Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ARANJAMENT TEHNIC din 27 octombrie 2004  intre Ministerul Apararii Nationale din Romania si Ministerul Apararii din Republica Franceza privind cooperarea in domeniul geografiei militare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ARANJAMENT TEHNIC din 27 octombrie 2004 intre Ministerul Apararii Nationale din Romania si Ministerul Apararii din Republica Franceza privind cooperarea in domeniul geografiei militare

EMITENT: ACT INTERNATIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 7 ianuarie 2005
Ministerul Apãrãrii Naţionale din România şi Ministerul Apãrãrii din Republica Francezã, denumite în continuare pãrţi,
luând în considerare Acordul dintre statele pãrţi la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forţelor lor, semnat la Londra la 19 iunie 1951,
luând în considerare Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind cooperarea în domeniul apãrãrii, semnat la Bucureşti la 24 octombrie 1998,
în dorinţa de a intensifica colaborarea în domeniul geografiei militare,
au convenit urmãtoarele:

ART. 1
(1) Scopul prezentului aranjament tehnic este de a stabili principiile cooperãrii în domeniul geografiei militare. În sensul prezentului aranjament tehnic, geografia militarã cuprinde: topografia, geodezia şi datele geografice digitale.
(2) Documentele nautice şi hãrţile maritime nu fac obiectul prezentului aranjament tehnic.
ART. 2
Responsabile pentru punerea în aplicare a prezentului aranjament tehnic sunt: Direcţia Topograficã Militarã (DTM), pentru partea românã, şi Biroul Geografic Interarme (BGI), pentru partea francezã.
ART. 3
(1) Prin intermediul structurilor prevãzute la art. 2, pãrţile îşi vor transmite reciproc:
a) documente geografice. Aceste documente sunt: hãrţi geografice imprimate, spaţiohãrţi, documente necesare reproducerii hãrţilor imprimate, informaţii referitoare la hãrţile geografice şi necesare utilizãrii lor, informaţii geodezice, geomagnetice şi gravimetrice;
b) hãrţi referitoare la navigaţia aerianã;
c) date geografice digitale. Datele geografice digitale sunt: fişiere de date brute, produse intermediare, informaţii referitoare la formatul datelor, toate documentele şi informaţiile referitoare la standardizarea produselor;
d) programe şi algoritmi care nu fac obiectul drepturilor comerciale, precum şi informãri reciproce referitoare la metodele de prelucrare a datelor.
(2) Pãrţile îşi vor transmite informãri periodice referitoare la disponibilul de documente şi de date ce pot fi schimbate în aplicarea prezentului aranjament tehnic.
(3) Pãrţile pot conveni realizarea de lucrãri geografice acoperind domeniile de interes comun. Responsabilitatea procedurii va fi împãrţitã, ţinându-se cont de capacitãţile fiecãreia dintre pãrţi. Scopul împãrţirii responsabilitãţii în privinţa producţiei este de a rãspunde în modul cel mai convenabil intereselor pãrţilor.
(4) Schimbul şi pregãtirea personalului se fac în funcţie de posibilitãţile de primire sau de pregãtire ale pãrţilor.
ART. 4
(1) Fiecare parte va respecta drepturile comerciale, drepturile de proprietate intelectualã şi restricţiile de difuzare în ceea ce priveşte toate produsele şi materialele transmise de cealaltã parte, în conformitate cu termenii clauzelor restrictive impuse de aceasta.
(2) Pãrţile nu vor schimba decât documente şi informaţii neclasificate pânã la intrarea în vigoare a unui acord între cele douã ţãri privind schimbul de informaţii clasificate.
ART. 5
Anexele la prezentul aranjament tehnic au ca scop definirea modalitãţilor de sprijin reciproc pentru producerea şi schimbul de date digitale şi analogice şi de produse aferente, referitoare la domeniile de interes comun pentru pãrţi.
ART. 6
