Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
EXPUNERE DE MOTIVE:
Poporul român, sub conducerea partidului comunist, a obţinut rezultate de însemnătate istorică în dezvoltarea economiei şi culturii, în făurirea societăţii socialiste şi ridicarea nivelului de trai material şi cultural. Înaintarea cu succes a ţării pe calea noii orînduiri a schimbat din temelii înfăţişarea societăţii noastre. Relaţiile de producţie socialiste au cuprins întreaga economie naţională, au fost lichidate clasele exploatatoare, orice formă de exploatare şi asuprire a omului de către om. Dă roade bogate politica partidului de înfăptuire a industrializării, de dezvoltare a agriculturii, de creare a unei economii multilaterale, echilibrate, bazate pe cuceririle contemporane ale ştiinţei şi tehnicii. În procesul construirii socialismului s-a realizat unitatea strînsă dintre clasa muncitoare, ţărănime şi intelectualitate, dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare, înfrăţite în lupta comună pentru înflorirea patriei. Se dezvoltă democraţia noastră socialistă, care asigură participarea maselor largi ale poporului la conducerea societăţii, dezvoltarea capacităţilor creatoare ale tuturor cetăţenilor, afirmarea plenară în viaţa socială a personalităţii fiecărui individ.
Transformările petrecute în structura societăţii noastre, intensa activitate politico-educativă desfăşurată de partid, au determinat profunde schimbări înnoitoare în profilul spiritual al oamenilor muncii. Se dezvoltă morala nouă, întemeiată pe înaltele îndatoriri faţă de societate, pe atitudinea înaintată faţă de muncă, de proprietatea obştească, faţă de legile statului şi regulile de convieţuire socială. Conştienţi de faptul că legile constituie întruchiparea intereselor lor fundamentale, marea masă a cetăţenilor le respectă din convingere, participă activ la combaterea manifestărilor înapoiate, retrograde, care prezintă pericol social, ceea ce contribuie la întărirea continuă a ordinii de drept.
Este pe deplin firesc ca noile realităţi ale ţării - economice, sociale, politice şi culturale - să-şi găsească reflectarea pe planul dreptului, expresie a voinţei şi năzuinţelor poporului de asigurare a progresului multilateral al patriei. Constituţia Republicii Socialiste România, legea fundamentală a statului, consacră cuceririle istorice ale poporului, cele mai de seamă drepturi de care se bucură cetăţenii, creează ordinea de drept necesară pentru înaintarea ţării pe calea desăvîrşirii construcţiei noii orînduiri, a dezvoltării democraţiei socialiste. În conformitate cu prevederile Constituţiei, întregul sistem de drept trebuie pus de acord cu realităţile actuale ale societăţii noastre.
"Dreptul socialist", sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu la Conferinţa Naţională a partidului, "trebuie să oglindească schimbările profunde economice şi social-politice care au avut loc în procesul revoluţiei şi al construcţiei socialiste. Normele de drept trebuie să consacre şi să apere cuceririle fundamentale ale poporului nostru, să asigure dezvoltarea avutului obştesc, exercitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti".
În ansamblul normelor de drept, un loc important îl deţine legislaţia penală, care, determinînd faptele ce constituie infracţiuni şi stabilind pedepsele corespunzătoare pentru aceste încălcări ale legii, contribuie în mod eficient la apărarea şi consolidarea cuceririlor obţinute de poporul nostru, la reglementarea raporturilor dintre individ şi societate, dintre cetăţenii ţării, în spiritul respectării principiilor socialismului, a drepturilor şi libertăţilor democratice.
Codul penal adoptat cu mai mult de 30 de ani în urmă cuprinde numeroase prevederi învechite şi, în ansamblul său, în pofida modificărilor şi completărilor ce i s-au adus în decursul anilor, apare ca depăşit. Fiind elaborat în alte condiţii istorice, el nu mai corespundea realităţilor noi, concepţiilor contemporane privitoare la aprecierea caracterului infracţional al unor fapte, la mijloacele de prevenire şi combatere a acestora, la rolul pedepsei ca măsură de îndreptare şi reeducare a infractorilor, precum şi de prevenire a săvîrşirii de noi infracţiuni. A devenit astfel necesară elaborarea unui nou cod penal care să corespundă cerinţelor etapei actuale de dezvoltare a ţării.
Proiectul noului cod penal a fost întocmit de către un colectiv de specialişti din cadrul Ministerului Justiţiei, Procuraturii Generale, Tribunalului Suprem, Ministerului Afacerilor Interne, Institutul de cercetări juridice al Academiei, cu consultarea a numeroşi teoreticieni şi practicieni ai dreptului. La elaborarea proiectului s-a pornit de la prevederile Constituţiei ţării, a fost utilizat tot ceea ce s-a dovedit valoros în ştiinţa juridică românească şi în practica noastră judiciară, au fost consultate legislaţia şi literatura de specialitate din celelalte ţări socialiste, precum şi din alte ţări, avîndu-se mereu în centrul atenţiei condiţiile specifice ţării noastre.
Proiectul noului cod penal a fost prezentat de către consiliul de Miniştri, Comitetul Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, care l-a examinat şi a hotărît să fie supus dezbaterii specialiştilor, precum şi a meselor largi de oameni ai muncii, urmînd să fie pus în discuţia Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi apoi înaintat spre legiferare Marii Adunări Naţionale.
Oglindind realităţile sociale actuale ale ţării, dezvoltarea democraţiei socialiste, şi exprimînd grija deosebită pentru întărirea legalităţii, codul penal este conceput pe principiul fundamental că numai legea este aceea care stabileşte faptele antisociale ce constituie infracţiuni, determină pedepsele şi măsurile educativ-preventive ce urmează să se aplice persoanelor care au comis astfel de fapte. Întreaga alcătuire a codului penal urmăreşte să creeze condiţii pentru ca nimeni să nu fie tras la răspundere penală pentru o faptă pe care legea nu a considerat-o infracţiune în momentul săvîrşirii ei şi nici să nu fie supus la executarea vreunei pedepse neprevăzute de lege. Este cunoscut că în trecut s-au făcut abuzuri, încălcări ale legalităţii şi interpretări arbitrare ale legii care au avut drept consecinţe trimiterea în judecată şi condamnarea unor oameni fără dovezi temeinice, aplicîndu-se astfel împotriva unor cetăţeni măsuri cu caracter penal nejustificate de actele şi manifestările acestora. Prevederile noului cod penal creează o puternică garanţie pentru a preveni săvîrşirea unor asemenea abuzuri şi ilegalităţi, pentru desfăşurarea întregii activităţi judiciare cu respectarea strictă a Constituţiei, a legilor ţării.
În acelaşi timp, pentru ca societatea noastră să fie apărată împotriva infractorilor, a daunelor pe care aceştia le pot aduce, reglementările cuprinse în codul penal urmăresc ca toţi cei care încalcă legea penală să fie pedepsiţi potrivit vinovăţiei lor.
Toate acestea dau o puternică expresie conţinutului socialist al codului penal, rolului ce revine acestui important instrument juridic în întărirea legalităţii, în promovarea intereselor fundamentale ale societăţii socialiste şi, totodată, în asigurarea exercitării depline a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Inspirîndu-se din principiile dreptului nostru socialist, respectînd prevederile Constituţiei, normele cuprinse în codul penal au menirea să apere cuceririle revoluţionare ale poporului, orînduirea socială şi de stat, suveranitatea şi independenţa ţării, avuţia naţională, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, întreaga ordine de drept.
Considerînd că infracţiunile împotriva orînduirii socialiste, împotriva a ceea ce poporul nostru a cucerit prin lupte grele şi îndelungate, constituie crimele cele mai grave faţă de popor, codul penal prevede pedepse aspre împotriva acelora care săvîrşesc acţiuni contra statului sau a capacităţii sale de apărare.
În condiţiile orinduirii noastre, cînd progresul economic al ţării şi ridicarea bunăstării întregului popor depind de creşterea şi consolidarea proprietăţii socialiste, apărarea acestei proprietăţi reprezintă o îndatorire fundamentală a tuturor cetăţenilor. Tot ceea ce lezează proprietatea obştească, de stat sau cooperatistă, rodul muncii pline de dăruire şi abnegaţie a poporului nostru, loveşte în interesele oamenilor muncii, ale societăţii socialiste. De aceea, dînd expresie apărării acestor interese, codul penal prevede pedepse corespunzătoare împotriva hoţilor şi delapidatorilor, împotriva celor care irosesc sau manifestă lipsă de grijă faţă de avutul obştesc.
Codul penal conţine, de asemenea, norme menite să asigure munca, liniştea şi avutul fiecărui cetăţean, libertăţile şi drepturile cetăţeneşti, în vederea împiedicării oricăror abuzuri şi încălcări ale legii. În acest scop, sînt stabilite pedepse pentru faptele îndreptate împotriva vieţii, integrităţii corporale, libertăţii şi demnităţii persoanei, împotriva avutului personal al cetăţenilor al cărui izvor este munca. Garanţia fermă a acestor drepturi şi libertăţi întăreşte sentimentul de siguranţă al fiecărui cetăţean, creează un regim de ordine în viaţa socială, caracteristic pentru o societate civilizată şi totodată indispensabilă pentru manifestarea liberă, multilaterală a oamenilor în toate domeniile activităţii sociale.
În orînduirea noastră, dezvoltarea şi consolidarea familiei constituie o preocupare de mare importanţă a statului, a societăţii în ansamblul său, ocrotirea familiei, apărarea intereselor mamei şi copilului, reprezintă un principiu constituţional care stă la baza întregii reglementări a relaţiilor de familie şi a tuturor măsurilor de ordin economic şi social destinate să întărească această celulă de bază a societăţii noastre. În acest spirit a fost lărgită sfera faptelor care pot fi pedepsite ca infracţiuni contra familiei şi s-au inăsprit pedepsele pentru asemenea încălcări ale legii. Potrivit noului cod, constituie infracţiune de abandon familial nu numai părăsirea cu rea-credinţă şi neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere faţă de membrii familiei, ci şi alungarea sau lăsarea lor fără ajutor.
Codul penal reflectă grija orînduirii noastre faţă de om, preocuparea atît pentru apărarea legalităţii, cît şi pentru reeducarea persoanelor care au săvîrşit infracţiuni, pentru transformarea lor în cetăţenii utili societăţii, pentru prevenirea încălcării legii şi a regulilor de convieţuire socială. Ca o reflectare a schimbărilor petrecute în societate, a principiilor ce guvernează dreptul socialist, codul nu mai prevede munca silnică pe viaţă, temniţa grea şi detenţiunea riguroasă, ci instituie o singură pedeapsă privativă de libertate şi anume închisoarea, al cărei termen maxim este stabilit la 20 de ani. În cazul infractorilor periculoşi şi al recidiviştilor, care au săvîrşit infracţiuni deosebit de grave, dacă instanţa judecătorească socoteşte că pedeapsa de 20 de ani este neîndestulătoare, poate aplica un spor, fără a depăşi în total 25 de ani. Totodată, se prevede că pedeapsa amenzii nu mai poate fi transformată în închisoare.
Dînd expresie dorinţei de a preveni săvîrşirea unor infracţiuni deosebit de grave cum sînt crimele împotriva păcii şi omenirii, trădarea de patrie, omorul săvîrşit prin cruzimi sau asupra mai multor persoane, jefuirea cu consecinţe deosebit de grave a bunului obştesc, codul penal menţine în mod excepţional pedeapsa cu moartea.
Transformările profunde survenite în structura economică şi socială a societăţii, realizarea unităţii întregului popor, determină importante modificări şi în caracterizarea unor fapte pe care legislaţia penală le consideră infracţiuni. Întrucît pericolul social îl reprezintă asemenea fapte este astăzi considerabil redus, noul cod penal restringe domeniul de aplicare a constrîngerii prin sancţiuni penale. Astfel, numeroase fapte incriminate în trecut ca infracţiuni sînt eliminate din codul penal, altele sînt declarate contravenţii, iar o parte dintre ele nu vor mai fi pedepsite de legea penală atunci cînd se săvîrşesc pentru prima oară. Totodată, codul penal, ţinînd seama de creşterea continuă a rolului opiniei publice - importantă manifestare a democraţiei socialiste - în respectarea regulilor de convieţuire socială şi în educarea cetăţenilor, prevede forme noi de experimentare a influenţei colectivităţii. Astfel, codul reglementează posibilitatea înlocuirii răspunderii penale cu o răspundere care atrage fie aplicarea unor măsuri de influenţare obştească, fie a unor sancţiuni cu caracter administrativ. În acest scop au fost stabilite modalităţi de trimitere a unor cauze spre soluţionare a consiliilor de judecată, care în condiţiile legii, pot aplica măsuri specifice de influenţare obştească: mustrarea, mustrarea cu avertisment, amenda şi altele. Ca o consecinţă a acestor măsuri un număr important de cauze care pînă în prezent erau soluţionate de instanţele judecătoreşti, sînt date în competenţa organelor de influenţare obştească, ceea ce exprimă încă o dată rolul important pe care îl are colectivitatea în apărarea şi întărirea ordinii de drept.
În codul penal se aduc precizări noţiunii de infracţiune şi trăsăturilor ei fundamentale, se realizează o mai bună sistematizare prin gruparea infracţiunilor în raport cu natura relaţiilor sociale pe care legea penală le apără, precum şi prin înlăturarea unor paralelisme şi suprapuneri. De asemenea, s-au concretizat instituţii juridice noi şi au fost reconsiderate instituţiile existente, pe baza unei concepţii unitare, întemeiate pe principiile dreptului socialist, toate acestea contribuind la interpretarea şi aplicarea corectă a normelor penale în practica judiciară.
Sînt în curs de elaborare proiectul codului de procedură penală, precum şi legi penale cu caracter special care se vor referi la domenii restrînse de activitate. Pregătirea lor se face pe aceleaşi principii şi în acelaşi spirit în care este întocmit codul penal, de întărire a orînduirii socialiste, a legalităţii, de garantare şi apărare a drepturilor şi libertăţilor democratice pentru toţi cetăţenii ţării. Adoptarea acestor importante acte normative va contribui la sistematizarea şi perfecţionarea întregii noastre legislaţii.
Întregul cod penal este străbătut de grija faţă de om, pentru manifestarea sa tot mai largă în întreaga viaţă socială, pentru întărirea legalităţii şi asigurarea ordinii de drept, corespunzător cerinţelor actualei etape de dezvoltare a societăţii, ale adîncirii democraţiei socialiste.
PARTEA GENERALĂ
TITLUL I
LEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE EI DE APLICARE
CAP. I
DISPOZIŢII PRELIMINARE
ART. 1
Scopul legii penale
Legea penală apără, împotriva infracţiunilor, Republica Socialistă România, suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, proprietatea socialistă, persoana şi drepturile acesteia, precum şi întreaga ordine de drept.
ART. 2
Legalitatea incriminării
Legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvîrşirii acestor fapte.
CAP. II
LIMITELE APLICĂRII LEGII PENALE
SECŢIUNEA I
Aplicarea legii penale în spaţiu
ART. 3
Teritorialitatea legii penale
Legea penală se aplică infracţiunilor săvîrşite pe teritoriul României.
ART. 4
Personalitatea legii penale
Legea penală se aplică infracţiunilor în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavînd nici o cetăţenie, are domiciliul în ţară.
ART. 5
Realitatea legii penale
Legea penală se aplică infracţiunilor săvîrşite în afara teritoriului ţării, contra securităţii statului român, sau contra vieţii unui cetăţean român, ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, cînd sînt săvîrşite de către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării.
Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile prevăzute în alineatul precedent se face numai cu autorizarea prealabilă a Procurorului General.
