe care l-a subscris.
ART. 421
Expeditorul are dreptul de a suspenda transportul şi de a cere restituirea lucrurilor transportate, sau predarea lor unei alte persoane decât aceea arãtatã în scrisoarea de carat, ori de a dispune cum va crede de cuviinţã; dar este dator a plati cãrãuşului cheltuielile fãcute şi pagubele directe şi imediate rezultând din executarea acestui contra-ordin.
Obligaţiunea cãrãuşului de a executa ordinul expeditorului înceteazã din momentul în care lucrurile, fiind ajunse la locul de destinatiune, persoana cãreia îi sunt destinate şi care poseda actele necesare a fãcut cererea de predare cãrãuşului, sau din momentul în care acesta i-a remis scrisoarea de carat. În aceste cazuri numai destinatarul lucrãrilor transportate are facultatea de a dispune de dânsele.
Dacã scrisoarea de carat este la ordin sau la purtãtor, dreptul arãtat în prima parte a acestui articol este al celui ce poseda exemplarul scrisorii de carat subscris de cãrãuş. Cãrãuşul primind contra-ordin are dreptul sa ceara restituirea exemplarului sus zis sau, dacã destinaţiunea lucrurilor de transportat s-a schimbat, el poate pretinde o noua scrisoare de carat.
ART. 422
Termenul predãrii lucrurilor transportate se hotãrãşte prin învoirea pãrţilor. În lipsa, el este lãsat la aprecierea judecaţii.
ART. 423
Cãrãuşul este rãspunzãtor de faptele subordinatilor sãi, de ale tuturor cãrãuşilor succesivi şi de ale oricãrei alte persoane cãreia dânsul i-a încredinţat facerea transportului.
ART. 424
Diferiţii cãrãuşi au dreptul de a face sa se declare, pe scrisoarea de carat sau într-altfel, starea în care se afla lucrurile ce se transporta în momentul când ele le sunt încredinţate.
În lipsa unei asemenea declaraţiuni, se presupune ca ei au primit lucrurile în buna stare şi conform cu arãtãrile cuprinse în scrisoarea de carat.
ART. 425
Cãrãuşul este rãspunzãtor de pierdereae sau stricãciunea lucrurilor ce i-au fost încredinţate spre transport, în momentul în care le primesc pana la acela al predãrii lor destinatarului, afarã dacã nu probeazã ca pierderea sau stricãciunea au provenit din caz fortuit sau din forta majorã, din chiar vitiul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului.
ART. 426
Dacã sunt de transportat lucruri fragile sau care se strica uşor, animale sau lucruri pentru care transportul urmeazã sa fie fãcut în anume condiţiuni, administraţiunile cãilor ferate pot stipula ca pierderea sau stricãciunea sa se presupunã ca provenitã din vitiul lucrurilor transportate, din cauza naturei lor, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului, afarã numai dacã ele sunt în culpa vãditã.
ART. 427
Stricãciunile se vor proba conform dispoziţiunilor art. 71, şi expeditorul, posesorul scrisorii de carat sau destinatarul, dupã distincţiunile prevãzute în art. 421, poate fi autorizat de cãtre justiţie sa ceara predarea lucrurilor transportate, cu sau fãrã cauţiune.
ART. 428
În caz de întârziere în efectuarea transportului peste termenul stabilit prin art. 422, cãrãuşul pierde o parte din preţul transportului în proportiune cu durata întârzierii, şi pierde întreg preţul transportului dacã întârzierea a durat indoit de timpul hotãrât pentru facerea transportului, afarã de pagubele mai mari de care este rãspunzãtor dacã s-ar proba ca ele au provenit din aceasta cauza.
Cãrãuşul nu este responsabil de întârziere, dacã probeazã ca ea a provenit din caz fortuit sau forta majorã, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului.
Lipsa mijloacelor îndestulãtoare de transport nu ajunge pentru a justifica întârzierea.
ART. 429
Cãrãuşul îşi poate margini rãspunderea pana la concurenta unei sume de atât la suta pentru lucrurile care, prin natura lor, sunt supuse în timpul transportului la o micşorare în greutate sau în mãsura. Aceasta suma trebuie sa fie hotãrâtã mai dinainte şi specificatã pentru fiecare lada sau colet, dacã lucrurile sunt împãrţite în lãzi sau colete.
Cãrãuşul nu poate beneficia de convenţiunea prin care dânsul şi-a mãrginit rãspunderea, dacã expeditorul sau destinatarul probeazã ca micşorarea nu a provenit din natura lucrurilor, sau dacã probeazã ca, dupã împrejurãrile ce au avut loc, micşorarea nu putea ajunge la aceea hotãrâtã de pãrţi.
ART. 430
Paguba provenitã prin pierdere sau stricãciune se calculeazã dupã preţul curent al lucrurilor transportate la locul şi în timpul predãrii. Preţul curent se stabileşte dupã dispoziţiunile art. 40, scãzându-se cheltuielile ce întotdeauna se fac în caz de pierdere sau stricãciune.
Dacã paguba este cauzatã prin dol sau neglijenţa vãditã, cuantumul despagubnirii se determina dupã dispoziţiunile art. 1084 şi 1086 din codicele civil.
În caz de pierdere a obiectelor unui cãlãtor predate carusului fãrã arãtarea conţinutului, cuantumul despãgubirii se determina dupã împrejurãrile particulare ale faptului.
ART. 431
Cãrãuşul nu rãspunde de lucrurile preţioase, bani şi titluri ce nu i-au fost declarate, şi în caz de pierdere sau stricãciune nu este rãspunzãtor decât de valoarea arãtatã.
ART. 432
Dupã ajungerea lucrurilor transportate sau dupã trecerea zilei în care ele trebuiau sa ajungã la locul de destinatiune, destinatarul poate exercita toate drepturile derivând din contractul de transport, precum şi acţiunile de despãgubire; din acel moment el poate pretinde predarea chiar a lucrurilor şi a scrisorii de carat.
ART. 433
Cãrãuşul nu este obligat sa predea lucrurile transportate pana când persoana ce se prezintã a le primi nu îşi îndeplineşte obligaţiunile.
În caz de neînţelegere, dacã destinatarul plãteşte suma ce crede ca datoreşte, şi depune în acelaşi timp şi diferenţa pana la suma pretinsa de cãrãuş, acesta este dator a-i preda lucrurile transportate.
Dacã scrisoarea de carat e la ordin sau la purtãtor, cãrãuşul se poate opune ca sa fa ca predarea pana la restituirea exemplarului subscris de dânsul.
ART. 434
Destinatarul are dreptul sa verifice cu cheltuiala sa, în momentul predãrii, starea în care se afla lucrurile transportate, deşi ele n-ar prezenta încã semne exterioare de stricãciune.
Destinatarul care primeşte lucrurile e obligat sa plãteascã ceea ce se datoreşte pentru transport dupã scrisoarea de carat, precum şi toate celelalte cheltuieli.
ART. 435
Dacã cãrãuşul preda lucrurile transportate, fãrã a arata sumele ce i se datoresc lui, cãrãuşilor anteriori sau expeditorului, sau fãrã a pretinde depunerea sumei asupra cãreia exista neînţelegere, pierde dreptul de regres şi rãmâne rãspunzãtor cãtre expeditor şi cãrãuşii anteriori pentru sumele ce li se cuvenea; are însã acţiune contra destinatarului.
ART. 436
Orice cerere de despãgubire trebuie îndreptatã contra primului sau Lltimului cãrãuş. Se poate indrepta şi contra cãrãuşului intermediar, când s-ar proba ca paguba s-a cauzat în timpul când acesta a fãcut transportul.
Orice cãrãuş chemat a rãspunde de fapte care nu sunt ale sale, are facultatea de a chema în garanţie sau pe cãrãuşul care l-a precedat, sau pe cãrãuşul intermediar rãspunzãtor de paguba, dupã dispoziţiunile stabilite mai sus.
ART. 437
Pentru toate creanţele rezultând din contractul de transport, cãrãuşul are privilegiu asupra lucrurilor transportate pana la predarea lor destinatarului.
Dacã sunt mai mulţi cãrãuşi, cel din urma dintre ei exercita drepturile celor anteriori.
ART. 438
Dacã nu se gãseşte destinatarul, sau se iveşte neînţelegere în privinta primirii lucrurilor transportate, prezidentul tribunalului respectiv sau judecãtorul de ocol poate ordonã depunerea sau sechestrul acelor lucruri. Poate asemenea face a se verifica starea în care se afla lucrurile, şi sa ordone vânzarea lor pana la concurenta sumelor datorite cãrãuşului, observându-se formele prevãzute de art. 71.
Dacã nu e nici o contestatiune, cãrãuşul, pentru a obţine plata ce i se datoreşte, se va conformã dispoziţiunilor art. 388.
ART. 439
Dacã în contractul de transport a fost prevãzutã vreo clauza penalã pentru neîndeplinire sau întârziere a predãrii, se poate cere şi executarea transportului şi clauza penalã.
Pentru plata clauzei penale nu se cere ca paguba sa se probeze.
Când s-ar dovedi ca paguba suferitã este mai mare decât clauza penalã, se poate cere diferenţa.
Clauza penalã nu poate sa aibã loc când, în cazurile prevãzute de art. 425 şi 428, cãrãuşul nu este supus la rãspundere.
ART. 440
Plata portului şi primirea farea rezerva a lucrurilor transportate, chiar când plata portului ar fi fost facuta înainte, sting orice acţiune contra cãrãuşului.
Cu toate acestea acţiunea contra cãrãuşului pentru pierderea parţialã sau stricãciunea ce nu se putea cunoaşte în momentul predãrii, subzistã şi dupã plata portului şi primirea lucrurilor transportate, dacã se dovedeşte ca pierderea sau stricãciunea a avut loc între darea lucrului în primirea cãrãuşului şi predarea facuta de acesta, cu conditiunea însã ca cererea pentru verificare sa fie facuta îndatã dupã ce se va fi descoperit paguba, şi nu mai târziu decât cinci zile dupã primirea lucrurilor de cãtre destinatar.
ART. 441
Orice stipulaţiuni care ar exclude sau ar margini în transporturile pe calea feratã, obligaţiunile şi rãspunderile stabilite prin art. 417, 418, 419, 425, 427, 428, 429, 430, 433, 436, şi 440 sunt nule şi de nul efect, chiar dacã ar fi fost permise prin regulamente generale sau particulare, afarã numai de cazul când prin tarife speciale s-ar stabili ca preţul transportului sa fie mai mic decât acela cuprins în tarifele ordinare.

TITLUL XIII
Despre contractul de asigurare

CAP. 1
Dispoziţiuni generale

ART. 442
Asigurarea este un contract prin care asiguratorul se obliga ca, drept o prima, sa despãgubeascã pe asigurat de pierderile sau daunele ce acesta ar incerca din oricare întâmplãri fortuite ori de forta majorã, sau a plati o suma de bani dupã durata sau oarecare întâmplãri ce ar avea loc în viata uneia sau mai multor persoane.
ART. 443
Asigurãrile maritime sunt în special regulate prin dispoziţiunile prevãzute în cartea II a acestui codice.
ART. 444
Societãţile de asigurare mutuala regulate prin dispoziţiunile titlului VIII sunt supuse şi regulilor cuprinse în titlul prezent, întrucât acestea nu sunt incompatibile cu natura lor specialã.
ART. 445
Contractul de asigurare se va face prin act scris.
Polita de asigurare va fi datatã şi va arata:
1) Persoana asiguratului şi resedinta sau domiciliul sau;
2) Persoana asiguratorului şi resedinta sau domiciliul sau;
3) Obiectul asigurãrii;
4) Suma asigurata;
5) Prima de asigurare;
6) Riscurile ce asiguratorul ia asupra-şi şi timpul de când aceste riscuri încep şi când se sfârşesc.
ART. 446
Dacã prin polita nu se declara pentru cine anume s-a contractat asigurarea, ea se socoteşte contractatã pe seama celui ce o face.
ART. 447
Asiguratorul poate, la rândul sau, sa facã sa se asigure de cãtre un altul lucrurile ce şi el a asigurat.
Asiguratul poate sa asigure prima de asigurare.
Cesiunea drepturilor asiguratului, fata cu asiguratorul, se face transferand polita printr-o declaraţiune subscrisã de cedant şi de cesionar; fata cu cel de al treilea, ea nu are tãrie dacã nu s-a notificat asiguratorului sau acceptat de acesta prin act scris.

CAP. 2
Despre asigurarea în contra daunelor

SECŢIUNEA I
Dispoziţiuni generale

ART. 448
Asigurarea se poate face nu numai de proprietar, dar şi de creditorul care are vreun privilegiu sau o ipoteca asupra lucrului, şi în general de oricine are un interes invederat şi legitim sau vreo rãspundere pentru conservarea lucrului.
ART. 449
Asigurarea contra daunelor poate fi facuta pentru intreaga valoare a lucrului, pentru o parte a valorii sau pentru o suma determinata.
Asigurarea se poate face asemenea asupra unei oarecare pãrţi a lucrului, asupra mai multor lucruri deodatã sau deosebite, sau asupra unei universalitati de lucruri.
Pot fi asigurate casitugirle ce se spera şi fructele neculese în cazurile prevãzute de lege.
ART. 450
Dacã asigurarea contra daunelor nu acoperã decât o parte din valoarea lucrului asigurat, asiguratul suferã o parte proporţionalã din daunele şi pierderile încercate.
ART. 451
Lucrurile asigurate pentru intreaga lor valoare nu pot fi din nou asigurate pentru acelaşi timp şi pentru aceleaşi riscuri.
Cu toate acestea, a doua asigurare este valabilã:
1) Dacã este subordonata nulitãţii primei asigurãri sau insolvabilitatii totale sau parţiale a primului asigurator;
2) Dacã drepturile rezultând din prima asigurare s-au cedat celui de al doilea asigurator, sau dacã sa renunţat la primul asigurator.
ART. 452
Dacã prin cel dintâi contract nu s-a acoperit intrega valoare a lucrurilor asigurate, asiguratorii posteriori rãspund de restul valorii dupã ordinea datei contractelor.
Toate asigurãrile contractate în aceeazi zi se considera ca fãcute în acelaşi timp şi sunt valabile, pana la concurenta valorii întregi, în proportiune cu suma asigurata de fiecare din ele.
ART. 453
Asigurarea pentru o suma mai mare decât valoarea lucrurilor asigurate, nu foloseşte asiguratului dacã a fost dol sau frauda din partea sa; iar asiguratorul de buna credinţa are dreptul la prima.
Dacã nu a fost dol nici frauda din partea asiguratului, asigurarea este valabilã pana la concurenta valoarei lucrurilor asigurate; asiguratul nu este ţinut a plati prima pentru cat a declarat mai mult, însã este dator o indemnitate egala cu jumãtatea primei şi nu mai mare decât jumãtate la suta din suma asigurata.
ART. 454
Orice declaraţiune falsa sau gresita, orice ascundere de împrejurãri sau fapte cunoscute asiguratului, dau loc la nulitatea asigurãrii când declaraţiunea sau ascunderea ar fi fost de asa natura ca asiguratorul, dacã ar fi cunoscut adevarata stare a lucrurilor, nu ar fi încheiat contractul sau nu l-ar fi fãcut în celeasi condiţiuni.
Asigurarea este nulã chiar când declaraţiunea sau ascunderea sunt relative la împrejurãri care în realitate nu au avut influenta asupra daunei sau pierderii lucrurilor asigurate.
Dacã asiguratul a fost de rea credinţa, asiguratorul are dreptul la prima.
ART. 455
Asigurarea este nulã dacã asiguratorul şi asiguratul sau persoana ce a asigura cunoşteau ca n-au fost riscuri, sau ca ele incetase, ori ca paguba se şi intamplase.
Dacã numai asiguratorul cunoştea lipsa sau încetarea riscurilor, asiguratul nu este dator a plati prima; dacã cel ce a fãcut asigurarea stia ca dãuna avusese lor, asiguratorul nu este ţinut la executarea contractului, dar are dreptul la prima.
ART. 456
Asigurarea se socoteşte ca şi cum nu ara fi existat dacã lucrul asigura nu a fost supus riscurilor; asiguratorul însã are dreptul la o indemnitate care se va determina conform dispoziţiunilor art. 455 al. 1.
ART. 457
Asiguratorul nu mai este responsabil când asiguratul prin faptul sau a transformat riscurile sau le-a mãrit prin schimbarea unei circumstanţe esenţiale astfel încât, dacã acesasta noua stare de lucruri ar fi existat în momentul încheierii contractului, asiguratorul nu şi-ar fi dat consimţãmântul, sau nu ar fi consimţit la sigurarea în aceleaşi condiţiuni.
Aceasta dispoziţiune nu se aplica când asiguratorul a continuat executarea contractului dupã ce a avut cunostinta de acea schimbare.
ART. 458
Dacã asiguratul cade în faliment în timpul când riscurile sunt încã posibile şi asiguratorului nu i s-a plãtit prima, acesta poate cere cauţiune sau rezilierea contractului.
Asiguratul are aceleaşi drepturi dacã asiguratorul cade în faliment sau este în stare de lichidatiune.
ART. 459
Sunt în sarcina asiguratorului pierderile şi stricãciunile ce se intampla lucrurilor asigurate din cazuri fortuite sau de forta majorã, pentru care şi-a luat rãspunderea.
Asiguratorul nu rãspunde de pierderile şi pagubele provenite din însuşi vitiul lucrurilor asigurat şi nedenuntat, nici de acelea cauzate prin faptul sau culpa asiguratului, a agenţilor, comisionarilor sau comitentilor sãi.
El nu rãspunde de riscurile rãzboiului sau de daunele rezultând din miscari populare, afarã de convenţiune contrarie.
ART. 460
Despãgubirea datoritã de cãtre asigurator pentru daunele intamplate se determina dupã valoarea ce aveau lucrurile asigurate în timpul sinistrului.
Dacã valoarea asigurata a fost precedatã de o preţuire facuta prin experţi aleşi de ambele pãrţi, acesta nu o poate ataca decât pentru frauda, simulatiune sau falsificare, fãrã prejudiciul oricãrei alte acţiuni, chiar penale.
Dacã nu s-a fãcut preţuire, valoarea lucrurilor asigurate poate fi stabilitã prin toate mijloacele de proba admise.
Afarã de dispoziţiunile relative la asigurãrile contra riscurilor navigatiunii, asiguratul nu are dreptul sa abandoneze asiguratorului lucrurile rãmase sau scapate din sinistru. Valoarea lucrurilor rãmase sau scapate se scade din suma datoritã de asigurator.
ART. 461
În termen de trei zile dupã sinistru sau de când a avut cunostinta de dânsul, asiguratul este dator sa-l facã cunoscut asiguratorului; e dator încã a face tot ceea ce-i va sta prin putinta spre a evita sau micşora daunele.
Cheltuielile fãcute în acest scop de cãtre asigurat sunt în sarcina asiguratorului, deşi suma lor adãugatã la acea a daunelor ar trece peste suma asigurata, numai sa nu se dovedeascã ca, în totul sau în parte, aceste cheltuieli au fost fãcute fãrã chibzuinta.
ART. 462
Asiguratorul care a plãtit despãgubirea pentru stricãciunea sau pierderea lucrurilor asigurate, este subrogat, fata cu cel de al treilea, în drepturile ce din cauza daunei nasc pentru asigurat. Asiguratul este responsabil de orice act care a vãtãma asemenea drepturi.
Dacã despãgubirea s-a plãtit numai în parte, asiguratul şi asiguratorul au dreptul sa recurgã contra celui de al treilea în proportiune cu cat li se datoreşte la fiecare.
ART. 463
În caz de înstrãinare a lucrurilor asigurate, drepturile şi îndatoririle vechiului proprietar nu trec la noul proprietar, dacã nu este convenţiune contrarie.

SECŢIUNEA II
Despre asigurarea contra daunelor

ART. 464
Dacã creditorul a asigura solvabilitatea debitorului sau, asiguratorul, înainte de a plati suma asigurata, are dreptul sa invoce beneficiul de discutiune conform art. 1662 şi urmãtorii din codicele civil.
Asiguratorul care plãteşte suma asigurata este subrogat în dreptului asiguratului, fata cu debitorul, cu rezerva arata în art. 462 în caz de despãgubire parţialã.
ART. 465
Asigurarea contra pagubelor provenite din foc cuprinde toate daunele cauzate de incendiu ori din ce cauza ar proveni, afarã de culpa grava imputabilã personal asiguratului şi de cazurile prevãzute în ultimul aliniat al art. 459.
Asigurarea cuprinde încã şi daunelor derivând din vitiul propriu al clãdirii asigurate deşi el n-a fost arãtat, afarã dacã nu se probeazã ca asiguratul avea cunostinta de acel vitiu în momentul încheierii contractului.
ART. 466
Sunt asimilate daunelor provenind din incendiu, dacã nu este convenţiune contrarie;
1) Stricãciunile cauzate lucrurilor asigurate de incendiul întâmplat la o constructiune invecinata, sau provenind din mijloacele întrebuinţate pentru a se opri sau a se stinge incendiul:
2) Pierderile şi stricãciunile intamplate prin orice cauza, în timpul transportului, lucrurilor asigurate, dacã acesta s-a fãcut în scopul de a le apara de incendiu;
3) Stricãciunile cauzate prin daramarea constructiunii asigurate, dacã s-a fãcut în scopul de a se opri sau de a se impiedica incendiul;
4) Pagubele provenind din stricãciunile produse prin trasnet, prin exploziuni sau alte asemenea accidente, chiar dacã nu s-ar fi dat naştere la incendiu.
ART. 467
Riscul asiguratorului contra daunelor provenind din incendiu începe de la jumãtatea zilei ce urmeazã datei poliţei de asigurare dacã nu este convenţiune contrarie.
ART. 468
Daunele produse de incendiul unei clãdiri se determina prin comparatiunea valorii ce avea clãdirea înainte de sinistru cu aceea ce o are dupã incendiu.
ART. 469
Asiguratorul contra riscurilor locative, sau contra riscului recursului vecinilor, rãspunde numai de daunele materiale care sunt consecinta imediata şi directa a sinistrului.
ART. 470
În caz de asigurarea recoltelor sau a fructelor pãmântului, despãgubirea datoritã de cãtre asigurator se determina dupã valoarea ce aceste produse ar fi avut în timpul maturitatii lor, sau în timpul în care obişnuit se culeg dacã sinistrul nu ar fi avut loc.
ART. 471
Asigurarea lucrurilor ce se transporta poate avea drept obiect valoarea lor cu cheltuielile trebuincioase pana la locul de destinatiune şi profitul sperat pentru cel mai mare preţ ce ar avea în acel loc.
Dacã profitul sperat nu este anume preţuit în polita, el nu este cuprins în asigurare.
ART. 472
Riscul asiguratorului de transporturi începe din momentul în care lucrurile au fost depuse pentru transport şi continua pana în momentul în care sunt ajunse la locul de destinatiune, dacã nu este convenţiune contrarie.
Intreruptiunea temporala a transportului şi schimbarea drumului hotãrât sau a modurilor de expeditiune nu libereazã pe asigurator de riscuri, dacã aceasta intreruptiune şi schimbare ar fi fost necesarã pentru facerea transportului.

CAP. 3
Despre asigurãrile asupra vieţii

ART. 473
Oricine poate ca, drept o prima, sa asigure plata unei sume de bani dupã durata sau intamplarile ce ar avea loc în însuşi viata sa sau a unei alte persoane.
Asigurarea asupra vieţii unei alte persoane e nulã dacã contractantul nu are nici un interes la existenta ei.
ART. 474
Asiguratorul nu datoreşte plata sumei asigurata dacã moartea persoanei ce şi-a asigurat viata a provenit din sinucid, duel, sau e consecinta unui delict ori a unei crime comisã de asigurat.
În aceste cazuri asiguratorul câştiga prima, dacã nu este convenţiune contrarie.
ART. 475
Schimbarea locuinţei, ocupatiunilor stãrii şi felului vieţii asiguratului, nu fac sa înceteze efectele asigurãrii dacã nu au caracterele arãtate la art. 457 şi dacã asiguratorul, dupã ce le-a cunoscut, nu a cerut rezilierea contractului.
În caz de reziliere, asiguratorul este dator sa restituie asiguratului a treia parte din prima.
ART. 476
Dispoziţiunile articolelor 454 şi 455 se aplica şi la asigurãrile asupra vieţii.
ART. 477
În caz de moarte sau faliment a aceluia ce a asigurat asupra vieţii sale proprii, sau asupra vieţii unei alte persoane, o suma ce are a se plati alteia, deşi aceasta i-ar putea fi mostenitoare, foloasele asigurãrii rãmân în beneficiul exclusiv al persoanei desemnatã prin contract, afarã întrucât priveşte vãrsãmintele fãcute, de dispoziţiunile codicelui civil relative la raporturi şi reductiuni în succesiuni sila revocarea actelor fãcute în frauda creditorilor.

TITLUL XIV
Despre gaj

ART. 478
Gajul constituit de cãtre un comerciant sau de un necomerciant pentru fapte de comerţ, se constata, între pãrţile contractante, prin toate probele admise de legea comercialã şi prevãzute în art. 46 din acest codice, fãrã a se distinge dacã pãrţile au sau nu acelaşi domiciliu.
Fata dinsa cu cel de al treilea, gajul nu poate fi dovedit decât prin înscris, dacã suma pentru care sa constituit gajul trece peste 500 lei.
ART. 479
Gajul cambiilor şi titlurilor la ordin poate fi constituit prin gir cu clauza "valoarea în garanţie" sau o alta de asemenea, din care sa rezulte vointa pãrţilor ca aceste titluri au fost date în gaj, iar nu ca s-a transmis proprietatea lor.
Gajul asupra acţiunilor, pãrţilor de interes şi obligaţiunilor nominative ale societãţilor financiare, industriale, comerciale sau civile, poate fi constituit prin un transfer înscris în registrele societãţii, cu aratatea "pentru cauza de garanţie".
Dacã s-a dat în gaj o creanta mobila, creditorul gajist, pentru a-şi avea privilegiul sau fata cu cel de al treilea, urmeazã sa notifice debitorului creanţei data în gaj, constituirea gajului.
ART. 480
Creditorul are dreptul de a fi plãtit cu privilegiu asupra lucrului ce i s-a constituit în gaj.
Acest privilegiu nu exista decât dacã lucrul s-a pus şi se afla în posesiunea creditorului sau a unei alte persoane aleasã de pãrţi.
Creditorul este presupus ca are în posesiunea sa lucrurile date în gaj când ele se afla în magazinele sale sau ale comisionarului sau, în vasele sale, la vama sau într-un depozit public, sau dacã înainte de sosirea lor e în posesiunea poliţei de încãrcare, sau a scrisorii de carat girata cu clauza "valoarea în garanţie" sau o alta asemenea.
ART. 481
Creditorul e dator a face actele necesare pentru conservarea lucrului primit în gaj. Dacã efectele date în gaj au sosit la scadenta, creditorul gajist este dator a urmãri şi incasa valoarea lor.
Cheltuielile fãcute îi sunt înapoiate şi, dupã ce îşi va incasa creanta cu toate accesoriile ei, va da socoteala de ceea ce rãmâne.
ART. 482
În caz de neplata la termen a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul, creditorul poate proceda la vânzarea obiectelor date în gaj.
Pentru acest sfârşit el se va adresa la preşedintele tribunalului cu cerere de a fi autorizat sa vândã gajul. Preşedintele va ordonã sa se comunice îndatã prin portarei aceasta cerere atât debitorului, cat şi aceluia care a procurat obiectele date în gaj, dacã acesta este altul decât debitorul cu invitare ca sa-i supunã în termen de trei zile observaţiunile sau intampinarile lor contra acestei cereri, dacã au vreunele de fãcut.
Dupã expirarea celor trei zile libere de la aceasta notificare, preşedintele va statua asupra cererii de vânzare a gajului şi, prin ordonanta ce va da, va incuviinta vânzarea fie în mod convenit de pãrţi dacã ele au stipulat în ce mod sa se vândã gajul, fie în mod pubnlic şi prin organul unui agent judecãtoresc desemnat de preşedinte dacã pãrţile n-au prevãzut alt mod de vânzare.
ART. 483
Ordonanta aceasta nu va deveni executorie decât dupã ce va fi fost notificatã debitorului şi aceluia care a procurat gajul, cu indicarea zilei, locului şi orei la care se va proceda la vânzare şi, dupã ce vor fi expirat cele trei zile ale opozitiunii, ordonanta va ramanea definitiva şi în ultim resort, dacã în trei zile de la primirea ei debitorul sau tertiul care a procurat gajul nu vor fi fãcut opoziitiune şi nu vor fi chemat pe creditor înaintea tribunalului.
În caz de opoziţiune, citarea pãrţilor şi judecarea opozitiunii se vor face de urgenta şi cel mult în termen de opt zile de la primirea opozitiunii.
ART. 484
Termenul pentru a face apel contra hotãrârii intervenite asupra acestei opoziţiuni va fi de opt zile de la comunicarea hotãrârii tribunalului.
ART. 485
Termenele mai sus fixate nu sunt susceptibile de a fi mãrite în raport cu distanta.
Dacã debitorul sau tertiul care a procurat gajul nu sunt domiciliat în cuprinsul acestui tribunal şi nau fãcut electiune de domiciliu în acel cuprins, notificãrile menţionate la articolele precedente vor fi valabil fãcute prin afişarea lor în sala de audienta a tribunalului şi prin publicarea în Monitor sau în foile anunţurilor judecãtoreşti din acea localitate.
Notificarea primei ordonanţe a preşedintelui se va face, chiar în aceasta ultima ipoteza, conform art. 74 din procedura civilã.
ART. 486
Ordonanta care autoriza vânzarea, dacã nu s-a fãcut opoziţie în termenul prescris, şi hotãrârea data de tribunal asupra opoziţiei, în caz când s-a fãcut asemenea opoziţie, sunt executorii de drept şi fãrã cauţiune chiar când s-ar fi fãcut apel contra acelor acte şi înainte de expirarea termenului de apel.
ART. 487
Drepturile acordate creditorului gajist prin articolele precedente nu sunt suspendate prin falimentul sau moartea debitorului ori a celui care a procurat lucrul dat în gaj.
ART. 488
Este nulã orice clauza care ar autoriza pe creditor a-şi apropria gajul, ori a dispune de dânsul fãrã îndeplinirea formelor de mai sus.
ART. 489
Dispoziţiunile precedente nu modifica legile speciale şi regulamentele ce privesc bãncile şi alte institute autorizate a face înaintãri de bani şi împrumuturi de depozite şi lucruri date în gaj.
Gajul asupra mãrfurilor depuse în magazinele generale e regulat prin dispoziţiunile legii speciale din 28 iunie 1881, şi gajul asupra vaselor de comerţ prin dispoziţiunile cãrţii a II-a a acestui codice.

CARTEA II
DESPRE COMERŢUL MARITIM ŞI DESPRE NAVIGAŢIUNE

TITLUL I
Despre vase şi proprietarii lor

ART. 490
Vasele sunt bunuri mobile.
Fac parte din vas: imbarcatiunile, uneltele, instrumentele, armele, munitiunile, proviziunile şi în general toate lucrurile destinate uzului sau permanent, chiar când ar fi oarecare timp separate de vas.
ART. 491
Contractele pentru constructiunea vaselor, modificãrile şi rezilierile lor, precum şi declaraţiunile şi cesiunile de participare la proprietatea unui vas în constructiune, fãcute de cãtre comitent sau de cãtre constructorul care a luat asupra sa constructiunea, trebuiesc a fi caute în scris, şi nu se pot opune celor de al treilea dacã nu sunt transcrise în registrele cãpitãniei portului sau a autoritãţii maritime unde e întreprinsã constructiunea.
ART. 492
Pe lângã drepturile decurgând din dispoziţiunile codicelui civil relative la locaţiune, comitentul mai poate cere rezilierea contractului pentru incapacitatea manifesta sau pentru frauda constructorului.
Constructorul poate desfiinta contractul pentru caz de forja majorã.
În caz de moarte a constructorului, contractul se desfiinţeazã dupã dispoziunile art. 1485 din codicele civil.
ART. 493
Orice înstrãinare sau cesiune totalã sau parţialã a proprietãţii sau folosinţei unui vas trebuie facuta prin act scris, afarã de dispoziţiunile cuprinse în titlul IV din aceasta carte.
Dacã înstrãinarea sau cesiunea are loc în ţara, ea poate fi facuta prin act public sau prin act privat, dar nu se poate opune celor de al treilea dacã nu e transcrisã în registrele cãpitãniei portului unde vasul se gãsesc înscris. Afarã din ţara, înstrãinarea trebuie facuta prin act încheiat dinaintea consului şi nu are tãrie fata cu cei de al treilea dacã nu este transcrisã în registrele consulatului. Consiliul este dator sa trimitã copie legalizate dupã actul de înstrãinare la cãpitãnia portului unde se afla vasul înscris.
În toate cazurile, înstrãinarea trebuie sa fie notatã şi pe actul de naţionalitate cu arãtare dacã vânzãtorul rãmâne creditor al preţului total sau în parte.
Capitanii de porturi şi autoritãţile consulare nu pot primi şi transcrie actul de înstrãinare, dacã nu li se prezintã actul de naţionalitate al vasului, afarã de cazul prevãzut la art. 499 din acest codice.
Când se va fi înstrãinat vasul la mai multe persoane, data adnotatiunii pe actul de naţionalitate determina preferinta.
ART. 494
Autoritãţile consulare în ţara strãinã nu pot primi actele de înstrãinare ale vaselor, dacã nu se va fi asigurat plata sau garanţia datoriilor privilegiate notate pe actul de naţionalitate.
ART. 495
Contractul de gaj asupra vasului sau asupra unei porţiuni din el, trebuie facuta prin înscris.
Înscrisul fãcut în ţara prin care se constituie gajul, nu are putere fata cu cel de al treilea, dacã nu este transcris în registrele cãpitãniei portului unde vasul este înscris, sau în acelea ale autoritãţii consulare ale locului unde se gãsesc vasul când înscrisul de gaj este fãcut în ţara strãinã. Consulul este obligat sa trimitã îndatã o copie legalizatã dupã contractul de gaj la oficiul maritim unde vasul se afla înscris.
În amândouã cazurile, gajul trebuie sa fie notat pe actul de naţionalitate al vasului.
Capitanii de porturi şi autoritãţile consulare în ţara strãinã nu pot transcrie actul de gaj dacã nu li se prezintã actul de naţionalitate, afarã de cazurile prevãzute în art. 496 şi 499.
În actul de transcriptiune se va face menţiune despre adnotarea gajului pe actul de naţionalitate.
ART. 496
Înscrisul constitutiv al gajului asupra unui vas în constructiune nu are putere fata cu cel de al treilea dacã nu e transcris în registrele oficiului maritim în a cãrui circumscriptiune se face constructiunea.
Când dupã terminarea constructiunii se da vasului actul de naţionalitate, se va adnota în acest act înscrisurile constitutive de gaj ce au fost transcrise în registrele cãpitãniei portului.
ART. 497
Nu este necesitate de numirea vreunui custode pentru ca gajul asupra unui vas sa-şi aibã tãrie.
ART. 498
Dacã înscrisul care constituie gajul e la ordin, girul transmite creanta şi orice alt drept accesoriu.
ART. 499
Dacã înstrãinarea, cesiunea sau constituirea în gaj a unui vas se face în ţara, pe când vasul se afla în cãlãtorie cãtre o ţara strãinã, pãrţile pot conveni ca adnotarea pe actul de naţionalitate sa se facã în cancelaria consulatului locului unde se afla vasul sau unde se duce, cu conditiune ca acest loc sa fie declarat în scris deodatã cu cererea de transcriptiune a titlului. În acest caz capitanul portului va trimite îndatã o copie legalizatã dupã acel titlu oficiului consular sus zis cu spezele reclamantului.
Contractul nu are tãrie fata de cel de al treilea decât de la data adnotarii pe actul de naţionalitate.
ART. 500
Contractele de constructiuni, de înstrãinare sau de gaj ale vaselor mici care nu sunt destinate a ieşi din porturi, din râuri, din canaluri sau lacuri şi a altora ce n-au acte de naţionalitate, nu au putere fata cu cel de al treilea, dacã nu sunt transcrise într-un registru ce se va tine de autoritãţile sii în formele ce se vor determina printr-un regulament de administraţiune publica.
ART. 501
Proprietarul unui vas este rãspunzãtor de faptele cãpitanului şi ale celorlalte persoane ale echipajului şi ţinut de obligaţiunile contractate de cãpitan, pentru tot ce priveşte vasul şi expeditiunea. Cu toate acestea, proprietarul şi coproprietarul care nu s-a obligat personal poate, în toate cazurile, prin abandonul vasului sau a navlului ce i se datoreazã sau este a i se datori, sa se libereze de rãspundere sau de obligaţiunile sus zise, exceptându-se însã acelea relative la salariile şi emolumentele persoanelor echipajului.
Când capitanul este proprietar sau coproprietar al vasului, el nu are dreptul de abandon; iar dacã el nu este decât coproprietar, în lipsa de speciale convenţiuni, nu este rãspunzãtor personal pentru îndeplinirea obligaţiunilor ce a contractat relativ la vas şi expeditiune, decât în proportiune cu interesul ce are.
ART. 502
Abandonul vasului se poate face cãtre toţi creditorii sau numai cãtre unii dintr-ansii.
Declaraţiunea de abandon va fi transcrisã în registrele oficiului maritim unde vasul este înscris şi dupã ce transcriptiunea s-a fãcut; ea va fi notificatã creditorilor a cãror titluri sunt transcrise în acelaşi registru sau adnotate pe actul de naţionalitate.
În privinta creditorilor care au introdus o acţiune sau fãcut o somaţiune, abandonul se va face prin portarei, notificandu-se la domiciliul ales de creditor, sau, în lipsa, la grefa tribunalului de comerţ, în termen de opt zile de la primirea citatiunii sau a somatiunii primitã de la creditor, sub pedeapsa de a nu se mai tine în seama.
ART. 503
În caz de abandon, orice creditor poate lua pentru sine vasul, cu obligaţiune de a plati pe ceilalţi creditori privilegiaţi. Dacã sunt mai mulţi creditori care voiesc a lua vasul, se va prefera cel ce a fãcut întâi declaraţiunea; şi dacã declaraţiunea este facuta în acelaşi timp, se va prefera creditorul mai mare în suma.
Dacã nici un creditor nu voieşte a lua pe seama sa vasul, el va fi vândut dupã stãruinţele creditorului celui mai diligent; preţul va fi distribuiit între creditori, şi ceea ce va ramanea dupã plata datoriilor va fi al proprietarului.
ART. 504
Proprietarul poate departa pe cãpitan.
În caz de depãrtare nici o despãgubire nu va fi datoritã, afarã numai dacã acest drept n-a fost stipulat în scris.
Dacã capitanul departat e coproprietar al vasului, el poate renunţa la coproprietate şi cere plata capitului ce ar reprezintã partea sa de proprietate.
Suma acestui capital se determina prin expertiza.
ART. 505
Pentru tot ce se atinge de interesul comun al proprietarilor unui vas, deciziunile majoritãţii sunt obligaţii şi pentru minoritate.
Majoritatea se formeazã din cei care reprezintã un interes în vas mai mare decât jumãtatea valorii lui.
Tribunalul este ţinut sa încuviinţeze vânzarea cu licitaţiune a unui vas, când i se va cere de un numãr de coproprietari reprezentând jumãtate a proprietãţii vasului afarã numai dacã pãrţile n-ar fi convenit într-altfel.
Dacã vânzarea unui vas este cerutã de grave şi urgente împrejurãri privitoare la interesul comun, tribunalul poate incuviinta, deşi coproprietarii ce o cer nu reprezintã mai mult decât o pãtrime a proprietãţii vasului.