(1) O datã pe an, prin intermediul structurilor menţionate la art. 2, la o datã stabilitã de comun acord, pãrţile se vor întâlni sau vor face schimb de corespondenţã, cu scopul de a evalua activitãţile desfãşurate de fiecare dintre ele pentru aplicarea prezentului aranjament tehnic.
(2) Întâlnirile se pot organiza la cererea uneia dintre pãrţi. Întâlnirile vor avea loc alternativ în Republica Francezã şi în România, în condiţiile fixate prin planul de cooperare bilateralã.
(3) Produsele transmise în mod obişnuit sunt gratuite. Hãrţile şi datele digitale furnizate la cerere vor fi evaluate la preţul de cost al imprimãrii în "Unitãţi Cartografice Standard" (UCS), definite în anexa C.
(4) Pentru o balanţã echilibratã a schimburilor se ia în calcul totalitatea produselor, datelor, informaţiilor, serviciilor şi a altor prestaţii primite de fiecare parte în aplicarea prevederilor prezentului aranjament tehnic.
(5) Atunci când sunt constatate dezechilibre în balanţa schimburilor, pãrţile vor conveni asupra tuturor mãsurilor necesare pentru a le remedia. Aceste mãsuri vor fi realizate direct de Biroul Geografic Interarme şi de Direcţia Topograficã Militarã.
ART. 7
(1) Toate expedierile de produse geografice transmise de o parte celeilalte pãrţi, prin intermediul structurilor menţionate la art. 2, vor fi însoţite de documente de transport în care este menţionat conţinutul coletelor. Aceste documente se întocmesc în 3 exemplare: un exemplar va fi expediat, în prealabil, prin poştã şi douã exemplare vor fi incluse în colete. Un exemplar al documentelor de transport va fi returnat pãrţii expeditoare, semnat corespunzãtor de partea destinatarã, fãcându-se astfel dovada primirii.
(2) Valoarea în UCS, evaluatã conform anexei C, va fi înscrisã în documentele de transmitere ale fiecãrei expedieri.
(3) Corespondenţa şi expedierile de produse digitale şi produse asociate, în baza prezentului aranjament tehnic, vor fi inscripţionate "RO/FR Aranjament Tehnic - schimb de materiale, FR/RO Arrangement Technique - κchange de matκriel" şi vor fi transmise prin ataşaţii militari.
ART. 8
Eventualele divergenţe referitoare la interpretarea şi aplicarea prezentului aranjament tehnic vor fi rezolvate prin negocieri între cele douã pãrţi.
ART. 9
(1) Prezentul aranjament tehnic intrã în vigoare la data primirii de cãtre partea francezã a unei notificãri prin care partea românã informeazã asupra îndeplinirii procedurii sale interne necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului aranjament tehnic.
(2) Prezentul aranjament tehnic se încheie pe o perioadã de 10 ani şi poate fi reînnoit prin tacitã reconducţiune.
(3) Prezentul aranjament tehnic poate fi amendat prin acordul scris al pãrţilor.
(4) Fiecare parte poate denunţa prezentul aranjament tehnic prin intermediul unei notificãri scrise. Denunţarea îşi va produce efectele la şase (6) luni de la primirea notificãrii de cãtre cealaltã parte.
(5) Ieşirea din vigoare a prezentului aranjament tehnic nu exonereazã pãrţile de îndeplinirea obligaţiilor asumate pe timpul cât acesta era în vigoare.
(6) În caz de denunţare a prezentului aranjament tehnic, fiecare parte va restitui celeilalte pãrţi toate datele digitale, analogice şi produsele aferente asupra cãrora pãrţile au convenit în scris.
Drept care reprezentanţii celor douã pãrţi, pe deplin împuterniciţi, au semnat prezentul aranjament tehnic la data menţionatã.
Semnat la 27 octombrie 2004 la Bucureşti, în douã exemplare originale, fiecare în limbile românã şi francezã, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru Ministerul Apãrãrii Naţionale din România,
general de brigadã Alexandru Ciocan,
şeful Direcţiei Topografice Militare

Pentru Ministerul Apãrãrii din Republica Francezã,
colonel Jean Daniel Teste,
şeful Biroului Geografic Interarme