ART. 6
Universalitatea legii penale
Legea penală se aplică şi altor infracţiuni decît celor prevăzute în art. 5 alin. 1, săvîrşite în afara teritoriului ţării, de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării, dacă:
a) fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvîrşită;
b) făptuitorul se află în ţară.
Pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetăţean român, infractorul poate fi judecat şi în cazul cînd s-a obţinut extrădarea lui.
Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul cînd, potrivit legii statului în care infractorul a săvîrşit infracţiunea, există vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau cînd pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. Cînd pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărîrilor străine.
ART. 7
Legea penală şi convenţiile internaţionale
Dispoziţiile cuprinse în art. 5 şi 6 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internaţională.
ART. 8
Imunitatea de jurisdicţie
Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvîrşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sînt supuse jurisdicţiei penale a statului român.
ART. 9
Extrădarea
Extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.
SECŢIUNEA II
Aplicarea legii penale în timp
ART. 10
Activitatea legii penale
Legea penală se aplică infracţiunilor săvîrşite în timpul cît ea se află în vigoare.
ART. 11
Neretroactivitatea legii penale
Legea penală nu se aplică faptelor care, la data cînd au fost săvîrşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni.
ART. 12
Retroactivitatea legii penale
Legea penală nu se aplică faptelor săvîrşite sub legea veche, dacă nu mai sînt prevăzute de legea nouă. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărîrilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Legea care prevede măsuri de siguranţă sau măsuri educative se aplică şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate pînă la data intrării în vigoare a legii noi.
ART. 13
Aplicarea legii penale mai favorabile
În cazul în care de la săvîrşirea infracţiunii pînă la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. Cînd legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complimentare care au corespondent în legea penală nouă se aplică în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sînt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică.
ART. 14
Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
Cînd după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare şi pînă la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvîrşită, se reduce la acest maxim. Dacă după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare la moarte şi pînă la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa închisorii, pedeapsa cu moartea se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinîndu-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
Pedepsele complimentare, măsurile de siguranţă, precum şi măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă, nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege.
Cînd o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate pînă la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente.
ART. 15
Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
Cînd după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare şi pînă la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decît maximul special prevăzut de legea nouă, ţinîndu-se seama de infracţiunea săvîrşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărîrii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cît a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborîtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvîrşită. Dispoziţiile art. 14 alin. 5 se aplică şi în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate pînă la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărîre reducîndu-se cu o treime.
ART. 16
Aplicarea legii penale temporare
Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvîrşite în timpul cînd era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.
TITLUL II
INFRACŢIUNEA
CAP. I
DISPOZIŢII GENERALE
ART. 17
Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii
Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvîrşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
ART. 18
Pericolul social al faptei
Fapta care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
ART. 19
Vinovăţia
Vinovăţie există cînd fapta care prezintă pericol social este săvîrşită cu intenţie sau din culpă.
1) Fapta este săvîrşită cu intenţie cînd infractorul:
a. prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvîrşirea acelei fapte;
b. prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
2) Fapta este săvîrşită din culpă cînd infractorul:
a. prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei ca el nu se va produce;
b. nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
Fapta constînd într-o acţiune săvîrşită din culpă constituie infracţiune numai atunci cînd în lege se prevede în mod expres aceasta.
Fapta constînd într-o inacţiune constituie infracţiune fie că este săvîrşită cu intenţie, fie din culpă, afară de cazul cînd legea sancţionează numai săvîrşirea ei cu intenţie.
CAP. II
TENTATIVA
ART. 20
Conţinutul tentativei
Tentativa constă în punerea în executare a hotărîrii de a săvîrşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
Există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării ca în timpul cînd s-au săvîrşit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.
Nu există tentativă atunci cînd imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea.
ART. 21
Pedepsirea tentativei
Tentativa se pedepseşte numai cînd legea prevede expres aceasta. Tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decît minimul general al pedepsei. În cazul cînd pedeapsa prevăzută de lege este moartea, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
ART. 22
Desistarea şi împiedicarea rezultatului
Este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.
Dacă actele îndeplinite pînă în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune.
CAP. III
PARTICIPAŢIA
ART. 23
Participanţii
Participanţi sînt persoanele care contribuie la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.
ART. 24
Autorul
Autor este persoana care săvîrşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.
ART. 25
Instigatorul
Instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvîrşească o faptă prevăzută de legea penală.
ART. 26
Complicele
Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvîrşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvîrşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
ART. 27
Pedeapsa în caz de participaţie
Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvîrşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvîrşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 72.
ART. 28
Circumstanţele personale şi reale
Circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrîng asupra celorlalţi.
Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrîng asupra participanţilor, numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
ART. 29
Instigare neurmată de executare
Actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum şi actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului, se sancţionează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. În cazul cînd pedeapsa prevăzută de lege este moartea, se aplică pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.
Actele arătate în alineatul precedent nu se sancţionează, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mică, afară de cazul cînd actele îndeplinite de autor pînă în momentul desistării constituie altă faptă prevăzută de legea penală.
ART. 30
Împiedicarea săvîrşirii faptei
Participantul nu se pedepseşte dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, împiedică consumarea acesteia. Dacă actele săvîrşite pînă în momentul împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa pentru această faptă.
ART. 31
Participaţia improprie
Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvîrşirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancţionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenţie.
Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
Dispoziţiile art. 28-30 se aplică în mod corespunzător.
CAP. IV
PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI
ART. 32
Formele pluralităţii
Pluralitatea de infracţiuni constituie, după caz, concurs de infracţiuni sau recidivă.
ART. 33
Concursul de infracţiuni
Concurs de infracţiuni există:
a) cînd două sau mai multe infracţiuni au fost săvîrşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvîrşirea sau ascunderea altei infracţiuni;
b) cînd o acţiune sau inacţiune, săvîrşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.
ART. 34
Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni
În caz de concurs de infracţiuni se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa după cum urmează:
a) cînd s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită pînă la maximul ei special, iar cînd acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor pînă la 3 ani;
b) cînd s-au stabilit numai amenzi, se aplică amenda cea mai mare, care poate fi sporită pînă la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor pînă la o pătrime din acel maxim;
c) cînd s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adăuga amenda, în totul sau în parte;
d) cînd s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii potrivit dispoziţiei de la lit. a, la care se poate adăuga amenda potrivit dispoziţiei de la lit. b.
Sporul prevăzut la lit. a se poate mări pînă la 5 ani, dacă una dintre infracţiunile aflate în concurs este o infracţiune contra securităţii statului, contra avutului obştesc, ori o infracţiune de omor, sau o infracţiune contra păcii şi omenirii, ori o infracţiune prin care s-a produs o pagubă importantă economiei naţionale.
Prin aplicarea dispoziţiilor din alineatele precedente nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.
ART. 35
Pedeapsa complimentară şi măsurile de siguranţă în caz de concurs de infracţiuni
Dacă pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complimentară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.
Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de natură diferită, sau chiar de aceeaşi natură dar cu conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii.
Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, se aplică cea mai grea dintre acestea.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi în cazul pedepsei confiscării parţiale a averii.
Măsurile de siguranţă de natură deosebită, luate în cazul infracţiunilor concurente, se cumulează.
ART. 36
Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente
Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 şi 35.
Dispoziţiile art. 34 şi 35 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărîre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.
Dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărîrea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.
Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu moartea a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
ART. 37
Recidiva
Recidiva există în următoarele cazuri:
a) cînd după rămînerea definitivă a unei hotărîri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvîrşeşte din nou o infracţiune înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare;
b) cînd după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvîrşeşte din nou o infracţiune;
c) cînd după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare pînă la 6 luni sau după executare, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse, cel condamnat săvîrşeşte din nou infracţiune.
Pentru stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la lit. a şi b se poate ţine seama şi de hotărîrea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea română, dacă hotărîrea de condamnare a fost recunoscută potrivit dispoziţiilor legii.
ART. 38
Condamnările care nu atrag starea de recidivă
La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărîrile de condamnare privitoare la:
a) infracţiunile săvîrşite în timpul minorităţii;
b) infracţiunile amnistiate;
c) faptele care nu mai sînt prevăzute ca infracţiuni de legea penală.
De asemenea, nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.
ART. 39
Pedeapsa în caz de recidivă
În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvîrşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi 35. Sporul prevăzut în art. 34 lit. a se poate mări pînă la 5 ani.
Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvîrşită ulterior.
În cazul săvîrşirii unei infracţiuni după evadare, prin pedeapsa anterioară se înţelege pedeapsa care se execută, cumulată cu pedeapsa aplicată pentru evadare.
În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. b, se poate aplica o pedeapsa pînă la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor pînă la 5 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul general al amenzii, sau închisoarea de la 15 zile la 3 luni.
În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. c se aplică în mod corespunzător dispoziţiile din alineatele precedente.
Dacă după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile din alin. 1 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a şi dispoziţiile din alin. 4 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. b.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu moartea a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
Sporurile prevăzute în prezentul articol se pot mări pînă la 7 ani, dacă infracţiunea săvîrşită ulterior este infracţiune contra securităţii statului, contra avutului obştesc, ori o infracţiune de omor, sau o infracţiune contra păcii şi omenirii, ori o infracţiune prin care s-a produs o pagubă importantă economiei naţionale.
ART. 40
Pedeapsa în unele cazuri cînd nu există recidivă
Cînd după condamnarea definitivă cel condamnat săvîrşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, şi nu sînt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.
ART. 41
Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe
În cazul infracţiunii continuate şi al infracţiunii complexe nu există pluralitate de infracţiuni.
Infracţiunea este continuată cînd o persoană săvîrşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Infracţiunea este complexă cînd în conţinutul său intră, ca element sau ca circumstanţă agravată, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.
ART. 42
Pedeapsa pentru infracţiunea continuată
Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită, la care se poate adăuga un spor potrivit dispoziţiilor art. 34.
ART. 43
Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă
Dacă infractorul condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată sau complexă este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ţinindu-se seama de infracţiunea săvîrşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decît cea pronunţată anterior.
CAP. V
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI
ART. 44
Legitima apărare
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrşită în stare de legitimă apărare.
Este în stare de legitimă apărare acela care săvîrşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
ART. 45
Starea de necesitate
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrşită în stare de necesitate.
Este în stare de necesitate acela care săvîrşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obştesc.
Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul cînd a săvîrşit fapta şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decît cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.
ART. 46
Constrîngerea fizică şi constrîngerea morală
Nu constituie infracţiunea fapta prevăzută de legea penală, săvîrşită din cauza unei constrîngeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
De asemenea, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrşită din cauza unei constringeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.
ART. 47
Cazul fortuit
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
ART. 48
Iresponsabilitatea
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvîrşirii faptei, fie din cauza alienaţiei mintale, fie din alte cauze, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale, ori nu putea fi stăpîn pe ele.
ART. 49
Beţia
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvîrşirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe.
Starea de beţie voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanţe nu înlătură caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă.
ART. 50
Minoritatea făptuitorului
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrşită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.
ART. 51
Eroarea de fapt
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, cînd făptuitorul, în momentul săvîrşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
Nu constituie o circumstanţă agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvîrşirii infracţiunii.
Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi faptelor săvîrşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei sau împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.
Necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei.
TITLUL III
PEDEPSELE
CAP. I
DISPOZIŢII GENERALE
ART. 52
Pedeapsa şi scopul ei
Pedeapsa este o măsură de constringere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni.
Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului.
CAP. II
CATEGORIILE ŞI LIMITELE GENERALE ALE PEDEPSELOR
ART. 53
Felurile pedepselor
Pedepsele sînt principale, complimentare şi accesorii.
1) Pedepsele principale sînt:
a. închisoarea de la 15 zile la 25 de ani;
b. amenda de la 500 la 5.000 lei.
2) Pedepsele complimentare sînt:
a. interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani;
b. degradarea militară;
c. confiscarea averii, parţială sau totală.
3) Pedeapsa accesorie este interzicerea unor drepturi anume prevăzute de lege.
ART. 54
Pedeapsa cu moartea
Ca măsură excepţională pentru infracţiunile cele mai grave se aplică, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, pedeapsa cu moartea.
Pedeapsa cu moartea nu se aplică infractorului care nu împlinise vîrsta de 18 ani de la data săvârşirii infracţiunii.
De asemenea, pedeapsa cu moartea nu se aplică femeii gravide sau care are copil în vîrstă pînă la 3 ani la data săvîrşirii infracţiunii ori pronunţării hotărîrii; în aceste cazuri se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani.
Cînd legea prevede că pedeapsa cu moartea nu poate fi aplicată, se pronunţă pe lîngă pedeapsa principală a închisorii şi pedeapsa confiscării averii, dacă este prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită, precum şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă.
ART. 55
Înlocuirea pedepsei cu moartea
Pedeapsa cu moartea nu poate fi executată dacă condamnata este gravidă sau are copil în vîrstă pînă la 3 ani; în aceste cazuri pedeapsa cu moartea se înlocuieşte cu închisoarea pe timp de 25 de ani. Pedeapsa cu moartea se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani, dacă nu a fost executată în termen de 2 ani în cazul cînd condamnatul a fost prezent la judecată, iar pentru cel care nu a fost prezent la judecată sau care s-a sustras de la executare, în termen de 2 ani de la data cînd s-a predat sau a fost prins, ori de 7 ani de la data cînd hotărîrea de condamnare a rămas definitivă.
Cînd pedeapsa cu moartea definitiv pronunţată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii, se menţine pedeapsa confiscării averii. Instanţa aplică în mod obligator pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă.
CAP. III
PEDEPSELE PRINCIPALE
SECŢIUNEA I
Închisoarea
ART. 56
Regimul general al executării pedepsei
Regimul executării pedepsei închisorii se întemeiază pe obligaţia condamnaţilor de a presta o muncă utilă, dacă sînt apţi pentru aceasta, pe acţiunea educativă ce trebuie desfăşurată faţă de condamnaţi, pe respectarea de către aceştia a disciplinei muncii şi a ordinii interioare a locurilor de deţinere, precum şi pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinaţi şi care dau dovezi temeinice de îndreptare.
Toate aceste mijloace trebuie folosite în aşa fel încît să conducă la reeducarea celor condamnaţi.
După împlinirea vîrstei de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, condamnaţii nu au obligaţia de a muncii în timpul executării pedepsei; ei pot fi admişi la muncă dacă cer aceasta.
ART. 57
Regimul de deţinere
Executarea pedepsei închisorii se face, potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, în locuri de deţinere anume destinate.
Femeile condamnate la pedeapsa închisorii execută această pedeapsă separat de condamnaţii bărbaţi.
Minorii condamnaţi la pedeapsa închisorii execută pedeapsa separat de condamnaţii majori sau în locuri de deţinere speciale, asigurîndu-li-se posibilitatea de a continua învăţămîntul general obligatoriu şi de a dobîndi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.
ART. 58
Regimul de muncă
Munca prestată de condamnat este remunerată, cu excepţia muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deţinere. Prin legea privind executarea pedepselor se stabilesc cazurile în care şi aceste din urmă munci sînt remunerate.
Normele, timpul de muncă şi remuneraţia muncii condamnaţilor sînt cele stabilite prin lege.
Din remuneraţia muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealaltă parte revine administraţiei locului de deţinere. Aceste părţi, precum şi modul de folosire a lor se stabilesc prin legea privind executarea pedepselor.
ART. 59
Liberarea condiţionată
După ce a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinîndu-se seama de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei cînd aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin jumătate cînd pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Cînd condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă arătate la alin. 1 se socotesc în raport de totalul pedepselor.
În aplicarea dispoziţiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul.