TITLUL II
Despre cãpitan

ART. 506
Capitanul sau patronul însãrcinat cu comanda unui vas este rãspunzãtor pentru greşelile sale, chiar uşoare, pe care le comite în exerciţiul funcţiunilor sale.
Responsabilitatea cãpitanului, în cazurile prevãzute de acest codice, nu înceteazã decât probanduse obstacole provenite din caz fortuit sau forta majorã.
ART. 507
Capitanul nu poate refuza încãrcarea lucrurilor cu transportul cãrora s-a însãrcinat, sub cuvânt ca nu sunt potrivite cu vasul sau.
ART. 508
Capitanul este rãspunzãtor de lucrurile încãrcate.
Da recipisa de primire prin polita de încãrcare.
Capitanul nu rãspunde de lucrurile preţioase, de bani şi titlurile de credit ce nu i-au fost declarate.
Capitanul este rãspunzãtor de stricãciunile ce din orice cauza s-a întâmplat lucrurilor aşezate de dânsul pe podeaua de sus a vasului, fãrã consimţãmântul în scris al încãrcãtorului. Aceasta dispoziţiune nu se aplica la cãlãtoriile cele scurte ce se fac din port în port şi din liman în liman, pe lângã tarmuri, fie pe mare, fie pe râuri.
ART. 509
Capitanul are dreptul a întocmi echipajul vasului, a fixa retribuţiunea persoanelor ce-l compun, însã e dator a face aceasta în înţelegere cu proprietarii vasului când ei se vor afla într-acel loc.
ART. 510
Capitanul este dator sa ţinã un registru al vasului împãrţit în urmãtoarele patru cãrţi:
Jurnal general şi de compatibilitate;
Jurnal de navigaţiune;
Jurnal de încãrcare sau manual al bordului, şi
Inventarul bordului.
Registrul nu poate fi întrebuinţat dacã mai întâi fiecare foaie nu va fi fost numerotatã şi parafatã de funcţionarul însãrcinat special cu aceasta; el va fi ţinut conform dispoziţiunilor art. 29, observându-se regulile urmãtoare:
În jurnalul general şi de combatibilitate va fi notat tot ceea ce se raporta la atribuţiunile cãpitanului fata cu echipajului şi cu cãlãtorii, la lucrurile încãrcate, la ceea ce se petrece mai important în timpul cãlãtoriei, la deicziunile luate, la veniturile şi cheltuielile vasului, şi în general, la tot ceea ce priveşte interesul proprietarilor, armatorilor sau încãrcãtorilor şi care poate da loc la vreo rãspundere sau cere în judecata, afarã de însemnãrile particulare ce trebuiesc fãcute în celelalte jurnale;
În jurnalul de navigaţiune se va insemna, în special, direcţiunile urmate, calea parcursã, manevrele fãcute, observaţiunile geografice, meteorologice şi astronomice şi tot ce priveşte navigatiunea;
În jurnalul de încãrcare sau manual al bordului vor fi însemnate datele şi locurile încãrcãrii, natura, calitatea şi cantitatea lucrurilor încãrcate, destinaţiunea lor, persoana încãrcãtorilor sei destinatarilor, locul şi data predãrii şi tot ce priveşte încãrcarea;
În inventariul bordului trebuiesc a fi însemnate uneltele, instrumentele şi toate obiectele ce se afla pe vas, precum şi orice schimbare li s-ar intampla.
Regulile pentru ţinerea uniforma a jurnalului nautic, a cãrţilor din care se compune şi pentru verificarea inventariului fata cu legile maritime, sunt determinate de regulament publicat prin decret regal.
ART. 511
Ţinerea registrului nu e obligatorie pentru navigatiunea pe râuri sau lacuri şi pentru cãlãtoriile vaselor cu capacitate mai mica de cinzeci tone, când aceste cãlãtorii nu se întind mai departa de ţãrmurile Marii Negre, la Odesa şi Constantinopole.
ART. 512
Capitanul va face sa i se viziteze vasul în cazurile şi modurile stabilite prin regulamentele şi legile speciale.
Înainte de plecare, el se va asigura ca vasul este în stare proprie de a face cãlãtoria, ca este bine încãrcat sau cu savura necesarã.
ART. 513
Capitalul este dator a avea pe vas:
1) Actul de naţionalitate;
2) Lista echipajului;
3) Poliţele de incarcarae şi contractul de navlu;
4) Actele de vizita;
5) Chitanţele de plata sau înscrisurile de cauţiune ale vãmii.
ART. 514
Capitanul va comanda în persoana vasului la intrarea şi ieşirea din porturi, limanuri, canaluri sau râuri.
El este obligat a întrebuinţa, cu spesele vasului, un pilot experimentat ori de câte ori aceasta ar fi declarata obligatorie prin legile tarii sau prescrisã de regulamentele ori uzurile locale în strãinãtate.
ART. 515
În caz de contraventiune la dispoziţiunile art. 510, 512, 513 şi 514, capitanul este rãspunzãtor de orice paguba cãtre cei interesaţi.
ART. 516
Când capitanul se afla în localitatea unde domiciliazã proprietarii, armatorii sau procuratorii lor, el nu poate, fãrã specialã lor autorizare, sa ordone reparaţiunea vasului, sa cumpere pânze, funii sau alte lucruri pentru vas, şi nici sa-l închirieze sau sa ia bani cu împrumut în contul vasului sau poverii (încãrcãturii) sale.
ART. 517
Dacã vasul este închiriat cu consimamantul proprietarilor sau al majoritãţii acestora şi vreunul dintre coproprietari reza a contribui la cheltuielile necesare pentru expeditiune, capitanul, dupã douãzeci şi patru de ore de la somatiunea facuta celor ce refuza a da partea lor de cheltuiala, poate cere autorizaţiunea tribunalului comercial sau, în lipsa, a judecãtorului de ocol, ca sa ia în contul lor cu împrumut suma cuvenitã, cu sau fãrã gaj, asupra partii de interes ce dânşii au în vas.
ART. 518
În timpul cãlãtoriei, capitanul, dupã ce va constata necesitatea echipajului, poate întrebuinţa pentru serviciul vasului lucrurile ce se gãsesc pe bord, cu obligaţiune de a plati preţul lor celui în drept.
ART. 519
Dacã în cursul cãlãtoriei va fi trebuinta de bani pentru reparaţiuni, cumpãrare de proviziuni, sau pentru alte urgente trebuinţe ale vasului, capitanul este dator, dacã e posibil, a incunostiinta neîntârziat pe armatori, incarcatori sau destinatari, şi, dupã ce va constata necesitatea dupã cum s-a stabilit prin articolul precedent, poate cere, în ţara, autorizaţia tribunalului de comerţ şi, în lipsa, a judecãtorului de ocol, iar în strãinãtate a autoritãţii consulare a Regatului, sau, în caz de lipsa, a autoritãţii strãine locale, pentru a-şi procura suma necesarã, luând bani cu împrumut pe corpul vasului, dând gaj sau vanzand lucrurile încãrcate sau obligandu-se cãtre cei ce vor procura direct material, unelte, proviziuni sau vreo lucrare.
Titlul împrumutului şi actul proband operaţiunile sus zise, se vor transcrie în modul stabilit prin prezentul codice şi adnota pe actul de naţionalitate al vasului de cãtre funcţionarul maritim sau consular, de cãtre autoritatea ce a dat autorizarea, prin îngrijirea cãpitanului, în timp de zece zile de la data contractului, sub pedeapsa de a se pierde rangul privilegiului.
Vânzarea lucrurilor încãrcate se va face prin licitaţiune publica.
Proprietarii vasului sau capitanul ce-i reprezintã vor tine cont de lucrurile vândute, dupã valoarea ce vor avea în locul şi timpul descãrcãrii vasului.
Inchirietorul sau diferiţii incarcatori, când se învoiesc, se pot opune la vânzarea sau darea în gaj a lucrurilor lor, descarcandu-le şi plãtind navlul în proportiune cu calea facuta. Dacã consimţãmântul unuia sau mai multor incarcatori lipseşte, acela care va voi sa uzeze de aceasta facultate, va plati navlul întreg pentru partea sa de încãrcare.
ART. 520
În cursul cãlãtoriei, capitanul poate, dacã este urgenta, sa notifice orice acte sau chiar sa porneascã judecata în numele şi interesul proprietarilor vasului, întrucât priveşte faptele lui sau ale echipajului, sau obligaţiunile contractate de el în cursul expeditiunii. Actele trebuie notificate sau personal cãpitanului, sau la bordul vasului.
Proprietarii pot întotdeauna sa-şi însuşeascã judecata pornitã de cãpitan sau contra lui.
Condamnatiunile pronunţate contra cãpitanului nu ridica proprietarilor dreptul de a face abandonul vasului conform dispoziţiunilor art. 501.
ART. 521
Capitanul, mai înainte de a pleca din locul în care a fãcut cheltuielile extraordinare sau a contractat obligaţiuni, va trimite proprietarilor sau armatorilor vasului sau procuratorilor un cont subscris de el însuşi, atât de cheltuielile fãcute cu arãtarea actelor justificative dacã sunt, cat şi de obligaţiunile contractate, cu numele, pronumele şi locuinta creditorilor.
Dacã încãrcarea s-a fãcut în contul proprietarilor sau armatorilor, capitanul le va trimite un cont de lucrurile încãrcate şi de preţul lor.
ART. 522
Capitanul care fãrã necesitate a contractat obligaţiuni, a pus în gaj sau vândut lucruri încãrcate sau proviziuni, sau a pus în conturile sale avarii şi cheltuieli neadevãrate, e obligat personal cãtre armatori cãtre toţi cei interesaţi la despãgubire, afarã de acţiunea penalã, dacã este caz.
ART. 523
Capitanul nu poate vinde vasul fãrã mandat special din partea proprietarului, afarã de cazul când vasul nu mai e în stare de a putea naviga.
Declaraţiunea de imposibilitate a navigatiunii cum şi autorizarea pentru vânzare vor fi pronunţate, în ţara, de tribunalul respectiv, iar în strãinãtate de cãtre autoritatea consularã a tarii.
Vânzarea va fi facuta prin licitaţiune publica.
ART. 524
Capitanul care s-a indatorat a face o cãlãtorie, e ţinut a o îndeplini; altfel e obligat la daune şi cheltuieli cãtre proprietari şi inchirietori.
Dacã vasul a fost declarat în imposibilitate de a mai naviga, capitanul e dator a îngriji, cu tot dinadinsul, sa-şi procure alt vas cu care sa poatã transporta lucrurile încãrcate la locul de destinatiune.
ART. 525
Capitanul care cãlãtoreşte având parte din profit asupra încãrcãrii, nu poate face, pe contul sau particular, nici un fel de comerţ, dacã în scris nu s-a convenit într-altfel.
În caz de contraventiune, lucurile încãrcate de cãpitan în contul sau particular rãmân în profitul celorlalţi interesaţi.
ART. 526
La sosire în portul de destinatiune, atât la ducere cat şi la întoarcere, sau la locul unde cu voie sau silit se adapostesc, precum şi în caz de naufragiu, capitanul va cere sa i se vizeze registrul vasului de cãtre funcţionarul public competent. Dacã s-au întâmplat evenimente extraordinare care intereseazã vasul, lucrurile încãrcate sau personale, capitanul, afarã de îndatoririle la care este supus de codicele şi regulamentele marinei comerciale, e ţinut sa-şi facã raportul sau.
Raportul va cuprinde locul şi timpul plecãrii, calea urmatã, pericolele peste care a dat, dezordinele intamplate pe vas şi în general toate evenimentele importante ale cãlãtoriei.
ART. 527
Raportul va fi fãcut cat de neîntârziat şi cel mult în douãzeci şi patru de ore dupã sosire sau adãpostire, cãtre prezidentul tribunalului, cãtre judecãtorul de ocol, dacã sosirea sau adãpostirea este într-un port al tarii; şi cãtre autoritatea consularã a tarii, şi în lipsa cãtre autoritãţile strãine locale, dacã vasul se afla sosit sau adapostit în port strãin.
Raportul fãcut în ţara se va depune la grefa tribunalului respectiv. Judecãtorul de ocol îl va trimite asemenea, fãrã întârziere, prezidentului tribunalului.
ART. 528
Prezidentul, judecãtorul de ocol sau autoritatea consularã care a primit raportul, va verifica faptele cuprinse într-ansul, interogand în neprezenta cãpitanului şi separat persoanele echipajului, şi dacã e cu putinta şi cãlãtorii. Rãspunsurile trebuie a fi scrise. Orice alte informaţiuni folositoare în descoperirea adevãrului trebuiesc culese prin toate mijloacele permise de lege.
Verificatiunea va fi facuta în cel mai scurt timp şi ziua fixatã pentru acest sfârşit se va face cunoscutã printr-un anunţ lipit pe poarta localului autoritãţii cãtre care raportul a fost fãcut, prin afişe la bursa cea mai apropiatã, în vecinãtãţile locului unde vasul este ancorat şi ori unde se va gãsi de cuviinţã.
Persoanele interesate şi cei ce vor sa le reprezinte, chiar fãrã mandat, sunt admise a asista la verificare.
Procesele-verbale încheiate asupra operaţiunilor de mai sus se vor alãturã la raport.
Constatãrile cuprinse în raport pot fi combãtute prin proba contrarie.
ART. 529
Raporturile ce nu sunt verificate nu pot fi primite în descãrcarea cãpitanului şi nu fac proba în judecata, afarã de cazul când capitanul singur a scãpat din naufragiu în locul unde şi-a fãcut raportul.
ART. 530
Capitanul nu poate descarca nici un lucru din vas pana ce nu şi-a fãcut şi nu i s-a verificat raportul, exceptându-se cazurile urgente.

TITLUL III
Despre înrolarea şi salariile persoanelor echipajului

ART. 531
Persoanele ce compun echipajul sunt: capitanul sau patronul, ofiţerii, marinarii şi lucrãtorii indicaţi în rolul echipajului format în modul prevãzut de regulamente, prelcum şi masinistii, fochiştii şi toate celelalte persoane funcţionând sub orice numire în serviciul maşinilor la vasele cu abur.
Rolul va arata salariile sau partea de beneficiu datorite persoanelor echipajului. Celelalte condiţiuni ale inrolarii trebuiesc cuprinse în contractul de inrolare.
ART. 532
Contractul de inrolare va fi fãcut prin act scris, legalizat de autoritatea maritima în ţara, de cea consularã în strãinãtate trecut în registrele oficiului maritim şi transcris în registrul vasului.
Dacã cineva este inrolat în ţara strãinã, unde nu se afla autoritate consularã, romana, contractul va fi transcris numai în registrul vasului.
În orice caz contractul de inrolare va fi subscris de cãpitan şi de inrolat; şi dacã acesta nu poate sau nu ştie subscrie, de doi martori.
Convenţiunile care nu sunt investite cu aceste formalitãţi nu au nici o tãrie.
Dispoziţiunile precedente nu sunt obligatorii pentru contractele de inrolare în cazurile prevãzute de art. 511.
ART. 533
Contractul de inrolare enunta, în mod lãmurit şi precis, durata lui şi navigatiunea în vederea cãreia se încheie.
În vederea speculatiunilor comerciale, destinaţiunea şi navigatiunea pot fi ţinute secrete; în asemenea caz însã, echipajul trebuie sa fie încunoştiinţat şi sa consimtã a fi inrolat în astfel de condiţiuni. Consimţãmântul trebuie exprimat prin act scris în forma stabilitã prin articolul precedent.
ART. 534
Inrolatul e dator a-şi continua serviciul şi dupã expirarea termenului inrolarii pana la întoarcerea vasului în ţara, la locul destinatiunii sale, cu conditiunea ca întoarcerea sa se facã direct, fãrã alte întârzieri decât cele neaparate. În acest caz, acela cãruia s-a prelungit înrolarea are dreptul la o retributiune proporţionalã salariului.
Înrolarea se înţelege întotdeauna terminatã, deşi termenul prevãzut în contract nu a expirat, când vasul s-a întors în ţara la locul destinatiunii sale dupã ce şi-a fãcut prima cãlãtorie şi dupã ce a fost descãrcat.
ART. 535
Dacã durata inrolarii nu este fixatã, marinarul poate cere pãrãsirea serviciului dupã doi ani de la inrolare, afarã de dispoziţiunea prevãzutã în articolul precedent. Dacã vasul se afla în ţara strãinã şi nici s-a dispus nici s-a început cãlãtoria de întoarcere în ţara, marinarul, afarã de plata salariului ce i se cuvine, mai are dreptul la cheltuielile de întoarcere în patrie, dacã capitanul nu i-ar înlesni alta imbarcare.
Marinarul nu poate cere sa iasa din serviciu într-un port care nu estse cel de destinatiune.
Înrolarea pe timp nedeterminat şi pentru toate cãlãtoriile ce s-ar întreprinde, nu impiedica pe marinar de a cere dupã doi ani ieşirea din serviciu, afarã numai dacã nu s-a convenit în mod expres ca serviciul sa continue şi peste doi ani.
ART. 536
Dupã expirarea termenului inrolarii, capitanul va da act scris fiecãrei persoane a echipajului, pentru ieşirea din serviciu.
Acest act va arata numele şi felul vasului, numele şi pronumele cãpitanului, timpul cat a ţinut înrolarea, şi va fi înscris în registrul vasului.
Când, dintr-o cauza oarecare, capitanul se va afla în neputinţã de a scrie însuşi actul, el va fi scris, în prezenta sa, de ajutorul sau locţiitorul sau, şi subscris de doi martori.
ART. 537
Capitanul şi persoanele echipajului nu pot, sub nici un cuvânt, incarca în contul lor, pe vas, nici un fel de marfa fãrã învoirea proprietarilor şi fãrã sa plãteascã navlul, dacã nu sunt autorizaţi a face aceasta prin condiţiunile inrolarii lor.
ART. 538
Persoanele echipajului înrolate cu luna, au dreptul la salariu din ziua în care sunt înscrise pe rol dacã nu s-a convenit într-altfel.
ART. 539
Când cãlãtoria a fost împiedicatã prin faptul proprietarilor, cãpitanului sau inchirietorilor, înainte de plecarea vasului, marinarii inrolati pentru cãlãtoria intreaga sau culuna au dreptul la plata zilelor servite, şi ca despãgubire a retine ceea ce au primit înainte. Dacã nu li s-a plãtit nimic înainte, marinarii inrolati cu luna primesc ca despãgubire salariul cuvenit pe o luna; cei ce au fost inrolati pentru cãlãtoria intreaga, primesc o suma corespunzãtoare salariului pe o luna, fãcându-se calculul dupã durata probabila a cãlãtoriei, şi dacã durata probabila nu trece peste o luna, primesc întreg salariul cu cat s-a învoit.
Când cãlãtoria este împiedicatã dupã plecarea vasului:
1) Marinarii inrolati pentru intreaga cãlãtorie au dreptul la tot salariul conform învoielii;
2) Marinarii inrolati cu luna au dreptul la salariul cuvenit pentru timpul cat au servit, şi afarã de acesta încã la o dreapta despãgubire în proportiune cu salariul cuvenit pentru restul duratei probabile a cãlãtoriei pentru care se inrolase;
3) Marinarii inrolati pentru cãlãtoria intreaga sau cu luna au încã dreptul la cheltuielile pentru întoarcere la locul de unde a plecat vasul, dacã capitanul sau altul interesat, sau autoritatea competenta, nu le procura imbarcarea pe alt vas cu destinatiune pentru acel loc.
ART. 540
Dacã comerţul cu locul de destinatiune al vasului este interzis, sau dacã vasul este oprit printr-un ordin al guvernului înainte de începerea cãlãtoriei, marinarii nu au dreptul decât la plata zilelor servite pana atunci.
ART. 541
Dacã interzicerea comerţului sau oprirea vasului se intampla în cursul cãlãtoriei;
1) În caz de interzicere, marinarii au dreptul la plata salariului pentru timpul cat au servit;
2) În caz de oprire, marinarii inrolati cu luna au dreptul la jumtatea salariului pentru timpul cat tine oprirea, şi marinarii inrolati pentru intreaga cãlãtorie au dreptul la salariul cuvenit prin inrolare.
Dacã se acorda vreo despãgubire pentru inerzicere sau pentru oprire, marinarii inrolati cu luna primesc restul salariului; iar cei inrolati pentru intreaga cãlãtorie primesc o adãugire de salariu în proportiune cu timpul cat a ţinut oprirea; în orice caz indemnitatea datoritã tuturor marinarilor nu va putea trece peste a treia parte din indemnitatea acordatã vasului.
ART. 542
Dacã se prelungeşte cãlãtoria, suma salariului marinarilor inrolati pentru intreaga cãlãtorie se mãreşte în proportiune cu timpul prelungirii.
ART. 543
Dacã descãrcarea vasului se face de bunãvoie într-un loc mai apropiat decât cel arãtat în contractul de închiriere, salariile nu sunt supuse la scãdere.
ART. 544
Marinarii inrolati cu parte la câştig sau navlu, nu au dreptul la plata zilelor servite, nici la despãgubire pentru cãlãtoria împiedicatã, intarziata sau prelungitã din caz fortuit sau forta majorã.
Când cãlãtoria este împiedicatã, intarziata sau prelungitã prin faptul încãrcãtorilor, persoanele echipajului iau parte la despãgubirile ce s-ar acorda vasului. Aceste despãgubiri sunt împãrţite între proprietarii vasului şi persoanele echipajului în aceeaşi proportiune în care s-ar fi împãrţit între ei navlul.
Dacã împiedicarea provine din faptul cãpitanului sau al proprietarilor, ei sunt datori despãgubirile cuvenite persoanelor echipajului.
ART. 545
În caz de pradare, de sfarmare sau de naufragiu cu pierderea intreaga a vasului şi a poverei, marinarii nu pot pretinde nici un salariu. Nu sunt însã obligaţi a restituit ceea ce li s-a dat prin anticipatiune.
ART. 546
Dacã se scapa vreo parte a vasului, marinarii inrolati prin intreaga cãlãtorie sau cu luna sunt plãtiţi pentru timpul servit din rãmãşiţele vasului sau din ceea ce s-a putut scapa de prada.
Dacã lucrurile scapate sau redobândite nu ajung, sau dacã nu s-a scãpat sau redobândit decât povara, ei sunt plãtiţi subsidiar din navlu.
Marinarii inrolati cu participarea la navlu, sunt plãtiţi în proportiune cu ceea ce s-a câştigat din navlu.
Marinarii, în orice conditiune inrolati, au dreptul la plata zilelor servite de ei pentru scãparea rãmãşiţelor vasului şi lucrurile inecate.
ART. 547
Marinarul ce se imbolnaveste în timpul cãlãtoriei sau care e rãnit în serviciul vasului, primeşte salariul; el este cãutat şi îngrijit cu cheltuielile vasului. Dacã este rãnit în îndeplinirea unui serviciu comandat în interesul vasului şi poverei, e cãutat şi îngrijit cu cheltuielile vasului şi poverei.
Când cãutarea sãnãtãţii cere ca marinarul sa fie debarcat, capitanul va depune la autoritatea consularã a tarii, sau la autoritatea competenta a locului, suma ce se gãseşte necesarã pentru însãnãtoşire şi întoarcere în patrie.
În orice caz, marinarul debarcat nu are dreptul la cheltuieli de cãutare a sãnãtãţii şi la salariu pentru mai mult de patru luni din ziua debarcarii.
ART. 548
Dacã marinarul e rãnit sau se imbolnaveste din gresala sa proprie, sau pe când se gãseşte pe uscat fãrã autorizare, cheltuielile pentru cãutarea sãnãtãţii sunt în sarcina sa, însã capitanul este dator sa i le înainteze.
Dacã marinarul trebuie sa fie debarcat, capitanul îngrijeşte pentru cãutarea sãnãtãţii lui şi pentru întoarcerea în patrie în modul arãtat prin articolul precedent, afarã de dreptul la restituire a cheltuielilor înaintate, şi salariul nu i se plãteşte decât pe timpul servit.
ART. 549
În caz de moarte a marinarului în timpul cãlãtoriei:
1) Dacã era inrolat cu luna, salariul ce i se cuvine se datoreşte moştenitorilor pana la ziua morţii sale;
2) Dacã era inrolat cu cãlãtoria şi moare în timpul ducerii sau în portul de destinatiune, salariul se datoreşte pe jumãtate; iar când moare în timpul întoarcerii, salariul se datoreşte întreg;
3) Dacã marinarul era inrolat cu parte la câştig sau la navlu, i se datoreşte partea intreaga, când moare dupã începerea cãlãtoriei.
Marinarului mort în apãrarea vasului, se datoreşte întreg salariul pentru toatã cãlãtoria, dacã vasul a scãpat.
ART. 550
Marinarul prins şi fãcut prizonier pe vas are dreptul la salariu pana în ziua când a fost prins.
Dacã a fost prins şi fãcut prizonier pe când era trimis pe mare sau pe uscat pentru serviciul vasului, are dreptul la întregul salariu pana în ziua în care şi-ar fi indepliniit serviciul. La plata ia parte şi marfa încãrcatã pe vas, dacã trimiterea s-a fãcut şi în interesul ei.
ART. 551
Dacã în timpul inrolarii vasul este vândut, persoanele echipajului au dreptul la întoarcerea în patrie cu cheltuielile vasului şi la plata salariilor.
ART. 552
Capitanul poate concedia pe marinar înaintea termenului inrolarii şi fãrã sa fie obligat de a dovbedi ca şi-a încãlcat datoriile; dar este dator ca odatã cu concediul sa-i înlesneascã mijloacele necesare pentru întoarcerea în patrie.
Marinarul concediat fãrã cauza bine-cuvantata, afarã de plata pentru serviciul îndeplinit, are dreptul la o indemnitate.
Dacã concediul este dat în portul în care s-a fãcut înrolarea şi înaintea plecãrii, indemnitatea este egala cu salariul pe o luna. Dacã concediul este dat dupã plecare sau într-un port al tarii altul decât acela în care s-a fãcut înrolarea, indemnitatea este egala cu salariul pe o luna pe coastele Marii Negre din Europa; pentru doua luni pe coastele Marii Mediterane şi celelalte coaste ale Marii Negre; pentru patru luni pe orice alte coaste.
În nici unul din cazurile de mai sus, capitanul nu poate sa pretindã de la proprietarii vasului restituirea indemnitatilor plãtite, dacã concediul nu a fost dat cu consimţãmântul lor.
Nici o indemnitate nu se datoreşte marinarului concediat înainte de închiderea rolului echipajului.
ART. 553
Persoanele echipajului au dreptul sa fie întreţinute pe vas, pana când li se va plati salariile sau partea din profit ce li se cuvine.
ART. 554
În lipsa de convenţiune contrarie, persoanele echipajului, dupã terminarea inrolarii, sunt datoare a-şi continua serviciul pana la ajungerea la destinatiune şi descãrcarea vasului. În schimb, au dreptul la plata şi întreţinere pentru tot timpul cat servesc dupã expirarea termenului inrolarii.
Dacã în timpul carantinei vasul trebuie sa plece pentru o noua cãlãtorie, persoana ce nu voieşte a se inrola are dreptul sa fie debarcatã în lazaret şi plãtitã pana când vasul va capata libera practica.
Cheltuielile pentru întreţinere, carantina şi lazaret, sunt în sarcina vasului.
ART. 555
Salariile şi câştigurile marinarilor nu pot fi cedate nici sechestrate decât pentru alimente datorite dupã lege şi pentru datorii cãtre vas, nãscute cu ocaziunea serviciului pe vas. În primul din aceste cazuri reţinerea prin sechestru asupra salariului sau câştigului nu poate trece peste a treia parte.
ART. 556
Dispoziţiunile privitoare la salariile şi îngrijirea marinarilor se aplica şi la cãpitan sau patron, precum şi la ofiţeri sau orice alta persona a echipajului.

TITLUL IV
Despre contractul de închiriere

CAP. 1
Dispoziţiuni generale

ART. 557
Contractul de închiriere trebuie fãcut prin act scris.
Actul trebuie sa cuprindã:
1) Numele, naţionalitatea şi capacitatea vasului;
2) Numele şi pronumele inchirietorului şi chiriaşului;
3) Numele şi pronumele cãpitanului sau patronului;
4) Locul şi timpul ce s-a stabilit pentru încãrcare şi descãrcare;
5) Navlul (chiria);
6) Dacã închirierea se raporta la întregul vas sau numai la o parte a lui;
7) Indemnitatea ce s-ar cuveni în caz de întârziere.
Proba prin scris nu este necesarã dacã închirierea are de obiect vasele şi cãlãtoriile arãtate la art. 511.
ART. 558
Schimbarea cãpitanului sau a patronului arãtat în act, chiar dupã concediul dat de proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele contractului de închiriere, dacã nu s-a convenit într-altfel.
ART. 559
Timpul încãrcãrii sau al descãrcãrii vasului se stabileşte prin convenţiunea pãrţilor; în lipsa de asemenea convenţiuni, el se determina de oficiul maritim local.
ART. 560
Dacã închirierea este cu luna sau pe un timp oarecare şi nu este hotãrâtã de când începe, ea curge din ziua când începe încãrcarea lucrurilor ce sunt de transportat pana în ziua când sunt descãrcate la locul de destinatiune.
ART. 561
Dacã înainte de plecarea vasului cãlãtoria pentru locul de destinatiune este împiedicatã prin faptul vreunui guvern strãin, contractul este desfiinţat şi nici una dintre pãrţi nu datoreazã celeilalte vreo despãgubire.
Cheltuielile pentru încãrcare şi descãrcare privesc pe încãrcãtor.
ART. 562
Dacã plecarea vasului sau continuarea cãlãtoriei este împiedicatã pentru catva timp, din caz fortuit sau forta majorã, contractul subzistã, şi nu e loc la adãugire de navlu (chirie) sau la despãgubire din cauza întârzierii.
Pe cat timp tine împiedicarea, încãrcãtorul poate descarca cu cheltuiala sa lucrurile sale, cu obligaţiune însã de a le reincarca sau de a despãgubi pe cãpitan; pentru îndeplinirea acestei obligaţiuni el va da cauţiune.
ART. 563
În caz de blocus al portului de destinatiune sau alt caz fortuit ori de forta majorã, care ar impiedica intrarea vasului în acel port, capitanul, dacã nu are ordine sau dacã ordinele primite nu se pot executa, este dator sa lucreze în cel mai bun mod pentru apãrarea intereselor încãrcãtorului, ori intrand în alt port vecin, ori intorcandu-se la portul de unde a plecat.
ART. 564
Dispoziţiunile art. 440 se aplica şi la contractul de închiriere prevãzut în acest capitol.

CAP. 2
Despre polita de încãrcare

ART. 565
Polita de încãrcare trebuie sa cuprindã: natura, specia, calitatea şi cantitatea lucrurilor încãrcate.
Ea va fi datatã şi va arata:
1) Persoana încãrcãtorului şi resedinta sa;
2) Persoana cãreia este îndreptatã expeditiunea şi resedinta sa;
3) Numele şi pronumele cãpitanului sau patronului;
4) Numele, naţionalitatea şi capacitatea vasului;
5) Locul plecãrii şi acel al destinatiunii;
6) Navlul (chiria).
Vor fi însemnate pe marginea poliţei mãrcile şi numerele lucrurilor încãrcate.
Polita poate fi la ordin sau la purtãtor; în primul caz formele şi efectele girului sunt regulate prin dispoziţiunile titlului IX al primei cãrţi.
Polita nu poate fi subscrisã de cãpitan înainte de încãrcare.
ART. 566
Polita de încãrcare va fi facuta în patru originale, destinate cãpitanului, proprietarului sau armatorului vasului, încãrcãtorului şi persoanei caraeia lucrurile încãrcate trebuiesc predate.
Pe fiecare original se va arata persoana cãreia este destinatã.
Dacã încãrcãtorul cere unul sau mai multe duplicate ale originalului destinat persoanei cãreia sunt a se preda lucrurile încãrcate, se vor aplica dispoziţiunile art. 299 şi 300.
Originalele destinate cãpitanului şi proprietarului sau armatorului vasului sunt subscrise de cãtre incaracator; celelalte de cãtre cãpitan.
Subscrierea şi predarea respectiva a originalelor vor avea loc în douãzeci şi patru de ore dupã terminarea încãrcãrii.
Încãrcãtorul va preda în acelaşi termen cãpitanului, facturile lucrurilor încãrcate şi chitanţele de plata sau certificatele de cauţiune ale vãmii.
ART. 567
Capitanul va preda la locul de destinatiune mãrfurile celui care-i va prezenta polita de încãrcare oricare ar fi numãrul ei, dacã nu i s-a notificat vreo opoziţiune.
În caz de opoziţiune, sau dacã se prezintã mai mulţi purtãtori ai poliţei de încãrcare, capitanul, cu autorizaţia justiţiei, va depune mãrfurile în locurile ce i se va desemna; el va putea încã sa obţinã autorizaţiunea de a vinde o parte dintr-ansele pentru plata navlului.
ART. 568
Polita de încãrcare formatã în modul stabilit mai sus, face proba fata cu toate pãrţile interesate în încãrcare, precum şi între ele şi asiguratori.
ART. 569
În caz de deosebire între poliţele aceleiaşi încãrcãri, face proba aceea ce se afla la cãpitan, dacã este scrisã în întreg de cãtre încãrcãtor sau de cãtre comisionarul sau; aceea ce este preuemtata de cãtre încãrcãtor sau de cãtre persoana cãreia este adresatã expeditiunea face proba, dacã este scrisã în întreg de cãpitan.
ART. 570
Comisionarul sau destinatarul care a primit lucrurile arãtate în polita de încãrcare sau în contractul de închiriere, este dator, la cerere, a da cãpitanului chitanţa de primire; altfel este rãspunzãtor de cheltuielile fãcute şi de pagubele ocazionate chiar prin întârziere.