ANEXA A
-------
la aranjamentul tehnic
----------------------

DATE CARTOGRAFICE DIGITALE

1. Schimbul de produse digitale şi produse aferente
A. Copii ale datelor digitale
Pãrţile vor schimba, la cerere, urmãtoarele produse geografice digitale disponibile şi care nu sunt supuse restricţiilor de difuzare:
● produse matriciale
● produse raster
● produse vectoriale
B. Specificaţii şi publicaţii tehnice
Fiecare parte va furniza gratuit celeilalte pãrţi exemplare ale specificaţiilor privitoare la datele produse sau schimbate, precum şi publicaţii tehnice referitoare la acestea.
C. Programe aplicative
(1) Fiecare parte va furniza gratuit celeilalte pãrţi o copie a tuturor programelor aplicative, nesupuse restricţiilor de difuzare, precum şi a diferitelor sale noi versiuni, utilizabile pentru produsele digitale necesare programelor realizate în comun şi care intrã sub incidenţa acestei anexe.
(2) Pãrţile convin ca o condiţie de utilizare a programelor aplicative schimbate sã fie interzicerea decriptãrii codului executabil pentru reconstituirea codului-sursã sau de multiplicare a programelor fãrã autorizaţie scrisã a pãrţii proprietare a aplicaţiei.
(3) Pãrţile convin sã coordoneze orice proiect vizând modificarea programelor aplicative furnizate de cãtre cealaltã parte.
(4) Nici o parte nu este obligatã sã furnizeze codul-sursã al unui program aplicativ furnizat celeilalte pãrţi, mai puţin în cazul unor clauze explicite asupra cãrora s-a convenit.
2. Asistenţa tehnicã
Asistenţa tehnicã, inclusiv pregãtirea şi instruirea necesare sprijinirii programelor de interes comun, este acordatã la cerere şi conform modalitãţilor acceptate de comun acord.
3. Cooperare în domeniul obţinerii datelor şi produselor digitale
A. Asistenţa pentru activitãţile de producţie
Orice asistenţã acordatã pentru activitãţile de producţie în beneficiul programelor comune face obiectul negocierilor specifice.
B. Proiecte comune
Pãrţile convin sã ia în considerare punerea la punct a proiectelor comune pentru exploatarea imaginilor digitale sau imaginilor rezultate din tehnici de teledetecţie aerospaţialã, cu scopul de a rãspunde necesitãţilor în domeniul cartografiei, geodeziei şi geofizicii, ale structurilor lor de apãrare. Fiecare proiect va face obiectul unui document separat încheiat între structurile menţionate la art. 2 din aranjamentul tehnic.