ART. 60
Liberarea condiţionată în cazuri speciale
În cazul condamnărilor pentru infracţiuni contra securităţii statului, contra avutului obştesc, ori pentru infracţiunea de omor, sau pentru infracţiuni contra păcii şi omenirii, ori pentru infracţiuni prin care s-a produs o pagubă importantă economiei naţionale, liberarea condiţionată prevăzută în art. 59 alin. 1 poate fi acordată numai după ce condamnatul a executat cel puţin doua treimi din durata pedepsei în cazul cînd aceasta nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi în cazul pedepsei închisorii mai mari de 10 ani.
În cazul condamnărilor prevăzute în alin. 1, dacă condamnatul beneficiază de reducerea fracţiunilor de pedeapsă potrivit art. 59 alin. 2, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei cînd aceasta nu depăşeşte 10 ani, sau de două treimi cînd pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Condamnatul care din cauza sănătăţii sau din alte cauze nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 sau, după caz, în alin. 1 şi 2 din prezentul articol, dacă dă dovezi temeinice de disciplină şi de îndreptare.
Cei condamnaţi în timpul minorităţii cînd ajung la vîrsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vîrsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1. La calculul fracţiunii de o pătrime sau o treime se ţine seama de partea din durata pedepsei considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.
Dispoziţiile art. 59 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.
ART. 61
Efectele liberării condiţionate
Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi pînă la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvîrşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinînd seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvîrşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putîndu-se aplica un spor pînă la 5 ani.
Revocarea este obligatorie în cazul cînd fapta săvîrşită este o infracţiune contra securităţii statului, contra avutului obştesc, ori o infracţiune de omor, sau o infracţiune contra păcii şi omenirii, ori o infracţiune prin care s-a produs o pagubă importantă economiei naţionale.
ART. 62
Executarea pedepsei într-o unitate militară disciplinară
Executarea pedepsei închisorii care nu depăşeşte 2 ani, de către militarii în termen, se face într-o unitate militară disciplinară în cazurile prevăzute de lege, precum şi în cazurile cînd instanţa judecătorească, ţinînd seama de împrejurările cauzei şi de persoana condamnatului, dispune aceasta.
Dacă militarul condamnat a executat jumătate din durata pedepsei şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai rămas de executat se reduce cu o treime, iar dacă s-a evidenţiat în mod deosebit, reducerea poate depăşi o treime, putînd cuprinde tot restul pedepsei.
Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat devine inapt serviciului, este liberat condiţionat.
Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat săvîrşeşte din nou infracţiune, instanţa care pronunţă condamnarea pentru această infracţiune face, după caz, aplicarea art. 39 alin. 1 şi 2 sau a art. 40. Pedeapsa astfel stabilită se execută într-un loc de deţinere.
După executarea pedepsei potrivit alin. 1-3 sau după graţierea totală ori după graţierea restului de pedeapsă, cel condamnat este reabilitat de drept.
Dispoziţiile alineatelor precedente sînt aplicabile şi celor care au devenit militari în termen după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare.
SECŢIUNEA II
Amenda
ART. 63
Stabilirea amenzii
Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care infractorul este condamnat să o plătească.
Ori de cîte ori legea prevede ca o infracţiune se pedepseşte cu amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al acesteia este de 1.000 lei, iar maximul special de 4.000 lei. În caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor, amenda nu poate să depăşească limitele generale arătate în art. 53 pct. 1 lit. b.
Amenda se stabileşte ţinîndu-se seama de dispoziţiile art. 72, fără a-l pune însă pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea, creşterea, învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii legale.
CAP. IV
PEDEPSELE COMPLIMENTARE ŞI PEDEPSELE ACCESORII
SECŢIUNEA I
Pedepsele complimentare
ART. 64
Interzicerea unor drepturi
Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în organele puterii de stat şi în funcţii elective de stat sau obşteşti;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicînd exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvîrşirea infracţiunii;
d) drepturile părinteşti;
e) dreptul de a fi tutore sau curator.
Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b nu se poate pronunţa decît pe lîngă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a, afară de cazul cînd legea dispune altfel.
ART. 65
Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi
Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie cînd legea prevede această pedeapsă.
Condiţia arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.
ART. 66
Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi
Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.
ART. 67
Degradarea militară
Pedeapsa complimentară a degradării militare constă în pierderea gradului şi dreptului de a purta uniformă.
Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari şi rezervişti, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani.
Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari şi rezervişti pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.
ART. 68
Confiscarea parţială şi confiscarea totală a averii
Pedeapsa complimentară a confiscării parţiale a averii constă în trecerea în proprietatea statului a unuia sau mai multor bunuri ale condamnatului, anume determinate prin hotărîrea de condamnare.
Confiscarea parţială a averii se aplică în mod facultativ şi numai în cazul infracţiunilor pentru care este prevăzută în partea specială.
Pedeapsa confiscării totale a averii este obligatorie şi se aplică în cazurile anume prevăzute de lege.
Prin bunurile condamnatului se înţeleg atît bunurile care se găseau în patrimoniul acestuia la data săvîrşirii infracţiunii, cît şi bunurile intrate în patrimoniul sau pînă la data rămînerii definitive a hotărîrii de condamnare.
Pedeapsa confiscării se aplică chiar dacă la data pronunţării hotărîrii nu sînt cunoscute bunurile care aparţin condamnatului şi care ar putea fi confiscate; în acest caz, dacă se aplică confiscarea parţială a averii, întinderea acesteia se determină prin fixarea unei cote-părţi.
ART. 69
Efectele confiscării averii
Bunurile confiscate trec în patrimoniul statului din momentul rămînerii definitive a hotărîrii de condamnare, fără a se aduce atingere sarcinilor reale ce le grevează, cît şi altor drepturi de orice natură izvorîte din obligaţiile celui condamnat, născute înainte de începerea urmăririi penale sau chiar după începerea urmăririi penale dacă acestea decurg din fapte ilicite, ori sînt urmarea unor acte încuviinţate de organele de urmărire penală sau de instanţele de judecată.
Drepturile reale şi obligaţiile prevăzute în alineatul precedent se lichidează în condiţiile stabilite de lege.
ART. 70
Bunurile exceptate de la confiscare
Nu sînt supuse confiscării bunurile necesare uzului casnic sau folosinţei personale a condamnatului şi familiei sale, bunurile care servesc la exercitarea profesiei condamnatului ori a membrilor familiei sale, precum şi bunurile care sînt de strictă trebuinţă pentru asigurarea traiului acestuia sau al familiei sale. Determinarea acestor bunuri se face prin lege.
SECŢIUNEA II
Pedepsele accesorii
ART. 71
Conţinutul şi executarea pedepsei accesorii
Pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64.
Condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor arătate în alineatul precedent din momentul în care hotărîrea de condamnare a rămas definitivă şi pînă la terminarea executării pedepsei, pînă la graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori pînă la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
CAP. V
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR
SECŢIUNEA I
Dispoziţii generale
ART. 72
Criteriile generale de individualizare
La stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvîrşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cînd pentru infracţiunea săvîrşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de dispoziţiile alineatului precedent atît pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cît şi pentru proporţionalizarea acesteia.
SECŢIUNEA II
Circumstanţele atenuante şi agravante
ART. 73
Circumstanţe atenuante
Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante:
a) depăşirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate;
b) săvîrşirea infracţiunii sub stăpînirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
ART. 74
Împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante
Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanţe atenuante:
a) conduita bună a infractorului înainte de săvîrşirea infracţiunii;
b) stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită;
c) atitudinea infractorului după săvîrşirea infracţiunii, rezultînd din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.
Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.
ART. 75
Circumstanţe agravante
Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:
a) săvîrşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
b) săvîrşirea infracţiunii prin acte de cruzime sau prin metode ori mijloace care prezintă pericol public;
c) săvîrşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor;
d) săvîrşirea infracţiunii din motive josnice;
e) săvîrşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii faptei;
f) săvîrşirea infracţiunii de către o persoana care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate.
Instanţa poate reţine ca circumstanţe agravante şi alte împrejurări care imprimă faptei un caracter grav.
ART. 76
Efectele circumstanţelor atenuante
În cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează:
a) cînd minorul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani;
b) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an;
c) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni;
d) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, pînă la minimul general;
e) cînd minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, pînă la minimul general, sau se poate aplica amenda care nu poate fi mai mică de 1.000 lei, iar cînd minimul special este sub 3 luni se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 700 lei;
f) cînd pedeapsa prevăzută de lege este amenda, aceasta se coboară sub minimul ei special, putînd fi redusă pînă la minimul general.
În cazul infracţiunilor contra securităţii statului, contra avutului obştesc, ori al infracţiunii de omor, sau al infracţiunilor contra păcii şi omenirii, ori al infracţiunilor prin care s-a produs o pagubă importantă economiei naţionale, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult pînă la o treime din minimul special.
Cînd exista circumstanţe atenuante, pedeapsa complimentară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită poate fi înlăturată, iar în locul pedepsei complimentare a confiscării totale a averii se aplică confiscarea parţială.
ART. 77
Circumstanţe atenuante în cazul pedepsei cu moartea
Cînd pentru infracţiunea săvîrşită legea prevede pedeapsa cu moartea, dacă există circumstanţe atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani.
ART. 78
Efectele circumstanţelor agravante
În cazul în care există circumstanţe agravante se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor pînă la 3 ani, care nu poate depăşi o treime, din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul general al amenzii sau închisoarea de la 15 zile la 3 luni.
Sporul prevăzut în alineatul precedent este pînă la 5 ani în cazul infracţiunilor contra securităţii statului, contra avutului obştesc, ori al infracţiunii de omor, sau în cazul infracţiunilor contra păcii şi omenirii, ori în cazul infracţiunilor prin care s-a adus o pagubă importantă economiei naţionale.
ART. 79
Indicarea circumstanţelor
Orice împrejurare reţinută ca circumstanţă atenuantă sau ca circumstanţă agravantă trebuie arătată în hotărîre.
ART. 80
Concursul între cauzele de agravare şi de atenuare
În caz de concurs între cauzele de agravare şi cauzele de atenuare, pedeapsa se stabileşte ţinîndu-se seama de circumstanţele agravante, de circumstanţele atenuante şi de starea de recidivă.
În caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante, coborîrea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.
În cazul aplicării concomitente a dispoziţiilor cu privire la circumstanţe agravante, recidivă şi la concurs de infracţiuni, pedeapsa nu poate depăşi 20 de ani, dacă maximul special pentru fiecare infracţiune este de 10 ani sau mai mic, şi 25 de ani dacă maximul special pentru cel puţin una dintre infracţiuni este mai mare de 10 ani.
SECŢIUNEA III
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei
ART. 81
Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate
Instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită durată, dacă sînt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani sau amenda, iar pentru infracţiunile contra avutului obştesc pedeapsa aplicată este de cel mult un an;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, afară de cazul cînd condamnarea intra în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult un an şi sînt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b şi c. Dacă una dintre faptele aflate în concurs este o infracţiune contra avutului obştesc, suspendarea poate fi acordată dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 6 luni şi sînt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b şi c.
În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă avutului obştesc, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă paguba a fost integral reparată pînă la pronunţarea hotărîrii.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărîrea de condamnare.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei trebuie motivată.
ART. 82
Termenul de încercare
Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
În cazul cînd pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an.
Termenul de încercare se socoteşte de la data cînd hotărîrea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă.
ART. 83
Revocarea în cazul săvîrşirii unei infracţiuni
Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvîrşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunînd executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvîrşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvîrşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvîrşită după rămînerea definitivă a hotărîrii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.
ART. 84
Revocarea în cazul neexecutării obligaţiilor civile
Dacă pînă la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărîrea de condamnare, instanţa poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul cînd cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţă de a îndeplini acele obligaţii.
ART. 85
Anularea suspendării pentru infracţiuni săvîrşite anterior
Dacă se descoperă că cel condamnat mai săvîrşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărîrii prin care s-a dispus suspendarea sau pînă la rămînerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicîndu-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.
Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
În cazurile prevăzute în alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte un an, instanţa aplică dispoziţiile art. 81 alin. 2. În cazul cînd se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
ART. 86
Reabilitarea în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei
Dacă condamnatul nu a săvîrşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 83 şi 84, el este reabilitat de drept.
SECŢIUNEA IV
Calculul pedepselor
ART. 87
Durata executării
Durata executării pedepsei închisorii se socoteşte din ziua în care condamnatul începe să execute hotărîrea definitivă de condamnare.
Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.
ART. 88
Computarea reţinerii şi a arestării preventive
Timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci cînd condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă.
Scăderea reţinerii şi arestării preventive se face şi în caz de condamnare la amendă, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării amenzii.
ART. 89
Computarea privaţiunii de libertate executată în afara ţării
În cazul infracţiunilor săvîrşite în condiţiile art. 4, 5 sau 6, partea din pedeapsă precum şi reţinerea şi arestarea preventivă executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune de instanţele române.
TITLUL IV
ÎNLOCUIREA RĂSPUNDERII PENALE
ART. 90
Formele de înlocuire
Răspunderea penală poate fi înlocuită cu răspunderea care atrage fie aplicarea unei forme de influenţare obştească, fie o sancţiune cu caracter administrativ ce se aplică de instanţa de judecată.
ART. 91
Formele de influenţare obştească
În caz de înlocuire a răspunderii penale, formele de influenţare obştească se realizează prin:
a) rezolvarea directă a unor anumite cauze de către organul de influenţare obştească din organizaţiile prevăzute în art. 145;
b) trimiterea cauzei la o organizaţie din cele prevăzute în art. 145, în vederea luării unei măsuri de influenţare obştească;
c) încredinţarea făptuitorului pe garanţie unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145.
Organizaţia căreia i se trimite cauza, organul competent să ia măsuri de influenţare obştească, măsurile de influenţare obştească, precum şi persoanele exceptate de la competenţa acestui organ, sînt stabilite prin lege.
ART. 92
Sancţiunile cu caracter administrativ
Sancţiunile cu caracter administrativ pe care le aplică instanţa de judecată în caz de înlocuire a răspunderii penale sînt:
a) mustrarea;
b) mustrarea cu avertisment;
c) amenda de la 100 la 1.000 lei.
ART. 93
Rezolvarea directă a cauzei de către organul de influenţare obştească
Înlocuirea răspunderii penale prin rezolvarea directă a cauzei de către organul de influenţare obştească se face în cazul infracţiunilor sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni, pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate şi procedura de împăciuire este obligatorie, dacă nu s-a ajuns la împăcarea părţilor şi persoana vătămată cere să se ia faţă de făptuitor măsuri de influenţare obştească de către acest organ.
ART. 94
Înlocuirea răspunderii penale de către instanţa de judecată
Cînd cauza nu a fost rezolvată de organul de influenţare obştească şi persoana vătămată a sesizat instanţa de judecată, aceasta, dacă constată din atitudinea făptuitorului după săvîrşirea infracţiunii că regretă fapta şi că a depus stăruinţă pentru a repara paguba pricinuită prin infracţiune, poate înlocui răspunderea penală, aplicînd una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 92.
ART. 95
Trimiterea cauzei la o organizaţie
Trimiterea cauzei la o organizaţie din cele prevăzute în art. 145 poate fi dispusă de către procuror în faza de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni şi pentru care procedura de împăciuire nu este obligatorie, dacă din atitudinea făptuitorului după săvîrşirea infracţiunii rezultă că regretă fapta şi că a depus stăruinţă pentru a repara paguba pricinuită prin infracţiune.
În cazul prevăzut în alineatul precedent, organizaţia trimite cauza organului de influenţare obştească, care va lua faţă de făptuitor o măsura de influenţare, de natura sa contribuie la educarea acestuia.
Dacă făptuitorul este o persoană exceptată de la competenţa organului de influenţare obştească potrivit prevederilor art. 91 alin. 2, instanţa dispunînd înlocuirea răspunderii penale, va aplica ea însăşi sancţiunile potrivit dispoziţiilor art. 94.