CAP. 3
Despre navlu (chirie)

ART. 571
Navlul se reguleazã prin convenţiunea pãrţilor şi se probeazã prin contractul de închiriere sau prin polita de încãrcare.
Navlul poate avea de obiect:
a) Întregul vas sau o parte a lui, pentru una sau mai multe cãlãtorii, sau pentru un timp determinat;
b) Transportul unor lucruri determinate dupã numãr, greutate sau volum.
ART. 572
Capitanul care a fãcut declaraţiune ca vasul este de o capacitate mai mare sau mai mica decât cea adevarata, este rãspunzãtor de orice daune cãtre chiriaşul vasului.
Nu se socoteşte ca eroare în declaraţiune, dacã diferenţa nu trece peste a douãzecea partre, sau dacã declaraţiunea este conformã cu actul de naţionalitate.
ART. 573
Dacã vasul este închiriat în întregul sau şi dacã chiriaşul nu da toatã povara, capitanul nu poate, fãrã învoirea acestuia, sa încarce alte lucruri. Chiriaşul se foloseşte de navlul lucrurilor ce completeazã povara.
ART. 574
Chiriaşul care înainte de plecarea vasului declara ca nu mai face cãlãtoria fãrã sa fi încãrcat ceva, e dator a plati jumãtatea navlului.
Dacã nu a declarat ca nu mai voieşte a face cãlãtoria sau dacã incarca o cantitate mai mica decât cea invoita, e dator a plati navlul întreg.
Dacã incarca o cantitate mai mare, e dator sa plãteascã pentru excedent, în raport cu navlul convenit.
ART. 575
Dacã contractul de închiriere are de obiect transportul unor lucruri determinate, încãrcãtorul poate înainte de plecarea vasului sa-şi retragã lucrurile încãrcate, plãtind însã jumãtatea navlului.
În asemenea caz, cheltuielile de încãrcare, de descãrcare şi de reîncãrcare a lucrurilor ce trebuiesc transportate, precum şi cheltuielile pentru întârziere privesc pe încãrcãtor.
ART. 576
Capitanul popate da afarã din vas la locul încãrcãrii lucrurile ce gãsesc ca nu i-au fost declarate, sau sa ceara pentru navlul lor cel mai mare preţ care se plãteşte în acelaşi loc pentru lucrurile de acelaşi fel.
ART. 577
Încãrcãtorul care, în timpul cãlãtoriei, retrage lucrurile încãrcate, e dator a plati navlul întreg şi toate cheltuielile cauzate de descãrcare.
Dacã lucrurile sunt retrase prin faptul şi din culpa cãpitanului, acesta este responsabil de daune şi cheltuieli.
ART. 578
Dacã vasul intarzieaza la plecare, în cursul cãlãtoriei sau la locul de descãrcare, prin faptul chiriaşului, acesta este rãspunzãtor de cheltuielile întârzierii.
Dacã vasul închiriat pentru ducere şi întoarcere se înapoiazã neincarcat sau încãrcat în parte, se datoreşte navlul întreg, afarã de despãgubirea ce s-ar cuveni pentru întârziere.
ART. 579
Capitanul e dator chiriaşului despãgubire, dacã prin faptul sau vasul a întârziat la plecare, în timpul cãlãtoriei sau la locul descãrcãrii.
ART. 580
Dacã, din caz fortuit sau forta majorã, capitanul este silit sa-şi repare vasul în cursul cãlãtoriei, chiriaşul este dator sa aştepte sau sa plãteascã navlu întreg.
Dacã vasul nu se poate repara, navlul se datoreazã în proportiune cu cãlãtoria facuta.
Dacã pentru transportul lucrurilor încãrcate la locul de destinatiune capitanul inchiriase un alt vas, noua închiriere se socoteşte facuta în contul încãrcãtorului.
ART. 581
Capitanul pierde nvalul şi e ţinut la despãgubire cãtre chiriaş, dacã acesta probeazã ca vasul nu era în stare a naviga când a plecat.
Proba este admisã chiar contra actelor de vizita.
ART. 582
Când s-ar interzice comerţul cu ţara cãtre care cãlãtoreşte vasul, capitanul are dreptul la navlul întreg cu toate ca vasul ar fi constrâns sa se întoarcã incaracat la locul de plecare; dar dacã vasul e închiriat pentru ducere şi întoarcere, se datoreşte jumãtatea navlului întreg sau a celor doua navluri socotite la un loc.
ART. 583
Dacã vasul e închiriat pentru a merge într-un port spre a lua o povara şi a o duce în alt port, şi interdictiunea de comerţ supravine pe când vasul cãlãtoreşte spre a lua acea povara, capitanul are drept la cheltuielile fãcute în executarea contractului şi la o indemnitate ce se va hotãrî dupã împrejurãri.
ART. 584
Dacã vasul în cursul cãlãtoriei este oprit din ordinul unui Stat strãin, sau constrâns a se adãposti într-un port pentru a-şi repara stricãciunile, chiar cu vointa suferite pentru scãparea comuna, nu se datoreşte vreun navlu în timpul opririi sau şederii în port când vasul a fost închiriat cu luna; nici adaogire de navlu când a fost închiriat cu cãlãtoria.
ART. 585
Navlul este datorit pentru lucrurile încãrcate pe care capitanul a fost silit a le vinde, a le pune în gaj, sau a le întrebuinţa pentru necesitãţile urgente ale vasului.
Cu toate acestea, capitanul este dator a restitui proprietarilor valoarea ce aceste lucruri ar avea la locul descãrcãrii, dacã vasul a ajuns bine în port.
Când vasul s-a pierdut capitanul va restitui proprietarilor lucrurile vândute sau întrebuinţate, preţul ce a luat pentru dânsele, şi pentru cele date în gaj suma luatã în imprumutl, retinand în acelaşi timp navlul arãtat în poliţele de încãrcare.
În ambele cazuri, proprietarii au dreptul sa facã abandonul.
ART. 586
Dacã din aceasta cauza rezulta vreo pierdere pentru proprietarii lucrurilor întrebuinţate, vândute sau date în gaj, pierderea este împãrţitã prin contribuţiuni asupra valorilor şi asupra tuturor lucrurilor ajunse la destinatiune, sau a celor ce au fost scapate de naufragiu, în urma evenimentelor maritime care au necesitat întrebuinţarea, vânzarea sau gajul.
ART. 587
Capitanul are dreptul la navlu asupra lucrurilor aruncate în mare pentru scãparea comuna, intrand în contributiune dupã regulile arãtate în titlul VII, cap. II al acestei cãrţi.
ART. 588
Dacã vasul şi lucrurile încãrcate sunt rãscumpãrate sau sunt scapate de naufragiu, capitanul are drept navlu pana la locul unde vasul a fost pradat sau a naufragiat; iar dacã duce lucrurile încãrcate la locul destinatiunii lor, el are drept la navlul întreg, contribuind cu partea sa la rãscumpãrare.
Contributiunea pentru rãscumpãrare se face dupã preţul curent al lucrurilor încãrcate la locul descãrcãrii, scãzându-se cheltuielile, şi asupra jumãtãţii vasului şi navlului.
Salariile marinarilor sunt scutite de contributiune.
ART. 589
Dacã destinatarul lucrurilor încãrcate refuza a le primi, capitanul poate cu autorizaţiunea justiţiei a face sa se vândã cantitatea necesarã pentru plata navlului şi a pune în depozit ceea ce rãmâne.
Dacã preţul rezultat din vânzarea lucrurilor nu ajunge pentru plata navlului, capitanul conserva dreptul sau pentru rest contra încãrcãtorului.
ART. 590
Capitanul nu poate retine lucrurile încãrcate în caz de neplata a navlului. Are dreptul însã, în timpul descãrcãrii, sa ceara ca ele sa se depunã în o a treia mana pana la plata navlului.
ART. 591
În nici un caz încãrcãtorul nu poate cere scãderea navlului.
Încãrcãtorul nu poate lasa, drept preţul navlului, lucrurile încãrcate scãzute în valoare, sau stricate prin vitiul lor propriu, din caz fortuit sau forta majorã. Cu toate acestea, dacã vinul, oleul sau alte lichide sau scurs, butile ce le contineau, rãmase goale sau aproape goale, pot fi lãsate pentru nvalul ce urma a se plati pentru dânsele.

CAP. 4
Despre cãlãtori

ART. 592
Contractul de închiriere pentru transport de cãlãtori, în lipsa de convenţiune specialã, se reguleazã dupã urmãtoarele dispoziţiuni.
ART. 593
Când cãlãtoria nu mai are loc înainte de plecarea vasului:
1) Dacã cãlãtorul nu vine pe vas la timpul oportun, se datoreşte navlu întreg cãpitanului;
2) Dacã cãlãtoria nu se mai face dupã declaraţiunea cãlãtorului sau din cauza de moarte, boala, ori alt caz fortuit sau de forta majorã, privind persoana sa, navlul se datoreşte pe jumãtate, scãzându-se cheltuielile de hrana pentru cat trebuia sa ţinã cãlãtoria, dacã acestea au fost cuprinse în navlu;
3) Dacã cãlãtoria se impiedica prin faptul cãpitanului, cãlãtorul are dreptul la despãgubire;
4) Dacã nu mai are loc din caz fortuit sau forta majorã, privind vasul, contractul este desfiinţat şi navlul plãtit înainte se restituie, dar fãrã drept de despãgubire, nici pentru o parte nici pentru cealaltã.
ART. 594
Când cãlãtoria înceteazã dupã plecarea vasului:
1) Dacã cãlãtorul debarca în vreun port de bunãvoie, plãteşte navlul întreg;
2) Dacã capitanul nu vrea sa continue cãlãtoria sau, prin culpa sa, face pe cãlãtor sa debarce în alt port, e dator despãgubire;
3) Dacã cãlãtoria înceteazã din caz fortuit sau forta majorã, privind vasul sau persoana cãlãtorului, navlul se datoreşte în proportiune cu calea facuta.
Nu se plãteşte nici un navlu de cãtre moştenitorii cãlãtorului mort în naufragiu, dar nici navlul plãtit nu se restituie.
ART. 595
În caz de întârziere a plecãrii vasului, cãlãtorul are dreptul la locuinta şi chiar la hrana pe bord în timpul întârzierii, dacã hrana e cuprinsã în navlu, afarã de dreptul la despãgubire când întârzierea nu provine din caz fortuit sau forta majorã.
Dacã întârzierea trece peste zece zile, cãlãtorul poate rezilia contractul: în acest caz, trebuie sa i se restituie navlul întreg.
Dacã întârzierea este cauzatã de timpul rau, cãlãtorul nu poate desfiinta contractul, decât pierzand a treia parte din navlu.
Faptul ca timpul este rau se recunoaşte şi se declara de cãtre capitanul portului respectiv.
ART. 596
Vasul închiriat exclusiv pentru transport de cãlãtori, trebuie sa-i ducã direct, ori în ce numãr ar fi, la portul de destinatiune, oprindu-se la staţiunile anunţate înaintea contractului de închiriere sau la cele obişnuite.
Dacã vasul, se abate din cale sau se opreşte din vointa sau faptul cãpitanului, cãlãtorii continua a primi locuinta şi hrana în socoteala vasului şi au drept la despãgubire, pe lângã facultatea de a rezilia contractul.
Dacã vasul, afarã de cãlãtori, are încãrcate mãrfuri sau alte obiecte, capitanul are facultatea de a se opri, în timpul cãlãtoriei, pentru descãrcare.
ART. 597
Dacã vasul, în timpul cãlãtoriei, intampina vreo întârziere în urma unei opriri ordonatã de un Stat strãin, sau pentru trebuinţe de reparaţiuni:
1) Cãlãtorul, când nu voieşte sa aştepte ca sa înceteze oprirea sau ca sa se facã şi sa se termine reparatiunile, poate rezilia contractul, plãtind navlul în proportiune cu cãlãtoria facuta;
2) Dacã prefera a aştepta sa continue cãlãtoria, nu datoreşte nici o adãugire de navlu, dar urmeazã a se hrani pe socoteala sa în timpul opririi sau al reparatiunilor.
ART. 598
Hrana cãlãtorului în timpul cãlãtoriei se presupune ca se cuprinde în navlu; dacã s-a convenit într-altfel, capitanul este dator în timpul cãlãtoriei, şi la caz de trebuinta, sa i-o procure pe adevãratul preţ.
ART. 599
Dacã vasul este în totul sau în parte închiriat pentru a transporta cãlãtori, deşi numãrul lor nu este indicat, drepturile chiriaşului şi ale inchirietorului sunt regulate dupã dispoziţiunile capitolului III din acest titlu, dacã nu ar fi incompatibile cu obiectul contractului.
ART. 600
Se aplica, în privinta lucrurilor ce cãlãtorul aduce cu sine pe vas, dispoziţiunile contractului de navlu, dar nu se datoreşte, dacã nu s-a stipulat altfel, plata deosebita.

TITLUL V
Despre împrumutul maritim

ART. 601
Contractul de împrumut maritim, în sensul codicelui comercial, este un împrumut fãcut de cãtre capitanul unui vas în virtutea puterilor ce-i da legea şi prin care el da garanţie vasul, navlul, totalitatea sau o parte din mãrfurile încãrcate, cu conditiune ca suma împrumutatã sa o piardã împrumutãtorul dacã lucrurile date în garanţie ar pieri; iar dacã ele vor ajunge bine în port, împrumutãtorul sa-şi primeascã banii împreunã şi cu prima convenitã între pãrţi.
Prima convenitã se numeşte folos maritim.
ART. 602
Contractul de împrumut maritim trebuie fãcut prin act scris, altfel rãmâne simplu împrumut şi nu produce decât interese legale.
Înscrisul va cuprinde:
1) Capitalul împrumutat şi suma cuvenitã ca interes sau folosi maritim;
2) Lucrurile asupra cãrora împrumutul e asigurat;
3) Numele vasului;
4) Numele şi pronumele cãpitanului sau patronului;
5) Persoana care da banii şi aceea care primeşte împrumutul;
6) Pentru ce cãlãtorie, şi pentru cat timp e fãcut împrumutul;
7) Timpul şi locul plãţii.
ART. 603
Împrumutul maritim asupra vasului sau asupra unei porţiuni din el, fãcut în ţara, se va transcrie în registrele oficiului maritim al circumscriptiunii unde s-a fãcut, adnotandu-se şi pe actul de naţionalitate al vasului.
Dacã împrumutul este fãcut în ţara strãinã, va fi transcris în registrele consulatului roman al locului unde este stipulat, adnotandu-se şi pe actul de naţionalitate al vasului.
Autoritatea maritima şi cea consularã a tarii în strãinãtate, vor trimite copie dupã actul de împrumut la oficiul mritim unde este înscris vasul.
Actul nu va putea fi transcris în registre, dacã nu se va prezenta în acelaşi timp şi actul de naţionalitate al vasului.
Împrumutul maritim fãcut într-o ţara strãinã unde nu este autoritate consularã romana, nici altcineva care sa-i ţinã locul, se va adnota, prin îngrijirea cãpitanului vasului, pe actul de naţionalitate, de cãtre autoritatea localã competinte a da autorizaţiunea, sau de un alt funcţionar public din acea localitate.
Capitanul care nu dovedeşte îndeplinirea acestei formalitãţi, e obligat personal la plata împrumutului maritim.
Originalul sau o copie autenticã a contractului se va expedia împreunã cu copia autenticã a actului de autorizaţiune autoritãţii consulare romane cea mai apropiatã, care le va transcrie în registre şi le va trimite oficiului maritim competente din ţara.
Contractul nu se poate opune celor de al treilea decât de la data adnotarii pe actul de naţionalitate.
În cazurile prevãzute de art. 499 şi 519 se aplica şi dispoziţiunile acelor articole.
ART. 604
Actul de împrumut maritim, dacã este la ordin, poate fi transmis prin gir.
Formele şi efectele girului sunt regulate dupã dispoziţiunile titlului IX al cãrţii întâi.
Garanţia de plata se întinde şi la folosul maritim, dacã nu este convenţiune contrarie.
ART. 605
Împrumutul maritim poate fi constituit:
1) Asupra întregului vas sau a unei pãrţi din el;
2) Asupra uneltelor, instrumentelor şi armamentului;
3) Asupra navlului;
4) Asupra vasului, navlului şi poverei împreunã.
Împrumutul maritim nu se poate face asupra salariilor sau asupra participãrii la câştig a marinarilor şi a oamenilor de mare; dacã, cu toate acestea împrumutul are loc, împrumutãtorul are drept numai la plata capitalului fãrã interese.
ART. 606
Împrumutul maritim, care întrece valoarea lucrurilor asupra cãrora a fost constituit, are tãrie pentru avea valoare dupã preţuirea facuta sau convenitã; iar restul sumei împrumutate se rãspunde cu procente dupã cursul pieţei.
Dacã însã a fost frauda din partea împrumutatului, împrumutãtorul are dreptul a cere anularea contractului şi restituirea sumei imprumutatele cu procentele de mai sus.
Profitul ce se spera asupra lucrurilor încãrcate nu se socoteşte ca exces de valoare, dacã aceasta s-a declarat în mod expres.
ART. 607
Împrumutul maritim nu poate fi contractat decât de proprietarii lucrurilor date în granatie sau de cãtre împuterniciţii lor speciali, afarã de drepturile acordate cãpitanului prin art. 517 şi 519.
ART. 608
Din ziua în care capitalul împrumutat şi folosul maritim au devenit exigibile, nu se datoreşte decât procentele legale la intreaga suma.
ART. 609
Dacã cãlãtoria s-a întrerupt înainte de începerea riscurilor, împrumutatul e dator sa restituie banii cu procente legale din ziua împrumutului. Dacã însã întreruperea cãlãtoriei a avut loc prin chiar faptul sau, el este dator procente dupã cursul pietii când acesta ar fi superior procentelor legale, şi deosebit de aceasta sa plãteascã despãgubirea cuvenitã asiguratorului, dacã împrumutul a fost asigurat.
ART. 610
Împrumutãtorul nu risca nimic în caz de schimbare a itinerariului, a cãlãtoriei sau a vasului, declarate în contract, afarã numai dacã schimbarea a avut loc din caz fortuit sau forta majorã.
Asemenea nu risca nimic împrumutãtorul când împrumutatul se abţine sau face o declaraţiune falsa, care ar putea sa micşoreze teama de pericole sau sa schimbe obiectul.
Schimbarea cãpitanului sau a patronului, chiar prin concediul dat de proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele contractului, dacã nu este convenţiune contrarie.
ART. 611
Dacã lucrurile asupra cãrora s-a constituit împrumutul maritim sunt cu totul pierdute din caz fortuit sau forta majorã, în timpul şi locul pentru care împrumutãtorul şi-a luat rãspunderea de riscuri, împrumutatul este liberat de plata.
Dacã pierderea e parţialã, plata sumelor împrumutate e redusã la valoarea lucrurilor afectate împrumutului şi care au fost scapate, afarã de plata cheltuielilor pentru scãpare şi a creanţelor privilegiate cãrora s-ar cuveni preferinta.
Când împrumutul e fãcut asupra navlului, plata, în caz de sinistru, e redusã la ceea ce se datoreşte de cãtre chiriaş, scãzându-se mai întâi salariile persoanelor echipajului pentru cea din urma cãlãtorie şi contributiunea cheltuielilor pentru scãparea vasului.
Dacã lucrul asupra cãruia s-a constituit împrumutul maritim este şi asigurat, valoarea partii ce s-a scãpat se împarte între împrumutãtor numai pentru capital, şi asigurator numai pentru sumele asigurate, în proportiune cu interesul fiecãruia.
ART. 612
Împrumutãtorul nu sufere pierderile şi daunele cauzate prin vitiul inerente lucrului afectat la asigurarea plãţii, sau pe acelea care sunt cauzate prin faptul debitorului.
ART. 613
Timpul riscurilor, dacã nu este determinat p rin contract, începe:
1) În privinta vasului, accesoriilor lui şi navlului, din momentul în care vasul pãrãseşte portul, pana în ziua când arunca ancora în portul de destinatiune;
2) În privinta poverei, din momentul în care lucrurile se incarca în vas sau în barci pentru a fi transportate pe vas pana în ziua când s-a descãrcat pe uscat, la locul de destinatiune.
ART. 614
Cel ce se imprumuta pe mãrfuri transportate, nu este liberat de plata prin pierderea vasului şi a poverei, dacã nu dovedeşte ca se gãsea pe vas lucruri încãrcate pe contul sau pana la concurenta sumei luatã cu împrumut.
ART. 615
Împrumutãtorii contribuiesc şi ei la avariile comune spre uşurarea celor împrumutaţi; orice convenţiune contrarie este nulã.
Avariile particulare nu sunt în sarcina imprumutatorilor, dacã nu s-a convenit astfel; dar dacã prin faptul unor asemenea avarii lucrurile afectate împrumutului nu ajung sa satisfacã pe creditor, sufere şi acesta paguba ce rezulta.

TITLUL VI
Despre asigurarea în contra riscurilor navigatiunii

CAP. 1
Despre contractul de asigurare şi despre obligaţiunile asiguratorului şi asiguratului

ART. 616
Regulile stabilite în titlul XIII al cãrţii I se aplica şi la asigurãrile contra riscurilor navigatiunii, întrucât ele nu vor fi incompatibile cu asigurãrile maritime şi nu vor fi modificate prin dispoziţiunile urmãtoare.
Societãţile de asigurare mutuala, maritima, sunt supuse şi dispoziţiunilor titlului VIII din aceeaşi carte.
ART. 617
Polita de asigurare, afarã de regulile stbilite prin art. 445, va cuprinde:
1) Numele, specia, naţionalitatea şi capacitatea vasului;
2) Numele şi pronumele cãpitanului sau patronului;
3) Locul unde obiectele asigurate au fost sau trebuiesc sa fie încãrcate;
4) Portul din care vasul a plecat sau trebuie se plece;
5) Porturile în care vasul trebuie sa încarce şi sa descarce şi în care are sa între.
Dacã indicatiunile de mai sus nu se pot face, sau pentru ca asiguratul nu este în stare sa le procure, sau din cauza naturii speciale a contractului, vor fi suplinite prin altele în stare de a determina obiectul asigurãrii.
ART. 618
Asigurarea poate avea ca obiect:
1) Vasul, cu abur sau pânze, gol sau încãrcat, armat sau nearmat, singur sau acompaniat;
2) Maşinile, uneltele, instrumentele, armamentul, dotatiunea şi proviziunile;
3) Navlul cãlãtorilor şi al lucrurilor inarcate, pe lângã care se poate prevedea şi salariile oamenilor de echipaj;
4) Lucrurile încãrcate;
5) Sumele date cu împrumut maritim;
6) Sumele plãtite sau datorite pentru avarii comune şi cheltuielile fãcute sau datorite pentru avarii particulare, când nu ar fi acoperite prin împrumut;
7) Şi în general orice lucruri care se pot preţui în bani şi sunt supuse la riscurile navigatiunii.
Asemenea poate fi facuta asupra totalitãţii sau a unei pãrţi din sus zisele lucrurile împreunã sau deosebit.
ART. 619
Asigurarea e nulã dacã are de obiect:
Sumele luate cu împrumut maritim.
Lucrurile care servesc drept garanţie împrumutului maritim nu pot fi asigurate decât pentru partea valorii ce trece peste suma împrumutatã.
ART. 620
Dacã, fãrã frauda, s-au fãcut mai multe asigurãri asupra aceloraşi lucruri de cãtre deosebiţi interesaţi sau de cãtre mai mulţi reprezentanţi ai aceleiaşi persoane ce au lucrat fãrã însãrcinare specialã, toate asigurãrile sunt valabile pana la concurenta valorii lucrurilor.
Cei interesaţi au acţiune contra oricãruia dintre asiguratori dupã alegere, afarã de recursul asiguratorului care a plãtit contra celorlalţi, în proportiune cu interesul fiecãruia.
ART. 621
Asigurarea poate fi facuta în timp de pace sau în timp de rãzboi, înainte sau în cursul cãlãtoriei vasului.
Poate fi facuta pentru o cãlãtorie, sau pentru un timp determinat.
Asigurarea pentru o cãlãtorie poate fi facuta numai pentru ducere sau numai pentru întoarcere, sau pentru ducere şi întoarcere.
Asigurarea pe un timp determinat se socoteşte facuta pentru orice navigaţiune sau staţiune a vasului în timpul convenit, afarã de o convenţiune specialã.
ART. 622
Adaugirea de prima convenitã în timp de pace pentru timpul de rãzboi ce ar putea supraveni, şi a carei suma nu ar fi determinata prin contract, va fi stabilitã de judecata, avându-se în vedere reiscurile, împrejurãrile şi convenţiunile fiecãrei poliţe de asigurare.
ART. 623
Dacã contractul de asigurare nu determina timpul riscurilor, se vor observa regulile urmãtoare:
În asigurãrile pentru un timp determinat, riscurile încep de la data poliţei şi iau sfârşit la timpul convenit.
În asigurãrile pentru o cãlãtorie, riscurile încep şi se sfârşesc la timpul arãtat în art. 613
Dacã însã asigurarea e facuta dupã începerea cãlãtoriei, riscurile se socotesc de la data poliţei.
Dacã descãrcarea lucrurilor asigurate este intarziata prin culpa destinatarului, riscurile înceteazã pentru asigurator dupã o luna de la ajungerea vasului la locul de destinatiune.
ART. 624
Lucurile încãrcate pot fi asigurate:
Sau pentru preţul cu care s-au cumpãrat, adãugându-se cheltuielile de încãrcare şi navlul;
Sau pentru preţul curent la locul de destinatiune, dupã ajungerea lor, fãrã avarii.
Preţuirea facuta prin contract lucrurilor încãrcate fãrã o alta explicatiune, se poate referi la amândouã aceste cazuri, şi nu vor fi aplicabile dispoziţiunilor art. 453, dacã ea nu trece peste cel mai mare din preţurile menţionate.
O asemenea preţuire se socoteşte întotdeauna ca s-a fãcut dupã declaraţiunea asiguratului dacã nu a fost precedatã de o estimaţiune primitã de asigurator, şi pentru acest cuvânt ea este supusã regulei stabilitã în secundul aliniat al art. 460.
ART. 625
Dacã se stipuleazã prin contract ca preţul lucrãrilor asigurate sa fie plãtit în moneta strãinã, lucrurile vor fi pretuite în moneta tarii dupã cursul ce va avea în timpul subscrierii poliţei, afarã de convenţiune contrarie.
ART. 626
Când chiar prin faptul asiguratului cãlãtoria, înainte de începerea riscurilor nu are loc, asigurarea n-are nici un efect şi asiguratorul primeşte, în acest caz, ca indemnitate jumtate din prima stipulatã şi nu mai mult de o jumãtate la suta din suma asigurata.
ART. 627
Sunt în riscul asiguratorului pierderile şi pagubele ce se intampla lucrurilor asigurate, din furtuna, naufragiu, azvarlire pe terenuri sau pe stanci, lovire intamplatoare a vaselor, schimbãri silite de cale, de cãlãtorie sau de vas, din cauza de aruncare în mare, exploziune, foc, prindere, pirateria şi în general din cauza vreunui alt accident de mare.
Asiguratorul nu este responsabil de pierderile şi pagubele provenind numai din vitiul inerente al lucrului asigurat.
ART. 628
Riscurile de rãzboi nu sunt în sarcina asiguratorului, dacã nu este convenţiune expresã. Dacã asiguratorul şi-a luat asupra-şi riscurile de rãzboi fãrã a le determina precis, el rãspunde de pierderile şi pagubele intamplate lucrurilor asigurate din cauza ostilitãţilor, represaliilor, opririlor, prinderilor sau vexatiunilor de orice natura din partea vreunui Stat amic sau inamic, de drept sau de fapt, recunoscut sau nerecunoscut, şi în general pentru toate faptele şi accidentele de rãzboi.
ART. 629
Orice schimbare de cale, de cãlãtorie sau de vas, provenind din faptul asiguratului, nu sunt în sarcina asiguratorului; acesta are drept la prima data au început riscurile.
Schimbarea cãpitanului sau patronului, chiar prin concediul dat de cãtre proprietarul vasului, nu face sa înceteze efectele asigurãrii, afarã însã de dispoziţiunile articolului urmãtor.
ART. 630
Asiguratorul nu este responsabil de culpta sau prevaricatiunile cãpitanului sau oamenilor echipajului, dacã nu s-a convenit într-altfel.
O asemenea convenţiune însã este nulã dacã se raporteazã la un cãpitan anume arãtat în contract, când asiguratul îl concediazã şi îl înlocuieşte printr-un altul fãrã consimţãmântul asiguratorului.
ART. 631
Asiguratul nu participa la cheltuielile de navigaţiune, de calauzie, de iernatic, de carantina nici la taxele de orice fel, şi nici la drepturile impuse asupra vasului sau poverei.
ART. 632
Dacã contractul are de obiect asigurarea mãrfurilor pentru ducere şi întoarcere, şi ajungând vasul la prima destinatiune se întoarce gol ori neincrcat deplin, asiguratorul are dreptul numai la doua treimi din prima de asigurare convenitã, dacã nu exista convenţiune contrarie.
ART. 633
Dacã asigurarea s-a fãcut separat pentru lucrurile ce trebuiesc încãrcate pe mai multe vase cu arãtare de câtã anume suma s-a asigurat în fiecare, şi povara intreaga este pusã pe un singur vas sau pe un numãr de vase mai mic decât cel arãtat în contract, asiguratorul nu rãspunde mai mult decât suma asigurata din vasul care a primit povara. deşi s-ar pierde toate celelalte vase arãtate; cu toate acestea, asiguratorul are dreptul la indemnitatea stabilitã prin art. 626 pentru sumele în privinta cãrora asigurara rãmâne fãrã efect.
ART. 634
Dacã capitanul are facultatea de a intra în mai multe porturi spre a completa sau schimba povara, asiguratorul rãspunde de riscurile la care sunt supuse lucrurile asigurate, numai cat timp ele sunt pe vas, afarã dacã nu s-a stipulat într-altfel.
ART. 635
Asiguratorul nu mai rãspunde de riscuri şi are dreptul la prima, dacã asiguratul expediazã vasul într-un loc mai îndepãrtat decât cel arata în contract, deşi aflat pe aceeaşi cale.
Asigurarea îşi produce efectele dacã cãlãtoria se scurteaza, oprindu-se vasul într-un loc mai apropiat, în care putea sa staţioneze.
ART. 636
Obligaţiunea asiguratorului este marginita la suma asigurata.
Dacã în timpul cat tine asigurarea lucrurile asigurate suferã mai multe sinistre succesive, asiguratul trebuie întotdeauna sa ţinã socoteala, chiar în caz de abandon, de sumele ce i s-a plãtit sau i se datoreşte pentru sinistrele precedente.
ART. 637
Clauza "fãrã de avarie" elibereazã pe asigurator de orice avarie comuna sau particularã, exceptându-se cazurile de abandon. În aceste cazuri, asiguratul poate alege între abandon şi exerciţiul acţiunii pentru avarie.
ART. 638
Pentru verificarea pagubelor de care este rãspunzãtor asiguratorul, asiguratul este dator a-i notifica toate incunostiintarile ce a primit. Notificatiunea trebuie facuta în trei zile de la primirea încunoştiinţãrii, sub pedeapsa de despãgubire.
Aceeaşi obligaţiune are asiguratul pentru povara, când vasul a fost declarat ca nefiind în stare a naviga, cu toate ca povara nu va fi suferit alta stricãciune din cauza sinistrului întâmplat.
ART. 639
Asiguratul este dator sa notifice asiguratorului, în trei zile de la primire, actele doveditoare ca lucrurile asigurate au fost expuse riscurilor şi ca s-au pierdut.
Asiguratorul poate face proba contrarie celor ce rezulta din actele prezentate de asigurat.
Admiterea probei contrarie nu suspenda însã condamnarea asiguratorului la plata sumei asigurata, data asiguratul da cauţiune.
Dacã în timp de patru ani nu a fost facuta cererea în judecata, cauţiunea este liberatã.
ART. 640
În caz de pierdere de mãrfuri încãrcate pe vas în contul cãpitanului, acesta e dator sa justifice proprietatea lor cu probe admise de legea comercialã, şi povara cu o polita de încãrcare, subscrisã de doi dintre fruntasii echipajului.
Orice om al echipajului sau cãlãtorul care aduce din strãinãtate mãrfuri asigurate în ţara, trebuie sa consemneze polita de încãrcare la consulul roman din locul unde se face încãrcarea, sau, în lipsa, la autoritatea localã.
ART. 641
În orice caz de sinistru, capitanul şi asiguratul sau insarcinatul sau sunt datori sa dea ajutor pentru scãparea şi conservarea lucrurilor asigurate, fãrã prejudiciul drepturilor lor fata cu asiguratorul. Cheltuielile fãcute trebuiesc plãtite pana la concurenta valorii lucrurilor scapate.
Asiguratorii şi agenţii sau insarcinatii lor, sau cu fiecare dintre ei, sa ia mãsuri pentru scãparea lucrurilor asigurate şi pentru conservarea lor, fãrã prejudiciul vreunui drept.
ART. 642
Asiguratul notificând asiguratorului incunostiintarile primite, îşi poate rezerva dreptul de a cere prin act separat plata ce i se datoreşte prin asigurare.
ART. 643
Asiguratorul este dator sa plãteascã sumele datorite:
În caz de simpla avarie, în termen de treizeci de zile de când i s-a notificat lichidatiunea relativã;
În caz de abandon, în termen de doua luni de la abandon.
Asiguratul este dator însã sa probeze, în aceste termene, sinistrul ce da loc acţiunii de avarie sau dreptului de abandon.
Dacã este opunere, fiecare dintre oponenţi şi asiguratul chiar pot cere ca suma sa se consemneze la casa de depuneri şi consemnaţiuni.

CAP. 2
Despre abandon

ART. 644
Abandonul lucrurilor asigurate poate fi fãcut în cazurile:
1) De naufragiu;
2) De prada;
3) De oprire prin ordinul unui Stat strãin;
4) De oprire prin ordinul guvernului, dupã începerea cãlãtoriei;
5) De imposibilitate de a continua navigatiunea, dacã vasul nu poate fi reparat, sau dacã cheltuielile necesare pentru a-l repara şi pune în stare sa reia cãlãtoria se suie la trei pãtrimi cel puţin din valoarea sa asigurata;
6) De pierdere sau deteriorarea lucrurilor asigurate, când pierderea sau deteriorarea se urca la cel puţin trei pãtrimi din valoarea lucrurilor.
În orice alt caz, asiguratul nu poate cere decât despãgubire din valoarea lucrurilor.
ART. 645
Asiguratul poate face abandonul chiar fãrã sa fie ţinut a proba pierderea vasului, dacã în cãlãtoriile cu lung curs a trecut un an, şi în celelalte cãlãtorii au trecut şase luni, din ziua plecãrii vasului sau din ziua la care se referã ultimele ştiinţe primite.
În caz de asigurare pe timp mãrginit şi dupã trecerea termenelor de mai sus, pierderea vasului se presupune ca a avut loc în timpul asigurãrii.
Dacã sunt mai multe asigurãri succesive, pierderea se presupune ca a avut loc în a doua zi dupã primirea ultimelor ştiinţe.
ART. 646
Dacã vasul s-a declarat a nu fi în stare de navigaţiune, abandonul lucrurilor încãrcate într-ansul se poate face, dacã în termenul de trei luni de la declaraţiunea imposibilitãţii de navigaţiune nu sar fi putut gãsi un alt vas pentru a reincarca lucrurile şi a le transporta la locul destinatiunii lor.
ART. 647
În cazul prevãzut de articolul precedent şi de art. 524, dacã lucrurile sunt încãrcate pe alt vas, asiguratorul este obligat sa plãteascã stricãciunile ce le au suferit, cheltuielile de descãrcare şi de reîncãrcare, de depozit şi de paza în magazii, excedentul navlului şi toate celelalte cheltuielei fãcute pentru scãparea lucrurilor pana la concurenta sumei asigurate, şi dacã aceasta nu s-a cheltuit intreaga, asiguratorul continua a rãspunde de riscuri pentru cat mai rãmâne.
ART. 648
În caz de oprire din partea vreunui Stat strãin sau de prada, abandonul lucrurilor oprite sau pradate nu poate fi fãcut decât dupã trei luni de la notificarea sinistrului, dacã aceasta s-a întâmplat în apele sau marile Europei, în Canalul Suez sau Marea Roşie, şi dupã şase luni de la notificatiune dacã a avut loc în alte mari.
Pentru lucrurile supuse stricãciunii, termenele de mai sus se reduc la jumãtate.
ART. 649
Abandonul trebuie fãcut asigurãtorilor în termenul:
De trei luni din ziua în care s-a primit stirea despre sinistru, dacã acesta a avut loc în apele sau în marile Europei, în canalul Suez sau Marea Roşie;
De şase luni, dacã sinistrul a avut loc în alte mari ale Africei, în marile occidentale şi meridionale ale Asiei şi în marile orientale ale Americii;
În termen de un an, dacã sinistrul s-a întâmplat în celelalte mari.
În caz de oprire din partea vreunui Stat strãin, sau în caz de prada, aceste termene curg de la împlinirea termenelor arãtate în articolul precedent.
Odatã ce aceste termene au trecut, asiguratul nu mai poate face abandonul, ramanandu-i numai acţiunea pentru avarii.
ART. 650
Asiguratul, notificând ştirile ce a primit, poate face abandonul, somand pe asigurator sa-i plãteascã suma asigurata în termenul stabilit prin contractu sau prin lege, ori poate a-şi rezerva dreptul de al face în termenele legale.
Odatã cu facerea abandonului, asiguratul este dator a declara asigurãrile efectuate sau ordonate şi împrumuturile maritime fãcute. În lipsa, termenul pentru plata nu începe decât din ziua în care aceasta declaraţiune a fost notificatã; termenul însã pentru urmãrirea dreptului de abandon nu se poate prelungi.
În caz de declaraţiune falsa, asiguratul pierde toate drepturile rezultând din contractul de asigurare.
ART. 651
Abandonul lucrurile asigurate nu se poate face nici pentru parte din lucruri, nici sub conditiune. El cuprinde numai lucrurile ce fac obiectul asigurãrii şi al riscurilor.
ART. 652
Odatã ce abandonul s-a notificat şi primit sau declarat valabil, lucrurile asigurate devin ale asiguratorului din ziua în care a fost fãcut. Asiguratul e dator a-i da toate actele privitoare la lucrurile asigurate.
Asiguratorul nu poate, sub cuvânt de întoarcere a vasului, sa se sustragã de la plata sumei asigurate.
ART. 653
În caz de pradare, dacã asiguratul nu a putut înştiinţa despre aceasta pe asigurator, poate rascumpara lucrurile pradate fãrã a mai aştepta ordinul sau.
Asiguratul însã e dator a notifica asiguratorului învoirea ce va fi fãcut pentru rãscumpãrare, îndatã ce-i va fi cu putinta.
Asiguratorul are alegerea sau de a primi asupra-şi rãscumpãrarea sau de a renunţa la dânsa; el e dator însã a notifica asiguratorului alegerea ce va fi caut în termen de douãzeci şi patru de ore de la comunicarea învoirii de rãscumpãrare.
Dacã declara ca primeşte pe contul sau rãscumpãrarea, asiguratorul e dator sa contribuie, fãrã întârziere, la plata ei conform conventiunii şi în proportiune cu partea asigurata de dânsul, neincetand de a fi rãspunzãtor pentru riscurile cãlãtoriei în conformitate cu contractul de asigurare.
Dacã declara ca renunţa la rãscumpãrare, asiguratorul va plati suma asigurata fãrã a putea pretinde ceva din lucrurile asigurate.
Când asiguratorul nu a notificat alegerea sa în termenul de mai sus, se presupune ca el a renunţat la beneficiul rãscumpãrãrii.

