Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   CERINŢE MINIME din 30 august 2006  de securitate şi sănătate pentru navele de pescuit noi    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 CERINŢE MINIME din 30 august 2006 de securitate şi sănătate pentru navele de pescuit noi

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 772 din 12 septembrie 2006
──────────
    Conţinute de HOTĂRÂREA nr. 1.135 din 30 august 2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 772 din 12 septembrie 2006.
──────────

    Observatie preliminară
    Obligaţiile stabilite în prezenta anexa se aplică de fiecare data când caracteristicile locului de muncă sau de activitate, circumstanţele sau existenta unui risc la bordul unei nave de pescuit noi necesita acest lucru.
    1. Navigabilitate şi stabilitate
    1.1. Nava trebuie să fie păstrată într-o buna stare de navigabilitate şi dotată cu echipamente corespunzătoare destinaţiei şi utilizării sale.
    1.2. Informaţiile asupra caracteristicilor de stabilitate ale navei trebuie să fie disponibile la bord şi să fie accesibile personalului de cart.
    1.3. Toate navele în stare intactă trebuie să-şi păstreze stabilitatea în condiţiile de exploatare prevăzute.
    1.4. Comandantul este obligat sa ia măsurile necesare pentru a menţine nava în stare de stabilitate intactă.
    1.5. Instrucţiunile cu privire la stabilitatea navei trebuie respectate cu rigurozitate.

    2. Instalaţii mecanice şi electrice
    2.1. Instalatia electrica trebuie să fie proiectata şi realizată astfel încât sa nu reprezinte un pericol şi să asigure:
    a) protecţia echipajului şi a navei împotriva riscurilor electrice;
    b) buna funcţionare, fără a se recurge la o sursa de energie de avarie, a tuturor echipamentelor necesare pentru a menţine nava în condiţii normale de exploatare şi de locuire;
    c) funcţionarea, în situaţii de urgenta, a aparatelor electrice esenţiale pentru securitate.

    2.2. Trebuie prevăzută o sursa de energie electrica de avarie. Cu excepţia navelor deschise, aceasta sursa trebuie situata în afară sălii maşinilor şi, în toate cazurile, trebuie să fie concepută astfel încât să asigure, în caz de incendiu sau de defectiune a instalaţiei electrice principale, funcţionarea simultană pe o perioadă de cel puţin 3 ore a:
    a) sistemului de comunicaţii intern, a detectoarelor de incendiu şi a semnalelor necesare în caz de urgenta;
    b) luminilor de navigaţie şi a iluminatului de avarie;
    c) sistemului de radiocomunicatie;
    d) pompei de incendiu de avarie, dacă nava este echipata cu aceasta.

    2.3. Când sursa de energie electrica de avarie este un acumulator şi când sursa de energie electrica principala este defecta, acumulatorul trebuie să fie conectat în mod automat la tabloul de distribuţie a energiei electrice de avarie şi trebuie să asigure alimentarea neîntreruptă pe o perioadă de 3 ore a sistemelor prevăzute la prima, a doua şi a treia liniuţa din paragraful al doilea.
    2.4. Tabloul principal de distribuţie a electricitatii şi tabloul de avarie trebuie, în măsura în care este posibil, să fie instalate astfel încât sa nu poată fi expuse simultan la apa sau la foc.
    2.5. Tablourile trebuie prevăzute cu indicaţii clare; tablourile cu sigurante şi portsigurantele trebuie controlate periodic pentru a se asigura ca sunt corect calibrate.
    2.6. Încăperile în care sunt situate acumulatoarele electrice trebuie să fie ventilate corespunzător.
    2.7. Instalaţiile electronice de navigaţie trebuie să fie menţinute în stare de funcţionare şi testate frecvent.
    2.8. Toate echipamentele de ridicat trebuie să fie testate şi examinate periodic.
    2.9. Toate piesele echipamentelor de tracţiune, de ridicat şi ale altor echipamente de acest tip trebuie să fie bine întreţinute şi verificate periodic.
    2.10. Când exista la bord instalaţii de răcire şi sisteme cu aer comprimat, acestea trebuie să fie bine întreţinute şi verificate periodic.
    2.11. Cuptoarele şi aparatele casnice care utilizează gaze grele nu trebuie să fie utilizate decât în încăperi bine ventilate, iar orice acumulare periculoasa de gaze trebuie să fie evitata cu grija.
    2.12. Buteliile metalice care conţin gaze inflamabile şi alte gaze periculoase trebuie să fie marcate clar, precizându-li-se conţinutul, şi să fie aşezate pe punti deschise.
    2.13. Toate supapele, regulatoarele de presiune şi conductele acestor butelii trebuie să fie protejate împotriva deteriorării.