ART. 96
Încredinţarea făptuitorului pe garanţie
Încredinţarea făptuitorului pe garanţie se poate dispune pe timp de un an, de către procuror sau de către instanţa de judecată, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni, dacă sînt îndeplinite următoarele condiţii:
a) fapta, în conţinutul ei concret şi în împrejurările în care a fost săvîrşită, prezintă un grad de pericol social redus şi nu a produs urmări grave;
b) din comportarea trecută şi prezentă a făptuitorului rezultă suficiente temeiuri că acesta poate fi îndreptat fără a i se aplica o pedeapsă.
Încredinţarea pe garanţie poate fi dispusă numai la cererea organizaţiei din care face parte făptuitorul, dacă fapta a fost săvîrşită la locul de muncă sau în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. În celelalte cazuri, încredinţarea pe garanţie se poate dispune de asemenea la cererea organizaţiei, dacă se stabileşte că aceasta este în măsură de a supraveghea conduita făptuitorului.
Cererea pentru încredinţare pe garanţie se face numai pe baza hotărîrii luate de adunarea generală a angajaţilor sau a membrilor organizaţiei. Adunarea generală, hotărînd că este cazul să fie cerută încredinţarea pe garanţie, dispune asupra măsurilor ce urmează a fi luate în vederea îndreptării făptuitorului şi desemnează colectivul care se va îngriji de aducerea la îndeplinire a măsurilor luate.
Dacă făptuitorul cere, procesul penal continuă.
Făptuitorul încredinţat pe garanţie trebuie să aibă o bună conduită, să dea dovadă de sîrguinţă la locul de muncă şi să respecte măsurile pe care organizaţia le-a luat în vederea îndreptării sale.
ART. 97
Revocarea încredinţării pe garanţie
Încredinţarea pe garanţie se revocă dacă, înăuntrul termenului de încredinţare, organizaţia, constatînd că făptuitorul nu dă dovadă de îndreptare, renunţă la luarea pe garanţie.
Încredinţarea pe garanţie poate fi revocată şi dacă înăuntrul termenului de încredinţare făptuitorul este condamnat pentru altă infracţiune sau dacă se descoperă că a fost anterior condamnat.
ART. 98
Înlocuirea în caz de pluralitate de infractori sau de infracţiuni
În caz de participaţie, înlocuirea răspunderii penale poate avea loc numai pentru acei făptuitori faţă de care sînt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezentul titlu.
Înlocuirea răspunderii penale poate fi dispusă şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pentru fiecare infracţiune aflată în concurs sînt îndeplinite condiţiile de înlocuire a răspunderii penale.
TITLUL V
MINORITATEA
ART. 99
Limitele răspunderii penale
Minorul care nu a împlinit vîrsta de 14 ani nu răspunde penal.
Minorul care are vîrsta între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedeşte că a săvîrşit fapta cu discernămînt.
Minorul care a împlinit vîrsta de 16 ani răspunde penal.
ART. 100
Consecinţele răspunderii penale
Faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsura educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvîrşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportamentul lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.
ART. 101
Măsurile educative
Măsurile educative care se pot lua faţă de minor sînt:
a) mustrarea;
b) libertatea supravegheată;
c) internarea într-un centru de reeducare;
d) internarea într-un institut medical-educativ.
ART. 102
Mustrarea
Măsura educativă a mustrării constă în dojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvîrşite, în sfătuirea minorului să se poarte în aşa fel încît să dea dovadă de îndreptare, atrăgîndu-i-se totodată atenţia că dacă va săvîrşi din nou o infracţiune, se va lua faţă de el o măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.
ART. 103
Libertatea supravegheată
Măsura educativă a libertăţii supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredinţată, după caz, părinţilor minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare, instanţa dispune încredinţarea supravegherii minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor.
Instanţa pune în vedere celui căruia i s-a încredinţat supravegherea îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere că are obligaţia să înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori a săvîrşit din nou o faptă prevăzută de legea penală. Totodată instanţa atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportării sale.
După luarea măsurii libertăţii supravegheate, instanţa încunoştinţează şcoala unde minorul învaţă sau unitatea la care este angajat, pentru ca acestea să colaboreze la reeducarea minorului împreună cu persoana căreia acesta i-a fost încredinţat.
Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală, instanţa revocă libertatea supravegheată şi ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare. Dacă fapta prevăzută de legea penală constituie infracţiune, instanţa ia măsura internării sau aplică o pedeapsă.
Termenul de un an prevăzut în alin. 1 curge de la data punerii în executare a libertăţii supravegheate.
ART. 104
Internarea într-un institut special de reeducare
Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării minorului, căruia i se asigură posibilitatea de a dobîndi învăţătura necesară şi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.
Măsura internării se ia faţă de minorul în privinţa căruia celelalte măsuri educative sînt neîndestulătoare.
ART. 105
Internarea într-un institut medical-educativ
Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia faţă de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie.
ART. 106
Durata măsurilor
Măsurile prevăzute în art. 104 şi 105 se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot dura decît pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani. Măsura prevăzută în art. 105 trebuie să fie ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Instanţa, dispunînd ridicarea măsurii prevăzute în art. 105, poate, dacă este cazul, să ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare.
La data cînd minorul devine major, instanţa poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării.
ART. 107
Liberarea minorului înainte de a deveni major
Dacă a trecut cel puţin un an de la data internării în centrul de reeducare şi minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sîrguinţă la învăţătură şi la însuşirea pregătirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major.
ART. 108
Revocarea liberării sau internării minorului
Dacă în perioada liberării acordate potrivit articolului precedent, minorul are o purtare necorespunzătoare, se poate dispune revocarea liberării.
Dacă în perioada internării într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori a liberării înainte de a deveni major, minorul săvîrşeşte din nou o infracţiune pentru care se apreciază că este cazul să i se aplice pedeapsa închisorii, instanţa revocă internarea. În cazul cînd nu este necesară o pedeapsă, se menţine măsura internării şi se revocă liberarea.
ART. 109
Pedepsele pentru minori
Pedepsele ce se pot aplica minorului sînt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea săvîrşită. Limitele acestor pedepse se reduc cu o treime. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani.
Cînd legea prevede pentru infracţiunea săvîrşită pedeapsa cu moartea, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 ani.
Pedepsele complimentare nu se aplică minorului.
Condamnările pronunţate pentru fapte săvîrşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităţi sau decăderi.
ART. 110
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei
În caz de suspendare condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanţă. Dacă pedeapsa aplicată este amenda, termenul de încercare este de 6 luni.
Odată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se poate dispune încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii din cele arătate în art. 103, căreia îi revin obligaţiile prevăzute de acelaşi articol. Această măsura nu poate dura decît pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani.
TITLUL VI
MĂSURILE DE SIGURANŢĂ
CAP. I
DISPOZIŢII GENERALE
ART. 111
Scopul măsurilor de siguranţă
Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntîmpinarea săvîrşirii faptelor prevăzute de legea penală.
Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
Măsurile de siguranţă se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepţia măsurii prevăzute în art. 112 lit. d.
ART. 112
Felurile măsurilor de siguranţă
Măsurile de siguranţă sînt:
a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicală;
c) interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie;
d) interzicerea de a se afla în anumite localităţi;
e) expulzarea străinilor;
f) confiscarea specială.
CAP. II
REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ
ART. 113
Obligarea la tratament medical
Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical pînă la însănătoşire.
Cînd persoana faţă de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală.
Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la pedeapsa închisorii, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei.
Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.
ART. 114
Internarea medicală
Cînd făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, pînă la însănătoşire.
Această măsură poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.
ART. 115
Interzicerea unei funcţii sau profesii
Cînd făptuitorul a săvîrşit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcţii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupaţii, se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcţie sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupaţie.
Această măsură poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decît după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
ART. 116
Interzicerea de a se afla în anumite localităţi
Cînd persoana condamnată la pedeapsa închisorii de cel puţin un an a mai fost condamnată pentru alte infracţiuni, dacă instanţa constată că prezenţa acesteia în localitatea unde a săvîrşit infracţiunea sau în alte localităţi constituie un pericol grav pentru societate, poate lua faţă de această persoană măsura interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localităţi anume determinate prin hotărîrea de condamnare.
Condiţia ca făptuitorul să fi fost condamnat anterior pentru alte infracţiuni nu se cere, cînd se pronunţă o condamnare mai mare de 5 ani.
Această măsură poate fi luată pe o durată pînă la 5 ani şi poate fi prelungită dacă pericolul social subzistă. Prelungirea nu poate depăşi durata măsurii luate iniţial.
Măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere sau din oficiu, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dar numai dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decît după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
ART. 117
Expulzarea
Cetăţeanului străin care a comis o infracţiune i se poate interzice rămînerea pe teritoriul ţării.
Dispoziţia alineatului precedent se aplică şi persoanei fără cetăţenie care nu are domiciliu în ţară.
În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa închisorii, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.
ART. 118
Confiscarea specială
Sînt supuse confiscării speciale:
a) lucrurile produse prin fapta prevăzută de legea penală;
b) lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvîrşirea unei infracţiuni, dacă sînt ale infractorului;
c) lucrurile care au fost date pentru a determina săvîrşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe infractor;
d) lucrurile dobîndite în mod vădit prin săvîrşirea infracţiunii, dacă nu sînt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
e) lucrurile deţinute în contra dispoziţiilor legale.
TITLUL VII
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII
CAP. I
AMNISTIA ŞI GRAŢIEREA
ART. 119
Efectele amnistiei
Amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvîrşită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.
Amnistia are efecte asupra confiscării averii numai în măsura în care această pedeapsă nu a fost încă executată.
Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, măsurilor educative şi asupra drepturilor persoanei vătămate.
ART. 120
Efectele graţierii
Graţierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uşoară.
Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat. În acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiţionată este revocată sau anulată, se execută numai partea de pedeapsă rămasă negraţiată.
Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complimentare, afară de cazul cînd se dispune altfel prin actul de graţiere.
În cazul comutării pedepsei cu moartea în pedeapsa închisorii, se aplică cu privire la pedeapsa complimentară privativă de drepturi dispoziţiile art. 55 alin. 3.
Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative.
CAP. II
PRESCRIPŢIA
ART. 121
Prescripţia răspunderii penale
Prescripţia înlătură răspunderea penală.
Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor contra păcii şi omenirii.
ART. 122
Termenele de prescripţie a răspunderii penale
Termenele de prescripţie a răspunderii penale sînt:
a) 15 ani, cînd legea prevede pentru infracţiunea săvîrşită pedeapsa cu moartea sau pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani;
b) 10 ani, cînd legea prevede pentru infracţiunea săvîrşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani;
c) 8 ani, cînd legea prevede pentru infracţiunea săvîrşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
d) 5 ani, cînd legea prevede pentru infracţiunea săvîrşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
e) 3 ani, cînd legea prevede pentru infracţiunea săvîrşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.
Termenele arătate în prezentul articol se socotesc de la data săvîrşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvîrşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.
ART. 123
Întreruperea cursului prescripţiei
Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.
După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.
Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei.
ART. 124
Prescripţia specială
Prescripţia înlătură răspunderea penală oricîte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă jumătate.
ART. 125
Prescripţia executării pedepsei
Prescripţia înlătură executarea pedepsei principale.
Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale pronunţate pentru infracţiunile contra păcii şi omenirii.
ART. 126
Termenele de prescripţie a executării pedepsei
Termenele de prescripţie a executării pedepsei sînt:
a) 20 de ani, cînd pedeapsa care urmează a fi executată este închisoarea mai mare de 15 ani;
b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
c) 3 ani, în cazul cînd pedeapsa este amenda.
Termenul de prescripţie a executării sancţiunilor cu caracter administrativ prevăzute în art. 92 este de un an.
Termenele arătate în alineatele precedente se socotesc de la data cînd hotărîrea de condamnare a rămas definitivă.
În cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, termenul de prescripţie începe să curgă de la data cînd hotărîrea de revocare a rămas definitivă.
Măsurile de siguranţă nu se prescriu.
ART. 127
Întreruperea cursului prescripţiei executării
Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 126 se întrerupe prin începerea executării pedepsei sau prin săvîrşirea din nou a unei infracţiuni.
Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.
ART. 128
Suspendarea cursului prescripţiei
Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 este suspendat pe timpul cît o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.
Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 126 este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute în codul de procedură penală.
Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
ART. 129
Termenele de prescripţie pentru minori
Termenele de prescripţie a răspunderii penale şi a executării pedepsei se reduc la jumătate pentru cei care la data săvîrşirii infracţiunii erau minori.
ART. 130
Prescripţia executării pedepsei care a înlocuit pedeapsa cu moartea
Executarea pedepsei închisorii, atunci cînd aceasta înlocuieşte pedeapsa cu moartea potrivit art. 55, se prescrie în 20 de ani. Termenul de prescripţie curge de la rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare la moarte.
CAP. III
LIPSA PLÎNGERII PREALABILE ŞI ÎMPĂCAREA PĂRŢILOR
ART. 131
Lipsa plîngerii prealabile
În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plîngeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plîngeri înlătură răspunderea penală.
Retragerea plîngerii prealabile, de asemenea, înlătură răspunderea penală.
Fapta care a adus vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plîngerea prealabilă s-a făcut sau se menţine numai de către una dintre ele.
Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor la săvîrşirea ei, chiar dacă plîngerea prealabilă s-a făcut sau se menţine cu privire numai la unul dintre ei.
Plîngerea prealabilă nu este necesară în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrînsă.
ART. 132
Împăcarea părţilor
Împăcarea părţilor în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă.
Împăcarea este personală şi produce efecte numai dacă intervine pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii.
Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali. Cei cu capacitate de exerciţiu restrînsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.
CAP. IV
REABILITAREA
ART. 133
Efectele reabilitării
Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare.
Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care infractorul a fost scos în urma condamnării, ori de rechemare în cadrele permanente ale armatei sau de redare a gradului militar pierdut.
De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, cu excepţia celei prevăzute în art. 112 lit. d.
ART. 134
Reabilitarea de drept
Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvîrşit nici o altă infracţiune.
Reabilitarea de drept prevăzută în alineatul precedent nu are loc în cazul condamnării pentru infracţiuni contra avutului obştesc.
ART. 135
Reabilitarea judecătorească
Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţa judecătorească:
a) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii pînă la 5 ani pentru infracţiuni contra avutului obştesc, precum şi în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an pînă la 5 ani pentru celelalte infracţiuni, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;
b) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani pînă la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;
c) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;
d) în cazul pedepsei cu moartea comutate sau înlocuite cu pedeapsa închisorii, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei cu închisoare.
Procurorul General poate dispune, în cazuri excepţionale, reducerea termenelor prevăzute în acest articol.
ART. 136
Calculul termenului de reabilitare
Termenele prevăzute în art. 134 şi 135 se socotesc de la data cînd a luat sfîrşit executarea pedepsei principale sau de la data cînd aceasta s-a prescris.
Pentru cei condamnaţi la pedeapsa cu amendă termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod.
În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de graţiere.
ART. 137
Condiţiile reabilitării judecătoreşti
Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii:
a) nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 135;
b) îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum şi în cazul cînd are vîrsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă;
c) a avut o bună conduită;
d) a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul cînd partea vătămată a renunţat la despăgubiri, sau cînd instanţa constată că cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la dispoziţiile civile din hotărîrea de condamnare.
Cînd instanţa constată că nu este îndeplinită condiţia de la lit. d, dar aceasta nu se datoreşte relei-voinţe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.
ART. 138
Reînnoirea cererii de reabilitare
În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouă cerere decît după un termen de 3 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după un termen de 2 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani şi după un termen de un an în celelalte cazuri; aceste termene se socotesc de la data respingerii cererii.