TITLUL VII
Despre avarii şi despre contributiune

CAP. 1
Despre avarii

ART. 654
Se socotesc avarii toate cheltuielile extraordinare fãcute pentru vas şi pentru povara, pentru amândouã împreunã sau pentru fiecare în parte, şi toate pagubele ce se intampla vasului şi lucrurilor încãrcate, dupã încãrcare şi plecare pana la întoarcere şi descãrcare.
Avariile sunt de doua feluri: avarii mari sau comune, şi avarii simple sau particulare.
Nu sunt avarii, ci numai simple cheltuieli în sarcina vasului: cheltuielile ce de ordinar se fac pentru intrarea în golfuri, râuri sau canaluri, sau pentru a ieşi dintr-ansele, şi cheltuielile pentru drepturi sau taxe de navigaţiune.
În lipsa de convenţiune specialã între pãrţi, avariile sunt regulate dupã urmãtoarele dispoziţiuni.
ART. 655
Sunt avarii comune sau mari, cheltuilile extraordinare fãcute şi pagubele suferite de bunãvoie pentru binele şi pentru scãparea comuna a vasului şi a poverei.
Astfel sunt:
1) Lucrurile date prin învoiala şi sub titlu de rãscumpãrare a vasului şi a poverei;
2) Lucrurile aruncate în mare, pentru scãparea comuna;
3) Catargelor, pânzele, otgoanele şi alte unelte tãiate sau sfarmate, pentru scãparea comuna;
4) Ancorele, lanţurile şi alte obiecte pãrãsite sau aruncate în mare, pentru scãparea comuna;
5) Pagubele ce prin aruncare în mare s-au cauzats lucrurilor rãmase pe vas;
6) Pagubele cauzate vasului prin operaţiunea aruncarii în mare, de bunãvoie sau de necesitate, precum şi pagubele aduse vasului pentru înlesnirea scaparii lucrurilor încãrcate pentru a înlesni scurgerea şi secarea apelor, şi pagubele ce s-ar cauza, din aceasta, lucrurilor încãrcate;
7) Daunele cauzate vasului şi poverei cu ocaziunea stingerii incendiului de pe bord;
8) Cheltuielile fãcute cu cãutarea şi hrana persoanelor ranite în apãrarea vasului şi cheltuielile funerarii, în caz de moarte a acelor persoane;
9) Salariile şi hrana persoanelor echipajului în timpul opririi sau împiedicãrii, când vasul este oprit în cãlãtorie prin faptul unui Stat strãin, sau este constrâns a sta într-un port din cauza unui rãzboi ce ar supraveni, sau din o alta asemenea cauza ce impiedica cãlãtoria la portul de destinatiune, pana când vasul şi povara sunt liberate de obligaţiunile ce le privesc;
10) Cheltuielile de intrare sau ieşire şi taxele de navigaţiune plãtite într-un port unde vasul a fost silit a se opri din cauza furtunii, goanei inamicului sau piratilor, ori a intrãrii de apa, provenitã din caz fortuit sau forta majorã;
11) Salariile şi hrana persoanelor echipajului într-un port de oprire silitã în timpul reparatiunilor necesare pentru continuarea cãlãtoriei, când reparatiunile constituiesc avaria comuna;
12) Cheltuielile de descãrcare se reîncãrcare a obiectelor puse la uscat pentru înlesnirea sau facerea sus ziselor reparaţiuni ale vasului într-un port de oprire silitã; cheltuielile pentru paza şi chirie a magaziilor unde acele obiecte au stat în depozit;
13) Cheltuielile fãcute pentru a se obţine liberarea sau restituirea vasului oprit, când oprirea nu provine dintr-o cauza ce ar privi exclusiv pe vas, persoana cãpitanului sau aceea a armatorului, precum şi salariile şi hrana persoanelor echipajului în timpul necesar pentru obţinerea unei asemenea liberari sau restituiri, dacã ea a fost obţinutã;
14) Cheltuielile de descãrcare pentru uşurarea vasului, când a trebuit sa se facã în timp de furtuna sau din alta cauza privitoare la scãparea comuna a vasului şi a poverii, şi daunelor ce vasul sau povara au suferit cu ocazia descãrcãrii şi reîncãrcãrii;
15) Pagubele pe care vasul sau povara le-au încercat în cufundarea la mal de bunãvoie, pentru scãparea vasului de furtuna, de prada sau de alt pericol iminent;
16) Cheltuielile fãcute pentru scoaterea deasupra apei a vasului cufundat în cazul de mai sus, şi recompensele datorite pentru lucrãrile şi serviciile aduse în asemenea ocaziuni;
17) Pierderea şi stricãciunile suferite de lucrurile puse în luntre sau barci pentru uşurarea vasului în cazurile arãtate la numãrul 14, cuprinzandu-se partea de contributiune ce s-ar datori chiar luntrelor sau barcilor; de asemenea şi pagubele suferite de obiectele rãmase pe vas, întrucât asemenea pagube pot fi considerate ca avarii comune;
18) Primele şi interesele împrumuturilor maritime contractate pentru a face fata cheltuielilor considerate între avariile comune, şi primele de asigurare ale aceloraşi cheltuieli, precum şi pierderea ce trebuie sa se plãteascã proprietarului mãrfurilor vândute în timpul cãlãtoriei într-un port de oprire silitã, pentru acoperirea aceloraşi cheltuieli;
19) Cheltuielile regularii avariilor comune.
Nu sunt considerate ca avarii comune, cu toate ca sunt fãcute de buna voie, pentru binele şi scãparea comuna; pagubele încercate de vas sau cheltuilile fãcute pentru dânsul când provin din vitiu, sau vechime a vasului, sau din culpa ori neglijenţa cãpitanului sau echipajului.
Obiectele de armament ale vasului aruncate în mare, ancorele, lanţurile sau alte obiecte pãrãsite chiar de buna voie, pentru binele şi scãparea comuna, nu pot fi trecute între avarii, dacã nu sunt descrise în inventarul bordului ţinut conform dispoziţiunilor art. 510.
Aruncarea în mare a proviziunilor vasului nu poate fi, nici într-un caz, consideratã ca avarie comuna.
ART. 656
Se considera ca avarii comune:
1) Preţul sau indemnitatea pentru rãscumpãrarea oamenilor echipajului trimişi pe uscat în serviciul vasului şi fãcuţi prizonieri sau ţinuţi ca ostateci;
2) Cheltuielile unei carantine neprevãzute la facerea contractului de închiriere, dacã ea priveşte şi vasul şi povara, precum şi cheltuielile în timpul carantinei.
ART. 657
Dacã este necesitate de a se arunca în mare lucruri, trebuie a se începe cu cele mai puţin necesare, mai grele şi de mai puţin preţ, pe cat va fi cu putinta, şi apoi lucrurile dupã întâia podela a vasului şi succesiv celelalte.
ART. 658
Sunt avarii particulare toate pagubele încercate şi toate cheltuielile fãcute numai pentru vas, sau numai pentru povara.
Astfel sunt:
1) Orice pierdere sau paguba suferitã de lucrurile încãrcate, prin furtuna, incendiu, prada, naufragiu, cufundare, sau prin orice alt caz fortuit sau de forta majorã;
2) Pierderea catartelor, pânzelor, franghiilor, ancorelor, sau orice alta paguba suferitã de vas din cauzele menţionate mai sus;
3) Orice paguba suferitã din vitiul însuşi al vasului sau al mãrfurilor;
4) Cheltuielile pentru orice oprire cauzatã din vitiul vasului, din intrare de apa provenind din vechimea lui, din lipsa de proviziuni pe bord, sau din orice alta cauza imputabilã proprietarului, armatorului sau cãpitanului;
5) Salariul şi hrana marinarilor în timpul carantinei ordinare, sau în timpul reparatiunilor provenite din vitiu sau vechimea vasului, sau din o alta cauza imputabilã proprietarului, armatorului sau cãpitanului, sau în timpul opririi ori şederii într-un port ce ar privi numai vasu sau numai povara, şi cheltuielile pentru a obţine în acest caz liberarea uneia sau alteia;
6) Cheltuielile pentru conservarea mãrfurilor încãrcate sau pentru repararea butoaielor, lãzilor sau sacilor în care sunt puse, când aceste cheltuieli nu provin din pagube considerate ca avarii comune;
7) Excedentul navlului în cazul prevãzut de art. 580:
Pagubele intamplate mãrfurilor prin accidente provenind din neglijenţa cãpitanului sau celorlalte persoane ale echipajului saunt avarii particulare în sarcina proprietarului acelor mãrfuri, având acesta dreptul de acţiune pentru despãgubire contra cãpitanului, sau asupra vasului şi asupra navlului.
Capitanul rãspunde de pagubele cauzate proprietarilor vasului, prin lungã sau arbitrarã şedere în porturi.

CAP. 2
Despre contributiune

ART. 659
Avariile particulare se suporta şi se plãtesc de cãtre proprietarul lucrului care a încercat paguba, sau a dat ocaziune la o cheltuiala.
Avariile comune sunt proporţional împãrţite între povara şi jumãtate a vasului şi a navlului.
Valoarea lucrurilor aruncate este cuprinsã în formarea masei ce urmeazã sa contribuie.
ART. 660
Bagajele persoanelor echipajului şi ale cãlãtorilor nu contribuiesc la avaria comuna dacã sunt scapate, daru însã dreptul la contributiune, dacã sunt aruncate în mare sau suferã vreo stricãciune.
ART. 661
Lucrurile ce nu se cuprind în polita de încãrcare, sau pentru care nu exista declaraţiunea cãpitanului, de se vor fi aruncat în mare, nu se plãtesc; iar de au scãpat, contribuiesc.
ART. 662
Lucrurile încãrcatã pe podeala de sus a vasului, contribuiesc întotdeauna la avariile comune, dacã sunt scapate.
Dacã lucrurile sunt aruncate în mare sau stricate prin aruncare, afarã de cazul cãlãtoriilor prevãzute în ultimul aliniat al art. 508, proprietarul nu este primit a cere despãgubire pentru pierderea sau stricarea lor, decât de la capitanul care le-a încãrcat pe podeala vasului fãrã învoirea scrisã a încãrcãtorului. În caz contrariu, o specialã contributiune are loc între vas, navlu şi celelalte lucruri încãrcate pe podeala, deosebit de contributiunea generalã pentru avariile comune la toatã povara.
ART. 663
Dacã aruncarea în mare nu scapa vasul, nu e loc la contributiune. Lucrurile scapate nu sunt supuse la plata şi nici la despãgubirea celor aruncate în mare sau stricate.
Dacã aruncarea în mare scapa vasul şi acesta, urmandu-şi cãlãtoria, se pierde, lucrurile scapate contribuiesc la aruncarea dupã valoarea lor în starea în care se afla, scãzându-se cheltuielile fãcute pentru scãpare.
Lucrurile aruncate în mare nu contribuiesc în nici un caz la plata pagubelor ce se vor fi întâmplat în urma aruncarii lucrurilor scapte.
Povara nu contribuie la plata vasului pierdut sau ajuns în stare de a nu mai putea naviga.
ART. 664
În caz de pierdere a lucrurilor puse în luntre sau barci pentru uşurarea vasului, repartitiunea pierderii se face asupra vasului şi asupra întregii poveri.
Dacã vasul se pierde cu restul poverii, nu e loc la contributiune pentru lucrurile puse în barci sau luntre, deşi acestea ar ajunge bine în port.
ART. 665
Dacã, dupã repartitiune, lucrurile aruncate în mare sunt redobândite de proprietarii lor, aceştia vor restitui cãpitanului şi persoanelor interesate ceea ce au primit din contributiune, scãzându-se pagubele cauzate prin aruncare şi cheltuielile fãcute pentru redobandire.
ART. 666
Vasul contribuie pentru valoarea ce are la locul descãrcãrii, sau pentru preţul cu care ar putea fi vândut, scãzându-se avariile particulare chiar posterioare avariei comune.
Navlul ce, prin faptul conventiunii arãtate la art. 587, e câştigat chiar în caz de pierdere a lucrurilor încãrcate, nu este supus la contributiune.
ART. 667
Lucrurile scapate şi cele aruncate în mare sau în orice alt chip sacrificate, contribuiesc în proportiune cu valoarea ce au la locul descãrcãrii. Dacã a avut loc convenţiunea arãtatã în articolul precedent, nvalul nu se scade din valoare.
ART. 668
Natura, specia şi calitatea lucrurilor ce urmeazã sa contribuie şi a celor aruncate sau sacrificate, se stabileşte prin poliţele de încãrcare, facturi şi, în lipsa, prin orice alte mijloace de proba admise de lege.
Când în polita de încãrcare calitatea sau valoarea lucrurilor încãrcate nu este cea adevarata şi în realitate lucrurile sunt de o valoare mai mare, ele contribuiesc dupã valoarea lor realã, dacã sunt scapate, şi se plãtesc dupã calitatea şi valoarea indicatã, dacã sunt aruncate în mare sau stricate.
Dacã însã lucrurile sunt de o calitate sau o valoare mai mica celei declarate prin polita de încãrcare, ele contribuiesc dupã calitatea şi valoarea indicatã, dacã sunt scapate, şi se plãtesc dupã valoarea lor realã, dacã sunt aruncate în mare sau stricate.
ART. 669
Capitanul va încheia proces-verbal despre orice hotatare va lua şi despre operaţiunile urmate pentru scãparea comuna, îndatã ce aceasta îi va fi cu putinta.
Procesul-verbal va cuprinde motivele hotãrârii şi va arata în mod sumar lucrurile aruncate sau stricate va fi subscris de fruntasii echipajului sau va arata motivele nevointei lor de a subscrie şi va fi transcris în registrul vasului.
O copie de pe acest proces-verbal despre orice hotãrâre va lua şi despre operaţiunile urmate pentru scãparea comuna, îndatã ce aceasta îi va fi cu putinta.
Procesul-verbal va cuprinde motivele hotãrârii şi va arata în mod sumar lucrurile aruncate sau stricate va fi subscris de fruntasii echipajului sau va arata motivele nevointei lor de a subscrie şi va fi transcris în registrul vasului.
O copie de pe acest proces-verbal, subscrisã de cãpitan, va fi alãturatã la raportul prevãzut de art. 526.
ART. 670
Descrierea, preţuirea şi repartitiunea pierderilor şi pagubelor va fi facuta, în locul de descãrcare al vasului, prin îngrijirea cãpitanului de cãtre experţi, numiţi, în ţara de preşedintele tribunalului respectiv şi, în lipsa de tribunal, de cãtre judecãtorul de ocol; iar în ţara strãinã, de autoritatea consularã romana şi, în lipsa, de autoritatea localã.
Repartitiunea propusã de experţi va fi supusã, în ţara, cercetãrii tribunalului respectiv sau judecãtorului de ocol şi, în ţara strãinã, autoritãţii consulare romane sau autoritãţii locale competinte.
ART. 671
Acţiunea pentru avara contra chiriaşului, vasului şi contra destinatarului nu poate avea loc dacã capitanul a primit navlul şi a predat lucrurile încãrcate fãrã a protesta, chiar când plata lucrurile încãrcate fãrã a protesta, chiar când plata navlului ar fi fost facuta înainte.

TITLUL VIII
Despre pagubele cauzate prin lovirea vaselor (abordaj)

ART. 672
Dacã lovirea vaselor a avut loc din caz fortuit sau forta majorã, pagubele şi pierderile provenite din aceasta cauza sunt în sarcina lucrurilor ce au suferit, fãrã drept de despãgubire.
ART. 673
Dacã lovirea s-a întâmplat din culpa unuia din vase, pagubele şi pierderile sunt în sarcina vasului în culpa. Despãgubirile datorite persoanelor moarte sau ranite sunt privilegiate în caz de neajungere a sumei de împãrţit.
ART. 674
Dacã nu se dovedeşte cãrui dintre vase se poate imputa culpa, sau dacã culpa se dovedeşte a fi comuna, fiecare suferã pagubele şi pierderile încercate fãrã drept la vreo despãgubire; cu toate acestea, fiecare vas este obligat în mod solidar la plata pagubelor şi pierderilor cazate lucrurilor încãrcate şi a leziunilor cauzate persoanelor, conform dispoziţiunilor celor doua articole precedente.
ART. 675
Responsabilitatea vaselor stabilitã prin articolele precedente, cu apara de rãspundere pe autorii culpei cãtre persoanele vãtãmate şi cãtre proprietarii vaselor.
ART. 676
Când un vas a lovit, nu din culpa sa, pe un altul, ci pentru ca el însuşi a fost lovit din culpa unui al treilea, toatã rãspunderea este în sarcina acestuia.
ART. 677
Acţiunea de despãgubire, pentru daunele provenind din lovirea vaselor, nu poate fi admisã dacã nu s-a fãcut, în termen de trei zile, cãtre autoritatea locului unde s-a întâmplat faptul, sau a primului port în care vasul s-a oprit.
Pentru pagubele cauzate persoanelor sau mãrfurilor, lipsa de protestare sau reclamatiune nu vãtãma drepturile persoanelor care nu se gãsesc pe vas, sau nu erau în pozitiune a-şi manifesta vointa.

TITLUL IX
Despre creanţele privilegiate

CAP. 1
Dispoziţiuni generale

ART. 678
Privilegiile stabilite prin acest titlu trec înaintea oricãrui alt privilegiu general sau special asupra mobilelor, stabilit prin codicele civil.
ART. 679
În orice caz de deteriorare sau micşorare a lucrului asupra cãruia exista privilegiul, acesta se exercita pe ceea ce rãmâne, sau se redobândeşte ori se scapa.
ART. 680
Dacã creditorul ce are un privilegiu asupra unuia sau mai multor obiecte, este primat asupra preţului acestor obiecte de un creditor al cãrui privilegiu se întinde şi asupra altor obiecte, este primat asupra preţului acestor obiecte de un creditor al cãrui privilegiu se întinde şi asupra altor obiecte, cel dinati este subrogat în privilegiul aparţinând ultimului creditor.
Acelaşi drept îl au asemenea şi ceilalţi creditori privilegiaţi care suferã o pierdere în urma susaratatei subrogatiuni.
ART. 681
Creanţele privilegiate în acelaşi grad concura între dânsele în caz de nesuficienta a lucrului în proportiune cu cat au sa ia, dacã sunt contractate în acelaşi port. Dar dacã asemenea creanţe iau naştere în urma, dupã reluarea cãlãtoriei, creanţele posterioare sunt preferite celor anterioare.
ART. 682
Dacã titlul creanţei privilegiate este la ordin, girul transmite şi privilegiul.

CAP. 2
Despre creanţele privilegiate asupra lucrurilor încãrcate

ART. 683
Sunt privilegiate asupra lucrurilor încãrcate, şi plãtite în ordinea prevãzutã prin presentul articol, creanţele urmãtoare:
1) Cheltuielile de judecata fãcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservatiune şi de urmãrire a lucrurilor;
2) Cheltuielile, indemnitatile şi primele de scãpare datorite pentru ultima cãlãtorie;
3) Drepturile de transport şi descãrcare;
4) Cheltuielile de transport şi descãrcare;
5) Chiria magaziilor în care lucrurile descãrcate au fost depuse;
6) Sumele datorate ca contributiune pentru avariile comune;
7) Primele de asigurare;
8) Capitalul şi procentele datorate poentru obligaţiunile contractate de cãpitan asupra poverii, în cazurile prevãzute de art. 519 şi cu îndeplinirea formalitãţilor prescrise;
9) Orice alt împrumut maritim când acela ce a dat banii poseda polita de încãrcare.
ART. 684
Privilegiile arãtate în articolul precedent nu se conserva, dacã acţiunea nu este exercitatã în termen de cincisprezece zile de la descãrcare şi înainte de trecerea lucrurilor încãrcate în mana celui de al treilea.
Pentru sechestrarea, darea în gaj şi vânzarea silitã a lucrurulor supuse privilegiului, se aplica regulile generale stabilite prin codicele de procedura civilã, afarã de cazurile în care codicele de comerţ nu ar dispune într-altfel.

CAP. 3
Despre creanţele privilegiate asupra navlului

ART. 685
Sunt privilegiate asupra navlului şi admise la plata, în ordinea aci arãtatã, urmãtoarele creanţe:
1) Cheltuielile de judecata fãcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservare şi urmãrire;
2) Cheltuielile, indemnitatile şi primele de scãpare, datorate pentru ultima cãlãtorie;
3) Salariile, retribuţiunile şi indemnitatile datorate persoanelor echipajului pentru cãlãtoria în care s-a câştigat navlul;
4) Sumele datorate ca contribuţie la avarii comune;
5) Primele de asigurare;
6) Capitalul şi procentele datorate pentru obligaţiunile contractate de cãpitan asupra navlului, în cazurile prevãzute de art. 519 şi cu îndeplinirea formalitãţilor prescrise;
7) Pentru despãgubirile datorate chiriaşilor vasului pentru nepredarea lucrurilor încãrcate sau pentru avarii suferite de dânsele din culpa cãpitanului sau persoanelor echipajului în ultima cãlãtorie;
8) Orice alta datorie cu împrumut maritim sau cu gaj asupra navlului, transcrisã şi adnotata pe actul de naţionalitate.

CAP. 4
Despre creanţele privilegiate asupra vasului

ART. 686
Vasele sau pãrţile lor, chiar când s-ar afla în posesiunea unei a treia persoane, sunt supuse la plata creanţelor ce legea declara privilegiate, în modul şi marginile mai jos stabilite.
ART. 687
Sunt privilegiate asupra vasului şi admise la plata asupra preţului sau şi în ordinea arãtatã în prezentul articol, creanţele urmãtoare:
1) Cheltuielile de judecata fãcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservatiune şi urmãrire a vasului;
2) Cheltuielile, indemnitatile şi primele pentru scãpare, datorate pentru ultima cãlãtorie,
3) Taxele de navigaţiune stabilite prin lege;
4) Salariile piloţilor, salariul custodelui şi cheltuielile de paza a vasului, dupã intrarea lui în port;
5) Chiria magaziilor pentru pãstrarea uneltelor şi instrumentelor vasului;
6) Cheltuielile de întreţinere a vasului şi a uneltelor şi instrumentelor sale dupã ultima sa cãlãtorie şi intrare în port;
7) Salariile, retribuţiunile şi indemnitatile datorate conform dispoziţiunilor titlului III al acestei cãrţi, cãpitanului şi celorlalte persoane ale echipajului pentru cea din urma cãlãtorie;
8) Sumele datorate ca contributiune la avariile comune;
9) Capitalul şi procentele datorate pentru obligaţiunile contractate de cãpitan la trebuinţele vasului în cazurile prevãzute de art. 519 şi cu îndeplinirea formalitãţilor prescrise;
10) Primele de asigurarea vasului şi accesoriilor sale pentru cea din urma cãlãtorie, dacã asigurarea a fost facuta pentru un timp determinat sau cu cãlãtoria, şi pentru vasele cu abur ce fac cãlãtorii periodice asigurate pentru un timp determinat, primele corespunzãtoare cu cele din urma şase luni; şi deosebit de acestea, în asociaţiunile de asigurare mutuala, reparatiunile şi contribuţiunile pentru ultimele şase luni;
11) Indemnitatile datorate chiriaşilor pentru nepredarea lucrurilor încãrcate sau pentru avariile suferite de dânsele din culpa cãpitanului sau a echipajului, în ultima cãlãtorie;
12) Preţul vasului datorat încã vânzãtorului;
13) Creanţele arãtate la numãrul 9 de mai sus, ce au fost transcrise şi adnotate târziu; orice alta creanta de împrumut maritim asupra vasului şi creanţele pentru care vasul a fost dat în gaj.
În caz când mai multe creanţe din cele prevãzute de numãrul 13 se afla în concurenta, preferinta se determina dupã data transcriptiunii titlului şi adnotatiunii lui pe actul de naţionalitate.
ART. 688
Girantul, cesionarul, subrogatul sau creditorul care a primit în gaj o creanta asupra unui vas, transcrisã şi adnotata, vor putea cere sa se menţioneze, pe registrul cãpitãniei portului şi pe actul de naţionalitate al vasului girul, cesiunea, subrogatiunea sau constituirea gajului ce a avut loc.
ART. 689
Privilegiile arãtate în articolele precedente nu se pot exercita, dacã creanţele nu sunt probate şi privilegiile nu sunt conservate în modul urmãtor:
1) Cheltuielile de judecata cu conturile lichidate de judecãtorul competent dupã formele stabilite prin legile de procedura;
2) Cheltuielile, indemnitatile şi primele pentru scãpare, şi salariile piloţilor, cu sentinţe, cu atestate ale autoritãţii maritime şi cu celelalte probe ce autoritatea judecãtoreascã va crede de cuviinţã a admite, dupã împrejurãri;
3) Taxele de navigaţiune cu recipisele autoritãţilor competente;
4) Salariul custodelui, cheltuielile de paza arãtate în numãrul 4 al art. 687 şi creanţele arãtate în numãrul 5 al art. 683 şi în alineatele 5 şi 6 ale art. 687 prin state aprobate de prezidentul tribunalului respectiv;
5) Salariile şi retribuţiunile cãpitanului şi celorlalte persoane ale echipajului, cu rolurile de armament şi dezarmament extrase din oficiurile autoritãţii maritime, celelalte indemnitãţi cu raportul cãpitanului şi cu celelalte probe ale intamplarilor ce le-au dat naştere;
6) Creanţele pentru contribuţiuni la avariile comune, cu actele relative la repartitiunea lor;
7) Creanţele arãtate la numãrul 8 de sub art. 683 la alineatul 6 de sub art. 685 şi la alineatul 9 de sub art. 687 prin procesle-verbale subscrise de fruntasii echipajului, ordinele de autorizaţiune, statele subscrise de cãpitan şi confirmate de experţi, prin actele de vânzare şi procesele verbale subscrise de el, sau prin mijlocul altor acte, dovedind necesitatea cheltuielilor.
8) Primele de asigurare, cu poliţele de asigurare sau cu alte titluri subscrise de asigurat şi cu extractele de pe registrele mijlocitorilor de asigurare; repartitiunile sau contribuţiunile în societãţile de asigurare mutuala, cu extractele de pe registrele de admitere a vaselor în societate;
9) Indemnitatile datorate chiriaşilor unui vas cu sentinţele ce le-au lichidat; şi dacã la timpul distribuirii preţului, sentinta de condamnare la despãgubire e pronunţatã, iar daunele-interese nu sunt încã lichidate, creditorii pot, dupã împrejurãri, sa fie admişi la plata despãgubirii pentru o suma aproximativã, dând cauţiune ca vor restitui ceea ce se va constata ca au primit mai mult; tot astfel vor fi admişi la plata şi creditorii posteriori celor dintâi, dacã vor da cauţiune de restituire;
10) Vinderea vasului cu actul de vânzare, transcris şi adnotat în modul stabilit prin art. 493;
11) Creanţele arãtate la numãrul 9 de sub art. 683, la numãrul 8 de sub art. 685 şi la numãrul 13 de sub art. 687, cu actele respective transcrise şi adnotate în modul prescris.
ART. 690
Afarã de regulile generale pentru stingerea obligaţiunilor, privilegiile creditorilor asupra vasului se sting:
1) Prin vânzarea silitã, facuta sau dupã cererea creditorilor sau pentru alta cauza, dupã formele stabilite de procedura comercialã şi dupã plata preţului asupra cãruia privilegiul a trecut;
2) Prin expirarea termenului de trei luni, în caz de înstrãinare de buna voie a vasului;
Acest termen începe de la data transcrierii actului de înstrãinare, dacã vasul se gãseşte în timpul transcriptiunii în circumscriptiunea unde e înscris; şi de la data întoarcerii sale în zisa circumscriptiune, dacã transcriptiunea înstrãinãrii s-a fãcut dupã plecarea vasului, cu conditiunea ca în termen de o luna de la data transcriptiunii, vânzarea sa fie notificatã creditorilor privilegiaţi a cãror titluri se afla transcrise şi adnotate pe actul de naţionalitate.
Stingerea privilegiului nu poate avea loc fata cu creditorul privilegiat, care înainte de expirarea termenului a chemat în judecata pe cumpãrãtorul vasului pentru a obţine recunoaşterea privilegiului sau.
ART. 691
Achizitorul unui vas sau unei pãrţi din vas, pentru a-l purga pe creditele creanţelor privilegiate, la care nu este obligat personal, e dator sa notifice creditorilor, înainte de punerea în gaj sau urmãrirea vasului, un act conţinând:
1) Data şi felul titlului sau, datele transcriptiunii titlului şi adnotarii pe actul de naţionalitate;
2) Numele şi pronumele autorului sau;
3) Numele, felul şi capacitatea vasului;
4) Preţul conmvenit şi orice alta sarcina impusa achizitorului sau valoarea ce el oferã sa plãteascã;
5) Lista creditorilor cu arãtarea numelui şi pronumelui lor, a sumelor ce li se datoreşte; data titlurilor lor, a transcriptiunii şi adnotatiunii pe actul de naţionalitate;
6) Oferta de depunere a preţului convenit sau a valorii declarate, pentru a fi împãrţitã între creditori;
7) Alegerea domiciliului la resedinta tribunalului care ar fi competent sa procedeze la vânzarea cu licitaţiune, dacã aceasta ar trebui sa aibã loc.
Un extract sumar de pe acest act se va publica în foaia anunţurilor judiciare a locului unde se afla oficiul maritim la care vasul este înscris; aceasta va tine loc de notificatiune pentru creanţele nesupuse publicitãţii.
ART. 692
Orice creditor privilegiat sau fidejusorul unor asemenea creanţe, poate, în termen de 15 zile de la notificarea sau publicaţiunea sus arãtatã, sa ceara vânzarea prin licitaţiune publica a vasului, oferind suirea preţului cu a zecea parte, şi dând cauţiune pentru plata preţului şi pentru îndeplinirea oricãrei alte sarcini.
Aceasta cerere, subscrisã de cel ce o face sau de un procurator special al sau, va fi notificatã achizitorului cu citatiune de înfãţişare dinaintea tribunalului locului unde vasul este înscris, pentru ca judecata sa se pronunţe atât asupra admisibilitãţii cauţiunii, cat şi asupra cererii de vânzare.
ART. 693
Dacã vânzarea n-a fost cerutã în termenul şi modul stabilit prin articolul precedent, sau dacã cererea este respinsã, preţul rãmâne fixat definitiv şi, prin depunerea lui, achizitorul obţine proprietatea vasului sau unei pãrţi din el, libera de orice privilegiu. În acest caz privilegiile trec asupra preţului depus, care urmeazã a fi distribuit ca în cazurile de vânzare silitã.
Dacã cererea este admisã, tribunalul, prin aceeaşi sentinta, va autoriza vânzarea vasului, care se va face conform dispoziţiunilor cuprinse în procedura codicelui comercial.
ART. 694
Radierea transcriptiunilor sau a adnotarii privilegiilor nu se va putea face decât dupã consimţãmântul pãrţilor interesate sau în virtutea unei sentinţe rãmase definitive.
Oricine poate obţine un act dovedind existenta unei sau mai multor transcripţiuni asupra unui vas sau unei pãrţi din el, sau un certificat ca nu exista nici o sarcina.