    3. Instalaţii de radiocomunicatii
    Instalatia de radiocomunicatii trebuie să permită în orice moment stabilirea legăturii cu cel puţin o statie de la uscat, ţinându-se seama de condiţiile normale de propagare a undelor radioelectrice.

    4. Cai şi iesiri de evacuare
    4.1. Pentru a permite evacuarea de către lucrători a locurilor de muncă şi a încăperilor de locuit rapid şi în condiţii de securitate maxima, căile şi ieşirile care pot fi utilizate ca iesiri şi cai de evacuare trebuie să fie totdeauna degajate şi uşor accesibile şi sa conducă pe cat posibil direct la puntea deschisă sau la o zona de securitate şi, de aici, ambarcatiunile de salvare.
    4.2. Numărul, distribuţia şi dimensiunile căilor şi iesirilor care pot fi utilizate ca iesiri şi cai de evacuare trebuie adaptate la utilizarea, echipamentul şi dimensiunile locurilor de muncă şi a încăperilor de locuit şi la numărul maxim posibil de persoane prezente. Ieşirile care pot fi utilizate ca iesiri de evacuare şi care sunt închise trebuie să poată fi deschise uşor şi imediat de orice lucrator sau de echipele de salvare în caz de urgenta.
    4.3. Etanseitatea la intemperii sau la apa a uşilor de siguranţă şi a celorlalte iesiri de evacuare trebuie să fie adaptată la amplasamentul şi la funcţia lor specifică.
    4.4. Uşile de evacuare şi celelalte iesiri de evacuare trebuie să aibă o capacitate de a rezista la foc egala cu cea a pereţilor despartitori.
    4.5. Căile şi ieşirile de evacuare trebuie să fie semnalizate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă. Aceste semnalizari trebuie să fie plasate în locuri corespunzătoare şi să fie durabile.
    4.6. Căile, mijloacele de evacuare şi ieşirile de siguranţă care necesita iluminat trebuie să fie prevăzute cu un iluminat de avarie de intensitate suficienta, în cazul unei întreruperi a alimentarii cu energie electrica.

    5. Detectarea şi stingerea incendiilor
    5.1. În funcţie de dimensiunile şi de utilizarea navei, de echipamentele existente, de caracteristicile fizice şi chimice ale substanţelor prezente, precum şi de numărul maxim posibil de persoane prezente, încăperile de locuit, locurile de muncă închise, inclusiv încăperile de maşini, precum şi cala de peste, dacă este necesar, trebuie să fie echipate cu dispozitive corespunzătoare pentru stingerea incendiilor şi, în măsura în care este nevoie, cu detectoare de incendiu şi cu sisteme de alarma.
    5.2. Materialul pentru stingerea incendiului trebuie să se găsească întotdeauna la locul special amenajat pentru aceasta, să fie menţinut în stare buna şi să poată fi utilizat imediat.
    5.3. Lucrătorii trebuie să cunoască bine locul materialului de stingere a incendiului, modul de funcţionare şi de utilizare a acestuia.
    5.4. Prezenta extinctoarelor şi a celorlalte echipamente portabile de stingere a incendiului trebuie verificate înainte de plecarea navei.
    5.5. Echipamentele manuale de stingere a incendiilor trebuie să fie uşor accesibile şi uşor de manipulat şi să fie marcate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 971/2006. Aceste marcaje trebuie să fie durabile şi aplicate în locuri corespunzătoare.
    5.6. Sistemele de detectare şi de alarmare a incendiului trebuie să fie testate periodic şi menţinute în stare buna de funcţionare.
    5.7. Exerciţiile de stingere a incendiului trebuie să fie efectuate în mod regulat.

    6. Ventilatia locurilor de muncă închise
    6.1. În locurile de muncă închise trebuie să se urmărească, ţinându-se seama de metodele de muncă şi de condiţiile fizice speciale de lucru impuse lucrătorilor, ca aceştia sa beneficieze de aer curat în cantitate suficienta.
    6.2. Dacă se foloseşte o instalatie de ventilaţie mecanică, aceasta trebuie menţinută în stare corespunzătoare de funcţionare.