Condiţiile arătate în art. 137 trebuie să fie îndeplinite şi pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.
Cînd respingerea cererii se bazează pe lipsă de forme, ea poate fi reînnoită potrivit dispoziţiilor codului de procedură penală.
ART. 139
Anularea reabilitării
Reabilitarea judecătorească va fi anulată cînd după acordarea ei s-a descoperit că cel reabilitat mai suferise o altă condamnare, care dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de reabilitare.
TITLUL VIII
ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ
ART. 140
Dispoziţii generale
Ori de cîte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie din cele arătate în prezentul titlu, înţelesul acestora este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul cînd legea penală dispune altfel.
ART. 141
Legea penală
Prin "lege penală" se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete.
ART. 142
Teritoriul
Prin termenul "teritoriu" din expresiile "teritoriul României" şi "teritoriul ţării" se înţelege întinderea de pămînt şi apele cuprinse între frontiere, cu subsolul şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială cu solul, subsolul şi spaţiul aerian ale acesteia.
ART. 143
Infracţiune săvîrşită pe teritoriul ţării
Prin "infracţiune săvîrşită pe teritoriul ţării" se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în art. 142 sau pe o navă ori o aeronavă română.
Infracţiunea se consideră săvîrşită pe teritoriul ţării şi atunci cînd pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii.
ART. 144
Săvîrşirea unei infracţiuni
Prin "săvîrşirea unei infracţiuni" sau "comiterea unei infracţiuni" se înţelege săvîrşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.
ART. 145
Obştesc
Prin termenul "obştesc" se înţelege tot ce interesează organizaţiile de stat, organizaţiile obşteşti sau orice organizaţii care desfăşoară o activitate utilă din punct de vedere social şi care funcţionează potrivit legii.
ART. 146
Consecinţe grave şi consecinţe deosebit de grave
Infracţiunile cuprinse în partea specială, Titlurile III şi IV, se consideră că au avut "consecinţe grave" sau "consecinţe deosebit de grave", atunci cînd au produs pagube materiale mari, au avut repercursiuni asupra realizării planului de stat sau al unităţii, au produs o stînjenire importantă activităţii unităţii ori au cauzat alte asemenea urmări.
ART. 147
Funcţionar
Prin "funcţionar" se înţelege orice salariat care exercită, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă şi cum a fost investit, o însărcinare în serviciul unui organ sau instituţii de stat, ori unei întreprinderi sau organizaţii economice de stat.
Sînt asimilate cu funcţionarii persoanele care îndeplinesc o însărcinare în serviciul unei organizaţii din cele prevăzute în alin. 1, indiferent dacă primesc sau nu o retribuţie.
ART. 148
Alţi salariaţi
Prin "alţi salariaţi" se înţeleg salariaţii care exercită, în condiţiile art. 147 alin. 1, o însărcinare în serviciul uneia dintre celelalte organizaţii prevăzute în art. 145.
Sînt asimilate cu "alţi salariaţi" persoanele care îndeplinesc o însărcinare în serviciul unei organizaţii din cele prevăzute în alin. 1, indiferent dacă primesc sau nu o retribuţie.
ART. 149
Rude apropiate
"Rude apropiate" sînt ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.
Dispoziţiile din legea penală privitoare la rude apropiate, în limitele prevăzute de alineatul precedent, se aplică în caz de înfiere cu efecte depline, persoanei înfiate cît şi descendenţilor acesteia şi în raport cu rudele fireşti, iar în caz de înfiere cu efecte restrînse, înfiatului cît şi descendenţilor acestuia şi în raport cu rudele înfietorului.
ART. 150
Secrete de stat şi înscrisuri oficiale
"Secrete de stat" sînt documentele şi datele care prezintă în mod vădit acest caracter, precum şi cele declarate sau calificate astfel prin hotărîre a Consiliului de Miniştri.
"Înscris oficial" este orice înscris care emană de la o organizaţie din cele prevăzute în art. 145, sau care aparţine unei asemenea organizaţii.
ART. 151
Arme
"Arme" sînt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale.
Sînt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac.
ART. 152
Fapta săvîrşită în public
Fapta se consideră săvîrşită "în public" atunci cînd a fost comisă:
a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană;
b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sînt de faţă două sau mai multe persoane;
c) în loc neaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante;
e) prin orice mijloace cu privire la care făptuitorul şi-a dat seama ca fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului.
ART. 153
Timp de război
"Timp de război" este intervalul de timp de la data declarării mobilizării sau de la începerea operaţiilor de război pînă la data trecerii armatei la starea de pace.
ART. 154
Calculul timpului
La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore şi săptămîna de 7 zile. Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.
PARTEA SPECIALĂ
TITLUL I
INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII STATULUI
ART. 155
Trădarea
Fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare economică sau politică a statului, ori de aservire faţă de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva securităţii statului, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 156
Trădarea prin ajutarea inamicului
Fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român, care, în timp de război:
a) predă teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale armatei române sau care servesc apărării;
b) predă nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot sluji purtării războiului;
c) procură duşmanului oameni, valori şi materiale de orice fel;
d) trece de partea inamicului sau efectuează alte acţiuni care sînt de natură să favorizeze activitatea duşmanului, ori să slăbească puterea de luptă a armatei române sau a armatelor aliate,
se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totală a averii.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează cetăţeanul român sau persoana fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român, care, în timp de război, luptă sau face parte din formaţii de luptă împotriva statului român sau a aliaţilor săi.
ART. 157
Trădarea prin transmitere de secrete
Transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, precum şi procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, ori deţinerea de asemenea documente de către acei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, săvîrşite de un cetăţean român sau de o persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Aceleaşi fapte, dacă privesc alte documente sau date care prin caracterul şi importanţa lor fac ca fapta săvîrşită să pericliteze securitatea statului, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 158
Acţiunile duşmănoase contra statului
Faptele prevăzute în art. 155 şi în art. 156, săvîrşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român, se pedepsesc cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani şi confiscarea parţială a averii.
ART. 159
Spionajul
Faptele prevăzute în art. 157, săvîrşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român, se pedepsesc cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani şi cu confiscarea parţială a averii.
ART. 160
Atentatul care pune în pericol securitatea statului
Atentatul săvîrşit contra vieţii, integrităţii corporale ori sănătăţii unei persoane care îndeplineşte o activitate importantă de stat sau obştească, în împrejurări care fac ca fapta să pună în pericol securitatea statului, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 161
Atentatul contra unei colectivităţi
Atentatul săvîrşit contra unei colectivităţi prin otrăviri în masă, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, de natură să slăbească puterea de stat, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 162
Subminarea puterii de stat
Acţiunea armată de natură să slăbească puterea de stat se pedepseşte cu moartea şi cu confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Orice alte acţiuni violenţe săvîrşite de mai multe persoane împreună, de natură să atragă aceleaşi urmări, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 163
Actele de diversiune
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a uzinelor, instalaţiilor industriale, maşinilor, căilor de comunicaţie, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicaţie, construcţiilor, produselor industriale sau agricole, ori a altor bunuri, dacă fapta este de natură să aducă în orice mod atingere securităţii statului, se pedepsesc cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 164
Sabotajul
Fapta prevăzută în art. 248 alin. 2, dacă este de natură să aducă în orice mod atingere securităţii statului, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 165
Subminarea economiei naţionale
Fapta de a folosi o organizaţie din cele prevăzute în art. 145, ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă fapta este de natură să submineze economia naţională, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a produs pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 166
Propaganda împotriva orînduirii socialiste
Propaganda cu caracter fascist săvîrşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Propaganda sau întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea orînduirii socialiste, sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 167
Complotul
Iniţierea sau constituirea unei asociaţii sau grupări în scopul săvîrşirii vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 155-165, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asociaţii sau grupări, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Pedeapsa pentru complot nu poate fi mai mare decît sancţiunea prevăzută de lege pentru cea mai gravă dintre infracţiunile care intră în scopul asociaţiei sau grupării.
Cu pedeapsa prevăzută în alin. 1 se sancţionează şi asocierea mai multor persoane în vederea desfăşurării unei activităţii cu caracter fascist ori antidemocratic, sau a oricărei alte activităţi prin care se urmăreşte schimbarea orînduirii socialiste, precum şi aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.
Dacă faptele prevăzute în alin. 1 sau 3 au fost urmate de săvîrşirea unei infracţiuni, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.
Nu se pedepseşte persoana care, săvîrşind fapta prevăzută în alin. 1 sau 3, o denunţă mai înainte de a fi fost descoperită.
ART. 168
Compromiterea unor interese de stat
Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sînt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă fapta este de natură a compromite interesele de stat, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 169
Divulgarea secretului care periclitează securitatea statului
Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie secrete de stat ori a altor documente sau date, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să pună în pericol securitatea statului, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce constituie secret de stat, dacă fapta este de natură să pună în pericol securitatea statului, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Cu pedeapsa prevăzută în alin. 2 se sancţionează deţinerea în afară îndatoririlor de serviciu a altor documente în vederea divulgării, dacă fapta este de natură să pună în pericol securitatea statului.
Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sînt săvîrşite de orice altă persoană, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.
ART. 170
Nedenunţarea
Omisiunea de a denunţa de îndată săvîrşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 155-165 şi în art. 167 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Omisiunea de a denunţa, săvîrşită de soţ sau de o rudă apropiată, se pedepseşte numai atunci cînd prin denunţare s-ar fi putut împiedica consumarea vreuneia dintre infracţiunile arătate în alin. 1. În acest caz, limitele pedepsei prevăzute în alin. 1 se reduc la jumătate.
Nu se pedepseşte persoana care mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea nedenunţată, încunoştinţează autorităţile competente despre acea infracţiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora.
ART. 171
Infracţiuni contra reprezentantului unui stat străin
Infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii sau demnităţii, săvîrşite împotriva reprezentantului unui stat străin, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvîrşită, al cărei maxim se sporeşte cu 2 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare la dorinţa exprimată de guvernul străin.
ART. 172
Unele cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei
Participantul la infracţiunile prevăzute în prezentul titlu nu se pedepseşte, dacă denunţă în timp util săvîrşirea infracţiunii, astfel ca să fie împiedicată consumarea ei, sau dacă împiedică el însuşi consumarea infracţiunii şi apoi o denunţă.
Participantul care, după ce urmărirea penală a început ori infractorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora, se sancţionează cu o pedeapsă ale cărei limite se reduc la jumătate.
ART. 173
Sancţionarea tentativei, tăinuirii şi favorizării
Tentativa infracţiunilor prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.
Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute în art. 156, 157, 159-166 şi art. 158 raportat la infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului.
Tăinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Pedeapsa aplicată tăinuitorului sau favorizatorului nu poate fi mai mare decît pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
Tăinuirea şi favorizarea săvîrşite de soţ sau de o rudă apropiată în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 155-165 şi în art. 167 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 3 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracţiuni, tăinuirea şi favorizarea nu se pedepsesc.
TITLUL II
INFRACŢIUNI CONTRA PERSOANEI
CAP. I
INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII, INTEGRITĂŢII CORPORALE ŞI SĂNĂTĂŢII
SECŢIUNEA I
Omuciderea
ART. 174
Omorul
Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 175
Omorul calificat
Omorul săvîrşit în vreuna din următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) asupra soţului sau unei rude apropiate;
d) profitînd de starea de neputinţa a victimei de a se apăra;
e) prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane;
f) în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau obşteşti ale victimei;
g) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;
h) pentru a înlesni sau a ascunde săvîrşirea altei infracţiuni,
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 176
Omorul deosebit de grav
Omorul săvîrşit în vreuna din următoarele împrejurări:
a) prin cruzimi;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) de către o persoana care a mai săvîrşit un omor;
d) pentru a săvîrşi sau a ascunde săvîrşirea unei tîlhării sau piraterii;
e) asupra unei femei gravide,
se pedepseşte cu moartea, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 177
Pruncuciderea
Uciderea copilului nou-născut, săvîrşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
ART. 178
Uciderea din culpă
Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cînd uciderea din culpă a unei persoane este săvîrşită de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, avînd în sînge o îmbibaţie alcoolică care depăşeşte limita legală, sau care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta săvîrşită din culpă, de orice altă persoana în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se află în stare de ebrietate.
Dacă prin fapta săvîrşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se poate adauga un spor pînă la 3 ani.
ART. 179
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
Fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cînd fapta prevăzută în alineatul precedent s-a săvîrşit faţă de un minor sau faţă de o persoană care nu era în stare să-şi dea seama de fapta sa, ori nu putea fi stăpînă pe actele sale, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
SECŢIUNEA II
Lovirea şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
ART. 180
Lovirea sau alte violenţe
Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 10 zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
ART. 181
Vătămarea corporală
Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
ART. 182
Vătămarea corporală gravă
Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna dintre următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionarii acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cînd fapta a fost săvîrşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute în alineatul precedent, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 8 ani.
Tentativa faptei prevăzute în alin. 2 se pedepseşte.
ART. 183
Loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 180-182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
ART. 184
Vătămarea corporală din culpă
Fapta prevăzută în art. 181 săvîrşită din culpă se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 182 alin. 1, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
Cînd săvîrşirea faptei prevăzute în alin. 1 sau 2 este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi, pedeapsa este în cazul alin. 1 închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar în cazul alin. 2, închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Pentru fapta prevăzută în alin. 1, acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
SECŢIUNEA III
Avortul
ART. 185
Provocarea ilegală a avortului
Întreruperea cursului sarcinii prin orice mijloace, în afară condiţiilor admise de lege, cu consimţămîntul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.
Fapta prevăzută în alin. 1, săvîrşită fără consimţămîntul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
Dacă prin fapta prevăzută în alineatele precedente s-a cauzat femeii însărcinate vreo vătămare corporală gravă, pedeapsa este în cazul prevăzut în alin. 1 închisoarea de la 2 la 5 ani, iar în cazul prevăzut în alin. 2, închisoarea de la 3 la 6 ani.
Dacă prin fapta prevăzută în alin. 1 sau 2 s-a cauzat moartea femeii însărcinate, pedeapsa este în cazul prevăzut în alin. 1 închisoarea de la 5 la 10 ani, iar în cazul alin. 2, închisoarea de la 7 la 12 ani.
Cînd fapta s-a comis în scopul de a se obţine un folos material, maximul special al pedepsei se sporeşte cu 2 ani.
În cazul cînd avortul a fost provocat de un medic, pe lîngă pedeapsa închisorii se va putea aplica şi interdicţia exercitării profesiei de medic potrivit art. 64 lit. c.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 186
Avortul provocat de femeie
Întreruperea cursului sarcinii, săvîrşită de către femeia însărcinată, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta femeii însărcinate de a fi consimţit la întreruperea cursului sarcinii efectuată de altă persoană.
ART. 187
Deţinerea de instrumente sau materiale avortive
Deţinerea, în afară instituţiilor sanitare de specialitate, a oricăror instrumente speciale pentru întreruperea cursului sarcinii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.
Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează deţinerea în afară instituţiilor sanitare de specialitate, în vederea întreruperii cursului sarcinii, a oricăror alte mijloace avortive, stabilite de organul competent.
ART. 188
Omisiunea de a anunţa efectuarea avortului
Fapta medicului care, după ce a efectuat în caz de extremă urgenţă întreruperea cursului sarcinii, fără a avea autorizaţie legală, nu anunţă despre aceasta organul competent, în termenul prevăzut de lege, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni.