CARTEA III
DESPRE FALIMENT

TITLUL I
Despre declaraţiunea de faliment şi despre efectele sale

ART. 695
Comerciantul care a încetat plãţile pentru datoriile sale comerciale, este în stare de faliment.
ART. 696
Falimentul se declara prin hotãrâre judecãtoreascã pronunţatã dupã declaraţiunea falitului, sau dupã cererea unui ori a mai multor creditori, sau din oficiu.
ART. 697
Declaraţiunea falimentului se pronunţa de tribunalul de comerţ şi jurisdicţiunea cãruia debitorul îşi are principalul sau stabiliment comercial.
Tribunalul este investit cu intreaga procedura a falimentului, şi va judeca acţiunile derivând dintransul, dacã prin natura lor nu vor fi de competenta jurisdicţiunii civile.
Formele de procedura în aceasta materie se reguleazã prin dispoziţiunile speciale cuprinse în cartea IV şi prin acele ale codicelui de procedura civilã.
ART. 698
Falitul va fi dator ca în cele trei zile de la încetarea plãţilor, în care se cuprinde şi ziua încetãrii lor, sa facã declaraţiunea la tribunalul de comerţ arãtat în articolul precedent.
Declaraţiunea trebuie sa fie însoţitã de depunerea bilanţului, datat, semnat şi certificat de falit ca este adevãrat şi de registrele sale de comerţ în starea în care se afla.
Bilanţul trebuie sa cuprindã indicatiunea şi estimatiunea aproximativã a tuturor bunurilor mobile şi imobile ale falitului, starea datoriilor şi a creanţelor cu numele, pronumele şi domiciliul fiecãrui creditor, şi pe cat se va putea cauza fiecãrei datorii, tabloul profitelor şi pierderilor precum şi acel al cheltuielilor personale ale falitului şi familiei sale din tot timpul exerciţiului comercial sau pe cat se va putea.
ART. 699
Orice creditor, a cãrui creanta are o cauza comercialã, poate sa ceara tribunalului competent declaraţiunea în faliment a debitorului sau comerciant, proband încetarea plãţilor.
Nu sunt admişi a cere declaraţiunea în faliment descendenţii, ascendenţii şi soţul debitorului.
ART. 700
Dacã încetarea plãţilor unui comerciant este notire, sau dacã ea rezulta din alte fapte neindoioase, tribunalul va declara falimentul din oficiu; însã va putea, de va crede necesar, sa asculte mai inti pe falit.
ART. 701
În cele dintâi şapte zile a fiecãrei luni portareii şi judecãtorii de ocol vor transmite preşedintelui tribunalului de comerţ în jurisdicţiunea cãruia se afla, sau a tribunalului civil care-i tine locul, un tablou de protestele fãcute în cursul lunii precedente. Acest tablou trebuie sa arate data fiecãrui protest, numele şi domiciliul persoanelor cãror s-a fãcut, şi care a cerut protestul, scadenta obligaţiunii protestate, suma datoratã şi motivele refuzului de plata.
Aceste tablouri se vor face pe formulare tipãrite trimise de minister şi vor trebui sa fie cusute în fascicule lunare şi pãstrate la grefa, pentru ca oricine sa poatã lua cunostina de dânsele.
Portarelul sau judecãtorul de ocol care nu îndeplineşte aceasta obligaţiune va fi supus la o amenda de la 5 pana la 50 de lei, pe care o va pronunţa completul tribunalului.
ART. 702
Comerciatul care s-a retras din comerţ va putea fi declarat în faliment, însã numai în decursul a cinci ani de la acest eveniment, şi numai când încetarea plãţilor a avut loc în timpul exerciţiului comerţului, sau chiar în anul urmãtor, pentru datorii decurgând din acelaşi exerciţiu. Se va putea încã declara falimentul dupã moartea comerciantului, însã numai în decursul anului de la acest eveniment.
ART. 703
Prin sentinta declarativã de faliment tribunalul trebuie:
1) Sa numeascã din sanul sau un judecãtor-comisar pentru procedura falimentului;
2) Sa ordone punerea sigiliilor;
3) Sa numeascã un sindic provizoriu;
4) Sa fixeze ziua, ora şi locul unde creditorii sa se adune, în cursul a 20 zile de la data sentinţei, pentru numirea membrilor delegatiunii de supraveghere şi pentru a fi consultaţi asupra numirii definitive a sindicului;
5) Sa stabileascã un termen nu mai mare de o luna, în care creditorii trebuie sa prezinte la grefa tribunalului declaraţiunea creanţelor lor;
6) Sa determine ziua şi ora în care se va proceda, la resedinta tribunalului, la încheierea procesului-verbal pentru verificarea creanţelor în decursul celor douãzeci de zile urmãtoare.
Sentinta trebuie încã sa conţinã ordinul cãtre falit de a infatisa pana în trei zile bilanţul în forma stabilitã prin art. 698 şi registrele sale de comerţ dacã nu sunt deja depuse.
Aceasta sentinta este executorie provizoriu.
ART. 704
Când averea unui comerciant declarat în faliment se afla şi în alte localitãţi, judecatorulcomisar va interveni prin comisiune rogatorie cãtre autoritatea judecãtoreascã localã pentru punerea sigiliilor şi încheierea actelor constatatoare acestei operaţiuni.
ART. 705
Un extract cuprinzând dispozitivul sentinţei declarative de faliment se va publica în foaia anunţurilor judiciare şi se va afişa în sala tribunalului.
ART. 706
Falitul are dreptul sa facã opoziţiune în contra sentinţei declarative de faliment, pronunţatã din oficiu, sau dupã cererea unui ori a mai multor creditori, înaintea tribunalului care a pronunţat-o, pana în termen de opt zile de la afişarea copiei dupã sentinta pe usa tribunalului.
Orice alta persoana interesatã are dreptul sa facã opoziţiune în contra sentinţei declarative de faliment pana în cinsprezece zile de la data îndeplinirii aceloraşi formalitãţi.
Sentinta asupra opozitiunii se da contradictoriu cu sindicul.
ART. 707
Îndatã dupã pronunţarea sentinţei declarative de faliment, procurorul tribunalului va trebui sa ia cunostinta în orice caz de toate actele din dosar, spre a vedea dacã este loc la o acţiune penalã.
În acest caz, preşedintele tribunalului trebuie, pana în douãzeci şi patru de ore, sa comunice procurorului copie dupã sentinta declarativã de faliment, cu toate celelalte acte şi informaţiuni aflate în tribunal.
ART. 708
Tribunalul de comerţ este în drept sa ordone deodatã cu pronunţarea sentinţei declarative de faliment, sau în urma, în orice stare a procedurii, arestarea falitului în contra cãrui se ivesc indicii suficiente de procedura penalã, mai cu seama în cazuri de disparitiunea sau lipsa nejustificatã a depunerii bilanţului sau a registrelor de comerţ şi chiar arestarea celorlalţi complici sau culpabili de infracţiunile prevãzute în titlul VIII al acestei cãrţi.
Ordonanta de arestare trebuie sa fie imediats comunicatã procurorului, prin îngrijirea cãruia se va proceda la arestare.
ART. 709
Procedura falimentului înaintea jurisdicţiunii comerciale, şi instrucţiunea sau procedura penalã se vor urma independent una de alta şi fãrã întrerupere, afarã de cazurile prevãzute la art. 852 şi la alin. 1 al art. 874.
Judecãtorul de instrucţiune poate culege de la tribunalul de comerţ, de la judecãtorul-comisar şi de la sindic orice informaţiuni şi orice ştiinţe de care ar avea trebuinta; poate asemenea verifica sau cere copii ori extracte dupã registrele şi hârtiile falitului dar nu poate sa le ridice de la grefa tribunalului comercial.
Completandu-se instrucţiunea, judele-instructor trebuie în orice caz sa se pronunţe dacã este sau nu caz de urmãrire în contra inculpaţilor.
Deciziunea definitiva a instanţelor penale va trebui sa fie notatã pe marginea sentinţei declarative de faliment şi se va publica ca şi aceasta.
ART. 710
Numele şi pronumele falitului se va înscrie într-un tablou afişat în sala tribunalului care a declarat falimentul şi în sala burselor de comerţ.
Acei al cãror nume figureazã pe acest tablou nu pot intra în localurile burselor. Aceasta dispoziţiune trebuie sa fie înscrisã pe tablou.
ART. 711
Pana ce nu se termina procedura falimentului, falitul nu se poate departa de la domiciliul sau fãrã o permisiune a judecãtorului-comisar, şi este dator sa se prezinte înaintea acelui judecãtor ori de câte ori va fi chemat. Însã dacã judecãtorul se va convinge ca falitul este împiedicat de a se infatisa în persoana din cauze bine-cuvantate, poate sa-l autorizeze a se infatisa prin mandatar.
ART. 712
Sentinta declarativã de faliment ridica de drept falitului, din ziua pronunţãrii sale, administraţiunea bunurilor sale, chiar şi a acelora pe care le-a dobândit în timpul falimentului.
Acţiunile care aparţin falitului nu vor putea fi exercitate decât de cãtre sindic, afarã de acele care privesc drepturile lui exclusiv personale, sau care sunt strãine falimentului.
Din ziua declaratiunii falimentului, nici o acţiune în contra falitului privitoare la bunurile sale mobile sau imobile, şi nici un act de executare asupra aceloraşi bunuri, nu va putea fi intentat sau îndreptat decât în contra sindicului.
Tribunalul, dacã gãseşte cu cale, poate permite sau ordonã ca falitul sa fie citat în cauza, mai cu seama atsunci când ar avea interese opuse cu sindicul.
Falitul are dreptul sa intervinã în chestiunile din care pot sa decurga în sarcina sa o imputare de bancruta.
ART. 713
Sentinta declarativã de faliment suspenda, numai fata de masa creditorilor, curgerea dobânzilor a creanţelor negarantate prin ipoteca, gaj, sau alt privilegiu.
Dobânzile creanţelor garantate nu pot fi cerute decât asupra sumelor provenind din vânzarea bunurilor supuse privilegiului sau ipotecii; când însã din neajungerea acestor garanţii dreptul creditorilor se exercita asupra masei hirografare, restul creanţei neacoperit se determina, fãrã a se tine în seama dobânzile posterioare datei sentinţei declarative de faliment.
ART. 714
Datoriile cu scadenta obligatorie în sarcina falitului, şi acele a cãror scadenta este subordonata voinţei sale, sunt considerate ca ajunse la scadenta prin efectul declaratiunii falimentului.
ART. 715
Pentru chiriile datorate de falit, actele de executare asupra bunurilor mobile care servesc la comerţul sau vor fi suspendate în timp de treizeci de zile de la data sentinţei declarative de faliment, afarã de mãsurile conservatoare şi de dreptul pe care proprietarul îl dobandise mai dinainte pentru a reintra în posesiunea bunurilor închiriate. Când proprietarul a obţinut acest drept, suspendarea actelor de execuţiune mai sus arãtate înceteazã de drept.
ART. 716
Dacã falitul este locatar de imobile pentru trebuinţele comerţului sau, şi dacã contractul trebuie sa dureze mai mult de un an de la data declaratiunii falimentului, masa creditorilor are facultatea sa ceara desfiinţarea acelui contract, dând proprietarului o dreapta despãgubire.
ART. 717
Prin sentinta declarativã de faliment, sau printr-o alta posterioarã, tribunalul, din oficiu sau dupã cererea oricãrui interesat, determina provizoriu ziua încetãrii plãţilor.
În lipsa de o determinare specialã, încetarea plãţilor se socoteşte ca a avut loc în ziua pronunţãrii sentinţei care a declarat falimentul, sau în ziua morţii falitului, sau în aceea a retragerii sale din comerţ, dacã falimentul a fost declarat în urma acestor evenimente.
În nici un caz încetarea plãţilor nu se va putea fixa la o epoca mai departata de trei ani de la datele susmenţionate.
ART. 718
Singurul refuz al unor plati pe temei de exceptiuni pe care în buna credinţa debitorul îl socoteşte întemeiat, nu constituie o proba de încetarea plãţilor; precum asemenea faptul material al continuãrii plãţilor prin mijloace procurate în mod ruinator sau fraudulos, nu impiedica ca comerciantul sa fie declarat ca în realitate este în stare de încetare de plati.
ART. 719
În contra sentinţei care determina provizoriu la un timp anterior data încetãrii plãţilor, se poate face contestatiune înaintea tribunalului care a pronunţat-o, numai ca aceasta contestatiune sa fie notificatã în cursul celor 8 zile de la încheierea procesului-verbal de verificarea creanţelor.
Toate contestaţiunile în contra acestei sentinţe se discuta contradictoriu cu sindicul în audienta fixatã pentru discutatea contestatiunilor ivite la verificarea creanţelor, şi se rezolva împreunã cu dânsele prin una şi aceeaşi sentinta.
Dupã expirarea acelui termen sau când sentinta care s-a pronunţat asupra contestatiunii nu mai este supusã opozitiunii sau apelului, data încetãrii plãţilor rãmâne irevocabil determinata în privinta tuturor creditorilor.
ART. 720
Toate actele şi opereatiunile falitului şi toate plãţile fãcute de dânsul în urma sentinţei declarative de faliment sunt nule de drept.
Sunt asemenea nule, fata cu masa creditorilor:
1) Toate actele şi înstrãinãrile cu titlu gratuit fãcute în urma datei încetãrii plãţilor;
2) Plata datoriilor neajunse la scadenta facuta în urma sus zisei date, fie în bani, fie prin cesiune, vânzare, compensatiune sau altfel.
ART. 721
Toate actele, plãţile şi înstrãinãrile fãcute în frauda creditorilor, în orice timp ar fi fost fãcute, trebuiesc sa fie anulate conform dispoziţiunilor art. 975 din codicele civil.
ART. 722
Se presum fãcute în frauda creditorilor, şi în lipsa de proba contrarie se anuleazã fata cu masa creditorilor, urmãtoarele acte dacã sunt survenite în urma datei încetãrii plãţilor;
1) Toate actele, plãţile şi înstrãinãrile cu titlu oneros, când cel de al treilea cunoştea starea de încetare a plãţilor în care se gãsea comerciantul, cu toate ca încã nu era declarat falit;
2) Actele şi contractele comutative, în care valorile date sau obligaţiunile luate de falit întrec cu mult ceea ce i s-a fost dat sau promis;
3) Plãţile datoriilor ajunse la scadenta şi exigibile, care nu au fost efectuate în bani sau cu efecte de comerţ;
4) Gajurile, anticresele şi ipotecile constituite asupra bunurilor debitorului.
Aceeaşi prezumtiune va avea loc şi pentru actele, plãţile şi instrainaraile cu orice titlu fãcute în cele zece zile anterioare declaratiunii în faliment, chiar în lipsa punctelor extreme sus enunţate.
ART. 723
Inscripţiunile ipotecare luate în virtutea unui titlu recunoscut valabil nu sunt cuprinse în dispoziţiunile articolelor precedente, numai sa fie anterioare sentinţei declarative în faliment.
ART. 724
Dacã dupã încetarea plãţilor şi înainte de pronunţarea sentinţei declarative în faliment, comerciantul a plãtit cambiile, acţiunea pentru restituirea banilor se va putea indrepta numai în contra ultimului obligat pe cale de regres, care ar fi avut cunostinta de încetarea plãţilor în momentul când cambiala a fost trasa, sau girata.
ART. 725
Dacã comerciantul a fost declarat falit dupã moartea sa, sau dacã moare dupã declaraţiunea în faliment, soţul, fiii şi moştenitorii sãi pot sa se prezinte în persoana sau prin mandatar, ca în locul defunctului, la formarea bilanţului, la cercetarea registrelor şi la procedura falimentului.

TITLUL II
Despre administraţiunea falimentului

CAP. 1
Despre persoanele însãrcinate cu administraţiunea falimentului

ART. 726
Administraţiunea falimentului se va exercita de cãtre un sindic numit de tribunal, cu supravegherea unei delegatiuni a creditorilor, sub direcţiunea judecãtorului-comisar.
Ea are de scop conservarea şi lichidarea bunurilor falitului şi repartitiunea lor între creditori.

SECŢIUNEA I
Despre sindic

ART. 727
Sindicul se alege de tribunal dintre persoanele strãine masei creditorilor, şi care sa nu fie rude sau afini falitului pana la al patrulea grad inclusiv.
ART. 728
Camerele de comerţ, în a cãror circumscriptiune se gãsesc oraşe unde resede un tribunal de comerţ, sau sunt notabile prin importanta comercialã, pot forma o lista de persoanele cele mai apte pentru sarcina de sindic în falimente, deliberând cu scrutin secret.
Lista se comunica preşedintelui tribunalului comercial respectiv, şi se reinoieste la fiecare doi ani. Persoanele înscrise în lista pot fi menţinute în lista reinoita.
Sindicii falimentelor nu înceteazã din funcţiunile ce li s-a conferit, cu toate ca numele lor nu mai figureazã pe noua lista facuta la expirarea celor doi ani.
ART. 729
Acolo unde exista lista indicatã prin articolul precedent, sindicul trebuie sa fie ales dintre persoanele cuprinse în ea, dacã tribunalul, pentru motive ce le-ar enunta în sentinta sau încheierea sa, nu va gãsi cu cale sa numeascã o alta persoana afarã din lista.
ART. 730
Dupã prima adunare a creditorilor arãtate prin art. 703, tribunalul, vazand procesulverbal al acestei adunãri, declara definitiva numirea sindicului în persoana provizoriu desemnatã, sau conferã aceasta sarcina unei alte persoane.
ART. 731
Numirea provizorie sau definitiva trebuie sa fie incunostiintata imediat sindicului.
Sindicul care nu voieşte sa primeascã însãrcinarea, trebuie sa declare tribunalului refuzul sau în trei zile de la notificarea numirii.
Chiar în urma acestui termen, sindicul poate cere tribunalului sa fie dispensat, însã nu poate pãrãsi însãrcinarea pana ce nu i se va numi un succesor, şi pana ce nu se va fi remis acestuia patrimoniul falimentului şi contul administraţiunii sale.
ART. 732
Dacã creditorii în adunarea în care se încheie procesul-verbal de verificarea creanţelor sau mai în urma cer ca în locul sindicului numit de tribunal sa se numeascã un alt sindic de încrederea lor, deşi acesta nu ar figura pe lista eligibililor sau ar fi interesat în faliment, şi dacã cererea lor este sprijinita de majoritatea cerutã pentru validitatea concordatului, înlocuirea trebuie sa fie acordatã.
ART. 733
Tribunalul poate în orice timp sa revoce pe sindic şi sa-l înlocuiascã cu o alta persoana, fie dupã cererea creditorilor, fie din oficiu, dupã ce însã mai întâi îl va fi ascultat în camera de consiliu.
ART. 734
Sindicul în genere nu este ţinut sa dea garanţie; dar dacã mijloceste interese speciale derivând din natura patrimoniului falitului, sau din condiţiunile administraţiunii, tribunalul îi poate impune asemenea obligaţiune prin sentinta declarativã de faliment, sau printr-o alta posterioarã, din oficiu sau dupã staruinta delegatiunii creditorilor.
Cuantumul acestei garanţii se determina de tribunal, luându-se şi avizul delegatiunii.
ART. 735
Tribunalul este în drept a determina suma retributiunei datoritã sindicului pentru munca şi serviciile sale.
Retribuţiunea nu poate consta decât într-o suma fixatã pentru toatã durata falimentului, sau în o suma determinata în proportiune de atâta la suta asupra totalitãţii valorilor încasate.
Ea se va plati în rate sau în fracţiuni odatã cu repartitiunile succesive de activ între creditori, şi în proportiune cu ceea ce dânşii primesc.

SECŢIUNEA II
Despre delegaţiunea creditorilor

ART. 736
Creditorii survegheaza administraţiunea falimentului prin mijlocul unei delegatiuni a trei sau cinci din ei, numita la cea dintâi adunare ce s-a fixat prin sentinta declarativã de faliment.
Majoritatea creditorilor, a cãror creanţe au fost verificate sau admise la pasiv, poate, în adunarea încheierii procesului-verbal de verificarea creanţelor, sa schimbe pe membrii delegatiunii ori pe unul din ei, sau sa le sporeasca numãrul de la trei la cinci.
ART. 737
Sindicul este dator sa încunoştiinţeze imediat delegaţilor numirea lor.
Aceştia pana în cinci zile de la comunicarea numirii lor trebuie sa aleagã dintre dânşii un preşedinte, şi sa-l facã cunoscut tribunalului. Iar în caz contrariu delegaţiunea se prezideazã de creditorul numit cu numãrul mai mare de voturi.
Preşedintele reprezintã delegaţiunea creditorilor în relaţiunile sale cu sindicaul, cu judecatorulcomisar şi cu tribunalul; dar delegaţiunea are facultatea de a distribui îndatoririle funcţiunii sale între membrii sãi pe rând, sau pentru afaceri determinate.
Dacã preşedintele este împiedicat, îi tine locul acel dintre ceilalţi delegaţi care a fost numit cu un mai mare numãr de voturi.
În caz de paritate de voturi, se prefera cel mai înaintat în varsta.
Deciziunile delegaţilor se iau cu majoritatea absolutã a voturilor.
ART. 738
Delegaţiunea creditorilor trebuie sa se adune cel puţin de doua ori pe luna, însã preşedintele poate sa o convoace oricând va crede de cuviinţã.
ART. 739
Fiecare din membrii delegatiunii creditorilor are dreptul nelimitat sa examineze registrele şi actele privitoare la administraţiunea falimentului.
Delegaţiunea şi chiar preşedintele singur are dreptul sa asculte în orice timp pe sindic şi pe falit; are asemenea dreptul sa ceara mãsurile ce va crede de cuviinţã în interesul masei creditorilor, şi chiar revocarea sindicului.

SECŢIUNEA III
Despre judecãtorul-comisar

ART. 740
Judecãtorul-comisar este în special însãrcinat de a dirige şi grãbi toate operaţiunile falimentului.
El ordonã mãsurile urgente care sunt necesare pentru siguranta şi conservarea bunurilor masei; numeşte, dupã propunerea sindicului, pe advocatii, procuratorii, experţii, mijlocitorii şi custozii de al cãror serviciu ar avea nevoie în afacerile falimentului; lichideazã cheltuielile, emolumentele şi despãgubirile care trebuie sa se plãteascã persoanelor sus zise; convoca pe creditori veri de câte ori gãseşte cu cale; da relatiuni tribunalului de contestaţiunile care se ivesc în faliment şi care sunt de competena comercialã; şi poate propune chiar din oficiu revocarea sindicului.
Tribunalul poate oricând sa înlocuiascã pe judecãtorul-comisar cu un alt judecãtor.
ART. 741
Judecãtorul-comisar trebuie sa se pronunţe în trei zile asupra reclamatiunilor ce i s-ar face în contra oricãrei operaţiuni a sindicului, sub rezerva recursului la tribunal. Ordonanta judecãtorului-comisar este executorie provizoriu.
Cererile falitului sau ale creditorilor pentru revocarea sindicului trebuie sa fie propuse judecãtorului comisar. Dacã acesta nu a referit tribunalului în termen de trei zile, aceleaşi cereri pot sa fie adresate direct tribunalului.
ART. 742
Când din cauza de renunţare ori alt motiv este necesar sa se numeascã unul sau mai mulţi membri ai delegatiunii creditorilor, judecãtorul-comisar trebuie sa îngrijeascã ca numirea sa se facã în cea mai apropiatã adunare a creditorilor, sau sa ordone de urgenta o convocare anume pentru aceasta.
ART. 743
Judecãtorul-comisar are dreptul sa asculte pe falit, comisii şi impiegatii sãi, cum şi orice alta persoana, în privinta formãrii şi verificãrii bilanţului, în privinta cauzelor şi împrejurãrilor falimentului, şi trebuie sa transmitã procurorului tribunalului informaţiunile culese.
Cu toate acestea, ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorirle, cum şi soţul falitului, pot sa se abţinã de a face vreo depozitiune.
ART. 744
Dacã în contra falitului ascuns s-a emis mandat de arestare, sau dacã este teama ca se va emite, judecãtorul-comisar poate, dupã cererea falitului, recunoscând printr-o ordonanta necesitatea de a-l asculta personal, sa mijloceasca pe lângã procuror spre a se obţine de la justiţia penalã competenta salvgardarea libertãţii lui.
ART. 745
Dacã falitul se afla arestat, judecãtorul-comisar îl poate asculta veri de câte ori va avea trebuinta, sau a-l aduce inainta sa dupã propunerea sindicului, sau a delegatiunii creditorilor, fãcând pentru aceasta cerere judecãtorului de instrucţiune.

CAP. 2
Despre punerea sigiliilor şi despre inventariu

ART. 746
Îndatã dupã declaraţiunea falimentului, sau cel mult în 24 de ore, judecãtorul-comisar sau judecãtorul de ocol, dupã delegaţiune, va proceda la punerea sigiliilor, fie în prezenta sindicului provizoriu dacã intervine, fie şi în absenta sa.
Chiar înainte de declaraţiunea falimentului, tribunalul comercial poate ordonã punerea sigiliilor din oficiu, sau dupã staruinta unuia sau mai multor creditori, dacã debitorul a dosit sau dacã este sustragere chiar parţialã de activ.
ART. 747
Sigiliile se vor pune pe magazine, conturi, birouri, case de bani, portofolii, registre, hârtii mobile şi pe orice efecte ale falitului.
Când sigiliile s-au aplicat prin mijlocirea unui judecãtor de ocol, el va inainta actele imediat tribunalului sau judecãtorului-comisar care l-a delegat.
ART. 748
Vestmintele, rufele şi mobilele necesare falitului şi familiei lui nu se vor pune sub sigilii, ci se vor lasa falitului cu o lista descriptivã, rezervandu-se dreptul judelui-comisar de a statua asupra reclamatiunilor ce s-ar ivi în aceasta privinta din partea sindicului sau a delegatiunii creditorului.
ART. 749
Obiectele a cãror vânzare a fost autorizata şi cele ce serv la exerciţiul comerţului falitului, în caz când sindicul a fost autorizat a continua acest comerţ, nu vor fi puse sub sigilii, dacã sindicul va cere; dar vor trebui sa fie imediat inventariate şi preţurile în prezenta judecãtorului-comisar. Procesul-verbal constatator se va inainta tribunalului.
ART. 750
Registrele de comerţ ale falitului, dacã sindicul o cere, nu se vor pune sub sigilii; dar vor trebui sa fie parafate, încheindu-se un proces-verbal cu o descriere minuţioasã a satrii în care se gãsesc.
Acest proces-verbal se va pãstra de judele-comisar, iar registrele se vor remite sindicului cu obligaţie de a le depune imediat la tribunal.
Judele-comisar poate autoriza pe sindic sa pãstreze el registrele sau sa le ridice de la tribunal pentru a se servi cu dânsele când ar avea trebuinta în cursul administraţiei, determinând timpul ce va crede necesar pentru aceasta.
Dupã expirarea acestui termen, registrele falitului trebuie sa fie depuse şi sa rãmânã în pãstrarea grefei pana la închiderea falimentului.
În caz însã de acuzatiune de fals, judecãtorul penal va putea cere remiterea temporala a registrelor pentru trebuinţele judecaţii.
Când sindicul este depozitarul registrelor falitului, el e dator sa le prezinte ori de câte ori i s-ar cere, spre examinare, de cãtre judecãtorul-comisar, de delegaţiunea creditorilor sau de judecãtorul de instrucţiune.
ART. 751
Cambialele şi celelalte titluri de credit cu scadenta scurta, sau care ar fi de prezentat la acceptare, sau acelea în privinta cãrora ar fi necesar a se face acte conservatorii, pot fi remise sindicului cu autorizarea judecãtorului-comisar şi dupã o prealabilã descriere a lor, pentru ca sindicaul sa îngrijeascã a se face acele acte.
Judecãtorul-comisar va lua de la sindic o lista subscrisã de toate actele lui încredinţate.
ART. 752
Atunci când judecãtorul-comisar gãseşte ca inventariul bunurilor falitului se poate face într-o singura zi, el poate ordonã ca sindicul provizoriu sa procedeze imediat la facerea inventariului, fãrã sa se punã sigiliile.
ART. 753
În cele trei zile de la numirea sa definitiva, sindicul va cere ridicarea sigiliilor şi va proceda la inventarierea bunurilor sigiliilor şi va proceda la inventarierea inventarierea bunurilor falitului în prezenta acestuia, sau citându-l legalmente.
ART. 754
Inventarul este scutit de formalitãţile obişnuite de procedura şi de taxele de timbru şi înregistrare, şi va trebui sa fie fãcut în dublu oiriginal de cãtre sindic împreunã cu delegaţiunea creditorilor, sau, dacã aceasta nu este încã constituitã, în prezenta a unui sau mai multor creditori, designati de tribunal sau, în caz de urgenta, de cãtre judecãtorul-comisar.
Inventarul trebuie sa cuprindã descrierea întregului activ al falitului, şi sa fie subscris de toţi aceia care au participat la facerea lui. Unul din originalele inventarului va trebui sa fie depus în 24 de ore de la terminarea lui, la grefa tribunalului.
Sindicul se poate ajuta la facerea inventarului şi a estimatiunii bunurilor, cu o persoana experta numita de judecãtorul-comisar.
Cu toate acestea, când împrejurãrile speciale ale falimentului o cer, tribunalul poate prescrie reguli şi precautiuni particulare pentru facerea inventarului.
ART. 755
Invetarul odatã terminat, sindicul trebuie sa se constituie, din josul fiecãruia exemplar original, depozitar judiciar al mãrfurilor, banilor, titlurilor de creanta, registrelor, hârtiilor, mobilelor şi celorlalte obiecte ale falitului, care se remit în pãstrarea sa.
Banii trebuie sa fie depusi la casa de depuneri şi recipisa la tribunal.
În ce se atinge de registrele şi de hârtiile falitului, în caz de acţiune penalã pentru fals, se va urma conform art. 454 şi 457 şi altor dispoziţiuni relative din codicele de instrucţiune criminalã.
ART. 756
Dacã falimentul se declara în urma morţii falitului, mai înainte de a se fi fãcut inventarul moştenirii sale, sau dacã falitul moare în urma declarãrii falimentului, dar înainte de facerea inventarului, se procedeazã îndatã la formarea lui conform regulilor de mai sus, în prezenta moştenitorilor, sau ei legalmente citaţi.

CAP. 3
Despre funcţiunile relative la administraţiunea falimentului

ART. 757
Sindicul, îndatã dupã numirea sa, trebuie sa staruiasca la judecãtorul-comisar sau la judecatoruln de ocol ca sa procedeze la punerea sigiliilor, dacã ele nu ar fi încã aplicate. El trebuie asemenea, dupã indicatiunile bilanţului, registrelor şi hârtiilor falitului, cum şi dupã orice alte informaţiuni ar mai putea culege, sa întocmeascã un tablou despre creditorii falimentului şi sa adreseze fiecãruia dintre ei o înştiinţare specialã, pentru cea dintâi adunare, cu arãtarea dispoziţiunilor din sentinta declarativã de faliment, privitoare la prezentarea declaraţiunilor creanţelor şi la închiderea procesului verbal de verificare.
Tabloul creditorilor, cu arãtarea aproximativã a creanţelor respective, trebuie sa fie depus la grefa tribunalului, şi poate fi rectificat şi completat la judecãtorul-comisar, chiar înainte de verificarea creanţelor.
În caz de omisiune sau de neglijenţa în îndeplinirea indatorirei mai sus arãtatã, sindicul este rãspunzãtor de daune, şi poate chiar sa fie destituit din însãrcinarea sa şi lipsit de parte sau de totalul salariului sau.
ART. 758
Când falitul nu a prezentat bilanţul, sindicul sub controlul judecãtorului-comisar şi al procurorului trebuie sa-l întocmeascã fãrã întârziere cu elementele ce a putut aduna.
Dacã bilanţul a fost prezentat de falit, sindicul trebuie sa-l verifice şi sa-i facã rectificãrile şi adãugirile ce ar crede necesare.
Bilanţul astfel fãcut, verificat şi rectificat, trebuie depus la grefa tribunalului.
ART. 759
Dacã falitul justifica ca s-a gãsit în imposibilitate, fãrã culpa din parte-i, de a prezenta bilanţul sau registrele sale de comerţ în termenul fixat de art. 698, tribunalul poate, dacã nu are nici o indoiala ca ar fi rea credinţa, sa-l autorizeze, printr-o încheiere data în camera de consiliu, de a prezenta bilanţul într-un termen ulterior scurt; iar dupã expirarea şi acestui termen se vor aplica dispoziţiunile articolului precedent. În acest scop falitul poate sa examineze registrele sale de comerţ la sindic sau la grefa.
ART. 760
Sindicul trebuie sa cheme pe falit înaintea sa, ca sa examineze registrele, sa le recunoascã conţinutul, sa le certifice starea în care se afla, sa la încheie şi sa le semneze în prezenta sa.
Dacã falitul nu se prezintã la invitarea facuta, va fi somat sa compare cel mult în 48 de ore înaintea judecãtorului-comisar.
Falitul care se afla în stare de arestare, sau care nu a obţinut o permisiune de libertate, poate fi autorizat de judecãtorul-comisar sa compare prin mandatar.
ART. 761
Sindicul provizoriu trebuie sa încaseze creanţele falitului, observând mãsurile de asigurare care vor fi fost prescrise de judecãtorul-comisar, şi sa dea chitanţa.
El trebuie sa facã toate actele conservatoare pentru drepturile falitului în contra debitorilor sãi, şi sa ia asupra bunurilor lor inscriptiuni pentru ipotecile care nu ar fi fost înscrise de falit.
Inscripţiunile se vor lua în numele masei, şi pe lângã cerere se va alãturã un certificat al grefei tribunalului de comerţ constatând numirea sindicului.
Sindicul numit definitiv continua încasarea creanţelor sub privegherea delegatiunii creditorilor.
ART. 762
Scrisorile şi telegramele adresate falitului trebuie sa fie remise sindicului, care este autorizat a le deschide şi pe unele şi pe altele; falitul poate sa asiste la deschiderea lor, şi, dacã conţinutul scrisorilor şi telegramelor nu priveşte la interesele sale patrimoniale, poate sa ceara predarea lor. Sindicul este dator sa pãstreze secretul.
ART. 763
Sindicul chiar provizoriu poate sa fie autorizat de judecãtorul-comisar sa vândã lucrurile supuse stricãciunii sau la o micşorare iminenta de valoare, cum şi acele a cãror conservare ar fi costisitoare; asemenea poate fi autorizat sa continue comerţul falitului, facã acest comerţ n-ar putea fi întrerupt fãrã prejudiciu pentru creditori.
Formele şi condiţiunile vinderii şi sigurantele necesare pentru continuarea comerţului sunt determinate de judecãtorul-comisar.
Ordonanta este provizoriu executorie; dar este supusã recursului înaintea tribunalului încât se atingede autorizarea de a continua exerciţiul comerţului.
ART. 764
Sindicul trebuie sa lucreze personal în toate afacerile însãrcinãrii sale, dacã nu a fost autorizat de judecãtorul-comisar sa se reprezinte prin alţii şi cu cheltuiala sa în unele operaţiuni determinate. El mai poate asemenea fi autorizat de judecãtorul-comisar, ascultandu-se şi delegaţiunea creditorilor, atunci când împrejurãri particulare o reclama, ca sa fie ajutat sub a sa rãspundere în administraţiune de una sau mai multe persoane retribuite.
El mai poate asemenea fi autorizat de judecãtorul-comisar sa întrebuinţeze pe falit pentru a-i înlesni administraţiunea, şi în acest caz condiţiunile concursului dat de falit sunt determinate de judecãtor.
În adunarea încheierii procesului-verbal de verificarea creanţelor, creditorii trebuie sa delibereze asupra continuãrii puterilor concedate sindicului, sau asupra modificãrilor ce vor crede de cuviinţã.
ART. 765
Judecãtorul-comisar poate acorda falitului, pentru el şi familia sa, din activul falimentului ajutoarele necesare, şi sa le fixeze cuantumul dupã propunerea sindicului, ascultandu-se şi delegaţiunea creditorilor.
Ordonanta judecãtorului-comisar este supusã recursului la tribunal.
Dupã încheierea procesului-verbal de verificarea creanţelor, nici un ajutor nu se mai poate da falitului şi familiei sale, fãrã o deliberatiune a creditorilor.
ART. 766
Banii provenind din vânzãri şi din încasãri, scãzându-se sumele recunoscute necesare de judecãtorul-comisar pentru cheltuielile de justiţie şi de administraţie, vor trebui sa fie imediat depusi la casa de depuneri, şi recipisa la tribunal. Sindicul este dator ca în trei zile de la încasare sa prezinte judecãtorului-comisar proba executãrii acestei depuneri. În caz de întârziere, sindicul este dator dobânzi pentru sumele nedepuse.
ART. 767
Banii depusi de sindic sau de alţii în contul falimentului nu pot fi retrasi decât în virtutea unei ordonanţe a judecãtorului-comisar. Dacã sunt sechestrati, sindicul trebuie mai întâi sa obţinã ridicarea sechestrului.
ART. 768
Sindicul trebuie sa prezinte, la finitul fiecãrei luni, delegatiunii creditorilor, un prospect sumar despre administraţiunea sa, şi un tablou despre depozitele efectuate cu actele justificative. Dacã împrejurãrile falimentului o reclama, judecãtorul-comisar poate sa prelungeascã acest termen pana la trei luni.
ART. 769
În orice faliment sindicul trebuie, în 15 zile de la primirea insaracinarii sale, sa remitã judecãtorului-comisar o expunere succintã a principalelor cauze şi împrejurãri ale falimentului şi a caracterului ce el prezintã, cum şi un cont sumar al stãrii aparente a masei.
Judecãtorul-comisar trebuie sa privegheze îndeplinirea acestor îndatoriri, şi sa transmitã imediat procurorului tribunalului expunerea şi contul sindicului, însoţite de observaţiunile sale. Dacã aceste relatiuni nu s-au prezentat în termenul sus arãtat, judecãtorul comisar trebuie sa avizeze pe procuror, arãtându-i cauzele întârzierii şi sa constranga pe sindic chiara cu pedepse pecuniare a le prezenta în cel mai scurt termen posibil.
ART. 770
Când sindicul înceteazã din însãrcinarea sa înainte de a se fi terminat lichidatiunea activului dupã dispoziţiunile titlului IV, el trebuie sa predea fãrã întârziere succesorului sau patrimoniul şi actele falimentului, şi sa-i remitã contul administraţiunii sale.
Dacã facerea inventarului nu este terminatã, el trebuie sa intervinã pentru a face sa se constate predarea a tot ce el primise.
Darea socotelilor nu e definitiva pana ce nu se va fi aprobat de creditori.
În caz de moarte sau de interdiciune a sindicului, aceste îndatoriri trec la erezii sau reprezentanţii sãi.
Terminandu-se lichidarea activului, creditorii vor fi convocaţi de judecãtorul comisar pentru a delibera asupra dãrii socotelilor de cãtre sindic.
La adunãrile creditorilor în care se trateazã despre darea socotelilor, trebuie sa fie citat şi falitul.