ANEXA B
-------
la aranjamentul tehnic
----------------------

HĂRŢI TOPOGRAFICE, HĂRŢI TEMATICE ŞI PRODUSE AFERENTE

1. Produse supuse schimbului
A. Exemplare de bibliotecã
Fiecare parte furnizeazã în mod automat şi gratuit celeilalte pãrţi exemplarele de bibliotecã enumerate în paragraful 3 al prezentei anexe. Exemplarele de bibliotecã ale hãrţilor noi sau ale noilor ediţii sunt furnizate nepliate.
B. Hãrţi necesare pentru planificarea operaţiilor
Fiecare parte furnizeazã gratuit şi la cerere celeilalte pãrţi articolele enumerate în paragraful 3.
C. Hãrţi necesare pentru pregãtirea şi desfãşurarea de forţe
(1) Fiecare parte va informa din timp cealaltã parte despre programele propuse pentru imprimarea hãrţilor enumerate în paragrafele 3 şi 4 de mai jos, pentru a permite celeilalte pãrţi sã formuleze cererile referitoare la cantitatea de hãrţi necesarã pentru pregãtirea şi desfãşurarea de forţe.
(2) Onorarea cererilor de hãrţi se va face ţinându-se cont de disponibilitãţile stocurilor de hãrţi ale pãrţii producãtoare, conform procedurii "bun de tipar" menţionate în alineatul precedent. În cazul insuficienţei stocurilor de hãrţi, partea producãtoare va anunţa partea care a formulat cererea şi îi va preciza data urmãtoarei reimprimãri. În cazul în care comanda nu poate fi onoratã în timp util, partea care a efectuat cererea este autorizatã sã efectueze singurã un tiraj, fãrã a aduce prejudicii dreptului de reproducere, sub rezerva de a nu utiliza produsele astfel imprimate decât într-un cadru reglementat şi dupã acordul reciproc asupra cantitãţilor de imprimat.
(3) Cererea de hãrţi necesare pentru pregãtirea şi desfãşurarea de forţe se poate face prin scrisoare, mesaj sau alte forme cerute de partea care furnizeazã hãrţile.
(4) Partea care furnizeazã hãrţile va rãspunde cât mai repede cu putinţã pãrţii care a fãcut solicitarea.
D. Elemente de reproducere
Fiecare parte va furniza celeilalte pãrţi, la cerere sau aşa cum este precizat în paragraful 3, un set de elemente de reproducere pe suport nedeformabil. Partea care primeşte aceste elemente nu poate nici sã le multiplice, nici sã le foloseascã pentru imprimarea de stocuri pentru propria utilizare, fãrã aprobarea prealabilã obţinutã în scris de la partea furnizoare.
E. Cataloage de puncte geodezice şi de lexicoane toponimice
Fiecare parte va furniza celeilalte pãrţi, gratuit, exemplare de bibliotecã ale cataloagelor de puncte geodezice şi lexicoanelor toponimice, aşa cum este stipulat în paragraful 3.
F. Date geodezice
Datele geodezice nesupuse restricţiilor şi produse de structuri civile sau militare vor fi schimbate la cerere.
G. Instrucţiuni şi publicaţii tehnice
Exemplarele de bibliotecã ale instrucţiunilor şi publicaţiilor tehnice vor fi schimbate gratuit.
2. Asistenţa tehnicã
Asistenţa tehnicã, inclusiv pregãtirea şi instruirea necesare sprijinirii programelor de interes comun, sunt acordate la cerere, conform modalitãţilor stabilite de comun acord.
3. Transmiterea automatã de hãrţi topografice, tematice şi de produse aferente
(1) DTM cãtre BGI
a) DTM furnizeazã cãtre BGI automat şi gratuit douã exemplare de bibliotecã din toate articolele produse de DTM, disponibile şi nesupuse restricţiei de difuzare. Aceste articole cuprind şi produse neconvenţionale, cum ar fi spaţiohãrţile, întocmite pe baza datelor de teledetecţie, în cazurile în care produsele cartografice standard nu sunt disponibile;
b) 5 exemplare din fiecare ediţie curentã şi viitoare din foile de hartã, disponibile şi nesupuse restricţiei, ale tuturor hãrţilor la scarã mare ale României;
c) 5 exemplare din fiecare ediţie curentã şi viitoare a seriilor speciale de hãrţi disponibile şi nesupuse restricţiei;
d) douã exemplare din fiecare ediţie curentã şi viitoare a lexicoanelor toponimice sau glosarelor asociate seriilor precizate la pct. (1) a);
e) douã exemplare din fiecare publicaţie tehnicã, instrucţiune şi specificaţie referitoare la hãrţile topografice, la geodezie şi geofizicã şi la orice produs auxiliar realizat în scop cartografic.
(2) BGI cãtre DTM
a) BGI furnizeazã cãtre DTM în mod automat şi gratuit douã exemplare de bibliotecã din toate articolele produse de BGI, disponibile şi nesupuse restricţiei de difuzare. Aceste articole cuprind produse neconvenţionale, cum ar fi spaţiohãrţile întocmite pe baza datelor de teledetecţie, în cazurile în care produsele cartografice standard nu sunt disponibile;
b) 5 exemplare din fiecare ediţie curentã şi viitoare din foile de hartã disponibile şi nesupuse restricţiei din hãrţile militare ale Republicii Franceze;
c) 5 exemplare din fiecare ediţie curentã şi viitoare a seriilor RDGM ale Republicii Franceze;
d) un set de elemente de reproducere pe suport nedeformabil pentru fiecare dintre hãrţile care fac obiectul produselor enumerate la pct. (2) a);
e) douã exemplare din fiecare ediţie curentã şi viitoare a lexicoanelor toponimice sau glosarelor asociate produselor precizate la pct. (2) a);
f) douã exemplare din fiecare publicaţie tehnicã, instrucţiune şi specificaţie referitoare la hãrţile topografice, la geodezie şi geofizicã şi la orice produs auxiliar realizat în scop cartografic.
4. Schimb la cerere de hãrţi topografice, hãrţi tematice şi produse aferente
A. DTM ia în considerare toate cererile de exemplare suplimentare ale articolelor specificate în paragraful 3, precum şi pentru alte hãrţi, planuri şi produse auxiliare realizate de DTM, cu excepţia celor pentru care acordurile bilaterale sau alte restricţii o interzic.
B. BGI ia în considerare orice solicitare de exemplare suplimentare ale articolelor specificate în paragraful 3, precum şi pentru alte hãrţi, planuri şi produse auxiliare realizate de BGI, cu excepţia celor pentru care acordurile bilaterale sau alte restricţii o interzic.
C. Produsele furnizate la cerere se iau în calcul la efectuarea balanţei schimburilor şi se deconteazã conform anexei C la aranjamentul tehnic.
D. Livrarea articolelor solicitate se efectueazã conform procedurilor de expediţie indicate în aranjamentul tehnic.