CAP. II
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI
ART. 189
Lipsirea de libertate în mod ilegal
Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
În cazul în care fapta este săvîrşită prin simulare de calităţi oficiale, prin răpire, ori de către o persoană înarmată, sau de către două ori mai multe persoane împreună, sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material, ori dacă victima este un minor sau este supusă unor suferinţe, ori dacă sănătatea sau viaţa îi sînt puse în pericol, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
ART. 190
Sclavia
Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 191
Supunerea la muncă forţată sau obligatorie
Fapta de a supune o persoana, în alte cazuri decît cele prevăzute de dispoziţiile legale, la prestarea unei munci contra voinţei sale sau la o muncă obligatorie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
ART. 192
Violarea de domiciliu
Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţa sau loc împrejmuit ţinînd de acestea, fără consimţămîntul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
În cazul în care fapta se săvîrşeşte de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii, sau prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Pentru fapta prevăzută în alin. 1, acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
ART. 193
Ameninţarea
Fapta de a ameninţa o persoana cu săvîrşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
ART. 194
Şantajul
Constrîngerea unei persoane prin violenţă sau prin ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobîndi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Cînd constrîngerea constă în ameninţarea dării în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
ART. 195
Violarea secretului corespondenţei
Deschiderea, fără drept, a unei corespondenţe, adresate altuia, ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci cînd a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acesta din greşală sau din întîmplare.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
ART. 196
Divulgarea secretului profesional
Divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredinţate, sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
CAP. III
INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA VIAŢA SEXUALĂ
ART. 197
Violul
Raportul sexual cu o persoană de sex feminin, prin constrîngerea acesteia, sau profitînd de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, dacă:
a) victima nu împlinise vîrsta de 14 ani;
b) fapta a fost săvîrşită de mai multe persoane;
c) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;
d) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani, dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.
Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 nu se pedepsesc, dacă înainte ca hotărîrea să fi rămas definitivă a intervenit căsătoria dintre autor şi victimă, iar în caz de participaţie, dacă a intervenit căsătoria dintre victimă şi oricare dintre participanţi. Această cauză de nepedepsire produce efecte faţă de toţi participanţii.
ART. 198
Raportul sexual cu o minoră
Raportul sexual cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vîrsta de 14 ani se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează raportul sexual cu o persoană de sex feminin între 14-18 ani, dacă fapta este săvîrşită de tutore sau curator, ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa.
Cînd fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvîrşită în împrejurările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. c, ori dacă faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 au avut urmările prevăzute în art. 197 lit. d, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Dispoziţiile art. 197 alin. final se aplică şi în cazul faptelor prevăzute în alin. 1-3.
ART. 199
Seducţia
Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani de a avea cu el raport sexual, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
ART. 200
Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex
Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.
Fapta prevăzută în alin. 1, săvîrşită asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitate de a se apăra, ori de a-şi exprima voinţa, sau prin constrîngere, se pedepseşte cu închisoare de 2 la 7 ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 2 are ca urmare vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării faptei prevăzute în alin. 1 se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
ART. 201
Perversiunea sexuală
Săvîrşirea actelor de perversiune sexuală care au produs scandal public se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Dispoziţiile art. 200 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.
Constituie acte de perversiune sexuală orice acte nefireşti în legătură cu viaţa sexuală, altele decît cele prevăzute în art. 200.
ART. 202
Corupţia sexuală
Actele cu caracter obscen săvîrşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
ART. 203
Incestul
Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
ART. 204
Sancţionarea tentativei
Tentativa infracţiunilor prevăzute în art. 197-198 şi 200-203 se pedepseşte.
CAP. IV
INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII
ART. 205
Insulta
Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Aceeaşi pedeapsă se aplică şi în cazul cînd se atribuie unei persoane un defect, boală sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
ART. 206
Calomnia
Afirmarea ori imputarea în public a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
ART. 207
Proba verităţii
Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvîrşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie.
TITLUL III
INFRACŢIUNI CONTRA AVUTULUI PERSONAL SAU PARTICULAR
ART. 208
Furtul
Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţămîntul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Se consideră bunuri mobile şi orice energie care are o valoare economică, precum şi înscrisurile.
Fapta constituie furt chiar dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvîrşirii acel bun se găsea în posesia sau deţinerea legitimă a altei persoane.
De asemenea, constituie furt luarea în condiţiile alin. 1 a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept.
ART. 209
Furtul calificat
Furtul săvîrşit în următoarele împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană avînd asupra sa o armă sau o substanţă narcotică;
c) într-un loc public;
d) în vreun mijloc de transport în comun;
e) în timpul nopţii;
f) în timpul unei calamitaţi;
g) prin efracţie, escaladare, sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase,
se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează furtul unui act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.
ART. 210
Pedepsirea unor furturi la plîngerea prealabilă
Furtul săvîrşit între soţi ori între rude apropiate, sau de către un minor în paguba tutorelui său, ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se urmăreşte numai la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătura răspunderea penală.
ART. 211
Tîlhăria
Furtul săvîrşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Dacă tîlhăria a avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Tîlhăria care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 de ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 212
Pirateria
Jefuirea prin acte de violenţă săvîrşite în scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe acea navă ori împotriva altei nave, dacă navele se afla în marea liberă sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui stat, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Dacă pirateria a avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Pirateria care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător şi cînd infracţiunea de piraterie s-a comis pe o aeronavă sau între aeronave şi nave.
ART. 213
Abuzul de încredere
Însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
ART. 214
Gestiunea frauduloasă
Pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
ART. 215
Înşelăciunea
Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o paguba, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Înşelăciunea săvîrşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvîrşită în aşa fel încît fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acele arătate.
ART. 216
Însuşirea bunului găsit
Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare în posesia făptuitorului.
ART. 217
Distrugerea
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinînd altuia, sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
În cazul în care bunul are deosebită valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o altă valoare socială, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 3 ani.
Cu pedeapsa prevăzută în alin. 2 se sancţionează şi distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui cablu telegrafic, telefonic sau de înaltă tensiune ori a unei conducte petroliere.
Dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare se săvîrşeşte prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Dispoziţiile prevăzute în alin. 2, 3 şi 4 se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului.
Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
ART. 218
Distrugerea calificată
Dacă faptele prevăzute în articolul precedent au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a unor instalaţii sau lucrări şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane.
ART. 219
Distrugerea din culpă
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, dacă fapta este săvîrşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează distrugerea ori degradarea din culpă a unui cablu telegrafic, telefonic sau de înaltă tensiune ori a unei conducte petroliere, dacă a avut ca urmare aducerea în stare de neîntrebuinţare a acestora.
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, dacă a avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Cînd dezastrul ori consecinţele deosebit de grave s-au produs ca urmare a părăsirii postului, sau a săvîrşirii oricărei alte fapte de către personalul de conducere al unui mijloc de transport în comun, ori de către personalul care asigură direct securitatea unor asemenea transporturi, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
ART. 220
Tulburarea de posesie
Ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare, ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
ART. 221
Tăinuirea
Primirea, dobîndirea sau transformarea unui bun, ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscînd că bunul provine din săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, fără ca sancţiunea aplicată să poată depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din care provine bunul tăinuit.
Tăinuirea săvîrşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte.
ART. 222
Sancţionarea tentativei
Tentativa infracţiunilor prevăzute în art. 208-212, 215, 217 şi 218 se pedepseşte.
TITLUL IV
INFRACŢIUNI CONTRA AVUTULUI OBŞTESC
ART. 223
Delapidarea
Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar ori alt salariat, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri din avutul obştesc, pe care le gestionează sau administrează, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi confiscarea parţială a averii.
În cazul în care delapidarea a avut consecinţe grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Dacă delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 224
Furtul în paguba avutului obştesc
Furtul săvîrşit în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.
Cînd furtul a avut consecinţe grave ori este calificat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Dacă furtul a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 225
Tîlhăria în paguba avutului obştesc
Tîlhăria săvîrşită în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Cînd tîlhăria a avut consecinţe grave ori vreuna dintre urmările prevăzute în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Dacă tîlhăria a avut ca urmare moartea victimei sau alte consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 226
Pirateria în paguba avutului obştesc
Pirateria săvîrşită în paguba avutului obştesc se sancţionează cu pedepsele prevăzute în art. 225.
ART. 227
Abuzul de încredere în paguba avutului obştesc
Abuzul de încredere săvîrşit în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.
ART. 228
Gestiunea frauduloasă în paguba avutului obştesc
Gestiunea frauduloasă săvîrşită în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 229
Înşelăciunea în paguba avutului obştesc
Înşelăciunea săvîrşită în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Înşelăciunea săvîrşită în condiţiile art. 215 alin. 2, ori care a avut consecinţe grave se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Dacă înşelăciunea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 230
Însuşirea în paguba avutului obştesc a bunului găsit
Însuşirea în paguba avutului obştesc a unui bun găsit se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
ART. 231
Distrugerea în paguba avutului obştesc
Distrugerea săvîrşită în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Distrugerea săvîrşită în condiţiile art. 217 alin. 2-4 se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Dacă distrugerea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Cînd distrugerea a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 232
Distrugerea din culpă în paguba avutului obştesc
Distrugerea din culpă în paguba avutului obştesc, săvîrşită în condiţiile art. 219 alin. 1 şi 2, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani.
Cînd distrugerea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 6 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă distrugerea a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Cînd dezastrul sau consecinţele deosebit de grave s-au produs în condiţiile art. 219 alin. 4, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 233
Tulburarea de posesie în paguba avutului obştesc
Tulburarea de posesie săvîrşită în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
ART. 234
Tăinuirea în paguba avutului obştesc
Tăinuirea săvîrşită în paguba avutului obştesc se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tăinuirea săvîrşită de soţ sau de o ruda apropiată în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 223 alin. 3, 224 alin. 3, 225 alin. 3 şi 229 alin. 3 se pedepseşte. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 1 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracţiuni, tăinuirea nu se pedepseşte.
ART. 235
Sancţionarea tentativei
Tentativa infracţiunilor prevăzute în art. 223-226, 229 şi 231 se pedepseşte.
TITLUL V
INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR
ART. 236
Ofensa adusă unor însemne
Orice manifestare prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele Republicii Socialiste România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Manifestarea prin care se exprima dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amenda.
ART. 237
Defăimarea unei organizaţii
Defăimarea unei organizaţii de stat sau obşteşti, prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
ART. 238
Ofensa adusă autorităţii
Atingerea adusă onoarei sau ameninţarea, în public, săvîrşită împotriva uneia dintre persoanele prevăzute în art. 160, în legătură cu activitatea acesteia şi de natură să aducă atingere autorităţii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Lovirea sau orice acte de violenţă săvîrşite împotriva uneia dintre persoanele şi în condiţiile arătate în alineatul precedent se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.
ART. 239
Ultrajul
Insulta, calomnia ori ameninţarea săvîrşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, contra unui funcţionar care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Lovirea sau orice acte de violenţă, precum şi vătămarea corporală săvîrşite împotriva persoanei prevăzute în alineatul precedent, aflată în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 240
Uzurparea de calităţi oficiale
Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
ART. 241
Portul nelegal de decoraţii sau de semne distinctive
Purtarea, fără drept, de decoraţii, de uniforme sau de semne distinctive ale unui organ de stat, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
Purtarea, fără drept, de uniforme, grade sau insigne militare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent se săvîrşeşte în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
ART. 242
Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
Sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Distrugerea din culpă a vreunuia dintre înscrisurile prevăzute în alineatul precedent, care prezintă o valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o altă valoare socială, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
Dacă faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 sînt săvîrşite de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, maximul pedepselor prevăzute în aceste alineate se majorează cu un an.
Tentativa infracţiunii prevăzute în alin. 1 se pedepseşte.
ART. 243
Ruperea de sigilii
Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
Dacă fapta a fost săvîrşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
ART. 244
Sustragerea de sub sechestru
Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
Dacă fapta a fost săvîrşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
ART. 245
Trecerea frauduloasă a frontierei
Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Tentativa la ieşirea frauduloasă din ţară se pedepseşte.
Se consideră tentativă şi procurarea de mijloace ori instrumente sau luarea de măsuri, dacă rezultă în mod neîndoios că făptuitorul urmăreşte să treacă fraudulos frontiera.
TITLUL VI
INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE ACTIVITĂŢII ORGANIZAŢIILOR DE STAT, ORGANIZAŢIILOR OBŞTEŞTI SAU ALTOR ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE
CAP. I
INFRACŢIUNI DE SERVICIU SAU ÎN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL
ART. 246
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor
Fapta funcţionarului care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
ART. 247
Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi
Îngrădirea de către un funcţionar a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 248
Abuzul în serviciu contra intereselor obşteşti
Fapta funcţionarului care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 sau o pagubă avutului obştesc, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a avut ca urmare o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145, ori a produs o pagubă importantă economiei naţionale, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 249
Neglijenţa de serviciu
Încălcarea din culpă de către un funcţionar a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145, ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, sau o pagubă avutului obştesc, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a avut ca urmare o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145, ori a produs o pagubă importantă economiei naţionale, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.
ART. 250
Purtarea abuzivă
Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an.
Lovirile sau alte violenţe săvîrşite în aceleaşi condiţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
ART. 251
Divulgarea unor secrete privind interesele obşteşti
Divulgarea secretului de stat, dacă nu constituie infracţiunea prevăzută în art. 169, precum şi divulgarea de date sau informaţii care deşi nu constituie secrete de stat, nu sînt destinate publicităţii, dacă fapta este de natură să aducă atingere intereselor obşteşti, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 252
Neglijenţa în păstrarea secretului de stat
Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat, precum şi neglijenţa care a dat prilej altei persoane să afle un asemenea secret, dacă fapta este de natura sa aducă atingere intereselor statului, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
ART. 253
Refuzul înapoierii în ţară
Fapta cetăţeanului român care, avînd o însărcinare de stat în străinătate, nu se întoarce în ţară la terminarea misiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
Fapta prevăzută în alin. 1, dacă este săvîrşită de o persoană avînd o însărcinare de interes obştesc în străinătate, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
ART. 254
Luarea de mită
Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întîrzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
ART. 255
Darea de mită
Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci cînd mituitorul a fost constrîns prin orice mijloace de către cel care a luat mită.
Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.
Dispoziţiile art. 254 alin. 2 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.
Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 şi 3.
ART. 256
Primirea de foloase necuvenite
Primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amenda.
Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
ART. 257
Traficul de influenţă
Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvîrşită de către o persoana care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar sau alt salariat, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Dispoziţiile art. 256 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
ART. 258
Faptele săvîrşite de alţi salariaţi
Dispoziţiile art. 248 şi 249 privitoare la funcţionari se aplică şi altor salariaţi, dacă s-a cauzat o pagubă avutului obştesc ori economiei naţionale.
De asemenea, dispoziţiile din prezentul capitol privitoare la funcţionari se aplică şi altor salariaţi, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 1, maximul pedepsei reducîndu-se însă cu o treime.
CAP. II
INFRACŢIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI
ART. 259
Denunţarea calomnioasă
Învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plîngere, cu privire la săvîrşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Dacă cel care a săvîrşit fapta declară mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s-a făcut denunţul sau plîngerea, ori împotriva căreia s-au produs probele, ca denunţul, plîngerea sau probele sînt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art. 76.
ART. 260
Mărturia mincinoasă
Fapta martorului care într-o cauza penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepseşte dacă, în cazurile penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărîre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia.
Dacă retragerea mărturiei a intervenit în cauzele penale după ce s-a produs arestarea inculpatului sau în toate cauzele după ce s-a pronunţat o hotărîre sau după ce s-a dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, instanţa va reduce pedeapsa potrivit art. 76.
Dispoziţiile alin. 1-3 se aplică în mod corespunzător şi expertului sau interpretului.
ART. 261
Încercarea de a determina mărturia mincinoasă
Încercarea de a determina o persoană prin constrîngere ori corupere să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani,
Dispoziţiile din alineatul precedent se aplică şi în cazul în care fapta este săvîrşită faţă de un expert sau de un interpret.