TITLUL III
Despre lichidatiunea pasivului

CAP. 1
Despre verificarea creanţelor

ART. 771
Creditorii falitului trebuie sa prezinte declaraţiunea creanţelor lor şi titlurilor din care deriva, la grefa tribunalului de comerţ, în termenul fixat de sentinta declarativã de faliment. Grefierul le da chitanţa şi formeazã un tablou (stat).
ART. 772
Dacã sunt creditori care resed în ţara strãinã, judecãtorul-comisar poate, dupã împrejurãri, în privinta acestora, sa prelungeascã termenul pentru verificarea creanţelor lor şi pentru închiderea procesului-verbal de verificare. Despre acesta însã el trebuie sa dea o înştiinţare specialã tuturor creditorilor.
ART. 773
Declaraţiunea creanţelor trebuie sa arate numele şi pronumele, sau firma, şi domiciliul creditorului, suma datoritã, drepturile de privilegiu, de gaj sau de ipoteca, şi titlul din care creanta deriva.
Ea trebuie sa conţinã afirmarea clara şi explicita, ca creanta este adevarata şi realã, şi trebuie sa fie semnatã de creditor sau de o persoana autorizata cu mandat special sa facã pentru el aceasta afirmare, trebuind şi în mandat sa se exprime suma creanţei.
Dacã creditorul nu domiciliazã în comuna în care resede tribunalul, declaraţiunea trebuie sa conţinã şi alegerea de domiciliu în aceeaşi comuna; altfel toate notificatiunile posterioare se vor face creditorului la grefa tribunalului, afişându-se şi la usa tribunalului.
ART. 774
Creanţele se verifica de judecãtorul-comisar prin confruntarea titlurilor prezentate cu registrele şi cu hârtiile falitului.
Judecãtorul-comisar poate sa ordone intervenirea sindicului, a delegatiunii creditorilor şi a falitului; poate încã sa ordone comparitiunea personalã a creditorului sau sa-l autorizeze a compare prin mandatar, sa prescrie înfãţişarea registrelor de comerţ ale creditorului sau a unui extract dintr-ansele, şi sa asculte pe orice alta persoana care ar putea sa-i dea informaţiuni sau lãmuriri.
Procesul-verbal de verificarea creanţelor trebuie sa enunte toate operaţiunile fãcute, sa indice numele persoanelor intervenite şi sa relateze declaraţiunile lor.
ART. 775
Creanţele necontestate şi acelea pe care judecãtorul-comisar le gãseşte justificate, sunt admise la pasivul falimentului. Judecãtorul-comisar trebuie sa facã menţiune despre aceasta în procesulverbal şi pe marginea titlurilor din care ele deriva, arãtând suma pentru care fiecare creanta s-a admis.
Dacã este contestatiune sau dacã judecãtorul-comisar nu gãseşte ca creanta este pe deplin jusstificata, orice deciziune rãmâne rezervatã pana la ziua închiderii procesului-verbal de verificatiune, şi creditorul care nu a intervenit în persoana sau prin mandatar trebuie sa fie încunoştiinţat special de sindic.
ART. 776
În ziua fixatã de sentinta declarativã a falimentului pentru închiderea procesului-verbal de verificare, judecãtorul-comisar, în virtutea puterilor acordate de art. 774, va proceda contradictoriu cu interesatii la examinarea tuturor creanţelor contestate, şi chiar ale acelora deja admise asupra cãrora s-ar ivi vreo contestaţie.
Falitul şi creditorii, a cãror creanţe au fost verificate sau numai trecute în bilanţ, pot sa asiste şi sa se opunã la verificãrile fãcute sau ce sunt a se face.
Creanţele necontestate, sau acelea pe care toţi interesatii le recunosc ca justificate, sunt admise la pasivul falimentului în modul arãtat în articolul precedent.
În caz de contestatiuni, dacã creanţele contestate sunt comerciale, judecãtorul-comisar decide prin o singura sentinta contestaţiile care privesc acele creanţe, care prin valoarea lor nu trec peste competenta judecãtorului de ocol, cu rezerva apelului la tribunal; cat pentru celelalte creanţe, el trimite pe pãrţi la o audienta fixa înaintea tribunalului.
Dacã creanţele contestate sunt civile, judecãtorul-comisar, oricare ar fi suma contestatã, trimite pe pãrţi la o audienta fixa dinainte aceluiaşi tribunal, care însã le va judeca constituit civilmente.
Audienta va fi fixatã pana în 15 zile de la închiderea procesului-verbal, chiara dacã nu vor fi expirate termenele prorogate dupã dispoziţiunile art. 772.
ART. 777
Dupã închiderea procesului-verbal de verificre, declaraţiunile creanţelor şi opoziţiunile în contra declaraţiunilor sau admiterilor de creanţe deja fãcute, trebuiesc sa fie notificate sindicului şi creditorilor a cãror creanţe se ataca, şi sa fie depuse la grefa tribunalului cu documentele pe care se întemeiazã, cel puţin doua zile mai înainte de audienta fixatã pentru rezolvarea contestatiunilor.
În lipsa de asemenea contestatiuni, audienta trebuie sa fie fixatã în un termen nu mai mic de cinci şi nici mai mare de cincisprezece zile de la închiderea sus zisului proces-verbal.
ART. 778
Tribunalul sau judecãtorul de ocol, examinând toate contestaţiile deodatã şi împreunã, contradictorii cu sindicul şi persoanele arãtate în articolele precedente, se pronunţa prin o singura sentinta, chiar dacã ar trebui sa se ordone vreun act oarecare de instrucţiune în privinta uneia sau a mai multor creanţe.
ART. 779
În toate cazurile în care nu se poate pronunţa sentinta definitiva, şi chiar dacã în privinta unei creanţe ar fi contestatiuni pendinte înainte jurisdicţiunii civile, tribunalul comercial poate sa admitã provizoriu pentru o suma determinata la pasivul falimentului creanţele contestate, pentru ca în virtutea lor şase poatã exercita drepturile creditorului în deliberaţiunile falimentului, cu rezerva însã a deciziunii definitive din partea judecãtorului competent, asupra validitãţii contestatiunii.
Tribunalul de comerţ poate suspenda deciziunea definitiva asupra admiterii unei creanţe pana la sfârşitul acţiunii penale privitoare la dânsa, sau al procedurii penale începute dupã dispoziţiile art. 707, şi în acest caz el determina asemenea dacã şi pana la ce suma creanta sa fie admisã provizoriu la pasivul falimentului.
ART. 780
Creditorul cãruia nu i se contesta decât privilegiul sau ipoteca, va fi admis provizoriu la deliberãrile falimentului ca creditor hirografar pana ce acea contestatiune va fi rezolvatã.
ART. 781
Creanţele neproducatoare de dobanda şi neajunse la scadenta la data declaratiunii falimentului, vor fi admise la pasiv pentru suma lor intreaga, cu rezerva expresã însã ca plata oricãrei repartitiuni parţiale sa consiste într-o suma la care dacã i s-ar adauga interesele socotite de 6% pe an, pentru timpul cat mai ramne sa curgã de la data mandatului de plata pana la ziua scadentei creanţe, aceasta suma sa echivaleze cu suma cotei de repartitiune.
ART. 782
Creanţele pentru declaraţiunea cãrora s-a prelungit termenul conform art. 772, vor fi verificate în mod suplimentar la sosirea acelui termen, dupã dispoziţiile acestui capitol.
ART. 783
Chiar dupã expirarea termenelor fixate prin articolele precedente, creditorii cunoscuţi sau necunoscuţi care nu şi-au declarat încã creanţele, pot sa fac aceasta declaraţie contradictorie cu sindicul, pana când nu s-au sfârşit repartitiunile întregului activ al falimentului.
Tribunalul va putea chiar sa-i admitã provizoriu la pasiv, conform dispoziţiilor precedente.
În caz de descoperire de fals, de dol, de erori esenţiale de fapt sau de descoperiri de titlu pana aci necunoscute, se poate încã face opoziţiune contra admiterilor de creanţe deja efectiate.
Cheltuielile derivând din declaraţiunile de creanţe şi opoziţiunile tardive sunt întotdeauna în sarcina acelora care le fac.
Efectele declaraţiunilor şi opozitiunilor tardive sunt determinate în titlul V.

CAP. 2
Despre diferitele specii de creditori

ART. 784
Toţi creditorii falitului au dreptul sa ia parte la deliberãrile falimentului, cu rezerva dispoziţiunilor care regleaza participarea creditorilor având ipoteca, gaj, sau alt privilegiu în repartitiunea activului şi intervenirea lor la concordat.

SECŢIUNEA I
Despre creditorii având gaj sau alt privilegiu asupra bunurilor mobile

ART. 785
Sindicul poate oricând, cu autorizarea judelui-comisar, sa retragã în profitul falimentului lucrul dat în gaj, plãtind pe creditor.
Poate asemenea sa facã sa se ordone de judecãtorul comisiar vânzarea gagiului cu licitaţie publica, şi creditorului nu se va putea opune la aceasta decât numai renunţând la dreptul de a-şi obţine plata creanţei sale asupra celorlalte bunuri nesupuse gajului.
Dacã gagiul s-a vândut pe un preţ mai mare decât creanta, prisosul aparţine masei falimentului.
ART. 786
Dispoziţiile codicelui civil privitoare la privilegiile asupra mobilelor se aplica şi în materie de faliment, cu rezerva dispoziţiunilor speciale cuprinse în acest codice şi cu modificãrile urmãtoare:
1) Salariul datorat lucrãtorilor intrebuintati de-a dreptul de cãtre falit, în timpul lunii care a precedat declaraţia falimentului, se va admite între creanţele privilegiate, în acelaşi rang ca privilegiul stabilit în art. 1729 din codicele civil pentru salariile datorate oamenilor de serviciu. Salariul datorat baietilor din pravalie şi comisilor pentru cele şase luni care au precedat declararea falimentului se va admite cu acelaşi rang.
2) Privilegiul locatorului prevãzut la art. 1730 codicele civil nu se întinde asupra mãrfurilor ieşite din magazine sau din locurile unde locatarul îşi exercita comertiul sau industria, sa, dacã cei de al treilea au dobândit drepturi asupra lor, afarã de cazul de sustractiune fraudulos. Privilegiul are loc şi asupra descpagubirii datoratã locatorului dupã dispoziţiile art. 716;
3) Creanta pentru preţul neplãtit al maşinilor de importanta valoare, întrebuinţate într-o exploatare industriala, manufacturiera sau agricolã, este privilegiatã în rangul indicat la numãrul 5 de sub articolul 1730 codicele civil, asupra maşinilor vândute şi predate falitului în cei trei ani care au precedat declaraţia falimentului cu toate ca ar fi devenit imobile prin destinatiune. Acest privilegiu nu va avea nici un efect dacã vânzãtorul, în cele trei luni de la predarea maşinilor în primirea cumpãrãtorului în ţara, nu va fi fãcut sa se transcrie actul din care rezulta vânzarea şi creanta sa, în registrul de transcriptiune imobiliarã a tribunalului în jurisdicţiunea cãruia s-au aşezat maşinile.
ART. 787
Sindicul trebuie sa prezinte judecãtorului-comisar lista creditorilor care pretind a avea dreptul de gaj sau alt privilegiu asupra mobilelor. Contestaţiunile asupra existenţei privilegiului vor fi rezolvate dupã dispoziţiile art. 776 şi urmãtoarele.
ART. 788
Dacã preţul mobilelor supuse la un privilegiu special nu ajunge pentru plata creditorilor privilegiaţi, aceştia concura pentru rest cu creditorii hirografari la distribuirea celelalte pãrţi de activ.

SECŢIUNEA II
Despre creditorii privilegiaţi sau ipotecari asupra imobilelor

ART. 789
Dacã una sau mai multe repartitiuni a preţului bunurilor mobile se face înainte de distribuirea preţului imobilelor, creditorii privilegiaţi sau ipotecari ale cãror creanţe sunt verificate concura la acele repartitiuni cu intreaga lor creanta, cu rezerva deducerilor mai jos arãtate.
ART. 790
Creditorii privilegiaţi sau ipotecari care, dupã vânzarea imobilelor, sunt defenitiv colocati asupra imobilelor în rang util pentru totalitatea creanţelor lor, nu vor primi partea din preţul ce li se cuvine, decât deducandu-se dintr-ansa sumele ce ei au primit deja din repartiţiile masei hirografare. Sumele astfel distrase nu rãmân pentru ceilalţi creditori ipotecari, dar sunt atribuite masei hirografare şi distribuite numai ei.
ART. 791
Dacã creditorii privilegiaţi sau ipotecari nu au fost colocati decât pentru o parte din creanţele lor asupra preţului imobilelor, drepturile lor asupra masei hirografare sunt definitiv regulate în proporţie cu sumele pentru care ai au mai rãmas creditori în urma acelei colocatiuni, şi masa va fi subrogatã în locul lor pentru aceea ce ei vor fi primit, dupã dispoziţiile art. 789, peste proportiunea partii creanţei necolocate.
ART. 792
În privinta creditorilor privilegiaţi sau ipotecari care nu au fost colocati în rang util asupra preţului, sau care nu sunt plãtiţi integral cu preţul imobilelor, se vor aplica dispoziţiile art. 788.

SECŢIUNEA III
Despre drepturile femeii falitului

ART. 793
În caz de faliment al bãrbatului, femeia reia imobilele dotale cu dreptul de a percepe veniturile precum şi imobilele parafernale care-i aparţineau în momentul cãsãtoriei, şi pe acelea pe care le-a dobândit în timpul cãsãtoriei provenind din cauze juridice anterioare, sau prin efectul unei donatiuni sau succesiuni testamentare sau legitime
ART. 794
Femeia va relua asemenea imobilele dobândite de dânsa şi în numele ei cu banii proveniţi din înstrãinarea bunurilor care-i aparţineau în momentul cãsãtoriei, sau care i-au parvenit în urma prin unul din modurile arãtate în articolul precedent, cu conditiune însã numai ca în contractul de achizitiune sa se declara expres aceasta întrebuinţare şi ca provenienta banilor sa fie stabilitã printr-un inventar sau prin orice alt act cu data certa.
ART. 795
În toate celelalte cazuri şi oricare ar fi regimul sub care s-au cãsãtorit sotii, prresumtia este ca bunurile dobândite de femeia falitului aparţin bãrbatului şi ca au fost plãtite cu banii lui, astfel încât acele bunuri trebuiesc sa fie întrunite la masa falimentului; femeia însã este admisã sa facã proba contrarie.
ART. 796
Bunurile mobile, atât dotale cat şi parafernale cuprinse în contractul de cãsãtorie, sau parvenite femeii în vreunul din modurile arãtate în art. 793, se reiau de femeie în natura dacã identiatea lor este doveditã cu un inventar sau prin orice act cu data certa.
Dacã bunurile femeii au fost înstrãinate şi cu preţul lor s-au dobândit alte bunuri mobile şi imobile, femeia poate exercita asupra acestora dreptul indicat în art. 794, cu conditiune ca provenienta banilor şi noua lor întrebuinţare sa fie constatatã printr-un act având data certa.
Toate celelalte obiecte mobile aflate în posesiunea fie a bãrbatului, fie a femeii şi oricare ar fi regimul cãsãtoriei, se presupun ca aparţin bãrbatului, afarã numai dacã femeia nu va proba contrariul.
ART. 797
Data certa a unui act, cerutã de art. 794 şi 796, trebuie sa fie stabilitã în modurile determinate de codicele civil; dar proba achizitiunii, a posesiunii şi a înstrãinãrii titlurilor de credit şi acţiunilor de societãţi comerciale se va putea face şi cu registrele stabilimentelor publice, sau ale societãţilor prin acţiuni.
ART. 798
Dreptul arãtat în art. 793 şi 794 nu poate fi exercitat de femeie decât cu sarcina datoriilor şi ipotecilor de care acele bunuri au fost legalmente grevate.
ART. 799
Dacã bãrbatul era comerciant la expoca celebrarii cãsãtoriei, sau dacã, neavând atunci vreo profesiune determinata, a devenit comerciant în anul urmãtor, ipoteca legalã pentru dota femeii nu se întinde în nici un caz asupra bunurilor dobândite de bãrbat în timpul cãsãtoriei prin orice alt titlu, afarã de succesiune sau donatiune.
În cazurile sus zise femeia nu poate exercita nici o acţiune asupra masei falimentului pentru avantajele derivând din contractul de cãsãtorie, şi creditorii nu vor putea sa se prevaleze de avantajele derivând din acelaşi contract în favoarea bãrbatului.
ART. 800
Dacã femeia are contra bãrbatului vreo creanta derivând dintr-un contract cu titlu oneros, sau dacã ea a plãtit pentru dânsul vreo datorie, creanta este presumata a fi constituitã şi datoria a fi plãtitã cu banii bãrbatului, şi femeia nu va putea exercita nici o acţiune asupra masei falimentului, decât dacã va face proba contrarie, conform dispoziţiunilor art. 795.
Femeia falitului va fi admisã la pasivul falimentului pentru preţul bunurilor sale înstrãinate în timpul cãsãtoriei de cãtre bãrbat, rezervandu-se însã acţiunea masei asupra sumelor ce femeia ar putea scoate conform dispoziţiilor art. 1255 din codicele civil.

SECŢIUNEA IV
Despre coobligati şi despre fidejusori

ART. 801
Creditorul care poseda obligaţiuni subscrise, girate sau garantate solidar de cãtre falit şi alţi coobligati, care au cãzut în stare de faliment, participa la repartitiuni în toate masele şi va fi trecut cu valoarea nominalã a creanţei sale pana la deplina achitare.
ART. 802
Nici un regres pentru dividendele plãtite nu se acorda falimentelor coobligatilor, unora contra altora; însã dacã creanta intreaga, capital şi accesorii, a fost plãtitã de una sau de mai multe mase coobligate, astfel ca creditorul nu mai are nici o acţiune contra celorlalte, cele dintâi vor avea drept de regres contra celui de al doilea în proportiune cu partea datoriei ce au plãtit, şi cu aceea ce cãdea în sarcina respectiva a fiecãruia.
Dacã toate dividentele întrunite, ce s-au atribuit creditorului în toate falimentele coobligatilor, ar trece peste suma lui datoratã, restul va fi înapoiat maselor falimentelor în proportiunea sus arãtatã. Dacã însã unii din coobligati erau garanţii altora, prisosul aparţine dupã ordinea obligaţiunilor maselor falimentelor a acelor coobligati care au dreptul sa fie garantaţi.
ART. 803
Dacã creditorul, posesor al unor obligaţiuni solidare între falit şi alţi coobligati, a primit înainte de faliment o parte din creanta sa, el nu va putea fi trecut la masa falimentului decât scãzându-se partea primitã şi conserva pentru ceea ce-i mai ramne datorat drepturile sale contra coobligatilor sau fidejusorilor.
Coobligatul sau fidejusorul falitului care a plãtit o parte din datoria solidarã, va figura la masa pentru tot ce va fi plãtit în descãrcarea falitului; cu toate acestea creditorul conserva dreptul de a prelua, pana la plata sa integrala, dividendul destinat coobligatului sau fidejusorelui, restrangandu-şi în acest caz acţiunile sale contra aceluiaşi coobligat su fidejusore la suma pentru care va mai fi rãmas încã creditor dupã primirea celor doua dividende.
ART. 804
Coobligatul sau fidejusorul falitului care, pentru siguranta acţiunii sale de regres, are asupra bunurilor acestuia un drept condiţionat de ipoteca sau de gaj, va fi cuprins în masa falimentului cu suma pentru care ipoteca sau gajul i-au fost constituite.
Dar aceasta suma se va confunda cu acea cerutã de creditor în masa falimentului, şi prin urmare va fi computata o singura data în calculul majoritãţii cerute pentru validitatea deliberãrilor creditorilor falimentului.
Preţul bunurilor ipotecate sau al gajului aparţine creditorului, deducandu-se din suma ce îi este datoratã.
ART. 805
Creditorii conserva acţiunea lor pentru totalitatea creanţelor contra coobligatilor sau fidejusorilor falitului, chiar dacã acesta ar fi obţinut un concordat la care ar fi consimţit de bunãvoie înşişi aceşti creditori.

TITLUL IV
Despre lichidarea activului

CAP. 1
Mijloacele pentru a lichidã activul

ART. 806
Sindicul trebuie sa procedeze, sub supravegherea delegatiunii creditorilor şi sub direcţiunea judecãtorului-comisar, la lichidarea activului falimentului, fie asigurând şi incasand creanţele, fie procedând la vânzarea averii mobile şi imobile, îndatã dupã trecerea celor zece zile de la pronunţarea hotãrârii arãtate în art. 778.
Dacã în acest interval a intervenit o propunere de concordat, în vederea condiţiunilor cãruia s-ar crede oportun sa se amâne vânzarea, sindicul va putea fi autorizat de judecãtorul-comisar sa suspende acea vânzare.
Judecãtorul-comisar va putea, dacã o va gãsi cu cale, ca înainte de ase efectua vânzarea sa facã a se estima lucrurile ce sunt de vândut prin experţi numiţi de dânsul.
Aceasta estimaţiune se va depune la grefa tribunalului.
ART. 807
Vânzarea bunurilor este asemenea suspendatã, dacã creditorii vor decide a se continua exploatarea în tot sau în parte a patrimoniului comercial al falitului, pentru timpul, în limitele şi cu condiţiunile ce ei vor trebui sa determine cu preciziune.
Aceasta deciziune nu poate fi luatã decât cu o majoritate de trei pãtrimi a creditorilor în numãr şi în suma. Creditorii disidenti şi falitul pot face opoziţiune la tribunal, dar acesta nu va suspenda executarea deciziunii luate de creditori.
ART. 808
Datoriile provenind din operaţiunile sindicului vor fi plãtite din activul falimentului, cu preferinta asupra datoriilor anterioare; iar dacã aceste operaţiuni trag dupã dânsele obligaţiuni care ar trece peste activul falimentului, numai creditorii care le-au autorizat, sunt personal ţinuţi peste partea lor din activ, în limita însã a autorizaţiunii date. Ei vor contribui în proportiunea creanţelor lor respective.
ART. 809
În cazul prevãzut de art. 807, creditorii trebuie sa fie convocaţi de judecãtorul-comisar cel puţin odatã pe an.
În aceste adunãri sindicul va da socoteala de administraţiunea sa.
ART. 810
Judecãtorul-comisar, ascultând delegaţiunea creditorior, va putea autoriza pe sindic a transige asupra tuturor contestatiunilor care intereseazã masa, chiar când ar fi privitoare la dreptul imobiliare.
Când obiectul tranzactiunii are o valoare nedeterminatã sau mai mare de 1.500 lei, tranzacţia va trebui sa fie supusã la omologarea tribunalului comercial, dacã obiectul aparţine patrimoniului comercial, şi la acea a tribunalului civil dacã face parte din drepturile strãine comerţului.
Omologarea nu va putea avea loc decât dupã ce falitul va fi fost ascultat sau chemat în regula.

CAP. 2
Despre vânzarea mobilelor şi a imobilelor falitului

SECŢIUNEA I
Despre vânzarea mobilelor

ART. 811
Judecãtorul-comisar, ascultând delegaţiunea creditorilor, poate autoriza pe sindic sa vândã mãrfurile şi celelalte obiecte mobile ale falitului, fixând însã termenul vânzãrii şi prescriind dacã ea trebuie sa se facã prin buna învoiala, sau cu licitaţiune, prin organul mijlocitorilor de mãrfuri, prin al portareilor, sau altor funcţionari publici delegaţi pentru acesta. Aceasta autorizaţie poate fi acordatã pentru cauze binecuvantate chiar înainte de a fi expirat termenul indicat la art. 806, citându-se însã prelabil falitul.
În ambele cazuri ordonanta va fi supusã apelului la tribunal.
ART. 812
Tribunalul, dupã cererea sindicului şi citând pe falit, poate autoriza pe sindic sa trateze şi sa încheie vânzarea în masa totalã sau parţialã a bunurilor mobile rãmase nevandute şi a creanţelor neîncasate. Actul de înstrãinare trebuie sa fie aprobat de delegaţiunea creditorilor şi omologat de tribunal.

SECŢIUNEA II
Despre vânzarea imobilelor

ART. 813
De la data sentinţei declarative de faliment, nici un creditor nu va putea proceda la exproprierea silitã a imobilelor, chiar dacã ar avea asupra lor un drept de privilegiu sau ipoteca; sindicul însã este dator sa provoace vânzarea lor cu formele stabilite pentru vânzarea bunurilor de minori.
Cererea de vânzare va fi facuta cãtre tribunalul civil competent îndatã dupã expirarea termenului prevãzut de art. 806.
Dacã la prima licitaţie nu se prezintã concurenţi, judecãtorul-comisar va putea, dupã cererea sindicului şi cu consimţãmântul delegatiunii creditorilor şi al creditorilor ipotecari sa permitã vânzarea de bunãvoie, când ea ar prezenta un folos invederat.
Actul de vânzare trebuie sa fie omologat de tribunalul civil.
ART. 814
Dacã urmãrirea era începutã înainte de a se pronunţa sentinta declarativã de faliment de cãtre un creditor având privilegiu sau ipoteca asupra imobilelor urmãrite, sindicul trebuie, pentru ca procedura sa poatã fi îndeplinitã fãrã întârziere, sa intervinã sau sa ceara a fi substituit în locul creditorului urmãritor în cazurile prevãzute de lege.
Dispoziţiile art. 513 şi 523 procedura civilã se aplica şi în cazul în care, afarã de imobilele supuse urmãririi, falitul mai are şi alte imobile în cuprinsul jurisdicţiunii aceluiaşi tribunal.

CAP. 3
Despre revendicatiune

ART. 815
Pot fi revendicate rimesele în cambiale sau în alte titluri de credit neplãtite încã, şi pe care falitul le poseda în natura în ziua sentinţei declarative de faliment, dacã aceste rimese au fost fãcute de proprietarul lor cu simplul mandat de a face sa se încaseze valoarea lor şi de a o pãstra în contul sau, sau dacã ele au fost destinate de proprietarul lor pentru plati anume determinate.
ART. 816
Pot asemenea sa fie revendicate, dacã se poseda în natura, în tot sau în parte, de cãtre falit în ziua sentinţei declarative de faliment, mãrfurile care i-au fost predate cu titlul de depozit spre a fi vândute în contul proprierarului, cu rezerva însã a dispoziţiilor din acest codice relative la revendicatiunea titlurilor la purtãtor pierdute sau furate şi ale art. 1909 din codicele civil.
Poate asemenea sa fie revendicat preţul sau parte din preţ al aceloraşi mãrfuri care nu fusese plãtit în bani sau altfel, nici trecut în cont curent între falit şi cumpãrãtor.
ART. 817
Mãrfurile expediate falitului, al cãror preţ el nu l-a plãtit încã, pot fi revendicate dacã, în ziua declarãrii falimentului, nu ajunsesera încã în magazinele sale sau nu fuseserã primite la dispoziţia lui în magaziile sau locurile de depozit ori de paza ale comisionarului insaracinat sa le vândã pentru contul lui.
Revendicatiunea nu este admisã dacã mãrfurile înainte de sosirea lor fuseserã vândute fãrã frauda prin girarea facturii, a poliţei de încãrcare sau a scrisorii de carat, când acestea sunt în ordine, sau prin remiterea acelor titluri când sunt la purtãtor.
Acela care revendica, trebuia sa despãgubeascã masa de sumele plãtite în contul lui şi de toate anticipatiunile fãcute pentru navlu sau port, pentru comision, pentru asigurãri sau alte speze şi sa plãteascã sumele ce ar fi datorate pentru aceleaşi cauze.
ART. 818
Vânzãtorul poate sa retina mãrfurile vândute care n-au fost predate falitului, sau care nu i-au fost expediate lui sau unei alte persoane pentru contul sau.
ART. 819
În cazurile prevãzute de cele doua articole precedente, sindicul, cu consimţãmântul delegatiunii creditorilor şi cu autorizarea judecãtorului-comisar, va putea cere predarea mãrfurilor plãtind vânzãtorului preţul convenit.
ART. 820
Cererile de revendicare trebuie sa fie propuse înaintea judecãtorului-comisar contradictoriu cu sindicul şi cu delegaţiunea creditorilor.
Fiecare din creditori şi chiar falitul este admis sa le contesteze. Dacã nu exista contestatiune sau dacã contestatiunea dupã valoarea lucrului revendicat este de competenta judecãtorului de ocol, revendicarea este admisã sau respinsã printr-o ordonanta a judecãtorului-comisar supusã apelului. În caz contrariu, judecãtorul-comisar trebuie sa trimitã pe pãrţi la o audienta fixa înaintea tribunalului de comerţ.
ART. 821
Cererile de revendicatiune în natura suspenda vânzarea lucrurilor revendicate, dar nu pot anula vânzãrile deja efectuate.
Cererile de revendicarea preţului nu au efect asupra sumelor deja distribuite înaintea lor.

TITLUL V
Despre repartitiunea între creditori şi despre închiderea falimentului

ART. 822
Sumele de bani aparţinând falimentului, scãzând cheltuielile de justiţie şi de administraţiune şi ajutoarele acordate falitului şi familiei sale, trebuie înainte de toate sa se întrebuinţeze, cu autorizarea judecãtorului-comisar, la plata creditorilor cu gaj sau alt privilegiu, şi restul va fi distribuit între toţi creditorii în proportiune cu creanţele lor verificate.
În acest scop sindicul trebuie sa prezinte în fiecare luna judecãtorului-comisar un stat de situaţiune al falimentului şi al banilor disponibili, pentru a fi repartizaţi. Judecãtorul-comisar va ordonã, de va fi loc, o repartitiune, fixând suma de distribuiit şi va îngriji ca toţi creditorii sa fie avizaţi despre aceasta.
ART. 823
Statul de repartitiune va fi format de sindic şi va deveni executoriu prin ordonanta judecãtorului-comisar.
Pentru repartizarea banilor aflaţi în depozit, sindicul va remite fiecãruia din creditori mandatul de plata dupã statul de repartitiune.
Plãţile se efectueazã de-a dreptul de cãtre casa.
ART. 824
Nu se va proceda la nici o repartiziune decât rezervandu-se porţiunea corespunzãtoare conform bilanţului la creanţele pentru care termenul verificãrii a fost prorogat, dacã aceste creanţe n-au fost încã admise la pasivul falimentului în momentul repartitiunii.
Dacã aceste creanţe n-au fost trecute în bilanţ pentru o suma determinata, sau dacã creditorul pretinde o suma mai mare decât cea trecutã în bilanţ, judecãtorul-comisar va determina suma de rezervat, cu apel la tribunal. Ordonanta judecãtorului-comisar este provizoriu executorie.
ART. 825
Porţiunea rezervatã rãmâne în depozit pana la împlinirea termenelor prorogate dupã dispoziţiile art. 772
Dacã creditorii pentru care termenele au fost prorogate nuau fãcut sa li se verifice creanţele conform dispoziţiunilor precedente, porţiunea rezervatã se va împãrţi între creditorii admişi la pasiv.
Aceeaşi rezerva are loc şi pentru creanţele în privinta admiterii cãrora nu s-a fost statuat definitiv.
Dacã sumele rezervate produc interese, acestea se cuvin creditorilor pentru care s-au rezervat.
În toate cazurile, depozitul este în riscul şi pe cheltuiala lor.
ART. 826
Nici un mandat de plata nu se va emite de sindic decât numai dupã prezentarea titlului constitutiv al creanţei.
Sindicul va mentiona pe titlu mandatul de plata.
Dacã nu exista titlu scris, sau dacã nu este posibil a-l prezenta, judecãtorul-comisar va putea autoriza plata asupra prezentãrii extractului dupã procesul-verbal de verificarea creanţelor.
ART. 827
Creditorii care vor fi declarat tardiv creanţele lor conform dispoziţiilor art. 783, nu vor putea reclama în contra repartitiunilor activului deja fãcute, nici sa se opunã la cele deja ordonate de judecãtorul-comisar dar vor concura numai la repartitiunile urmãtoare în proportiune cu creanta lor, şi când vor fi fost admişi provizoriu la pasiv în proportiune cu suma determinata de tribunal. Dacã însã ei justifica ca au fost în imposibilitate de a face declaraţiunea creanţei lor în termenele stabilite, ei vor putea fi admişi a prelua asupra activului nedistribuit încã şi dividendele ce li s-ar fi cuvenit în distributiunile anterioare.
În caz de opoziţiune tardivã în contra admiterii unei creanţe, tribunalul poate ordonã ca sumele cuvenite pentru aceasta creanta în repartitiunile urmãtoare sau pentru partea contestatã a acestei creanţe, sa fie ţinute în rezerva; şi dacã în virtutea acelei opoziţiuni creanta va fi în tot sau în parte declarata inexistenta, chiar sumele pe nedrept primite în repartitiunile precedente vor trebui sa fie restituite la masa.
ART. 828
Dupã terminarea repartitiunii sumelor provenite din averea mobiliarã şi imobiliarã a falitului, procedura falimentului va fi închisã; însã fiecare creditor îşi pãstreazã dreptul la plata restului creanţei sale.
Cu toate acestea, procedura falimentului se va redeschide când debitorul va face o asemenea cerere, oferind creditorilor sãi de a le plati cel puţin încã o zecime din creanţele lor şi dând cauţiune pentru cheltuieli. În acest caz tribunalul va rechema la însãrcinarea lor pe judecãtorul-comisar şi pe sindic, sau îi va numi din nou, şi va lua toate mãsurile prevãzute în dispoziţiunile precedente în privinta conservatiunii şi a administratiunii patrimoniului existent, cum şi în privinta lichidatiunii lui, şi în privinta pasivului care ar fi survenit.
Nu se va proceda la nici o repartitiune decât numai dupã expirarea în privinta noilor creditori, a termenelor stabilite conform dispoziţiunilor art. 703.
ART. 829
Dacã falitul probeazã ca a plãtit integral în capete, interese şi cheltuieli, toate creanţele admise la faliment, el va putea obţine de la tribunal prin o sentinta ştergerea numelui sau de pe tabloul falitilor.
Aceasta dispoziţiune nu se aplica bancrutarilor frauduolsi, nici celor condamnaţi pentru fals, furt, abuz de încredere, escrocherie sau înşelãciune şi delapidare de bani publici.

TITLUL VI
Despre încetarea şi suspendarea falimentului

CAP. 1
Despre neajungerea activului

ART. 830
Dacã operaţiunile falimentului nu vor putea continua în mod util din cauza insuficienţei activului, tribunalul, ascultând pe sindic, delegaţiunea creditorilor şi pe falit, va putea declara, chiar din oficiu, încetarea acelor operaţiuni.
Aceasta declaraţiune va reintegra pe creditori în exerciţiul drepturilor lor asupra bunurilor falitului, mentinandu-se în privinta acestuia efectele declaratiunii de faliment.
ART. 831
Falitul şi orice interesat va putea oricând cere tribunalului revocarea sentinţei prin care sa declarat încetarea operaţiunilor falimentului plãtind cheltuielile judecatei arãtate în articolul precedent şi dând cauţiune pentru cheltuielile ulterioare.
Dacã revocatiunea este admisã, se va proceda conform primului aliniat al art. 828.