    7. Temperatura încăperilor
    7.1. Temperatura la locul de muncă trebuie să fie adecvată pentru organismul uman în timpul lucrului, ţinându-se seama de metodele de lucru folosite, de condiţiile fizice impuse lucrătorilor, precum şi de condiţiile meteorologice existente sau potenţiale în regiunea unde operează nava.
    7.2. Temperatura în încăperile de locuit, grupuri sanitare, cantine şi încăperile de prim ajutor trebuie, dacă aceste încăperi exista, sa răspundă destinaţiei specifice a acestor încăperi.

    8. Iluminat natural şi artificial al locurilor de muncă
    8.1. Locurile de muncă trebuie, în măsura în care este posibil, sa dispună de lumina naturala suficienta şi să fie prevăzute cu dispozitive care să permită un iluminat artificial corespunzător operaţiilor specifice pescuitului, fără a pune în pericol securitatea şi sănătatea lucrătorilor sau alte nave.
    8.2. Instalaţiile de iluminat ale încăperilor de lucru, scarilor şi căilor de trecere trebuie să fie astfel amplasate încât tipul de iluminat prevăzut sa nu prezinte risc de accidentare pentru lucrători, iar pentru navigaţia navei sa nu constituie un pericol.
    8.3. Locurile de muncă în care lucrătorii sunt în special expusi la riscuri de accidentare, în caz de întrerupere a alimentarii cu energie electrica a iluminatului artificial, trebuie să fie prevăzute cu un iluminat de avarie de o intensitate corespunzătoare.
    8.4. Luminile de avarie trebuie menţinute în stare buna de funcţionare şi testate periodic.

    9. Pardoseli, pereţi şi tavane
    9.1. Locurile accesibile lucrătorilor trebuie să nu fie alunecoase, ci antiderapante sau să fie prevăzute cu dispozitive împotriva caderii şi, în măsura în care este posibil, sa nu aibă obstacole.
    9.2. Locurile de muncă în care se găsesc posturi de lucru trebuie să fie suficient izolate din punct de vedere fonic şi termic, ţinându-se seama de sarcinile şi activitatea fizica a lucrătorilor.
    9.3. Suprafeţele pardoselilor, pereţilor şi tavanelor trebuie să poată fi curatate şi renovate pentru a crea condiţii de igiena corespunzătoare.

    10. Uşi
    10.1. Uşile trebuie întotdeauna să poată fi deschise din interior, fără echipament special. Când locurile de muncă sunt ocupate, uşile trebuie să poată fi deschise de ambele părţi.
    10.2. Uşile, în special uşile culisante, dacă acestea sunt necesare, trebuie să funcţioneze cat mai sigur pentru lucrători, în special pe vreme rea sau pe furtuna pe mare.

    11. Cai de circulaţie - zone de pericol
    11.1. Căile de trecere, tambuchiurile, părţile exterioare ale puntilor şi, în general, toate căile de circulaţie trebuie prevăzute cu balustrade, cu saula "ţin-te bine" şi atarnator de gruie sau cu alte mijloace care să asigure securitatea lucrătorilor în timpul activităţilor care se executa la bord.
    11.2. Dacă exista riscul caderii unui lucrator în deschiderea puntii sau de pe o punte pe alta, trebuie asigurata o protecţie adecvată acolo unde este posibil. Când aceasta protecţie este asigurata cu balustrade, înălţimea acestora va fi de cel puţin un metru.
    11.3. Accesul la instalaţiile de pe punte în vederea utilizării sau întreţinerii instalaţiilor trebuie să garanteze securitatea lucrătorilor. Se vor amplasa balustrade sau dispozitive de protecţie similare, cu o înălţime corespunzătoare pentru a împiedica căderea.
    11.4. Parapetii şi alte mijloace de protecţie împotriva caderii peste bord trebuie să fie menţinute în stare buna. În parapeti trebuie prevăzute saborduri de furtuna sau alte dispozitive similare pentru scurgerea rapida a apei.
    11.5. La navele de pescuit prevăzute cu rampa în pupa, partea superioară trebuie să aibă o usa sau un alt mijloc care să împiedice accesul şi care să fie de aceeaşi înălţime cu parapetul sau cu alte mijloace adiacente pentru a proteja lucrătorii împotriva riscurilor de a cădea pe rampa. Aceasta usa sau orice alt dispozitiv trebuie să fie uşor de deschis şi de închis, de preferinta prin comanda la distanta, şi nu trebuie deschisă decât pentru întinderea şi strângerea plasei.

    12. Amenajarea posturilor de lucru
    12.1. Zonele de lucru trebuie degajate şi, în măsura în care este posibil, ferite de apele marii şi trebuie să ofere o protecţie adecvată împotriva caderii lucrătorilor pe vas sau peste bord. Zonele de prelucrare a peştelui trebuie să fie suficient de spatioase, atât ca înălţime, cat şi ca suprafaţa.
    12.2. Când motoarele sunt controlate din compartimentul motoarelor, controlul trebuie făcut dintr-o zona separată, izolata fonic şi termic de compartimentul motoarelor şi accesibila fără a-l traversa. Puntea de comanda este considerată zona care satisface cerinţele prevăzute la primul paragraf.
    12.3. Comenzile echipamentelor de tracţiune trebuie instalate într-o zona suficient de mare pentru a permite operatorilor sa lucreze comod. În plus, echipamentele de tracţiune trebuie prevăzute cu dispozitive de securitate pentru cazuri de urgenta, inclusiv dispozitive de oprire de urgenta.
    12.4. Operatorul comenzilor echipamentelor de tracţiune trebuie să aibă în câmpul vizual atât echipamentele, cat şi oamenii la lucru. Când echipamentele de tracţiune sunt comandate de pe punte, operatorul trebuie să aibă, de asemenea, o vedere clara a oamenilor la lucru fie direct, fie prin intermediul unor mijloace corespunzătoare.
    12.5. Un sistem de comunicaţii fiabil trebuie utilizat între puntea de comanda şi puntea de lucru.
    12.6. Trebuie întotdeauna dat dovada de vigilenta, iar echipajul trebuie avertizat de pericolul iminent al marii agitate în timpul pescuitului sau al altor lucrări efectuate pe punte.
    12.7. Contactul cu franghiile, odgoanele şi piesele mobile ale echipamentelor trebuie să fie redus la minimum prin prevederea unor dispozitive de protecţie.
    12.8. Trebuie să fie instalate sisteme de control al maselor în deplasare şi în special al plaselor de pescuit:
    a) dispozitive de blocaj al panourilor divergenţe;
    b) dispozitive de control al balansului fundului plasei de pescuit.


    13. Încăperi de locuit
    13.1. Localizarea, structura, izolarea fonica şi termica şi amplasamentul spaţiilor şi încăperilor de locuit ale lucrătorilor, dacă exista, precum şi mijloacele de acces la acestea trebuie să fie de asa natura încât să asigure o protecţie adecvată împotriva intemperiilor şi a marii, vibratiilor, zgomotului şi mirosurilor neplacute care pot emana din alte încăperi şi pot deranja lucrătorii în timpul odihnei.
    13.2. Când conceptia, dimensiunile şi/sau specificul navei permit acest lucru, încăperile de locuit ale lucrătorilor trebuie amplasate astfel încât sa minimalizeze efectele miscarilor şi acceleratiilor.
    13.3. Trebuie să se ia pe cat posibil măsuri de protecţie a nefumatorilor împotriva disconfortului creat de fumul de tigara.
    13.4. Încăperile de locuit ale lucrătorilor trebuie să fie corect aerisite pentru a garanta un aport permanent de aer proaspăt şi a împiedica condensul.
    În încăperile de locuit trebuie prevăzut un iluminat corespunzător care să implice:
    a) un iluminat general normal adecvat;
    b) un iluminat general atenuat, pentru a nu deranja lucrătorii care se odihnesc;
    c) un iluminat individual în fiecare cabina sau încăpere de locuit.


    13.5. Bucataria şi sala de mese, acolo unde exista, trebuie să aibă dimensiuni adecvate, să fie bine iluminate, aerisite şi uşor de curatat. Trebuie prevăzute frigidere şi alte mijloace de conservare a alimentelor la temperatura joasa.

    14. Echipamente sanitare
    14.1. Pe navele cu încăperi de locuit, dusurile alimentate cu apa curenta calda şi rece, lavabourile şi grupurile sanitare trebuie să fie convenabil echipate şi instalate, iar încăperile respective, bine aerisite.
    14.2. Fiecare lucrator trebuie să aibă la dispoziţie un spaţiu în care să îşi aseze îmbrăcămintea.

    15. Prim ajutor
    Toate navele trebuie să dispună de materiale de prim ajutor în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale care transpun anexa II a Directivei 92/29/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale la bordul navelor.

    16. Scări şi pasarele de îmbarcare
    Trebuie sa existe o scara, o pasarela de îmbarcare sau un alt dispozitiv similar care să asigure accesul corespunzător la bord.

    17. Zgomot
    Trebuie luate toate măsurile tehnice adecvate pentru ca nivelul sonor de la locurile de muncă şi în încăperile de locuit să fie redus pe cat posibil, ţinându-se seama de dimensiunea navei.



    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016