ANEXA C
-------
la aranjamentul tehnic
----------------------

REGULI PRIVIND DECONTAREA. ADRESE

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din aranjamentul tehnic:
(1) Pãrţile convin cã unitatea utilizatã pentru determinarea balanţei schimburilor este "Unitatea Cartograficã Standard" (denumitã în continuare UCS).
(2) UCS se bazeazã pe formatul hãrţii topografice standard (56 x 76 cm) în 5 culori.
(3) Valoarea UCS este calculatã în funcţie de mãrimea şi/sau de tipul produsului:
- un exemplar de hartã în format foarte mare - serii DIRCAM - 5 UCS;
- un exemplar de hartã în format mare - serii ONC, TPC, LFC şi hãrţi de aeronavigaţie - 3 UCS;
- un exemplar de hartã în format mediu - serii TFC(L) - 1,5 UCS;
- un exemplar de hartã în format standard - seriile JOG 1501 - GROUND, 1501 AIR, hãrţi topografice şi planuri ale oraşelor - 1 UCS.
(4) Valoarea în UCS a datelor geografice digitale sau analogice şi a celor aferente, precum şi serviciile neenumerate la paragraful (3) al acestei anexe se vor stabili de comun acord de cãtre reprezentanţii structurilor responsabile cu punerea în aplicare a aranjamentului tehnic.
(5) Valoarea monetarã atribuitã UCS se stabileşte prin acordul scris al reprezentanţilor structurilor responsabile cu punerea în aplicare a prezentului aranjament tehnic. Aceasta este de referinţã şi poate fi schimbatã de comun acord.
(6) Valoarea în UCS trebuie sã fie menţionatã în documentele de transmitere ale fiecãrei expedieri, conform celor prevãzute la art. 7 alin. (2) din aranjamentul tehnic.
(7) Urmãtoarele adrese vor fi utilizate pentru corespondenţã şi pentru transmiterea de material şi informaţii geografice:

Pentru partea francezã:
a) Biroul Geografic Interarme
Bd. Prieur de la C'adte d╒Or 16 bis
94 114 ARCUEIL CEDEX
Republica Francezã
Tel: 00 33 1 42 31 89 53
Fax: 00 33 1 42 31 89 50
E-mail: bgi.arcueil@partenaires.dga.defense.gouv.fr

b) Secţiunea Geograficã Militarã
BP 147
00481 ARMEES
E-mail: sgm@sgm.terre.defense.gouv.fr

Pentru partea românã:
Direcţia Geograficã Militarã
Bd. Ion Mihalache nr. 124-126
Sectorul 1, Bucureşti
ROMÂNIA
Tel: 00.40.1.2242656
Fax: 00.40.1.2242647
E-mail: topomil@dial.kappa.ro; topomil@b.astral.ro

-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016