CAP. 2
Despre moratoriu

ART. 832
Dacã sentinta declarativã de faliment a fost pronunţatã dupã cererea creditorilor sau din oficiu, falitul justificând cu probe valabile ca încetarea plãţilor a fost consecinta unor evenimente extraordinare şi neprevãzute, sau în alt mod scauzabile, şi stabilind cu documente sau cu dare de garanţii indestulatoarae ca activul patrimoniului sau covarseste pasivul, va putea sa ceara tribunalului, în cele trei zile ce urmeazã dupã publicarea acelei sentinţe, ca sa se suspende executarea ei.
Cererea nu va putea fi primitã dacã falitul nu a prezentat sau nu prezintã împreunã cu dânsa registrele sale de comerţ regulat ţinute, bilanţul sau comercial şi o lista nominativã de toţi creditorii sãi, cu arãtarea domiciliului şi a sumelor creanţelor lor.
ART. 833
Preşedintele, verificand prezentarea registrelor, a bilanţului şi a listei creditorilor, va ordonã convocarea acestora înaintea judecãtorului-comisar pentru a discuta cererea de moratoriu şi va fixa la trebuinta o zi, care sa nu fie posterioarã zilei primei adunãri ordonatã prin sentinta declarativã de faliment.
Aceasta ordonanta se va notifica imediat sindicului şi tuturor creditorilor prin îngrijirea falitului.
Aceasta ordonanta nu va impiedica îndeplinirea actelor decurgând din declaraţiunea de faliment în privinta persoanei şi bunurilor falitului.
ART. 834
Procesul-verbal al adunãrii trebuie sa arate numele şi pronumele creditorilor care au comparut şi declaraţiunile fiecãruia dintr-ansii şi a sindicului, în privinta veracitatii şi fiinţei fiecãrei creanţe, a cererii de moratoriu şi a duratei lui.
Va trebui asemenea sa arate propunerile mãsurilor conservatorii necesare, modurile de lichidatiune prin buna înţelegere, şi persoanele cãrora se poate incredinta administraţiunea sau supravegherea patrimoniului falitului în timpul moratoriului.
ART. 835
La cea dintâi audienta care va urma dupã ziua adunãrii sus zise, tribunalul va statua contradictoriu cu falitul, cu sindicul şi cu creditorii intervenienţi asupra cererii de suspensie, ţinând mai cu seama cont de dorinta exprimatã de majoritatea creditorilor.
Dacã tribunalul gãseşte aceasta cerere admisibilã, el ia urmãtoarele mãsuri:
1) Fixeazã termenul moratoriului, fãrã ca acest termen sa poatã trece peste şase luni;
2) Ordonã debitorului ca înãuntrul aceluiaşi termen sa producã dovada cum ca a plãtit toate datoriile sale ajunse la scadenta, sau ca a obţinut de la creditori amânarea plãţii;
3) Prescrie mãsurile conservatorii şi precauţiunile ce va crede necesare pentru a asigura integritatea patrimoniului debitorului;
4) Numeşte o comisiune de creditori insarcinata de a supraveghea administraţiunea şi lichidarea patrimoniului cãzut în faliment.
Suspendarea procedurii comerciale a falimentului nu impiedica cursul urmãririi penale.
ART. 836
Debitorul care a obţinut moratoriul, are dreptul sa procedeze la lichidatiunea voluntara a activului falimentului sau şi la stingerea pasivului cu concursul comisiunii creditorilor sus numita şi sub direcţiunea judecãtorului-comisar.
Regulile speciale ale lichidatiunii şi autorizaţiunile de a vinde, de a constitui ipoteci sau gajuri, de a lua bani împrumut, de a transige, de a incasa bani sau a face plati, sau de a face alte acte strict necesare în scopul lichidãrii, trebuie sa fie prescrise de tribunal prin sentinta care acorda moratoriul sau prin alte sentinţe ulterioare, ascultandu-se şi comisiunea lichidatoare.
ART. 837
În timpul moratoriului, nici un act de urmãrire nu se va putea întreprinde sau continua contra debitorului, şi nici o acţiune nu se va putea intenta sau continua contra lui, dacã nu rezulta din fapte posterioare acordãrii moratoriului.
Moratoriul nu are efect în privinta creanţelor Statului provenind din contribuţiuni, nici în privinta drepturilor creditorilor având ipoteca, gaj sau alt privilegiu.
ART. 838
Dacã în timpul moratoriului intervine o înţelegere de bunãvoie cu toţi creditorii, relaţiunile ulterioare între aceştia şi debitor se reguleazã conform acelei convenţiuni.
Învoiala se poate de asemenea stipula în mod valabil numai cu majoritatea creditorilor care ar reprezenta cel puţin trei pãtrimi din pasiv, cu conditiune numai ca creditorii care au consimţit sa ia asuprale împreunã cu debitorul consecinţele oricãrui litigiu cu creditorii disidenti şi la trebuinta obligaţiunea plãţii integrale a creanţelor lor.
În ambele aceste cazuri, dacã declaraţiunea de faliment intervenise deja, învoiala trebuie sa fie omologata de tribunal şi produce efectele concordatului întrucât priveşte închiderea falimentului.
ART. 839
Dacã cererea de moratoriu nu este admisã, tribunalul, dacã este necesar, fixeazã prin aceeaşi sentinta noi termene pentru verificarea creanţelor.
Dacã dupã acordarea moratoriului se descopãr, în timpul duratei sale, datorii nedeclarate de falit, sau neexistenta unora din creanţele declarate, sau dacã acesta nu îndeplineşte obligaţiunile care i-au fost impuse în privinta administraţiunii şi lichidãrii patrimoniului sau, sau dacã s-a fãcut culpabil de fapte de dol ori rea credinţa, sau dacã activul sau nu mai oferã speranta plãţii integrale a datoriilor sale, tribunalul va putea revoca chiar din oficiul moratoriul, şi prescrie mãsurile necesare pentru continuarea procedurii falimentului.
ART. 840
Chiar înaintea declaratiunii de faliment, comerciantul va putea cere un moratoriu, njumai sa fie în stare a justifica concursul condiţiunilor prescrise de art. 832, depunând la grefa tribunalului documentele acolo arãtate şi suma necesarã pentru cheltuieli.
Dacã justificãrile prezentate se gãsesc suficiente, tribunalul, ascultând pe reclamant în camera de consiliu, va putea ordonã convocarea creditorilor în cel mai scurt termen posibil, fãrã a trece peste 15 zile, şi prescrie mãsurile privizorii ce le va crede necesare, insarcinand pe judecãtor cu direcţiunea executãrii.
Sentinta va fi notificatã procurorului tribunalului în scopul indicat la art. 707.
Acest moratoriu se reguleazã prin dispoziţiunile acestui capitol, care nu ar fi incompatibile cu dânsul.
Dacã tribunalul gãseşte ca cererea nu e nejustificatã, sau dacã se iveşte unul din cazurile prevãzute în articolul precedent, se paseste fãrã întârziere la declararea de faliment.
ART. 841
Ori de câte ori s-a acordat un moratoriu, dacã în cursul duratei lui se dovedeşte a se fi plãtit creditorilor anteriori o parte considerabila din creanţele lor, sau dacã mijlocesc împrejurãri speciale, tribunalul va putea, intervenind un vot favorabil al majoritãţii creditorilor, care ar reprezenta cel puţin jumãtate din restul pasivului, sa acorde un al doilea moratoriu pentru un termen care asemenea nu va trece peste şase luni.
ART. 842
Documentele şi celelalte mijloace de probaţiune, având de scop a lumina judecata tribunalului asupra cererii de moratoriu, pot sa fie prezentate fãrã a fi necesar de a le investi cu formalitãţile prescrise de legi pentru timbru de înregistrare.

CAP. 3
Despre concordat

ART. 843
În orice stare a procedurii falimentului se poate încheia concordat între falit şi creditorii sãi, data toţi consimt la aceastsa.
Sindicul este dator a depune toate silintele pentru încheierea concordatului.
În concortat se poate conveni încetarea sau suspendarea procesului comercial al falimentului, dar nu se poate impiedica continuarea instrucţiunii penale.
ART. 844
Dacã nu s-a obţinut un concordat prin consimţãmântul tuturor creditorilor, falitul, sindicul, delegaţiunea creditorilor, sau un numãr de creditori reprezentând cel puţin a patra parte a pasivului, pot cere oricând judecãtorului-comisar o convocare a creditorilor pentru a li se propune un concordat.
Ordonanta de convocare trebuie sa fie notificatã creditorilor, sindicului şi falitului.
Propunerea concordatului nu suspenda actele întreprinse pentru lichidarea falimentului, cu rezerva dispoziţiunii primului alineat al art. 806.
ART. 845
În adunarea pentru concordat, falitul trebuie sa se prezinte în persoana; dar poate sa fie autorizat pentru juste motive de cãtre judecãtorul-comisar sa se reprezinte printr-o alta persoana.
Sindicul trebuie sa prezinte adunãrii o relatiune scrisã în privinta stãrii falimentului, a îndeplinirii formalitãţilor, a operaţiunilor ce au avut loc şi în special în privinta mijloacelor întrebuinţate pentru a provoca încheierea concordatului, în privinta obstacolelor intampinate şi a mãsurilor ce crede necesare pentru a înlesni acea încheiere. Relatiunea trebuie sa fie subscrisã de sindic şi prezentatã judecatoruluicomisar.
Procesul-verbal al adunãrii va mentiona tot ce s-a deliberat şi decis într-ansa.
ART. 846
Concordatul nu se poate face decât cu primirea majoritãţii tuturor creditorilor, ale cãror creanţe au fost verificate sau admise provizoriu cu conditiunea ca creditorii aderenti sa reprezinte cele trei pãtrimi din totalitatea acelor creanţe; altfel concordatul e nul.
Variatiunile în numãrul creditorilor şi în suma creanţelor derivând din sentinta arãtatã în art. 778, nu au influenta asupra validitãţii concordatului încheiat cu majoritatea sus zisa.
ART. 847
Pentru formarea majoritãţii cerute pentru validitatea concordatului nu se tine socoteala de creanţele cu ipoteca, gaj sau alt privilegiu, dacã creditorii nu renunţa la ipoteca, gaj sau alt privilegiu, dacã creditorii nu renunţa la ipoteca sau privilegiul lor.
Renunţarea poate asemenea sa se refere la o parte din creanta şi la accesorii, numai ca suma, în capital şi accesorii pentru carae ea are loc, sa fie determinata, şi ca aceasta suma sa nu fie inferioarã la a treia parte din creanta intreaga.
Votul dat fãrã nici o declaraţiune de renunţare limitatã implica de drept renunţarea la ipoteca sau la privilegiu pentru intreaga creanta.
Efectele renunţãrii înceteazã de drept dacã concordatul nu are loc sau se anuleazã în urma.
Deciziunile celorlalţi creditori nu pot vãtãma drepturile creditorilor ipotecari sau privilegiaţi.
ART. 848
Concordatul trebuie sa fie subscris în aceeaşi daunare în care a fost consimţit.
Dacã concordatul s-a primit numai de majoritatea în numãr a creditorilor prezenţi sau de majoritatea celor trei pãtrimi a sumei totale a creanţelor, şi chiar când nu s-ar fi întocmit nici una nici cealaltã din aceste majoritãţi, dar dacã concordatul a fost primit de un numãr însemnat de creditori, judecãtorul-comisar poate, dacã creditorii aderenti nu declara ca îşi retrag consimţãmântul, sa amâne deliberatiunea la o alta adunare, sau sa fixeze un termen pentru culegerea şi altor adeziuni.
În caz de vreo schimbare în condiţiunile concordatului, adeziunile date în prima adunare rãmân fãrã efect.
Creditorii au dreptul sa ia notite în cancelarie dupã procesele-verbale ale adunãrii.
ART. 849
Concordatul va trebui sa fie omologat de tribunal dupã cererea partii celei mai diligente.
Creditorii care n-au consimţit sau n-au intervenit, vor putea face opoziţiune în termen de 8 zile de la închiderea procesului-verbal sau de la expirarea termenului concedat de judecãtorul-comisar.
Cererea de opoziţiune va fi motivatã şi va trebui sa fie notificatã sindicului şi falitului deodatã cu citatiunea pentru audienta fixa înaintea tribunalului.
Dacã termenul sus zis a trecut fãrã sa se fi fãcut vreo opoziţiune, tribunalul statueazã în camera de consiliu asupra omologatiunii:
În caz contrariu, tribunalul se va pronunţa asupra opozitiunilor şi asupra omologatiuni prin una şi aceeaşi sentinta.
Dacã opoziţiunea este respinsã, tribunalul sau curtea de apel va putea odatã cu respingerea opoziţiei condamna pe oponent la o amenda de la 100 pana la 5.000 lei, când opoziţia sa va fi fost facuta cu rea credinţa şi în scopul invederat numai de a se întârzia execuţiunea concordatului.
ART. 850
Dacã judecara vreunei opoziţiuni depinde de rezolvarea unor chestiuni care, din cauza materiei, nu ar fi de competenta tribunalului de comerţ, acest tribunal nu se va putea pronunţa decât dupã rezolvarea acestor chestiuni; însã va trebui sa fixeze un termen scurt înlãuntrul cãruia creditorul oponent va fi obligat sa porneascã judecata înaintea autoritãţii competinte şi sa justifice ca a fãcut aceasta, cu desteptare ca în caz contrariu se va urma judecata asupra celorlalte opoziţiuni fãrã a se mai lua în consideratiune pretentiunile sale.
ART. 851
Dacã prin concordat s-a consimţit ipoteci pentru garantarea celor interesaţi, tribunalul, pronunţând omologarea concordatului, va trebui sa fixeze un termen scurt pentru luarea inscripţiunilor ipotecare.
Omologarea nu produce efect decât din ziua luãrii inscripţiunilor.
ART. 852
Când, dupã circumstanţele falimentului şi dupã condiţiunile concordatului, se vede ca falitul ar merita un tratament special, hotãrârea de omologare mai poate ordonã ca, dupã completa îndeplinire a obligaţiunilor luate prin concordat, numele debitorului sa fie sters din tabloul falitilor; se mai poate asemenea declara printr-ansa ca prin efectul îndeplinirii aceloraşi obligaţiuni va ramanea revocatã sentinta declarativã de faliment, chiar în privinta urmaririii penale.
Îndeplinirea obligaţiunilor sus zise se constata prin o sentinta pronunţatã de acelaşi tribunal.
ART. 853
Omologarea face concordatul obligatoriu pentru toţi creditorii trecuţi sau netrecuti în bilanţ, a cãror creanţe sunt sau nu verificate şi chiar pentru creditorii care au resedinta afarã din tar , şi pentru aceia care au fost admişi provizoriu la pasiv, oricare ar fi suma definitiv lichidatã în favoarea lor.
ART. 854
Îndatã ce sentinta de omologarea concordatului nu va mai fi supusã opozitiunii sau apelului, înceteazã starea de faliment şi totodatã înceteazã funcţiunile sindicului şi ale delegatiunii creditorilor, cu rezerva însã a dispoziţiunilor articolelor urmãtoare:
Sindicul va trebui sa dea cont falitului de administraţia sa, care contz va fi discutat şi încheiat în prezenta judecãtorului-comisar şi va remite falitului toate bunurile sale, registrele, hârtiile şi orice alte efecte, luând descãrcare, conformându-se condiţiunilor şi precautiunilor stabilite prin concordat.
Judecãtorul-comisar va încheia despre toate proces-verbal şi funcţiunile sale înceteazã.
Tribunalul va judeca contestaţiunile ivite.
ART. 855
Concordatul deşi omologat va putea sa fie anulat de tribunal dupã cererea sindicului sau a oricãrui creditor, dupã ce va asculta contradictorii pe sindic şi pe falit, dacã se descoperã dupã omologare ca s-a exagerat în mod fraudulos pasivul sau ca s-a disimulat o parte importanta din activ. Aceasta anulare libereazã de drept garanţiile date pentru concordat.
Nici o alta acţiune de nulitate în contra concordatului nu se admite în urma omologãrii.
ART. 856
Dacã falitul nu îndeplineşte condiţiunile concordatului, majoritatea creditorilor care au luat parte la deliberatiuni şi care n-au fost îndestulaţi cu sumele cuvenite prin concordat, va putea cere rezilierea lui.
Majoritatea se va determina dupã dispoziţiunile art. 846.
Cererea se va propune înaintea tribunalului în numele zisilor creditori de cãtre sindic sau de cãtre creditori insesi, citându-se sindicul contradictoriu cu falitul şi cu fidejusori, dacã sunt.
Rezilierea concordatului va putea fi cerutã în mod individual, dar numai în propriul lor interes, de unul sau mai mulţi creditori care nu vor fi fost îndestulaţi în tot sau în parte de sumele venite la scadenta ce li se cuvenea în virtutea concordatului. În asemenea caz, aceşti creditori reintra în întregimea drepturilor lor fata cu falitul, dar nu vor putea cere restul sumelor promise prin concordat, decât dupã expirarea termenelor fixate pentru plata ultimelor rate. Rezilierea concordatului nu libereazã pe fidejusori, nici face sa înceteze ipotecile şi celelalte garanţii constituite printr-ansul.
ART. 857
Asupra prezentãrii sentinţei care anuleazã sau reziliazã concordatul, tribunalul va proceda conform dispoziţiunilor primului aliniat al art. 828.
Actele fãcute de falit în urma omologãrii concordatului şi mai înainte de anularea sau rezilierea lui, nu vor putea fi declarate nule decât numai dacã vor fi fost fãcute în frauda drepturilor creditorilor.
ART. 858
Creditorii anteriori concordatului reintra în întregimea drepturilor lor numai fata cu falitul, dar nu vor putea participa la masa falimentului decât numai în proportiunile urmãtoare.
Dacã nu au primit nici o parte din dividend, participa pentru totalitatea creanţelor lor.
Dacã au primit o parte, participa numai pentru porţiunea creanţei primitive corespunzãtoare cu porţiunea de dividend promisa şi neprimitã.
Dispoziţiunile acestui articol se aplica şi în cazul când un al doilea faliment va fi fost declarat, fãrã ca falimentul anterior sa fi fost anulat sau reziliat.

TITLUL VII
Dispoziţiuni privitoare la falimentul societãţilor comerciale

ART. 859
Falimentul unei societãţi comerciale se declara de tribunalul comercial din jurisdicţiunea cãruia societatea îşi are sediul ei.
ART. 860
Falimentul unei societãţi în nume colectiv sau în comanditã produce şi falimentul soţilor ilimitat responsabili.
Tribunalul va declara prin aceeaşi sentinta falimantul societãţii şi al soţilor; va arta numele, pronumele şi domiciliul acestora şi va numi un gsingur judecãtor-comisar şi un singur sindic.
Cu toate acestea, patrimoniul societãţii va fi ţinut deosebit de acel al fiecãrui soţ atât la formarea inventarului cat şi în operaţiunile administraţiunii şi ale lichidatiunii activului şi pasivului.
Numai creditorii societãţii iau parte la deliberaţiunile care intereseazã patrimoniul social, dar ei concura cu creditorii fiecãrui soţ la deliberaţiunile care intereseazã patrimoniul individual al fiecãrui soţ cãzut în faliment.
Sentinta declarativã de faliment produce pentru toţi sotii faliţi efectele arãtate în titlul I al acestei cãrţi.
ART. 861
Falimentul unui sau mai multor soţi nu trage dupã sine falimentul societãţii.
Falimentul tuturor soţilor ilimitat responsabili în societãţile în nume colectiv sau în comanditã nu trage dupã sine falimentul societãţii, dacã aceasta nu se afla în stare de încetare de plati.
ART. 862
În caz de faliment al unei societãţi în comanditã prin acţiuni sau anonima, actele de procedura se fac contra administratorilor, directorilor şi lichidatorilor. Ei sunt ţinuţi sa compare înaintea judecãtorului-comisar, a sindicului şi a delegatiunii creditorilor ori de câte ori ar fi chemaţi, şi în special a procura informaţiunile necesare pentru formarea şi verificarea bilanţului şi pentru descoperirea cauzelor şi împrejurãrilor falimentului. Ei vor trebui sa fie ascultaţi ca reprezentanţi legali ai societãţii falite în toate cazurile în care legea prescrie ca falitul sa fie ascultat.
ART. 863
Creditorii particulari ai unui soţ nu sunt admişi la pasivul falimentului societãţii. Ei nu au drept decât asupra a ceea ce va mai ramanea soţului dupã indestularea creditorilor societãţii, exceptându-se drepturile derivând din privilegiu sau ipoteca.
Asociaţii în participaţiune ai comerciantului falit nu sunt admişi la pasivul falimentului, decât numai pentru acea parte a capitalului adus de dânşii pe care vor putea-o proba ca nu a fost absorbitã de partea pierderilor ce cad în cauza lor.
ART. 864
Dacã societatea falita a emis obligaţiuni la purtãtor, posesorii acestor obligaţiuni vor fi admişi la pasivul falimentului în raport cu valoarea de emisiune a obligaţiunilor, scãzându-se ceea ce li se va fi plãtit cu titlul de amortisment sau de ramburs asupra capitalului de fiecare obligaţiune.
ART. 865
Dacã sotii cu responsabilitate limitatã în societãţile anonime sau în comanditã nu efectuase încã în momentul declaratiunii falimentului vãrsãmintele pãrţilor luate asupra-le, sindicul poate fi autorizat sa le ceara vãrsãmintele ulterioare a cãror necesitate va fi recunoscuta la tribunal.
ART. 866
În falimentul unei societãţi anonime, care nu se gãseşte în stare de lichidatiune, concordatul poate avea de obiect lcontinuarea sau cedarea întreprinderii sociale, şi în asemenea caz el trebuie sa determine condiţiunile exploatãrii ulterioare.
ART. 867
În societãţile în nume colectiv şi în comanditã, creditorii pot consimţi un concordat chiar în favoarea unuia sau mai multora dintre sotii cu responsabilitate limitatã.
În acest caz tot activul social se va supune administraţiunii şi operaţiunilor sindicului. Numai bunurile particulare ale soţului cãruia i s-a acordat concordatul sunt excluse şi nici o parte a activului social nu va putea fi întrebuinţatã pentru plata obligaţiunilor derivând din concordat.
Soţul care a obţinut un concordat particular este liberat de obligaţiunea solidarã cãtre creditorii societãţii; dar pentru ca sa obţinã sentinta indicatã în art. 829, el trebuie sa probeze ca toate datoriile societãţii falite au fost plãtite; capete, interese şi cheltuieli.

TITLUL VIII
Despre infracţiuni penale în materie de faliment

ART. 868
Acţiunea penalã pentru infracţiunile cuprinse în acest titlu este de ordine publica.
Ea poate fi pusã în mişcare chiar înainte de declaraţiunea de faliment, când încetarea plãţilor este însoţitã de faptul de dosire, de ascundere, de închiderea magazinelor, de darea la o parte, sustragerea sau imputinarea frauduloasã a patrimoniului în dãuna creditorilor.
În aceste cazuri, procurorul tribunalului trebuie sa comunice îndatã încetarea plãţilor preşedintelui tribunalului comercial pentru îndeplinirea dispoziţiunilor titlului I al acestei cãrţi.

CAP. 1
Despre bancruta

ART. 869
Este culpabil de bancruta simpla comerciantul care a încetat plãţile şi care se gãseşte intrunul din cazurile urmãtoare:
1) Dacã cheltuielile sale personale sau acelea ale familiei sale au fost prea mari în raport cu starea sau conditiunea sa economicã;
2) Dacã a pierdut o mare parte din patrimoniul sau în operaţiuni curat de noroc, sau manifest imprudente;
3) Dacã, în scopul de a-şi întârzia falimentul, a fãcut cumpãrãri cu intenţiunea urmatã de fapt de a revinde lucrurile cumpãrate cu preţuri sub valoarea lor curenta, sau dacã a avut recurs la împrumuturi, girare de efecte sau alte mijloace ruinãtoare pentru a-şi procura fonduri;
4) Dacã în urma încetãrii plãţilor a plãtit pe vreun creditor în detrimentul masei;
5) Dacã n-a ţinut în mod regulat registrele prescrise de lege sau cel puţin registrul jurnal încheiat şi vizat conform art. 27.
ART. 870
Este asemenea culpabil de bancruta simpla comerciantul care a încetat plãţile şi care se gãseşte în vreunul din cazurile urmãtoare;
1) Dacã nu a fãcut în mod exact inventarul anual sau dacã registrele şi inventarele sale sunt incomplete sau neregulat ţinute, sau nu dau seama de adevarata stare a activului şi pasivului sau, chiar când n-ar fi frauda;
2) Dacã având contract de cãsãtorie, nu s-a conformat dispoziţiunilor art. 19 şi 20;
3) Dacã în cele trei zile de la încetarea plãţilor nu a fãcut declaraţiunea prescrisã de art. 699, sau dacã, fiind vorba de falimentul unei societãţi, declaraţiunea facuta nu arata numele tuturor soţilor solidari;
4) Dacã, fãrã împiedicare legitima, nu s-a prezentat în persoana înaintea judecãtorului-comisar, a delegatiunii creditorilor sau a sindicului, în cazurile şi în termenele prescrise, şi dacã prezentându-li-se le-a dat informaţiuni false, sau dacã, dupã ce au obţinut o permisiune de libertate nu s-a supus ordinului de a se prezenta, sau dacã s-a departat fãrã permisiune de la domiciliul sau în timpul falimentului;
5) Dacã nu a îndeplinit obligaţiunile luate într-un concordat obţinut într-un faliment anterior.
ART. 871
Oricine exercitând obişnuit profesiunea de mijlocitor va fi cãzut în faliment, e culpabil de bancruta simpla.
ART. 872
E culpabil de bancruta simpla comerciantul care, chiar înainte de declaraţiunea de faliment şi numai pentru a-şi facilita obţinerea unui moratoriu, şi-a atribuit cu buna ştiinţa şi în contra adevãrului o parte din activ, sau a simulat datorii neexistente pentru a face sa intervinã în adunãri creditori în tot sau în parte fictivi.
ART. 873
E culpabil de bancruta frauduloasã, comerciantul falit care a sustras sau falsificat registrele sale, distras, tãinuit sau disimulat o parte din activul sau, şi comerciantul care, într-un alt scop decât cel indicat în articolul precedent, a înfãţişat datorii neexistente; sau care în registre, în scripte sau în acte autentice ori private, sau în bilanţ, s-a dat în mod fraudulos dator de sume ce nu datora.
Mai pot fi declaraţi bancrutari frauduloşi comercianţii care, înainte de declararea în faliment, vor fi înstrãinat o parte însemnatã din mrfuri sau activ, pe preţuri reduse şi mai scãzute decât costul lor, în scopul fraudulos de a frustra pe creditori.
ART. 874
Delictele de bancruta simpla sa pedepsesc cu închisoarea de la şase luni pana la doi ani. În cazurile prevãzute de art. 870, pedeapsa poate sa fie scãzutã pana la o luna.
Dacã tribunalul, prin sentinta de omologare a concordatului, declara, conform dispoziţiunilor art. 852, ca sentinta declarativã de faliment este revocatã, urmãrirea penalã pentru bancruta simpla rãmâne suspendatã, şi prin completa îndeplinire a obligaţiunilor luate prin concordat se stinge şi acţiunea penalã.
Bancruta frauduloasã se va pedepsi cu maximul închisorii corecţionale şi cu interdictiunea pe timp mãrginit.
Contra acelora ce vor fi exercitat obişnuit profesiunea de mijlocitori, judecata, în caz de faliment, va aplica totdeauna maximul pedepseor prescrise în acest articol.
Cel ce este condamnat pentru faptul de bancruta va putea fi, osebit de aceasta, declarat incapabil de a exercita profesiunea de comerciant şi nu va mai putea avea intrare în localurile de bursa.

CAP. 2
Despre delictele altor persoane decât falitul, fãrã complicitate în bancruta

ART. 875
Prepusul sau reprezentantul comerciantului falit care în gestiunea lui încredinţatã s-a fãcut culpabil de vreunul din faptele indicate la No. 2, 3, 4 şi 5 din art. 869 şi la No. 1 din art. 870, va fi pedepsit conform dispoziţiunii primei pãrţi a art. 874
Dacã s-a fãcut culpabil de vreunul din faptele arãtate la art. 873, el va fi pedepsit conform alin. 2 din acelaşi articol.
ART. 876
În caz de faliment a unei societãţi în comanditã, prin acţiuni sau anonima, administratorii şi directorii ei vor fi pedepsiţi dupã dispoziţiunile I-ei pãrţi a art. 874, dacã falimentul a provenit din culpa lor, sau dacã nu au fost îndeplinite dispoziţiunile articolelor 92, 93, 95, 96, 101, 142, 146, 147, 148, 157, 168, 173, 174, 175, 178, 179, 182, 183 şi 184, sau dacã sunt culpabili de vreunul din faptele arãtate la No. 2, 3, 4 şi 5 a art. 869 şi la No. 1, 3, 4 a art. 870:
Ei se vor pedepsi dupã aliniatul al 2-lea al art. 874, dacã sunt culpabili de vreunul din faptele indicate la art. 873.
Asemenea şi:
1) Dacã au omis cu dol de a publica contractul social şi schimbãrile ulterioare în modurile prescrise de lege;
2) Dacã au arãtat în mod fals capitalul subscris sau vãrsat;
3) Dacã au distribuit societarilor dividende evident fictive şi cu chipul acesta au micşorat capitalul social;
4) Dacã cu dol au fãcut preluãri mai mari decât cele permise prin actul social;
5) Dacã au ocazionat cu dol sau prin mijlociri de operaţiuni doloase falimentul societãţii.
ART. 877
Sindicul falimentului care se va fi fãcut culpabil de malversatiuni în administraţiunea sa, se va pedepsi cu maximul închisorii; iar dacã paguba cauzatã este mica, închisoarea se va putea reduce pana la trei luni.
Dacã sindicul nu s-a fãcut culpabil decât de neglijenţa, el va fi pedepsit cu închisoare de la o luna la un an şi cu amenda pana la 300 lei. Aceste pedepse se pot aplica şi separats, dupã împrejurãri.
Dispoziţiunile acestui articol se vor aplica asemenea auxiliarilor şi celor însãrcinaţi de cãtre sindic cu executarea operaţiunilor falimentului.
ART. 878
Se vor pedepsi cu maximul închisorii cei care, deşi n-ar fi complici în bancruta, se vor dovedi culpabili;
1) Ca într-un faliment, cu buna ştiinţa au distras, tãinuit sau disimulat prin declaraţiuni publice sau private bunuri mobile sau imobile de ale falitului;
2) Ca în mod fraudulos au produs în faliment creanţe simulate în numele lor propriu, sau prin persoane interpuse;
3) Ca au sãvârşit vreunul din faptele arãtate în art. 873, exercitând comerţul sub numele altuia sau sub nume simulat. Aceeaşi pedeapsa se va aplica şi comerciantului care şi-a prestat numele.
Ascendenţii, descendenţii, afinii şi soţul falitului, care cu ştiinţa vor fi distras sau tãinuit valori sau alte lucruri aparţinând falimentul, se vor pedepsi cu închisoare corecţionalã.
ART. 879
Creditorul care va fi stipulat cu falitul sau cu alta persoana avantaje în folosul sau propriu pentru votul sau în deliberãrile falimentului, sau în cererea de moratoriu, sau acela care prin alte moduri decât cele prevãzute în art. 873 îşi mva fi procurat avantaje în sarcina activului falimentului, se va pedepsi cu închisoare pana la un an şi cu amenda pana la 2.000 lei.
Închisoarea se poate întinde pana la doi ani, dacã creditorul este membru al delegatiunii de supraveghere.
ART. 880
În cazurile prevãzute de cele doua articole precedente, sentinta penalã de condamnare va sa ordone:
1) Reintegrarea, dacã este cazul, la masa creditorilor a bunurilor sau valorilor sustrase şi restituirea celor în drept a sumelor ce creditorul primise fãrã sa îi fi datorat;
2) Despãgubirea daunelor pentru sumele câte s-au constatat, cu rezerva despagubirei şi a altor daune mai mari dacã s-ar dovedi în urma;
3) Anularea în privinta tuturor şi chiar a falitului, a conventiunilor particulare ce vor fi fost încheiate pentru a procura creditorilor avantajele menţionate în articolul precedent.
Dacã cererile pentru obiectele sus indicate nu au fost propuse în instanta penalã, sau dacã fiind propuse a intervenit o ordonanta de neurmãrire, sau o sentinta absolutorie, acele cereri vor putea fi în urma introduse şi judecate înaintea tribunalului de comerţ.

CARTEA IV
Despre exerciţiul acţiunilor comerciale şi despre durata lor

TITLUL I
Despre exerciţiul acţiunilor comerciale

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 881
Exerciţiul acţiunilor comerciale se reguleazã de codicele de procedura civilã, afarã de dispoziţiile codicelui de fata.
ART. 882
Aparţine jurisdicţiunii comerciale a judeca:
I) Toate contestaţiunile relative la fapte de comerţ între orice persoane;
II) Acţiunile de revocare sau de confirmare a sechestrului unei nave, chiar când ar fi înfiinţat în temeiul unei creanţe civile;
III) Acţiunile contra capitanilor de nave, contra prepuşilor sau reprezentanţilor, contra comisilor cãlãtori de comerţ şi contra comisilor de negot, derivate din faptele de comerţ cu care sunt însãrcinaţi; precum de asemenea şi în aceleaşi limite acţiunile acestor persoane contra patronilor lor;
IV) Contestaţiunile dintre calfi sau ucenici, bãieţi şi servitori de magazine, comisionari de strada şi lucrãtori cu ziua, luna sau anul, cu comerciantul sau şeful unei întreprinderi comerciale, pentru îndeplinirea sarciviului la care ei s-au obligat, sau pentru plata de salariu ori alta lucrare;
V) Acţiunile pasagerului contra cãpitanului sau armatorului unei nave, precum şi acţiunile acestora contra pasagerilor;
VI) Acţiunile întreprinzãtorului de spectacole publice contra artiştilor teatrali, precum şi acţiunile acestora contra întreprinzãtorului;
VII) Contestaţiunile relative la vânzarea cu licitaţiune a mãrfurilor sau produselor depuse în magazine generale, docuri ori intrepozite;
VIII) Tot ce priveşte la falimente dupã dispoziţiunile cãrţii III din acest codice;
IX) Contestaţiunile privitoare la calitatea de comerciant sau la existenta unei societãţi comerciale.
ART. 883
Acţiunile aparţinând jurisdicţiei comerciale se vor judeca în prima instanta, pana la valoarea de 1.500 lei, capital şi interese de judecãtoriile de ocoale, cu drept de apel la tribunalul comercial, în cuprinsul cãruia se afla.
ART. 884
Dacã înaintea unui tribunal comercial se ridica un incident civil, acelaşi tribunal este competent a statua şi asupra incidentului, afarã de cazul când contestatiunea incidenta ar purta asupra filiatiunii, asupra calitãţii de erede, sau asupra unui drept de proprietate sau servitute imobiliarã. În aceste cazuri, tribunalul comercial va trimite pe pãrţi pentru judecarea incidentului înaintea tribunalului civil competent, sau îl va judeca însuşi fãrã asistenta membrilor comerciali, dacã e de competenta tribunalului civil local.
În toate cazurile în care incidentul se rezolva de acelaşi tribunal, apelul şi recursul în casatiune nu se poate face, contra hotãrârii intervenite asupra incidentului decât o data şi în aceleaşi termene, cu apelul sau recursul contra hotãrârii asupra fondului.
Încheierea prin care tribunalul comercial trimite la un alt tribunal sau retine judecarea incidentului, nu este de asemenea supusã apelului sau recursului decât odatã cu hotãrârea asupra fondului.
ART. 885
Chiar când actul este comercial numai pentru una din pãrţi, acţiunile ce deriva dintransul sunt de competenta jurisdicţiunii comerciale.
ART. 886
Când o contestatiune de natura comercialã se iveşte într-un loc unde se tine un târg sau bâlci, sau într-un port ori schela, şi ea reclama o grabnica solutiune, judecãtorul de ocol poate sa constate orice fapt şi sa ordone provizoriu mãsurile de asigurare prevãzute de art. 71 şi 72 din acest cod şi 455 şi urmãtorii din procedura civilã, pana când se va judeca cauza de autoritatea competenta.
Acelaşi drept îl poate exercita şi preşedintele judectoriei comunale, dacã în aceleaşi localitãţi nu se afla o judecãtorie de ocol.
ART. 887
Excepţiunea de incompetenta a jurisdicţiunii comerciale pentru cauzele civile, şi a jurisdicţiunii civile pentru cauzele comerciale, poate sa fie propua în orice stare a cauzei, şi autoritatea judecãtoreascã o poate pronunţa chiar din oficiu.
Cu toate acestea, când autoritatea judiciarã ce se invoca exercita amândouã jurisdictiunile, comercialã şi civilã, omisiunea sau eroarea în indicatiunea uneia sau alteia nu poate da loc la o declaraţiune de incompetenta.
ART. 888
Dacã, cu ocaziunea judecãrii unei afaceri comerciale, pãrţile sunt trimise înaintea tribunalului civil în urmarea unui incident oarecare, judecãtoria comercialã e în drept ca mai înainte de hotãrârea asupra incidentului sa ordone provizoriu orice mãsuri folositoare în cauza.
ART. 889
În materie comercialã, acţiunile personale şi mobiliare se vor putea intenta, dupã alegerea reclamantului:
1) La tribunalul unde cel ce s-a obligat îşi are stabilimentul sau comercial, sau cel puţin domiciliul ori resedinta;
2) La tribunalul locului unde obligaţiunea a luat naştere sau unde va trebui executatã;
3) La tribunalul locului unde s-a stipulat a se face plata;
4) Dacã s-a ales un domiciliu pentru executarea unui act, acţiunea se va putea intenta la tribunalul acestui domiciliu.
ART. 890
Acţiunile personale şi acţiunile reale mobilizare rezultând din operaţiunile întreprinse, pe contul unei societat pamantene sau strãine, de cãtre prepusul sau reprezentantul acestora, în afarã de sediul social, se vor putea intenta de cãtre cel de al treilea înaintea autoritãţii judecãtoreşti a locului unde prepusul ori reprezentantul societãţii exercita comerţul, sau îşi are resedinta.
ART. 891
Acţiunile ce nasc din contractul de transportul se pot intenta înaintea autoritãţii judecãtoreşti a locului unde se afla staţiunea de plecare sau acea de sosire. Sunt aplicabile şefului de staţiune dispoziţiunile art. 400.
ART. 892
Acţiunile rezultând din lovirea unui vas (abordaj) se pot intenta înaintea autoritãţii judecãtoreşti a locului unde faptul s-a întâmplat, sau înaintea aceleia a primului port unde vasul a ajuns ori a locului de destinatiune.
Competenta capitanilor de porturi de a cunoaşte de contestaţiunile ce le sunt deferite prin regulamentul de la 30 martie 1879 se menţine.
ART. 893
În toate cauzele comerciale, termenul obişnuit de înfãţişare fixat prin art. 78 din procedura civilã, se reduce la jumãtate.
Prezidentul tribunalului va putea însã, dupã împrejurãri, sa permitã ca citatiunea sa se facã pentru un termen şi mai scurt fãrã a fi obligat pentru aceasta sa declare urgenta cauzei.
Pentru cei domiciliat afarã din România, termenul de înfãţişare va fi cel puţin de 40 zile de la ieşirea citatiunii.
Asupra înfãţişãrii de a se cere termen de pregãtire, acel termen se va fixa de tribunal dupã împrejurãri, ordonandu-se provizoriu orice mãsuri de asigurare se vor crede necesare pana la judecarea afacerii.
ART. 894
Partea condamnata în lipsa poate face opoziţiune fãrã a fi ţinuta a justifica cauzele absentei sale.
ART. 895
În materie comercialã, termenul de peremptiune este pe jumtate de cel fixat prin art. 257 din codicele de procedura civilã.
ART. 896
În materie comercialã termenul de apel contra hotãrârilor pronunţate în prima instanta este de 30 zile.
Acest termen începe: pentru sentinţele date contradictoriu, din ziua pronunţãrii lor; pentru cele date în lipsa, din ziua primirii copiei dupã sentinta, conform art. 74 şi 137 din codicele de procedura civilã.
Dacã hotãrârea sa-a dat asupra unei opoziţiuni, termenul de apel curge din ziua respingerii opozitiunii, fie ca sentinta s-a pronunţat în lipsa sau contradictoriu cu oponentul.
În contra hotãrârilor pronunţate în materie de faliment, termenul de apel va fi de 15 zile.
ART. 897
Recursul în casatiune contra sentinţelor sau deciziunilor pronunţatã în ultima instanta va fi de 40 zile.
Acest termen va curge, pentru deciziunile sau sentinţele date contradictoriu, din ziua pronunţãrii lor; pentru cele date în lipsa, din ziua comunicãrii deciziunii sau sentinţei.
În contra deciziunilor sau sentinţelor pronunţate în materie de faliment, recursul este de 20 zile.
ART. 898
Dispoziţiunile art. 321 şi 734 din procedura civilã se aplica în materie comercialã şi pentru cazul când înãuntrul termenului de apel sau recurs se va forma contra partii condamnate cerere de interdictiune sau de punere sub consiliu judiciar.
ART. 899
Partea interesatã în cauza comercialã va putea deodatã cu intentarea acţiunii sa ceara a se pune sechestru asigurator asupra averei mobile a debitorului sau, conform art. 614 şi urmãtorii din procedura civilã, dupã deosebirile de mai jos enunţate.
Va putea de asemenea sa urmãreascã şi sa popreascã pentru sumele cuprinse în titlul sau sumele sau efectele datorate debitorului sau de cãtre un al treilea, conformându-se dispoziţiunilor art. 456 şi urmãtorii din codicele de procedura civilã.
ART. 900
Sechestrul sau poprirea nu se va putea infiinta decât numai cu dare de cauţiune, afarã de cazul când cererea de sechestru sau de poprire se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtãtor protestat de neplata.
Judecãtoria se va pronunţa asupra sechestrului în camera de consiliu fãrã prealabilã chemare a pãrţilor.
Sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decât dacã dbitorul va consemna suma, capital, interese şi cheltuieli, pentru care s-a înfiinţat acel sechestru.
ART. 901
Când va fi loc a se cerceta socoteli, înscrisuri şi registre de comerţ, tribunalul va putea numi în acest scop unul sau mai mulţi experţi socotitori, care, sub direcţiunea unui judecãtor-delegat sa asculte pe pãrţi, sa examineze socotelile, înscrisurile şi registrele, sa consemneze prin proces-verbal declaraţiunile şi recunoaşterile pãrţilor, şi sa cerce a le împacã de va fi cu putinta; iar dacã nu, sa raporteze în scris tribunalului despre rezultat.
Experţii vor fi numiţi de pãrţi prin comun acord, şi, în caz de neînţelegere între ele, se vor numi din oficiul un tribunal în termen scurt.