ART. 262
Nedenunţarea unor infracţiuni
Omisiunea de a denunţa de îndată săvîrşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 174, 175, 176, 211, 212, 223-226, 229, 231 alin. 2-4 şi art. 276 alin. 3, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Fapta prevăzută în alin. 1, săvîrşită de soţ sau de o rudă apropiată, nu se pedepseşte.
Nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea nedenunţată, încunoştiinţează autorităţile competente despre acea infracţiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora.
ART. 263
Omisiunea sesizării organelor judiciare
Fapta funcţionarului sau a altui salariat care luînd cunoştinţă de săvîrşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală potrivit legii de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Dacă fapta este săvîrşită de către o persoană cu funcţie de conducere într-o organizaţie socialistă, sau de către o persoană cu atribuţii de control, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
ART. 264
Favorizarea infractorului
Ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvîrşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 priveşte o persoană care a săvîrşit o infracţiune contra avutului obştesc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani.
Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decît pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
Favorizarea săvîrşită de soţ sau de o rudă apropiată în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 233 alin. 3, 224 alin. 3, 225 alin. 3, 229 alin. 3 şi 231 alin. 4 se pedepseşte. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 2 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracţiuni favorizarea nu se pedepseşte.
ART. 265
Omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare
Fapta de a nu aduce la cunoştinţă organelor judiciare a unor împrejurări care, dacă ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovăţiei unei persoane trimise în judecată sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane ţinute în arest preventiv pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.
Fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepseşte dacă prin aducerea la cunoştinţă, persoana care are această obligaţie ar produce un prejudiciu pentru ea, pentru soţul sau pentru o rudă apropiată.
ART. 266
Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă
Reţinerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative, în alt mod decît cel prevăzut prin dispoziţiile legale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată, pentru obţinerea de declaraţii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe faţă de un martor, expert sau interpret.
ART. 267
Supunerea la rele tratamente
Supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.
ART. 268
Represiunea nedreaptă
Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna pe o persoană, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
ART. 269
Evadarea
Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Dacă fapta este săvîrşită prin folosire de violenţe, de arme sau de alte instrumente, ori de către două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută, fără a se putea depăşi maximul general al închisorii.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 270
Înlesnirea evadării
Înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacă fapta s-a săvîrşit de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Înlesnirea evadării în condiţiile art. 269 alin. 2 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar dacă fapta este săvîrşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Înlesnirea evadării unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacă fapta este săvîrşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoare de la 3 la 12 ani.
Înlesnirea evadării săvîrşită din culpă, de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Tentativa la faptele prevăzute în alin. 1, 2 şi 3 se pedepseşte.
ART. 271
Nerespectarea hotărîrilor judecătoreşti
Împotrivirea la executarea unei hotărîri judecătoreşti prin acte de violenţă sau de ameninţare faţă de organul de executare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărîri judecătoreşti, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvîrşeşte prin ameninţare sau violenţă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Nerespectarea hotărîrilor judecătoreşti, prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 112 lit. c şi d, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni.
ART. 272
Reţinerea sau distrugerea de înscrisuri
Reţinerea sau distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie, ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele sus-arătate să ajungă la acesta, cînd astfel de înscrisuri sînt necesare soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
CAP. III
INFRACŢIUNI CONTRA SIGURANŢEI CIRCULAŢIEI PE CĂILE FERATE
ART. 273
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, de către angajaţii căilor ferate, dacă aceasta ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Cînd fapta prevăzută în alineatul precedent a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 7 ani, iar în cazul cînd s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.
ART. 274
Neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă
Neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, de către angajaţii căilor ferate, dacă aceasta ar putea pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Dacă îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea cu ştiinţă arătată în alin. 1 a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar în cazul cînd s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 275
Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate
Părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii care asigură direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează exercitarea atribuţiilor de serviciu în stare de ebrietate de către angajaţii care asigură direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Cînd prin faptele prevăzute în alineatele precedente s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, iar în cazul cînd s-a produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 276
Distrugerea şi semnalizarea falsă
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferată, ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvîrşirea de acte de semnalizare falsă sau săvîrşirea oricăror alte acte de natură a induce în eroare personalul căilor ferate în timpul executării serviciului, dacă aceste fapte ar fi putut expune la un pericol de accident sau de catastrofă de cale ferată.
În cazul cînd faptele prevăzute în alineatele precedente au avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii, iar dacă au produs o catastrofă de cale ferată, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Săvîrşirea din culpă a faptelor arătate în alin. 1, 2 şi 3 se pedepseşte în cazul alin. 1 şi 2 cu închisoare de la unu la 5 ani, iar în cazul alin. 3, cu închisoare de la 3 la 7 ani dacă s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, şi închisoare de la 10 la 15 ani dacă s-a produs o catastrofă de cale ferată.
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în acest articol este săvîrşită de către un angajat al căilor ferate, la maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă se poate adăuga un spor pînă la 2 ani, fără a se putea depăşi maximul general al pedepsei.
Tentativa la faptele prevăzute în alin. 1-3 se pedepseşte.
ART. 277
Accidentul şi catastrofa de cale ferată
Accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea importantă adusă materialului rulant de cale sau altor instalaţii feroviare în cursul circulaţiei sau manevrei mijloacelor de transport ale căilor ferate.
Catastrofa de cale ferată constă în deraierea, răsturnarea sau prăbuşirea unui mijloc de transport al căilor ferate, sau în producerea unui alt asemenea rezultat, precum şi în ciocnirea a două mijloace de transport ale căilor ferate sau a unui mijloc de transport al căilor ferate cu un alt vehicul, dacă s-au produs urmări deosebit de grave prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane, ori prin distrugerea sau degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate, a instalaţiilor de cale ferată sau a mărfurilor încredinţate pentru transport.
ART. 278
Punerea în mişcare a acţiunii penale
Acţiunea penală pentru faptele prevăzute în art. 273 alin. 1, 274 alin. 1 şi 275 alin. 1 şi 2 se pune în mişcare numai la sesizarea organelor competente ale căilor ferate.
CAP. IV
INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL STABILIT PENTRU UNELE ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE
ART. 279
Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
Deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi nedepunerea armei sau a muniţiei în termenul fixat de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului.
Se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani:
a) deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, de arme ascunse ori de arme militare, precum şi a muniţiei pentru astfel de arme;
b) deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme cu excepţia celor prevăzute la lit. a, precum şi a armelor de panoplie, ori a muniţiei respective în cantităţi mari;
c) portul de arme, fără drept, în localul organizaţiilor de stat sau obşteşti, la întruniri publice ori în localuri de alegeri.
ART. 280
Nerespectarea regimului materiilor explozive sau radioactive
Fabricarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice operaţie privind circulaţia materiilor explozive ori radioactive, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 281
Exercitarea fără drept a unei profesii
Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decît cele legale, dacă legea specială prevede că săvîrşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
TITLUL VII
INFRACŢIUNI DE FALS
CAP. I
FALSIFICAREA DE MONEDE, TIMBRE SAU DE ALTE VALORI
ART. 282
Falsificarea de monede sau de alte valori
Falsificarea de monedă metalică, monedă de hîrtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, emise de instituţia bancară ori de alte instituţii de credit competente, sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori asemănătoare, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în circulaţie, în orice mod, a valorilor falsificate arătate în alineatul precedent, sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie.
Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii, iar dacă au cauzat o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 283
Falsificarea de timbre, mărci sau de bilete de transport
Falsificarea de timbre, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale, bilete ori foi de călătorie sau transport, cupoane răspuns internaţional, ori punerea în circulaţie a unor astfel de valori falsificate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 284
Falsificarea de valori străine
Dispoziţiile cuprinse în acest capitol se aplică şi în cazul cînd infracţiunea priveşte monede sau timbre ale altor state ori alte valori străine.
ART. 285
Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori
Fabricarea ori deţinerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
CAP. II
FALSIFICAREA INSTRUMENTELOR DE AUTENTIFICARE SAU DE MARCARE
ART. 286
Falsificarea instrumentelor oficiale
Falsificarea unui sigiliu, unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc organizaţiile prevăzute în art. 145 se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 287
Folosirea instrumentelor oficiale false
Folosirea instrumentelor false arătate în art. 286 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Folosirea fără drept a unui sigiliu ori a unei ştampile cu stema ţării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
CAP. III
FALSURI ÎN ÎNSCRISURI
ART. 288
Falsul material în înscrisuri oficiale
Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Falsul prevăzut în alineatul precedent, săvîrşit de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Sînt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 289
Falsul intelectual
Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar ori alt salariat aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 290
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 291
Uzul de fals
Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscînd că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani cînd înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani cînd înscrisul este sub semnătură privată.
ART. 292
Falsul în declaraţii
Declararea necorespunzătoare adevărului făcută unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cînd potrivit legii ori împrejurărilor declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
ART. 293
Falsul privind identitatea
Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, pentru a induce sau menţine în eroare o organizaţie din cele prevăzute în art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit fără drept.
ART. 294
Falsul prin folosirea emblemei Crucii Roşii
Folosirea fără drept a emblemei sau denumirii de "Crucea Roşie" ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia, precum şi folosirea oricărui semn sau oricărei denumiri care constituie o imitaţie a vreunei asemenea embleme ori denumiri, dacă fapta a cauzat pagube materiale, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 1 an.
Dacă fapta se săvîrşeşte în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
TITLUL VIII
INFRACŢIUNI LA REGIMUL STABILIT PENTRU ANUMITE ACTIVITĂŢI ECONOMICE
ART. 295
Specula
Săvîrşirea uneia dintre următoarele fapte:
a) cumpărarea în scop de revînzare a produselor industriale sau agricole care potrivit dispoziţiilor legale nu pot face obiectul comerţului particular;
b) cumpărarea de produse industriale sau agricole, în scop de prelucrare în vederea revînzării, dacă ceea ce ar rezulta din prelucrare nu poate face, potrivit dispoziţiilor legale, obiectul comerţului particular;
c) exercitarea comerţului fără autorizaţie, ca îndeletnicire;
d) darea de bani cu dobîndă ca îndeletnicire sau cu dobîndă mai mare decît cea legală, precum şi primirea de dobîndă la dobîndă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 296
Înşelăciunea la măsurătoare
Înşelarea prin folosirea unui instrument de măsurat inexact, ori prin folosirea frauduloasă a unui instrument de măsurat exact, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 297
Înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor
Falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vînzare sau vînzarea de asemenea bunuri, cunoscînd că sînt falsificate ori substituite, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Dacă mărfurile sau produsele au devenit, prin falsificare sau substituire, vătămătoare sănătăţii, sînt aplicabile dispoziţiile art. 313.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 298
Divulgarea secretului economic
Divulgarea unor date sau informaţii care nu sînt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să producă pagube avutului obştesc, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent este săvîrşită de altă persoană, oricare ar fi modul prin care a ajuns să cunoască datele sau informaţiile, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
ART. 299
Contrafacerea obiectului unei invenţii
Contrafacerea sau folosirea, fără drept, a obiectului unei invenţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
ART. 300
Punerea în circulaţie a produselor contrafăcute
Punerea în circulaţie a produselor realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii, fără drept, a obiectului unei invenţii sau a unui model ori desen industrial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
ART. 301
Concurenţa neloială
Fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor care poartă denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă false, precum şi aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
ART. 302
Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export
Efectuarea, fără autorizaţie, a oricăror acte sau fapte care potrivit dispoziţiilor legale sînt considerate operaţiuni de import, export, sau tranzit, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi confiscarea parţială a averii.
TITLUL IX
INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ
CAP. I
INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI
ART. 303
Bigamia
Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Persoana necăsătorită care se căsătoreşte cu o persoană pe care o ştie căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Faptele prevăzute în prezentul articol nu se sancţionează dacă prima sau cea de-a doua căsătorie este declarată nulă pentru alt motiv decît bigamia.
ART. 304
Adulterul
Fapta persoanei căsătorite de a avea relaţii sexuale afară de căsătorie se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a soţului nevinovat.
Soţul nevinovat poate cere oricînd încetarea urmăririi penale sau a procesului penal, iar după rămînerea definitivă a hotărîrii, încetarea executării pedepsei.
Proba adulterului se poate face numai prin procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante sau prin scrisori care emană de la soţul vinovat.
Urmărirea sau procesul penal încetează şi în caz de moarte a soţului care a făcut plîngerea, precum şi în caz de anulare a căsătoriei soţului vinovat.
Urmărirea penală nu poate începe dacă fapta a fost comisă după îndemnul sau încurajarea celuilalt soţ, sau dacă viaţa conjugală era întreruptă în fapt şi soţii trăiau despărţiţi.
Dispoziţiile art. 27 nu sînt aplicabile.
ART. 305
Abandonul de familie
Săvîrşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunîndu-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiilor de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata cu rea-credinţă, timp de 2 luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, se pedepseşte, în cazurile prevăzute la lit. a şi b cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, iar în cazul prevăzut la lit. c, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în cazul cînd stabileşte vinovăţia, pronunţă împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sînt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 81.
Revocarea suspendării condiţionate nu are loc decît în cazul cînd, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvîrşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie.
ART. 306
Relele tratamente aplicate minorului
Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
ART. 307
Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului
Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţămîntul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, dacă creşterea şi educarea copilului ar fi primejduită, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărîre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
CAP. II
INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE
ART. 308
Zădărnicirea combaterii bolilor
Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare, dacă a avut ca urmare răspîndirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani.
ART. 309
Contaminarea venerică
Transmiterea unei boli venerice prin raport sexual, prin relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, sau prin acte de perversiune sexuală, de către o persoană care ştie că suferă de o astfel de boală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
ART. 310
Răspîndirea bolilor la animale sau plante
Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare la animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspîndirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor, sau alte urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
ART. 311
Infectarea apei
Infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.
ART. 312
Traficul de stupefiante
Producerea, deţinerea sau orice operaţie privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe, ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanţelor stupefiante, precum şi organizarea ori îngăduirea consumului de asemenea produse sau substanţe, în locuri anumite.
ART. 313
Falsificarea de alimente sau alte produse
Prepararea de alimente ori băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătăţii, expunerea spre vînzare sau vînzarea unor astfel de alimente sau băuturi cunoscînd că sînt falsificate sau alterate ori interzise consumului, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează falsificarea sau substituirea altor mărfuri sau produse, dacă prin falsificare sau substituire acestea au devenit vătămătoare sănătăţii.
Punerea în consumul public de carne sau produse de carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă a avut ca urmare îmbolnăvirea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
CAP. III
INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA ASISTENŢA CELOR ÎN PRIMEJDIE
ART. 314
Punerea în primejdie a unei persoane în neputinţa de a se îngriji
Părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putinţa de a se îngriji, de către acela care o are sub pază sau îngrijire, punîndu-i în pericol iminent viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Este apărată de pedeapsă persoana care, după săvîrşirea faptei, îşi reia de bună-voie îndatoririle.
ART. 315
Lăsarea fără ajutor
Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înştiinţa autoritatea, de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, sănătate sau integritate corporală este în primejdie şi care este lipsită de putinţa de a se salva, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
ART. 316
Lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare
Neînştiinţarea autorităţii de către cel ce găseşte o persoană abandonată sau pierdută, care are nevoie de ajutor, fiindu-i pusă în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
CAP. IV
ALTE INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ
ART. 317
Propaganda naţionalist-şovină
Propaganda naţionalist-şovină, aţîţarea urii de rasă sau naţionale, dacă fapta nu constituie infracţiunea prevăzută în art. 166, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
ART. 318
Împiedicarea libertăţii cultelor
Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a vreunui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta de a obliga o persoană, prin constrîngere, să participe la serviciile religioase ale vreunui cult, sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult.
ART. 319
Profanarea de morminte
Profanarea prin orice mijloace a unui mormînt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
ART. 320
Tulburarea folosinţei locuinţei
Fapta prin care se tulbură în mod repetat folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil, ori prin care se împiedică normala folosinţă a locuinţei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
ART. 321
Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice
Fapta persoanei care, în public, săvîrşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Dacă prin fapta prevăzută în alin. 1 s-a tulburat grav liniştea publică, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
ART. 322
Încăierarea
Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane, cel care a săvîrşit această faptă se pedepseşte pentru infracţiunea săvîrşită, al cărei maxim se reduce cu un an. Ceilalţi participanţi la încăierare se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută în alin. 1.
În cazul prevăzut în alin. 2, dacă nu se cunoaşte care dintre participanţi au săvîrşit faptele arătate în acel alineat, se aplică tuturor închisoarea de la 6 luni la 5 ani pentru fapta de vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii. În cazul în care s-a cauzat moartea, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale, sau care a încercat să despartă pe alţii, să respingă un atac ori să apere pe altul.
ART. 323
Asocierea pentru săvîrşirea de infracţiuni
Fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvîrşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decît cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.
Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvîrşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au săvîrşit infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. 1.
Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. 1, care denunţă autorităţilor asocierea mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi început săvîrşirea infracţiunii care intră în scopul asocierii.
ART. 324
Instigarea publică şi apologia infracţiunilor
Fapta de a îndemna publicul prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile, ori de a săvîrşi fapte ce constituie infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvîrşirea căreia s-a instigat.
Dacă instigarea publică a avut ca urmare săvîrşirea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
Purtarea în public a unei uniforme, embleme, insigne sau altor asemenea semne distinctive neautorizate, în scopurile arătate în alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează lăudarea în public a celor care au săvîrşit infracţiuni sau a infracţiunilor săvîrşite de aceştia.
ART. 325
Răspîndirea de materiale obscene
Fapta de a vinde sau răspîndi, precum şi de a confecţiona ori deţine în vederea răspîndirii, obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
ART. 326
Cerşetoria
Fapta persoanei care, avînd capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerînd ajutor material, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 ani.
ART. 327
Vagabondajul
Fapta persoanei care nu are locuinţa statornică şi nici mijloace de trai şi care, deşi are capacitatea de a munci, nu exercită în mod obişnuit o ocupaţie sau profesie, ori nu prestează nici o altă muncă pentru întreţinerea sa, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 ani.
ART. 328
Prostituţia
Fapta persoanei care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă, practicînd în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
ART. 329
Proxenitismul
Îndemnul sau constrîngerea la prostituţie, ori înlesnirea practicării prostituţiei, sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană, precum şi recrutarea unei persoane pentru prostituţie, ori traficul de persoane în acest scop, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 este săvîrşită faţă de un minor sau prezintă un alt caracter grav, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 330
Jocul de noroc
Organizarea sau îngăduirea jocurilor de noroc pentru public, fără autorizare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează organizarea sau îngăduirea în mod obişnuit a jocurilor de noroc, într-o casă particulară, în scopul de a realiza foloase materiale.
TITLUL X
INFRACŢIUNI CONTRA CAPACITĂŢII DE APĂRARE A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA
CAP. I
INFRACŢIUNI SĂVÎRŞITE DE MILITARI
SECŢIUNEA I
Infracţiuni contra ordinii şi disciplinei militare
ART. 331
Absenţa nejustificată
Absenţa nejustificată de la unitate sau serviciu, care a depăşit de 24 ore dar nu mai mult de 3 zile, a militarului, în termen sau concentrat, pînă la gradul de sergent inclusiv, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.
Pedeapsa aplicată militarului în termen se execută într-o unitate militară disciplinară.
În timp de război, absenţa nejustificată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depăşit 4 ore dar nu mai mult de 24 ore, se pedepseşte, cu închisoare de la unu la 5 ani.
ART. 332
Dezertarea
Absenţa nejustificată de la unitate sau serviciu, care depăşeşte 3 zile, a oricărui militar, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani.
În timp de război, absenţa nejustificată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depăşit 24 ore, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.
ART. 333
Călcarea de consemn
Călcarea regulilor serviciului de gardă, de pază, de însoţire sau de securitate, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi părăsirea comenzii sau oricărui alt post de către militar.
Călcarea consemnului de către santinela aflată în serviciu de gardă sau de pază pe lîngă depozitele de armament, muniţii sau materiale explozive, la frontieră ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat, ori dacă fapta ar fi putut avea urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Faptele de mai sus săvîrşite în timp de război se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani.
ART. 334
Insubordonarea
Refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Dacă fapta este săvîrşită de un ofiţer, de un maistru militar sau subofiţer, de doi sau mai mulţi militari împreună, ori în faţa trupei adunate, sau dacă fapta are urmări grave, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
În timp de război, pedeapsa pentru fapta prevăzută în alin. 1 este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru fapta prevăzută în alin. 2, de la 3 la 12 ani.
ART. 335
Lovirea sau insulta superiorului
Lovirea superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
În cazul în care cel lovit se găseşte în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoare de la unu la 5 ani.
Insulta superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an.
Dacă faptele de mai sus sînt săvîrşite în timp de război, maximul pedepselor se sporeşte cu 2 ani.
ART. 336
Lovirea sau insulta inferiorului
Lovirea inferiorului ori subordonatului de către superior sau şef se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an.
Insulta inferiorului ori subordonatului de către superior sau şef se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni.
Dispoziţiile alin. 1 şi 2 nu se aplică în timp de război, dacă faptele au fost determinate de o necesitate militară.
ART. 337
Punerea în mişcare a acţiunii penale
Acţiunea penală pentru infracţiunile din prezenta secţiune se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.
SECŢIUNEA II
Infracţiuni pe cîmpul de luptă
ART. 338
Capitularea
Predarea în mîinile inamicului de către comandant a forţelor militare pe care le comandă, lăsarea în mîinile duşmanului, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare de către comandant a mijloacelor de luptă sau a altor mijloace necesare pentru purtarea războiului, fără ca aceasta să fi fost determinată de condiţiile de luptă, se pedepsesc cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totală a averii.
Tentativa se pedepseşte.
ART. 339
Părăsirea cîmpului de luptă
Părăsirea cîmpului de lupta sau refuzul de a acţiona, săvîrşite în timpul luptei, ori predarea în captivitate, sau săvîrşirea altor asemenea fapte de natură a servi cauza duşmanului, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totală a averii.
Tentativa se pedepseşte.
SECŢIUNEA III
Infracţiuni specifice aviaţiei şi marinei militare
ART. 340
Zborul neautorizat
Zborul cu o aeronavă aparţinînd forţelor armate ale statului român, fără prealabilă autorizare, precum şi nerespectarea regulilor de zbor, dacă prin aceasta se periclitează securitatea zborului în spaţiul aerian sau a aeronavei, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a cauzat urmări grave, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a cauzat un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 341
Părăsirea navei
Părăsirea unei nave militare în caz de naufragiu, de către comandant, mai înainte de a-şi fi exercitat pînă la capăt îndatoririle de serviciu, precum şi de către orice persoană ce face parte din echipajul navei, fără ordinul comandantului, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Aceeaşi faptă săvîrşită în timp de război se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totală a averii.
ART. 342
Părăsirea comenzii
Părăsirea comenzii de către comandantul unei nave sau al unei grupări de nave militare, în situaţii ce ar fi putut periclita nava sau navele militare ori echipajul acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
În cazul în care părăsirea comenzii s-a săvîrşit în timpul luptei, de către comandantul unei nave sau al unei grupări de nave militare, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totală a averii.
ART. 343
Neluarea măsurilor necesare în operaţiile navale
Fapta comandantului unei nave militare sau grupări de nave militare care fără a fi fost oprit prin vreun ordin, sau fără a fi fost împiedicat de misiunea specială pe care o avea, nu ia măsurile necesare să atace, să lupte împotriva duşmanului, să ajute o navă a statului român sau a unei ţări aliate urmărită de duşman ori angajată în luptă, sau nu ia măsurile necesare pentru a distruge un convoi duşman, ori nu urmăreşte navele de război sau comerciale ale duşmanului, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totală a averii.
ART. 344
Coborirea pavilionului
Coborirea pavilionului în timpul luptei, în scopul de a servi cauza duşmanului, săvîrşită de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, precum şi de către orice altă persoană ambarcată, se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totală a averii.
ART. 345
Coliziunea
Fapta comandantului unei nave militare sau a oricărei persoane aflate la bordul navei, prin care s-a cauzat, din culpă, o coliziune sau punerea pe uscat a navei, dacă fapta a avut ca urmare avarierea gravă a navei sau alte urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
În cazul în care fapta prevăzută în alineatul precedent a fost săvîrşită cu intenţie, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
În timp de război, fapta prevăzută în alin. 2 se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totală a averii.
ART. 346
Sancţionarea tentativei
Tentativa infracţiunilor prevăzute în art. 340, 341, 342, 344 şi 345 alin. 2 şi 3 se pedepseşte.
ART. 347
Infracţiuni privitoare la aeronave
Dispoziţiile art. 341-346 se aplică în mod corespunzător şi în ce priveşte aeronavele militare.
CAP. II
INFRACŢIUNI SĂVÎRŞITE DE MILITARI SAU CIVILI
ART. 348
Sustragerea de la serviciul militar
Fapta persoanei care îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar în timp de război cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.
ART. 349
Defetismul
Răspîndirea sau publicarea în timp de război de zvonuri sau informaţii false, exagerate sau tendenţioase relative la situaţia economică şi politică a ţării, la starea morală a populaţiei în legătura cu declararea şi mersul războiului, precum şi săvîrşirea altor asemenea fapte de natură să slăbească rezistenţa morală a populaţiei, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
ART. 350
Jefuirea celor căzuţi pe cîmpul de luptă
Jefuirea pe cîmpul de luptă a morţilor sau răniţilor de obiectele aflate asupra lor se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta arătată în alineatul precedent, care, fără să fie săvîrşită pe cîmpul de luptă, este urmarea unor operaţii de război.
ART. 351
Folosirea emblemei Crucii Roşii în timpul operaţiilor militare
Folosirea, fără drept, în timp de război şi în legătură cu operaţiile militare, a emblemei ori denumirii de "Crucea Roşie" sau a celor asimilate acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
ART. 352
Sustragerea de la rechiziţii militare
Refuzul nejustificat de a pune la dispoziţia forţelor armate bunurile legal rechiziţionate, sustragerea de la îndeplinirea acestor obligaţii, ori nedeclararea la recensămînt a bunurilor supuse rechiziţionării, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
În cazul cînd fapta se săvîrşeşte în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
CAP. III
INFRACŢIUNI SĂVÎRŞITE DE CIVILI
ART. 353
Sustragerea de la recrutare
Sustragerea de la recrutare în timp de pace se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Sustragerea de la recrutare în timp de război se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
ART. 354
Neprezentarea la încorporare sau concentrare
Neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoştinţare, iar dacă termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi.
În timp de mobilizare sau război, precum şi în caz de chemare urgentă, expres prevăzută în ordinul de chemare, termenele de prezentare vor fi cele specificate în ordin. În caz de neprezentare, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
Termenele de prezentare prevăzute în alineatele precedente se sporesc cu 10 zile în cazul în care cei chemaţi se află în străinătate.
ART. 355
Punerea în mişcare a acţiunii penale
Acţiunea penală pentru infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.
TITLUL XI
INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI OMENIRII
ART. 356
Propaganda pentru război
Propaganda pentru război, răspîndirea de ştiri tendenţioase sau inventate, de natură să servească aţîţării la război, sau orice alte manifestări în favoarea dezlănţuirii unui război, săvîrşite prin grai, scris, radio, televiziune, cinematograf sau prin alte asemenea mijloace, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 357
Genocidul
Săvîrşirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial, sau religios, a vreuneia dintre următoarele fapte;
a) uciderea membrilor colectivităţii sau grupului;
b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului;
c) supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică;
d) luarea de măsuri tinzînd la împiedicarea naşterilor în sînul colectivităţii sau grupului;
e) transferarea forţată a copiilor aparţinînd unei colectivităţi sau unui grup, în altă colectivitate sau în alt grup,
se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Dacă fapta este săvîrşită în timp de război, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii.
Înţelegerea în vederea săvîrşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
ART. 358
Tratamentele neomenoase
Supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi în general a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sînt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvîrşirea faţă de persoanele arătate în alineatul precedent a vreuneia dintre următoarele fapte:
a) constrîngerea de a servi în forţele armate ale adversarului;
b) luarea de ostateci;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
e) condamnarea sau execuţia fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.
Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin. 1 se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Dacă faptele prevăzute în prezentul articol sînt săvîrşite în timp de război, pedeapsa este moartea şi confiscarea totală a averii.
ART. 359
Distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri
Distrugerea în întregime sau în parte;
a) a clădirilor, a oricăror alte construcţii sau a navelor care servesc de spitale;
b) a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Roşie, ori al organizaţiilor asimilate acesteia, pentru transportul răniţilor, bolnavilor, materialelor sanitare sau al materialelor Crucii Roşii ori ale organizaţiilor asimilate acesteia;
c) a depozitelor de materiale sanitare,
dacă toate acestea poartă semnele distinctive reglementare, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează însuşirea sub orice formă, nejustificată de o necesitate militară şi săvîrşită în proporţii mari, a mijloacelor sau materialelor destinate pentru ajutorul ori îngrijirea răniţilor sau bolnavilor căzuţi sub puterea adversarului.
Tot astfel se sancţionează distrugerea în întregime sau în parte, ori însuşirea sub orice formă, nejustificată de vreo necesitate militară şi săvîrşită în proporţii mari, a oricăror alte bunuri.
ART. 360
Distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale
Distrugerea sub orice formă, fără necesitate militară, de monumente sau construcţii care au o valoare artistică, istorică ori arheologică, de muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorică sau ştiinţifică, opere de artă, manuscrise, cărţi de valoare, colecţii ştiinţifice sau colecţii importante de cărţi, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus şi în general a oricăror valori culturale ale popoarelor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează jefuirea sau însuşirea sub orice formă a vreuneia dintre valorile culturale arătate în prezentul articol, de pe teritoriile aflate sub ocupaţie militară.
ART. 361
Sancţionarea tentativei, tăinuirii şi favorizării
Tentativa infracţiunilor prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.
Tăinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Tăinuirea şi favorizarea săvîrşite de soţ sau de o rudă apropiată în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 357 şi 358 alin. 3 şi 4 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 2 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracţiuni, tăinuirea şi favorizarea nu se pedepsesc.
DISPOZIŢII FINALE
ART. 362
Dispoziţiile din partea generală a acestui cod se aplică şi faptelor sancţionate penal prin legi speciale, afară de cazul cînd legea dispune astfel.
ART. 363
Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1969.
Această lege a fost votată de Marea Adunare Naţională la 21 iunie 1968, cu unanimitatea voturilor celor 432 deputaţi prezenţi la şedinţă.
Preşedintele
Marii Adunări Naţionale,
ŞTEFAN VOITEC
Bucureşti, 21 iunie 1968
Nr. 15
ÎN CONFORMITATE CU DISPOZIŢIILE ARTICOLULUI 57 DIN CONSTITUŢIA REPUBLICII SOCIALISTE ROMÎNIA, SEMNĂM ACEASTĂ LEGE,
Preşedintele Consiliului de Stat,
NICOLAE CEAUŞESCU
Bucureşti, 21 iunie 1968
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