CAP. 2
Despre sechestrarea, urmãrirea şi vânzarea silitã a vaselor

ART. 902
Orice creditor are dreptul ca, prin paza formelor mai jos arãtate, sa poatã proceda la sechestrarea, urmãrirea şi vânzarea silitã a unui vas sau a unei pãrţi indivizã dintr-ansul care ar fi proprietatea debitorului sau.
Creditorii privilegiaţi pot exercita acest drept chiar dacã vasul, care în totul sau în parte este afecat, ar fi trecut în mâinile unei a treia persoane.
ART. 903
Vasul poate fi sechestrat în cazurile şi dupã formalitãţile stabilite în art. 899 şi 900 din acest codice.
Sechestrarera fiind declarata valabilã de cãtre tribunalul de comerţ competent, vânzarea, colocatiunea creditorilor şi repartitiunea preţului se fac în conformitate cu regulile fixate în prezentul capitol.
ART. 904
Vasul gata de plecare nu poate fi pus sub sechestru şi nici urmãrit.
Vasul se considera ca este gata de plecare când capitanul are asupra-şi hârtiile de navigaţiune necesare pentru cãlãtorie.
ART. 905
În orice stare a procedurii, dupã cererea unui creditor care are un privilegiu asupra unui vas sau a unui coproprietar al vasului şi chiar a însuşi debitorului, tribunalul, înaintea cãruia se afla cauza pendinte, poate ordonã ca vasul sa întreprindã una sau mai multe cãlãtorii, prescriind în acelaşi timp precauţiunile ce dupã împrejurãri s-ar crede necesare.
Cãlãtoria nu se poate începe pana ce mai întâi sentinta tribunalului care a încuviinţat-o nu va fi transcrisã în registrele autoritãţii maritime respective şi adnotata pe actul de naţionalitate.
Cheltuielile necesare pentru întreprinderea cãlãtoriei se vor inainta de reclamant.
Navlul, dupã ce mai întâi se vor scãdea cheltuielile, se va adauga la preţul vânzãrii.
ART. 906
Urmãrirea vasului sau a unei pãrţi dintr-ansul va fi precedatã de un comandament fãcut debitorului, cu invitare de a plati suma datoritã în termen de 24 de ore şi cu încunoştiinţare ca în caz contrariu se va proceda la urmãrire.
Dacã este pericol de sustractiune, se poate ordonã sechestrarea imediata în formele stabilite de codicele de procedura civilã.
ART. 907
Prin comandament, creditorul îşi va face alegere de domiciliu în comuna de resedinta a autoritãţii judecãtoreşti înaintea cãreia are sa se facã urmãrirea, arãtându-se persoana la care domiciliul a fost ales.
Comandamentul va fi notificat proprietarului vasului, dacã este vorba de o acţiune generalã de exercitat contra lui; el va putea fi însã notificat şi cãpitanului, dacã urmãrirea se face în virtutea unui drept de privilegiu ce exista asupra vasului.
Dacã, în termen de 30 zile de la notificarea comandamentului, creditorul nu procede la acte de execuţiune, urmãrirea nu se va putea începe decât în urma unui nou comandament.
În caz de opoziţiune sau contestatiune contra urmãririi, termenul de mai sus va curge de la notificarea sentinţei definitive care a respins contestatiunea sau opoziţiunea, sau din ziua când contestatiunea sau opoziţiunea s-au perimat.
ART. 908
Procesul-verbal al agentului judecãtoresc însãrcinat cu urmãrirea, afarã de cele prescrise prin art. 416 din codicele de procedura civilã, va trebui sa mai cuprindã:
1) Alegerea sau declaraţiunea de domiciliu ori resedinta a creditorului urmãritor în localitatea unde se afla autoritatea judecãtoreascã insaracinata cu vânzarea şi în localitatea unde vasul urmãrit se gãseşte ancorat;
2) Numele, pronumele şi domiciliul de resedinta proprietarului vasului şi acela al cãpitanului;
3) Numele, felul şi capacitatea vasului;
4) Descrierea barcilor, a salupelor, uneltele, echipamentelor, armelor, munitiunilor şi proviziunilor sale.
ART. 909
Dacã proprietarul vasului urmãrit are domiciliu sau resedinta în comuna unde se face urmãrirea, creditorul urmãritor este dator sa-i notifice termen de trei zile copie dupã procesul verbal de urmãrire şi sa-l citeze înaintea tribunalului urmãritor, pentru ca acesta sa ordone vânzarea lucrurilor urmãrite.
Dacã proprietarul nu are nici domiciliul, nici resedinta sa în localitatea unde se face urmãrirea comunicarea procesului-verbal şi citatiunea se vor face cãpitanului vasului urmãrit, şi în lipsa-i reprezentantului proprietarului sau al cãpitanului.
Dacã proprietarul este strãin, fãrã domiciliu sau resedinta în România, comunicarea şi citatiunea mai sus vorbita se vor face în modul stabilit prin art. 75, numerele 6 şi 7 din procedura civilã.
O alta copie dupã procesul-verbal de urmãrire se va depune de agentul judecãtoresc la oficiul maritim unde vasul se gãseşte înscris.
ART. 910
Tribunalul, autorizând vânzarea, stabileşte condiţiunile ei şi trimite pe pãrţi înaintea unui judecãtor delegat, pentru ca sa fixeze ziua în care are sa se facã vânzarea, şi sa procedeze la celelalte operaţiuni necesare. Tribunalul trebuie de asemenea sa ordone portarelului de a face afiptele şi publicaţiunile de vânzare.
ART. 911
Urmãrirea se perima de drept şi creditorul urmãritor rãspunde de cheltuieli, dacã vânzarea nu se face în cele 40 de zile urmãtoare.
Nu se socoteşte în acest termen timpul trecut pentru opoziţiunile sau contestaţiunile prevãzute de art. 899.
ART. 912
Afiptele şi publicaţiunile vor cuprinde:
1) Numele, pronumele, profesiunea, domiciliul sau resedinta creditorului urmãtor;
2) Titlul în puterea cãruia se face urmãrirea;
3) Suma datoratã;
4) Alegerea de domiciliu facuta de creditorul urmãritor, atât în localitatea unde resede tribunalul înaintea cãruia se face urmãrirea, cat şi în acea unde vasul este ancorat;
5) Numele, pronumele, domiciliul sau resedinta proprietarului vasului urmãrit;
6) Numele, felul şi capacitatea vasului, dacã este armat sau în armare, precum şi numele şi pronumele cãpitanului;
7) Locul unde vasul se gãseşte, adicã dacã este ancorat în port sau în alta parte;
8) Barcile, salupele, echipamentele, uneltele, armele, munitiunile şi proviziunile ce se cuprind în vânzare;
9) Numele şi pronumele procuratorului creditorului urmãritor;
10) Condiţiunile vânzãrii;
11) Ziua fixatã pentru ţinerea licitaţiunii.
ART. 913
Afiptele se vor lipi:
1) Pe catartul principal al vasului urmãrit;
2) La usa tribunalului unde are a se tine licitaţiunea;
3) În piata principala a oraşului, pe digul sau la debarcaderul portului unde vasul este ancorat şi la resedinta oficiului vamal din localitate:
4) În sãlile bursei şi camerei de comerţ, dacã vor fi.
Un extract dupã afipt se va publica în foaia anunţurilor judiciare a locului, cel puţin cu trei zile înainte de ziua fixatã pentru ţinerea licitaţiunii;
Un exemplar dupã afipte se va comunica:
1) Debitorului sau cãpitanului în cazurile prevãzute de art. 520;
2) Custodelui numit de cãtre agentul judecãtoresc;
3) Creditorilor privilegiaţi indicaţi în actul de naţionalitate sau în registrele oficiului maritim unde este înscris vasul, şi oricãrui alt creditor chiar neprivilegiat, care printr-un act notificat creditorului urmãritor a declarat ca voieşte sa intervinã la procedura urmãririi.
ART. 914
Dacã urmãrirea are de obiect un vas care ar avea o capacitate mai mare de 30 tone, se vor face trei publicaţiunii consecutive din opt în opt zile, prin afipte afişate, cum mai sus se arata şi publicate în foaia anunţurilor judiciare.
Dupã a treia publicaţiune a afiptelor, licitaţiunea se va tine la ziua fixatã de cãtre judecatoruldelegat şi vânzarea se va face cãtre cel ce va oferi un preţ mai avantajos.
ART. 915
Tribunalul, dupã raportul judecãtorului-delegat, pentru motive grave, poate acorda şi chiar ordonã din oficiu ca vânzarea sa nu aibã loc şi sa încuviinţeze una sau doua amânãri de câte opt zile fiecare.
Amânarea va fi incunostiintata prin afipte afişate şi publicate precum mai sus se arata.
ART. 916
Oricine poate sa concureze la licitaţie.
Cel ce concureazã pentru contul altei poersoane, trebuie sa prezinte procura specialã care se va ataşa la dosarul cauzei.
Orice concurent este dator sa depunã în bani sau în efecte publice de ale Statului la purtãtor şi dupã cursul zilei, a zecea parte din preţul de la care are sa se înceapã licitaţiunea, afarã numai dacã judecãtorul delegat, ascultând şi pe creditorii prezenţi, nu-l va dispensa de aceasta.
Vânzarea se va face prin strigãri.
Strigãrile se vor începe de la preţul fixat de creditor sau de la acela pe care-l va desemna judecãtorul-delegat de la sine şi se vor repeta de trei ori; între fiecare strigare va fi un termen de 5 minute cel puţin sau de 15 minute cel mult.
Lucrul se va adjudeca asupra aceluia care a oferit cel mai mare preţ.
ART. 917
Judecãtorul delegat va încheia proces-verbal de cele urmate.
Adjudecatorul va subscrie de preţul cu care lucrul s-a adjudecat asupra-i şi în acelaşi timp va face alegere de domiciliu în localitatea unde s-a urmat vânzarea. În caz contrar, toate notificãrile ce i se vor adresa vor fi valabil fãcute la grefa tribunalului.
ART. 918
Procuratorul care va fi rãmas adjudecatar pentru o persoana care ar avea a o numi mai în urma, trebuie, în cele trei zile dupã licitaţie, sa depunã la grefa mandatul special anterior vinderii, dacã acela în contul cãruia a concurat la licitaţie nu prefera de a face în persoana accepţiunea prin o declaraţiune depusa la grefa; în lipsa, procuratorul va fi considerat ca adjudecatar în numele sau propriu.
ART. 919
Adjudecatarul este dator ca în termen de cinci zile de la adjudecare sa depunã preţul cu care s-a adjudecat asupra-i vasul.
Aceasta noua licitaţiune se va incunostiinta prin afipte, conform art. 913, iar afiptul se va publica cu trei zile cel puţin înainte de vânzare.
Noile afipte vor cuprinde, pe lângã enuntarile prevãzute de art. 912, numele adjudecatarului ce nu a depus preţul şi suma cu cat lucrul a fost adjudecat asupra-i.
Licitaţiunea se va urma conform art. 916.
Dacã preţul ieşit la aceasta noua licitaţiune este mai mic, primul adjudecatar rãspunde de diferenţa şi în orice caz de toate cheltuielile ocazionate cu aceasta noua vânzare.
Dacã primul cumpãrãtor înainte de începerea acestei noi licitaţiuni depune preţul cu cat lucrul s-a adjudecat asupra dimpreuna cu dobânzi şi cheltuieli fãcute cu aceasta a doua vânzare, el va fi menţinut în calitatea sa de adjudecatar.
ART. 920
Dacã sunt urmãrite barci, şalupe sau alte vase de o capacitate nu mai mare de 30 tone, vânzarea se va face înaintea judecãtorului delegat dupã publicaţiuni fãcute în trei zile consecutive printr-un singur afipt lipit pe catart sau, în lipsa, într-alt loc aparent al vasului, la usa tribunalului şi pe zidul sau scara portului, fãrã nici o alta formalitate.
Vânzarea nu se poate face decât dupã trecere de opt zile de la notificarea procesului-verbal de urmãrire.
ART. 921
Urmãrirea şi vânzarea batelurilor destinate transportului persoanelor sau pescaritului în porturi, limanuri, canaluri, lacuri şi râuri precum şi altor asemeni plutitoare ce se afla în aceste localitãţi şi care nu ar avea o capacitate mai mare de 10 tone, se va face conform dispoziţiunilor articolelor precedente cu urmãtoarele modificatiuni:
1) Vânzarea se va face de judecãtorul de ocol;
2) Afiptele nu vor mai fi publicate şi în foaia anunţurilor judiciare;
3) Preţul va fi rãspuns îndatã dupã terminarea licitaţiunii; iar în caz contrariu, se va proceda imediat la o noua licitaţiune pe contul adjudecatarului.
Dispoziţiunile acestui articol nu se aplica în caz de vânzarea batelurilor şi a celorlalte plutitoare având masina cu vapori.
ART. 922
Vânzarea vasului face sa înceteze funcţiunile cãpitanului, cu rezerva dreptului sau la despãgubire contra celui obligat.
ART. 923
Adjudecatarul va primi un extract dupã procesul-verbal al licitaţiunii în care se va indica:
1) Numele, pronumele, domiciliul sau resedinta creditorului urmãritor şi al debitorului;
2) Numele, felul şi capacitatea vasului vândut;
3) Numele, pronumele şi resedinta adjudecatarului, precum şi preţul cu care vasul s-a adjudecat asupra-i.
Acest extract va fi semnat de judecãtorul delegat sau de judecãtorul de ocol şi va trebui sa fie transcris în registrele autoritãţii unde va fi înscris vasul şi vânzarea va trebui notatã şi pe actul de naţionalitate.
ART. 924
Cererile în distractiune (separatiune) asupra vasului urmãrit se vor notifica creditorului urmãritor înainte de vânzare.
Dacã cererile în distractiune nu s-au format decât dupã adjudecatiune, ele se vor converti de drept în opoziţiune asupra liberãrii preţului.
Cererea în distractiune va conţine citatiunea creditorului urmãritor de a compare pentru o audienta fixa înaintea tribunalului competent, şi alegerea sau declaraţiunea de domiciliu sau de resedinta a reclamantului în comuna de resedinta a tribunalului sau judecatoriiei prin care se face urmãrirea.
Dacã cererea se va respinge, reclamantul, deosebit de cheltuieli şi daune, poate fi osandit şi la o pedeapsa pecuniarã pana la suma de 500 lei.
ART. 925
Opoziţiunile la distribuirea preţului rezultat din vânzarea unui vas, vor fi cacute sub pedeapsa de pierderea dreptului, în termen de tre zile socotit de la vânzare.
Creditorii oponenţi sunt datori de a prezenta la grefa titlurile lor de creanţe cel mult în termen de opt zile din ziua opozitiunii, sub pedeapsa, în caz contrariu, de a se proceda la distribuirea preţului, fãrã a se tine seama de opoziţiunea ce au fãcut.
ART. 926
Colocatiunea creditorilor şi distribuţiunea preţului între creditorii privilegiaţi se va face în ordinea prescrisã prin art. 687 şi între ceilalţi creditori în proportiune cu creanţele lor.
ART. 927
Pentru tot ce nu este expres regulat prin prezentul titlu, se aplica dispoziţiunile codicelui de procedura civilã, relative la urmãrirea silitã a bunurilor mobile.
Regulile stabilite în prezentul capitol se vor observa, pe cat nu vor fi incompatibile, în orice alt caz de vânzare judiciarã a unui vas sau a unei porţiuni dintr-un vas.

CAP. 3
Dispoziţiuni speciale de procedura în materie de faliment

ART. 928
Ori de câte ori legea prescrie ca falitul sau vreun alt interesat sa fie ascultat, nu se poate nimica hotãrî în absenta sa, dacã nu se va constsata ca a fost legalmente citat la o zi şi ora fixa şi dacã lipsa lui nu se va constata prin proces-verbal.
ART. 929
Ori de câte ori creditorii unui faliment urmeazã sa fie convocaţi, sindicul este dator ca, afarã de publicaţiunile prescrise de lege, sa trimitã o anume încunoştiinţare fiecãrui creditor.
Încunoştiinţarea se va face printr-o scrisoare recomandatã la posta, cel puţin cu opt zile înainte de ziua fixatã pentru întrunire sau pentru operaţiunile pentru care s-a fixat.
Recipisa de predare la posta a scrisorii recomandate, va servi ca proba ca încunoştiinţarea a avut loc şi va sta ataşatã la actele falimentului.
Scrisoarea de convocare adresatã creditorului va trebui sa cuprindã chestiunile ce sunt a se supune deliberãrii creditorilor.
Orice deciziune luatã asupra unei chestiuni necuprinsã în încunoştiinţare este nulã.
ART. 930
Întrunirile creditorilor sunt prezidate de judecãtorul comisar.
Deciziunile se iau cu majoritatea absolutã a creditorilor prezenţi, afarã de cazurile în care legea nu cere o anume majoritate.
Creditorii se pot prezenta în persoana sau prin mandatari.
ART. 931
Procesul-verbal al întrunirii creditorilor se subscrie de judecãtorul-comisar şi de grefier.
El cuprinde în rezumat dezbaterile urmate, deciziunile luate de creditori şi ordinea în care ele au avut loc şi indica numirile fãcute dupã ordinea numãrului voturilor obţinute de fiecare, începând cu cel mai mare numãr.
Procesul-verbal se înainteazã tribunalului în termen de cel mult trei zile, spre a fi alãturat la celelalte acte ale falimentului.
ART. 932
Dacã în ziua fixatã pentru întrunirea creditorilor nu s-a putut delibera asupra tuturor chestiunilor ce erau prevãzute în actul de convocare sau în citatiune, continuarea deliberatiunilor se va urma de drept în ziua urmãtoare de lucru, fãrã sa mai fie necesitate de vreo noua încunoştiinţare specialã a creditorilor prezenţi sau absenţi, şi aceasta pana la rezolvarea tuturor chestiunilor puse în delibereatiunea creditorilor.
ART. 933
Ordonanţele judecãtorului-comisar nu sunt supuse apelului decât în cazurile determinate de lege.
Apelul se face cãtre tribunalul respectiv pentru audienta fixa.
ART. 934
Toate deliberaţiunile tribunalului în materie de faliment vor fi precedate de relatiunea judecãtorului-comisar.
Cu toate acestea sentinta declarativã de faliment, în cazurile prevãzute de art. 698, 699 şi 700, şi încheierile tribunalului prevãzute de art. 708, 740 şi 759, pot fi pronunţate fãrã relatiunea judecatoruluicomisar, afarã de cazul prevãzut de art. 733.
ART. 935
Sentinţele şi încheierile pronunţate conform art. 703, 717, 719, 730, 734, 829, 833, 835, 839, 840, 841, 849 şi 857 şi sentinţele de condamnare la una din pedepsele pentru unul din delictele prevãzute în titlul VIII al cãrţii a III-a, se vor afişa la usa tribunalului şi la alte locuri obişnuite, în comuna unde resede tribunalului, în comuna unde resede curtea de apel, în comuna de resedinta a falitului, în toate locurile unde el avea stabilimentele de comerţ şi în sãlile burselor şi camerelor de comerţ din acele localitãţi.
Un extract dupã aceste sentinţe sau încheieri se va publica în foaia anunţurilor judiciare ale locurilor sus arãtate, cu dreptul pentru judecãtorul-comisar de a ordonã publicaţiunea şi în alte ziare când împrejurãrile falimentului ar cere o mai întinsã publicitate.
Afişarea şi publicaţiunile sus zise vor fi fãcute în cel mai scurt termen posibil: adicã dacã trebuiesc fãcute în localitatea unde se afla tribunalul, cel mai târziu în trei zile de la data hotãrârii; dacã trebuiesc fãcute în alta parte, ele trebuiesc sa fie expediate pentru execuţiunea imediata în acelaşi termen.
Judecãtorul-comisar este dator a observa exactã îndeplinire a dispoziţiunilor cuprinse în acest articol.
ART. 936
Toate sentinţele date de tribunalul de comerţ în materie de faliment sunt provizoriu executorii.
Ele nu sunt supuse opozitiunii sau apelului decât în cazurile prevãzute de art. 706, 719, 829 şi 849 şi în cazurile când tribunalul se pronunţa în prima instanta, asupra contestatiunilor prevãzute de art. 778, 820 şi 835.
Este asemenea supusã opozitiunii sentinta prin care tribunalul respinge declaraţiunea de faliment cerutã de unul sau mai mulţi creditori, şi e supusã apelului sentinta pronunţatã asupra acestei opoziţiuni.

TITLUL II
Despre prescripţiune

ART. 937
Acţiunile derivând din acte care sunt comerciale chiar numai pentru una din pãrţi, se prescriu pentru toate pãrţile contractante în conformitate cu dispoziţiunile legii comerciale.
ART. 938
Prescripţiunea comercialã curge chiar contra militarilor în serviciul activ în timp de rãzboi, în contra femeii maritate, în contra minorilor chiar neemancipati şi a interdictiilor cu rezerva dreptului lor contra tutorului.
Întreruperea prescriptiunei se reguleazã dupã dispoziţiunile codicelui civil.
Cu toate acestea, în obligaţiunile cambiale, actele intreruptive de prescripţiune fãcute în persoana unuia din coobligati nu produc nici un efect fata cu ceilalţi coobligati.
ART. 939
Prescripţiunea ordinarã în materie comercialã este de 10 ani în toate cazurile în care prin acest codice sau prin alte legi nu s-a stabilit o prescripţiune mai scurta.
ART. 940
Acţiunea pentru revendicarea proprietãţii unui vas se prescrie prin trecere de 10 ani. Nu se poate opune lipsa de titlu sau a bunei credinţe.
Posesorul unui vas, în virtutea unui titlu stipulat cu buna credinţa, titlul fiind transcris conform legii şi care sa nu fie nul pentru lipsa de forma, prescrie prin trecere de cinci ani, socotiţi de la data transcriptiunii titlului şi a adnotatiunii lui pe actul de naţionalitate.
Capitanul nu poate dobândi prin prescripţiune proprietatea unui vas.
ART. 941
Se prescriu prin trecere de cinci ani:
1) Acţiunile ce deriva din contractul de societate sau din alte operaţiuni sociale, dacã publicaţiunile prescrise în titlul VIII cartea I, au fost regulat fãcute;
2) Acţiunile ce deriva din cambii şi din cecuri.
Termenul curge:
Pentru acţiunile prevãzute la No. 1 al acestui articol, din ziua când obligaţiunea a ajuns la termen sau din ziua publicaţiunii actului de dizolvare a societãţii, sau a declaratiunii de lichidare dacã obligaţiunea n-a devenit exigibilã. În cazul prevãzut de art. 103, termenul curge din ziua în care actul de dizolvare poate fi opus celor de al treilea. Pentru obligaţiunile derivând din lichidarea societãţii, termenul începe a curge de la data aprobãrii ultimului bilanţ al lichidatorilor.
Pentru acţiunile prevãzute la No. 2, termenul curge din ziua scadentei obligaţiunii sau din ultima zi a termenului prevãzut de art. 282.
ART. 942
Grefierii rezultând din contractele de împrumut maritim sau de gaj asupra vaselor, se prescriu prin trecere de trei ani socotiţi din ziua când obligaţiunea a ajuns la termen.
ART. 943
Grefierii şi sindicul sunt liberaţi de îndatorirea de a da cont de registrele de comerţ şi de hârtiile ce le sunt încredinţate în procedura asupra falimentului, dupã trecere de trei ani de la închiderea sau încetarea operaţiunilor falimentului.
ART. 944
Se prescriu prin doi ani, socotiţi din ziua terminãrii afacerii, acţiunile mijlocitorilor pentru plata dreptului lor de mijlocire.
Prin acelaşi termen se prescriu acţiunile de anulare sau de reziliere a concordatului în materie de faliment. Termenul curge pentru acţiunile în anulare din ziua când dolul a fost descoperit, iar pentru acţiunile de reziliere de la expirarea termenului scadentei ultimei plati ce falitul urma a face conform concordatului.
ART. 945
Se prescriu printr-un an din ziua protestului sau a reclamatiunii de care se vorbeşte în art. 677, acţiunile pentru plata daunelor cauzate prin lovirea unui vas, şi din ziua când vasul a fost complet descãrcat, acţiunile pentru contributiune la avariile comune.
ART. 946
Acţiunile rezultând din contractul de închiriere al unui vas se prescriu prin trecere de un an de la împlinirea cãlãtoriilor, şi acelea derivând din contractul de inrolare prin trecere de un an de la expirarea termenului convenit între pãrţi, sau de la împlinirea celei din urma cãlãtorii, dacã contractul a fost prelungit.
Acţiunile ce decurg din contractul de asigurare se prescriu prin trecere de un an.
În asigurãrile maritime termenul începe a curge dupã terminarea cãlãtoriei ce a fost asigurata, şi pentru asigurãrile cu termen din ziua în care se sfârşeşte asigurarea; în caz de prezumtiune de pierdere a vasului pentru lipsa de nuvele, anul începe de la finele termenului fixat pentru prezumptiunea de pierdere. Se excepteazã termenele fixate pentru dreptul de abandon prevãzute de titlul VI, cartea II.
În celelalte asigurãri contra daunelor şi asupra vieţii, termenul curge din momentul când s-a întâmplat faptul care a dat naştere acţiuni.
ART. 947
Se prescriu asemenea prin trecere de un an:
I) Acţiunile pentru furniturile de proviziuni, lemnãrie, combustibile şi alte lucruri necesare pentru reparaţiunea sau prepararea unui vas de cãlãtorie şi pentru lucrãrile fãcute pentru aceste obiecte;
II) Acţiunile pentru plata de alimente date marinarilor şi celorlalţi oameni ai echipajului, din ordinul cãpitanului.
Prescripţiunea începe a curge de la data furniturilor şi de la facerea lucrãrilor, dacã pãrţile nu au stipulat un termen de plata. În acest caz, prescripţiunea rãmâne suspendatã pe timpul convenit.
Dacã furniturile sau lucrarea s-a urmat mai multe zile succesive, termenul de un an începe a curge din ultima zi.
ART. 948
Acţiunile contra cãrãuşilor derivând din contractul de transport se prescriu:
I) Prin trecere de şase luni dacã transportul a fost fãcut în Europa, afarã de Islanda şi Insulele Feroe, într-o piata maritima a Asiei şi Africii de pe Mediterana, Marea Neagra, canalul de Suez sau Marea Roşie, ori într-o piata de pe uscat legatã prin calea feratã cu o piata maritima din localitãţile sus arãtate;
II) Prin trecere de un an dacã transportul s-a fãcut în alt loc.
În caz de pierdere totalã, termenul începe a curge din ziua în care lucrurile transportate trebuia sa ajungã la destinaţiunea lor; iar în caz de pierdere parţialã, avarie sau întârziere, din ziua predãrii mãrfurilor în primirea destinatarului.

TITLUL III
Dispoziţii tranzitorii

ART. 949
Dispoziţiunile legilor şi regulamentelor în vigoare asupra burselor de comerţ, asupra mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mãrfuri, şi asupra magazinelor generale, docuri şi intrepozite, vor continua a avea forta obligatorie chiar dupã punerea în aplicaţie a acestui codice, întrucât nu vor fi contrarii dispoziţiunilor lui sau nu vor fi modificate prin legi ulterioare.
ART. 950
Societãţile şi asociaţiunile comerciale existente la epoca punerii în aplicatiune a acestui codice, vor fi regulate de legile anterioare, afarã de urmãtoarele dispoziţiuni:
1) Societãţile în comanditã prin acţiuni şi anonime, sunt scutite de orice alta autorizaţiune şi supraveghere din partea guverrnului şi de sarcinile relative, însã sunt supuse dispoziţiunilor din art. 104, 142, 144, 149, 153, 155, 165 aliniatul ultim, 169, 174, 175, 176, 177, 179, 181, 182, 185, 186, 187, 264, 265, 266 şi 268 ale acestui codice, şi acelora care se raporteazã la reducerea capitalului, la fuziunea şi lichidarea societãţilor.
Ele mai sunt încã supuse dispoziţiunilor art. 124 privitoare la administratorii realeşi sau numiţi în urma punerii în lucrare a acestui codice;
2) Asociaţiunile mutuale care nu au de obiect exclusiv asigurãrile maritime sunt supuse art. 260 al acestui codice, cu rezerva dispoziţiunii din numãrul urmãtor;
3) Societãţile şi asociaţiunile de asigurare asupra vieţii şi administratoare de tontine sunt supuse dispoziţiunilor art. 147 al acestui codice pentru toate primele ce le vor percepe în urma aplicatiunii sale, cu rezerva reducerii proporţionale a cautiunilor date pentru operaţiunile anterioare, în modurile şi termenele ce se vor stabili prin osebit regulament;
4) Societãţile şi asociaţiunile care voiesc sa introducã modificãri în actele lor constitutive şi sa prelungeascã termenul fixat pentru durata lor, trebuiesc sa se conformeze dispoziţiunilor noului codice.
ART. 951
Pentru executarea dispoziţiunilor articolului de mai sus, numirea cenzorilor trebuie sa fie facuta în cea dintâi adunare generalã care va avea loc în cursul celor şase luni dupã punerea în aplicaţie a acestui codice, sau într-o adunare specialã, care se va convoca spre acest sfârşit în acelaşi termen, sub responsabilitatea administratorilor.
Adunarea generalã, dacã cel puţin jumãtate din capitalul social se afla reprezentat într-ansa, va putea, cu votul afirmativ a doua treimi din capitalul repezentat în adunare, sa decidã ca administratorii actuali sa fie, în caz de realegere, dispensaţi de obligaţiunea de a da cauţiunea prescrisã de acest codice.
ART. 952
Cambiile şi biletele la ordin emise înaintea acestui codice, girurile şi acceptatiunile şi avalurile fãcute în orice epoca se vor regula dupã legile anterioare.
Cu toate acestea, din ziua punerii în lucrare a noului codice, se vor aplica acestor titluri dispoziţiunile noii legi, privitoare la forma şi la termenele protestului şi la mãsurile de luat în cazul de pierdere a acelor titluri.
Pentru cambiile şi biletele la ordin, a cãror scadenta va fi chiar în ziua punerii în vigoare a acestui codice, protestul se va face asemenea în forma şi termenele prescrise de dânsul.
ART. 953
Mandatul prepusului care, în ziua punerii în aplicare a noului codice începuse deja sa exercite comerţul la care a fost prepus, trebuie sa fie depus conform dispoziţiunilor art. 394 din acest codice, în cele trei luni de la aplicarea lui, pentru îndeplinirea formalitãţilor prescrise de acel articol.
ART. 954
În cele dintâi trei luni dupã punerea în aplicare a acestui codice, administraţiunile de cai ferate, aplicând tarifele speciale în vigoare, nu vor fi supuse la responsabilitatea stabilitã de acest codice, dacã ea ar fi mai mare decât cea existenta dupã reglementele lor.
ART. 955
În cele şase luni de la punerea în aplicaţie a noului codice, toate vasele supuse dispoziţiunilor art. 510, trebuie sa se conformeze lor.
Pentru vasele în curs de cãlãtorie, în momentul punerii în lucrare a acestui codice, termenul sus zis începe a curge din ziua sosirii lor într-un port al Regatului.
ART. 956
Privilegiile asupra vaselor dobândite mai înainte de punerea în aplicare a noului codice, dupã formele legii anterioare, îşi pãstreazã rangul lor chiar în privinta privilegiilor dobândite sub imperiul acestui codice.
Dispoziţiunile art. 690 şi urmãtorii ale cãrţii II din noul codice se aplica de asemenea la privilegiile dobândite înainte de punerea lui în aplicare.
ART. 957
Efectele declaraţiunilor de faliment pronunţate înainte de punerea în lucrare a acestui codice se reguleazã dupã legile anterioare.
Dispoziţiunile acestui codice privitoare la formele de procedura vor intra imediat în vigoare, dacã pana în ziua punerii lui în aplicare sindicii definitivi nu vor fi fost încã numiţi, şi tribunalul trebuie fãrã întârziere sa ia dispoziţiunile prescrise de art. 703 printr-o ordonanta care se va publica dupã modurile stabilite în art. 935
În acest scop, lista prescrisã de art. 728 din acest codice trebuie sa fie pentru prima oara formatã şi transmisã preşedinţilor tribunale în el indicaţi, cel puţin cu cinci zile înainte de punerea lui în aplicatiune; iar la caz de netrimitere, tribunalul va numi pe sindici de la sine.
Dacã sindicii definitivi sunt deja numiţi, se aplica legile anterioare pana la verificarea completa a creanţelor.
Pentru procedura ulterioara se vor observa dispoziţiunile acestui codice şi dacã creditorii sunt deja în stare de unire, judecãtorul-comisar trebuie sa-i convoace cat mai curând posibil pentru numirea delegatiunii de supraveghere şi pentru a propune sau a alege pe sindic. Dispoziţiile art. 750 şi ultimele doua alineate ale art. 813 şi acelea ale art. 754 privitoare la scutirea inventarului de cheltuieli şi taxe, precum asemenea şi dispoziţiunile capitolului III, titlul VI, cartea III din acest codice, se vor aplica chiar la falimentele declarate înainte de punerea lui în aplicare.
Sindicii care prin efectul dispoziţiunilor precedente înceteazã din însãrcinarea lor, vor trebui sa dea cont de gestiunea lor sindicului, asistat de delegaţiunea creditorilor, şi sa-i remitã patrimoniul şi hârtiile falimentului.
ART. 958
Termenele pentru neadmisibilitatea acţiunii se vor regula dupã legea în vigoare la epoca evenimentului care da loc acţiunii.
ART. 959
Prescripţiunile începute înainte de aplicaţiunea acestui codice se reguleazã dupã legile anterioare.
Cu toate acestea, prescripţiunile începute înainte de acea punere în aplicatiune şi pentru care dupã legile anterioare s-ar cere încã un timp mai lung decât cel fixat prin acest codice, se vor împlini cu trecerea acestui termen mai scurt, calculandu-l din ziua punerii în aplicatiune a noului codice.
ART. 960
Prezentul codice va intra în vigoare cu începere de la 1 Septembrie 1887; iar dacã promulgarea lui nu se va putea face înainte de aceasta data, el se va pune în lucrare la o luna dupã data promulgãrii lui.

---------
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice